Importanta serviciilor in economia moderna de specialitate

Importanta serviciilor in economia moderna de specialitate

I.1. Notiunea de a "serviciilor" publice

I.1.1. Definirea notiunii de "servicii" in literatura economica de specialitate

Inca de la inceputurile stiintei economice moderne si, in anumite privinte, chiar de-a lungul timpului, natura activitatilor economice cunoscute sub denumirea generica de "servicii", distinctia lor fata de bunurile materiale, precum si problema evaluarii lor in raport cu productia totala in cadrul unei economii sunt aspecte care au fost deseori supuse dezbaterilor. Cu toate acestea, pana in prezent, nu exista o definitie universal acceptata a serviciilor. Avand in vedere acest fapt, observatia lui G. J. Stigler din anul 1956 ca: "nu exista un consens autorizat nici in privinta granitelor si nici in privinta clasificarii ramurilor de servicii" este adevarata si in zilele noastre.

In anii `60, Asociatia Americana de Marketing definea serviciile ca "activitati, beneficii sau utilitati, care sunt oferite pe piata sau prestate in asociere cu vanzarea unui bun material". Bessom R. M. si Jackson D. W, privind din punctul de vedere al consumatorului, defineau serviciile ca " activitati care se finalizeaza prin obtinerea unui beneficiu sau a unei utilitati, activitati pe care nu poate sau nu doreste sa le presteze el insusi" . Peter Hill propune in 1977 o definitie mai complexa conform careia serviciul reprezinta "transformarea conditiei unui individ sau a unui bun apartinand unui agent economic oarecare, rezultat din activitatea altui agent economic la cererea sau cu acordul primului agent". Aceasta abordare face distinctia dintre serviciu ca proces si serviciu ca rezultat. J.Gershuny si I.Miles considera ca termenul de servicii poate fi utilizat in patru modalitati diferite: . industria serviciilor, cu referire la intreprinderile cu activitate intangibila sau nestocabila; . produse tip servicii, insemnand rezultatul obtinut de industria serviciilor si de alte sectoare economice; . servicii ocupatie, vizand sarcinile, felul muncii lucratorilor din domeniul serviciilor . servicii functie, ca activitati din interiorul economiei primare sau in afara acesteia.

I.1.1.2. Caracteristicile generale ale sistemului serviciilor publice

Sistemele, indiferent de natura lor, prezinta anumite caracteristici, intre care amintim:

1. Structura sistemului care reflecta modul de organizare a acestuia, respectiv descrierea subsistemelor si a relatiilor ce se stabilesc intre ele.In cazul sistemelor tehnice structura este definita o data cu proiectarea sistemului, ea putand suferi modificari ulterioare, o data cu dezvoltarea, modernizarea acestuia.In cazul sistemelor vii, structura este definita de informatia genetica, ea putand fi eventual modificata prin accident.

2. Eficacitatea arata gradul de satisfacere a finalitatii sistemului.De exemplu, daca obiectivul unui sistem tehnic este reglarea automata a presiunii sau temperaturii, atunci eficacitatea este definita ca fiind precizia cu care se realizeaza reglarea acestora, cu alte cuvinte abaterea de la valoarea prescrisa.In cazul sistemelor quasi-vii, obiectivul fiind de natura economica sau sociala, eficacitatea este definita de abaterea relativa sau absoluta de la valoarea dorita a unui indicator economic sau social.

3. Eficienta este raportul matematic dintre rezultatele (realizarile) sistemului si consumul de resurse ocazionat de functionarea sistemului (exemplu: randamentul unui motor este raportul fluxului de energie produs si fluxului de energie consumat).

4. Robustetea este proprietatea sistemului de a functiona normal in conditiile prezentei unor perturbatii generate de mediul exterior, in limita unor restrictii.

5. Ultrafiabilitatea este definita ca fiind acea capacitate a sistemului de a-si mentine eficacitatea in conditiile in care o parte din structura acestuia isi pierde functionalitatea (se defecteaza).

Ultrafiabilitatea se realizeaza, de obicei, prin cresterea complexitatii sistemului, respectiv, prin introducerea de elemente (subsisteme) si relatii suplimentare (de rezerva) care sa intre in functiune atunci cand celelalte se defecteaza. (exemplu: navetele spatiale; reactoarele nucleare CANDU de la Cernavoda etc.).

6. Adaptabilitatea este proprietatea de a modifica automat functionalitatea si/sau structura in vederea mentinerii (maximizarii) eficacitatii(eficientei) in conditiile unui mediu variabil (turbulent). De regula, sistemele vii si sistemele quasi-vii sunt sisteme adaptabile (exemplu: transportul aerian).

7. Autoadaptarea este proprietatea sistemului de a acumula experienta si de a o folosi pentru cresterea eficientei si/sau eficacitatii cu care functioneaza. Sistemele vii sunt autoinstruibile.

8. Interdependenta se defineste prin faptul ca cel putin o iesire a unui sistem poate fi utilizata ca intrare a altui sistem, cel putin la nivelul unor fluxuri de informatii. Interdependenta presupune, in primul rand, anumite legaturi intre sisteme. Legatura dintre sistem si mediu este cunoscuta sub denumirea de interfata. In cazul sistemelor vii, interdependenta presupune adoptarea unor reguli generale prin instruire si educare: reguli lingvistice, alfabet, conventii de notatii, definitii logice si matematice etc. In al doilea rand, interdependenta presupune existenta unor canale de comunicatie dintre interfetele sistemelor interconectate. Prin definitie, subsistemele unui sistem se bucura de proprietatea de conectivitate.

9. Interoperativitatea este definita ca fiind acea proprietate ca mai multe sisteme interconectate sa functioneze ca un sistem unic. Prin definitie, subsistemele unui sistem sunt interoperabile.

10. Sinergia este acea capacitate a elementelor si/sau subsistemelor unui ansamblu interconectat si interoperabil, de a produce mai mult impreuna decat separat. Cu alte cuvinte, putem spune ca sinergia este acea stare in care se poate afirma ca sistemul este mai mare, mai eficace si mai eficient decat suma subsistemelor componente.

I.1.1.3. Tipuri de servicii - clasificarea serviciilor

Sectorul serviciilor este constituit, dupa cum s-a putut vedea in capitolele anterioare, dintr-o mare varietate de activitati. Continutul foarte diferit al acestora precum si faptul ca se regasesc in toate sectoarele vietii economico-sociale, face imposibila tratarea lor globala. Apare astfel ca deosebit de necesara structurarea serviciilor in categorii omogene, cu trasaturi comune. Principalele clasificari intalnite in literatura de specialitate, grupate in mod cronologic dupa criteriile avute in vedere de autori , se prezinta astfel: Clasificarea serviciilor in functie de continutul, natura si caracteristicile lor este intalnita la urmatorii autori: Robert C. Judd (1964) - serviciile de inchiriere a unor bunuri materiale; - serviciile care presupun adaugarea de valoare unui bun material; - serviciile care nu sunt incorporate intr-un bun material. John M. Rathmell (1974) - tipul vanzatorului; - tipul cumparatorului; - obiectele cumpararii; - obiectele utilizarii; - frecventa de cumparare. Christian Gronroos (1979) - natura serviciilor - servicii profesionale; - alte servicii; - natura cumparatorului - indivizi (persoane individuale); - organizatii.

Clasificarea serviciilor in functie de gradul de utilizare a echipamentelor si personalului R. E. Thomas Dan (1978) - servicii care au la baza utilizarea echipamentelor (utilaje, masini): - automate; - manuite de personal necalificat; - conduse de personal calificat. - servicii care au la baza utilizarea personalului - necalificat; - calificat; - specializat. - Clasificarea serviciilor in functie de gradul de participare a consumatorului la realizarea prestatiei Richard Chase (1978) - clasificare dupa gradul in care prestarea unui serviciu presupune implicarea consumatorului - relatie puternica prestator-consumator; - relatie slaba prestator-consumator. Roger W. Schmenner ) - clasificare dupa gradul de interactiune prestator-consumator si posibilitatea de personalizare a serviciului: - scazut; - ridicat. - gradul de calificare a personalului prestator: - scazut; - ridicat. Vandermerwe si Chadwick (1989) - clasificare dupa gradul de interactiune prestator-consumator: - scazut - ridicat - clasificare dupa aspectul material al serviciilor: - servicii "pure" - servicii care se livreaza (asociate) cu un bun material - servicii incorporate intr-un bun material.

Servicii publice (tribunale, spitale, scoli, posta) - servicii constituite in organisme de ajutor si asistenta (biserici, muzee) - dupa functiile economice indeplinite: servicii de distributie (transport, comert cu amanuntul), servicii de productie (publicitate, cercetare-dezvoltare), servicii sociale (sanatate, educatie, posta), servicii personale (casnice, hoteluri si restaurante) - dupa aportul diferitelor servicii la crearea venitului national - servicii productive - servicii neproductive - dupa natura produsului obtinut si modul in care participa la realizarea productiei materiale a societatii - servicii materiale care vizeaza direct productia materiala: transportul, distributia, repararea si intretinerea echipamentelor industriale si casnice - servicii nemateriale care contribuie la satisfacerea unor nevoi spirituale sau a unor nevoi sociale, colective - dupa sursele de procurare (natura relatiilor de piata) - servicii marfa (market) - procurate prin acte de vanzare-cumparare - servicii ne-marfa (non-market) - ocolesc piata - serviciile publice Aceasta clasificare nu este acceptata in SUA., unde este preferata cea care imparte serviciile in: servicii profit si servicii non-profit. In ultimii ani s-au depus eforturi in vederea armonizarii clasificarilor, atat de catre specialisti, firme interesate cat si de catre organisme internationale, cum ar fi cele aflate sub egida ONU sau a Consiliului Uniunii Europene.

I.1.1.4. Tipologia serviciilor publice

In literatura de specialitate se utilizeaza mai multe criterii de clasificare a serviciilor publice.

1. Dupa natura serviciilor publice se disting: servicii publice administrative (SPA) si servicii publice industriale si comerciale (SPIC)

Pana in primii ani ai secolului al-XX-lea erau recunoscute de catre stat asa-numitele servicii publice administrative, deoarece ele erau ca obiect o activitate de natura administrativa si nu comerciala. Ca atare, activitatile umane se imparteau in doua mari categorii: activitati administrative, pe care le putea desfasura numai statul / institutiile sale, si activitatile industriale sau comerciale, pe care le indeplineau persoanele private. In realitate, inca din secolul trecut autoritatile administratiei publice au preluat activitati industriale si comerciale (transportul feroviar, exploatarea liniilor de tramvai, distributia de gaze si electricitate etc.)

a) primul criteriu este acela al obiectului, adica al substantei insesi a activitatii; daca activitatea este comparabila cu aceea a intreprinderii private, se poate considera ca suntem in prezenta unui SPIC (exemplu: activitatea de transport), iar in caz contrar suntem in prezenta unui SPA (exemplu: un serviciu de asistenta sociala);

b) al doilea criteriu se refera la modul de finantare a serviciului respectiv: astfel, daca serviciul isi acopera cheltuielile din taxele platite de beneficiari, suntem in prezenta unui SPIC; dimpotriva, daca sursele de finantare vin de la buget central/local, suntem in prezenta unui SPA. Asadar, un serviciu public este SPA, daca are ca sursa de finantare o taxa de natura fiscala sau este un SPIC, daca incaseaza taxele de la usageri-beneficiari (Hofmiller, AJDA, 1992, p. 688);

c) al treilea criteriu se refera la modul de organizare si functionare: daca regulile sunt derogatorii de la dreptul civil, atunci este vorba de un SPA, in caz contrar fiind vorba de un SPIC. Sunt, evident, servicii publice administrative cele care functioneaza pe baza regulilor de contabilitate/finante publice. In doctrina s-a pus problema daca pot exista si alte servicii publice in afara de SPA si SPIC; de pilda, acele institutii cu caracter stiintific, cultural sau educativ organizate de societati private, dar avand ca obiect un interes general (stiinta, cultura, educatia).

2. Dupa modul in care se realizeaza interesul general, deosebim:

a) servicii publice al caror scop este satisfacerea directa si individuala a cetatenilor;

b) servicii publice care ofera avantaje particularilor in mod indirect;

c) servicii publice destinate colectivitatii in ansamblu.

3. Dupa raporturile cu serviciile private, putem remarca:

a) servicii monopolizate;

b) servicii pe care administratia publica le exercita in paralel cu persoane autorizate;

c) servicii publice exercitate de persoane private, autorizate sub controlul unei autoritati a administratiei publice.

4. Din punct de vedere al delegarii lor

a) servicii publice cu caracter exclusiv administrativ pe care autoritatile publice nu le pot incredinta altor persoane (protectia civila, autoritatea tutelara, starea civila);

b) servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritate, ecarisaj,iluminatul stradal, deratizare).

5. Din punct de vedere al importantei sociale

a) servicii publice vitale (alimentare cu apa, canalizare, termoficare);

b) servicii publice facultative (amenajare parcuri si locuri de distractii, centre de informare) etc.

6. In raport cu colectivitatile publice de care depind, distingem

a) Servicii publice interne si extrateritoriale. Intr-o maniera generala, toate serviciile sunt in cadrul geografic al statului, dar sunt unele care se prelungesc in exterior (de exemplu: afacerile externe au o administratie centrala si organe si agenti in exterior, care se executa in afara granitelor).

b) Serviciile civile si cele militare. Cele din urma sunt supuse unei discipline foarte stricte, organizate si conduse dupa reguli care, partial, le sunt proprii.

7. Dupa gradul de cuprindere, distingem

a) servicii de importanta nationala, organizate la scara intregului teritoriu;

b) servicii locale, organizate la scara colectivitatilor teritoriale judetene,municipale, orasenesti sau comunale.

8. In practica internationala se utilizeaza clasificarea bunurilor si serviciilor dupa natura acestora, modul de folosire, procesul tehnologic, organizare si finantare, actiune cunoscuta sub denumirea de Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala (CAEN). Din acest punct de vedere, serviciile publice sunt incadrate pe sectiuni,subsectiuni, diviziuni, grupe si clase,

I.2. Delimitari conceptual privind bunurile si servicii publice

BUNURI &SERVICII

1. Caracter material

2. Stocabile

3. Pot fi analizate inainte de a fi cumparate

4. Pot fi revandute

5. Transfer de proprietate

6. Consumul este precedat de productie

7. Pot fi transportate

8. Productia, vanzarea, consumul se desfasoara in locuri diferite

9. Doar fabricantul produce

10. Produsul poate fi exportat

11. Cumparatorul este putin implicat

12. Controlabile prin standard

13. Complexitate tehnica

14. Variabilitate relativ mica Imateriale

In ultimul timp, se vehiculeaza tot mai mult ideea ca separarea intre productia de bunuri si cea de servicii este depasita, deoarece serviciile pot aduce o valoare adaugata mare si pot folosi tehnica de inalt nivel (informatica). De altfel, in practica este foarte dificil sa se faca distinctia intre bunuri si servicii, intrucat achizitionarea unui bun include si un element de serviciu, dupa cum achizitionarea unui serviciu, presupune, nu de putine ori, prezenta unor bunuri tangibile.De asemenea, in ultimul timp un numar tot mai mare de servicii imbraca o forma palpabila serviciile editoriale, informatice, inmagazinate pe benzi magnetice, discuri, pelicule etc.), punand sub semnul intrebarii forma de exteriorizare a rezultatului activitatii in calitate de criteriu de delimitare intre bunuri si servicii. Pornind de la aceste elemente distinctive dintre bunuri si servicii, majoritatea specialistilor privesc serviciile ca un sistem de utilitati, in care beneficiarul cumpara sau foloseste nu un produs, ci o anumita utilitate, care-i ofera anumite avantaje neconcretizate in majoritatea cazurilor intr-un bun material) destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale. K. J. Blois defineste serviciul ca o activitate care ofera beneficii (avantaje), fara sa presupuna in mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile.

Tinand cont de cele prezentate, putem considera ca serviciile reprezinta o activitate umana, cu un continut specializat, avand ca rezultat efecte utile imateriale si intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele sunt activitati de sine statatoare, autonome si sunt organizate distinct intr-un sector economic cunoscut sub numele de sector tertiar. Exprimarea unitara a tuturor serviciilor, caracterizate, dupa cum se stie, printr-o mare eterogenitate si complexitate, si-a gasit reflectarea in acceptarea teoriei clasificarii sectoriale a ramurilor, avand drept punct de pornire stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor.Promotorul clasificarii sectoriale a economiei este considerat a fi Jean Fourastie. Conform acestei teorii, economia se imparte in trei sectoare cu comportament economic diferit. Sectorul primar grupeaza, in principal, activitatile legate direct de transformarea mediului natural (agricultura, pescuitul, activitatile forestiere si,

dupa unele acceptiuni, industria extractiva). Acest sector este definit ca un sector cu progres mediu. Sectorul secundar cuprinde activitatile industriale prelucratoare; unii autori

includ in cadrul acestuia industriile extractive si constructiile. Pentru Jean Fourastie, acesta este un sector cu progres tehnic rapid. Thomas Peter considera ca, dupa ce atentia managerilor a fost atrasa de productivitatea muncii, costuri, calitate, deceniul acesta va fi al serviciilor.

Analizand serviciile, el a elaborat 20 de teze referitoare la acest subiect:

1. Serviciul este in asteptarea clientului (cetateanului). Prestarea lui cere deseori solutii complexe, dar important este sa nu se uite ca mai presus de orice este simplitatea.

2. Neplacerile produse de un serviciu trebuie remediate cu promptitudine.

3. Tehnologiile utilizate in unele servicii sunt, in general, de un nivel si o complexitate scazute, bazandu-se pe simturi (auz, percepere, pipait etc).

4. Clientul trebuie facut fericit, delectat, nu doar satisfacut.

5. Serviciul trebuie sa raspunda asteptarilor clientului.

6. Caracteristicile intangibile sunt, de regula, mai importante decat cele tangibile.

7. Serviciul depinde de persoana care il presteaza.

8. Efectuarea serviciului si calitatea acestuia depind mai mult de respectful pe care furnizorul si-l acorda, decat de gradul lui de instruire.

9. Serviciul depinde de o multitudine de aspecte minore (aparente) care trebuie abordate intr-o maniera de imbunatatire continua.

10. Serviciul este un fapt concret, masurat prin suma platita.

11. Serviciul are nevoie uneori de tehnologie inalta, precum cea informatica.

12. Serviciul se presteaza intr-o competitie cu timpul.

13. Astazi, serviciile au nevoie de o reorganizare globala care sa puna accentul pe rapiditate, sensibilitate, flexibilitate, responsabilitate, inovare si descentralizare.

14. Din adversari, clientii trebuie sa devina aliati.

15. Serviciul conduce la transformarea totala a produselor, in sensul ca ele trebuie sa satisfaca clientii.

16. Serviciul implica un risc si multe firme (institutii) platesc despagubiri importante in cazul esecului serviciului.

17. Serviciul este o baza de sustinere a competitivitatii, chiar pentru intreprinderile industriale.

18. Serviciul se invata.

19. Serviciul este uneori scump (bani pentru energie, instruire).

20. Serviciul se rasplateste. Agentii economici care ofera servicii mai bune

I.3. Necesitatea si oportunitatea imbunatatirii servciilor de termoficare din Municipiul Lupeni

In prezent Furnizarea energiei termice in Municipiul Lupeni se face de catre serviciul de termoficare a Primariei Lupeni finantat de la bugetul local.

Alimentarea cu energie termica se asigura din sistemul de termoficare existent, sursa de agent primar fiind centrala termoelectrica Paroseni. Punctele termice amplasate in cartierele de locuinte asigura necesarul de caldura pentru incalzire si apa calda menajera aferent apartamentelor si dotarilor existente. Alimentarea punctelor termice cu agent primar se face prin retele si racorduri de termoficare, conductele fiind montate fie in canale prefabricate, fie aerian.

Datorita cresterii exponentiale a preturilor pentru alimentarea cu caldura si apa calda in ultimii ani, tot mai multi locuitori au fost nevoiti sa se debranseze de la reteaua centralizata.

Subventionarea energiei termice livrata populatiei prin sisteme centralizate a fost o masura conjuncturala, adoptata in contextul dificultatilor economice si sociale generate de procesul de tranzitie catre economia de piata parcurs de societatea romaneasca in ansamblul sau, corelata cu gradul de suportabilitate al populatiei si destinata reducerii impactului social al reasezarii preturilor pe baze obiective.

In contextul relansarii economice inregistrate in ultimii 3 ani si al negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, reducerea si eliminarea graduala a subventiilor acordate producatorilor si distribuitorilor pentru energia termica livrata populatiei pentru incalzirea locuintei si apa calda de consum, a devenit posibila dar, totodata, si o necesitate.

Realitatea confirma ca in majoritatea localitatilor alimentate cu caldura in sistem centralizat, cu locuinte preponderent de tip colectiv, calitatea acestor servicii este nesatisfacatoare.Neasigurarea confortului termic necesar si costurile ridicate percepute pentru energia termica justifica starea de insatisfactie a populatiei si necesitatea unor interventii imediate pentru remedierea situatiei.Aceasta cerinta, alimentata de dificultati de ordin financiar si mai ales de presiunea unor interese comerciale, a generat solutii aleatoare si multiple disfunctionalitati de natura tehnica si sociala, care agraveaza problema. Situatii dramatice determinate de incapacitatea de plata a populatiei, cu consecinte reciproce pentru utilizatori si operatorii de servicii, sau si mai grav, poluarea intensa si tot mai frecventele accidente soldate cu pierderi materiale si victime omenesti, provocate de instalatiile de incalzire de apartament realizate in conditii improprii, ar trebui sa constituie motive de ingrijorare pentru toti factorii responsabili.Complexitatea fenomenului obliga la o analiza obiectiva a tuturor aspectelor determinante si mai ales a consecintelor care decurg.. Alimentarea cu caldura a localitatilor urbane din tara noastra se realizeaza in proportie de cca 70% prin sisteme centralizate. Marea majoritate a acestora au durate mari de exploatare iar intretinerea necorespunzatoare a condus la o stare avansata de uzura. La acestea se adauga performantele tehnologice inferioare si uzura morala a echipamentelor.Costul produsului finit este grevat in mod semnificativ de pierderile de caldura din sistemul de transport si distributie, asociate celorlalte cheltuieli de productie.

Indiferent de apartenenta patrimoniala, organizatorica si functionala, aceste sisteme cu toate deficientele lor sunt de utilitate publica si din punct de vedere strategic trebuie sa asigure populatiei un serviciu vital.

Acceptand aceasta idee, investitiile pentru reabilitarea si modernizarea sistemelor de incalzire ar trebui sa constituie prioritati guvernamentale.Transferarea responsabilitatilor in sarcina exclusiva a comunitatilor locale si a operatorilor de servicii se demonstreaza a fi total ineficienta si explica incoerenta actiunilor ce se intreprind si agravarea situatiei din acest domeniu.Actiunile intreprinse individual pentru descentralizarea instalatiilor de incalzire, accesibile numai anumitor categorii de cetateni, nu pot fi generalizate, si mai mult, greveaza obligatiile de plata ale celorlalti consumatori.Remedierea situatiei nu poate fi lasata pe seama efortului public ci impune elaborarea unei strategii energetice la nivel national si identificarea surselor pentru crearea suportului material / financiar necesar consolidarii si mentinerii sistemelor la nivelul asigurarii exigentelor de confort. Acest deziderat reprezinta o masura necesara, de minima civilizatie, pentru asigurarea unor conditii decente de locuit pentru intreaga populatie si in nici un caz o masura de protectie sociala de tip 'comunist'.Daca necesitatea reabilitarii si modernizarii sistemelor existente de alimentare cu caldura este indiscutabila, controversa majora se refera la solutiile de urmat.Contrar opiniei exprimate in articolul 'Termoficarea intre deziderat si realitate' publicat in nr.3/2001 al revistei 'Tehnica Instalatiilor' voi afirma ca, in conditiile existente, solutiile de incalzire locala sau local - centralizata nu ofera cea mai potrivita rezolvare.Argumentele tehnice in sustinerea acestei afirmatii sunt urmatoarele:un fondul locativ existent a fost conceput si realizat in cea mai mare parte in cladiri de tip colectiv, echipate cu instalatii functionale care au rezolvari specifice atat din punct de vedere constructiv cat si dimensional; conformarea instalatiilor interioare de incalzire si a celor de alimentare cu gaze, apa rece si apa calda de consum este improprie deservirii in sistem local, orice interventie singulara perturband functionarea celorlalti utilizatori; retelele publice de distributie a gazelor de ardere direct in fatade la distante necorespunzatoare fata de ferestrele invecinate - creste nivelul de risc de accidente prin explozii si intoxicatii; multiplicarea dotarilor cu grad ridicat de tehnicitate amplifica activitatea de service si implicit cheltuieli de intretinere si exploatare.Pe langa enumerarea acestor argumente tehnice subliniate, disfunctionalitatile grave produse de montarea centralelor de apartament pentru ceilalti locatari ai aceluiasi imobil: inrautatirea conditiilor sanitare prin poluarea aerului in zona de evacuare si pe traectul gazelor de ardere, frecvent dirijate de fenomene atmosferice in ferestrele apartamentelor de la nivelele superioare; incarcarea cheltuielilor pentru incalzire cu cantitatea de caldura cedata de coloanele instalatiei colective care raman in interiorul apartamentului debransat; inrautatirea conditiilor de alimentare cu gaze naturale prin scaderea presiunii in retelele exterioare de distributie, solicitate la debite si factori de incarcare superiori; reducerea presiunii de alimentare pe coloanele interioare de apa rece la care sunt racordate suplimentar centralele locale pentru prepararea apei calde menajere.Ignorarea premeditata a acestor aspecte in virtutea unor 'drepturi' arogate, a incurajat proliferarea in conditii improprii a solutiilor de incalzire de apartament, in locuinte de tip colectiv.Legislatia incompleta si permisiva, sustinuta de interese preponderent comerciale, este pe cale sa genereze stari conflictuale cu grave consecinte sociale si ecologice.

Situatiile de notorietate de la S.E Paroseni, Lupeni si din alte localitati prefigureaza dimensiunile si perspectiva fenomenului.Nu se poate face abstractie cu usurinta nici de faptul ca sistemele existente de incalzire asigura serviciul pentru populatia majoritara al carui potential financiar exclude asemenea solutii.

Mai mult, prin liberalizarea actiunilor de separare de la instalatiile interioare de incalzire din blocuri de locuinte dupa criteriul 'cine poate' se amplifica riscul de acumulare a unor importante debite ale beneficiarilor catre unitatile prestatoare si ale acestora catre furnizorii proprii.De asemenea, creste gradul de incertitudine asupra posibilitatilor de recuperare a unor eventuale investitii pentru reabilitarea si modernizarea sistemelor actuale care au fost concepute in solutie de deservire centralizata si care trebuie mentinute in serviciu. Cercul vicios se inchide.Fata de cele prezentate consider ca debransarea de la sistemele existente de alimentare cu caldura in favoarea unor solutii alternative de tip local sau local-centralizat trebuie acceptata cu prudenta si numai in baza unor fundamentari riguroase.In cazul sistemelor de alimentare cu caldura cu cogenerare, energia termica rezulta ca produs secundar. Comparativ, pretul de cost al acesteia este influentat in mod pozitiv de productia si pretul de vanzare/cumparare a energiei electrice furnizate.Eficienta maxima se obtine la producator in cazul valorificarii directe a celor doi agenti energetici.

Afirmatia conduce spre ideea promovarii unor surse de capacitati mici si mijlocii in gestiunea unui singur operator si care sa confere autonomie energetica zonelor deservite.In sistemele de termoficare urbana existente centralele electro-termice apartin fie SC Termoelectrica fie unor societati economice autoproducatoare care vand energia termica, sub forma de agent primar, societatilor de distributie.

Implicarea a doi operatori pe fluxul de producere si distributie determina cresteri artificiale ale pretului de vanzare la utilizatori.O solutie posibila pentru ameliorarea acestei situatii ar fi transferarea intregii activitati in sarcina unui singur operator.O alta cauza a ineficientei sistemelor de termoficare o reprezinta randamentul global redus ca urmare pierderilor de energie din retelele de transport.Situatia este generata de calitatea si intretinerea necorespunzatoare a izolatiilor termice si in multe cazuri extinderea ariei de deservire peste limitele de optim economice, limite care pot si trebuie sa fie reconsiderate.Cu toate aceste dezavantaje de natura conceptuala si organizatorica, sistemele de termoficare, perfectibile, reprezinta solutii fezabile si functionale.Interesul manifestat pentru termoficare in tari din comunitatea europeana poate constitui un semnal si un argument favorabil in balanta deciziei.Celelalte solutii de alimentare cu caldura in sistem centralizat, preponderente in localitatile urbane, sunt tributare tehnologiilor aplicate, calitatii materialelor utilizate si intretinerii necorespunzatoare cauzata de neasigurarea resurselor financiare necesare.

Lipsa mijloacelor de reglare si de contorizare a energiei termice distribuite la consumator si pierderile de caldura din retelele de transport reprezinta principalele cauze ale ineficientei acestor sisteme.

Totusi ele reprezinta componente importante ale infrastructurilor urbane, care au fost concepute din punct de vedere tehnic si functional in concordanta cu solutiile impuse de tipul cladirilor deservite si care sunt destinate asigurarii unui serviciu vital.Din acest motiv si tinand seama de valoarea de patrimoniu, ele nu pot fi abandonate si nici subminate prin interventii arbitrare.Analiza conditiilor actuale de alimentare cu caldura a localitatilor urbane evidentiaza multitudinea disfunctionalitatilor si a problemelor pe care le genereaza.

Natura acestora este in mod preponderent tehnica, economico-financiara, institutionala si manageriala.

Solutionarea impune masuri pentru reabilitarea si modernizarea infrastructurii si respectiv pentru cresterea calitativa a serviciilor, cu o sustinere financiara corespunzatoare.Decizia finala trebuie sa fie adoptata cu discernamant pe baza unor studii de specialitate si luand in considerare oportunitatea integrarii functionale a dotarilor existente precum si posibilitatile de finantare a investitiilor.Solutionarea problemei trebuie facuta de la caz la caz, pe baza unor strategii bine definite si a unor programe fundamentate si sustinute corespunzator din punct de vedere tehnic si financiar.In acest scop se impune cu necesitate elaborarea unor studii energetice pentru fiecare localitate, avand ca principal obiectiv precizarea urmatoarelor aspecte:limitele tehnice si nivelul investitiilor acceptabile pentru reabilitarea si modernizarea ansamblului sistemului - producere, transport, distributie - la parametri corespunzatori de eficienta energetica si economica; solutiile alternative sau complementare sistemului existent de alimentare cu caldura, implicatiile tehnice si consecintele/riscurile socio-economice aferente acestora; modalitatile tehnice si administrative-economice aferente acestora; modalitatile tehnice si administrativ-economice de integrare a vechiului sistem in solutiile de reabilitare si modernizare . Fara a exclude oportunitatea dezbaterii, caile de urmat nu vor putea fi stabilite prin interventii publicistice, mai mult sau mai putin autorizate.Importanta si gravitatea problemelor impune asumarea responsabilitatii de catre ministerele de resort, Ministerul Administratiei Publice, Ministerul Lucrarilor Publice Amenajarii Teritoriului si Locuintei si Ministerul Industriilor, care trebuie sa fundamenteze strategiile la nivel national si sa sustina masuri coordonate de interventie.

In orice caz aceste interventii impun implicarea profesionista a specialistilor din domeniu ale caror argumente ar trebui respectate.Materializarea solutiilor trebuie condusa pe baza unor programe unitare esalonate pe etape de realizare si structurate pe subsisteme si pe zone, in functie de urgente si oportunitati.

Orientativ , acestea ar putea avea urmatoarele obiective:Programele pe termen scurt: remedierea imediata a deficientelor majore, imbunatatirea conditiilor functionale si de confort, precum si a celor de reglementare a relatiilor dintre furnizor, distribuitor si utilizator.In acest cadru se pot integra urmatoarele masuri: reechilibrarea termo-hidraulica a retelelor de agent termic primar si ajustarea regimului de presiuni prin introducerea, dupa caz, a regulatoarelor de presiune diferentiala;contorizarea energiei termice primare si a celei furnizate, la nivelul punctelor termice;echilibrarea hidraulica a retelelor termice secundare; generalizarea contorizarii energiei termice si a apei calde menajere la utilizatori, la nivel de tronson de bloc; reabilitarea instalatiilor termice din subsolurile tehnice si spatiile comune ale blocurilor de locuinte; imbunatatirea protectiei termice a cladirilor prin aplicarea unor solutii realizabile cu eforturi reduse de investitii sustinute de locatari.Programele pe termen mediu: masuri de reabilitare si modernizare care atrag efecte economico-financiare pozitive in activitatea operatorilor de servicii:modernizarea/reabilitarea unor echipamente si instalatii conexe din surse; inlocuirea/reabilitarea retelelor de transport si distributie cu durata de serviciu expirata si a celor cu grad de uzura avansat; promovarea solutiilor de gestiune descentralizata la consumatorii situati in zonele cu regim deficitar de deservire.Programele pe termen lung: materializarea integrala a solutiilor propuse pentru intreaga localitate vizand in principal: finalizarea solutiilor optime de deservire si de gestiune a sistemelor.In concluzie, dupa opinia mea, solutiile de imbunatatire a conditiilor de alimentare cu caldura nu pot fi tipizate, oricare din ele avand limite determinate de eficienta si de aplicabilitate, care trebuie evaluate si valorificate in mod rational in functie de particularitatile locale.