Optica ochiului

Optica ochiului

Vederea reprezinta unul din simturile de baza ale lumii animale, lumina este

un factor indispensabil in existenta vietii, iar microscopul este unul din

instrumentele cel mai utilizate intr-un laborator biologic.

In prezent, optica cuprinde studiul undelor electromagnetice a caror lungimi

de unda se gasesc atat in domeniul vizibil cat si in domeniile invecinate infrarosu si ultraviolet.

Partea opticii care studiaza fenomenele luminoase servindu-se de razele

de lumina ca simple linii geometrice se numeste optica geometrica, iar partea

opticii care studiaza fenomene ca: interferenta luminii, difractia, polarizarea, etc.

se numeste optica ondulatorie.

Partea opticii care studiaza fenomenele luminoase servindu-se de razele

de lumina ca simple linii geometrice se numeste optica geometrica, iar partea

opticii care studiaza fenomene ca: interferenta luminii, difractia, polarizarea, etc.

se numeste optica ondulatorie.

Prima teorie stiintifica cu privire la natura luminii apartine lui I. Newton

(1704) si sustine ca sursa de lumina emite corpusculi luminosi care se propaga in

virtutea inertiei in linie dreapta cu o viteza relativ mare. Teoria corpusculara

explica fenomenele de reflexie a luminii prin analogie cu reflexia unor bile elastice

de un perete fix, iar fenomenul de refractie prin atractia corpusculilor luminosi de

catre mediile mai dense.

In 1690, C. Huygens pune bazele teoriei ondulatorii cu privire la natura

luminii, conform careia lumina trebuie sa fie considerata ca o unda elastica ce se

propaga intr-un mediu special, care umple intregul univers, numit eter. Teoria

ondulatorie a lui Huygens, completata de Young, Fresnel si altii explica

majoritatea fenomenelor optice cunoscute: reflexia, refractia, interferenta, difractia,

polarizarea, dar are si unele neajunsuri.

Abia in 1893, Maxwell pune bazele teoriei electromagnetice cu privire la

natura luminii. El afirma ca lumina este un fenomen electromagnetic, unda

electromagnetica fiind formata dintr-un camp electric si unul magnetic, variabile in

spatiu si timp. Conform acestei teorii, deosebirea dintre undele electromagnetice

propriu zise si undele luminoase consta in frecventa lor.

Mai tarziu, in 1901, Max Planck revine la teoria corpusculara a luminii sub

forma teoriei cuantice a naturii luminii. Conform acestei teorii, lumina are o

structura discontinua, sub forma de cuante de energie. Einstein (1905) a numit

particulele de lumina care au energia egala cu o cuanta, fotoni.

Dezvoltarea in continuare a cercetarilor in domeniul opticii au aratat ca

lumina este un fenomen complex care reprezinta in acelasi timp proprietati

ondulatorii si corpusculare. Louis de Broglie (1924) dezvolta aceasta idee si arata

ca dualitatea unda-corpuscul nu este caracteristica numai luminii, ci oricarei

particule. Aceasta dualitate confirma dualitatea materiala a luminii.

Unda luminoasa este de natura electromagnetica; ea poate fi reprezentata

intr-un mediu omogen prin vectorii camp electric E si camp magnetic H.