Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» Contributia lui Mihail Psellos la dezvoltarea invatamantului


Contributia lui Mihail Psellos la dezvoltarea invatamantului




Contributia lui Mihail Psellos la dezvoltarea invatamantului

Mihail Psellos este figura dominanta a vietii intelectuale bizantine din secolul al XI-lea. El a fost un spirit curios de tot ce era stiinta in epoca sa, un cuvantator elegant si un artist al frazei, “un filozof“, cum i-au zis contemporanii. Activitatea sa cuprinde toate domeniile stiintei de atunci: teologie, filozofie, stiinte naturale, fizica, medicina, matematici, astronomie, jurisprudenta, antichitati, istorie, gramatica. A compus un mare numar de cuvantari, exercitii retorice, opuscule asupra celor mai felurite subiecte, poezii de tot soiul si ne-a lasat un numar insemnat de scrisori, vreo cinci sute, pretioase prin amanuntele ce ne dau asupra starii politice si culturale a epocii. Pentru aceasta uriasa activitate literara, Rambaud l-a comparat cu Voltaire. Ca si marele scriitor francez, Psellos a atins toate domeniile.




Constantin Psellos, caci numele de Mihail l-a primit dupa ce a intrat in manastire, a fost nascut in anul 1018. Tatal lui, om care se tragea dintr-o familie de patricieni si consuli, era simplu, si lipsit de avere se ocupa cu negotul. Mama lui, Theodote, era o femeie energica care i-a dat o deosebita educatie. La varsta de opt ani a terminat invatamantul primar, a continuat studiile cu liceul, iar apoi a trecut in invatamantul superior la Universitatea din Constantinopol, unde cei mai vestiti profesori ai vremii l-au initiat in studiile invatamantului superior, in retorica si filozofie. “Psellos considera ca indispensabila pentru o cultura temeinica imbinarea acestor doua discipline. Caci retorica singura produce elocventa fara spirit, iar filozofia, fara sprijinul celei dintai, formeaza spiritul lipsit de elocventa.”[2]

Pe langa retorica si filozofie, tanarul Psellos a mai studiat si dreptul, care oferea oportunitatea unei cariere in politica, ca avocat. Acest lucru se intampla in timpul domniei lui Mihail IV Paflagonianul (1034-1041), cand e trimis judecator la Filadelfia. Psellos isi continua cariera si sub domnia lui Mihail V Calphates (1041-1042), care l-a numit secretar. Ascensiunea profesionala a lui Psellos este marcata de numirea de „sef al cancelariei imperiale” si „vestarches”, demnitate insemnata la curte.

În aceasta calitate, el impreuna cu celelalte personalitati intelectuale marcante ale vremii, aduc o schimbare in domeniul spiritual-cultural. Astfel, Constantin IX Monomachos redeschide Universitatea din Constantinopol.

Psellos constata cu durere ca „glorioasa mostenire a Greciei s-a stramutat la asirieni, la mezi si la egipteni, de aceea arabii i-au in ras stiinta grecilor, si asa de mult s-au schimbat lucrurile incat grecii iau firea barbarilor, iar barbarii pe a grecilor.”

Inferioritatea culturala a Bizantului a determinat pe imparat impreuna cu intelectualii timpului sa redeschida cursurile parasite ale scolii constantinopolitane odata celebre. Învatamantul este inaugurat nu in palatul Magnaura, ci in Biserica Sfantului Petru, ridicata din timpul domniei lui Justinian.

Psellos datorita vastelor sale cunostiinte a primit titlul de „consul al filozofilor”, adica „mai-marele filosofilor” care detinea primatul in cadrul celor mai erudite personalitati din Bizant. El, in aceasta calitate, era directorul Facultatii de Filosofie, al carei an de infiintare nu se cunoaste. Facultatea cuprindea doua catedre magistrale, cea de gramatica, incredintata lui Niketas, si cea de filosofie ocupata de Psellos, care ne-a lasat un tablou foarte sugestiv despre desfasurarea studiilor:

„Noaptea tarziu, profesorul pregatea lectia pentru a doua zi. În zori isi ducea cartile, apoi pleca la gimaziu. Pe drum intalneste un student care isi ducea cartile in poala robei si repeta lectia cu voce tare. La intrarea profesorului in clasa, studentii mai buni se ridicau in picioare si le cereau solegilor sa pastreze linistea. Profesorul urca la catedra si cu barbia sprijinita pe palma inspecta studentii.Existau si intarziati: uni uitau ziua in care se tinea lectia sau nu veneau in zilele ploioase. Lectia incepea, in sfarsit, dupa ce profesorul isi descarca manbia asupra studentilor lenesi si consta in raspunsuri la intrebarile puse de studenti, dupa metoda platoniciana. Psellos se straduia sa obtina ca intrebarile sa se axeze pe anumite probleme si sa nu fie puse la intamplare. Studentii scriau pe tablite sau pe pergamente tinute pe genunchi. Faceau, de asemenea, lucrari scrise, carora profesorul le urmarea planul, modoficarile, expresiile. De o foarte mare bunatate, Psellos ii lua separat pe cei care intampinau dificultati in urmarirea lectiilor si mergea pana la a-i ajuta cu bani pe studentii mai putin instariti.”[4]

Psellos a fost cel care s-a ocupat de predarea filozofiei, dar si a retoricii, pentra ca la scoala „Sfantului Petru” nu exista o catedra separata. Importanta invataturii sale consta in eforturile pe care le depunea pentru a forma umanisti si pentru a impaca morala pagana cu crestinismul. El isi indemna studentii sa studieze autori laici, chiar si in interesul cunoasterii religiei crestine.

Elementele programului enciclopedic al studiului sau erau, pe langa cursul de retorica, cursuri de cosmografie si geometrie, pe cel numit de el metafizica, care ingloba logica formala, cosmologia (formarea universului si a corpurilor solide, primul principiu imaterial, natura discursului filozofic, valoarea moralaa numerelor), de asemenea, muzica teoretica (esenta ritmurilor, natura frumusetii acestora, conformitatea lor cu viata sufletului), dialectica, ce studia demostratia prin silogisme si sofisme, psihologia (studiul sufletului, problema substantei si a nemuriri sale, a legaturilor cu trupul), chiar si astrologia se adauga la acest vast program.[5]

Un profund cunoscator al Bizantului, caracterizand Evul Mediu grecesc, spune ca el a „subordonat filozofia teologiei, elenismul ortodoxiei, ca a fost o renegare a marilor strabuni pagani.”[6]

Adevarat precursor al Renasterii, Psellos a intreprins, in secolul al XI-lea, reabilitarea geniului elenic, desfigurat de anatemele Bisericii. Toti acei ilustri pagani, cufundati in uitare, sunt scosi din nou la lumina si infatisati ca adevarati profeti ai crestinismului. Psellos ii interpreteaza si comenteaza cu pasiune, cum insusi afirma: „zdrobind litera ca o coaja, spre a stranga intr-ansa, ca margaritarele, spiritul ascuns.”[7] El incearca astfel a concilia conceptiile vechii lumi elenice cu ideile crestine. Aceasta il duce, inainte de toate, la idealismul curat al filozofiei lui Platon.

Aristotel a fost intotdeauna studiat si comentat de bizantini, el a fost filozoful Bisericii. Admiratia lui Psellos merge insa intreaga spre Platon, care „singur intre toti oamenii, in curgerea vremii, calca pe culmile filozofiei si retoricii.”[8]

Învatamantul lui Psellos a devenit repede cunoscut in tot imperiul, dar chiar si dincolo de hotarele imperiului, incat multa lume veneau la el pentru a fi instruiti. Aceasta faima l-a aruncat intr-o polemica cu patriarhul Constantinopolului, Cerularie, caruia i-a transmis:

Pe celti si pe arabi i-am facut sclavii nostri. Pentru gloria mea s-au coborat aici oameni din celalalt continent. Nilul uda intr-adevar pamantul egiptenilor, dar sufletul lor il adapa elocventa mea, si daca ai intreba pe persi, pe etiopieni, iti vor spune ca ma cunosc, ca m-au admirat si ma cauta. Acum, de curand a sosit unul de la hotarele Babilonului, manat de nestapanita dorinta de a se adapa la izvoarele cunostiintelor mele.”[9]



Psellos explica insistenta cu care interpreta si folosea filosofia platoniciana prin exemplul Sfintilor Parinti, ca Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul Vasile cel Mare, care s-au folosit de scrierile lui Platon pentru formularea dogmelor crestine.

Spiritul sau polemic i-a adus caderea sa, deoarece ceata favoritilor, la curtea imperiala, au capatat influenta si putere asupra imparatului, care nu a mai sprijinit invatamantul. Acest lucru il indeamna pe Psellos sa se retraga la manastirea Olympios de langa Brusa, din Bitinia. Acest savant si distins scriitor, care iubea cu pasiune stiintele laice, neputand desface legaturile tainice ale inimii ce-l tineau incatusat in lumea de dincolo de zidurile manastirii, a parasit linistea manastirii, dar, si din cauza rigorilor vietii manastiresti, si ajunge in timpul lui Constantin al X-lea Ducas (1059-1067), consilierul intim al lui si educatorul fiului sau, Mihail, destinat a-i urma in scaun.

Psellos a fost un prototip al societatii bizantine a vremii, caracterizata prin sete nepotolita de cunoastere. Uneori prin atitudini de deosebita evlavie, dar alteori si prin lipsa de caracter si slabiciune morala. A desfasurat o bogata activitate literara, scriind tratate de teologie, filozofie, din domeniul stiintelor naturii, medicinei, fizicii, matematicii, astronomiei, jurisprudentei, arheologiei, gramaticii si istoriei, cu o competenta universala. A murit probabil la anul 1078.

Opera sa, Historiografia sau Chronografia este una din cele mai de seama lucrari ale Evului Mediu. Aceste memorii monumentale sunt pline de viata, fragezime spirituala si finete psihologica. În calitatea lui de om politic nu a fost doar un observator al evenimentelor din timpul sau, un bun cunoscator al istoriei acelor zile, ci el le-a si trait intens.

Opera sa cuprinde evenimentele anilor 976-1077. A mai compus Învatatura de tot felul, care curpinde 193 de titluri, in care talmaceste unele expresii tehnice din domeniul teologiei si al filozofiei. Dintre lucrarile sale telogice cele mai insemnate au fost explicarile unor parti mai grele ale Sfintel Scripturi, comnetarii la 72 de psalmi (in versuri), o scriere mai mica impotriva latinilor, o scurta talmacire a invataturii despre Trinitate si Întrupare (in versuri), un dialog Despre lucrarea demonilor, cuvantari spirituale despre cei trei Capadocieni si Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Simeon Metafrastul, Sfantul Ioan Scararul, etc.

Continutul studiilor lui Psellos

„Mai cu osebire ma sarguiam pentru doua: la retorica - asta ca sa adaug graiului mai multa distinctie - si la filosofie, pentru curatirea mintii. Nu zabovisem cine stie cat de mult la invatarea retoricii, adica pana sa pot deslusi punctul de reazem al unui subiect, si pana sa ma deprind sa leg de el judecatile principale si cele secundare; insusirea unei arte atat de cuprinzatoare acum nu ma mai infricosa, fiindca de pe-acum nu ma mai tineam de litera ei ca un copilandru, ci dimpotriva, o si intregeam cu oarecare adausuri de amanunt. În schimb, de filosofie ma legasem: pe tehnica rationamentelor eram indeajuns de stapan, fie ca le urmaream nemijlocit, pornind de sus (de la premisa), fie ca porneam - pe felurite cai - de la dat. În acelasi timp, ma sarguiam intrucatva si spre cunoasterea naturii; si asa - cu ajutorul invataturii mijlocii - treptat ma inaltam eu pana la filosofia prima“.

Nu doar la studii de filosofie si retorica si-a oprit cursul vietii Psellos, ci si la matematica si chiar la astronomie. Polivalenta sa culturala nu l-a impiedicat, insa, sa pastreze echilibrul intre cultura si teologie. „Stiu ca exista o filosofie mai inalta si decat aceasta, care se desavarseste la in noi in taina lui Dumnezeu-t Cuvantul. Taina in doua chipuri deosebite, dupa natura lucrurilor si dupa sdesfasurarea lor int timp (ca sa nu mai vorbim de cealalta indoita infatisare a ei, care pe de o parte sade in puterea de judecata, iar pe de alta in intuitie si - la cate spun unii - in cunoasterea luminata de Dumnezeu). Spre aceasta filosofie m-am ostenit si eu sin cele din urmat mai cu osebire decat spre cea dintai, urmand invatatura marilor Parinti sai Bisericiit, ba uneori adaugand de la mine cate ceva la dumnezeiasca ei desavarsire.”

Psellos nu a dispretuit niciodata cultura Duhului Sfant in favoarea celei filosofice, lumesti, dar a pastrat un anumit echilibru. El a fost in primul rand un om de cultura, lucru care a inceput sa devina contradictoriu cu faptul ca a intrat la un moment dat in monahism. Prietenul sau din adolescenta, viitorul patriarh al Constantinopolului, Ioan Xiphillinos, l-a acuzat pe Psellos ca acorda o importanta nedisimulata filosofiei si dispretuieste poruncile scripturistice si scrierile Sfintilor Parinti. Psellos s-a aparat de aceasta acuza printr-o epistola ramasa celebra.

Ce sunt scrierile filosofice fata de mostenirea patristica?

Debutul epistolei catre Xiphillinos este fulminant. Psellos reuseste in cateva randuri sa spulbere acuzatiile prietenului sau, care imbracase si el haina monahala. „Al meu este Platon, preasfantule si preainteleptule!, al meu, o, cerule si pamantule!, ca sa declam si eu in stil tragic pe scena cuvantului meu. Caci daca-mi reprosezi ca am frecventat intens pe acest barbat in dialogurile lui, ca i-am admirat caracterul stilului sau si i-am venerat forta in demonstratii, de ce nu arunci atunci acest repros si marilor Parinti, pentru ca aceia au rasturnat ereziile Eunomiilor si Apolinariilor aruncand in ele cu rigoarea silogismelor? Iar daca imi reprosezi ca urmez doctrinelor lui sau ca ma reazem pe legile lui, atunci n-ai o parere buna despre noi, frate.”

Psellos se intemeiaza prin urmare pe folosirea scrierilor filosofice de Sfintii Parinti, cu scopul de a apara dreapta credinta. În continuare, respinge acuzatia conform careia ar urma parerilor exprimate de Platon in dauna Sfintei Scripturi. „Fiindca eu am deschis multe carti filosofice, am frecventat multe discursuri retorice si nu mi-au scapat nici cele ale lui Platon - caci cum as putea tagadui aceasta? - si n-am trecut cu vederea nici filosofia lui Aristotel. Cunosc, insa, si cele pe care le sustin caldeii si egiptenii; da, cinstite cap al meu, si ar trebui sa vorbesc si despre cartile secrete sezotericet. Dar, comparandu-le pe toate cu de Dumnezeu inspirata noastra Scriptura, curata si scanteietoare si cu adevarat incercata, le-am gasit ca sunt de bronz si pline de falsitate.”

Psellos recunoaste ca a citit foarte multe carti filosofice si nu s-a ferit sa lectureze inclusiv carti considerate periculoase pentru un crestin. Curiozitate? Îndrazneala necugetata? Nu putem considera ca dorinta lui Psellos de cunoaste amanuntit chiar si aceste scrieri este neaparat una rea. Dimpotriva, o persoana cu discernamantul sau trebuia sa lectureze inclusiv carti interzise celor simpli. Scopul esential era cel de combatere al influentelor negative pe care aceste opere le puteau avea asupra persoanelor mai putin luminate.

Trebuie sa intelegem ca scrierile filosofice nu au fost interzise si condamnate, dar raman rezervate celor cu o capacitate de discernere importanta. Sfantul Vasile indemna tinerii din vremea lui sa se comporte cu aceste scrieri precum albinele care ocolesc anumite flori si le aleg pe cele potrivite pentru a produce mierea.

Acest aspect este subliniat si de Psellos, un ultim amendament cu care incheiem acest material, sperand ca va veti apleca asupra acestui raspuns plin de intelepciune al filosofului bizantin. „M-am invrednicit de la parinti de dumnezeiescul nume de crestin si, daca nu-mi va lua cineva in nume de rau ca indraznet acest cuvant, sunt ucenic al Celui Rastignit, un produs al educatiei Sfintilor Apostoli si - poate ca graiesc cu indrazneala - un receptacul foarte riguros al marii si negraite doctrine despre Divin. Pe Platonii si Chrysippii de care vorbesti i-am iubit - cum nu? -, dar numai pana la scopul si netezimea lor aparenta; dintre doctrinele lor pe unele le-am trecut numaidecat cu vederea, iar pe altele alegandu-le bine le-am amestecat cu cuvintele sacre ca pe unele ce conlucreaza cu cel ale noastre, cum au facut si Grigorie si Teologul si Vasile cel Mare, marii luminatori ai Bisericii.”



Ca invatat, el a exercitat o adevarata suveranitate intelectuala asupra contemporanilor si a fost intotdeauna imitat de urmasi. Ca om, a realizat tipul dezgustator al omului de curte, gata la tranzactiile cele mai imorale.[16]



Nicolae Banescu, Chipuri si scene din Bizant, Editura Cartea romaneasca, Cluj, 1927, p.167.

Ibidem,p.168.

Ibidem, p. 180.

Louis Brehier, Civilizatia bizantina, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1994, p.363.

Ibidem, p. 364.

Nicolae Banescu, op.,cit., p. 182.

Ibidem.

Ibidem.

Ibidem, p. 183.

Bodogae, pr. prof. dr. Teodor;Ramureanu, pr. prof. dr. Ioan; Sesan, pr. prof. dr. Milan, Istoria Bisericii Universale, vol. I, Bucuresti, 1987, p.383.

Mihail Psellos, Cronografia. Un veac de istorie bizantina (976-1077), introducere si note de Nicolae Serban Tanosoca, Editura Polirom, Iasi, 1998, p. 87.

Ibidem, p.88.

Catre monahul Xiphillinos, in Sfantul Simeon Noul Teolog, Scrieri, vol.IV, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 465.

Ibidem, p.465.

Ibidem, p.368.

Nicolae Banescu, op. cit , p.194..








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate