Procedura falimentului reglementata de Codul Comercial roman de la 1887

Procedura falimentului reglementata de Codul Comercial roman de la 1887

1. Definitie

Folosind ca model Codul comercial italian din 1882, Codul comercial roman se mentine pe linia traditiei Codului comercial francez.

Codul comercial roman reglementeaza institutia falimentului in Cartea III "Despre faliment", art. 695-888.

Definitia si domeniul de aplicare rezulta din textul art. 695 C.com: "Comerciantul care a incetat platile pentru datoriile sale comerciale este in stare de faliment "[1] Astfel, din textul legii rezulta ca procedura falimentului se aplica:

- numai persoanele fizice si persoanele juridice a caror calitate de comerciant este determinata conform dispozitiilor art. 7 C.com. (si ulterior al art.1 alin. 2 al Legii nr. 26/1990: persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste).

- numai comerciantilor care se afla in incapacitate de plata (insolventa).

- numai platilor care privesc obligatiile comerciale, in sensul de a intra sub incidenta dispozitiilor art. 3 sau ale art. 4 C.com. (,,celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul").

Natura comerciala a obligatiei pe care comerciantul este incapabil sa o plateasca este doar o conditie[2] pentru declansarea procedurii falimentului (art. 704 alin.1 : "Orice creditor, a carui creanta are o cauza comerciala, poate sa ceara tribunalului competinte declaratia in faliment a debitorului sau comerciant, proband incetarea platilor").

Dupa pronuntarea sentintei, in conformitate cu dispozitiile art. 701 Cod com., pot fi reprezentate si creantele necomerciale, pentru ca aceasta procedura se poate sfarsi prin lichidarea intregului activ al patrimoniului falitului.

Caracterele specifice ale procedurii reglementate de codul comercial

Procedura falimentului, in conceptia codului comercial roman este o procedura de executare silita care are urmatoarele caractere[3]:

- este judiciara - se desfasoara in fata instantei, sub controlul acesteia; debitorul falit este, desesizat "pierzand dreptul de a-si administra averea si aceasta atributie este preluata de judecatorul sindic. Masura poate fi atenuata, in conditiile reglementate de Codul comercial (art. 761).

- este profesionala - se aplica numai comerciantilor. Determinare calitatii de comerciant se face un raport de prevederile art. 7 al Codului comercial ("Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale") astfel cum au fost implicit modificate prin dispozitiunile alin. 2 al art.1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului ("In sensul prezentei legi, comerciantii sunt persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste") si prin dispozitiile art. 2 al Legii nr. 31/1990 care adauga societatea cu raspundere limitata celorlalte patru forme de societati comerciale reglementate de Codul comercial. Prin exceptie, aceasta procedura poate fi aplicata si fata de unii necomercianti, cum sunt asociatii societatii in nume colectiv sau comanditatii societatii in comandita (art. 867 alin 1 C.com.) dar numai pentru datoriile societatii si asociatii intr-o asociatiune in participatiune (art. 251 - 256 C.com.) dar aceste exceptii raman de stricta interpretare.

De asemenea, procedura falimentului este aplicabila si comerciantului retras din comert sau decedat, in conditiile reglementate de dispozitiile art. 707 C.com.

Pentru determinarea naturii comerciale a datoriei neplatite la scadenta sunt incidente dispozitiile art. 3 C.com. privind enumerarea exemplificativa a faptelor de comert obiective precum si dispozitiile art. 4 C.com. conform carora "se socotesc, afara de acestea, ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul"[8].

Numai neplata datoriilor comerciale certe lichide si exigibile poate justifica declararea starii de faliment dar dupa ce sentinta a devenit executorie, pot fi prezentate la masa credala si trebuie sa fie incluse in procedura falimentului si datoriile necomerciale, cum sunt cele civile si cele bugetare, pentru ca este foarte probabil ca aceasta procedura va epuiza activul patrimoniului debitorului si titularii creantelor necomerciale nu pot fi discriminati in sensul de a astepta satisfacerea cu prioritate a celorlalte creante si cu atat mai putin ar putea fi condamnati la o soarta inexorabila, de a-si vedea sacrificate drepturile in favoarea altor creditori concurenti.

- este generala si unitara pentru ca priveste toate activele patrimoniale ale debitorului [9].

- colectiva deoarece reprezinta o aparare comuna a intereselor si drepturilor tuturor creditorilor acestui comerciant. Scopul ei este de a asigura reparatia echitabila, egalitara a prejudiciilor suferite de toti creditorii falitului prin insolventa acestuia, in sensul ca din rezultatul financiar al procedurii falimentului fiecare creditor va primi o cota parte direct proportionala cu ponderea pe care o are propria sa creanta in totalul masei credale.

- egalitara pentru ca se realizeaza stingerea tuturor creantelor intr-o proportie directa cu ponderea pe care fiecare creanta o detine in pasivul patrimonial falitului .

- are un caracter de remediu (redresarea debitorului si plata pasivului) sau, dupa caz, de executare silita (lichidarea patrimoniului acestuia)

3.Fundamentarea ideii de interventie a creditorilor si a justitiei in afacerile private ale debitorului falit

Justificarea ideii de pornire a procedurii falimentului astfel cum este ea reglementata de codul comercial decurge din aplicarea a doua principii fundamentale ale obligatiilor comerciale :

1. Comertul se bazeaza pe credit, relatiile comerciale se stabilesc pe baza prezumtiei ca fiecare comerciant este capabil sa-si plateasca la scadenta obligatia asumata. De aceea incapacitatea de plata este un incident major care poate aduce perturbari grave comertului si care justifica interventia justitiei.

Incapacitatea de plata trebuie sa fie delimitata in raport cu alte doua notiuni : insolvabilitatea si refuzul de plata.

Insolvabilitatea exprima dezechilibrul financiar al patrimoniului debitorului, caracterizat prin preponderenta pasivului fata de active iar incapacitatea de plata (denumita de jurisprudenta si "insolventa ") reprezinta absenta fondurilor banesti necesare platii obligatiei scadente. Asadar, patrimoniul debitorului poate avea un activ predominat fata de pasiv, dar in absenta numerarului disponibil pentru a plati la scadenta obligatia comerciala, exista incapacitatea de plata desi nu exista insolvabilitatea. Invers, pasivul fiind superior valoric activului patrimoniului sau, debitorul este virtual insolvabil dar nu se afla in incapacitatea de plata pentru ca beneficiaza de sprijinul creditului bancar.

Nici refuzul platii obligatiei comerciale nu se confunda cu incapacitatea de plata. Conform dispozitiilor art. 696 c.com. "singurul refuz al unor plati, pe temeiul de exceptiuni pe care, in buna credinta, debitorul il socoteste intemeiat, nu constituie o proba de incetare a platilor ".

Tribunalul este suveran sa aprecieze elementele de fapt pe care le invoca un comerciant pentru justificarea refuzului de plata si sa hotarasca daca aceste elemente se incadreaza sau nu in conceptul de "buna credinta".

Obligatia comerciala se executa la scadenta, nici mai tarziu, nici mai devreme. Acest principiu se regaseste atat in normele Codului comercial (art. 43 - curgerea de drept a dobanzilor din ziua scadentei; art.44 - interzicerea acordarii de catre judecator a termenului de gratie permis de art. 1021 Cod civil ) cat si din dispozitiile legii asupra cambiei si a biletului la ordin nr. 58/1934 (art.41- obligatia posesorului de a prezenta cambia la plata fie in ziua scadentei, fie in una din cele doua zile lucratoare ce urmeaza ; art.46 - dreptul oricarui debitor de a consemna suma cand cambia nu este prezentata spre plata in termenul fixat de art. 40 ; art.44 - posesorul cambiei nu este tinut sa primeasca plata inainte de scadenta; trasul care plateste inainte de scadenta o face pe riscul sau ).

Deci, institutia falimentului este justificata de doua idei: a) necesitatea pastrarii unui mediu economic sanatos, adecvat care sa sprijine si sa stimuleze creditul vazut ca motor al prosperitatii economice si b) pe ideea de frauda: cel ce nu-si achita datoriile la timp sau deloc inseala increderea celorlalti comercianti cu care direct sau indirect este in relatii de afaceri[12].

In principiu, neplata unei singure datorii comerciale la scadenta poate justifica admiterea cererii de declarare in faliment a debitorului. Instanta este suverana[13] in a declara starea de faliment atunci cand debitorul se gaseste intr-o imposibilitate absoluta de a-si continua comertul. Starea de incetare a platilor trebuie sa fie reala, permanenta cu caracter de generalitate si manifestata prin semne exterioare care sa produca dezechilibrul economic al comerciantului si implicit sa alarmeze pe creditori.

. Declansarea procedurii

Conform Codului comercial, procedura falimentului poate fi initiata pe trei cai :

a) prin declaratia debitorului (art. 703 C.com. ). ;

b) la cererea oricarui creditor a carui creanta are o cauza comerciala (art.704);

c) din oficiu, de catre instanta ( art. 705 ).

Competenta de a declara falimentul apartine tribunalul in circumscriptia caruia se afla domiciliul sau sediul comerciantului (art. 702 ). Acelasi tribunal este investit cu intreaga procedura a falimentului si va judeca actiunile derivand din faliment, cu exceptia actiunilor care prin natura lor atrag competenta altei instante civile. Mutarea sediului comerciantului nu are efect asupra mentinerii investirii tribunalului[14].

Sentinta de declarare a falimentului are caracter declarativ sau, dupa caz, constitutiv de drepturi, prin ea transformandu-se starea de fapt, de insolventa intr-o stare de drept, falimentul[15].

Cuprinsul sentintei este reglementat de art. 708 C.com.

Sentinta este cu executie provizorie si produce efecte fata de toti creditorii. Ea poate fi atacata de catre debitor cu opozitie sau de catre creditor cu apel in termen de 10 zile de la afisarea dispozitivului (art. 711 C.com.)[16].

Sentinta pronuntata conform dispozitiilor art. 708 C.com. produce doua categorii de efecte: nepatrimoniale si patrimoniale.

Efectele cu caracter nepatrimonial ale sentintei sunt privarea de libertate a falitului(art.713) sau limitarea libertatii de deplasare a falitului persoana fizica (art.716) si publicitatea prin afisarea sentintei la usa tribunalului (art.710) ori in alte locuri precum si in presa (art. 943 C.com.).

Efectele cu caracter patrimonial pe care le produce sentinta de declarare a falimentului sunt :

a) Incetarea dreptului falitului de a-si administra averea (desesizarea), toate prerogativele administrarii fiind, de regula, asumate de judecatorul -sindic. Orice act de administrare realizat de falit dupa afisarea sentintei este nul si nu produce efecte fata de creditori (art. 724 alin.1 ).

b) Toate datoriile falitului devin instantaneu exigibile (art.719) .

c) Sunt de asemenea, fara efect fata de masa creditorilor (art. 704 alin.2):

- actele cu titlu gratuit facute cu sase luni inainte de data incetarii platilor;

- plata datoriei inainte de scadenta, facuta dupa data incetarii platilor, prin numerar, cesiune, vanzare, compensatiune sau astfel ;

- instrainarile de bunuri mobile facute catre rude sau alte persoane mentionate de lege, in cele 6 luni anterioare incetarii platilor.

d)Toate actele facute in frauda creditorilor, in orice timp ar fi facute, se anuleaza conform dispozitiilor art. 975 Cod civil (art. 725 C.com.). Se prezuma pana la proba contrarie, ca sunt in aceasta situatie actele juridice enumerate de art. 726 C.com.

e)Se suspenda, numai fata de masa creditorilor, curgerea dobanzilor, pentru creantele neinsotite de garantii reale sau de privilegii (art.718 ) in sensul ca dobanzile posterioare datei sentintei de declarare a falimentului nu se mai platesc .

Obiectivele procedurii falimentului erau[19] :

- constatarea, conservarea si reintregirea activului patrimoniului falitului;

- stabilirea pasivului aceluiasi patrimoniu si identificarea creditorilor;

- cautarea unor posibile solutii amiabile pentru redresarea debitorului si concomitent plata datoriilor acestuia, iar in cazul nereusitei,

- lichidarea activului si plata drepturilor creditorilor in mod echitabil.

5. Participantii la procedura falimentului

Procedura falimentului a atribuit un rol pasiv debitorului si un rol activ celorlalti trei participanti: judecatorul-sindic, adunarea creditorilor si tribunalul.

Judecatorul-sindic era investit cu doua categorii de atributiuni: jurisdictionale si de administrare.

a) Atributiile jurisdictionale erau :

- verifica creantele, in contradictoriu cu cei interesati (art.772).

- se pronunta, prin ordonanta, in contradictoriu cu falitul si cu creditorii asupra cererilor necontestate de revendicare si a cererilor de revendicare contestate (art. 817).Pot fi revendicate pe aceasta cale titlurile de credit remise falitului si marfurile predate sau nepredate (art. 812-815).

- discuta cu creditorii cererea de moratoriu (art. 835).

- participa la judecarea de catre tribunal a cererii de moratoriu (art.837) si prezideaza adunarea creditorilor pentru concordat (art.847 si urmat.).

- se pronunta prin ordonanta asupra sumelor care se rezerva creditorilor ale caror creante nu au fost trecute in bilant pentru ca nu au fost admise la pasivul falimentului din momentul repartitiei (art. 821). Ordonanta, executorie de drept, era supusa apelului.

- intocmea situatia repartitiei sumelor rezultate din lichidarea activului si o supunea aprobarii tribunalului (art.820).

b) Atributiile de administrare erau:

- exercita actiunile falitului si i se substituia in actiunile indreptate contra acestuia, inclusiv actiunile pauliene (art. 717, 725) sau cele pentru rezilierea locatiunii (art. 721), pentru retragerea bunurilor date in gaj sau pentru vanzarea gajului (art. 782).

- inventaria si sigila averea falitului, asigura depozitarea si paza bunurilor, valorilor si a registrelor (art. 743-756).

- verifica bilantul intocmit de falit sau intocmea acest bilant in locul falitului (art. 754-756).

- convoca pe falit pentru examinarea si semnarea registrelor (art.757).

- incasa creantele falitului si efectua actele de conservare a drepturilor acestuia (art.758).

- incheia tranzactii, cu aprobarea tribunalului (art. 805);

- deschidea corespondenta falitului (art.759);

- convoca pe creditori si prezida adunarea acestora (art. 938);

- propunea tribunalului masuri privind mijloacele de subzistenta ale debitorului (art. 762);

- lichida activul falimentului in conditiile reglementate prin dispozitiile art. 803 C.com. Evaluarea bunurilor se facea de catre experti numiti de tribunal.

Conform prevederilor art. 761 C.com. tribunalul putea autoriza pe judecatorul-sindic sa fie ajutat in activitatea de administrare de una sau mai multe persoane retribuite. De asemenea, tribunalul il putea autoriza sa-l intrebuinteze pe falit pentru a-i inlesni administrarea (in anumite conditii, stabilite prin incheierea tribunalului). Judecatorul-sindic prezenta lunar rapoarte tribunalului asupra mersului procedurii (art. 765, 766).

Adunarea creditorilor nu avea personalitate juridica. Ea avea atributii care se circumscriau celor trei solutii amiabile: continuarea comertului (art. 760, 804, 806), moratoriul (art. 835, 836 ) si concordatul (art. 845 si urmat.).

Hotararile adunarii creditorilor, prezidate de judecatorul-sindic, erau adoptate, dupa caz, cu majoritatea simpla (absoluta) sau cu majoritate calificata.

Tribunalul exercita urmatoarele competente :

1) Judeca, in prima instanta, contestatiile privind admiterea la masa falimentului a creantelor de peste 10 milioane si in a doua instanta apelurile contra sentintelor judecatorului-sindic (art. 772 alin. 5, art.775).

2) Excludea unele creante, privind sume datorate de falit ca garant (art. 773).

3) Admitea provizoriu, pentru sume determinate, la pasivul falimentului, creantele contestate (art.776).

4) Ordona vanzarea gajului (art.782).

5) Solutiona contestatiile privind privilegiile asupra bunurilor mobile (art.784).

6) Supraveghea lichidarea de catre judecatorul-sindic a activului falimentar si numea experti pentru evaluarea bunurilor (art. 803).

7) Autoriza pe judecatorul-sindic sa tranzactioneze (art. 807) si sa vanda la licitatie bunurile, omologand licitatia, inclusiv vanzarea in masa (art. 808, 809 ).

8) Judeca apelul impotriva hotararii judecatorului-sindic in materia revendicarii (art.817).

9) Autoriza plata falitului in conditiile prevazute de lege si ordona repartitia cuvenita fiecarui creditor (art. 819, 820).

10) Ordona incetarea operatiunilor din lipsa de active (art. 832) si revoca sentinta de incetare a operatiunilor (art. 833).

11) Hotara asupra continuarii comertului, a moratoriului si a concordatului.

6. Rezolvarile amiabile si redresarea debitorului

S-a admis si sub vechea reglementare si acum ca este atat in interesul debitorului cat si al creditorului sa se caute formule economice si implicit juridice prin care debitorul sa revina in activitatea economica normala, sa se redreseze si sa-si plateasca datoriile. Lichidarea averii debitorului, inlaturarea acestuia din viata economica activa au fost vazute ca masuri necesare dar extreme; era mai avantajos pentru fiecare din partile interesate ca debitorul falit sa existe si ca agent economic cat si ca subiect de drept deoarece creditorii aveau mai mare sanse de a-si realiza creantele in situatia in care debitorul exista si producea venituri. Din acesta perspectiva codul comercial a prevazut mai multe forme de a sprijini pe debitor de a reveni la normalitate. Astfel s-au avut in vedere:

6.1. Continuarea comertului in fondul de comert al falitului.

Vanzarea bunurilor falitului poate fi suspendata daca creditorii vor decide continuarea exploatarii fondului de comert al falitului ( art. 804 C.com.). Adunarea creditorilor putea lua o hotarare cu votul majoritatii de trei patrimi "a creditorilor in numar si in suma" in care sa determine cu precizie durata, limitele si conditiile continuarii comertului si sa desemneze persoana care va conduce aceasta activitate[20].

Creditorii absenti si cei care s-au opus, precum si falitul puteau ataca la tribunal, cu opozitie, aceasta hotarare. Judecatorul-sindic sau o alta persoana desemnata pentru a conduce continuarea comertului exercita activitatea in interesul masei credale, in scopul lichidarii mai lente dar mai avantajoase pentru creditori, a averii falitului. Profitul realizat in perioada continuarii comertului sporea activul patrimoniului falitului iar pierderile se diminuau. Noile obligatii, asumate in aceasta perioada se plateau inaintea celor datorate creditorilor care alcatuiau adunarea iar creditorii noi aveau recurs contra celor care au votat pentru continuarea comertului, daca activul patrimoniului falitului ar fi fost insuficient (art. 805)

6. Moratoriul

Institutia moratoriului era reglementata de dispozitiile art. 834-844cod com. Textele au fost abrogate prin Legea din 10 iulie 1929 asupra concordatului preventiv, si apoi institutia a fost reactivata prin Legea din 5 mai 1938 [21]. Conform acestor dispozitii in primele trei zile consecutive publicarii sentintei de declarare a falimentului, debitorul putea cere tribunalului sa suspende executarea daca erau intrunite cumulativ urmatoarele conditii :

- sentinta s-a pronuntat la cererea unui creditor sau din oficiu ;

- falitul justifica cu documente ca insolventa sa a fost consecinta unor imprejurari extraordinare si neprevazute sau in alt mod scuzabile si da garantii suficiente ca activul patrimoniului sau este covarsitor asupra pasivului ;

- debitorul prezinta registrele sale de comert regulat tinute, bilantul comercial si o lista completa a creditorilor si a creantelor acestora.

Dupa verificarea documentelor, presedintele tribunalului ordona convocarea creditorilor de catre judecatorul-sindic, la o data anterioara celei fixate pentru intrunirea primei adunari a creditorilor. Ordonanta, care se comunica judecatorului-sindic si creditorilor, nu suspenda executarea sentintei de declarare a falimentului. La dezbaterea care se desfasoara ulterior acestei adunari, tribunalul hotara, dupa ascultarea falitului a creditorilor si a judecatorului-sindic, asupra cererii de suspendare, tinand seama de votul majoritatii creditorilor. Daca admitea cererea debitorului tribunalul dispunea conform prevederilor art. 837 alin.2[22].

Durata moratoriului nu putea depasi 6 luni.

In aceasta perioada debitorul avea dreptul sa procedeze la lichidarea voluntara a activului si la stingerea pasivului cu concursul comisiei creditorilor (desemnata prin hotararea tribunalului si sub directiunea judecatorului-sindic

Putea exista si un al doilea moratoriu, cu durata de maximum sase luni, acordat de tribunal pe baza votului favorabil al creditorilor care reprezenta majoritatea absoluta din restul pasivului.

6.3. Concordatul

Concordatul este reglementat de art. 845-865 C.com. si reprezinta un acord intre debitor si creditori pentru incetarea sau suspendarea judecarii falimentului. Acordul obtinut de catre debitor din partea unanimitatii creditorilor era supus omologarii tribunalului. Daca acordul era exprimat numai de un sfert din pasivul falimentului, debitorul putea cere judecatorului-sindic convocarea adunarii creditorilor. Dupa ascultarea raportului judecatorul-sindic privind starea falimentului si a propunerilor cuprinse in raport, adunarea putea hotara cu majoritatea de trei patrimi din creditorii ale caror creante au fost verificate sau admise provizoriu. Si aceasta hotarare era supusa omologarii tribunalului.

Concordatul era inadmisibil daca falitul se sustragea judecatii, precum si in celelalte situatii prevazute de art. 853 C.com[23].

Creditorii absenti la adunare si cei care au votat contra concordatului pot declara opozitie contra sentintei de omologare in termenul prevazut de art. 854. Odata cu ramanerea definitive a sentintei inceteaza starea de faliment ca si functiile judecatorului-sindic, cu exceptiile reglementate de art.860 [24].

7. Inconvenientele majore ale procedurii reglementate de Codul comercial

Procedura falimentului reglementata de Codul comercial roman de la 1887 cu modificarile ulterioare se remarca prin exagerarea functiei punitive si infamante, care se exprima mai ales in masurile privative de libertate, in publicitatea falimentului, limitarea mijloacelor de subzistenta pana la lichidarea averii comerciantului. Astfel, legiuitorul a accentuat aceasta functie estompandu-le pe celelalte doua: plata creditorilor pe o baza colectiva si echitabila si redresarea comerciantului in dificultate

Articolele care reglementeaza falimentul (695-888 si 936-994) si care alcatuiesc cca 60% din textul ramas in vigoare din Codul comercial anterior Legii nr. 64/1995, sunt consacrate comerciantului persoana fizica, exceptie facand doar articolele 866-874 care se refera la societatile comerciale.

Procedura falimentului reglementata de Codul comercial este lipsita de masuri preventive menite sa ajute comerciantul in dificultate si sa evite intrarea in faliment. O aparenta exceptie o constituie dispozitiile art. 697-700 C.com. (adaugate in 1902, dupa un model elvetian ) dar si in acest caz preventia are ca scop protectia drepturilor creditorilor si risipirea temerii acestora privind pericolul falimentului[25].

In prima perioada de aplicare a codului, administrarea falimentului era incredintata unui mandatar al creditorilor, adeseori avocat, dar dupa intrarea in vigoare a Legii din 20 iunie 1895, sindicul a devenit judecator-sindic, un magistrat profesionist, asimilat judecatorilor de sedinta si judecatorilor de instructie pe care ii si inlocuiau uneori. Functia de sindic a castigat in prestanta dar nu si in competenta, pentru ca judecatorii nu poseda o pregatire economica si manageriala pentru a se putea substitui directorului, contabilul si inginerului sef. El avea de ales intre exercitarea fara competenta a unei functiuni pentru care nu era calificat si acceptarea eventualitatii de a fi manipulat de altii. Pe de alta parte, judecatorul (sindic) era implicat in activitati tehnico-materiale sub conditia sa de magistrat (inventarea sigilii vanzari la licitatie) sau straine de aceasta profesiune (reprezentarea falitului la procese)[26].

Incercand sa repare a parte din inconvenientele Codului comercial pe care l-a modificat implicit, a fost adoptata Legea nr. 76/1992 republicata (si apoi abrogata prin OUG nr. 10/1997 ) menita sa reglementeze regimul platilor agentilor economici, prevenirea incapacitatii de plata si a blocajului financiar.