STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO

STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO

Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un diplomat, istoric si geograf din Tara Romaneasca (n. cca. 1650 - m. 1716). El a fost al treilea fiu al postelnicului Cantacuzino, (grec de origine) si unchi al domnitorului Constantin Brancoveanu.

Stolnicul Cantacuzino a fost un reprezentat de seama al umanismului in spatiul cultural romanesc. Cantacuzino,este, se poate spune, un istoric in sensul modern al cuvantului. Este superior celorlalti mai ales prin vointa, devenita fapta, de a arata, cu argumente scoase din stiinta istorica a vremii, originea neamului sau, cu scopul nobil de a-l ridica din anonimat, de a-i sustine drepturile.

Nicolae Iorga, afirma despre Cantacuzino:"a fost om foarte invatat care a calatorit prin tari straine, ca a luat parte in multe ocazii la conducerea tarii.Ar fi putut sa devie chiar domn, dar n-a voit, multumindu-se a fi, pe vremea lui Brancoveanu, un bun sfatuitor al acestui nepot."(Nicolae Iorga"Analele Academiei, XXI")

Prin studiile incepute, dupa uciderea tatalui sau in 1663, la Adrianopol si Constantinopol si desavarsite incepand cu la Padova, el devine un excelent cunoscator al culturii italiene, avand cunostinte temeinice de limba italiana, latina, si al sferei culturii grecesti.

In 1694 Stolnicul Constantin Cantacuzino l-a indemnat pe Constantin Brancoveanu sa infiinteze in 1694 vestita Academie Domneasca de la Manastirea Sf Sava din Bucuresti.

Academia Domneasca a fost o institutie de invatamant superior a Tarii Romanesti, unde se preda in limbi clasice: greaca si latina, asemanator tuturor institutiilor de invatamant superior european de pana in sec. al XVIII-lea.

Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane si a pledat pentru apropierea de Rusia si Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana. El a contribuit in mod hotarator la rastunarea lui Constantin Brancoveanu, probabil pentru a sprijini pretentiile la tron ale propriului fiu, Stefan Cantacuzino. Alaturi de acesta el este executat in noaptea de 6 spre 7 iunie la Constantinopol, sub acuzatia colaborarii cu austriecii.

Putem sustine cu tarie faptul ca, Stolnicul Cantacuzino, a avut un rol important in istoria Tarii Romanesti, care se afla sub conducerea lui Constantin Brancoveanu.

Existenta Tarii Romanesti in acea vreme depindea de cunoasterea intentiilor Inaltei Porti. De aceea, Domnitorul Brancoveanu si unchiul sau, Stolnicul Constantin Cantacuzino, au acordat o atentie deosebita construirii unei retele informative, din dorinta de a obtine date referitoare la contextul politic si la intentiile Imperiului Otoman.

Cancelaria domneaasca de la Curtea Veche juca astfel, rolul unui cabinet secret, asa cum aveau si alte capitale europene, precum Paris sau Viena. O abilitate deosebita a stolnicului , era aceea de a obtine informatii de la interlocutori straini, fara ca acestia sa stie, in timpul unor mese stropite cu vinuri bune.

In timpul studiilor sale in Italia, Constantin Cantacuzino se familiarizase cu secretele criptografiei. Insusi domnitorul stia aceste procedee, folosind un alfabet propriu. Se pare ca Brancoveanu se familiarizase cu acestea in perioada in care fusese logofat la Curtea lui Serban Cantacuzino.

Postelnicul Cantacuzino, tatal Stolnicului Cantacuzino, a pus bazele unei vaste biblioteci de renume international, din dorinta ca fii lui sa beneficieze de o educatie indreptata catre cultura antica si neobizantina. Cu toate acestea, Stolnicul Cantacuzino nu a mostenit foarte multe volume. Acesta s-a ales de la tatal sau doar un manuscris grecesc, care continea texte religioase si morale si trei volume ale pastorului luteran Luca Osiander.

Pe langa corespondenta cu renumite personalitati politice, diplomati si carturari ca Gherasim Cretanul, Antonio dall'Acqua, Albano Albanese sau Bonvicinius, stolnicul Cantacuzino a lasat posteritatii caiete de note istorice si o opera istorica fundamentala, Istoria Tarii Rumanesti dintru inceputa in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688) dar ramasa neterminata.

In ea stolnicul Cantacuzino discuta in spirit critic problema izvoarelor istoriografiei nationale precum si problemele principale ale vechimii poporului roman: romanitatea, comunitatea de origine si continuitatea populatiei romanesti in Dacia, situind istoria nationala intr-o perspectiva filosofica mai generala. Lucrarea este redactata la initiativa lui Ferdinand Marsigli si sustine cu multa ferventa, combatand opiniile contrare, originea romana a poporului roman si continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumuland marturii despre teritoriul si locuitorii acestui stat, despre razboaiele daco-romane si romanizarea Daciei. Cantacuzino subliniaza faptul ca romanii se deosebesc de popoarele vecine prin capacitatea lor de a rezista vitregiilor istoriei, evidenta mai ales in mentinerea structurilor politice proprii. Implicatiile politice nu i-au lasat ragaz sa-si definitiveze scrierea, care aplica metode de cercetare caracteristice istoriografiei moderne si contine prime elemente de critica a istoriei.

Stolnicul este si autorul unei harti a Tarii Romanesti, tiparita in 1700 in limba greaca la Padova si folosita apoi in 1715 de Anton Maria Del Chiaro in a sa Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, aparuta la Venetia, precum si al prefetei unui liturghier din 1680, care a circulat in toate tinuturile locuite de romani.

Trebuie sa remarcam faptul ca studiile realizate in strainatate au avut o mare contributie in formarea sa, Stolnicul venind cu o noua atitudine fata de cultura, avand modestia si simplitatea aceluia care-si cunoaste posibilitatile, dand dovada si de spirit critic, acesta fiind un z cu data de 1 iulie 1667, acesta cuprinzand poemele homerice Iliada si Odissea, versurile lui Virgiliu, Terentiu, Horatiu si Martial, scrierile lui Lucian sau Valerius Maximus, istoriile lui Titus Livius sau Quintus Curticus, operele filozofice si cosmografice ale lui Aristotel si multe altele.

In componenta bibliotecii pe langa publicatiile amintite pana acum, mai intrau calendare si almanahuri, dupa cum reiese din corespondenta Stolnicului purtata cu Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului; apoi acele carti aduse de ostenii romani ce au participat la asediul Vienei in 1683.

La finalul acestui articol, putem spune ca stolnicul fiind cunoscator al mai multor limbi straine(italiana, latina, greaca) a stiut sa se folosesca de publicatiile pe care le avea la dispozitie, aflandu-se intr-o continua cautare, pentru a fi mai bine informat. Operele din biblioteca sa au introdus noi idei in cultura timpului sau, aflata inca in parte sub influenta bizantina. Dupa moartea sa tragica, o parte din carti 'au luat drumul' strainatatii, iar cealalta jumatate a fost insusita de Nicolae Mavrocordat. Mai putem afirma ca aceasta biblioteca a fost prima mare biblioteca cu rasunet in intreaga Europa, iar unele dintre principiile organizarii sale au ramas valabile pana in prezent.

Stolnicul este interesant pentru noi din cele doua puncte de vedere pe care le urmarim. Mai intai, ca filozof al istoriei, el pune probleme care vor ramane la baza si in sociologie, anume cele legate de vesnica nestatornicie a tuturor treburilor omenesti, inclusiv a societatilor umane. Numai ca stolnicul le exprima extrem de plastic, ca omul care a trait zi de zi cumplitele rasturnari ale vietii noastre statale, cu seria nesfarsita a uciderilor, cu care se inchid mai toate carierile domnilor si marilor boieri.

Gasim astfel in scrisul lui formulari expresive ca acestea: "nimic sub soare iaste statatoriu, ci toate cate sunt, in curgere si in mutari sunt zidite'; sau "ci dara cum zic si filozofii, ca toate cate sunt, in nastere si in stricaciuni stau, adeca una stricandu-se si putrezind, alta sa naste si sa face', si "si asa infasurandu-se si desfasurandu-se, de la zidirea lumii pana la sfarsitul ei vor fi', dandu-ni-se exemple din istoria imparatilor, in felurite forme de exprimare in frumoasa-i limba romaneasca veche. Dar ce este de retinut e faptul ca aceasta vesnica scurgere a tuturor lucrurilor se afla teoretizata sub forma unor legi, caci spune stolnicul: "insa iaste a sa mai sti ca toate lucrurile cate sunt in lume, au si aceste trei stepene dupre ce sa fac, adica-te urcarea, starea si pogorarea; sau cum le zic altii, adaugirea, starea si plecarea. deci dara nici un lucru nu iaste carele sa nu dea pentr-acestea, ci numai unele mai in grab, altele mai tarziu, le trec; iara tot la un steajar sa aduna si sa strang in cea de apoi, adeca-te in stricaciune si in pierzare dezlegandu-se. Deci dara asa toate fiind, iata si domniilor, craiilor, imparatiilor, avutiilor, maririlor si tuturor celorlalte cate sunt, asa se intampla si le vin'.

De fapt, stolnicul a fost incitat sa lucreze si studii istorice si geografice autor al unor lucrari valoroase, precum cea de descriere geografica si istorica a Dunarii, scrisa in latineste Danubius Pannonicomysiens (1726) si o alta, in franceza, despre Situatia militara a Imperiului Otoman (1732). Stolnicul Cantacuzino era insa preocupat si pe seama proprie de probleme de istorie si geografie a tarii lui si din ce s-a pastrat din lucrarile si mai ales din biblioteca lui, se poate vedea cat de multiple ii erau preocuparile si ce sarguinta punea el in a se tine la curent cu stiinta europeana din vremea lui.