Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina veterinara


Index » sanatate » Medicina veterinara
AFLATOXINELE


AFLATOXINELE




AFLATOXINELE

In anu1 1961, s-a reusit extragerea din arahide a unui principiu toxic responsabil de aparitia unei boli necunoscute (Turkei-x-Disease) care a distrus peste 100 000 pui de curca. Substanta toxica, s-a dovedit a fi un produs de metabolism al unei tulpini de Aspergillus favus din care cauza a fost denumita aflatoxina.

Exista peste 20 specii de micete aflatoxinogene dintre care cele mai cunoscute sunt: Aspergillus flavus Link, A. flavus-Paranuss, A flavus, Pistacia lentiscus, A. favus Anacordium occidentale, A. flavus Erdnuss, A. flavus tu1pina V 3473, A. flavus parasiticus IMI 15 975, A. niger var. Tieghem, A. oryzae Wehmer, A. ostianus Wehmer, A. parasiticus Speare, A. ruber Estienne. A. wentii Wehmer, Penicilliu1citrinum Thom, P. freqventas Estling, P. variabile Sopp, P. puberum Bainer, P. viridicantum, P. cyclopium, P. roqforti, Rhizopus sp.



Tarile calde ofera cele mai bune conditii de temperatura si umiditate pentru elaborarea aflatoxinei. Arahidele si produsele derivate din ele au fost primele si cele mai frecvente substrate in care s-au decelat aflatoxine. Hansen si Jung (1973) considera ca aproape jumatate dintre semintele de oleaginoase (arahide, nuci, migdale) contin cateva mii ppb de aflatoxina, iar 20% din cojile de portocale si lamai contin pana la 100 ppb. Autorii citati mai sus arata, in continuare, ca aflatoxinele difuzeaza din miceliu in profunzimea alimentelor pe o adancime de cativa centimetri in cateva zile si ca, in unele cazuri, poate fi decelata in alimente care nu prezinta mucegai vizibil din cauza disparitiei acestuia in timpul proceselor tehnologice de curatire. De exemplu, in salam nemucegait din punct de vedere organoleptic s-au decelat 5 ppb aflatoxina B1, iar in sunca chiar 100 ppb. Dupa Hurmeister si Leistner (1970) in conditii experimentale se pot decela in derivatele de carne contaminate cu A. flavus pana la 26000 ppb aflatoxina B1 si 18 000 ppb de aflatoxina G1.

Autorii citati arata ca A. flavus si A. parasiticus se intalnesc relativ rar in produsele de carne sarata insa daca astfel de tulpini toxinogene patrund in complexele alimentare reprezinta un mare pericol, mai cu seama cand nu se poate respecta tehnologia de conservare. Dupa alti autori, in produsele de carne contaminate experimental cu A. parasiticus, pot fi decelate pana la 450 000 ppb dupa, 18 zile si 912 000 ppb dupa 30 zile de la insamantare. Laptele si derivatele lui pot, de asemenea, contine aflatoxina. Dupa date sintetizate de Neuman-Kleinpaul si Terplan (1973), in anii 1962-63 s-a descoperit, in laptele vacilor furajate cu arahide mucegaite, o substanta care produce la bobocii de rata modificari similare celor produse de aflatoxinele pure.

Dupa numele englezesc al laptelui, substanta a fost denumita aflatoxina M. Mai tarziu s-a dovedit ca aflatoxina M este formata din doua fractiuni (M1 si M2), derivate ale aflatoxinei B1 si ca procesul de transformare a aflatoxinei B1 in M1 are loc in ficat. In lapte, aflatoxina M1 apare dupa 12-24 ore de la ingerarea furajului care contine aflatoxina B1, impreuna cu, o cantitate mica din aflatoxina initiala. Rata de conversie a aflatoxinei B1in M1 care se elimina prin lapte este de circa 0,25%. Dupa 3-4 zile de la incetarea consumului de furaj toxic aflatoxinele nu mai pot fi decelate in lapte. S-a dovedit ca aflatoxina M1 poate fi sintetizata si direct de catre unele tulpini de Aspergillus, ba chiar ca poate fi sintetizata "de novo" in organismul animal. Prin pasteurizare sau prin pulverizare continutul laptelui in aflatoxina M1, nu scade. Aflatoxina M1, a fost decelata in laptele-praf in cantitate de 0,67-2 μg/kg, avand originea in furajele mucegaite care au fost consumate de vacile de lapte. In branza, aliment care poate mucegai in perioada de conservare si de maturizare, se pot sintetiza cantitati suplimentare de aflatoxina, in afara de cele provenite prin lapte din furajul consumat de animalele producatoare de lapte. In 222 probe de branza din comert, Kiermeier (1972) a decelat aflatoxina in procent de 7%, folosind ca test embrionul de gaina. S-a ales acest test pentru a se evita erorile care pot surveni prin folosirea altor metode mai putin sigure cu ajutorul carora procentul de probe pozitive a fost 12.

Prezenta aflatoxinelor in furaje a devenit o constatare curenta a laboratoarelor utilate in acest scop, Schultz si Motz (1997), de exemplu, au cercetat 80 nutreturi combinate in ce priveste continutul in aflatoxina dintre care au gasit 23 probe pozitive, continutul in aflatoxina al unora dintre nutreturile cercetate si al componentelor acestora in corelatie cu numarul de spori de micete/g furaj. Aflatoxinele pot fi eliminate nu numai pe arahide, ci si pe mazare, grau, secara, si sroturi de soia si de rapita. Continutul in aflatoxina B al furajului combinat pentru vacile de lapte este de 3 ori mai mare (0,3 ppm) decat limita maxima admisibila (0,1 ppm). Se poate observa ca este posibil a se stabili originea aflatoxinei in nutretul combinat.

Neconcordanta care se observa, uneori, intre continutul in aflatoxina al nutretului combinat si al sumei continutului in aflatoxina al sortimentelor din care este compus nutretul combinat, poate fi explicata prin neomogenizarea perfecta a aflatoxinei in nutretul combinat si in sortimentele din care este compus acesta. Se mai constata ca aflatoxina G este prezenta intr-o cantitate mai mica decat aflatoxina B. Aceasta diferenta se poate explica. intre altele, prin sensibilitatea mai mare a aflatoxinei G fata de razele ultraviolete in prezenta aerului si fata de substantele alcaline.

Un raport direct intre continutul in aflatoxina si numarul de spori determinat pe gramul de nutret nu exista. Aceasta neconcordanta se datoreaza faptului ca nu sporii sunt aceia care elaboreaza aflatoxina, ci miceliile al caror volum nu este proportional cu numarul sporilor.

Datele obtinute in conditii tehnice ireprosabile, demonstreaza ca elaborarea aflatoxinei este posibila si in conditii de clima temperata in care se incadreaza si tara noastra. Pe aceasta linie, Taga si col, (1968), ajung la concluzia ca faina de porumb, turtele de floarea-soarelui, porumbul concentrat, taratele de porumb, de grau si de orz si laptele praf sunt substraturile propice pentru elaborarea aflatoxinelor. Alte colective conduse de Adamesteanu, Elefterescu, Stancu Niculina, etc, deceleaza, in mod curent, aflatoxina din diverse produse furajere sau alimentare in tara noastra.

PROPRIETATILE FIZICO-CHIMICE ALE AFLATOXINELOR

Structura chimica a aflatoxinelor (difuronocumarine) a fost stabilita simultan de mai multi autori citati de Bosenberg (1970). Greutatile moleculare ale aflatoxinelor variaza intre 312 (aflatoxina B1) si 316 (aflatoxina G2a. Greutatile moleculare mici explica lipsa proprietatilor antigenice ale acestor substante. Intre proprietatile cu importanta practica ale aflatoxinelor se citeaza termostabilitatea, o inactivare prin caldura fiind de asteptat, numai la temperatura de peste 1000C intr-un mediu umed si dupa un timp indelungat. Sunt solubile in alcool etilic, alcool metilic, amestec de acetona cu apa si, cel mai bine, in cloroform. Sunt insolubile in hexan, heptan, dietileter si eter de petrol. In solutie, in special apoase, sunt sensibile fata de aer, lumina, inclusiv cea ultravioleta.

METODE PENTRU DECELAREA AFLATOXINELOR

Pentru decelarea aflatoxinelor in furaje si in alimente sau in culturi de micete se folosesc metode fizico-chimice si metode biologice. Primele au avantajul rapiditatii de executare si al sensibilitatii insa si dezavantajul unor eventuale confuzii in cazul nerespectarii intocmai a tehnicilor de lucru. Metodele biologice sunt mai lente, mai putin selective relevarea uneia sau alteia dintre aflatoxine, dar mai sigure in ceea ce priveste punerea in evidenta a efectelor toxice, chiar daca necesita cantitati mai mari de aflatoxina si o perioada de observatie mai lunga.





Metodele fizicochimice includ pregatirea probei, extragerea, purificarea, separarea cromatografica a aflatoxinelor, identificarea si interpretarea.

In principiu, prelucrarea o oricarei probe incepe cu maruntirea si amestecarea uniforma a materialului de cercetat. Mai departe, se face extragerea in aparatul Soxhlet - sau in vase agitate mecanic (la rece) cu diferite substante extractante: cloroform, alcool etilic, acetona etc. Purificarea extractului obtinut la cald sau la rece se face prin diferite procedee chimice sau pe coloana cromatografica.

Aflatoxinele aplicate pe placile cromatografice se separa intre ele, cat si fata de alte substante: in cauza vitezei diferite de difuziune in chiselgel. Dupa developarea placilor, se observa in lumina ultravioleta niste pete fluorescente la diferite distante Rf. Determinarea semicantitativa se face prin aprecierea intensitatii fluorescentei aflatoxinei standard aplicata pe aceeasi placa intr-o concentratie cunoscuta.

In cele ce urmeaza, se redau cateva procedee pentru decelarea aflatoxinelor.

a) Pentru decelarea aflatoxinei in alimente si furaje, Frank (1998) amesteca (timp de 1 minut) o cantitate de 5-10 g proba uscata si bine macinata cu 50 ml acetona-apa (30/15 v/v) intr-un aparat de omogenizare. Dupa aceea, se adauga 5 ml acetat de plumb 20%, se omogenizeaza din nou si centrifugheaza. Apoi se preia supernatantul, iar depozitul este supus unei noi omogenizari cu 50 ml acetona-apa, tot timp de 1 minut.

Dupa o noua centrifugare, se colecteaza supernatantul, se amesteca cu primul supernatant si se toarna intr-un filtru printr-o palnie de separare in care se agita bine cu 20 ml cloroform. Aceasta operatie se repeta de trei ori. Fazele cloroformice se colecteaza prin manevrarea robinetului palniei si se trec printr-un filtru cu sulfat de sodiu. In lichidul astfel filtrat, se introduc perle de sticla si se supune distilarii la o baie de apa clocotita. Produsul ramas se preia cu putin cloroform si se usuca la o baie de nisip cu temperatura de 90-100C. Inainte de a se incepe extragerea aflatoxinelor, produsele care contin grasimi se degreseaza cu eter de petrol in aparatul Soxhlet.

Intrucat in produsle granulate (cereale, furaje grosiere etc.) aflatoxinele nu sunt repartizate uniform, se macina circa 1 kg din acestea, se amesteca foarte bine si din acest amestec se preia proba de 5-10 g din care se extrage aflatoxina. Produselor lichide li se adauga acetona, in asa fel incat volumul final de acetona-apa (35/15) sa includa si apa initiala. Urmeaza cromatografia in strat subtire de placi de chiselgel cu grosimea de 0,25 mm, pregatite dupa Stahl (1967) sau gata cumparate (DC-Fertigplatten Merck, Kieselgel - 0,25 mm). Proba se cerceteaza in prezenta a doua standarde (unul intern si altul extern) la lumina ultravioleta de 366 nm, folosindu-se pentru o proba 8 metode pentru developare. Proba care in toate cele 8 cazuri a dat un rezultat asemanator cu standardul se considera pozitiva - pentru aflatoxina.

b) Pentru examinarea laptelui-praf in ce priveste continutul de aflatoxina M1, se procedeaza, dupa Neumann-Kleinpaul (1972) astfel: se introduc 50 g produs de produs intr-un balon Erlenmmeyer cu slif, se adauga 25ml apa distilata, 25 g chiselgur si 250 ml cloroform si se agita mecanic timp de 30 minute.

Dupa aceea se filtreaza amestecul (la nevoie cu ajutorul pompei de vid) in palnie Buchner prin hartie de filtru acoperita cu un strat de chiselgur cu grosime de 5 mm. Urmeaza cromatografierea unei cantitati de 30 ml filtrat printr-o coloana cu dimensiunile de 22x300 mm, prevazuta jos cu un robinet. Initial, se introduc in coloana 5 g sulfat de sodiu anhidru si se umple pe jumatate cu cloroform. Apoi se introduc 10 g chiselgel inactivat 2 ore la 1050C caldura uscata si cu granulele de 0,05-0,2 mm si se spala peretii coloanei cu cloroform. Se amesteca cu o bagheta de sticla si se lasa sa se depuna. Dupa aceea se adauga inca 15 g sulfat de sodiu anhidru si se scurge cloroformul pana ce inca mai acopera continutul superior al coloanei. In acest moment, se da drumul extractului cloroformic sa se scurga repede. Aflatoxinele nu se extrag cu acest cloroform, ci raman inca pe coloana.

Mai departe, se face o spalare cu 150 ml n-hexan, si cu 150 ml dietileter inca o spalare. In timpul acestor operatiuni, este necesar sa ramana inca acoperit continutul superior al coloanei.

In cele din urma, se elueaza aflatoxinele cu 150 ml metanol-cloroform (3/97), lasandu-se sa se scurga complet intr-un vas cu capacitatea de 250 ml. Eluatul se evapora aproape complet pe o baie de apa, apoi se preia cu cloroform, intr-un vas de 100 ml si se supune evaporarii pana la uscare. Rezidul se preia cu 1 ml benzol acetonitril 98/2 prin agitare puternica. Din aceasta ultima solutie, se iau 25 ml cu o seringa Hamilton si se aplica intr-un punct pe o placa de sticla acoperita cu un strat de chiselgel cu grosimea de 25 microni si inactivata timp de 1 ora la 1050C.

Placa se developeaza intr-un vas de sticla cu cloroform-acetona 90/10. Pentru o extinctie de 12 cm este necesar un timp de expunere de 30 minute. Dupa aceea se evapora lichidul si placa se examineaza in lumina ultravioleta. Fluorescenta se apreciaza comparativ un standard extern de aflatoxina pura si cu un standard intern din aflatoxina pura si extractul de cercetat. Pentru relevarea culorii, placa se stropste cu acid sulfuric semiconcentrat.

c) Pentru examinarea laptelui prospat, Jacobson si col. (1971) indeparteaza in prealabil caseina cu metanol. Filtratul prin chiselgur se aduce cu solutie 4% de clorura de sodiu la o concentratie de 5% metanol si se degreseaza cu hexan. Aflatoxinele se pot, dupa aceea, extrage cu cloroform. Extractul se usuca, se dizolva in benzol-hexan 1/1 si prin cromatografie pe coloana se separa aflatoxina M1 de B1 cu o solutie apoasa de clorura de calciu.

Mai departe, aflatoxina B1 se elueaza cu benzol-acetona 98/2, iar M1 cu benzol-cloroform 70/30. In cele din urma, eluatele se usuca, se supun cromatografiei, iar placile se apreciaza semnificativ (vizual) in ultraviolete comparativ cu standarde.

d) Pentru analizei aflatoxinei din produsele de origine vegetala sau animala, Preda (1972) propune doua variante tehnice in functie de gradul de dotare a laboratorului destinat.




1) Se introduc 50 g proba, bine maruntita, intru-un flacon conic impreuna cu 5 g chiselgur si cu 150 eter de petrol. Dupa o agitare, de 15-30 minute, se filtreaza la trompa printr-un filtru G5 si se spala de doua ori, cu cate 50 ml eter de petrol. Se aspira la uscare completa. Rezidul se trece intr-un cilindru, cu slif de 250 ml si se extrage prin filtare puternica timp de 15 minute cu un amestec de cloroform/metanol 1:1. Extractia se face la temperatura camerei sau dupa incalzirea cilindrului, pana la 400 C. Extractul metanol-cloroformic se filtreaza si se reia cu 100 ml dintr-un amestec de eter de petrol-metanol (1:1) si se introduce intr-o palnie de separatie, in care se pun in prealabil 5 ml apa distilata, care este necesara separarii fazelor.

Mai departe, faza etanolica se trece intr-o alta palnie de separatie, in care se face o noua extractie cu 50 ml eter de petrol. Faza metanolica se trece intr-o a treia palnie de separatie si se adauga 70 ml apa si circa 2 g clorura de sodiu (spargator de emulsie), solutia obtinuta este tratata cu cloroform si se extrage, de 4 ori, cu cate 25 ml de fiecare data.

Extractul cloroformic contine aflatoxinele care, in faza urmatoare, se concentreaza sec, iar pentru cromatografiere se dizolva rezidul in 1 ml cloroform.

2) Se marunteste bine o cantitate de 50 g de material de analizat, se introduce intr-un flacon conic cu dop slefuit sau intr-un cilindru gradat de 250 ml, peste care se adauga un amestec compus din 30% acetona si 70% apa si se agita foarte bine 30 de minute. Se filtreaza dilutia acetonica si se supune purificarii si extractiei. In filtrat, se adauga 10-15 g chiselgur sau celita 545 si se agita bine pentru dispersare pe o coloana cromatografica, prevazuta la partea inferioara cu un robinet, se introduce un fragment de vata, peste care se lasa filtratul. Vasul in care a fost filtratul se spala cu hexan, si se adauga lichidul de spalare peste fractiunea filtrata, fara a se lasa sa se usuce chiselgurul.

In continuare, se adauga circa 200 ml hexan pentru indepartarea impuritatilor. Dupa eluarea celor 200 ml hexan, se adauga un amestec de hexan-cloroform (1:1) care antreneaza aflatoxinele. In tot timpul lucrului, se are grija ca chiselgurul sau celita sa nu se usuce, iar fractiunea hexan-cloroform sa fie culeasa imediat dupa adaugarea solventului. Eluarea se face cu 150-200 ml solvent care, in cele din urma, se concentreaza pana la obtinerea unui rezidu.

Acesta se dizolva in 1 sau 2 ml cloroform si este folosit pentru cromatografiere, in vederea careia se folosesc placi cu strat de silicagel "G" in grosime de 250 microni si activate timp de 30 minute la 1100C. Din rezidul dizolvat in cloroform (in cazul ambelor metode) se aplica spoturi sub forma circulara sau liniara la 4 cm de baza placii si in cantitati bine determinate. Alaturi, se aplica solutiile standard de comparare. Developarea se face cu unul dintre sistemele:

- cloroform - metanol (9:1);

- cloroform - metanol (9:2);

- cloroform - acetona (9:1).

Este de recomandat ca placa sa fie de peste 12 cm inaltime pentru nivelul de irigare sa fie peste 10 cm. In timpul cromatografierii, placa trebuie sa fie expusa luminii cat mai putin, la temperatura camerei fie de 23-250C. Relevarea spoturilor se face cu ajutorul luminii ultraviolete, filtrata prin filtru Wodd. Dupa aspectul fluorescentei si al Rf-ului, se face interpretarea cromatografica in functie de cantitatea aplicata de standard si de cantitatea de material luat in lucru.

Metodele biologice pentru decelarea aflatoxinelor folosesc embrionul de gaina, bobocul de rata, culturile celulare, unele animale inferioare, bacterii, ciuperci, alge, etc.

Utilizarea bobocului de rata consta in punerea in evidenta a gradului de proliferare a canaliculelor biliare, dupa administrarea materialului suspect de a contine aflatoxine la bobocii de rata in varsta de o zi. In cea de a 8-a zi, se sacrifica bobocii de rata ramasi in viata si se noteza gradul de proliferare a celulelor canaliculelor biliare in preparatele histologice din ficat. Tot pe bobocul de rata se poate cerceta gradul de toxicitate al aflatoxinelor prin administrarea orala a materialului suspect si stabilirea numarului de morti dupa 7 zile. Printr-o alta metoda, materialul de cercetat se apreciaza ca foarte toxic daca bobocii de rata, care au consumat 80 grame furaj suspect, mor in interval de 7 zile cu leziuni caracteristice. Daca bobocii de rata supravietuiesc dupa 7 zile, insa prezinta la autopsie leziuni hepatice, produsul furajer testat este apreciat ca usor toxic. In felul acesta, aflatoxina b1 poate fi decelata pana la o concentratie de 1/1 000 000.

EFECTE ALE AFLATOXINELOR ASUPRA ORGANISMELOR VII

De la descoperirea aflatoxinelor, s-a stabilit o gama intreaga de efecte nocive ale acestor toxine asupra celor mai diferiti reprezentanti, mai mult sau mai putin evoluati, ai faunei si florei din natura.

Asemenea efecte, care au legatura cu patologia animalelor domestice, depind de fractiunea toxica, specia, rasa, varsta animalelor, calea de patrundere in organism si alti factori. Bosenberg, (1992) relateaza ca actiunea nociva asupra organismelor evaluate filogenetic se manifesta prin modificari hepatice de tip acut, ciroza si carcinoame hepatice, efecte teratogene si genetice.

Gedek (1970) a cercetat pe cobai actiunea nociva a aflatoxinei asupra ficatului. In acest scop, a administrat per os (cu sonda stomacala) diferite cantitati de aflatoxina B1, B2, G1 si G2 cat si rubratoxina si diacetoxiscirpenol la cobai cu greutatea de 400 grame. Fiecare dintre dozele de micotoxina pura a fost dizolvata, initial in cate 0,1 ml dimetilformamida, la care s-a adaugat apa distilata pana la 1 ml. Dozele au fost micsorate (pe diferite serii de animale de experienta) pana ce in ficatul cobailor sacrificati dupa 24 ore nu s-au mai observat modificari necrotice. Aceste doze minime au fost: 6,25 g pentru aflatoxina B1, 25 pentru G1 si pentru diacetoxiscirpenol, 100 g pentru aflatoxina B1 si 800 g pentru aflatoxina G1 si rubratoxina B.



In felul acesta, intre diferitele micotoxine studiate s-au stabilit urmatorii coeficienti de hepatotoxicitate: 11 pentru aflatoxina B1; 16 pentru aflatoxina B2; 4 pentru aflatoxina G1 si diacetoxiscirpenol si 128 pentru aflatoxina G2 si rubratoxina B. Se remarca diferente intre acesti coeficienti de toxicitate si cei stabiliti de alti autori pentru ficatul bobocilor de rata si anume: 1 pentru aflatoxina B1; 4,7 pentru aflatoxina B2; 2,2 pentru aflatoxina G1 si 9,5 pentru aflatoxina G2.

Pe ambele teste (bobocii de rata si cobai) este evidenta o mai mare hepatotoxicitate a aflatoxinei B1 in raport cu alte micotoxine.

Intrucat in practica micotoxicozele cronice au o mare insemnatate, s-a cercetat si efectul hepatotoxic al aflatoxinei administrata la cobai timp de 56 zile la rand. In acest scop, 4 grupe de cate 10 cobai au primit zilnic 6,25-50 g aflatoxina B1. Cercetarile histologice si hematologice, efectuate la cobaii morti intre timp sau sacrificati dupa cele 56 zile, au relevat grave modificari ale ficatului si cresterea bilirubinei in serul sanguin.

Shoental (1967) stabileste urmatoarea clasificare a animalelor in functie de doza de aflatoxina care conduce la o intoxicare acuta:

- specii de animale foarte sensibile (DL50 1 mg/kg greutate corporala sau mai putin) - bobocul de rata, pastravul, cobaiul, iepurele, ciinele, sobolanul nou-nascut, puiul de curca;

- specii sensibile (DL50 de 10 ori mai mare) - porcul, sobolanul, maimuta, vitelul, fazanul, dihorul alb domestic, hamsterul auriu, bovinele adulte; nurca, prepelta, somnul argintiu;

- specii rezistente (suporta doze relativ, mari fara semne clinice) - soarecele, oaia.

Dupa date sintetizate de Behringer (1972), la animalele domestice au fost puse in evidenta urmatoarele tipuri de modificari hepatice:

- modificari de tip acut la taurine, porcine, ovine, caine, sobolan, cobai, pasari, pastrav, maimuta;

- ciroza hepatica la taurine, sobolan, pasari, maimuta

- tumori cronice la sobolan, pasari si maimuta.

Actiunea de incetinire a cresterii animalelor tinere se explica prin aceea ca toxina patrunde in celula si mai departe in nucleu, unde se combina cu ADN-ul si inhiba sinteza ARN-polimerazei. In felul acsta, este diminuata sinteza ADN-ului si activitatea ARN-ului mesager. Urmarea este o puternica reducere a ratei sintezei proteice.

Trebuie subliniat faptul ca efectele nocive ale aflatoxinelor se datoresc moleculei de aflatoxina care, fiind ea insasi toxica, actioneaza direct asupra organismului si nu ca o consecinta a blocarii enzimelor, cum se intampla in cazul altor substante toxice (Reiss, 1969).

Dupa date sintetizate de Jacquet 1972, incetinirea cresterii consecutiva intoxicatiei aflatoxinice a fost dovedita pentru bobocii de rata, puii de curca, bobocii de gasca, purcei, vitei si unele animale de laborator.

Efectul cancerigen al aflatoxinelor a fost demonstrat pentru pastrav, hamster, sobolan, rata, pui de gaina, porci, etc. Autorul remarca asemenea efecte ale aflatoxinelor in contrast cu alte substante elaborate de micete si care stimuleaza cresterea (antibioticele) sau care au, dimpotriva, actiune anticanceroasa (mitomicia C si actinomicina). De remarcat ca aceste doua antibiotice, la care se adauga cloramfenicolul, au, ca si aflatoxina, efecte imunosupresive. La celulele animale, aflatoxinele provoaca fragmentarea nucleilor, diminuarea frecventei mitozelor si anomalii cromozomiale. Asupra unor bacterii (B. subtilis, B. brevis) aflatoxinele au efecte inhibante in ce priveste multiplicarea, in timp ce alte bacterii (Flavobacterium aurantaceum) au capacitatea de a neutraliza aflatoxina.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Medicina-veterinara




AFLATOXINELE