Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Competitivitatea economiei romanesti in contextul dezvoltarii durabile


Competitivitatea economiei romanesti in contextul dezvoltarii durabile


Competitivitatea economiei romanesti in contextul dezvoltarii durabile

Romanian economy competitiveness and sustainable development

In the context of growth of population and consumption of natural resources, sustainable development is a model that concern the balance between growth, quality of life and environmental preservation, for long term, without increasing consumption of natural resources beyond the capacity of supportability of the Earth.

Keywords: economic development, sustainable development, competitiveness, environment, quality



of life, economc growth

Inca din anii '70, cresterea economica negativa si stagflatia au creat probleme pentru a caror rezolvare era nevoie de o noua abordare si anume cea de "crestere echilibrata" sau de "crestere calitativa", care include, pe langa cresterea economica si aspecte de dezvoltare umana si sociala, precum si o dimensiune de protectie a mediului inconjurator.

1. Abordari conceptuale privind competitivitatea

In sens economic general, competitivitatea poate fi definita drept capacitatea unei natiuni de a forma un mediu economic, social si politic care sa sustina crearea accelerata de valoare adaugata. Termenul este utilizat in multe sensuri, cu referire, de exemplu, la nivelul de dezvoltare al unei tari, la pozitia comparativa a acesteia in comertul international sau la performantele si potentialul unei economii sau sector economic. Competitivitatea de pret este avantajul detinut de un produs in raport cu unul similar, avand un pret de piata mai ridicat. O firma este mai competitiva decat o alta atunci cand poate produce acelasi produs la un raport calitate/pret mai mare; in acest ultim caz, fenomenul ascunde o tehnologie mai performanta, o productivitate a muncii mai mare sau costuri mai mici cu forta de munca.

Evaluarea competitivitatii poate insemna analiza politicii economice a unei tari sau stabilirea de ierarhii internationale pe baza unui anumit set de indicatori (de exemplu, indicele dezvoltarii competitive - Growth Competitiveness Index - elaborat de World Economic Forum). Astfel, evaluarea competitivitatii poate consta in analiza anumitor sectoare economice, cu scopul identificarii si sustinerii activitatilor ce au potentiale avantaje comparative[1].

Din perspectiva macroeconomica, esenta competitivitatii internationale consta in factori bazati pe preturi, in timp ce perspectiva microeconomica are in vedere performantele individuale de competitivitate ale companiilor sau ramurilor unei economii (strategia de afaceri, modalitatile de comportament fata de competitori, diferentierea, specializarea, inovarea, tehnologia etc.).

Nivelul competitivitatii macroeconomice poate fi vazut si ca agregare a performantelor de export ale companiilor unei natiuni. In literatura de specialitate se delimiteaza trei stadii ale competitivitatii economice: (1) economia bazata pe factori, (2) economia bazata pe capital, (3) economia bazata pe inovare. In primul caz, factorii de productie primari, cum ar fi forta de munca ieftina si accesul la resursele naturale, sunt sursele dominante ale avantajului comparativ. Competitivitatea prin pret, determinata de acesti factori, se dovedeste din ce in ce mai putin functionala in industrie, in conditiile in care ea presupune o orientare catre activitatile intensive in munca, afectandu-se raportul de schimb. Ea se poate insa dovedi decisiva in domeniul serviciilor, inclusiv al celor conexe activitatilor industriale. In economia bazata pe capital (investitii), cresterea eficientei productiei si imbunatatirea calitatii bunurilor sau serviciilor produse constituie factori de crestere a avantajului competitiv. In economia bazata pe inovare, inovarea reprezinta un mijoc esential pentru diferentierea fata de competitori.

Cei mai importanti factori care influenteaza competitivitatea unui sector sunt:

costurile;

ponderea costurilor de mediu in costurile totale;

intensitatea competitiei;

punctele tari si punctele slabe in nivelul de competitivitate al unui anumit sector, legate de calitatea muncii, capital, tehnologie, management, inovare, productivitate, calitatea produselor etc.;

cererea clientilor si consumatorilor pentru cresterea performantei ecologice a firmei;

nivelul tehnologic si de inovare.

2. Dezvoltarea durabila in Uniunea Europeana

Conceptul de dezvoltare durabila a introdus in urma cu aproximativ trei decenii, ca raspuns la aparitia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Momentul in care s-a recunoscut ca activitatile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, viitorul Planetei fiind pus in pericol, a fost Conferinta privind Mediul de la Stockholm din anul . Cativa ani mai tarziu, in , isi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare, dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. In anul 1985 s-a descoperit gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii, iar prin Conventia de la Viena a inceput cautarea unor solutii privind reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon al Planetei. Dupa catastrofa de la Cernobil, in anul , in cadrul Raportului Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare de la Brundtland, a fost formulata cea mai citata  definitie a dezvoltarii durabile: "Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor". Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa se extinda abia dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in vara anului , cunoscuta sub numele de "Summit-ul Pamantului". Ca rezultat al acesteia, a fost adoptarea mai multor conventii referitoare la schimbarile de clima, diversitatea biologica, stoparea defrisarilor masive, precum si elaborarea planului de sustinere a dezvoltarii durabile, concretizat in asa-numita Agenda 21.

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv al Uniunii Europene, incepand cu anul 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar la summit-ul de la Goetheborg din a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene, careia in anul urmator la Barcelona, i-a fost adaugata o dimensiune externa. In anul Comisia a demarat un proces de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabila, care s-a desfasurat in mai multe etape:

- in februarie 2005, Comisia a publicat o evaluare critica la adresa progresului inregistrat din 2001, recomandand pentru viitor o serie de directii concrete de urmat.  Totodata, au fost evidentiate unele aspecte de dezvoltare non-durabila care au avut ca efecte negative: schimbarea climatica, amenintari la adresa sanatatii publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale si afectarea biodiversitatii;

- in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din Uniunea Europeana au adoptat o declaratie privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care sustinea ca Agenda reinnoita de la Lisabona este o componenta esentiala a obiectivului atotcuprinzator al dezvoltarii durabile;

- la 13 decembrie 2005, dupa consultarea cu mai multe institutii si persoane implicate, Comisia a prezentat o propunere de reviziuire. Se punea accent pe 6 prioritati: schimbarea climatica, sanatate, excluziune sociala, transport, resurse naturale si saracie, fiind identificate totodata si caile care trebuiau urmate pentru a solutiona aceste probleme;

- in iunie 2006, a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o Uniune Europeana extinsa, bazata pe strategia de la Goetheborg si ca rezultat al procesului inceput  inca din anul 2004.

Strategia de Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene a intampinat mai multe provocari,
unele dintre acestea fiind asemanatoare cu problemele intalnite de strategia concretizata in Agenda de la Lisabona.

Cu toate ca Uniunea Europeana a stabilit ca dezvoltarea durabila este principiul atotcuprinzator al tuturor politicilor europene, in realitate problema competitivitatii economice a ajuns sa domine agenda politica. Cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona - competitivitate economica, incluziune sociala si protejarea mediului inconjurator - au fost comparati cu trei copii, dintre care unul - competitivitatea economica - are nevoie de mai multa atentie.  Mai multi comisari europeni au declarat, cu diferite ocazii, referitor la aceste probleme, ca  Uniunea Europeana are nevoie, in primul rand, de crestere economica, inainte de a putea actiona pentru protejarea mediului sau implementarea unor politici de protectie sociala.

Deoarece dezvoltarea durabila este un concept foarte vast, uneori prea multe probleme diferite sunt puse in sarcina Strategiei de Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene, indepartand atentia de la adevaratele directii de dezvoltare non-durabila (lipsite de sustenabilitate). Scopul declarat al Strategiei reinnoite este acela de actiona pentru o imbunatatire continua a calitatii vietii, atat pentru generatiile prezente, cat si pentru cele viitoare. Dar acest lucru nu se poate obtine decat in cadrul unor comunitati capabile sa utilizeze resursele in mod rational si eficient si sa descopere potentialul ecologic al economiei, asigurand prosperitate, protectia mediului si coeziune sociala.
Strategia de Dezvoltare Durabila reinnoita priveste intreaga Europa si, de aceea, propune mijloace de imbunatatire a cooperarii cu nivelul guvernamental si ceilalti factori de decizie, cu ONG-uri si cu cetatenii, entitati care trebuie sa isi uneasca eforturile pentru dezvoltarea durabila.
Cooperarea pentru o dezvoltare durabila trebuie sa fie o preocupare atat pentru Uniunea Europeana, cat si pentru statele membre. Politica de dezvoltare durabila la nivel comunitar trebuie sa fie complementara politicilor derulate de statele membre.

3. Conceptul si caracteristicile dezvoltarii durabile

In contextul cresterii populatiei si al consumului de resurse naturale, dezvoltarea durabila este un model de dezvoltare ce vizeaza echilibrul intre cresterea economica, nivelul calitatii vietii si prezervarea mediului pe termen mediu si lung, fara cresterea consumului de resurse naturale dincolo de capacitatea de suportabilitate a Pamantului.

Cea mai cunoscuta si mai citata definitie generala a conceptului de dezvoltare durabila este cuprinsa in asa-numitul Raport Brundtland[3] al Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare: "dezvoltarea durabila este dezvoltarea ce satisface nevoile prezentului, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi." Termenul "capacitate" (ability) inseamna mentinerea optiunilor legate de productie si consum si se refera la tipurile generale de capital:

capital economic;

capital uman - cunoastere, sanatate, securitate;

capital ecologic - resurse naturale regenerabile si neregenerabile;

capital social - cultura, institutii, norme sociale etc.

Printre cele mai importante obiective ale dimensiunii de mediu a dezvoltarii durabile se afla conservarea ecosferei, utilizarea durabila a resurselor naturale regenerabile si minimizarea utilizarii resurselor neregenerabile. Pentru impactul economiei asupra mediului se poate folosi ca indicator inputul material total al economiei. Din punct de vedere ecologic, problema esentiala o reprezinta, nu raritatea resurselor, ci impactul de mediu al extractiei si utilizarii resurselor naturale in activitatile economice.

Obiectivul central al dimensiunii sociale a dezvoltarii durabile este distributia justa a oportunitatilor intre generatii. Un nivel ridicat al ocuparii si locuri de munca de calitate reprezinta legatura dintre dimensiunea economica si sociala a dezvoltarii durabile si se poate cuantifica prin PIB si nivelul ocuparii, ca indicatori macroeconomici primari, dar si prin indicele starii de sanatate a populatiei - privita ca rezervor de forta de munca pe termen lung.

Dimensiunea economica a dezvoltarii durabile, pe langa urmarirea cresterii economice, se concentreaza si asupra competitivitatii, mai ales prin dezvoltarea si diseminarea tehnologiilor ecoeficiente. Integrarea ecoeficientei in politicile Uniunii Europene este strans legata de eforturile de integrare a aspectelor de mediu si a dezvoltarii durabile in politicile sectoriale. Din punct de vedere economic, punctele-cheie ale dezvoltarii durabile sunt reprezentate de reducerea poluarii mediului si productivitatea resurselor naturale, adica mai multe bunuri si servicii pe unitatea de natura consumata. Dimensiunea economica a problemelor de mediu are la origine doua probleme-cheie: (1) faptul ca diferenta dintre costurile sociale si cele private ale activitatilor economice in utilizarea resurselor naturale nu se poate realiza in conditii de laissez-faire; si (2) existenta legaturilor dintre cresterea economica si mediu, care prin natura conflictuala a efectelor trebuie rezolvata prin compromis, de cele mai multe ori .

Caracteristicile esentiale ale dezvoltarii durabile sunt: echitate, abordare pe termen lung si gandire sistemica.

Echitatea implica o distributie justa a costurilor si beneficiilor dezvoltarii, atat intre bogati si saraci, cat si intre generatii si natiuni. Dezvoltarea durabila vizeaza eliminarea disparitatilor in accesul la resurse, atat pentru comunitatile sarace ori marginalizate, cat si pentru generatiile viitoare, incercand sa asigure fiecarei natiuni oportunitatea de a se dezvolta conform propriilor valori sociale si culturale, fara a nega altor natiuni ori generatiilor viitoare acest drept.

Abordarea pe termen lung inseamna luarea in consideratie a nevoilor generatiilor urmatoare si conceperea de scenarii de dezvoltare echitabile, care au ca baza resursele naturale limitate ale planetei.

Gandirea sistemica propune intelegerea interactiunilor complexe dintre subsistemele planetei, a efectelor de propagare dintre local si global si a multiplelor interdependente dintre mediu, economie si societate.

Elementele luate in considerare de modelul de dezvoltare durabila sunt:

interdependenta globala a problemelor ecologice;

perspectiva pe termen lung privind consecintele poluarii si diminuarii resurselor naturale;

distinctia intre formele de capital si posibilitatea de a realiza substituiri intre acestea.

4. Premisele competitivitatii pe termen lung

Cresterea pe termen lung a competitivitatii poate avea loc prin asigurarea unor premise cum sunt: asigurarea cresterii calitatii fortei de munca; reducerea energo-intensivitatii economice; promovarea cresterii ponderii serviciilor si a activitatilor cu continut inalt de valoare adaugata si curate din punct de vedere ecologic, precum si cresterea ponderii eco-ramurilor; cresterea productivitatii muncii; sprijinirea programelor investitionale de retehnologizare a firmelor; promovarea activitatilor de cercetare-dezvoltare-inovare; consolidarea relatiei dintre mediul universitar cu cel de afaceri si cu cercetarea stiintifica.

Asigurarea cresterii calitatii fortei de munca. Competitivitatea este influentata de calitatea capitalului uman, iar aceasta, la randul ei, este direct influentata de nivelul de educatie. In plus, cresterea competitivitatii fortei de munca este determinata de extinderea si actualizarea cunostintelor si a competentelor pe tot parcursul vietii si adaptarii calificarilor la cerintele in permanenta schimbare ale pietei muncii. Ca urmare, un accent deosebit trebuie pus pe:

cresterea investitiilor in educatie si calificare;

atragerea si retinerea a cat mai multor persoane pe piata muncii;

cresterea ofertei de forta de munca

ameliorarea adaptabilitatii lucratorilor si intreprinderilor;

promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile, in vederea cresterii nivelului de coeziune sociala

Actiunile concrete care urmeaza a fi promovate vor trebui sa urmareasca:

restructurarea sistemului educational;

dezvoltarea de noi profesii si standarde profesionale in educatie;

promovarea spiritului antreprenorial, incurajand colaborarea cu partenerii sociali si promovarea formarii profesionale continue;

formarea unui potential uman si de forta de munca flexibil si cu competente pentru activitati cu continut inalt de valoare adaugata, plus masuri de flexibilizare a pietei fortei de munca, fara a neglija necesitatea asigurarii coeziunii sociale.

Pentru reducerea energo-intensivitatii economice, este necesara reorientarea structurii economiei catre o distributie sectoriala propice dezvoltarii durabile. Acest aspect implica reducerea ponderii ramurilor industriale mari consumatoare de energie traditionala si a ramurilor poluante si reducerea noxelor produse de activitatea de transport.

Promovarea cresterii ponderii serviciilor si a activitatilor cu continut inalt de valoare adaugata si curate din punct de vedere ecologic, precum si cresterea ponderii eco-ramurilor. Exporturile sunt bazate in proportie foarte mare pe produsele industriei, depinzand in mare masura de produse fara inalt continut tehnologic. Cresterea exportului industrial si a productiei industriale indica o crestere a competitivitatii anumitor sectoare industriale, dar cu o pondere ridicata a sectoarelor industriale traditionale, care folosesc forta de munca cu grad redus de pregatire si o prezenta redusa a sectoarelor de inalta tehnologie.

Cresterea productivitatii muncii va necesita introducerea de tehnologii noi, metode moderne de productie si sporirea eficientei energetice. Pentru acestea, este nevoie de mentinerea unui climat de afaceri foarte permisiv in Romania in urmatorii ani si un tratament administrativ favorizant al investitiilor, in limita restrictiilor ne-discriminatoare existente in Uniunea Europeana. (Din datele existente, rezulta ca in prezent, nivelul productivitatii in industria prelucratoare din Romania este de aproximativ 4,5 ori mai mic decat media Uniunii Europene.)

Sprijinirea programelor investitionale de retehnologizare a firmelor. Competitivitatea economica si dezvoltarea durabila se bazeaza, in mare masura, pe consumul eficient de resurse materiale si de energie, iar analiza comparativa a indicatorilor specifici de competitivitate arata ca intensitatea energetica reprezinta factorul de competitivitate cu cel mai mare decalaj fata de tarile Uniunii Europene. Faptul ca in Romania, industriilor cu intensitate energetica ridicata inca le revine un rol important in economie, indica nevoia urgenta de restructurare si investitii in retehnologizare. Pentru a reduce ponderea ramurilor energo-intensive si a spori competitivitatea acestora, trebuie avuta in vedere pe termen lung, necesitatea de sprijinire a programelor investitionale de retehnologizare a firmelor din sfera energo-intensiva orientate catre cresterea eficientei energetice si reducerea emisiilor poluante.

Avand in vedere intensitatea energetica a economiei romanesti si cresterea prognozata a consumului de energie in perioada urmatoare, de circa 3% pe an, se impune, pe de o parte, modernizarea capacitatilor de productie existente, imbunatatirea eficientei energetice si valorificarea resurselor regenerabile de energie, iar pe de alta parte, acordarea unei atentii deosebite schemelor de co-finantare bazate pe fondurile Uniunii Europene si pe ajutoarele de stat destinate protectiei mediului, care pot reprezenta solutii viabile pentru cresterea competitivitatii pe piata unica europeana incepand cu anul 2008.

Ponderea scazuta a fondurilor alocate de companiile pentru cercetare-dezvoltare-inovare, ca si pentru achizitionarea de echipamente, brevete si licente, slabele legaturi dintre cercetarea din sectorul public si economie, intarzierile in constituirea centrelor de transfer tehnologic, a incubatoarelor de afaceri inovative, a oficiilor de legatura cu industria si a parcurilor stiintifice si tehnologice, precum si capacitatea redusa de valorificare economica a rezultatelor cercetarii, influenteaza, de asemenea, structura si competitivitatea economiei romanesti. Este nevoie de promovarea activitatilor inovative cu valoare adaugata mare, care folosesc tehnologii si echipamente avansate, cu impact mai redus asupra mediului, promovarea cooperarii dintre sectorul de cercetare-dezvoltare si firme, promovarea producerii de energie curata si valorificarea tehnologiilor alternative. Totodata, este nevoie de un cadru legislativ si de instrumente financiare care sa stimuleze cercetarea si aplicarea rezultatelor cercetarii in economie, fondurile cu capital de risc si activitatile inovatoare. O buna oportunitate o constituie utilizarea fondurilor europene pentru investitiile in cercetare-dezvoltare si tehnologiile ecologice, precum si modernizarea tehnologica necesara respectarii standardelor de emisie si cresterii eco-eficientei.

Consolidarea relatiei universitatilor cu mediul de afaceri si cu cercetarea poate deveni un instrument important pentru adaptarea educatiei si a cercetarii la schimbarile care au loc la nivelul societatii, precum si pentru stimularea si dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere.

Concluzii si propuneri

Implementarea masurilor pentru dezvoltarea durabila prezentate pot intampina o seama de obstacole manifestate adeseori la inducerea schimbarilor in peisajul social-economic. Printre acestea, se pot regasi:

- dificultati tehnice si politice de abordare a dimensiunii intergenerationale a dezvoltarii durabile;

- lipsa unor modele sau metodologii testate in alte tari;

- sisteme juridice si legislative incapabile sa integreze si sa realizeze coerenta intre obiectivele dezvoltarii durabile;

- conflicte intre prioritatile de dezvoltare durabila la nivelurile global, national si local s.a.

Consideram necesara asigurarea cresterii coerentei si a gradului de integrare a politicilor sociale, economice si de mediu ale Romaniei, prin corelarea viitoarelor Strategii nationale de dezvoltare durabila cu Strategia de dezvoltare durabila constituita la nivelul Uniunii Europene, cu alte documente programatice care decurg din procesul de integrare, precum si cu strategiile si planurile de actiune nationale relevante pentru obiectivele prioritare in domeniul promovarii coeziunii sociale, cresterii competitivitatii, gradului de ocupare si dezvoltarii spatiale, menite sa atenueze disparitatile regionale privind nivelul de trai si calitatea vietii (in acceptiune durabila) intre diferite grupuri ale populatiei Romaniei. Strategia nationala de dezvoltare durabila trebuie sa fie un document pe termen lung, pe care sa si-l asume toate fortele politice, mediul de afaceri si populatia din Romania.

Totodata, apreciem ca trebuie sa existe o corelare intre obiectivele acestei strategii cu ale altor strategii pe termen mediu si lung, cum sunt: Programul Operational de Competitivitate, Strategia de Dezvoltare Spatiala a Romaniei, Strategia de Mediu, Strategia de Dezvoltare Energetica, Strategia pentru Ocupare s.a. Corelarea dintre acestea ar permite reglementarea unui sistem unitar de instrumente economice care sa asigure integrarea obectivelor sociale si de protectie a mediului in politicile economice, inclusiv in cele energetice.

BIBLIOGRAFIE

[1] Cioponea Mariana-Cristina, Politica financiara privind circuitele fiscal-bugetare in contextul

relansarii economice a Romaniei, Teza de doctorat, Academia Romana, Bucuresti, 2004

[2] Dobrescu Emilian M. (coordonator), Albu Lucian Liviu (coordonator), Dezvoltarea durabila

in Romania: modele si scenarii pe termen mediu si lung, Editura Expert, Bucuresti, 2005

Papatulica M., Dimensiunea europeana si mondiala a dezvoltarii durabile, Editura Expert,

2005

Popescu Ion A., Bondrea Aurelian A., Dezvoltarea durabila: o perspectiva romaneasca,

Editura Economica, Bucuresti, 2005

www.gov.ro Planul National de Dezvoltare 2007 - 2013

www.un.org/esa/sustdev/agenda21.htm - Agenda 21



Teoria sau legea avantajului comparativ are la origine cugetarile lui David Ricardo, fiind cizelata si slefuita de-a lungul timpului, dar ideea de fond ramane aceeasi. La baza schimburilor si diviziunii muncii este preferinta relativa a celor care efectueaza schimburi pentru un tip de marfa in raport cu alta, sau avantajul comparativ de care se bucura producatorul in producerea unei marfi in raport cu aceea a altei marfi. Altfel spus, nu trebuie sa producem o marfa doar pentru ca suntem in stare si nici pentru ca suntem eficienti, ci doar daca produsul respectiv va avea o eticheta (marca) superioara produselor altor tari. Fiecare tara exporta marfuri pentru care are un avantaj relativ de cost de fabricatie si de pret, la o anume calitate si importa acele produse pentru care nu are acest avantaj. Avantajele comparative si specializarea nu sunt fixe, ci evolueaza cu timpul, in afara situatiei cand este vorba de avantaje bazate pe resurse naturale, climatice sau geografice particulare.

Indicele competitivitatii calculat de World Economic Forum (Global Competitiveness Index) evidentiaza factorii-cheie pentru stimularea productivitatii si competitivitatii, grupati in noua categorii: 1) institutii; 2) infrastructura; 3) climat macroeconomic; 4) sanatate si educatie primara; 5) invatamant superior si instruire; 6) eficienta pietei; 7) nivel tehnologic; 8) nivelul mediului de afaceri; 9) inovare. In determinarea nivelului competitivitatii unei tari, indicele compozit inclusiv (Composite Inclusive Index), in plus fata de Global Competitiveness Index, propune introducerea a doua domenii non-economice: mediul, prin Environmental Sustainability Index si capacitatea de conducere, prin Governance Index, indice elaborat de Banca Mondiala

World Commission of Environment and Development, Our common future, Oxford University Press,1987, p. 43.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate