Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa.vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor




Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Retete


Index » sanatate » Retete
» 'LUMEA DELICIILOR" MICUL DEJUN IN EUROPA


'LUMEA DELICIILOR" MICUL DEJUN IN EUROPA


'LUMEA DELICIILOR"

MICUL DEJUN IN EUROPA

Indiferent de felul in care este numit micul dejun - breakfast, frühstück, petit dejeuner, prima colazione, ontbijt, cafe da manha etc - aceasta masa de dimineata este prezenta peste tot in lume. Ce-i drept, consistenta sa difera de la tara la tara insa, in esenta, asteptarile sunt aceleasi: trebuie sa te 'puna pe picioare' pentru ziua care abia incepe! Iar acest lucru este de obicei obtinut prin combinarea unui aliment energizant cu un altul intaritor, in proportii diferite si relative in functie de cultura. In Franta de exemplu, cafeaua este cea mai importanta componenta a acestei mese, pe cand in tarile asiatice majoritatea oamenilor mananca alimente pe care in mod normal le-ar consuma la orice alta masa. Iar in America, mancarurile de dimineata sunt specifice doar acestei perioade a zilei.



Rusia

La masa de dimineata, unii rusi aleg cafeaua, dar ceaiul fierbinte este probabil cel mai popular. O mare varietate de tipuri de paine (painea neagra fiind adesea asociata cu zona rurala), blini, mezelurile, ouale prajite si castravetii murati sunt componentele specifice unui mic dejun rusesc. Kasha - un fel de cereale rezervate in mod special copiilor - se serveste adesea cu tvorog (un soi de branza moale asemanatoare cu ricotta) sau cu iaurt si zahar.

Turcia

Bucataria turceasca ofera destul de putine optiuni pentru mesele de dimineata. Un mic dejun popular in stil continental consta in doar cateva felii de paine unse cu unt si miere. Exista multe feluri de miere produse in Turcia iar printre cele mai neobisnuite este siyah çam bali sau mierea de pin negru. Multi muncitori turci mananca dimineata la restaurant unde meniul popular este supa de tarhana si painea proaspata. Tarhana este un amestec de faina, iaurt, drojdie si o varietate de legume prajite, sare si condimente, fermentat timp de 4-7 zile.

Cei care dejuneaza la patiserii pot alege su böregi - un produs cald de patiserie care contine straturi de taitei, branza alba moale si patrunjel, impreuna cu un pahar de ceai turcesc sau de ayran - o bautura simpla facuta din apa cu iaurt, usor sarata.

Pentru cei care au mai mult timp, un mic dejun complet include ekmek (o paine tipic turceasca, facuta cu faina de grau si intotdeauna servita proaspata) cu conserve, miere, unt, oua fierte, masline negre, castraveti, rosii si branza din lapte de oaie.

Bauturile de la micul dejun sunt foarte importante in acesta tara. Ceaiul, de obicei servit in pahare si nu in cesti, este pregatit intr-un dispozitiv special, care il pastreaza fierbinte fara sa-i permita sa fiarba. Turcii spun ca acest mod de preparare face ca ceaiul sa nu mai fie amar. Mai exista, de asemenea, faimoasa cafea turceasca care este facuta prin fierberea boabelor de cafea intr-un vas numit jezve. Cafeaua este indulcita variat, iar cateodata este aromata cu nucsoara sau cu alte condimente. In timpul iernii, majoritatea turcilor beau sahlep: lapte dulce si fierbinte amestecat cu pudra din radacini de orhidee si un pic de scortisoara - o bautura care este considerata a fi si un remediu impotriva racelii.

Germania, Austria, Olanda si Suedia

Micul dejun in aceste tari este caracterizat printr-o selectie generoasa de alimente: cereale, oua, o varietate de tipuri de paine cu unt si gem, carnuri reci, branzeturi, iaurt, fructe si sucuri din fructe, ceai, cafea, ciocolata calda sau lapte.

Insa pe langa acestea mai exista si specialitati regionale. In Suedia, de exemplu, oamenii pot alege sa consume cerealele cu filmjölk - un fel de lapte mai gros, intre iaurt si smantana - pregatit printr-o fermentare speciala. Germanii consuma in general ouale fierte moi. Austriecii mananca un mic dejun usor dimineata foarte devreme si adesea mai au inca un mic dejun mai substantial numit Gabelfrühstück sau 'mic dejun la rascruce', la una dintre multele cafenelele pentru care Austria este atat de faimoasa.

In Olanda, la micul dejun, poti intalni o faimoasa specialitate locala cunoscuta ca groene haring (herring). Iar in loc de cafea, ceai sau ciocolata calda, unii olandezi aleg sa consume anijsmelk - lapte cald aromatizat cu anason.

Anglia, Irlanda, Scotia si Tara Galilor

Anglia

Englezii sunt faimosi pentru micul lor dejun foarte bogat. O larga varietate de carnuri este intotdeauna in prim-plan: bacon, carnati, rinichi la gratar, cotlete de miel etc. Pe langa acestea, ei mai consuma si oua fierte tari, rosii, ciuperci, cereale, diferite tipuri de peste afumat, ceai si cafea. Intre produsele de patiserie putem gasi: cornuri, crumpets, brown bread ('paine maro') cu unt, miere, gem sau marmelada. Iar painea prajita este nelipsita. Influenta culinara a secolelor in care India era colonie britanica este evidenta cand vine vorba de un mic dejun care contine kedgere. Kedgere este de fapt khichri - preparat indian cu linte, orez si condimente - la care englezii au adaugat oua, smantana si eglefin afumat (un soi de peste marin des intalnit in bucataria britanica). Alte doua alimente care isi au originea in bucataria indiana sunt hoppers (original - clatitele de orez cunoscute si ca appam) si mango chutney ('chutney' - cuvant indian insemnand 'deliciu').

Irlanda

Un mic dejun irlandez ca la carte poate fi foarte bine descris prin cuvantul 'fry' ('prajit) - acesta fiind indeajuns de sugestiv pentru felul in care este consumata carnea. Albe sau negre, budincile sunt adesea adaugate la masa alaturi de carne. Pe langa acestea, soda bread - un fel de paine alba, usor dulce, dospita cu bicarbonat si care contine de obicei cateva bobite de stafide - este aproape nelipsita.

Scotia

Contributia scotiana la micul dejun din Insulele Britanice include oatcakes, scones si Arbroath smokies. Scones seamana foarte mult cu biscuitii si sunt traditional despicati inainte de a fi gatiti. Oatcakes, numite de asemenea si bannocks, contin carne de oaie si faina de orz si sunt preparate la gratar. Scotienii sunt mult mai faimosi pentru consumul lor mare de carne de oaie decat britanicii sau irlandezii. Arbroath smokies sunt de fapt eglefini taiati, apoi legati perechi intre ei, sarati sau lasati la saramura inainte de a fi afumati la foc slab. Ei sunt consumati de obicei cu zeama de lamaie si cu putin piper negru, impreuna cu brown bread si unt.



Tara Galilor

Neobisnuitele alimente care constituie masa de dimineata galeza sunt Bara Lawr (sau laverbread) si cockles. Bara lawr este o alga marina comestibila care este culeasa de pe tarmurile stancoase ale coastei de sud a Tarii Galilor. Poate fi amestecata cu cereale si carne de oaie si apoi prajita la gratar, sau poate fi servita simplu, precum spanacul. Iar cockles sunt un gen de scoici prajite servite dimineata.

Grecia

In Grecia, micul dejun nu este o masa atat de importanta. Majoritatea oamenilor imbuca rapid un mic rulou prajit sau un fruct proaspat cu iaurt. Cafeaua greceasca - identica cu cea turceasca - este extrem de populara si este consumata fara zahar (sketo), cu zahar in cantitati moderate (metrio) sau foarte dulce (glyko). Dar niciodata nu este servita cu lapte. Multi greci suplimenteaza micul dejun cu o gustare mai tarzie, tot de dimineata, care include paine, carne si branza.

Franta, Italia, Belgia, Luxemburg

Acestea sunt tarile la care se refera binecunoscutul termen de 'Continental breakfast' (mic dejun continental), limitand masa de dimineata la un minimum de alimente necesare stimularii si sustenantei: cafea si paine. In Franta, cea mai savurata cafea este café au lait (cafeaua cu lapte) servita in vase mari de ceramica. Mai exista insa si persoane care opteaza pentru alte tipuri de bauturi, cum ar fi cafeaua neagra, ceaiul sau ciocolata calda. Similar, in Italia, cele mai des intalnite sunt cu siguranta cappuccino, caffe nero (cafea neagra), (ceai), sau latte al cacao (lapte cu cacao). In ambele cazuri, partea solida a micului dejun este de obicei un croissant (corn), o briosa sau o felie de paine prajita servita cu unt si conserve.

Bulgaria

In Bulgaria, micul dejun include ceai sau cafea turceasca, paine cu susan si unt, branza de oaie, miere, masline, rosii, oua fierte si - cel mai important - iaurt. Bulgarii au un procentaj mai mare de centenari in randul populatiei decat in alte colturi ale lumii si se crede ca aceasta situatie se datoreaza tocmai consumului de iaurt. Majoritatea bulgarilor consuma iaurt cel putin o data pe zi.

Spania si Portugalia

Probabil cel mai des intalnit mic dejun in Spania si Portugalia este o chifla cu unt si gem si o ceasca de cafea cu mult lapte. Spania este tara responsabila pentru aducerea ciocolatei din Lumea Noua in Europa. Iar faptul ca ciocolata este aici o bautura mult mai consumata de catre adulti decat in orice alta tara vorbeste foarte mult despre istoria culinara si coloniala a acestei tari. Unul dintre componentele cele mai intalnite la micul dejun este chocolate con churros - ciocolata cremoasa, calda, servita cu un fel de gogoasa imbracata in zahar si scortisoara. Amatorii inmoaie gogoasa (churro) in ciocolata inainte de fiecare imbucatura.

In zona catalana - tara maslinelor - painea este adesea servita cu ulei de masline in loc de unt, iar alimentul favorit este pan con tomate, un stramos al faimoasei pizza. Acesta este preparat prin ungerea unei felii subtiri de paine prajita cu ulei de masline, usturoi, rosii si (cateodata) completata cu o felie de sunca. Ouale prajite si omletele sunt de asemenea populare.

MICUL DEJUN IN AMERICA, ASIA, AFRICA SI AUSTRALIA

Micul dejun in Statele Unite

In decursul anilor, pe masura ce diferite culturi si-au lasat amprenta asupra obiceiurilor culinare americane, locuitorii acestei tari au dezvoltat o colectie neobisnuit de mare de mancaruri asociate in principal mesei de dimineata. In schimb, ei au contribuit la introducerea unui nou concept legat de micul dejun in alte tari: mancaruri gata preparate. Iar cerealele, cafeaua, ceaiul, ouale si painea prajita au ajuns la stadiul de alimente universale pentru aceasta masa.

In ciuda dimensiunilor Statelor Unite, exista o mare uniformitate in ceea ce americanii aleg sa consume la micul dejun: cafea, ceai, lapte, ciocolata calda, oua, cereale, paine prajita sau produse de patiserie, bacon sau carnati, sucuri si sucuri de fructe. Insa exista si cateva alimente care-si pastreaza caracteristica regionala cum ar fi: Pancakes si Maple Syrup (clatitele si siropul de artar) atat de mult indragite de copii.

In inima Americii, importurile culinare la micul dejun sunt adesea de origine germana sau scandinava. Multe dintre acestea sunt combinate cu diverse ingrediente (in special carne) pentru a face masa mai delicioasa. De exemplu, scrapple - un aliment specific Pennsylvaniei olandeze - este preparat din jumari de porc, cornmeal si verdeturi, asezate pe paine si apoi prajite inainte de a fi servite.

In sudul SUA, micul dejun traditional este inca in viata. Multi oameni inca mai incep ziua cu paine unsa cu unt sau cu red-eye gravy (care este, in esenta, untura amestecata cu cafea), biscuiti facuti cu untura; o felie subtire de sunca taraneasca - mare cat o farfurie (sau bacon, sau cateva felii de carnati de porc picanti); hash brown (cartofi tocati, prajiti si extrem de crocanti) si o mare cana de cafea.



In statele vestice, influenta irlandeza se face simtita prin carnea tocata si sarata de vita si prin oua - care initial erau prajite, insa acum sunt doar fierte. Omletele generoase, cu multe oua, bucatile mari de cartofi prajiti la tigaie cu ceapa si piper sunt de asemenea specifice zonei.

Insa alimentele preferate de americani la micului dejun se dovedesc a fi chiar produsele de patiserie. Multe dintre ele, cum ar fi waffle (un fel de clatite) sunt gustari sau deserturi in tara lor de origine. Originea lor vine din olandezul olykoek si frantuzescul beignet - amandoua fiind de fapt bucati mici de aluat dospit cu drojdie in forma de nuca. Forma de nuca s-a pastrat pana prin secolul al 19-lea cand americanii au ajuns la concluzia ca o gaura facuta in mijlocul bucatii de aluat va mari suprafata prajita, imbunatatindu-i astfel gustul si aspectul.

Un alt aliment favorit care pastreaza o forma asemanatoare cu waffle-ul este bagel-ul (vine din cuvantul ebraic beygel care inseamna 'inel'). Acesta isi are radacinile in cultura evreiasca a secolului 17, dar astazi este un produs 100% american. Compozitia sa delicioasa este obtinuta prin fierberea inelului din aluat dospit urmata de coacere. In prezent, un bagel uns cu crema de branza si garnisit cu cateva felii groase de ceapa constituie principala componenta a mesei de dimineata asociate New York-ului Evreiesc.

In ciuda numelui sau, English Muffin este, de asemenea, un aliment in totalitate american. Este preparat prin coacerea pe gratar a unei bucati rotunde de aluat. Exista, desigur, un alt breakfast muffin popular: o paine mica facuta dintr-o compozitie fina, de obicei dulce si puternic aromata, care se prepara rapid din afine, tarate si struguri. Se pare ca acest deliciu isi are radacinile in America.

Micul dejun in Canada

Micul dejun in Canada este doar un pic diferit de cel american. Nu este o surpriza ca tara pe al carei steag este imprimata frunza de artar este cel mai mare producator de sirop de artar din lume. Canada isi insuseste clatitele si siropul de artar ca fiind o specialitate locala. Siropul poate fi produs doar in partea de est a tarii, unde climatul este propice productiei sevei de catre artarii de zahar.

Micul dejun in America Centrala

Micul dejun in America Centrala include preparate din oua, chorizo si alte tipuri de carnati, tortillas, pan dulce (paine dulce), fructe proaspete si sucuri de fructe. Deoarece vorbim de zona in care isi are originile ciocolata, bauturile de ciocolata sunt populare aici, mai ales dimineata. Ele tind sa fie mult mai dense si mai spumoase decat suratele lor americane si sunt adesea condimentate, in special cu scortisoara si achiote. In Chiapas, tascalate combina ciocolata, arahidele, zaharul, vanilia si achiote. Si, din moment ce America Centrala si de Sud sustin proviziile de cafea ale lumii, aceasta este preparata aici in multe forme, printre care cafe con leche (cafea cu lapte indulcita si cu mult zahar) si café de olla (cu scortisoara si zahar nerafinat).

Huevos rancheros este doar unul dintre tipurile de preparate din oua, multe dintre ele fiind specialitati locale. In peninsula Yucatan, huevos motuleños - preparate din oua caracteristic orasului Motul - sunt foarte populare. Acest aliment este preparat prin imprastierea de fasole prajita peste tortillas proaspete si adaugarea apoi a unui ou sau doua, sunca taiata marunt, mazare si branza. Preparatul national costarican este gallo pinto, care inseamna 'cocos patat' (si este intr-adevar patat!) - o combinatie de orez prajit si fasole neagra, usor picanta, care poate fi servita cu smantana si oua prajite la micul dejun.

Micul dejun in America de Sud

Micul dejun sud american tinde sa fie usor, in stilul continental, doar o ceasca de cafea cu mult lapte si pan dulce (paine dulce) sau medialunas - croisante mici care sunt dulci sau simple. Cei ce prefera bauturi mai simple consuma ceai sau yerba mate.

In Argentina, cafe con leche se consuma numai dimineata. Spre pranz, cei carora le place sa consume cafeaua cu mult lapte mai iau o portie de cortados, care contine mai putin lapte. O alta bautura tipica micului dejun argentinian este submarino, care este de fapt un baton de ciocolata dulce-amara topit intr-un pahar de lapte.

Multi oameni isi continua micul lor dejun usor, timpuriu, cu o gustare de 'mijloc de dimineata'. In Bolivia, aceasta gustare poate fi ceva asemanator cu salteñas. Acestea sunt produse de patiserie ovale care sunt umplute cu o compozitie din lapte, mazare, cartofi, oua fierte tari taiate marunt, struguri si masline.

Micul dejun in Africa

In Africa de Nord, unde traditiile culinare seamana foarte mult cu cele din Orientul Mijlociu, micul dejun include ceai sau cafea si paini facute cu sorg sau mei. In Egipt mai ales, ful medames este considerat a fi un aliment traditional de dimineata.

In estul si vestul Africii, micul dejun include cel mai adesea uji. Acesta este o fiertura facuta din mei, orez sau grau, in functie de regiune.



Bineinteles, modul in care micul dejun diferentiaza de celelate mese variaza de la tara la tara si in functie de nivelul de saracie din zona. In unele locuri, alunele sunt introduse in cornmeal. In Madagascar, kitoza poate fi mancata impreuna cu fiertura de cornmeal. Kitoza este facuta din carne uscata de vita care este apoi pusa la foc de carbune. Fructele proaspete sunt de asemenea foarte cautate.

In zonele urbane, micul dejun in stil european nu este nimic neobisnuit. Anii colonizarilor europene, in special de catre francezi si englezi, au facut ca micul dejun in vestul Africii sa fie in stil continental sau francez, in timp ce in sud predomina micul dejun englezesc.

Micul dejun in Australia

Nu surprinzator, avand in vedere relatia ei cu Anglia, varietatile de mancare pentru micul dejun ale Australiei sunt aceleasi cu cele din Marea Britanie: bacon, oua, paine prajita cu unt si gem, lapte cu cereale si ceai sau cafea pentru baut. Exista totusi o serie de combinatii specifice de alimente si in meniul australian. Friganele cu spaghetti sau fasole gatita cu bacon, sunt de asemenea populare pentru masa de dimineata.

Micul dejun in India

Exista o mare varietate in bucataria indiana si micul dejun difera de la regiune la regiune. Ouale cu jumari, condimente, cartofii si ceapa sunt la fel de importante ca si fructele proaspete si iaurtul. Un aliment specific micului dejun hindus este khichri, care - dupa cum spuneam - a fost preluat si imbogatit mai tarziu de englezi, sub forma binecunoscutului kedgeree.

Desi in general ceaiul se bea des, in sudul Indiei cafeaua este principala bautura care contine cafeina. Multi oameni isi cumpara boabele de cafea, le prajesc si le macina acasa. Mancarurile specifice includ appam, idi-appam (orez cu lapte din nuca de cocos si carne gatita cu curry), idli (mici prajituri inabusite gatite cu orez batut si fermentat si cu mazare) si puttu (orez zdrobit si nuca de cocos introduse in straturi alternative intr-o coaja de bambus).

Inspre nord, in Kashmir, ziua incepe foarte devreme dimineata, astfel incat prima masa este de obicei o ceasca rapida de cafea cu paine. Locuitorii beau un ceai verde facut in samovar. Ceaiul poate fi baut simplu sau daca e posibil se pot adauga zahar, nucsoara si migdale pentru a da nastere unui amestec cunsocut sub numele de kahva. Multe dintre painile care sunt mancate in Kashmir sunt - ca si samovarul pentru ceai - mai degraba legate de bucataria Orientului Mijlociu decat de cea indiana. Acestea sunt paini necrescute din grau, iar dintre acestea le enumeram pe cele usor indulcite: bakirkhani si tsachvaru presarat cu susan.

Micul dejun in China

Ora micului dejun in China este foarte timpurie. In majoritatea zonelor, mancarurile consumate sunt aceleasi cu cele folosite si la celelalte mese ale zilei. Asta inseamna in principal grau (sau orez) care este suplimentat cu legume in cantitati mici si cu preparate din carne. Ceaiul este baut pe parcursul zilei, nu la mese. In Canton, dim sum si mai ales congee, pot fi considerate primele alegeri pentru micul dejun.

Micul dejun in Japonia

In ciuda faptului ca asa-gohan inseamna 'orez de dimineata', majoritatea oamenilor Japoniei de azi - cel putin in zonele urbane - consuma alimente rapide in stilul vestic, cum ar fi: ouale, painea prajita, sucul si cafeaua. Cei ce prefera o mancare mai traditionala aleg sa consume ceai, supa miso, sau - bineinteles - orez. Unii combina orezul cu fulgi de nori (alga marina) sau mai adauga si un ou pentru a conferi proteine. Umeboshi sunt muraturi facute din prune necoapte, inmuiate in apa sarata si invelite in frunze rosii de shiso (care confera preparatului culoara si aroma deosebita). Ele sunt de asemenea folosite pentru a echilibra digestia.

Micul dejun in Asia de Sud-Est

In Asia de Sud-Est nu exista mancaruri specifice pentru masa de dimineata. Orezul, curries, supele, diversele fructe proaspete - toate acestea se consuma in acesta prima parte a zilei.

In Singapore, multi aleg un preparat din orez facut cu lapte din nuca de cocos, numit nasi lemak. Tailandezii mananca o fiertura de orez asemanatoare chinezescului congee; aceasta poate fi completata prin adaugarea unor oua crude in lichidul fierbinte. In Filipine, la micul dejun, se consuma peste cu orez, reflectand astfel anii in care au fost colonie spaniola. In cea mai mare parte a Vietnamului oamenii consuma la micul dejun aceleasi tipuri de alimente pe care le consuma si in timpul zilei. In afara oraselor, multi muncitori mananca xoi, orez combinat cu alune si boabe de mung.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate