Functiile educatiei

Functiile educatiei

Analiza educatiei din perspectiva functiilor sale, a rolurilor sale fundamentale la nivel social si individual-uman, permite relevarea unor modalitati diferentiate de abordare.

Functiile educatiei cele mai frecvent mentionate in literatura de specialitate (I. Nicola, C. Cucos, E. Macavei, I. Cerghit, M. Ionescu, etc.) sunt:

Selectarea, prelucrarea si transmiterea valorilor de la societate la individ

Din acest punct de vedere, educatia apare ca activitate-liant intre societate si individ, intre valorile sociale si natura individual-umana. Se asigura, astfel, continuitatea informational-experientiala intre generatii, pastrarea patrimoniului spiritual al omenirii, oferindu-se, in acelasi timp, posibilitatea imbogatirii sale prin contributia creatoare a generatiilor prezente.

Ceea ce se selecteaza, prelucreaza, transmite este de fapt „ereditatea sociala”, ansamblul produselor activitatii umane, al valorilor materiale si spirituale ale societatii, al modalitatilor atitudinal-comportamentale. Intr-o astfel de abordare, educatia apare ca o activitate de transmitere a culturii. Ed. Spranger intelege educatia ca „activitate culturala care –si propune sa dezvolte in indivizii in maturizare cultura subiectiva (individuala, n.n.) printr-un contact adecvat cu cultura obiectiva…”, iar Goethe, subliniind raportul dintre experienta culturala, valorica a societatii si cea individuala, afirma: „chiar daca lumea in ansamblul ei merge inainte, tineretul trebuie totusi sa reinceapa mereu de la capat si sa parcurga individual epocile culturii universale”. (dupa L Antonesei, 1996, p. 26-27)

Experienta sociala reprezinta un ansamblu al produselor activitatii si gandirii, al obiceiurilor, modalitatilor de conduita care au fost recunoscute, validate, acceptate de colectivitate si au dobandit o relevanta pentru membrii sai, determinand conduite, atitudini, cunostinte considerate a fi obligatorii.

Accentuand dimensiunea culturala si „culturalizatoare” a educatiei, L. Antonesei apreciaza ca educatia, ca proces global, ar putea fi caracterizata drept  o „ recapitulare rapida si prescurtata – pentru ca e selectiva – a experientei comunitatii si a grupului de referinta.”

Valorile conservate la nivel social si care fac „obiectul si subiectul” actiunii de transmitere catre generatiile tinere pot fi clasificate in urmatoarele categorii:

Valori etern umane/valorile universale – acele valori care pot fi asociate spiritului uman in general, valorile pastrate de istoria milenara a omenirii si care formeaza patrimoniul cultural al umanitatii

Valori nationale/ ale comunitatii nationale – acele valori care s-au constituit pe parcursul devenirii istorice ale diferitelor natiuni, avand un pronuntat caracter de stabilitate si certitudine, constituind patrimoniul cultural national; unele dintre ele reusesc sa patrunda in patrimoniul universal

Valorile epocii/ ale secolului – sun valori specifice unei perioade determinate de timp istoric si reflecta originalitatea, creativitatea, specificul respectivei epoci

Cele trei dimensiuni ale acestei functii – selectarea, prelucrarea, transmiterea – trebuie intelese ca operatii complementare, de prezervare a „ereditatii sociale”, dar si de orientare a socialului catre viitor. Nici un sistem educational nu-si propune sa transmita generatiilor tinere o experienta/mostenire trecuta pentru a-i pregati pentru prezent. Educatia este orientata spre viitor, dar pe temelia culturala a societatii, prin intermediul careia sa se poata determina/crea viitorul social. Valorile stiintifice, tehnice, etice, estetice, etc., ale trecutului si ale prezentului trebuie sa poarte in ele germenele viitorului. In acest context, problema cea mai dificila rezida in selectarea acelor valori care sa se constituie in continuturi[1] ale unui sistem educational performant si in prelucrarea lor psihopedagogica, organizarea lor in structuri coerente care sa permita atingerea unor finalitati educative.

Dezvoltarea potentialului biopsihic al omului

Din aceasta perspectiva, educatia apare ca proces catalizator, de transformare a fiintei umane in conformitate cu teluri, finalitati explicite sau/si implicite, reflectare a dimensiunii sale transformatoare, pe de o parte, a celei teleologice, pe de alta parte. Ea are menirea de a stimula actualizarea a ceea ce exista ca dat natural, genetic in fiecare dintre noi, de a forta sa iasa la lumina ceea ce exista in stare latenta, ca potentialitate, predispozitie. Transformarile la nivelul personalitatii umane pe care educatia trebuie sa le realizeze vizeaza planurile cognitiv, afectiv-motivational, atitudinal-comportamental.

Dezvoltarea potentialului biopsihic al individului – ca functie a educatiei - trebuie privita intr-o dubla perspectiva; individuala si sociala. In plan personal, fiecare copil, tanar, subiect al actiunii educationale trebuie sa poata beneficia de acea actiune formatoare si transformatoare care „sa dezvolte ….toata perfectiunea de care el este susceptibil” (I. Kant,1992, p.17) iar  Herbart apreciaza ca „educatia este actiunea de formare a individului pentru el insusi”, determinand dezvoltarea unei multitudini de interese. (1976, p. 62)

Din perspectiva sociala, dezvoltarea potentialului individual este intotdeauna directionata in conformitate cu cerinte, „comenzi” sociale, care se proiecteaza in plan educational sub forma modelului uman, al modelului/tipului de personalitate umana solicitat de un anumit tip /model social. Aceasta relatie model social-model uman este una legica, in sensul ca intotdeauna, intr-o forma sau alta, educatia a fost „chemata” sa raspunda unor comandamente sociale.

Pregatirea individului pentru integrarea la nivel social

Educatia are drept rol dezvoltarea /inzestrarea fiintei umane cu acele valori care sa-i permita adaptarea din ce in ce mai diferentiata la conditiile prezente si viitoare ale mediului social, integrarea constructiva si creatoare a individului in plan social. Aceasta functie a educatiei accentueaza – odata in plus – dimensiunea sa sociala. (I. Nicola, 1993, p. 21)

Diferentierile realizate intre cele trei functii ale educatiei sunt operationale doar in plan teoretic, educatia realizandu-se prin combinarea integrativa a functiilor descrise/explicate. Poate ca R. Hubert a surprins cel mai bine aceasta tripla dimensiune functionala a educatiei, afirmand ca educatia este integrarea fortelor vietii in functionarea armonioasa a corpului, integrarea aptitudinilor sociale in vederea adaptarii la grupuri, integrarea energiilor spirituale prin mijlocirea fiintei sociale si corporale, pentru dezvoltarea completa a personalitatii individuale. (dupa C Cucos, 1996, p. 27)

Corelat si complementar acestor functii, alti autori (Safran, 1982, dupa C. Stan, 2001, p. 15) evidentiaza si alte categorii de functii ale educatiei:

Functia cognitiva

Functia axiologica

Functia socio-economica

O interesanta abordare a functiilor educatiei este realizata de catre I. Comanescu (1998, p.p. 73-74), acestea fiind prezentate evolutiv, de la primele momente ale existentei individuale, fiind corelate – intr-o anumita masura cu diferitele contexte/medii in care se realizeaza educatia dar si cu semnificatiile etimologice ale termenului:

Functia de hranire si ingrijire a nou-nascutului

Functia de comunicare afectiva si stimulare senzoriala

Functia de instruire

G. Berger (1973, p. 65) apreciaza ca prin educatie se urmaresc doua mari scopuri: „primul e sa dam copilului cunostinte generale de care, bineinteles, va avea nevoie sa se serveasca: aceasta este instructia. Celalalt e sa pregatim in copilul de azi pe omul de maine si aceasta este educatia”, iar M. Debesse afirma ca „educatia nu-l creeaza pe om; ea il ajuta sa se creeze”. (M. Debesse, 1981, p. 112)

In concluzie, educatia isi releva – si prin functiile sale – dimensiunea de activitate sociala, desfasurandu-se in conformitate cu un determinism social si orientata inspre atingerea unor teluri de esenta sociala. Ea este orientata in egala masura spre individ, spre stimularea procesului de dezvoltare a personalitatii acestora, in asa fel incat integrarea /adaptarea la mediu sa se realizeze in „beneficiul” propriu dar si al celui al societatii care si pentru care a fost educat. Educatia presupune directionarea procesului educativ inspre viitorul individual si al societatii. Realizarea dezideratelor asociate functiilor educatiei nu se poate concepe inafara existentei unei convergente a actiunilor si influentelor educationale care provin din sfera diferitelor contexte s medii educationale, de la cele informale pana la cele nonformale si informale.