Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» Mediul si dezvoltarea durabila


Mediul si dezvoltarea durabila




MEDIUL SI DEZVOLTAREA DURABILA

Conceptul de mediu

Mediul in sens curent




Acceptiunea literara a sensului de mediu desemneaza imediata vecinatate, materiala sau imateriala, a unei fiinte sau a unui lucru punand in mod particular accent pe caracterul de apropiere a diferitelor fenomene. Astfel spus, mediul este alcatuit atat de ambientul natural sau artificial care ne inconjoara cat si de relatiile intelectuale si reteaua de informatii pe care noi am contruit-o”.

Cuvantul mediu se refera in mod egal la o serie intreaga de probleme raportandu-se la deteriorarea lui prin poluare, exploatarea intensiva a resurselor, degradarea peisajelor. Aceasta noua conceptie asupra mediului, pe care o putem clasifica ca fiind de natura ecologista, ne intereseaza, deoarece se stie ca aceasta apropiere ridica o multitudine de probleme, deoarece nu stim foarte bine ce au in comun si, prin urmare ce da unitate conceptului.

In limbajul curent, cuvantul mediu, inteles de aceasta data in sensul sau ecologic, desemneaza fie natura, in sens restrans (adica ambientul biofizic), fie anumite aspecte ale modului de viata cotidian al oamenilor. Aceste doua subansamble complementare sunt uneori confundate, rezultand doua conceptii diferite asupra problemelor ecologice. Daca prima ne trimite la raporturile dialectice pe care omul le are cu ambientul sau natural si este legata de o argumentatie despre pagubele aduse de cresterea economica asupra mediului natural, a doua se refera la conditiile de viata ale oamenilor in mediul lor (acesta din urma, in zilele noastre, reprezentand de obicei configuratie urbana si industriala) si la calitatea vietii.

Asociatia natura/cadru de viata reda intr-o oarecare masura, distinctia pe care oricare dintre noi o face intre micro si macromediu, primul desemnand cadrul de viata apropiat individului sau grupurilor sociale restranse, al doilea, cadrul acoperitor in care se desfasoara activitatile umane, el reprezentand Ecosistemul (figura 1.1):

SISTEM DE REFERINTA

CAMPUL DE MEDIU

MICROMEDIU

Un individ sau un grup restrans

Cadrul de viata

Cadrul cotidian

MACROMEDIU

Societatea, spatiul umanizat

Cadrul de viata luat in sens larg (raporturile om – cadru natural) si conditiile de viata

Figura 1.1 Relatia dintre micromediu si macromediu

Sursa : L'information géographique, nr. 3, vol. 55, pag. 112

Daca un sistem este un ansamblu de elemente in interactiune formand o entitate relativ individualizabila, care se detaseaza de contextul sau cadrul sau, caracterizandu-se prin inchiderea sa (organizationala) si prezentand o anumita permanenta, putem deci, prin opozitie, sa definim mediul ca un ansamblu al elementelor care ii sunt exterioare sistemului. In aceste conditii, o particularitate importanta a acesteia din urma este de a fi in relatie co-organizanta cu sistemul si de a intretine cu el schimburi de ordin aproape metabolice” .

Desi sunt autonome unul fata de celalalt, pentru ca fiecare se supune unor rationalitati si temporalitati proprii, ele contribuie fiecare la organizarea, dar si la dezorganizarea celuilalt. De aici rezulta ca mediul este un factor esential in dezvoltarea sistemului si in acelasi timp o amenintare pentru el (si viceversa).

Din punct de vedere sistematic, mediul este prin urmare un obiect paradoxal, exterior sistemului dar, in acelasi timp, inglobandu-l.

Mediul natural

Daca luam ca referinta sistemul social, altfel spus oamenii, relatiile materiale si imateriale pe care le nasc mai multe obiecte ce produc si se schimba intre ele, mediul lor nu este altul decat cadrul biopsihic in care iau forma. La nivel global, al intregii umanitati, acest cadru biopsihic se confunda cu natura. Notiunea de mediu natural acopera, in acelasi timp, cadrul natural cat si ansamblul obiectelor materiale structurate intr-un Tot Unitar, exterior sistemului social, dar si reteaua relatiilor care le leaga de acesta din urma. In particular, mediul natural nu poate fi conceput independent de reprezentarile colective sau de valorile sociale care ii sunt atasate.

Mediul este un factor crucial al dezvoltarii umane si aceasta pentru cel putin trei motive :

mai intai ca este o structura de primire, un suport pentru activitatile umane;

apoi pentru ca sta la baza tuturor resurselor materiale pe care oamenii le folosesc pentru a-si satisface nevoile;

in sfarsit pentru ca este unul din componentele esentiale ale culturii noastre.

Toata problematica actuala a mediului natural decurge din aceea ca omul, sacrificand viitorul (perpetuarea speciei) pentru prezent (dezvoltarea imediata), nu mai respecta ciclurile si echilibrele ecologice. Facand aceasta, el nu mai asigura perpetuarea patrimoniului natural subminand in acelasi timp bazele propriei sale dezvoltari, ipotecandu-si astfel viitorul. De aceea, natura ne apare ca o entitate fragila, careia omul trebuie sa-i asigure protectia si reproducerea.

Comisia interministeriala de calcul a patrimoniului natural distinge doua categorii de componente naturale :

elementele naturale simple, ce compun fauna si flora, resursele subsolului si cadrul natural (apa, aerul, solul);

ecosistemele naturale.

Apreciem ca aceasta clasificare nu tine seama de relatiile de mediu (raporturile pe care aceste componente le au cu sistemul social) a caror importanta am precizat-o mai sus.

O definitie completa a mediului natural trebuie sa precizeze continutul relatiilor de mediu, acestea fiind: accesul (turism, petrecerea timpului liber), amenajarea si folosirea (activitati agricole, irigatii, infrastructura), prelevarile (materii prime), poluarea (deversarea de substante toxice), riscurile naturale si tehnologice, daunele (estetic), functiile culturale asigurate de mediul natural (stiintifice, simbolice). In figura 1.2 , am oglindit aceasta definitie.


Figura.1.2 Problematica mediului natural

Sursa : L'information géographique, nr. 3, vol. 55, pag. 114

Dar, mediul natural nu constituie decat una din cele doua componente ale mediului, perceput in sensul sau mai larg, ecologic; a doua componeta se refera la conditiile de viata ale oamenilor in cadrul sistemului social. Este vorba, de fapt, de un mediu intern sistemului social, deci punctul de referinta nu mai este societatea globala, ci indivizii izolati sau grupurile sociale restranse.

Mediul urban si tehnologic

Mediul urban si tehnologic poate fi definit ca un cadru de viata material, apropiat (in sensul habitatului), in care oamenii evolueaza in mod cotidian. In timp ce studiul mediului trimite la analiza raporturilor dintre om si natura (si disfunctionalitatile lor), cuplul cadru de viata/conditii de viata se refera la anumite probleme ale vietii cotidiene.

Acestea se numesc riscuri industriale si tehnologice, poluare, daune (zgomote, mirosuri), estetica si arhitectura urbana si sunt strans legate de modurile de viata si productie actuale: mari concentrari umane, fenomene de supraaglomerare urbana, emisiuni de substante toxice in aer, distrugerea habitatelor si a speciilor naturale.

In acest sens, problemele mediului urban si tehnologic formeaza o noua categorie de probleme sociale, situate la marginea categoriilor politice, economice sau sociale clasice, care ne preocupa direct: raporturile omului cu natura (chiar daca aceasta din urma poate juca un rol mediator), dar mai ales raporturile intre oameni.

In realitate, linia de demarcatie intre mediul natural si cel urban si tehnologic (chiar daca aceste doua ansambluri releva, cum am vazut, doua probleme radical diferite) este pur teoretica. Astfel, o fabrica ce deverseaza substante toxice in amontele unui curs de apa poate cauza prejudicii unei alte fabrici sau colectivitati locale situate in aval. In acest caz, cadrul natural joaca numai un rol de interfata, intr-o relatie care este, in primul rand, de tip interindividuala.

In acelasi timp, este adevarat ca poluarea va afecta calitatea apei, cel putin local, cu consecinte mai mult sau mai putin grave asupra ecosistemelor.

Mediul natural si mediul urban si tehnologic pe care le-am despartit, sunt deci legate(figura 1.3)

Amenintarea pentru spatiu

Dezvoltarea stiintei si tehnologiei

Dezvoltarea umana

Dezvoltarea a noi exigente cu privire la conditiile de viata

Problemele mediului urban si tehnologic

Figura 1.3 Problematica mediului urban si tehnologic

Sursa : L'information géographique, nr. 3, vol. 55, pag. 114

Inainte de a da conceptelor definite mai inainte un continut concret, am stabilit, in figura 1.4 o prima lista a categoriilor – componente si relatii – de mediu corespunzand punctului nostru de vedere.






Figura 1.4 Tipologia componentelor si relatiilor de mediu

Sursa : L'information géographique, nr. 3, vol. 55, pag. 115

Este clar ca aceste componente si relatii de mediu pot fi insusite dupa diferite nivele de analiza – planetara, internationala, nationala, regionala sau chiar micro regionala –, nivelul de analiza potrivit depinzand de importanta si de intinderea geografica a problemelor identificate. De exemplu, efectul de sera este un fenomen global (macroecologic), ale carui consecinte sunt susceptibile de a afecta intrega Terra in timp ce, prin comparatie, ploile acide sunt o problema de mediu, uneori internationala, dar mult mai restransa.

Nivelele la care problemele de mediu isi produc efectele sunt prezentate in figura 1.5.

Probleme de mediu

MICRO

MEZO

MACRO

Prelevari

Poluari

Riscuri

Amenajari

Acces

Daune

functii culturale ale mediului

x

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

x

xxx

xx

xx

x

xx

Xxx

xxx

x

x

Figura 1.5 Efectele de mediu pe diferite nivele

Sursa : L'information géographique, nr. 3, vol. 55, pag. 115

Unde : x= probleme notabile , xx= preobleme importante , xxx= probleme foarte importante

In Romania, conform legii, prin mediu se intelege ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior inclusiv valorile materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.

Putem aprecia ca, mediul ramane, la 20 de ani dupa punerea in fapte a primelor politici cu acelasi nume, o entitate inca greu de explicat. Obiect obscur, perceput drept rezidual si marginal, uneori chiar deranjant, mediul a fost mult timp redus la un concept. Un fel de amalgam compozit, in care se regaseau refulate principalele teme de revedicare ale ecologistilor si pentru care puterea politica se indura sa acorde cateva subventii (mai putin de 1% din bugetul statului ) pentru a obtine votul verzilor”, mediul nu a avut niciodata statutul pe care il merita. Dispersia competentelor ministeriale si lipsa de coerenta a actiunilor statului in acest domeniu au caracterizat prima generatie de politici de mediu care sunt aplicate astazi.

1.2 Conceptul de dezvoltare durabila

Ultimele decenii au cunoscut o bogata miscare a gandirilor teoretice si a experientelor practice in domeniul economiei mediului. Disciplina marginala la inceputul anilor 1970, economia mediului inconjurator a fost elaborata in mod progresiv. In acest context, economia mediului inconjurator se desfasoara in principal pe patru mari directii :

(i) Elaborarea de tehnici de valorificare in termeni monetari a fenomenelor mediului inconjurator si aplicarea analizei cost – avantaje : lucrarile de pionierat sunt trasate in Marea Britanie cu evaluarea Comisiei Riskill” (la sfarsitul anilor 60) pentru construirea celui de-al treilea aeroport din Londra, sistematizate de D. Pearce in numeroase lucrari. In Statele Unite, Clawson si Knetsch (1969) deschid directia valorificarii resurselor naturale, urmati de altii din aceasta tara si din Scandinavia (P. Bohm, Stand, etc.). Acest lucru a fost inlesnit de lucrarile despre efectele ireversibile si rata de actualizare in special in Statele Unite, in Franta si Marea Britanie, de cercetarile asupra contabilitatii patrimoniale, indicatorilor mediului inconjurator si conturilor nationale.

(ii)   Conceptia si punerea in rol a instrumentelor politicii mediului inconjurator. In traditia pigouviana, taxele si redeventele au retinut atentia economistilor. In Statele Unite, lucrarile Resources pur Future” (A. Kneese, B. Bower) deschid drumul aplicarii practice a acestor instrumente care gaseau in Franta o aplicare directa impreuna cu punerea in rol a agentilor de bazin (Legea asupra apei din 1964) ca urmare a muncii de pionierat desfasurata de S. Kolm si H. Levy-Lambert.

(iii)  Cercetarile asupra dimensiunii internationale a fenomenelor si politicilor mediului inconjurator

(iv)  Reflectia asupra punerii in practica a procesului «dezvoltarii durabile » (sustenabile sau suportabile”) pentru protectia resurselor planetei si pentru concilierea protectiei dezvoltarii mediului inconjurator. Acest lucru a capatat un loc cu totul particular odata cu aparitia raportului Bruntland” in 1987 si cu constientizarea efectului de sera.

Raportul Bruntland” defineste dezvoltarea durabila ca: “ … un proces de schimbare prin care exploatarea resurselor, orientarea investitiilor, a schimbarilor tehnologice si institutionale se gasesc in armonie si intaresc potentialul actual si viitor al satisfacerii nevoilor omului”.

Putem distinge doua tipuri de puncte de vedere ale conceptului de dezvoltare durabila : o viziune economica globala si una ecologica.

Viziunea economica globala a dezvoltarii durabile: prin definitie, dezvoltarea durabila reprezinta ansamblul conditiilor si elementelor care permit mentinerea, cresterea veniturilor si a bunastarii implicand aspecte ale vietii economice, spre exemplu: stapanirea cresterii demografice; incurajarea schimbarii termice; optimizarea stocului factorilor ce contribuie la producerea termostarii; clasificarea resurselor reflectand raritatea lor relativa, modificarea structurii productiei si consumului, de maniera sa mentina la un nivel potrivit stocul de resurse rare.

Viziunea ecologica a dezvoltarii durabile implica gestiunea, mentinerea stocului de resurse si a factorilor cu productivitate cel putin constanta intr-o optica a echitatii intre generatii si tari. In aceasta viziune, stocul cuprinde doua elemente diferite: stocul de capital artificial”, care include ansamblul termenilor si factorilor de productie produsi de om si capitalul natural”, resursele naturale regenerabile si neregenerabile (apa, sol, fauna, flora).

Dimensiunea ecologica a dezvoltarii durabile, intretinerea, transmiterea potentialului natural cer aplicarea principiilor de gestiune specifice pentru fiecare dintre aceste componente ale capitalului global.

Dezvoltarea durabila va asigura salvarea si transmiterea in viitor a capitalului natural din urmatoarele considerente:

capitalul natural constituie un factor neinlocuibil al cresterii economice;

resursele naturale sunt sursa de bunastare prin aporturile lor (frumusetea unui loc natural, placere, sanatate);

aceleasi resurse sunt neregenerabile si epuizarea este iremediabila: disparitia unei specii de animale, a unei vegetatii, a unui lac natural (ne confruntam astfel cu ireversibilitatea acestor actiuni);

numeroase resurse care au substituit artificial, de exemplu, ecosistemele regulatoare: padurile tropicale, oceanele, speciile animale, vegetale care dispar in fiecare an.

Dimensiunea internationala a dezvoltarii durabile pune urmatoare problema: evaluarea impactului politicii unei tari trebuie sa tina cont de repercursiunile asupra restului lumii ? Orice ar fi, ramane de pus la punct mecanismul de luare in consideratie a aspectelor globale ale dezvoltarii durabile, in particular transferuri financiare intre statele dezvoltate si cele in curs de dezvoltare.

Cadrul temporal al dezvoltarii durabile este foarte important. Dupa Pearce , dezvoltarea durabila reprezinta loialitatea vis à vis de viitor”. Am putea concepe o durabilitate paretiana” (Pareto sustenability) dupa care nici o generatie nu ar putea sa-si sporeasca bunastarea in detrimentul altei generatii. Dupa Tietenberg, daca un proiect maximizeaza valoarea actualizata a beneficiilor, dar antreneaza pierderi pentru generatiile viitoare, ar trebui pusa de o parte o cota din castigurile obtinute intr-un fond de compensatie intergeneratii”.



Pearce subliniaza ca fenomenele non-substituibilitatii, ireversibilitatii si incertitudinii necesita mentinerea unui stoc minim de securitate natural” sau, mai mult, aplicarea unui principiu al precautiunii”, dupa care stocul total al resurselor mediului nu ar trebui sa se diminueze in timp.

C. Henry subliniaza ca interesele generatiilor viitoare implica un imperativ etic in calculul economic. Pentru aceasta, el preconizeaza aplicarea principiului coproprietatii” care se traduce prin coproprietatea mediului intre generatii prezente si cele viitoare. Acest principiu cere punerea in aplicare a mecanismelor institutionale: alegerea normei, determinarea pretului resurselor naturale, alegerea unei rate de actualizare. Astfel, aplicarea calcului economic este o conditie necesara dar nu si suficienta a dezvoltarii durabile: trebuie un mediator institutional”, gardian al acestui imperativ etic de coproprietate a mediului, garant al solidaritatii intre generatii.

Tarifarea resurselor constituie un instrument esential al dezvoltarii durabile. Si aceasta trebuie sa ne asiguram ca pretul resurselor naturale reflecta efectiv utilitatea si raritatea lor. Astfel, pretul unei resurse, ca de exemplu o padure, va include trei elemente: costul marginal de extractie, de exploatare si costul marginal al pierderii de resurse neinlocuibil pentru generatiile viitoare. Este vorba de a include in pretul bunurilor si serviciilor puse pe piata costul social legat de productia si utilizarea lor (in particular, cost al pagubelor cauzate de poluare).

Conceptul de dezvoltare durabila reprezinta, deci, o incercare de coexistenta intre protectia mediului si dezvoltarea economica, intr-o optica globala si pe termen lung. Aceasta nu este nici o doctrina, nici o teorie, cu atat mai putin o sinteza intre economie si ecologie; este o apropiere pragmatica de punere la contributie a uneltelor economice pentru o gestiune a planetei ca un tata bun de familie”. Dezvoltarea de durata este un cuvant nou pentru ideea mai veche, si de bun augur, aceea ca nu exista economie viabila fara resurse naturale si nu exista gestionarea acestor resurse fara rationalitatea economica.

Aceasta implica printre altele, ca mecanismele economice si studiile de piata constituie uneltele de gestiune daca ele se dovedesc corect orientate si incadrate. La urma urmelor, insasi analiza economica si teoria externalitatilor este cea care ne indica faptul ca piata nu ia in considerare in mod spontan” sfera ecologica.

In general, cerintele minime pentru realizarea dezvoltarii durabile consideram ca includ urmatoarele: (1) redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie mai echitabila a resurselor si accentuarea laturilor calitative ale productiei; (2) eliminarea saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru un loc de munca, hrana, energie, apa, locuinte si sanatate; (3) asigurarea cresterii populatiei la un nivel acceptabil (reducerea cresterii demografice necontrolate); (4) conservarea si sporirea resurselor naturale, (5) intretinerea diversitatii ecosistemelor, (6) supravegherea impactului dezvoltarii economice asupra mediului; (7) reorientarea tehnologiei si punerea sub control a riscurilor acesteia; (8) descentralizarea formelor de guvernare, (9) cresterea gradului de participare la luarea deciziilor si unificarea deciziilor privind mediul si economia.

Ca regula generala, se accepta ca fara o protectie adecvata a mediului este imposibil de a se realiza progresul. Prejudiciile cauzate naturii si sanatatii submineaza fundamentele productivitatii in viitor si invers, fara crestere economica sunt greu de procurat resursele necesare protectiei mediului.

O conditie importanta de realizare a obiectivelor dezvoltarii durabile este simultaneitatea progresului in mai multe dimensiuni. Pentru aceasta, politicile economice, politica mediului, a investitiilor, a cercetarii-dezvoltarii, politica fortei de munca, a invatamantului, sanatatii s.a. sunt desemnate sa-si coreleze obiectiile si actiunile conform anumitor prioritati .

O alta conditie, de fapt legata de cea dinainte, se refera la adaptarea conceptului dezvoltarii durabile la conditiile specifice fiecarei tari. Fiecare tara are propriile nevoi de crestere economica, ca si caracteristici nationale demografice, particularitati ale mediului natural, un anume spatiu construit. Sensul dezvoltarii durabile este dat tocmai de modelul endogen de reconciliere intre om si natura. Aceasta nu exclude, desigur, nevoia de colaborare si cooperare internationala (de pilda, consolidarea capacitatii de management ecologic si aplicarea politicilor nationale vor creste cererea de tehnologii nepoluante, ceea ce va accelera transferul si cooperarile tehnologice ).

Deoarece poluarea, ca si alte procese, precum saracia, nu mai pot fi izolate in granitele nationale, dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv strategic pentru intreaga umanitate.

Cu toate acestea, credem ca prin constientizarea ecologica se vor rezolva multe conflictele actuale. Situatiile potentiale de conflict dintre protectia mediului si cresterea economica sau dintre tarile industriale si tarile in curs de dezvoltare, dintre generatiile prezente si cele viitoare au si alte cauze. Dezbaterea acestora – sustin specialistii PNUD – va continua mult timp si in secolul urmator. Dezvoltarea durabila poate fi solutie de conciliere a tuturor conflictelor cu conditia ca interesele unanime sa convearga spre dezvoltarea umana. Investirea in dezvoltarea umana constituie un obiectiv principal si specific tuturor economiilor cu cresterea rapida, ca fiind una din cele mai eficiente cai de progres. Nou in conceptia dezvoltarii durabile este faptul ca se acorda o atentie speciala segmentelor sarace ale populatiei de pretutindeni. In acest scop, sunt formulate urmatoarele cerinte :

Dezvoltarea umana in sens durabil va trebui sa plaseze fiinta umana in centrul prioritatilor Protectia mediului este vitala dar, asemenea cresterii economice, trebuie privita ca un mijloc de a sustine dezvoltarea umana.

Pentru tarile in curs de dezvoltare nu poate exista o preferinta intre cresterea economica sau protectia mediului. Cresterea nu este o optiune, ci un imperativ. Problema nu este cat de mare” sa fie cresterea economica, ci ce fel de crestere”. Fara nici o crestere economica, pagubele aduse mediului pot fi tot atat de mari ca si ale cresterii rapide. Tarile in curs de dezvoltare au nevoie sa-si accelereze ratele de crestere, dar in cadrul unor strategii care sa tina seama de mediul fizic natural, in primul rand, prin folosirea tehnologiilor mai putin energointensive si nepoluante. Tarile industriale vor trebui sa-si continue dezvoltarea, dar cu un alt obiectiv strategic care sa se deplaseze de la elementele cantitative la cele calitative, respectiv, de la bunastare la calitatea vietii.

Fiecare tara este datoare sa-si formuleze propriile prioritati ale mediului inconjurator. Aceste prioritati pot fi foarte diferite. Majoritatea tarilor dezvoltate considera poluarea aerului ca un pericol al sanatatii si se arata mai preocupate de degradarea calitatii vietii pe termen lung (de exemplu fata de incalzirea climei). Dimpotriva, tarile in curs de dezvoltare sunt framantate mai mult de viata insasi decat de calitatea ei. Interesele imediate precum asigurarea apei potabile in cantitati suficiente si stoparea eroziunii solului pentru sustinerea culturilor trec inaintea oricarei alte preocupari pentru nevoile urmasilor. Cum insa actiunile de protectie costa mult, iar puterea financiara este redusa, se constata ca saracia este un dusman al mediului tot atat de mare ca si bogatia insasi.

In concluzie, tarile cu un potential dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman si tehnologic au sanse multiple de a-si proiecta o dezvoltare durabila. In acelasi timp, de la un anumit prag al suportabilitatii mediului, problema supravietuirii se pune la fel pentru intreaga planeta, ceea ce determina necesitatea globalizarii actiunilor de dezvoltare durabila.

1.3. Dezvoltarea durabila si economia mondiala

1.3.1. Rolul Organizatiei Natiunilor Unite si al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica in dezvoltarea durabila

Dupa optimismul anilor ’60, in anii ’70, o data cu Conferinta de Stockholm din 1972 s-a definit dreptul omului de a dispune de un mediu curat si de calitate”. Aceasta conferinta a stat la originea Programului Natiunilor Unite pentru Mediu. In decembrie 1983, s-a creat Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii ce avea ca scop:

propunerea strategiilor de mediu pe termen lung pentru a obtine o dezvoltare durabila pana in anul 2000 si dupa;

recomandarea mijloacelor de aparare a mediului, prin realizarea unei cooperari intre tarile dezvoltate si cele mai putin dezvoltate, luandu-se in calcul relatiile existente intre tari, resurse, mediu;

punerea la punct a unui program de actiune pe termen lung pentru protejarea mediului.

Dupa trei ani de functionare, Comisia a realizat un raport cunoscut sub numele de Raportul Brundtland, prin care s-a propus ca dezvoltarea durabila sau sustenabila sa fie un raspuns la declinul ecologic observat in deceniile anterioare. Raportul va deveni cunoscut, o data cu Conferinta de la Rio, desfasurata 5 ani mai tarziu.

OCDE defineste si adopta in 1972 principiul poluator – platitor (PPP) ca principiu de baza a politicii de mediu. Conferinta din 1985 a reprezentat o alta etapa importanta deoarece subliniaza interesul cu privire la utilizarea instrumentelor economice. In 1989, OCDE a adoptat o recomandare relativa cu privire la aplicarea principiul poluator – platitor asupra poluarilor accidentale care spune ca este un principiu economic si juridic de reducere a pagubelor”.

In anii urmatori, OCDE a studiat posibilitatile adoptarii unei pozitii comune cu privire la mediu, prin extinderea campului de aplicare pentru principiul poluator – platitor, de exemplu: includerea costurilor masurilor de prevenire si costul pagubelor, sau utilizarea resurselor.

OCDE a elaborat un cadru de cooperare a tarilor in curs de dezvoltare pentru realizarea dezvoltarii durabile, recunoscand ca fara un efort si o cooperare internationala nu se pot realiza obiectivele propuse si anume: (1) utilizarea unui sistem de preturi care sa incurajeze agentii economici sa ia in calcul costul deteriorarii mediului, (2) realizarea unor politici tehnologice in coroborare cu deteriorarea mediului si cu cresterea economica, (3) realizarea unor politici de eficacitate in raport cu mediul care sa vizeze regenerarea resurselor, (4) substituirea celor neregenerabile cu altele regenerabile, (5) asimilarea deseurilor, (6) realizarea integrarii diferitelor tipuri de politici (sectoriale, economice, sociale, de mediu) si nu in ultimul rand (7) realizarea cooperarii internationale caracterizata prin transparenta si responsabilitate.

1.3.2. Rolul Uniunii Europene in dezvoltarea durabila

Politica europeana in domeniul mediului dateaza din 1972, anul primei conferinte O.N.U pentru mediu. In cadrul programelor comunitare asupra mediului s-au stabilit programe de actiune in materie de mediu. Au existat mai multe programe de mediu, si anume: programul de mediu 1973 – 1976, 1977 – 1981, 1987 – 1992, 1992 – 2000, 2000 – 2010. Primul program (1973 - 1976) coincide cu prima criza economica si petroliera din 1973 – 1974. In acest context, datorita cresterii economice foarte scazute nu s-a realizat obiectivul de dezvoltare durabila, acesta fiind pus in practica incepand cu anul 1975.

Scopul politicii comunitare de mediu era ameliorarea calitatii si a cadrului de viata a populatiei, fixandu-si mai multe obiective, principii si actiuni (tabelul 1.6).

Elemente

Scop

OBIECTIVE

prevenirea, reducerea si/sau suprimarea poluarii;

mentinerea unui echilibru ecologic satisfacator si protectia biosferei;

gestionarea mai buna a resurselor naturale;

realizarea cresterii economice luand in calcul exigentele calitatii (munca, cadru de viata);

luarea in calcul a mediului in amenajarea si structurarea teritoriului;

cercetarea, in colaborare cu cei nu fac parte din Comunitate, a unor solutii comune pentru protectia mediului.

PRINCIPII

politica de mediu pune accent pe prevenire, favorizand progresul tehnic dar tinand cont de protectia mediului si de dezvoltarea economica si sociala, la cel mai mic cost posibil;

procedurile de planificare si decizie trebuie sa tina cont de maniera in care pot afecta mediul;

exploatarea resurselor naturale susceptibile a cauza pagube mediului va fi stopata;

cheltuielile cu protectia mediului vor fi suportate de cei responsabili de poluarea produsa;



promovarea unei politici de mediu la nivel mondial trebuie sa se realizeze prin participarea activa a statelor membre ale organizatiilor internationale preocupate de aceste aspecte;

realizarea unor actiuni educative continue si aprofundate pentru sensibilizarea intreprinzatorilor si a publicului cu privire la importanta luptei contra poluarii mediului natural;

coordonarea si armonizarea programelor internationale de mediu.

ACTIUNI (vizeaza trei nivele)

reducerea si prevenirea poluarii;

ameliorarea calitatii mediului pe urmatoarele trasee:

rarefierea resurselor de apa;

exploatarea resurselor naturale;

urbanizarea si repartitia geografica a activitatilor umane;

conditii de munca;

sensibilizarea si formarea populatiei.

actiuni in cadrul organismelor internationale (ONU, Consiliul Europei etc.)

Tabelul 1.6 Obiective, principii si actiuni ale programului comunitar de mediu

In cadrul acestui program, trebuie sa subliniem ca s-au realizat conditiile de aplicare a principiului poluator – platitor si adoptarea unei metode comune de evaluare a costurilor de mediu pentru tarile membre ale comunitatii.

Al doilea program comunitar de actiune pentru mediu s-a realizat in perioada 1977 –1981 si a fost o prelungire a primului program, punand accent pe lupta impotriva poluarii aerului si a apei, a poluarii sonore si pe o mai buna gestionare a spatiului si resurselor naturale.

In perioada 1982 – 1986 s-a desfasurat cel de-al treilea program, ce marcheaza o schimbare in politica comunitara de mediu, prin introducerea unor noi elemente si anume: integrarea politicii de mediu in alte politici europene si fixarea unor domenii de actiune prioritare. Prin aceste elemente, programul se distinge de precedentele prin dezvoltarea unei strategii globale.

Inainte de a prezenta al IV –lea program de mediu este necesar sa prezentam Actul Unic European si relatia lui cu mediul. Actul Unic European a condus la realizarea completa a unei piete interioare prin abolirea unui numar important de obstacole privind libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor.

Cu privire la mediu, Actul unic European a recunoscut oficial competenta Comunitatii Europene in materie de protectie a mediului si a dat ocazia introducerii in urmatoarele tratate a principiilor politicii de mediu, fixand ca obiective ale politicii comunitare de mediu: protectia si ameliorarea calitatii mediului, contributia la protectia sanatatii populatiei, garantia utilizarii prudente si rationale a resurselor naturale.

In ceea ce priveste principiile, actiunea comunitara in materie de protectie a mediului se baza pe: actiune preventiva, principiul poluator – platitor, corectia emisiilor poluante, integrarea mediului in alte politici comunitare. Aplicarea acestor politici se realiza intr-un cadru ce lua in calcul date stiintifice si tehnice disponibile, starea mediului in diverse regiuni ale comunitatii, avantajele sau cheltuielile ce rezultau din actiune sau absenta actiunii, dezvoltarea economica in comunitate si in regiune.

Al patrulea program comunitar de mediu (1987 - 1992) difera sensibil de programele anterioare din punctul de vedere al formei si nu al continutului. Structura programului pune in evidenta diverse posibilitati de prevenire si control a emisiilor (controlul acestora la sursa de poluare, controlul substantelor, etc.) si se caracterizeaza prin stabilirea unor norme de mediu stricte, realizarea unui control sever asupra aplicarii directivelor comunitare de mediu si punerea in practica a unei politici de informare si educare a publicului. In cadrul acestui program s-au luat si masuri de cunoastere a gestionarii resurselor naturale prin protectia zonelor urbane si de munte dar si prin protectia solului.

In perioada 1992 – 2000 s-a desfasurat cel de-al cincilea program de mediu ce a fost elaborat in lumina conferintei ONU asupra mediului si dezvoltarii din iunie 1992, dupa semnarea Declaratiei de la Rio. Acest program se diferentiaza de precedentele deoarece raspunde unei duble preocupari: mediul, dezvoltare durabila si respectarea mediului, pe de o parte, si adoptarea unei noi strategii, pe de alta parte, creind o noua interactiune intre principalele grupe de actori si principalele sectoare economice, pentru utilizarea instrumentelor economice. Acest al cincilea program impune realizarea unei profunde schimbari de mentalitate, accentuand pe trei puncte esentiale:

actorii (guverne, intreprinderi, public) si activitatile susceptibile de a afecta resursele naturale sau de a aduce daune mediului;

tendintele si practicile de limitare a emisiilor poluante in mediu fara a altera calitatea vietii si cresterea socio – economica intra si intergeneratii;

gama instrumentelor ce vor permite atingerea obiectivelor fixate.

Ca domenii prioritare, programul enumera: gestiunea durabila a resurselor naturale, lupta integrata asupra poluarii si actiunea preventiva in materie de deseuri, ameliorarea calitatii mediului urban, a sanatatii si securitatii, reducerea consumului de energie obtinuta din surse neregenerabile.

Pentru atingerea acestor obiective, programul defineste sectoarele ce vor fi vizate: industria, energia, transporturile, agricultura si turismul. In ceea ce priveste industria, actiunile intreprinse vor avea un caracter complet si integrat, vizand dezvoltarea unei sinergii intre politica de mediu si politica industriala, dezvoltare ce se bazeaza pe:

perfectionarea unor programe strategice;

ameliorarea gestiunii si controlului proceselor de productie si introducerea unui sistem de tarifare pentru consumatorii si utilizatorii resurselor naturale;

gestionarea eficienta a deseurilor;

comunicarea informatiilor necesare publicului si partenerilor sociali pentru a se cunoaste rezultatele obtinute in evolutia reglementarilor. 

Concret, partea legislativa va fi completata cu norme, reguli si proceduri, cu studii de impact asupra mediului, cu controlul integrat al poluarii, recensamantul deseurilor, emisiilor, aplicarea etichetelor ecologice, gestiunea ambalajelor si auditul mediului.

In materie de risc industrial vor fi luate diverse masuri care le vor completa pe cele din programele anterioare, in acest caz putem enumera: directiva 82/501/CEE cu privire la riscurile accidentelor majore in activitati industriale, cunoscuta sub numele de directiva Seveso”, directiva 67/648/CEE cu modificarile ulterioare, referitoare la clasificarea substantelor periculoase, directiva 90/219/CEE ce reglementeaza utilizarea microorganismelor modificate genetic (OMG) in laboratoare de cercetare si in instalatii industriale, etc. Preocuparea acestui program a fost aceea de a arata riscurile de decurg din utilizarea produselor chimice si a biotehnologiei.

Pentru programul anilor 2000 – 2010 se pune accent pe modificare comportamentului indivizilor si pe sensibilizarea societatii pentru realizarea unor actiuni la nivel international. Ceea ce este particular acestui program este redat in tabelul 1.7.

DOMENIUL

PARTICULARITATI

Legislativ

Uniunea Europeana impune statelor membre sa colaboreze pentru coerenta, simplificarea si codificarea legislatiei astfel incat dispozitiile regulamentare sa se aplice usor asigurandu-se cel mai bun control.

Organizarea intreprinderilor

Micile intreprinderi, responsabile de o parte a poluarii mediului, vor conveni in utilizarea unor tehnologii curate”, in masura in care exista asistenta din partea guvernelor, necesara depasirii unor eventuale dificultati tehnice si/sau financiare ce decurg din aplicarea dispozitiilor regulamentare.

Politica de produs

Va permite punerea in practica a unui cadru coerent de adoptare a unor orientari comune care sa evite distorsiuni ale concurentei. Masurile luate vor viza sistemele de distribuire a etichetelor ecologice si procedurile cu privire la analiza ciclului de viata a produselor.

Cercetare – dezvoltare si tehnologii curate”

Vor fi luate masuri care sa aiba un caracter incitativ economic si fiscal, statele membre ale UE vor realiza o gestionare durabila a resurselor naturale.

Educatie

Protectia mediului va face parte din programa scolara in scoala primara.

Tabelul 1.7 Particularitatile programului 2000-2010

Totodata, programul specifica cooperarea la nivel mondial pentru rezolvarea unor probleme ca: schimbarea climatica, diversitatea biologica, etc., pentru integrarea mediului in sistemul de comert international si pentru o colaborare bilaterala (tari in curs de dezvoltare, tarile Europei Centrale si Orientale, noi state independente).

In concluzie, putem remarca ca in ultimii ani, pe plan international s-au dezbatut si s-au realizat mai multe obiective: s-au adoptat reglementari ce vizeaza atenuarea repercusiunilor negative asupra mediului a procedeelor si metodelor de productie, s-au inclus in acordurile multilaterale asupra mediului ca si in legislatiile nationale clauze ce prevad, in mod expres, principiul precautiei dar cu evaluarea riscurilor potentiale ale aplicarii acestuia astfel incat sa nu creeze distorsiuni comerciale, atragerea sectorului privat cu are un rol important in cresterea economica durabila, in politica de mediu pe baza declaratiilor prin care isi proclama angajamentul de respectare a obiectivelor dezvoltarii durabile si enunta propria participare la continuarea progresului dezvoltarii durabile .








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate