Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Chimie


Index » educatie » Chimie
» RUTENIU ( Ru )


RUTENIU ( Ru )


RUTENIU ( Ru )

Scurt istoric : In anul 1819 au fost descoperite in Rusia , in Muntii Urali , bogate zacaminte de platina . Aceasta descoperire a starnit interesul chimistilor rusi in legatura cu cercetarea compozitiei platinei brute din Urali. Cinci din cele sase metale platinice fusesera descoperite pana la aceasta data in platina nativa provenita din America de Sud , in special din Columbia . Printre cei care s-au ocupat de analiza compozitiei platinei brute din Urali se numara si profesorul G.W.Ossan de la Universitatea din Dorpat ( azi Tartu ), care dupa o serie de analize anunta ca a gasit inca trei metale noi , pe care le numeste pluraniu , ruteniu si poloniu . Aceste rezultate sunt puse insa sub semnul intrebarii de catre Berzelius care , facand analize asupra aceluiasi minereu , anunta ca nu gasise in afara de platina decat paladiu , rodiu , osmiu si iridiu . Cercetarile merg destul de incet si abia in anul 1840 un alt chimist rus , K.K.Klaus , proaspat profesor la Universitatea din Tartu , reexamineaza esantioanele lui Ossan vrand sa lamureasca controversa dintre predecesorul sau si Berzelius . Este sprijinit de P.G.Sobolevski , un topitor de platina de la Petrograd care ii da esantioane de reziduri de platina , iar apoi de Egor F.Kankrin , secretarul Trezoreriei Statului , de la care obtine 8 kg de reziduuri in care se gaseau inca paladiu , rodiu , osmiu si iridiu . Dupa 4 ani de cercetari , in anul 1844 , Klaus anunta descoperirea unui nou metal platinic , ruteniul , in reziduurile de la prelucrarea minereurilor de platina . Klaus pastreaza numele ruteniu dat de compatriotul sau Ossan , nume ce provine de la Ruthenia , care insemna in latina Rusia



Chimistul suedez Berzelius , sceptic la inceput in legatura cu descoperirea lui Klaus , se convinge ca se afla de fapt in prezenta unui nou element si , in 1845 , ii sugereaza lui Wöhler sa publice rezultatul lui Klaus in " Analele " sale , unde si apare in volumul 63 .

Cu descoperirea ruteniului , grupa celor sase metale platinice este completa .

Obtinere : Avand proprietati foarte asemanatoare si potentiale normale mari apropiate , metalele platinice prezinta izomorfism atomic . Se gasesc in natura in proportii diferite , constituind componentele platinei native . Ruteniul formeaza amestec izomorf cu osmiul . Metodele de extragere a metalelor din platina nativa variaza in functie de concentratia lor si a elementelor asociate din minereul respectiv . In vederea rafinarii si separarii metalelor platinice , pulberea platinei native , minereurile platinice sau concentratele minereurilor platinice sunt supuse unor metode de separare variate, complicate si laborioase , conducand la metale de puritate peste 95,5% . Una din metodele de separare presupune tratarea platinei native cu acizi sau apa regala . Etapele de separare depind de reactiile specifice fiecarui metal platinic si duc la obtinerea diferitor compusi din care , in final , se prepara hexaclorometalatii de amoniu respectivi . Ruteniul si osmiul nu sunt atacate de acizi , in timp ce paladiul este usor solubil in acid azotic , iar celelalte metale platinice sunt mai mult sau mai putin solubile in apa regala . Ruteniul si osmiul sunt atacate prin topire alcalina oxidanta ducand la formare de rutenati , respectiv osmiati . Rutenatii sunt redusi in mediu de alcool si apa la RuO×n HO ( precipitat negru greu solubil ) , in timp ce osmiul ramane in solutie ca osmiat (VI) care poate fi precipitat sub forma de sare de amoniu . Oxidul de ruteniu hidratat prin tratare cu acid clorhidric si clorura de amoniu se transforma in hexaclororutenat de amoniu , din care ruteniul se obtine sub forma spongioasa sau pulbere , prin calcinare .

Utilizari : Ruteniul se foloseste aliat fie cu alte metale platinice , fie cu aur sau argint . Datorita rezistentei mecanice, aliajele sunt folosite la contacte electrice , ace pentru aparate inregistratoare de sunete , varfuri de penite sau compasuri (Ru-Ir , Ru-Os , Pt-Pd-Ru ) . Ruteniul in aliaj cu platina ( 10% ruteniu ) se foloseste la constructia aeronavelor ) .





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate