Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor
Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA


METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA

loading...

METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA

1. Interventia sociala personalizata (metoda casework)

Elaborata in primele decenii ale secolului XX in S.U.A. si importata in Europa in anii "50, metoda casework a marcat decisiv statutul si rolul profesiei de asistent social. Metoda interventiei psihosociale sau serviciul social individualizat a insemnat adoptarea unei metodologii proprii domeniului asistentei sociale in baza careia se reconsidera campul de actiune al acesteia limitat, pana la acea data, la o serie de acte administrative si la acordarea unor ajutoare financiare sau medicale. Metoda casework este rezultatul influientelor primite de asistenta sociala, la inceput de secol XX, dinspre medicina si, ulterior, dinspre curentele psihanalitice si psihoterapeutice care si-au pus amprenta asupra configuratiei teoretice si metodologice a asistentei sociale. Din acest motiv, casework este numit modelul medical in cuprinsul caruia se vorbeste frecvent despre terapie sociala, psihoterapie, terapie de sprijin etc. (Cristian Bocancea & George Neamtu, 1999: 105). Asadar, asistenta sociala si-a construit identitatea in raport cu alte profesii in momentul in care si-a definit o metodologie proprie in forma interventiei sociale personalizate sau casework.



1.1. Postulatele metodei casework

Prima sistematizare teoretica a metodei casework apartine autoarei americane Mary Richmond care, in lucrarile Social Diagnosis (1915) si What is social casework? (1930), prezinta postulatele interventiei sociale individualizate astfel:

-         fiecare individ sau familie reprezinta un caz unic, de aceea ajutorul acordat trebuie sa fie personalizat si adaptat la particularitatile situatiei clientului;

-         investigarea cazului trebuie sa aiba in atentie cunoasterea aspectelor obiective si subiective ale problemei cu care se confrunta clientul;

-         stabilirea diagnosticului psihosocial si a planului de interventie trebuie sa se centreze pe interactiunea persoana-situatie-problema, in sensul valorificarii resurselor de care dispune clientul si cele apartinand mediului social;

-         actiunea de interventie se bazeaza pe dinamica relatiei asistent-client construita din perspectiva urmatoarelor principii: autenticitate, acceptare neconditionata, empatie, respectarea autonomiei clientului, nondirectivitate, confidentialitate;

-         cadrul teoretic al interventiei psihosociale este reprezentat, in principal, de psihologia freudiana si post-freudiana a personalitatii si se centreaza pe cunoasterea si dezvoltarea capacitatilor de adaptare si rezolvare de probleme ale ego-ului (apud. Andree Menthonnex, 1995).

Asadar, interventia psihosociala se centreaza pe persoana clientului, pe adaptarea acestuia la situatie si rezolvarea problemelor rezultate din interactiunea persoana-situatie. Metoda casework are ca obiectiv principal sprijinirea clientului in planul vietii personale si al functionarii sociale. Avand in atentie clientul individual si mediul micro-social (familie, grupul de apartenenta) la care acesta se raporteaza, metoda se bazeaza pe construirea unei relatii asistent-asistat de la persoana la persoana, o relatie pozitiva, empatica si competenta profesional, presupunand de asemenea implicarea, in relatia de ajutorare, a persoanelor din proximitatea clientului. Aceste idei le regasim, in variante mai elaborate, si la teoreticienii de mai tarziu ai abordarii psihosociale precum Gordon Hamilton (anii '40) si Florence Hollis (anii '60).

1.2. Etapele procesului de ajutorare

Aplicarea in practica asistentiala a metodei casework presupune parcurgerea traseului investigatie-diagnoza-tratament, concretizat in urmatoarele cinci etape:

Faza de intalnire este prima interactiune dintre asistentul social si potentialul client, moment care marcheaza decizia inceperii procesului de ajutorare si care pune bazele relatiei de incredere. Aceasta prima intalnire se realizeaza fie din initiativa asistentului social, fie la solicitarea unei autoritati civile sau penale, fie la cererea clientului. Aceste situatii vor influienta diferit evolutia relatiei asistent-client.

Faza studiului psihosocial este etapa cunoasterii persoanei sau/si a grupului familial, a situatiei-problema si a interactiunii lor. Studiul psihosocial nu este o simpla colectie de date, ci presupune, implicit, utilizarea unor tehnici de interventie precum: ventilatia, clarificarea, motivarea, autocunoasterea clientului etc. Alaturi de acestea, asistentul social apeleaza la metodele si tehnicile clasice de investigare (observatia, interviul, documentarea, teste si scale de masurare a atitudinilor etc.) cu ajutorul carora culege date referitoare la: situatia familiala, materiala si de habitat; activitatea profesionala si pregatirea scolara; factorii bio-psihosociali (sanatate, experiente traite, atitudini, aspiratii, roluri sociale etc.); elementele semnificative ale istoriei individuale; relatii interpersonale fundamentale si secundare; factorii de presiune si cauzele lor probabile; experientele problematice anterioare si modul lor de solutionare, resursele si limitele (constrangerile) clientului; identificarea problemei actuale si evaluarea preliminara a cauzelor ei (C. Bocancea & G.Neamtu, 1999: 108).

Faza diagnosticului psihosocial sau evaluarea situatiei clientului se bazeaza pe datele culese in faza studiului psihosocial si presupune sintetizarea, organizarea si interpretarea acestora cu scopul de a formula corect (realist) problema sociala, obiectivele interventiei si mijloacele adecvate pentru solutionarea lor. Aspectele metodologice legate de forma si continutul unui diagnostic psihosocial au fost multa vreme controversate. Astazi, este aproape unanim acceptat faptul ca un diagnostic descriptiv (prezentarea factorilor implicati si a simptomelor specifice) trebuie dublat de formularea unui diagnostic etiologic (cauzal) care, avand statut de ipoteza de lucru, coreleaza elementele semnificative ale interactiunii persoana-situatie-problema. Asadar, diagnosticul psihosocial presupune atat descrierea situatiei clientului cat si analiza si interpretarea problemei acestuia, antrenand in acest sens operationalizarea unor concepte si teorii. Stabilirea diagnosticului este un demers evaluativ cu caracter ipotetic, flexibil care admite reformulari si evita etichetarea sau stigmatizarea clientului.

In etapa diagnozei psihosociale, specialistul trebuie sa aiba un raspuns clar la urmatoarele intrebari: cine este clientul? ce tip de persoana/familie/grup sau comunitate este? care sunt problemele? De cand au aparut? Care sunt conditiile (factorii) care au determinat, au favorizat sau au precipitat aparitia si evolutia lor? Care este natura si gravitatea disfunctiei identificate? Care este perceptia clientului asupra problemei? Cum este perceput de anturajul sau? Care sunt asteptarile, obiectivele si resursele sale? Care sunt presiunile sociale exercitate asupra clientului? Ce tip de schimbare este posibila? Care sunt obiectivele imediate si cele de perspectiva? Care sunt mijloacele realizarii lor? Care este pronosticul asistentului social asupra reusitei interventiei psihosociale, apreciate in functie de gravitatea problemei, de resursele clientului, ale anturajului sau si ale serviciului social? (Andree Menthonnex, 1995: 106-108).

4.                   Elaborarea planului de interventie se bazeaza pe informatiile detaliate cuprinse in raportul de diagnostic si consta in precizarea a trei elemente principale: etapele, obiectivele si mijloacele interventiei. Procesul de asistare este esalonat pe etape planificate pe anumite segmente temporale si este ghidat de obiective operationale (exprimate in termenii unor actiuni concrete). Mijloacele interventiei vizeaza atat resursele umane, materiale si institutionale implicate, cat si optiunile metodologice ale asistentului social.

5.                   Faza de realizare a planului sau interventia psihosociala propriu-zisa consta in derularea actiunilor programate si aplicarea tehnicilor de interventie adecvate, mentionand reactiile clientului, modificarile care au aparut, rezultatele obtinute etc. Modul de a actiona este la fel de important ca si continutul actiunii, cel dintai aspect determinand calitatea relatiei asistent-client. Asistentul social trebuie sa aprecieze realist ce poate sa faca pentru client si cum sa actioneze, in acest sens alegand tehnici de interventie directa si indirecta.

Interventia psihosociala (casework) a fost, la un moment dat, un subiect controversat al gindirii si practicii asistentei sociale, mai ales in spatiul britanic. Principala acuza adusa asistentilor sociali, care practicau acest tip de interventie, era faptul ca, in loc sa ofere servicii si solutii practice la solicitarile clientilor, ei se erijau in rolul unor mini-psihanalisti sondand zonele "obscure" ale psihicului uman. Mai mult decat atat, notiunile de relatii terapeutice, introspectie, autoconstientizare veneau in contradictie cu nevoile presante ale clientilor, prea putin dispusi sa-si dezvaluie framantarile interioare. Interventia psihosociala nu isi asuma, totusi, valente psihoterapeutice pentru ca asistentul social nu are nici timpul, nici pregatirea si nici acceptul clientilor sa faca acest lucru. Scopul principal al acestei strategii de interventie consta in dezvoltarea capacitatilor clientului de autocunoastere si dezvoltare personala, de adaptare si integrare sociala. Interventia psihosociala este preocupata mai curand de problemele legate de bunastarea personala si de functionarea sociala a clientilor. Prin bunastare personala se intelege concordanta dintre capacitatile, resursele, potentialul persoanei si nevoile, exigentele, aspiratiile acesteia proiectate intr-un context de viata realist si rezonabil. Functionarea sociala se defineste prin dubla raportare a trebuintelor si expectantelor la resursele si potentialitatile personale si cele ale societatii. Se afirma despre un actor social (individual sau multipersonal) ca are o functionare sociala adecvata daca reuseste sa satisfaca deopotriva exigentele si trebuintele personale si pe cele ale comunitatii din care face parte, datorita capacitatilor proprii si datorita resurselor societatii (Andree Menthonnex, 1995).

1.3. Tehnici de interventie directa si indirecta

Urmarind sa redea clientului bunastarea personala si functionarea sociala, metodologia casework se dezvolta ca strategie de interventie la nivel micro-social (vizand individul, familia si grupurile mici) si pune in aplicare doua tipuri de interventie:

a)      interventia directa se centreaza pe client, acordandu-i sprijin psihologic si dezvoltandu-i capacitatea intelegerii de sine, ca premisa a refacerii capacitatii de functionare sociala normala;

b)      interventia indirecta se centraza pe mediul exterior clientului (familia, anturajul, grupul de apartenenta, institutii si servicii sociale) vizand construirea unor retele de sprijin, rezolvarea de probleme, interventii la nivelul organismelor sociale etc.

Interventia directa, numita initial tratamentul direct sau psihoterapia, pune in aplicare cunostintele oferite de teoriile dezvoltarii personalitatii si ale invatarii sociale, de curentele psihanalitice si psihoterapeutice care au avut o influentat semnificativ metodologia asistentei sociale. Psihologia freudiana a fost prima teorie psihologica de interes pentru practica asistentiala, atragand atentia asupra necesitatii cunoasterii fortelor ego-ului, a etapelor dezvoltarii psihosexuale, a mecanismelor de aparare, de transfer si contra-transfer, oferind asistentului social instrumente de analiza pentru realizarea unor investigatii si diagnoze de profunzime. Psihanaliza ia ajutat pe asistentii sociali sa inteleaga personalitatea si comportamentul uman, fapt ce a condus la perfectionarea activitatii practice in acest domeniu. Desi tratamentele psihanalitice nu fac parte din "apele teritoriale ale asistentei sociale", totusi, daca asistentul social este adeptul teoriilor psihanalitice, aceasta optiune teoretica isi va pune amprenta asupra practicii sale care se va centra pe client pentru a-l ajuta sa se maturizeze, sa fie mai putin vulnerabil emotional si pentru a-i reda capacitatea de functionare sociala normala. Unul dintre cele mai importante mijloace folosite pentru atingerea acestor scopuri este construirea binomului asistent-client, o relatie de lunga durata si cu o dinamica specifica (David Howe, 2001: 65). Interventia psihosociala (casework) preia o parte dintre aceste obiective si mijloace de actiune, insa le regandeste dintr-o perspectiva sistemica prin care imbina dimensiunile sociale si psihologice ale interventiei, "abordarea centrata pe client" si "abordarea centrata pe rezolvarea de probleme".

In acest sens, interventia psihosociala directa se realizeaza aplicand urmatoarele categorii de tehnici de interventie: tehnici de clarificare (ventilarea; confruntarea; intelegerea de sine; discutia logica; reformularea etc.); tehnici de sustinere/dezvoltare (construirea binomului asistent-client; asigurarea; medierea relatiilor; construirea retelelor de sprijin); tehnici de ghidare si orientare (informarea; educarea; consilierea; influentarea/persuasiunea; monitorizarea/controlul) (adaptare dupa C. De Robertis; V. Coulshed; A. Menthonnex). Aceasta clasificare a tehnicilor nu echivaleaza cu o ierarhizare a lor.

Tehnici de clarificare: ventilarea; confruntarea; intelegerea de sine; discutia logica; reformularea

Tehnicile din aceasta categorie indeplinesc un dublu obiectiv: pe de o parte, asistentul social utilizeaza tehnicile de clarificare pentru a intelege natura problemei clientului, implicatiile sociale si personale ale acesteia, pe de alta parte, clarificarea este necesara clientului pentru a ajunge la o mai buna intelegere a lui insusi, a celorlalti si a situatiei in care se gaseste. Clarificarea consta in solicitarea clientului de a-si exprima gandurile, atitudinile si problemele pentru a ajunge la o mai buna coerenta si pentru a sesiza raporturile dinamice si contradictorii dintre diferitele aspecte analizate. Clarificarea urmareste sa elucideze atat aspectele obiective ale situatiei date, cat si sentimentele, trairile, reactiile clientului fata de ceilalti si fata de situatia respectiva. Clarificarea este utilizata atat in fazele incipiente ale interventiei, cat si pe parcursul sau in finalul acesteia. Tehnicile de clarificare (in special ventilarea, confruntarea, intelegerea de sine) fac apel la instrumentele teoretice si metodologice ale psihanalizei si psihoterapiei, urmarind sa modifice acele comportamente care provin din utilizarea unui mecanism de aparare inadecvat si care il impiedica pe client sa functioneze normal. Aceasta perspectiva explicativa considera ca esecurile dezvoltarii personalitatii isi au originea in copilarie, iar problemele de adaptare rezulta din utilizarea inadecvata a mecanismelor de aparare ale ego-ului (reprimarea, negarea, regresia, rationalizarea, transferul). "Scopul urmarit si explicat clientului este acela ca, prin constientizare, sa-si poata recunoaste atitudinile si sa le poata corija, pentru a le face mai putin daunatoare pentru sine" (Menthonnex, 1995: 123-124). Tehnicile de clarificare pot fi aplicate numai in situatia in care clientul indeplineste urmatoarele conditii: a) are un Eu suficient de puternic pentru a suporta introspectia; b) poseda capacitati intelectuale reale care sa-i permita analiza si verbalizarea trairilor si problemelor; c) poate relationa adecvat cu asistentul social (C. Bocancea & G. Neamtu, 1999: 111). Aplicarea tehnicilor de clarificare presupune, de asemenea, respectarea principiilor comunicarii autentice si a regulilor de intervievare precum: ascultarea activa, chestionarea pertinenta, relansarea dicutiei, observarea limbajului non-verbal.



Ventilarea: tehnica ce consta in facilitarea exteriorizarii emotiilor, sentimentelor si experientelor, in scopul eliberarii (defularii) clientului si al reorientarii energiilor catre rezolvarea problemelor. Dezvaluirea "intimitatii psihice" a clientului echivaleaza cu o reconstituire si o reconstructie a experientei sale de viata si a propriei personalitati, demers ce declanseaza fenomene de transfer/contra-transfer si care produce adesea temeri si anxietate. Ventilarea este o secventa importanta in procesul complex si de durata al cunoasterii si acceptarii de sine. Sentimentele verbalizate si exteriorizate devenind mai putin amenintatoare pot fi analizate de pe o baza reala si nu de pe una fantezista. Dupa aplicarea acestei tehnici nu mai este necesara apararea impotriva sentimentelor 'rele', persoana diminuandu-si tendintele de autoculpabilizare, rigiditatea, rusinea de a avea o problema.

Confruntarea: este o tehnica de "modelare comportamentala" ce consta in revelarea unor conduite si atitudini repetitive din viata clientului, care au produs efecte negative. Prin confruntare nu se cauta cauzele comportamentelor inadecvate, ci doar constientizarea lor si gasirea unor alternative comportamental-atitudinale. Acest tip de interventie contribuie la intarirea constiintei de sine a clientului, la formarea "simtului realitatii" si asumarea responsabilitatii actelor sale. Confruntarea poate arata clientilor ca utilizeaza moduri stereotipe de comportament care le altereaza relatiile cu ceilalti. In acest sens, asistentul poate folosi ca exemplu o situatie aparuta chiar in relatia de asistare. (Asistentul social catre client: "Ai spus, la un moment dat, ca simti o anumita aversiune fata de femeile care au functii de conducere, iar tu le esti subordonat. Ma intreb ce gandesti acum despre faptul ca o femeie-asistent social iti spune ce sa faci?").

Intelegerea/cunoasterea de sine permite clientului constientizarea propriei existente cu implicatiile ei afective, intelectuale, relationale. Cunoasterea de sine este un proces dinamic, permanent care poate fi uneori dificil si dureros pentru ca implica recunoasterea si acceptarea acelor aspecte ale personalitatii pe care am prefera sa le ascundem sau sa le ignoram. Sub influenta curentelor psihanalitice, asistenta sociala a dezvoltat aceasta forma de interventie mai ales in cadrul strategiei casework.

Cunoasterea de sine inseamna, in acelasi timp, un mai bun control de sine si un ego mai puternic. Atunci cand specialistii vorbesc despre intarirea fortelor ego-ului nu se refera la o conditie fixa, castigata odata pentru totdeauna, ci la "o capacitate mereu in schimbare de a face fata frustarii, de a controla impulsurile, de a construi relatii mature si de a utiliza adecvat mecanismele de aparare" (V.Coulshed, 1993).

Acest tip de interventie se poate realiza pe doua niveluri:

-         comprehensiunea dinamica a trecutului, a dezvoltarii personalitatii proprii presupune examinarea experientelor trecute si, mai ales, a relatiilor stabilite in perioada copilariei cu parintii si alte persoane semnificative. Acest nivel este mai aproape de interventia psihoterapeutica decat de cea asistentiala, de aceea atunci cand exista probleme grave legate de dezvoltarea personalitatii este necesar ajutorul psihoterapeutului. In practica asistentei sociale se intalnesc, destul de frecvent, clienti care se confrunta cu conflicte din trecut nerezolvate, care afecteaza capacitatea lor de relationare si adaptare sociala.

-         comprehensiunea de sine axata pe dinamica prezentului, pe problematica actuala, pe situatia traita "aici si acum" ca aspect revelator al comportamentului propriu si al celorlalti. Acest tip de interventie face apel la capacitatile de identificare si de empatie ale persoanelor aflate in relatie, presupunand in acelasi timp capacitate de verbalizare si autoanaliza, supletea personalitatii, recunoasterea si respectul diferentelor umane.

In functie de tipul de client si de problematica acestuia, asistentul social va decide daca si in ce forma va opta pentru acest tip de interventie, cunoasterea de sine nefiind necesara si nici indicata in orice situatie (C. De Robertis, 1995).

Discutia logica: tehnica ce solicita si dezvolta capacitatea clientului de a rationa in sensul unei mai bune perceptii asupra realitatii, al descoperirii alternativelor de actiune, al intelegerii prioritatilor etc. Scopul principal al acestei tehnici il constituie formarea capacitatii clientului de a analiza corect situatiile problematice in termeni de cauze/efecte, aspiratii/posibilitati, exigente/resurse. Discutia logica ofera asistentului social posibilitatea de a forma si evalua abilitatea clientului de a rationa si de a infrunta realitatea fara nevoia de a se retrage in fantezii, pesimism, simptome de afectiuni fizice.

Reformularea: este o tehnica folosita frecvent in intervievare prin care asistentul social expune clientului povestirea acestuia, reconstruita logic in termeni cat mai clari, pentru a se convinge ca a inteles bine problema clientului si pentru a-l ajuta pe acesta sa puna ordine in mecanismele cunoasterii de sine.

Tehnici de sustinere: constructia binomului asistent-client; asigurarea; medierea relatiilor; construirea retelelor de sprijin; asistenta materiala

Constructia binomului asistent-client

Interventiile directe se bazeaza pe construirea relatiei asistent-client, o interactiune reciproc pozitiva, in cadrul careia se remarca personalitatea puternica si activa a asistentului social in calitate de profesionist, capabil sa accepte clientul fara al critica, ridiculiza sau culpabiliza. De asemenea, asistentul trebuie sa respecte codul deontologic al profesiei, sa inspire incredere si credibilitate, sa adopte un stil de lucru flexibil pentru a reda clientilor sai sensul ascendent al dezvoltarii personalitatii. In acest context, insasi relatia de asistare devine un mijloc privilegiat de interventie, avand rolul de a activa potentialul latent al clientului si de a actiona ca "motor al schimbarii". De calitatea acestei relatii depinde reusita celorlalte tehnici de interventie.

Constructia binomului asistent-client inseamna structurarea unei relatii de lucru cu clientul avand in atentie trei aspecte ale acesteia: structurarea in timp, utilizarea spatiului si focalizarea pe obiective precise.

Structurarea in timp consta in stabilirea, prin negociere cu clientul si incheierea unui contract cu acesta, cadentei intalnirilor, a duratei acestora si a duratei totale a actiunii intreprinse. Toate acestea depind de situatia clientului, de tipul interventiei, de posibilitatile si limitele serviciilor sociale implicate, astfel incat aceste planificari trebuie sa fie flexibile evitandu-se fixarea unor limite prea rigide sau prelungirea la nesfarsit a interventiei.

Utilizarea spatiului sau alegerea locului de intalnire cu clientul are o influenta directa asupra relatiei intre asistent-asistat si poate influenta benefic sau impieta construirea acesteia. Spatiul de intalnire poate fi situat fie pe 'teritoriul' clientului (la domiciliul acestuia), fie in cadrul institutiilor asistentiale, fie pe un teren neutru (cafenea, parc, alt loc public).

Focalizarea pe obiective precise reprezinta un alt aspect important al structurarii unei relatii de lucru intre asistent si client. Aceasta secventa consta in definirea scopurilor de urmat si stabilirea sarcinilor, presupunand mobilizarea energiei comune asistent-client, pentru realizarea graduala a schimbarii vizate.

Asigurarea sau interventia de sprijin are ca obiectiv fortificarea clientului ca persoana, diminuarea efectelor paralizante ale anxietatii sale, eliberarea fortelor capabile sa-l mobilizeze pentru a-si schimba situatia. A sprijini inseamna a reda speranta, a intari sentimentul de incredere in sine al clientului, a-i reda auto-stima si a construi o imagine de sine pozitiva. Pentru a realiza aceste obiective, asistentul social poate incadra problema personala intr-un context social global care sa-i permita clientului eliberarea clientului de sentimentele de culpabilitate si neputinta, pentru a putea sa priveasca mai obiectiv propria situatie. Faptul de asti ca si alti oameni sunt in aceeasi situatie, au aceleeasi probleme poate sa-l ajute pe client sa fie mai putin ingrijorat si sa gaseasca solutii cu mai multa usurinta. Generalizarea problemei, fara a rezolva total situatia particulara a clientului, ajuta la deculpabilizarea si mobilizarea lui.

Utilizarea tehnicii asigurarii nu inseamna minimalizarea dificultatii si gravitatii problemei clientului si nici nu se rezuma la invocarea unor formule banale de tipul: 'Veti vedea totul se va aranja (rezolva) cu timpul'; 'Multi oameni trec prin asta' etc. Prin tehnica asigurarii, asistentul social arata clientului ca ii cunoaste si ii recunoaste calitatile, capacitatile, dar si limitele si trebuintele; prin aceasta atitudine ii intareste increderea in propriile forte si il asigura ca este capabil sa depaseasca situatia problematica, beneficiind de un ajutor specializat (C.Bocancea, G.Neamtu, 1999).

Construirea retelei de sprijin a clientului creeaza noi oportunitati constand in largirea orizontului relational al acestuia, amplificarea cadrului sau de viata, accesul la noi experiente, insertia sau reinsertia sociala. Existenta fiecarui individ se deruleaza intr-un sistem de relatii sociale, culturale sau afective, care faciliteaza sau, dimpotriva, blocheaza dezvoltarea personala normala. Intretinerea sau refacerea retelelor benefice si dizolvarea celor 'toxice' necesita uneori ajutor specializat. Construirea de retele de sprijin este o practica frecventa in asistenta sociala si vizeaza ajutorarea familiilor aflate in criza, ajutorarea batranilor de catre comunitate, asistarea persoanelor cu dizabilitati, reinsertia sociala a delincventilor juvenili, realizarea unor actiuni preventive de catre echipe multidisciplinare etc. Prin intermediul retelei de ajutorare ('efectul de retea') se realizeaza mobilizarea resurselor umane si materiale existente la nivelul clientului sau al mediului social, concretizate in gasirea unei locuinte, a unui loc de munca, menaj, asistenta medicala sau juridica, suport afectiv. Integrarea clientului intr-o retea de sprijin nou creata sau refacerea retelei de origine (familie, vecinatate, grup de prieteni) contribuie la satisfacerea nevoii acestuia de apartenenta si atasament, de participare si recunoastere sociala, cu efecte semnificative privind construirea unei imagini de sine pozitive, dinamizarea capacitatilor personale si rezolvarea problemelor.

Imaginea retelei poate fi vizualizata cu ajutorul unor instrumente diverse precum: sociograma, organigrama, ecomapa, prin intermediul carora se precizeaza atat natura relatiilor (rudenie, prietenie, sprijin, putere, negociere, comunicare, formale, informale), cat si intensitatea lor (legaturi puternice, slabe, tensionate). Pentru construirea si estimarea retelelor de ajutor/interventie se utilizeaza instrumentarul de analiza oferit de teoria retelelor sociale (V.Miftode, 1999).

Constituirea retelelor de interventie sau de ajutor presupune parcurgerea mai multor etape care combina elementele structurale cu cele functionale: reperarea membrilor (persoane sau institutii), conectarea lor, reunirea retelei, distribuirea responsabilitatilor. Trei forme de interventie pot fi utilizate in acest cadru:

-         punerea in legatura implica facilitarea crearii de noi legaturi/relatii/prietenii sau refacerea celor vechi, cu scopul ameliorarii capacitatii de comunicare cu persoane sau institutii;

-         deschiderea si descoperirea vizeaza stimularea clientului catre explorarea unor noi posibilitati pentru descoperirea unor capacitati latente (creative, artistice, organizatorice);

-         utilizarea si/sau crearea unor structuri sociale si participarea la acestea presupune stimularea unei implicari active in viata sociala (cluburi, centre sportive si de agrement etc.) sau crearea de noi structuri (grupuri de informare, creative, grupuri de presiune) care sa raspunda nevoilor, intereselor, solicitarilor clientului.

Asistenta materiala este acel tip de interventie care permite clientului aflat in situatie financiara precara sa beneficieze de servicii speciale destinate subventionarii nevoilor umane fundamentale. Asistenta materiala este rezervata, in principiu, persoanelor si familiilor care traverseaza o perioada de carenta materiala grava (prioritate avand grupele de varsta extreme: copii si batrani) si se acorda ca urmare a intocmirii unor cereri scrise si dosare, analizate de comisii speciale avand putere de decizie. Medierea intre client si organismele abilitate sa ofere sprijin financiar este asigurata de catre asistentul social, care are competenta necesara pentru evaluarea situatiei clientului, intocmirea raportului si informarea asupra solutionarii corecte a dosarului. Asadar, asistenta materiala este o forma de interventie directa constand in rezolvarea unor probleme practice si acordarea unui ajutor imediat clientului (locuinta, loc de munca, sprijin material).







Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA
PROTECTIE SI ASISTENTA SOCIALA IN GRECIA SI ROMA ANTICA
MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE ASISTENTA SOCIALA