Banci si sisteme bancare

BANCI SI SISTEME BANCARE

In general, termenul „banca” poate fi atribuit unui numar sporit de institutii financiare, de la bancile de economii pana la conglomeratele financiare, sau de la mici organizatii mutuale, pana la cooperative de credit sau banci comerciale.

Constituirea de depozite si acordarea de credite reprezinta operatiunile principale prin care bancile se diferentiaza de alte tipuri de intermediari financiari. Depozitele reprezinta elemente de pasiv pentru banca si antreneaza cheltuieli cu plata dobanzilor, motiv pentru care este necesar un bun management al acestora, in scopul asigurarii maximizarii profitului. In acelasi timp, acordarea de credite reprezinta element de activ pentru banca, acestea fiind generatoare de venituri. Astfel, in centrul activitatii bancare se afla intermedierea intre deponenti, ca furnizori de fonduri si debitori ca solicitanti ai acestora, ceea ce conduce la diferentierea bancilor de alti intermedieri.

Functia de intermediere exercitata de banci se concretizeaza in „transformarea” elementelor caracteristice ale activelor si pasivelor bancare, respectiv transformarea maturitatii (scadentei) la produsele pe care banca le ofera clientilor. Aceasta transformare este posibila datorita faptului ca deponentii si debitorii bancii au nevoi diferite de lichiditate. Deponentii, pe de o parte, se asteapta sa-si retraga disponibilitatile in orice moment, chiar cu riscul suportarii unor penalitati, iar debitorii doresc sa ramburseze sumele imprumutate la scadente foarte indepartate. Preferintele pentru lichiditate ale clientilor pot suferi modificari in timp, dar daca o banca reuseste sa atraga un numar mare de clienti, atat deponenti cat si solicitanti de fonduri, atunci cerintele de lichiditate ale ambelor categorii vor fi echilibrate, ceea ce va permite corelarea maturitatii activelor si pasivelor bancare.

Institutiile bancare pot asigura si transformarea ratelor de dobanda pentru diferitele produse pe care le ofera. Pentru a se proteja de riscul de variatie a ratei de dobanda, bancile pot acorda credite la o rata variabila a dobanzii, corelata cu un indicator de referinta al pietei monetare .In schimb, bancile atrag resursele necesare finantarii acestor imprumuturi in conditii de rata fixa a dobanzii.

De asemenea, bancile asigura transformarea riscurilor intrucat ele se angajeaza in operatiuni cu grade diferite de risc, in sensul ca acorda imprumuturi riscante pe termen lung, pe seama unor surse neriscante.

Unora dintre produsele si serviciile bancare nu le sunt atasate rate de dobanda, aceasta fiind oferite si prestate pe baza de comision. Deci, analiza activitatii bancare se poate realiza si prin evidentierea cererii si ofertei pentru produse bancare, pe baza de comisioane.

Bancile reprezinta, deci, intermediari financiari care, ca si alte institutii, vand servicii financiare. Termenul intermediere financiara desemneaza o afacere in care interactioneaza doua tipuri de institutii si de persoane fizice:

cei care inregistreaza deficite si au nevoie de fonduri in vederea finantarii activitatii;

cei care inregistreaza excedente si care doresc un bun plasament al disponibilitatilor lor pe piata financiara.

Intermedierea bancara are loc daca exista o corelatie pozitiva intre oferta de imprumuturi acordate de banca si rata de dobanda practicata in relatia cu ofertantul de fonduri. Daca se manifesta aceasta corelatie, atunci se reduce incertitudinea cu privire la profitabilitatea bancara, fiind incurajata atragerea de depozite si acordarea de credite.

Functiile bancilor si rolul in economie

Bancile reprezinta cele mai importante institutii financiare din economie, fiind, atat, principala sursa de creditare pentru corporatii, persoane fizice si unitati administrative, cat si un instrument important de realizare a politicii guvernamentale in vederea stabilizarii economiei.

Bancile sunt, institutii financiare, care produc si vand un management profesional al fondurilor atrase si care indeplinesc o multime de functii in economie. Succesul lor depinde de capacitatea de a identifica cererea de servicii financiare, de a furniza aceste servicii in mod eficient si de a le vinde la preturi competitive.

Cele mai importante roluri pe care le indeplinesc bancile in economie, pot fi rezumate astfel:

intermediere: consta in transformarea economiilor atrase in credite pentru finantarea companiilor, administratiei publice si populatiei;

realizarea platilor in numele clientilor, prin utilizarea mijloacelor si instrumentelor de plata (transfer de fonduri, cecuri, plati electronice etc.);

managementul riscului: consta in acordarea de asistenta pentru clienti, atat in procesul creditarii, cat si in situatia de incapacitate de plata;

economisire/investitii: consta in sprijinirea clientilor in atingerea obiectivelor pe termen lung printr-un management adecvat si o protectie corespunzatoare a economiilor acestora;

certificare a valorii: se manifesta prin implicarea bancilor   in procesul de evaluare a clientilor si de certificare a valorii reale de piata a acestora;

garantarea datoriilor: preluarea si plata de catre banca a datoriilor clientilor atunci cand acestia sunt in incapacitate de plata;

mijlocitor: se manifesta prin actionarea in interesul clientilor in vederea administrarii si protejarii proprietatii sau prin emisiunea si rascumpararea titlurilor;

in politica monetara: bancile servesc la indeplinirea politicii guvernamentale, in vederea realizarii cresterii economice si a scopurilor sociale, in special prin cumpararea titlurilor de stat.

Produsele si serviciile oferite de banci clientilor lor pot fi grupate in doua categorii:

a)     produse si servicii traditionale (clasice);

b)     produse si servicii create in ultimele decenii, ca urmare a inovatiilor financiare si a cresterii competitiei si concurentei celorlalti intermediari financiari si non financiari.

a) In prima categorie se includ:

- operatiuni de schimb valutar;

- scontarea efectelor comerciale si acordarea de imprumuturi pentru afaceri;

- constituirea de depozite de economii si pastrarea in siguranta a valorilor;

- sustinerea activitatii guvernelor prin cumpararea titlurilor de stat;

- deschiderea de conturi pentru efectuarea platilor in scopul cumpararii de bunuri si servicii;

- oferirea de servicii de incredere pentru persoane fizice, corporatii si alti participanti la afaceri financiare.

b) In a doua categorie se includ:

acordarea de credite de consum (pentru stimularea consumului si sustinerea cresterii economiei);

consultanta financiara, atat in materie de credite, cat si de economisire si investire a fondurilor;

servicii de management al disponibilitatilor clientilor si cash managementul, pentru obtinerea celor mai ridicate rentabilitati;

oferirea de servicii de leasing, prin cumpararea de echipamente si inchirierea acestora de catre clienti;

finantarea de noi domenii de activitate, precum inalta tehnologie si constituirea de firme de tip ”capital venture”, pentru reducerea riscurilor;

implicarea bancilor in vanzarea de servicii de asigurari, prin politele de asigurare care ii protejeaza pe clienti de riscurile de distrugere a proprietatii si preluarea datoriilor in cazul decesului debitorului;

vanzarea planurilor de pensii: departamentele ”bank trust” sunt active in administrarea fondurilor de pensii prin care sunt sprijinite persoanele fizice sa economiseasca bani pentru pensie;

implicarea bancilor in operatiuni cu titluri, prin executarea ordinelor de vanzare si de cumparare ale clientilor;

oferirea de catre banci a serviciilor de tip ”merchant banking”, care  sunt definite ca operatiuni de cumparare temporara a unor valori ale companiilor pentru a le sprijini in demararea de noi afaceri, sau pentru a sustine expansiunea celor existente.

Din enumerarea produselor si serviciilor oferite de banci, rezulta ca acestea pot derula fie intreaga gama de operatiuni, fie se pot specializa in furnizarea unora dintre acestea. Considerate ca ”magazine financiare” in epoca moderna bancile pot unifica in oferta lor de servicii activitati bancare, de asigurari, de brokeraj, conferind clientilor incredere deplina.

Tipologia bancilor. Structura si criterii de clasificare

In literatura de specialitate, clasificarea bancilor se realizeaza dupa mai multe criterii, astfel:

dupa structura si forma de organizare;

dupa natura afacerilor derulate;

dupa dimensiunea si importanta in cadrul pietei.

Dupa structura si forma de organizare, se face distinctia intre:

banca universala

banca de tip „holding company”

banca de tip „financial holding company”

conglomerate financiare

banca specializata

Banca universala ofera intreaga gama de produse si servicii bancare, la care se adauga si servicii financiare nebancare. La modul general, activitatile financiare ale unei banci universale constau in:

intermediere financiara, prin colectarea de depozite si acordarea de credite;

emiterea si utilizarea mijloacelor de plata;

tranzactionarea instrumentelor financiare (actiuni, obligatiuni, valuta) si a derivativelor asociate lor;

brokerajul titlurilor;

tranzactionarea in nume propriu, prin utilizarea portofoliului propriu de titluri;

acordarea de consultanta financiara pentru corporatii si pentru operatiunile de fuziuni si achizitii;

managementul investitiilor;

vanzarea serviciilor de asigurari etc.

Banca de tip „Holding company”

Termenul a fost lansat in SUA, prin Legea din anul 1956: The Bank Holding Company Act (BHC), care definea acest tip de institutie ca fiind acea firma care detine cel putin 25% din drepturile de vot a doua sau mai multe banci subsidiare. Fiecare BHC detine propriile subsidiare bancare (si chiar nefinanciare), care sunt separate din punct de vedere legal si capitalizate individual.

Banca de tip „Financial holding company”

In anul 1999, in SUA, legea de modernizare financiara „ The Gramm Leach Bliley Fianancial Modernisation” (GLB), a permis bancilor de tip holding sa se transforme in companii financiare de tip holding (Financial Holding Company), care pot detine ca subsidiare: banci comerciale, banci de investitii si societati de asigurarii. Astfel, FCH devin banci universale restrictionate, care se implica in activitati bancare, de asigurari si cu titluri, dar care detin subsidiarele separate din punct de vedere al statutului legal si al capitalizarii. In Japonia, prin legislatia din anii ’90 bancile au devenit membre ale FCH, insa societatilor de asigurari nu li s-a acordat acest drept.

d) Conglomeratele financiare

In literatura de specialitate exista, in principal, doua abordari privind definirea conglomeratelor financiare, si anume cea european-continentala si cea anglosaxona.

Potrivi primei abordari, un conglomerat financiar este definit ca fiind un grup de institutii financiare format dintr-o banca, o societate de asigurari si una de investitii financiare si care trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

- conducerea grupului este asigurata de catre o institutie de credit, sau, cel putin una din filialele grupului este o institutie de credit;

- daca la conducerea grupului nu se afla o institutie de credit, atunci se considera ca activitatile grupului se desfasoara in sectorul financiar daca ponderea acestora in totalul activitatilor depaseste 40%;

- cel putin una din entitatile grupului apartine sectorului asigurarilor si cel putin una sectorului bancar sau sectorului de servicii de investitii;

- activitatile consolidate si sau agregate ale entitatilor grupului trebuie sa fie semnificative pentru fiecare sector in parte, respectiv ponderea bilantului unei entitati din sectorul financiar in totalul bilantului entitatilor financiare din grup sa fie mai mare de 10%.

Potrivit celei de-a doua abordari, un conglomerat financiar este definit ca un grup format dintr-o institutie care desfasoara activitati bancare si o societate de investitii financiare.

In opinia noastra, un conglomerat financiar poate fi definit ca fiind acea organizatie, care desfasoara intre doua si cinci dintre urmatoarele tipuri de activitati si anume:

intermedierea si gestiunea mijloacelor de plata;

asigurari;

operatiuni cu titluri/ finante corporative;

managementul fondurilor;

consultanta si vanzarea produselor catre clienti retail.

Constituirea conglomeratelor financiare si consolidarea relatiilor dintre entitatile componente ale acestora reprezinta subiect de dezbateri in mediul de afaceri si la nivelul autoritatilor de reglementare, fiind analizate avantajele, cat si dezavantajele acestora.

Avantajele conglomeratelor financiare constau in urmatoarele:

imbunatatirea eficientei activitatii prin realizarea economiilor de „scala” si „scope”.

Economia de scala este un concept care desemneaza situatia in care la nivelul unei banci cresterea factorilor de productie (a inputurilor) antreneaza o crestere suplimentara a rezultatelor (a outputurilor). De exemplu, dublarea depozitelor, a capitalului si a fortei de munca ar antrena o crestere mai mult decat dubla a creditelor.

Economia de scope este un concept care descrie situatia in care: reunirea producerii si furnizarii a doua sau mai multe servicii genereaza costuri mai reduse decat daca acestea ar fi fost realizate separat.

dezvoltarea pietelor financiare in tarile emergente, prin expertiza si asistenta oferita de conglomeratele care desfasoara activitatea in aceste tari.

reducerea vulnerabilitatii la socurile economice, din diferite economii sau regiuni, prin diversificarea activitatii financiare si subsidiare din tari diferite.

Dezavantajele conglomeratelor financiare constau in:

1. dificultati de reglementare si supraveghere generate de diversitatea si complexitatea activitatilor financiare pe care le desfasoara pe piete si zone geografice diferite;

2. sporirea riscului sistemic, ca urmare a problemelor care se manifesta la nivelul unei entitati a conglomeratului financiar si a propagarii acestora la nivelul intregului grup. Pentru prevenirea efectului de contagiune intre diferite entitati si operatiuni, la nivelul conglomeratelor se constituie adevarati pereti de foc „firewalls”. Este vorba de restrictii legale care vizeaza fluxurile de informatii si alte tranzactii financiare intre subsidiare, agentii, departamente etc. cu scopul de a proteja o entitate de problemele manifestate intr-o alta entitate.

Bancile specializate, spre deosebire de cele universale, asigura finantarea unor domenii de activitate precum industria, agricultura sau a unor segmente ale pietei financiare, precum bancile ipotecare si bancile de investitii. Imbraca o diversitate de forme, de la bancile de participatie in industrie si comert, pana la bancile de comert exterior si casele de titluri „house of securities”. Ideea specializarii a aparut in SUA, prin legislatia Glass Steagal – Act care a produs o separare functionala si geografica a activitatii bancare, iar bancile comerciale (de depozit) si au delimitat activitatea de bancile de afaceri (investitii).

Un alt criteriu in functie de care se pot clasifica bancile este natura afacerilor (operatiunilor) derulate.

In functie de acest criteriu, distingem:

a). wholesale banking

b). retail banking

c). private banking

d). shadow bankin

a). Wholesale banking (banci globale) sau de corporate. Acestea ofera servicii bancare investitorilor corporate in vederea sustinerii activitatii financiare a companiilor si a investitorilor institutionali, precum fondurile de pensii si autoritatile guvernamentale. Aceste servicii includ: imprumuturi; managementul lichiditatii; credite ipotecare; operatiuni de leasing si de restructurare a capitalului.

Termenul de „wholesale banking” desemneaza o larga varietate de servicii financiare oferite de catre banci clientilor corporate si celor institutionali.

In general, bancile de acest tip, ofera servicii grupate in „pachete”, ceea ce le confera atractivitate, comparativ cu oferta separata a acestora, prin practicarea unei rate mai scazute a dobanzii

b). Retail banking reprezinta acea institutie care ofera servicii catre investitori individuali (persoane fizice) sau pentru finantarea afacerilor de mica dimensiune. In structura acestei oferte de produse si servicii bancare se includ: conturi de economii si depozite; credite de consum si ipotecare; servicii de plata; carduri de credit si de debit. In prezent o mare parte din serviciile de retail banking sunt oferite electronic, prin ATM online banking. Activitatea de retail se desfasoara de catre o multitudine de tipuri de banci, diferite de la o tara la alta si anume:

- banci comerciale;

- banci locale;

- banci de economii ale Postei;

- bancile de economii;

- societatile de constructii si bancile „landesbanks”

- bancile de dezvoltare rurala.

c). Private banking este institutia care ofera servicii de private banking acelor clienti care detin conturi considerabile (valoarea minima a acestora variaza) si doresc un management corespunzator al fondurilor lor pe termen lung.

d). Shadow banking (banca ascunsa), reprezinta acea entitate (institutie) financiara, care exercita functiile unei banci, dar care nu este subiect al reglementarii bancare.

In categoria institutiilor „shadow” putem include fondurile de pensii, fondurile pietei monetare, bancile de investitii. Prin definitie, aceste institutii nu accepta depozite (nu sunt institutii depozitare), dar indeplinesc un rol important in intermedierea financiare. Intre anii 2000 si 2008 in SUA si Europa a crescut importanta sistemului de „shadow banking”, imprumuturile acordate clientilor prin acest sistem depasindu-le pe cele ale sistemului traditional. Vulnerabilitatea acestor institutii rezulta din nivelul ridicat al „financial leverage”, respectiv al fondurilor imprumutate, raportate la activele lichide sau la resursele proprii.

Exemple celebre de „shadow banks” sunt Bear Stearns si Lehman Brothers.

In functie de dimensiunea si importanta in cadrul pietei, se pot identifica:

- banci locale (banci comunale);

- banci regionale;

- banci supraregionale;

- banci multinationale.

Bancile locale (community bank), reprezinta banci comerciale detinute de o colectivitate locala, ale caror surse sunt de provenienta locala si pe baza carora finanteaza afacerile comunitatii respective. Acestea nu sunt afiliate la companiile de tip holding. In SUA, o astfel de banca, detine active a caror valoare nu depaseste un milion de $. In Rusia, de exemplu, functioneaza bancile municipale, care sunt controlate si administrate de municipiul respectiv (Bank of Moscow), si al carei rol consta in furnizarea de imprumuturi si alte servicii administratiei locale garantate cu veniturile bugetelor locale.

Bancile regionale sunt specializate in colectarea de depozite si acordarea de credite intr-o anumita regiune a unei tari; ele au o dimensiune mai mare decat a unei banci locale. In Germania, de exemplu, bancile regionale sunt denumite „Landesbanken”

Banci supraregionale reprezinta companii holding care opereaza in majoritatea regiunilor geografice ale unei tari, sau care detin subsidiare in doua sau mai multe state. „The American Banker”, publicatie zilnica in SUA, defineste bancile supraregionale ca fiind „non-money center bank” – centre bancare nonmonetare.

Bancile multinationale reprezinta acele institutii a caror activitate se deruleaza si in alte tari decat cea de origine. Citibank, de exemplu, detine unitati prin care opereaza in mai mult de 90 de tari.

Fiecare banca multinationala poate opta pentru o anumita forma de organizare structurala, in vederea executarii autoritatii si a comunicarii. Astfel, se pot utiliza:

reprezentante ale rezidentilor;

banci de corespondent;

agentii bancare;

branse straine;

subsidiare straine si afiliate;

consortii bancare.

Reprezentantele rezidentilor sunt oficii care ofera clientilor ajutor si sprijin in tarile straine, fara a se implica in activitatea de intermediere bancara.

Bancile de corespondent sunt banci prin care se mentine o legatura informala intre bancile din diferite tari, prin utilizarea conturilor de corespondent, care faciliteaza platile internationale pentru clienti.

Agentiile bancare sunt unitati bancare, care opereaza precum bancile cu experienta, pe piata valutara, monetara, acorda imprumuturi, investesc pe piata de capital, dar nu accepta depozite.

Bransele straine opereaza precum bancile locale, cu exceptia faptului ca directorul si actionarii provin din alta tara. Acestea sunt supuse reglementarilor pietei bancare locale, dar situatiile financiare se afla in evidentele bancii mama.

Subsidiarele straine si afiliate reprezinta banci locale care sunt incorporate partial sau complet in banca mama. Acestea pot efectua intreaga gama de operatiuni bancare.

Consortiile bancare constituie reuniuni de mai multe banci comerciale, in vederea efectuarii de subscrieri de titluri, acordari de credite si alte tipuri de activitati.

In ultimii 30 de ani, bancile multinationale s-au dezvoltat ca urmare a evolutiilor in materie de reglementari ale domeniului financiar si a diversitatii produselor si serviciilor bancare. In prezent, bancile multinationale se regasesc sub forma conglomeratelor financiare.

1.4. Tendinte in activitatea bancara

Abordarea globala a produselor si serviciilor bancare ne sugereaza faptul ca aceste institutii financiare sunt supuse unor modificari permanente, atat la nivelul functiilor, cat si al formelor.

Principalele tendinte care se manifesta in activitatea bancara prezenta sunt urmatoarele:

proliferarea serviciilor: aceasta tendinta s-a accentuat in ultimul deceniu, ca urmare a cresterii presiunii datorate competitiei bancilor cu alte institutii financiare, modificarilor tehnologice si unei mai bune informari a clientilor. Noile servicii au antrenat efecte pozitive in industria bancara, creand noi surse de venituri sub forma de comisioane, din comisioane care continua sa creasca intr-un ritm mai mare decat sursele traditionale de venituri (respectiv cele din dobanzi);

cresterea competitiei: nivelul si intensitatea competitiei in acest domeniu au antrenat bancile in oferirea de servicii financiare extrem de diversificate. Astfel, chiar si bancile locale ofera credite de consum si pentru finantarea investitiilor, planuri de economii si de pensii, consultanta financiara, intrand in competitie cu entitati specializate, precum societati de asigurari, uniuni de credit, societati de titluri etc.;

dereglementarea: cresterea competitiei si proliferarea serviciilor bancare au fost sustinute si de dereglementare, respectiv reducerea controlului guvernamental in domeniul serviciilor financiare. Evolutiile recente ale sistemului financiar mondial evidentiaza ca slaba reglementare si diminuarea controlului statului au constituit, printre altele, premise ale declansarii actualei crize financiare globale;

cresterea costului resurselor: dereglementarea in combinatie cu cresterea competitiei au condus la cresterea dramatica a costului depozitelor. Aceasta scumpire a resurselor a determinat bancile sa reduca numarul de angajati, a caror activitate a fost inlocuita cu echipamente electronice moderne. Bancile au fost obligate, astfel, sa-si gaseasca noi surse de fonduri, una dintre acestea fiind securitizarea. Prin aceasta operatiune anumite imprumuturi bancare sunt impachetate impreuna (pooluri) si scoase in afara bilantului. In continuare, pe seama lor, se emit titluri, care sunt plasate pe piata deschisa, cu scopul de a creste nivelul fondurilor;

cresterea senzitivitatii clientilor deponenti la rata de dobanda (sau cresterea senzitivitatii depozitelor la rata dobanzii): odata cu dereglementarea serviciilor financiare, deponentii au putut obtine rentabilitati sporite ale plasamentelor lor in depozite bancare, ceea ce le-a sporit gradul de informare si de senzitivitate la variatiile ratei de dobanda. O asemenea situatie antreneaza preocupari in randul bancilor pentru sporirea gradului de loialitate al clientilor, prin practicarea unor dobanzi atractive. In acest context, a sporit competitia bancilor pentru atragerea de noi clienti, dimensiunea acestei competitii fiind data de: pret, convenienta si confidentialitate.

revolutia tehnologica: in industria financiara schimbarea si inovarea au fost motivate de costurile ridicate ale activitatii traditionale. In literatura de specialitate sunt prezentati sase factori ca fiind responsabili de inovatia financiara:

• volatilitatea ratei dobanzii si a ratei inflatiei;
• modificarea reglementarilor si circumstantele acestora;
• modificari in nivelul depozitelor;
• evolutia tehnologica;
• nivelul activitatii economice;
• lucrarile de cercetare stiintifica, factor cu impact deosebit asupra eficientei pietei.

Consolidarea si expansiunea geografica

Utilizarea eficienta a automatizarii si a altor inovatii tehnologice reclama un volum sporit al activitatii bancare. Astfel, bancile sunt tentate sa acapareze noi piete aflate la distanta, sporind, astfel, volumul activitatii. Rezultatele, nu intotdeauna favorabile, s-au concretizat in sporirea considerabila a activitatii la nivelul unei unitati bancare, precum si reunirea institutiilor de mici dimensiuni in conglomerate financiare, care sa ofere servicii multiple.

De asemenea, incepand din anii ’90 asistam la un amplu proces de restructurare bancara, prin consolidare, si care imbraca patru forme:

- in interiorul tarii, intre institutii financiare din acelasi domeniu;

- in interiorul tarii, intre institutii financiare diferite;

- intre tari, intre institutii financiare de acelasi fel;

- intre tari si intre institutii financiare diferite.

Globalizarea bancilor

Expansiunea geografica a determinat ca activitatea unei banci sa depaseasca granitele nationale. In SUA,un impact deosebit l-a avut Acordul „North American Free Trade Agreement” (NAFTA), semnat de SUA, Canada si Mexic, si prin care, bancile din aceste tari pot opera prin sucursale in fiecare din celelalte tari, oferind o gama completa de servicii comparabile cu cele oferite de bancile interne.

In Europa, consolidarea bancara s-a produs mai repede si, a amplificat totodata, tendinta catre tipul de banca globala, prin implicarea bancilor din Germania, Franta, Italia, Spania, Elvetia in achizitionarea de banci din tari invecinate si din alte tari.

Cresterea riscului de faliment

Expansiunea geografica si consolidarea bancara au antrenat riscuri sporite pentru bancile care devin vulnerabile la conditiile locale si la cresterea competitiei cu institutiile nonbancare.

Schimbarea caracteristicilor clientelei bancare

Clientela bancara este afectata de toate tendintele enuntate: dereglementare, schimbari de reglementare, inovatie financiara, competitie, internationalizare etc. In fata acestor presiuni, o parte din clientela si-a schimbat comportamentul:

- marile corporatii, de exemplu, au parasit sistemul bancar, orientandu-se pentru procurarea fondurilor catre alti intermediari financiari sau, direct, de pe piata de capital. Aceste schimbari au redus veniturile bancilor, dar s-au produs modificari si in portofoliul de credite, care si-a diminuat calitatea;

- de asemenea, la nivelul clientilor persoane fizice se manifesta imbatranirea acestora, tendinta care afecteaza activitatea viitoare a bancilor. Confruntate cu aceasta problema, bancile se implica tot mai mult in planurile financiare si de pensie ale clientilor in varsta. Totodata, diversitatea etnica antreneaza, la nivelul bancilor, preocupari pentru finantarea afacerilor derulate de diferite grupuri etnice, in cadrul carora un rol il detine populatia feminina