Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
ECONOMIA INTREPRINDERII


ECONOMIA INTREPRINDERII


ECONOMIA INTREPRINDERII

Intreprinderea privita ca unitate creatoare si distribuitoare a valorii adaugate (Dumitru Constantinescu, Tudor Nistorescu - Economia intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2008, pg. 19,20)

Intreprinderea are un rol hotarator in dezvoltarea economica a oricarei tari, in determinarea potentialului acesteia, intrucat la acest nivel se creaza substanta economica. De costurile cu care se obtin produsele si serviciile, de calitatea acestora si de capacitatea intreprinderilor de a comercializa profitabil, depind in realitate puterea economica si nivelul de trai al unei tari. Concret, rolul intreprinderii in circuitul economic al unei tari este exercitat prin indeplinirea a doua functii: de creare a valorii adaugate si de participare la distribuirea veniturilor.



In postura de creatoare a valorii adaugate, intreprinderea se gaseste in relatii cu alte intreprinderi cu care face schimburi de produse si servicii. Astfel, o intreprindere de automobile care utilizeaza in procesul sau de productie otel (pe care nu il fabrica ea insasi) il cumpara de la o intreprindere siderurgica care, la randul sau, trebuie sa cumpere energie de la o a treia intreprindere pentru a-si realiza productia.

Valoarea adaugata pe care o creeaza intreprinderea se masoara prin diferenta dintre valoarea bunurilor pe care le vinde si valoarea celor pe care a trebuit sa le cumpere pentru a putea produce.

Valoarea adaugata, pentru un anumit stadiu al circuitului economic, reprezinta diferenta dintre vanzarile si cumpararile acelui stadiu distribuita pentru toate consumurile intermediare.

Intreprinderea nu se limiteaza la crearea de valoare adaugata ci are si rolul de unitate distribuitoare a veniturilor, respectiv a valorii adaugate. Efectuand aceasta operatiune de repartitie, intreprinderea intra in relatii cu diferiti agenti economici si cu proprii angajati.

In exemplul precedent, valoarea adaugata totala a celor trei intreprinderi, de 180 000 lei, va fi repartizata pentru:

remunerarea serviciilor pe care gospodariile familiale le-au adus intreprinderilor (punerea la dispozitie a fortei de munca, a capitalului sau a mijloacelor financiare) sub forma de: salarii si dividende;

remunerarea serviciilor prestate de institutiile financiare, ca de exemplu imprumuturile pentru care intreprinderea va plati dobanzi;

contributia la functionarea administratiilor, in special cele publice, varsand impozite si taxe;

contributia la organizatiile sociale sub forma cotizatiilor;

autofinantarea insasi a intreprinderii.

Tipologia intreprinderilor (Dumitru Constantinescu, Tudor Nistorescu - Economia intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2008, pg. 36)

Sintetic, in conditiile economiei de piata tipologia intreprinderilor poate fi redata sub forma reprezentarii grafice din Figura 1.5.

Dimensionarea intreprinderilor in functie de pragul de rentabilitate (Dumitru Constantinescu, Tudor Nistorescu - Economia intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2008, pg. 91, 92, 93)

Dimensionarea rationala a intreprinderii este impusa, in principal, de impactul economic al tehnologiei. Orice intreprindere lucreaza cu o tehnologie care determina costuri diferite in functie de gradul in care echipamentele, spatiile si suprafetele de productie sunt ocupate. Chiar si un comerciant detailist, care isi desfasoara operatiile intr-un chiosc din aluminiu si sticla avand o suprafata de 8m2, isi pune problema la ce volum de afaceri renteaza aceasta initiativa.

Principalul model de stabilire a dimensiunii (marimii) intreprinderii este modelul maximizarii profitului sau al pragului de rentabilitate . Analiza pragului de rentabilitate (Stancioiu si Militaru, 1998) este un model care compara incasarile din vanzarea produselor (venitul total) cu costurile totale, exprimate in functie de volumul productiei.

Fig.3.4. Modelul grafic al analizei pragului de rentabilitate

In graficul din Figura 3.4 se noteaza cu q volumul productiei intreprinderii, in unitati de produse/an. Ordonata masoara incasarile din vanzarea produselor V, obtinute ca produs intre volumul de productie q si pretul unitar p al produselor, si costurile totale C date de suma dintre costurile fixe (Cf) si costurile variabile (Cv), adica:

C = Cf + Cv , (3.1)

sau:

C = Cf + v q ,     (3.2)

in care:

v reprezinta costul variabil pe unitatea de produs.

Din relatia (2.3), rezulta costul unitar    al unui produs (c):

(3.3)

Volumul critic al productiei, qcr, corespunde punctului de echilibru al veniturilor si costurilor totale:

Cf +qcr v = qcr p , (3.4)

de unde:

, (3.5)

Cu datele de mai sus poate fi evaluat, de asemenea, profitul P, in lei/an, sub forma:

(3.6)

Considerand acum un volum de productie q dat al intreprinderii, prin comparatia cu qcr, calculat cu relatia (3.5), se pot trage urmatoarele concluzii:

q < qcr rezulta ca intreprinderea va inregistra pierderi

(V < C);

q = qcr rezulta un echilibru intre venituri si costuri

(V = C);

q > qcr rezulta ca intreprinderea obtine profit (V > C).

Prima concluzie arata ca intreprinderea de marimea q, mai mica decat cea critica, nu va putea fi infiintata pentru ca ar provoca pierderi de la inceput. Daca totusi s-ar privi problema in perspectiva si ar exista o prognoza a evolutiei lui q de natura crescatoare, s-ar putea ajunge la o situatie profitabila, adica volumul productiei in t ani ajunge la qt.

A doua concluzie se suprapune definitiei metodei analizei pragului de rentabilitate . Asadar, in conditiile date, intreprinderea de dimensiune minima, care nu produce nici pierderi nici castiguri, are marimea qcr. Pentru intreprinzatori volumul critic al productiei reprezinta un reper orientativ important care caracterizeaza dimensiunea intreprinderii.

A treia concluzie indica situatia cea mai promitatoare pentru organizarea unei afaceri. Fata de intreprinderea cu dimensiunea egala cu qcr, afacerea cu q > qcr va aduce profit. Dar si in acest caz decizia de angajare in afacere mai necesita tatonari. Este necesar sa se examineze daca profitul este satisfacator. In acest scop se determina rata eficientei capitalului investit in intreprinderea data, astfel:

, (3.7)

in care:

r reprezinta rata eficientei capitalului investit;

K marimea capitalului investit.

Rata eficientei capitalului investit este utilizata pentru aprecierea marimii minime a intreprinderii. In acest scop, se compara rata eficientei capitalului investit (r) cu dobanda (d) la capitalul depus la banca. Marimea minima a intreprinderii, acceptabila pentru intreprinzator, prin comparatie cu avantajul pe care acesta l-ar avea din depunerea sumei K la banca, va fi cea care satisface conditia:

r d (3.8)

Forme ale acordului de parteneriat intre intreprinderi (Dumitru Constantinescu, Tudor Nistorescu - Economia intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2008, pg. 94, 95, 96, 97)

In functie de conditiile impuse in caietul de sarcini, acordul de parteneriat se poate prezenta sub forma: subfurniturii, concesiunii si fransizei.

Subfurnitura este o modalitate specifica de externalizare care reda situatia realizarii in exterior a unei parti a activitatii intreprinderii. In loc de a fabrica ea insasi anumite componente, produse sau subansamble de care are nvoie, intreprinderea denumita donator de ordine, incredinteaza realizarea lor altei intreprinderi, denumita subfurnizor (Larue sI Caillat, 1991).

Subfurnitura poate fi apreciata ca fiind sursa de inovare, factor de reducere a structurilor si factor de productivitate.

Sursa de inovare se argumenteaza prin faptul ca o intreprindere recurge la subfurnitura ii permite sa beneficieze de competentele, experienta altor intreprinderi. In plus, donatorul de ordine poate sa obtina mijloacele suplimentare pentru propriile sale activitati de cercetare-dezvoltare.

Factorul de reducere a structurilor consta in aceea ca subfurnitura permite intreprinderii care recurge la aceasta forma de cooperare sa-si reduca structurile pentru ca se desarcineaza de anumite operatii tehnice sau comerciale. Ea poate, totodata, sa se adapteze mai usor la fluctuatiile mediului sau si sa sesizeze eventualele oportunitati de expansiune sau diversificare;

Factorul de productivitate. Subfurnitura presupune ca fiecare face ceea ce stie mai bine, deci se specializeaza in domeniul in care are vocatie si in care dispune de cele mai bune atuuri. Aceasta va avea ca efect obtinerea de economii de scara si o utilizare mai buna a resurselor, deci o productivitate sporita.

Subfurnitura, in raport de caracteristicile sale, este: subfurnitura de capacitate, subfurnitura de specialitate si subfurnitura in cascada.

Subfurnitura de capacitate. In acest caz intreprinderea donatoare de ordine este echipata pentru a fabrica un anumit produs dar prefera asocierea pentru o parte a productiei. Exista mai multi factori care explica o astfel de practica, ca de exemplu: o cerere conjuncturala puternica, grevele care paralizeaza unele compartimente ale productiei, decizia de a nu investi etc. Aceasta situatie de subfurnitura prezinta insa mari riscuri. Pe de o parte, subfurnizorul nu dispune, in mod necesar, de un avantaj tehnic fata de donatorul de ordine si, pe de alta parte, in caz de recesiune, donatorul de ordine va utiliza intotdeauna la maximum compartimentele de productie si deci va reduce comenzile sale de subfurnitura. In aceste conditii sufurnizorul se va stradui sa obtina de la donatorul de ordine anumite garantii, cum ar fi: termene minime de respectat in caz de repunere in cauza a comenzilor, asigurarea unui nivel al comenzilor etc. Raporturile de forta dintre donatorul de ordine si subfurnizor nu permit acestuia din urma sa obtina, in toate cazurile, astfel de asigurari.

Subfurnitura de specialitate reda situatia de asociere in care subfurnizorul dispune de o experienta tehnica fata de donatorul de ordine, care nu poseda nici competenta, si nici echipament pentru a fabrica produsul care face obiectul subfurniturii. Competenta subfurnizorului constituie o garantie a stabilitatii comenzilor. In caz de recesiune, aceasta forma de subfurnitura este mai putin afectata decat cea precedenta pentru ca donatorul de ordine nu se mai poate baza pe propriile sale compartimente de productie (sectii, ateliere).

Subfurnitura in cascada consta in combinarea elementelor celor doua forme de subfurnituri amintite si reda relatia de parteneriat cand intreprinderea donatoare solicita ajutorul subfurnizorului sa execute o parte a productiei si una sau mai multe parti ale procesului tehnologic.

Concesionarea este un contract pe o perioada mai mare de timp prin care intreprindere denumita concedant se angajaza sa aprovizioneze concesionarul sau cu produse ce poarta marca sa si sa ii acorde asistenta tehnica (pregatire, furnizare de logicile pentru gestiune) in schimbul obligatiilor subscrise de concesionar.

Contractele de concesionare se incheie, in mod frecvent, in cazul distributiei si al serviciului dupa vanzare pentru produsele de marca. In general, concesionarea confera un monopol geografic concesionarului care este singurul reprezentant al intreprinderii intr-o zona delimitata de concedant (concesiune exclusiva).

Concesionarea este un procedeu foarte utilizat pentru a constitui o retea de distributie omogena, practicand o politica comuna cu toate ca diversii distribuitori sunt, din punct de vedere juridic, independenti. In general, producatorii de bunuri de consum de folosinta indelungata (automobile, electro-menajere) au constituit, intr-un termen scurt, o vasta retea de concesionari.

Fransiza este un contract care uneste pe o perioada mai mare de timp doua intreprinderi private, una fransizor si alta fransizat. Fransizorul efectueaza aprovizionarile, pune la dispozitie marca sa, realizeaza actiunile comerciale (publicitate, promovare) si aduce o asistenta (pregatire, sfaturi, instalatii) fransizatilor sai in schimbul unei redevente proportionale cu vanzarile realizate. Pentru fransizor, contractul de fransiza reprezinta un mijloc de a accelera cresterea intreprinderii sale infiintand foarte rapid o retea de vanzari sau de prestari de servicii, in conditiile servirii clientelei potentiale fara aport de capital. Fransizatul contribuie cu capitalul necesar (finantarea localurilor si a instalatiilor) si cu activitatea sa (exploatarea comerciala). Fransiza este un mijloc pentru fransizat de a crea o intreprindere.

Fransiza imbunatateste, in acelasi timp, rentabilitatea capitalurilor investite datorita repartizarii costurilor fixe asupra unui volum mai mare de vanzari, cat si redeventelor platite de catre fransizati.

Fransiza prezinta multiple avantaje, atat pentru fransizor cat si pentru fransizat, astfel:

avantaje la fransizor: accelerarea cresterii intreprinderii, crearea unei retele de distributie, cucerirea de parti de piata, cresterea rentabilitatii;

avantaje la fransizat: crearea unei intreprinderi, castigarea unei experiente, pastrarea independentei, asigurarea unui loc de munca si a unui venit.

Fransizele sunt foarte raspandite in cadrul marii distributii (supermagazine si hipermagazine), in prestarile de servicii (lanturi de restaurante, lanturi hoteliere) si in distributia de produse de marca in buticuri specializate (ciocolatele Leonidas, imbracamintea Rodier etc.).

Abordarea functionala a intreprinderii (Dumitru Constantinescu, Tudor Nistorescu - Economia intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2008, pg. 153, 154,155)

Activitatile din cadrul unei intreprinderi pot fi grupate pe urmatoarele functiuni: functiunea comerciala, functiunea de cercetare-dezvoltare, functiunea de productie, functiunea de resurse umane, functiunea financiar-contabila.

Functiunea comerciala cuprinde ansamblul activitatilor menite sa concure la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legaturilor intreprinderii cu mediul ambiant, in vederea identificarii consumatorilor si utilizatorilor produselor si serviciilor oferite de intreprindere, pe de o parte, si asigurarea resurselor materiale necesare fabricarii produselor sau prestarii serviciilor, pe de alta parte. Aceasta functiune cuprinde trei activitati principale:

marketingul are drept scop descoperirea necesitatilor consumatorilor in vederea orientarii productiei spre satisfacerea acestor necesitati;

aprovizionarea vizeaza sa asigure in mod complet, complex si la timp resursele materiale necesare desfasurarii neintrerupte si in bune conditii a procesului de productie;

vanzarea se refera la livrarea produselor si serviciilor prin care se asigura trecerea acestora din sfera productiei in sfera circulatiei.

In conditiile unei piete in continua schimbare creste rolul functiunii comerciale in sensul cunoasterii, sistematizarii si interpretarii informatiilor din mediu, in vederea organizarii activitatii viitoare.

Functiunea de cercetare-dezvoltare este reprezentata de ansamblul activitatilor care se desfasoara in cadrul intreprinderii in vederea realizarii obiectivelor din domeniul producerii de noi idei si transformarii lor in actiuni utile dezvoltarii in viitor a intreprinderii. Importanta acestei functiuni rezida in necesitatea adaptarii permanente a intreprinderii la noile cuceriri ale stiintei si tehnicii, in adevarul de necontestat ca stiinta reprezinta un vector al dezvoltarii societatii. Functiunea de cercetare-dezvoltare are un caracter complex prin faptul ca se manifesta in toate domeniile de activitate ale intreprinderii.

Pentru intreprinderile mici si mijlocii, functiunea de cercetare-dezvoltre, ca domeniu propriu, este slab reprezentata si se manifesta mai ales prin relatiile in cadrul societatii de holding sau prin relatiile cu marile intreprinderi care le ofera experienta si capacitatea lor de cercetare-dezvoltare. Intre principalele activitatii ale functiunii de cercetare-dezvoltare pot fi enumerate:

cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introducerea progresului tehnic, reprezentata de ansamblul atributiilor intreprinderii pentru realizarea obiectivelor de cercetare aplicativa constand in descoperirea de idei noi sau introducerea in practica a noilor cunostinte (asimilarea de noi produse, modernizarea celor existente, asimilarea unor noi tehnologii de fabricatie etc.);

investitii si constructii, care grupeaza atributii referitoare la transformarea resurselor materiale, financiare si umane in capital fix prin realizarea de noi capacitati de productie, modernizarea, dezvoltarea, reconstructia si reinnoirea componentelor fizice ale capitalului fix existent;

organizarea productiei si muncii se refera la ansamblul atributiilor creativ-inovative din domeniul introducerii unor noi metode, tehnici si instrumente de organizare a productiei in timp si spatiu, de perfectionare a proceselor de munca si de economisire a resurselor materiale, financiare si umane.

Functiunea de productie reuneste ansamblul activitatilor de baza, auxiliare si de servire prin care se indeplinesc obiectivele din domeniul fabricarii produselor sau prestarii serviciilor. Functiunea de productie evidentiaza direct profilul intreprinderii si de aceea identificarea activitatilor cuprinse in cadrul acestei functiuni, in raport cu pozitia ocupata in ansamblul procesului de transformare a resurselor in rezultate finale, alcatuiesc cinci grupe:

pregatirea productiei, urmarind sa asigure elaborarea documentatiei tehnologice, stabilirea consumurilor de materiale si de munca etc.;

programarea, lansarea si urmarirea productiei adica transmiterea documentatiei necesare inceperii productiei, elaborarea programelor de productie etc.;

productia propriu-zisa (fabricatia) constand in combinarea factorilor de productie si obtinerea produselor sau prestarea serviciilor;

controlul de calitate al materiilor prime, semifabricatelor si produselor finite pe intregul flux al fabricatiei;

productia auxiliara si de servire, prin care se asigura conditiile pentru buna desfasurare a tuturor celorlalte activitati grupate in functiunea de productie.

Functiunea de resurse umane cuprinde activitatile de asigurare a resurselor umane necesare intreprinderii si de creare a conditiilor pentru manifestarea deplina a potentialului fizic si intelectual al acestei categorii de resurse. Principalele activitati cuprinse in functiunea de resurse umane se refera la:

analiza si evaluarea posturilor de munca;

determinarea necesarului de resurse umane;

recrutarea, selectia si integrarea psihosocioprofesionala a resurselor umane;

calificarea si perfectionarea resurselor umane;

aprecierea, promovarea si salarizarea resurselor umane;

asigurarea conditiilor corespunzatoare de munca si asistenta medicala.

In manifestarea acestei functiuni, managerii intreprinderii trebuie sa urmareasca armonizarea intereselor individuale si de grup cu interesele de ansamblu ale intreprinderii.

Functiunea financiar-contabila reprezinta ansamblul activitatilor prin care se asigura obtinerea si folosirea rationala a resurselor financiare necesare realizarii obiectivelor intreprinderii, precum si activitatile de inregistrare, evidentiere si analiza a fenomenelor economice manifestate in intreprindere.

Obtinerea, folosirea si analiza folosirii resurselor financiare sunt activitati financiare.

Inregistrarea si evidentierea in expresie valorica a fenomenelor economice din cadrul intreprinderii sunt activitati contabile.

In general, rolul functiunii financiar-contabile este static, pasiv, ceea ce poate constitui uneori un obstacol in introducerea noului si chiar in manifestarea celorlalte functiuni. De aceea, pentru ca rolul acestei functiuni sa devina activ este necesar sa se adopte masuri operative, inainte de modificarea conditiilor de desfasurare a proceselor economice.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate