Regimul juridic al indiviziunii succesorale. Drepturile coindivizarilor

Legislatia romaneasca nu cuprinde norme juridice speciale referitoare la regimul juridic al indiviziunii. Ca urmare acest regim juridic este determinat pe baza normelor juridice aplicabile proprietatii, dar si a altor dispozitii legale ce pot avea incidenta in aceasta materie.

- Dreptul de dispozitie

- Dreptul de dispozitie asupra cotei-parti ideale

- Dreptul de dispozitie asupra bunului sau bunurilor indivize. Regula unanimitatii

- Dreptul de administrare si conservare

- Dreptul de a se folosi de bunurile indivize si dreptul la fructele acestora

- Dreptul de a cere partajul

- Caracterul imprescriptibil al actiunii

- Doua obstacole in calea partajului: prescriptia achizitiva si existenta unui act de imparteala

- Caracterul de ordine publica al normelor privind dreptul la partaj

Dreptul de dispozitie

Intinderea dreptului de dispozitie al fiecarui coindivizar depinde de situatia daca coindivizarul este sau nu titular exclusiv al dreptului cu privire la care urmeaza a incheia acte de dispozitie. Sub acest aspect este de mentionat, pe de o parte, ca fiecare coindivizar are un drept individual, exclusiv si absolut asupra cotei-parti ideale din bunurile indivize, si, pe de alta parte, ca nici unul dintre acestia nu este titular exclusiv asupra bunurilor din indiviziune privite in materialitatea lor.

Dreptul de dispozitie asupra cotei-parti ideale

Fiecare coindivizar are dreptul, daca doreste, sa cesioneze in tot sau in parte, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, cota sa indiviza din bunurile succesorale. Dreptul de dispozitie se exercita fara consimtamantul celorlalti coindivizari. Dobanditorul cotei instrainate dobandeste calitatea de coindivizar, preluand drepturile si obligatiile instrainatorului. El poate, la randul sau, sa instraineze cota respectiva, sa ceara partajul bunurilor indivize sau sa ramana o perioada in indiviziune.

Dreptul de dispozitie asupra bunului sau bunurilor indivize. Regula unanimitatii

Cand este vorba de unul sau mai multe bunuri indivize, coindivizarul nu mai are un drept exclusiv asupra acestora, astfel incat dreptul de dispozitie se exercita in mod valabil numai cu acordul unanim al tuturor coindivizarilor. Este vorba de asa-numita regula a unanimitatii in baza careia actele de dispozitie si de administrare cu privire la bunurile indivize privite in materialitatea lor se incheie doar cu acordul unanim al coindivizarilor.

Daca unul dintre coindivizari incheie un act de dispozitie cu privire la unul sau mai multe bunuri indivize, actul respectiv este inopozabil celorlalti coindivizari. El nu este anulabil, ci este considerat valabil, dar soarta sa depinde de rezultatul partajului. Daca cu ocazia partajului bunul instrainat cade in lotul coindivizarului instrainator, datorita efectului declarativ al partajului, instrainarea se consolideaza cu efect retroactiv. Daca, dimpotriva, bunul revine altui coindivizar decit cel care a incheiat actul de instrainare, vanzarea se desfiinteaza cu efect retroactiv. Pana in momentul partajului ceilalti coindivizari care nu au participat la incheierea actului de instrainare nu pot fi deposedati de bunul indiviz. Daca bunul a fost predat dobanditorului si coindivizarii nu pot formula o actiune in revendicare intrucat si aceasta este supusa regulii unanimitatii, situatia litigioasa intervenita se poate rezolva doar prin sistarea indiviziunii.

Este inopozabila celorlalti coindivizari nu numai cesionarea cu titlu oneros sau gratuit a unui bun de catre un coindivizar cu incalcarea regulii unanimitatii ci si constituirea unei garantii asupra intregului bun, cum este cazul unei ipoteci. Soarta acesteia depinde si ea de rezultatul partajului, cum s-a aratat mai sus.

A se vedea si Fr. Deak, op. cit., p. 548; D. Chirica, op. cit., p. 290.

Dreptul de administrare si conservare

Tinand cont de drepturile coindivizarilor referitoare la indiviziune, in mod logic ar trebui admis ca si actele de administrare si cele de conservare a bunurilor sa fie supuse, fara exceptie, principiului unanimitatii. Totusi, desi regula unanimitatii este aplicabila in principiu si acestor acte, pentru a se facilita gestionarea indiviziunii si a se atenua inconvenientele rezultate din regula mentionata, se admite valabilitatea unor asemenea acte, in special a celor de conservare, facute de un singur coindivizar, pe temeiul unui mandat tacit sau al gestiunii de afaceri, dupa caz, daca actul este util indiviziunii si daca niciunul dintre coindivizari nu s-a opus efectuarii acestuia.

A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 549; D. Chirica, op. cit., p. 290.

Dreptul de a se folosi de bunurile indivize si dreptul la fructele acestora

Fiecare coindivizar se poate folosi de bunurile indivize, fara acordul celorlalti coindivizari, cu respectarea urmatoarelor conditii:

- sa nu se aduca atingere drepturilor egale si concurente ale acestora;

- sa nu se schimbe destinatia bunurilor sau modul de folosinta al acestora fara acordul celorlalti coindivizari;

- sa fie respectate actele valabil incheiate cu privire la bunuri de catre coindivizari sau de catre de cuius;

- sa nu existe un drept de uzufruct asupra bunurilor pentru ca in caz contrar folosinta bunurilor apartine doar uzufructuarului.

In situatia in care un coindivizar este impiedicat de catre ceilalti sa exercite folosinta asupra bunurilor indivize, acesta se poate adresa instantei de judecata pentru realizarea dreptului sau. Exercitarea concurenta a folosintei asupra bunurilor succesorale se realizeaza doar atunci cand natura bunului permite acest lucru. Cand natura bunului nu permite decat exercitarea folosintei de catre un singur coindivizar, acesta trebuie sa-i despagubeasca pe cei care nu-si pot exercita dreptul respectiv.

In ceea ce priveste fructele bunurilor indivize, acestea se cuvin coindivizarilor proportional cu cota-parte ce le revine din bunurile succesorale. Fructele se adauga masei indivize (fructus augent hereditatem) si se vor imparti odata cu acestea.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 2313/1980 in C.D., 1980, p. 179-180.

Dreptul de a cere partajul

Desi indiviziunea poate lua sfarsit si prin alte moduri care ar putea duce la concentrarea tuturor drepturilor indivize in mainile unei singure persoane, partajul constituie maniera cea mai frecventa prin care se pune capat proprietatii comune. Dreptul de a provoca partajul constituie o prerogativa fundamentala a oricarui coindivizar. El este un drept care prezinta mai multe caractere, dintre care cele mai importante sunt caracterul imprescriptibil si cel absolut.

Caracterul imprescriptibil al actiunii

Dispunand, prin art. 728 C. civ., ca "nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune", legiuitorul de la 1865 a avut in vedere ca aceasta stare nu poate fi decat inconvenabila pentru titularii respectivelor drepturi de proprietate si ca urmare, in mod logic, temporara. Nascuta ca urmare a caracterului universal al transmisiunii succesorale, indiviziunea pune pe titularii ei in fata imperativului de a nu incheia acte juridice de dispozitie, cu privire la bunurile ce o compun, fara acordul unanim si le creeaza dificultati in exercitarea folosintei acestor bunuri. Fie si numai din aceste motive se poate desprinde logica instituirii principiului imprescriptibilitatii dreptului de a cere partajul, principiu necesar ce s-a impus prin formularea "Un coerede poate oricand cere imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrare".

Asadar, indiferent de intervalul scurs de la data nasterii starii de indiviziune, se poate cere incetarea acesteia, cererea fiind imprescriptibila sub aspect extinctiv. Se poate spune, dupa o formula atat de larg raspandita incat paternitatea ei nu este sigura, ca dreptul la partaj dureaza tot atat cat starea de indiviziune.

Doua obstacole in calea partajului: prescriptia achizitiva si existenta unui act de imparteala

Dreptul de a solicita sistarea indiviziunii poate fi paralizat prin uzucapiune in situatia in care unul dintre coindivizari a exercitat, pentru sine, o posesie utila de 30 de ani asupra unor bunuri ce fac obiectul acesteia, intervertind posesia echivoca, caracteristica pentru coindivizari, intr-una neechivoca. Cat timp unul din coindivizari poseda bunuri indivize in calitatea sa de comostenitor, el este socotit ca poseda nu numai pentru sine, ci si pentru ceilalti coindivizari si o astfel de posesie nu poate fi considerata utila, chiar daca bunurile respective le poseda ca urmare a unei imparteli a folosintei . De aceea, este necesara o intervertire de fapt a posesiei, care poate rezulta din imprejurari de natura a duce la concluzia ca coindivizarul poseda numai pentru sine, sub nume de proprietar.

Uzucapiunea este posibila numai in urma unei posesii de 30 de ani pentru ca cea de la 10 la 20 de ani presupune pe langa posesia de buna-credinta si un just titlu (art. 1895 C. civ.), or coindivizarul nu poate invoca un act translativ de proprietate care sa emane de la un neproprietar.

In masura in care o parte din mostenire este dobandita prin uzucapiune de catre un mostenitor, actiunea de partaj cu privire la aceasta se stinge nu prin prescriptie ci ca ramasa fara obiect . Apreciem ca partajul este exclus in aceasta situatie nu pentru ca dreptul de a-l solicita s-a stins cat pentru faptul ca, urmare a prescriptiei achizitive, starea de indiviziune nu mai exista.

O alta piedica in calea partajului o reprezinta in termenii articolului 729 C. civ., existenta unui act de imparteala. Actul la care se refera textul mentionat nu are inteles de instrumentum ci de negotium, deci este vorba de existenta unei operatiuni anterioare de partaj. Este indiferent, din acest motiv, daca partile pot prezenta un inscris doveditor al operatiunii de partaj, deoarece partajul conventional are caracter consensual. Interpretarea in sensul ca prin notiunea de act de partaj trebuie sa se inteleaga chiar inscrisul probator al conventiei respective, este in contradictie cu dispozitiile articolului 730 C. civ., potrivit caruia imparteala conventionala de catre coindivizari se poate face "oricum ar voi, fara indeplinirea vreunei formalitati". Bineinteles, conventia de partaj daca nu este recunoscuta de coindivizari, trebuie dovedita in conditiile de probatiune specifice actelor juridice.

Existenta unui partaj anterior trebuie sa fie neindoielnica si nu poate fi dedusa din stari de fapt echivoce.

Partajul anterior nu afecteaza in nici un fel caracterele specifice dreptului la partaj, pentru ca daca s-a efectuat aceasta operatiune inseamna ca nu mai exista indiviziune si, in consecinta, nici dreptul sau necesitatea de a se provoca un partaj. Trebuie mentionat, insa, ca daca nu toate bunurile din indiviziune au format obiect de partaj, acestea pot fi oricand impartite, existenta unui act de imparteala cu privire la celelalte bunuri neputand constitui un obstacol pentru un partaj suplimentar.

Viciul echivocului poate fi opus si mostenitorului coindivizar posesor care, in calitate de avand-cauza universal, continua posesia autorului sau.

Pentru amanunte in legatura cu intervertirea posesiei si in sensul ca nu este necesara decat o intervertire de fapt a posesiei si nu o intervertire de drept in conditiile art. 1858 C. civ., a se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 215, 216. A se vedea si Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 108/1969, in R.R.D. nr. 5/1969, p. 177; decizia civila nr.1401/1985, in R.R.D. nr. 5/1986, p. 82.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 213.

Caracterul de ordine publica al normelor privind dreptul la partaj

Dispozitiile art. 728 C. civ., care consacra dreptul la sistarea starii de indiviziune, au caracter imperativ, asa incat dispozitia dintr-un legat prin care succesorii ar fi obligati sa ramana in indiviziune este lovita de nulitate . Concluzia rezulta din faptul ca textul mentionat permite sistarea indiviziunii chiar si atunci cand exista "prohibitii contrarii" . Aceeasi este sanctiunea si pentru o eventuala conventie a coindivizarilor prin care ar renunta la dreptul de a iesi din indiviziune. Acestia pot conveni insa sa suspende dreptul respectiv pentru o perioada de maximum 5 ani. La expirarea acestui termen conventia poate fi reinnoita. Acest drept rezulta din art. 728 alin (2) C. civ., care are in vedere posibila existenta a unor situatii in care mentinerea indiviziunii ar fi in interesul partilor.

Apreciem ca reinnoirea conventiei de partaj nu poate fi facuta decat o singura data, deoarece incheierea unor conventii repetate ar duce la perpetuarea starii de indiviziune, ceea ce nu a fost in intentia legiuitorului din moment ce acesta a recunoscut dreptul la partaj chiar "daca ar exista conventii sau prohibitii contrare". A admite o alta interpretare ar insemna ca exceptia admisa de legiuitor sa paralizeze regula.

Conventia de mai sus este opozabila creditorilor personali ai coindivizarilor, care nu pot cere imparteala bunurilor din indiviziune in vederea realizarii creantelor lor , ei neputand avea asupra dreptului indiviz mai multe drepturi decat debitorul lor . Avand in vedere ca acestora nu le este permisa provocarea partajului in situatia analizata, legea le da dreptul sa urmareasca cota indiviza a creditorilor lor cand aceasta este determinata (art. 493 C. proc. civ., dupa modificarea Codului de procedura prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 si art. 1825 C. civ.

Conventia de mentinere a indiviziunii pe o perioada mai mare de 5 ani nu este nula, ci produce efect doar pe durata maxima permisa de lege

Conventia de suspendare a dreptului de a cere partajul este insotita de obicei de o conventie referitoare la folosinta bunurilor indivize. Aceasta imparteala nu vizeaza, deci, proprietatea ci doar posesia si folosinta bunurilor. Urmare a acestei conventii fiecare coindivizar devine proprietarul fructelor culese de la bunurile ce i-au fost atribuite pentru folosinta, astfel ca aceste fructe nu vor mai intra in masa celor care vor fi supuse partajului de proprietate.

Caracterul reciproc. Dreptul la partaj, pe langa faptul ca este de ordine publica, poate fi caracterizat ca reciproc, adica apartinand fiecarui coindivizar.

Caracterul discretionar. Ramas tributar reglementarii initiale din care s-a inspirat, codul nostru civil mentine caracterul discretionar, nesusceptibil de abuz, de a cere oricand partajul. Judecatorul solicitat sa dispuna asupra cererii de sistare a indiviziunii nu trebuie si nu poate verifica motivele cererii. Indiferent de conjunctura favorabila sau nefavorabila, reglementarea, adoptata intr-o perioada cand indiviziunea era privita ca sursa de conflicte intre cei aflati in aceasta situatie si piedica in libera circulatie a bunurilor, permite incetarea acestei stari. Astazi indiviziunea nu mai poate fi privita ca o stare provizorie si periculoasa si dreptul de a cere partajul trebuie regandit ca si alte aspecte ale indiviziunii ⁶ .

Referitor la actiunile care se pot exercita in legatura cu partajul, termenele de prescriptie a dreptului la actiune sunt urmatoarele:

- actiunea in reductiune a liberalitatilor excesive se prescrie in termen de 3 ani, termen care in principiu curge de la data deschiderii succesiunii. Tinand cont de faptul ca prescriptia are drept scop sanctionarea titularului dreptului care ramane pasiv in intervalul de timp prevazut de lege, ar fi de neconceput ca acest termen sa curga de la data deschiderii succesiunii si in situatia in care mostenitorul rezervatar indreptatit nu a cunoscut existenta liberalitatii care-i lezeaza rezerva. Pentru aceasta situatie este firesc ca termenul in discutie sa curga de la data la care mostenitorul a luat cunostinta de existenta liberalitatii;

- actiunea privind raportul donatiilor este o actiune in realizare, are caracter personal si nu real, intrucat nu poate fi introdusa decat impotriva mostenitorilor donatari nu si impotriva tertilor care au dobandit bunul de la beneficiarii donatiilor. Fata de caracterul personal, ea este prescriptibila in termen de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care incepe sa curga de la data deschiderii mostenirii, data care marcheaza nasterea dreptului la raport (art. 7 din Decretul nr.167/1958). Si in aceasta situatie, conform principiului contra non valentem agere non currit praescriptio, trebuie acceptata ideea ca prescriptia nu poate curge impotriva titularului actiunii de raport care nu a avut cunostinta de existenta donatiei;

- cererea de partajare a fructelor bunurilor aflate in stare de indiviziune, in principiu, este imprescriptibila. Daca cererea de partaj priveste fructe civile sau care nu mai exista din diferite motive, ea trebuie privita ca prescriptibila in termen de 3 ani.

Practica judiciara a fost oscilanta sub aspectul prescriptibilitatii dreptului de a pretinde fructele bunurilor indivize. Astfel, intr-o prima perioada, care a durat aproximativ pana in jurul anului 1980, s-a considerat ca intrucat cererea de partaj este imprescriptibila, nici cererea accesorie pentru fructele produse de bunul indiviz nu este supusa prescriptiei pe cale extinctiva. Ulterior, s-a apreciat ca actiunea pentru predarea fructelor are caracterul unei actiuni in revendicare atata timp cat fructele naturale exista, deci este imprescriptibila, iar daca fructele nu mai exista, dreptul real se transforma intr-un drept de creanta, reprezentand contravaloarea lor, iar actiunea care il sanctioneaza se prescrie in termen de 3 ani

- cererea privind plata cheltuielilor de inmormantare sau a celor efectuate in legatura cu ultima boala a defunctului, este prescriptibila in termen de 3 ani de la data efectuarii acestora, conform articolului 3 din Decretul nr. 167/1958. Practica judiciara mai veche ⁹ a considerat ca aceste actiuni au caracter imprescriptibil, derivat din insasi actiunea de partaj. In realitate dreptul la plata unor astfel de cheltuieli este un drept de creanta, iar actiunea prin care el este valorificat este o actiune personala si ca atare prescriptibila in termenul aratat ¹⁰ .

Regimul juridic al indiviziunii poate fi determinat si pe cale conventionala. Conventia poate privi mentinerea indiviziunii pe o anumita perioada, dar si alte aspecte referitoare la drepturile coindivizarilor, la gestiunea indiviziunii etc. Coindivizarii au libertate deplina in fixarea acestui regim, sub rezerva de a nu se incalca norme juridice imperative.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 214; M. Planiol, G. Ripert, Traité pratique de Droit civil français, Tome IV; Successions, Paris, Librairie Générale de droit & de jurisprudence, Paris 1928, p. 587.

Reglementarile mai noi ale unor tari, cu privire la indiviziune, sesizand frecventa si utilitatea acesteia, au adoptat solutii mai elastice si mai practice cu privire la regimul ei juridic, inclusiv prin crearea mai multor obstacole in calea dreptului de a cere partajul. In acest sens este, de exemplu, Legea nr. 76-1286 din 31 decembrie 1976, care a modificat Codul civil francez sub aspectul analizat. Regimul juridic al indiviziunii este reglementat prin norme supletive in Codul civil elvetian si in Codul civil al provinciei Québec. Sub aspectul discutat in legatura cu clauza testamentara de impunere a starii de indiviziune, Codul civil al provinciei Québec, prevede, prin art. 837, ca testatorul poate, pentru o cauza legitima si serioasa, sa impuna ca partajul sa fie, total sau partial, amanat. Articolul 604 din Codul civil elvetian prevede ca mostenitorii pot oricand cere partajul, mai putin atunci cand, legal sau conventional, sunt tinuti sa ramana in indiviziune.

Punctul de vedere exprimat este valabil numai in masura in care se accepta ideea ca creditorii ce solicita partajul bunurilor asupra carora debitorul lor are o cota indiviza, actioneaza pe cale oblica si nu exercitand un drept propriu. A se vedea, referitor la creditorii personali, infra 2.1., p. 259.

Conventia trebuie sa fie anterioara cererii de partaj.

A se vedea M. Planiol, G. Ripert, op. cit., p. 585. Articolul 1873-3 din Codul civil francez reglementeaza si conventia de partaj pe durata nedeterminata, in cazul acesteia partajul putand fi provocat oricand, cu conditia ca dreptul sa nu fie exercitat cu rea-credinta.

Articolul 815 din Codul civil francez, prevede in alin. 2 ca la cererea unui coindivizar presedintele tribunalului poate amana partajul pentru 2 ani sau mai mult, daca realizarea sa imediata risca sa aduca atingere valorii bunurilor indivize. Articolul 604 alin. (2) din Codul civil elvetian prevede ca la cererea unui mostenitor judecatorul poate amana partajul succesiunii sau al unor bunuri determinate, daca valoarea bunurilor ar putea fi semnificativ diminuata printr-o lichidare imediata. A se vedea, de asemenea, articolul 717 din Codul civil italian, care prevede pentru autoritatea judecatoreasca posibilitatea suspendarii operatiunii de partaj a masei succesorale sau oricarui alt bun, pentru o perioada de timp ce nu poate depasi cinci ani, atunci cand partajul ar putea crea o paguba pentru coindivizari.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia civila nr.108/1969, in Repertoriu II, p. 218.

A se vedea: Tribunalul Suprem in compunerea prevazuta de art. 39 alin. (2) si (3) din fosta Lege de organizare judecatoreasca, nr. 58/1968, decizia civila nr. 74/1982, in C.D. 1982, p. 49; Trib Suprem, sectia civila, decizia civila nr. 2791/1984, in C.D. 1984, p. 50; decizia civila nr. 129/1983, in C.D. 1983, p. 80.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia civila nr. 1699/1972, in Repertoriu II, p. 226.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 503/1987, in C.D. 1987, p. 116; Trib. Jud. Hunedoara, decizia civila nr. 128/1988, in R.R.D. nr. 7/1988, p. 57.