Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Comportamentul de economisire in Romania


Comportamentul de economisire in Romania


Comportamentul de economisire in Romania

Asa cum am precizat anterior, nivelul ratei economisirii poate varia de la o perioada la alta, in functie de numerosi factori (obiectivi si subiectivi). Dar comportamentul de economisire al populatiei se manifesta permanent, ca o necesitate reala. Alegerea uneia sau alteia din formele de economisire are la baza motivatia personala a fiecarui individ in parte. Putem deci afirma ca fiecare forma de economisire este o materializare a comportamentului investitional al omului, avand la origine cauze de natura obiectiva dar si subiectiva.



Conform teoriei keynesiste cu privire la consum si economisire, factorii obiectivi care influenteaza comportamentul de economisire sunt rezultatul conditiilor pe care le genereaza viata economica si, in principal, se refera la:

- nivelul si dinamica salariilor, ale veniturilor in general. Astfel atat rata marginala cat si cea medie a economisirii cresc o data cu sporirea veniturilor.

- schimbarile in puterea de cumparare a banilor, cu influenta directa asupra cheltuielilor de consum si capacitatii de economisire.

In ceea ce priveste motivatiile individuale (subiective) acestea sunt rezultatul inclinatiei psihologice, obiceiurilor si traditiilor oamenilor si se refera la:

- dorinta de a crea rezerve banesti pentru situatii neprevazute, care determina diminuarea cheltuielilor pentru consumul curent, in favoarea unui consum viitor;

- constituirea unor rezerve banesti pentru asigurarea batranetii sau protejarea anumitor persoane sau pentru situatii si perioade in care este previzibil ca raportul intre veniturile si necesitatile individului/familiei se va schimba fata de perioada actuala;

- dorinta de a obtine dobanzi, de-a realiza venituri in general;

- posibilitatea ca in viitor cheltuielile de consum sa poata fi marite, prin majorarea lor treptata, pe baza unor rezerve banesti formate in timp, care sa determine ridicarea standardului de viata al oamenilor;

- sentimentul de independenta si de siguranta oferit de existenta unei sume banesti mari economisite;

- crearea de capital pentru investitii speculative si/sau necesare derularii unor proiecte de investitii;

- dorinta de-a lasa avere descendentilor;

- manifestarea la unii oameni a zgarceniei, concretizata in diminuarea cheltuielilor pentru consum, dublata de o dorinta puternica de a realiza avere.

Motivatiile subiective care incita indivizii sa nu consume o parte din venit genereaza economiile pozitive. In acelasi timp, apar si economiile negative, sub forma economiilor pentru asigurarea batranetii.

In ansamblul factorilor obiectivi si subiectivi care influenteaza inclinatia spre consum si economisire, cel mai puternic este modificarea venitului.

Pe termen scurt, un venit in crestere este insotit de cresterea consumului, dar intr-o proportie mai mica si de sporirea accentuata a economiilor.

In acelasi timp, un venit in descrestere este insotit de economii micsorate, la inceput in proportie mai mare. Cu cat venitul este mai ridicat, cu atat decalajul dintre venituri si consum este mai mare, din momentul in care indivizii ating un anumit nivel de bunastare.

Pe de alta parte, in cadrul teoriilor moderne referitoare la consum si economisire, se detaseaza teoria ciclului de viata elaborata de laureatul din anul 1985 al premiului Nobel pentru economie, Franco Modigliani. Acesta pune accentul pe o caracteristica fundamentala a oamenilor, care in decursul vietii economisesc pentru perioada de pensionare.

Premisa pe baza careia este construita aceasta teorie este aceea care pretinde ca omul isi planifica economiile si consumul pe termen lung, pentru toata perioada de viata activa, in vederea mentinerii consumului la acelasi nivel, pe intreaga durata a vietii sale.

In ceea ce priveste verificarea acestor teorii referitoare la consum si economisire in cazul Romaniei, trebuie sa tinem seama de o serie de trasaturi specifice tarii noastre, legate atat de evolutia trecuta cat si de prezentul prin care trecem. Astfel, lipsa unei culturi investitionale in Romania, determinata de jumatate de secol de functionare centralizata a economiei, a facut posibila aparitia unor fenomene de tip CARITAS sau F.N.I. Gradul redus de cunoastere de catre populatie a actiunii legilor economice, lipsa unor informatii clare, corecte si complete cu privire la optiunile de plasament ale economiilor existente in prezent pe piata financiara a Romaniei, au dus la aparitia acestor situatii grave, cu un impact negativ profund asupra modului de perceptie a actiunii de investire in tara noastra si implicit asupra economiei de piata.

Cultura economica deficitara a populatiei si lipsa unei preocupari concertate pentru informarea acesteia in vederea educarii ei, in spiritul aparitiei unei mentalitati a investitorului adaptate la cerintele economiei de piata, au condus la pierderea de catre multi oameni a economiilor de o viata. Multi romani au invatat pe propria piele ca o investitie trebuie privita nu doar prin prisma rentabilitatii promise ci si in functie de riscul presupus si de gradul ei de lichiditate. Fara ca autoritatile sa duca o campanie de informare eficienta si sustinuta in acest sens, oamenii au inceput sa deprinda din propria lor experienta (din pacate in cele mai multe cazuri negativa) o serie de reguli si principii elementare care trebuie sa guverneze orice activitate de plasament.

De exemplu, deponentii la banci au inceput sa realizeze o dispersie a riscului, impartindu-si economiile (acolo unde este cazul) intre mai multe optiuni posibile de plasare a acestora, in limita sumelor maxime prevazute de catre Fondul de Garantare a depunerilor bancare.

Desi in prezent mitul imbogatirii peste noapte ca urmare a efectuarii unor plasamente in alternative de investire ce promit randamente imposibil de obtinut in realitate a pierdut teren in favoarea unei prudente si retincente elementare, care tin in definitiv de bunul simt. Totusi starea de saracie in care se gaseste populatia si recesiunea prelungita, ne indreptatesc sa afirmam ca, din pacate, montaje financiare viitoare de gen CARITAS sau F.N.I. vor avea in continuare aderenti.

Pentru a ilustra mutatiile produse in comportamentul de economisire al populatiei din Romania vom face in continuare referire la unele aspecte prezentate intr-un sondaj realizat de catre IRSOP, referitor la investitii, in luna mai 2000. Studiul respectiv s-a efectuat pe un esantion aleator reprezentativ de gospodarii urbane, cu venituri lunare de cel putin 6.000.000 lei si a avut drept obiectiv stabilirea comportamentului investitional al persoanelor cu venituri peste medie din tara noastra.

Astfel, din 3,76 milioane de gospodarii in mediul urban (dintr-un total de 7,8 milioane la nivelul intregii tari), doar 10% inregistreaza un venit lunar mai mare de 6 milioane de lei (in anul 2000).

Aceste gospodarii au reprezentat esantionul studiului de marketing financiar realizat de IRSOP. Dintre acestea in 1999 una din 10 gospodarii a inregistrat o situatie financiara dificila, doua din zece o situatie "nici dificila, nici usoara", iar restul o situatie "acceptabila". Numai una din 20 de gospodarii (5%) cuprinse in acest esantion a inregistrat o situatie financiara "foarte buna" in anul 1999.

Comparativ cu anul 1998, in anul 1999 circa 58% au avut o situatie financiara mai proasta sau relativ neschimbata, iar 42% au inregistrat o situatie mai buna. In schimb, majoritatea celor intervievati (66%) au fost optimisti, considerand ca in anul urmator situatia financiara a familiei lor se va imbunatati. Totusi, numai 20% din totalul gospodariilor studiate reusesc sa faca economii in mod regulat, 62% economisesc sporadic, iar 18% nu economisesc deloc. Dintre gospodariile care economisesc in mod regulat, suma medie pastrata lunar era de aproximativ 1.927.000 (25% din venituri).

In ceea ce priveste optiunile de plasament preferate de catre cei care economisesc (in conditiile furnizarii mai multor raspunsuri posibile) pentru urmatoarele 12 luni, acestea au fost urmatoarele (precizam ca studiul a fost realizat inainte de criza F.N.I.):

Majoritatea (51%) intentioneaza sa-si plaseze banii in banci comerciale sau C.E.C., 38% doresc sa incheie o polita la o societate de asigurare sau sa depuna valuta la o banca (17%). Numai 9% din totalul celor intervievati s-au aratat interesati sa-si plaseze economiile in fonduri mutuale (N.B. - inainte de scandalul F.N.I.). Neasteptat de ridicat este procentul (16%) celor care au optat sa investeasca si in actiuni cotate pe o piata bursiera reglementata (B.V.B., RASDAQ), in timp ce aceia care s-au aratat atrasi de bancile populare (sondajul avand loc inainte de scandalul B.P.R. si reformarea cooperativelor de credit) au reprezentat 3% din total. Surprinzatoare este si aparenta lipsa de interes pentru cartificatele de trezorerie, doar 7% din optiuni fiind exprimate in acest sens, in conditiile in care aceasta forma de plasament nu presupune pentru investitor asumarea practica a nici unui risc, iar dobanda rezultata a fost superioara dobanzilor bancare.

Segmentul monetar atrage majoritatea economiilor populatiei. Dintr-un esantion de 12 banci comerciale (inclusiv C.E.C.) considerate reprezentative din punct de vedere al cotei lor de piata, cei intervievati si-au manifestat cea mai mare incredere in C.E.C., urmata de B.C.R. si B.R.D. Perceptia favorabila asupra C.E.C. (diminuata considerabil dupa scandalul F.N.I.) a fost probabil motivata de garantarea integrala de catre stat a sumelor depuse. Increderea aratata B.C.R. si B.R.D. are la baza imaginea de institutie solida si credibila in cazul celei dintai, respectiv statutul de societate performanta si sigura dobandit in urma privatizarii cu un investitor strategic, in cazul B.R.D. Faptul ca increderea populatiei in anumite banci nu are intotdeauna la baza factori de natura obiectiva este ilustrat de plasarea filialei din Romania a ABN Amro Bank pe penultimul loc (ultimul fiind adjudecat fara drept de apel de catre Dacia Felix), in urma unor banci cu probleme precum B.I.R., Banca Turco - Tomana sau Banca Agricola. O posibila cauza ar consta in lipsa de informare cu privire la institutiile bancare ce activeaza in Romania, cat si in politica acestora de a-si recruta clientii in special din randul marilor companii multinationale ce au afaceri la noi, in detrimentul micului investitor.

Conform rezultatelor studiului cei care economisesc prefera in continuare sa-si plaseze resursele banesti la banci sau C.E.C., pentru ca li se ofera o siguranta mai mare si un acces usor la ele.

Ponderea ridicata pe care o inregistreaza plasamentele in depozite bancare in ansamblul optiunilor de investire este explicabila, avand in vedere si avantajele pe care acestea le ofera, legate de:

- obtinerea certa a unui venit determinat sub forma de dobanda;

- riscul mai mic comparativ cu alte forme de plasament;

- un grad ridicat de lichiditate.

Pe de alta parte, practicarea de catre bancile comerciale, indeosebi incepand cu anul 1994, cu rare exceptii, a unor rate ale dobanzii real pozitive a mentinut si sporit atractivitatea plasamentelor in instrumentele de economisire oferite de catre banci.

De asemenea, constituirea Fondului de Garantare a depunerilor persoanelor fizice la bancile comerciale a dus, conform B.N.R., la protejarea a circa 90% din depozitele populatiei. Aceasta a determinat o sporire a increderii oamenilor in siguranta plasamentelor bancare, desi se pune intrebarea legitima cum ar putea fondul, care dispunea in septembrie 2001 de resurse de aproximativ 500 miliarde de lei, sa acopere macar in parte si in cat timp pierderile potentiale suferite de catre deponenti in cazul in care simultan ar intra in lichidare 2 sau 3 banci (lucru perfect posibil in conjunctura actuala).

Pe de alta parte, lipsa restructurarii reale a sectorului bancar, managementul de multe ori intentionat defectuos al unor banci si carentele supravegherii prudentiale efectuate de catre B.N.R. de-a lungul anilor au condus la aparitia cu o regularitate de invidiat a unor crize majore ce au afectat sistemul bancar, cu repercursiuni imediate si de durata asupra imaginii bancilor in ochii populatiei.

Privatizarea bancilor de stat a stagnat ani in sir (in special datorita unor comandamente de ordin politic) iar atunci cand a avut loc a fost prost infaptuita. Astfel, este suficient sa ne aducem aminte ca F.P.S. a obtinut doar 42,8 milioane de dolari din vanzarea a 45% din actiunile Bancpost, catre doi 'investitori strategici', in conditiile in care agentii specializate din strainatate estimau o valoare de aproximativ 120 milioane de USD a pachetului respectiv de actiuni. Nici cazul B.R.D. nu este unul mai fericit (pentru statul roman), aici obtinandu-se cca. 225 milioane USD in loc de 600, conform estimarilor initiale.

In ceea ce priveste Banca Agricola si privatizarea acesteia consideram ca obiectivul urmarit in acest caz a fost nu atat vanzarea bancii in conditii cat mai profitabile pentru statul roman, ci bifarea inca unui punct din acordurile incheiate cu Banca Mondiala si F.M.I. Mentionam ca efortul financiar efectuat de catre stat pentru a 'curata' banca de plasamentele neperformante in vederea privatizarii ei, a fost mult superior sumelor incasate efectiv de catre buget de pe urma vanzarii pachetului de actiuni respectiv.

De asemenea, este cazul sa ne reamintim ca semnalele de alarma trase de cazurile Dacia Felix, Credit Bank si Columna privind managementul incompetent sau contrar intereselor bancii, in loc sa duca la o intensificare a controalelor si supravegherii B.N.R., au avut ca efect, la vremea respectiva, dezincriminarea pentru un timp a bancrutei frauduloase. Astfel ca aparitia unor noi crahuri bancare precum cele de la Banca Albina, Bankcoop sau B.I.R. au constituit un fenomen oarecum firesc.

Daca la aceasta adaugam ingerintele inacceptabile ale unor factori politici in activitatea de creditare a bancilor, in special a celor de stat, putem intelege cum s-a ajuns ca la un moment dat cele mai puternice banci precum Bancorex sau Banca Agricola sa se transforme din niste motoare ale sistemului bancar, in adevarate pietre de moara legate de gatul acestuia si, in ultima instanta, de cel al contribuabilului.

Infiintarea Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare reprezinta un lucru, in principiu, pozitiv. Consideram insa ca modul in care a fost receptata aceasta institutie initial, ca fiind un fel de sperietoare pentru sistemul bancar, sau, in prezent, cand de multe ori este privita ca un cos de gunoi pentru activele neperformante, nu reprezinta cele mai fericite posturi pentru aceasta. Ramane, de asemenea, antologica, cel putin pentru media financiara, declaratia cel putin neinspirata facuta de conducatorul de atunci al agentiei, ca dupa Banca Albina urmeaza si alte banci sa intre in faliment, nominalizandu-se BankCoop si atentie: B.C.R., ceea ce nu a putut duce decat la o accentuare a degringoladei in sistem. Noroc ca nu suntem in S.U.A., unde o actiune asemanatoare a bunaoara conducatorului Rezervelor Federale, ar provoca un adevarat cutremur al intregului sistem financiar.



Putem spune deci ca primul loc ocupat in sondaj de catre plasamentele bancare, in cadrul optiunilor de investire pentru economiile populatiei apare la prima vedere ca un fapt surprinzator. Nu trebuie sa uitam insa care sunt celelalte alternative oferite unei populatii saracite si care nu dispune de fonduri insemnate. Succesul de care s-au bucurat la inceput fondurile deschise de investitii demonstreaza ca populatia este receptiva la nou si este dispusa sa-si investeasca economiile si in optiuni de plasament care constituie o noutate pentru piata romaneasca.

Pe de alta parte, exista in prezent suficiente banci comerciale la care managementul profesionist practicat in decursul timpului a condus la construirea treptata a unei imagini a acestora in ochii publicului de societati performante si responsabile. Astfel ca efectele negative asupra increderii populatiei in sistemul bancar produse de catre evenimentele citate de catre noi mai inainte au fost contrabalansate cu succes, de rezultatele bune obtinute de catre majoritatea societatilor bancare.

Revenind la posibilele destinatii ale economiilor populatiei conform studiului I.R.S.O.P. citat, remarcam ca fiind surprinzator de ridicat procentul (16%) celor care intentioneaza sa procedeze la o investitie in actiuni cotate pe o piata bursiera reglementata. De asemenea, 9% din totalul celor intervievati urmaresc cu regularitate evolutia cotei B.V.B. si/sau RASDAQ, in timp ce alti 52% dintre subiecti se informeaza sporadic despre evolutia pietei bursiere. Interesul aratat de catre populatie (acea parte a ei reprezentata de viitoarea clasa de mijloc, reamintim ca esantionul ales in sondajul I.R.S.O.P. a fost format din gospodarii din mediul urban cu venituri peste medie) pentru plasamentele in valori mobiliare cotate este ridicat si reprezinta o premisa favorabila pentru dezvoltarea pietei financiare romanesti. Trebuie sa precizam ca o parte din interesul manifestat pentru piata bursiera se datoreaza si conditiilor in care aceasta a reaparut si s-a dezvoltat la noi. In urma derularii P.P.M. (procesul de privatizare in masa) Romania a ajuns ca in 1996 sa ocupe locul intai in lume din punct de vedere al numarului de actionari la mia de locuitori si locul 3 din punct de vedere al numarului total al actionarilor (cca. 17 milioane), dupa S.U.A. si China. Pe de alta parte, in timp ce in S.U.A. capitalizarea bursiera a celor trei piete nationale de valori mobiliare (N.Y.S.E., NASDAQ si American Exchange) depaseste P.I.B. (10700 md. USD fata de 7100 md. U.S.D. in anul 1998), in Romania, daca insumam capitalizarea B.V.B. si RASDAQ, de abia daca ajungem la 3% din P.I.B. atentionam ca acest procent a ramas practic acelasi in ultimii cinci ani, variatiile in plus sau in minus fiind reduse si determinate aproape in exclusivitate de admiterea unor noi societati la cotare, care au compensat scoaterea de la cotare a altora sau pierderea de valoare a celor ramase in continuare pe piata.

Specific pietei bursiere din Romania este faptul ca in timp ce oferta vine in special din partea micilor actionari care au dobandit, aceasta calitate in urma 'cuponiadei', grosul cererii o dau investitorii institutionali, un rol important avandu-l fondurile straine de investitii. Conform unui alt sondaj efectuat in 1999 de catre Centrul Independent de Studii Sociale si Sondaje, asupra unui esantion considerat reprezentativ pentru populatia adulta a tarii, dar 3,3% dintre cei chestionati s-ar orienta catre investitiile in produse bursiere. De altfel, dupa parerea specialistilor, mai putin de 5% din sumele alocate pietei bursiere provin de la persoane fizice rezidente in Romania.

In aceste conditii, cu exceptia primei jumatati a anului 1997, piata de capital romaneasca a inregistrat in permanenta un trend descendent, lucru perfect explicabil, daca ne gandim ca ea nu poate evolua independent de economia nationala.

Instabilitatea legislativa precum si slaba reprezentare pe piata a sectorului utilitatilor (sistemul energetic, de telecomunicatii, distributia de apa, gaz etc.) sau a celui financiar - bancar (cu exceptia Bancii Transilvania, B.R.D. si temporar a Bancii Albina) au facut piata bursiera putin atractiva pentru plasarea economiilor populatiei.

Intuitiv, aceasta a respectat una dintre regulile de baza a plasamentelor de capital, care pretinde ca in perioadele de recesiune economica, resursele financiare disponibile sa fie orientate cu precadere catre produse de investitii cu venit fix si siguranta sporita (ex: titlurile de stat, certificatele de depozit emise de catre C.E.C. etc.) in defavoarea celor cu venit variabil, precum actiunile.

Revenind la sondajul I.R.S.O.P., un top al celor mai atractive actiuni cotate ar situa pe podium titlurile emise de catre Alro Slatina, Dacia Pitesti si Terapia Cluj - Napoca. Putem observa ca pentru cei chestionati este mai importanta notorietatea societatilor emitente decat performantele acestor actiuni in bursa. Exceptand Terapia, celelalte actiuni nu ar avea ce cauta nici macar intr-un clasament al celor mai bune 10 sau 20 de titluri. Dealtfel rezultatele slabe obtinute de catre Dacia Pitesti (pierderi de cca. 35 milioane de dolari in anul 2000) au dus la scoaterea de la cotare a actiunilor acesteia. Absenta din top a titlurilor Societatilor de Investitii Financiare (cotate insa doar de sase luni la data efectuarii sondajului) sau a celor emise de catre o societate infiintata dupa anul 1989, cum este Banca Transilvania care a procurat satisfactii mari investitorilor, este relevanta pentru slaba familiarizare a populatiei privind modul de functionare si rostul pietei bursiere.

Gradul scazut de valorificare al potentialului pietei romanesti de capital, se poate explica deci atat prin lipsa de informare a publicului si cea de transparenta a pietei, cat si printr-o serie de cauze ce tin de saracie, evolutia nefavorabila a climatului de afaceri, instabilitatea cadrului legislativ, lipsa unor masuri de stimulare a investitiilor de portofoliu efectuate de catre populatie etc.

In cadrul evenimentelor pozitive remarcam diversificarea instrumentelor financiare prezente pe piata de capital romaneasca. Aparitia si dezvoltarea tranzactiilor cu produse financiare derivate pe o serie de piete cum sunt B.M.F.M. Sibiu sau B.R.M. Bucuresti constituie un pas inainte, desi aceste instrumente sunt folosite cu precadere in acoperirea pozitiilor expuse riscului in operatiunile de comert exterior, fiind prea putin receptate de populatie ca o alternativa de investire. De asemenea, preconizata functionare a pietei secundare a titlurilor de stat (indelung amanata), constituie un motiv de sporire a activitatii pietei bursiere si a increderii investitorilor.

O solutie des vehiculata, la care subscriem, de impulsionare a bursei si de contracarare a climatului financiar instabil generat de ratele ridicate ale inflatiei, ar consta in modificarea cadrului legal actual, astfel incat acesta sa permita exprimarea pretului actiunilor in dolari sau in euro, cumpararea lor putandu-se efectua atat in devize cat si in lei, la cursul B.N.R.

De asemenea, modalitatea aleasa pentru exprimarea cursului obligatiunilor, in procente fata de valoarea lor nominala si nu in suma absoluta, ni se pare una salutara, usurand efectuarea unor comparatii de catre investitori intre evolutia diferitelor titluri care vor cota pe piata obligatara.

Revenind la celelalte optiuni de plasament ale economiilor surprinse in studiul I.R.S.O.P., in ceea ce priveste investitiile in fondurile mutuale observam ca 57% dintre cei chestionati nu au incredere in aceste forme de plasament colectiv, in timp ce 29% nu sunt convinsi daca ele merita incredere, sau nu. Doar 14% si-au manifestat increderea in aceste instrumente de investire. Precizam ca sondajul realizat cu aproximativ o luna inainte de criza F.N.I. si ca in prezent, in mod sigur, neincrederea in fondurile deschise de investitii este cvasigeneralizata. Referindu-ne la investitiile efective in fondurile mutuale doar 6% dintre cei chestionati au declarat ca detin titluri de participare la aceste fonduri, iar dintre acestia 84% alesesera F.N.I. Fara a insista aici asupra crizei F.N.I. si a implicatiilor ei asupra fondurilor mutuale, deoarece acest subiect il vom analiza pe larg intr-un alt paragraf al lucrarii, vrem totusi sa subliniem ca si in prezent piata fondurilor de acest tip ramane la dimensiuni minuscule, comparativ cu cele pe care le avea inainte de luna mai 2000 sau fata de potentialul pe care putea sa il atinga. Astfel, daca la 30 aprilie 2000, cele 20 de fonduri mutuale existente atunci raportau circa 380 de mii de investitori si o marime a activelor nete de cca. 3675 md. de lei, la sfarsitul anului cele 17 fonduri existente (mai putin F.N.I., F.N.A. si Alpha) mai inregistrau aprox. 46 de mii de investitori si un activ net total de 197 md. de lei.

Disparitia dramatica a ceea ce parea cel mai mare fond deschis de investitii romanesc, a generat in randul populatiei un val puternic de neincredere ce s-a abatut asupra tuturor entitatilor care aspirau la atragerea de investitii, indiferent ca acestea s-au numit fonduri de investitii, banci populare sau chiar banci comerciale.

Concluzia care se impune este ca industria fondurilor, in ansamblul ei, a avut o imagine deformata prin inglobarea in raportarile financiare de catre unii dintre reprezentantii ei a unor falsuri, menite a crea iluzia unor castiguri neverosimile obtinute in timp scurt. Aceasta ne indreptateste sa afirmam ca increderea disparuta se va recapata foarte greu. Pe de alta parte, pe fondul saraciei generalizate, mitul imbogatirii peste noapte este mereu prezent. Tocmai datorita acestui lucru in doar cativa ani o buna parte a populatiei (de multe ori aceeasi) s-a lasat atrasa in tot felul de scheme de imbogatire rapida sau montaje financiare dubioase, lista acestora incepand cu Caritas, Mondragon, Gerald, continuand cu F.M.O.A. si terminandu-se deocamdata cu F.N.I., F.N.A. sau B.P.R. Succesul pe care il inregistreaza cu o regularitate de metronom asemenea 'tunuri' financiare ne fac sa credem ca nu este doar o chestiune de timp pana ce populatia isi va insusi o cultura investitionala solida pentru a nu se mai lasa ademenita de astfel de miraje.

In prezent este mai necesara ca oricand o implicare mai responsabila din partea institutiilor statului in sensul aplicarii si a perfectionarii cadrului legal existent precum si a cresterii respectului acestora pentru cetatean, respectiv pentru agoniseala acestuia.

In ceea ce priveste celelalte alternative de investire a economiilor populatiei incluse in sondajul amintit, de un succes relativ s-au bucurat titlurile de stat emise incepand cu anul 1998 pentru populatie, pentru o investitie in acestea optand 7% dintre cei intervievati. Aceste titluri se emit sub forma certificatelor de trezorerie cu dobanda, in lei sau in valuta, pe o perioada de 90 sau 180 de zile (in general), avand o dobanda fixa. In ceea ce priveste titlurile de stat in lei acestea au o valoare nominala cuprinsa intre 1 si 50 de milioane de lei iar in perioada 1998 - 2000 au oferit o dobanda cuprinsa intre 83% si 44% pe an (adica 7 - 10% peste media bancara). Desi nu prezinta risc (teoretic) fiind garantate de statul roman, inexistenta unei piete secundare pentru titlurile in lei tine 'legat' investitorul de perioada de maturitate a acestora, rascumpararea lor inainte de scadenta ducand la pierderea dobanzii, investitorul fiind bonificat la nivelul dobanzii la vedere pentru perioada de detinere.

Pe de alta parte, in bugetul pe anul 2000 s-au cheltuit peste 43 mii miliarde de lei sub forma de dobanzi. Acestea au reprezentat 30% din totalul cheltuielilor, 36% din veniturile bugetului de stat si au echivalat cu 5,5,% din P.I.B.

Pornind din start la constructia bugetului pe anul 2001 cu aceasta povara a platilor pentru dobanzi la datoria contractata in contul deficitelor anterioare, statul roman a fost silit sa-si reduca marimea angajamentelor de imprumut contractate pe piata interna, pentru a evita sa ajunga la un buget nefinantabil, in conditiile in care o mare parte a veniturilor ar fi afectata platii dobanzilor. Aceste constrangeri de natura bugetara, cat si dorinta declarata a guvernului de a obtine o crestere economica prin relansarea investitiilor si a productiei, avand la baza o ieftinire a creditului au dus la o scadere a randamentului titlurilor de stat sub cel asigurat de catre investitiile in titlurile unora dintre fondurile mutuale sau a dobanzilor oferite de catre o serie de banci comerciale.

Referitor la alte posibile variante de plasare a economiilor populatiei, necuprinse in sondajul I.R.S.O.P., precum investitiile in valuta forte, in aur, opere de arta, in cladiri sau terenuri etc., vom incerca sa prezentam caracteristicile acestora pe larg in urmatoarele capitole ale lucrarii.






Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate