Protectia si promovarea drepturilor copilului

PrOtectia si promovarea drepturilor copilului

Sectiunea 1 - Principiile aplicabile protectiei copilului

1.1. Consideratii introductive privind protectia drepturilor copilului

Protectia copilului reprezinta un domeniu actual si foarte controversat aflat in discutia organismelor publice si private cu atributii in domeniu, care isi propun ca impreuna sa gaseasca mecanismele si mijloacele necesare in vederea crearii unui cadru legislativ care sa permita, ca si in alte state europene, o situatie juridica, familiala si sociala corespunzatoare unei bune dezvoltari a copilului.

La nivel legislativ, pe plan intern, s-a actionat in primul rand in sensul aderarii la o serie de conventii internationale privind protectia copilului si apoi in sensul armonizarii legislatiei nationale cu cea internationala.

Astfel, au avut loc transformari vizibile in domeniul justitiei, in sensul infiintarii instantelor specializate pentru minori, in care scop urmeaza a fi asigurate resursele umane suficiente si specializate.

Romania se inscrie astfel, din punctul de vedere al garantarii si protectiei drepturilor copilului, in sirul tarilor care au ratificat conventiile internationale ce proclama acest scop. Amintim aici, in primul rand ca o garantie generala a drepturilor si libertatilor copilului, Legea nr.18/1990, prin care Romania ratifica Conventia ONU cu privire la drepturile copilului[1].

Eforturile statului roman de a raspunde necesitatii apararii, protectiei si garantarii drepturilor copilului au determinat adoptarea la nivel national a Conventiei privind protectia si promovarea drepturilor copilului[2] si a Legii nr.273 privind regimul juridic al adoptiei .

Cele doua acte normative se inscriu pe linia afirmarii Romaniei ca un stat in cadrul caruia copilul reprezinta pionul principal in evolutia sa, in evolutia culturii si traditiei, copilul fiind purtatorul celor mai profunde valori ale existentei acestei natiuni.

1.2. Principii aplicabile in materia protectiei copilului la nivel international si national

Preluand o parte dintre principiile fundamentale inscrise in Declaratia Natiunilor Unite a drepturilor copilului din 20 noiembrie 1959, Legea nr.18/1990 isi declara scopul in preambulul sau, unde se precizeaza ca: " . din cauza lipsei sale de maturitate fizica si intelectuala, copilul are nevoie de o protectie si de ingrijire speciale, si, in mod deosebit, de o protectie juridica adecvata, inainte si dupa nastere".

Conventia drepturilor copilului reglementeaza principii fundamentale aplicabile tuturor copiilor lumii, fara deosebire de rasa, sex, nationalitate, religie, luand in considerare diferentele de natura culturala, sociala, economica si politica dintre state. In acest mod, statele parti au la dispozitie alegerea propriilor mijloace de garantare a drepturilor copilului.

In linii mari, conventia reuseste sa acopere toate categoriile de drepturi recunoscute in general omului, tinand cont evident de subiectul caruia i se adreseaza. Astfel, regasim tratate in conventie: drepturile si libertatile civile, politice, economice, culturale, sociale. Acesta este motivul pentru care s-a afirmat ca aceasta conventie, fara a fi pe de-a intregul perfecta, reprezinta o veritabila carta a drepturilor copilului[4].

Patru sunt principiile fundamentale in jurul carora graviteaza toata problematica referitoare la protectia copilului: principiul interesului superior al copilului (consacrat in art.3), principiul non-discriminarii (art.2), principiul dreptului la viata, supravietuire si dezvoltare (art.6), principiul consultarii si respectarii opiniilor (art.12).

Art. 2 din Conventia cu privire la drepturile copilului consacra principiul non-discriminarii, prevazand ca "statele parti se angajeaza sa respecte si sa garanteze drepturile stabilite in conventie tuturor copiilor din jurisdictia lor, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate, apartenenta etnica sau origine sociala, de situatie materiala, incapacitatea fizica, de statutul la nastere sau de statutul dobandit al copiilor ori al parintilor sau al reprezentantilor legali ai acestuia".

Asa cum s-a precizat, nucleul acestui principiu il constituie egalitatea sanselor. El promoveaza egalitatea sanselor baietilor si fetelor, a copiilor refugiatilor, a copiilor de origine straina, a minoritatilor sau a populatiilor indigene[5].

Lupta impotriva discriminarii si a incalcarii drepturilor anumitor categorii de persoane constituie o problema prioritara a Organizatiei Natiunilor Unite. Conventia cu privire la drepturile copilului identifica mai multe criterii de discriminare decat cele identificate de Carta Natiunilor Unite (rasa, sexul, limba si religia), apropiindu-se de Declaratia universala a drepturilor omului, care identifica un numar mai extins de criterii.

In mod generic, prin discriminare s-ar putea intelege orice limitare sau excludere realizata cu scopul de a ingradi unei persoane posibilitatea de a exercita un anumit drept sau de a nu recunoaste egalitatea in drepturi. Definitii ale discriminarii sunt cuprinse si in conventiile internationale care se ocupa cu diferite forme ale discriminarii.

Astfel, art.1 din Conventia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala defineste discriminarea rasiala drept "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, ascendenta sau origine nationala sau etnica, care are ca scop sau efect limitarea sau anularea recunoasterii, folosintei sau exercitiului, in conditii de egalitate, a drepturilor si libertatilor fundamentale in domeniul vietii economice, sociale, culturale, precum si in orice alt domeniu".

Art.3 alin.1 din Conventia cu privire la drepturile copilului consacra principiul, poate cel mai important, privitor la apararea si garantarea drepturilor copilului: principiul interesului superior al copilului, prevazand ca "in toate actiunile care privesc copiii, intreprinse de institutiile de asistenta sociala publice sau private, de instantele judecatoresti, autoritatile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".

Este asadar vorba despre principiul interesului superior al copilului, care trebuie sa se regaseasca la nivelul tuturor actiunilor intreprinse de orice autoritate si care il priveste direct pe copil. Acest principiu se regaseste reglementat in toate conventiile internationale, ca o expresie a necesitatii apararii intereselor copilului.

Principiul promovarii interesului superior al copilului se regaseste si in alte articole ale Conventiei, lasandu-se practic sa se inteleaga faptul ca mesajul acesteia il constituie interesul superior al minorului, iar respectarea sa este o obligatie fundamentala a statelor membre. In acest scop, in art.3 alin.2 se prevede ca "statele se obliga sa asigure copilului protectia si ingrijirea necesara in vederea asigurarii bunastarii sale, tinand seama de drepturile si obligatiile parintilor sai, ale reprezentantilor sai legali sau ale altor persoane carora acesta le-a fost incredintat in mod legal, si in acest scop vor lua toate masurile legislative si administrative corespunzatoare".

In ce priveste persoana care trebuie sa faca aplicarea principiului interesului superior al copilului, textul art.3 nu face nici o referire directa. Cu toate acestea, s-a afirmat in literatura de specialitate ca termenul de "toate", folosit la inceputul art.3 din Conventie, sugereaza orice persoana care este implicata intr-o procedura care il vizeaza in mod direct pe copil si care trebuie in urma acesteia sa ia o decizie in ceea ce il priveste .

Un alt principiu fundamental cu privire la apararea si promovarea drepturilor copilului reglementat de Conventia privind drepturile copilului, este principiul dreptului la viata, supravietuire si dezvoltare.

Acesta isi gaseste reglementare in art.6 din Conventie, care prevede ca: "Statele parti recunosc dreptul la viata al fiecarui copil". De asemenea, in alin.2 se arata ca "Statele parti vor face tot ce le sta in putinta pentru a asigura supravietuirea si dezvoltarea copilului".

S-a afirmat ca dreptul la dezvoltare este un complex care include atat aspecte individuale, cat si dimensiuni socio-economice si politice ce tin de performantele economice, organizarea democratica, protectia mediului, echitatea intre generatii etc[7].

In privinta individului, dreptul de dezvoltare presupune: satisfacerea nevoilor si trebuintelor fundamentale, de hrana, imbracaminte, fara a pune in pericol mediul, protejarea demnitatii umane, ca drept al personalitatii, prin intermediul drepturilor omului si a justitiei sociale, precum si satisfacerea celorlalte nevoi, de natura culturala, sociala sau religioasa.

Dreptul la viata si dezvoltare este reiterat si in Declaratia universala cu privire la supravietuirea, protectia si dezvoltarea copiilor, din 30 septembrie 1990. Intre obiectivele fundamentale ale acestei declaratii, amintim: reducerea mortalitatii infantile, situatia copiilor handicapati si protectia celor aflati in dificultate, asigurarea dreptului la educatie etc.

Art.12 alin.1 din Conventie prevede ca "statele parti vor garanta copilului capabil de discernamant dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste".

In realizarea acestui scop, art.12 alin.2 din Conventie prevede "posibilitatea ascultarii copilului, fie direct, fie printr-un reprezentant sau organism competent, in orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste, in conformitate cu regulile de procedura din legislatia nationala".

Importanta reglementarii acestui drept prin Conventia cu privire la drepturile copilului este data de faptul recunoasterii copilului ca fiinta autonoma cu dorinte si nevoi proprii.

Conventia cuprinde dispozitii importante privitoare la protectia copilului lipsit temporar ori permanent de mediul sau familial sau care, pentru protejarea intereselor sale, nu poate fi lasat in acest mediu, proclamand astfel dreptul la protectie speciala (protectie alternativa) din partea statului, in conformitate cu legislatia nationala. Aceasta protectie urmeaza sa se realizeze prin plasament familial sau plasament in cadrul unor institutii publice corespunzatoare, tinandu-se seama de originea etnica a copilului, religioasa, culturala sau lingvistica, si evident de principiul interesului superior al acestuia.

Potrivit prevederilor Legii nr.272/2004, respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii[8]:

respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

egalitatea sanselor si nediscriminarea;

responsabilitatea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti;

primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului;

descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;

asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;

respectarea demnitatii copilului;

ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si de gradul de maturitate;

asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie;

celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;

asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului;

interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie.

Drepturile prevazute de amintita lege sunt garantate tuturor copiilor, fara nici o discriminare, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate, apartenenta etnica sau origine sociala, de situatia materiala sau de gradul si tipul unei deficiente, de statutul la nastere sau de statutul dobandit, de dificultatile de formare si dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale parintilor ori ale reprezentantilor legali sau de orice alta distinctie.

Sectiunea a 2-a - Drepturile copilului

2.1. Clasificare

Legea nr. 272/2004 recunoaste urmatoarele drepturi si libertati copilului:

A.    Drepturi si libertati civile

- copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale;

- copilul care nu se afla in grija si ocrotirea familiei sale are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament;

- copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale;

- copilul are dreptul la libertatea de exprimare;

- copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima opinia asupra oricarei probleme care il priveste;

- copilul are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie;

- copilul are dreptul la libera asociere in structuri formale si informale, precum si libertatea de intrunire pasnica, in limitele prevazute de lege;

- copilul apartinand unei minoritati nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viata culturala proprie, la declararea apartenentei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum si dreptul de a folosi limba proprie in comun cu alti membri ai comunitatii din care face parte;

- copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante;

- copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale.

B.     Drepturi cu privire la mediul familial si ingrijirea alternativa

- copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai;

- copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala;

- copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre acestia impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului;

- orice copil care este temporar sau definitiv lipsit de ocrotirea parintilor sai sau care, in vederea protejarii intereselor sale nu poate fi lasat in grija acestora, are dreptul la protectie alternativa.

C.    Drepturi cu privire la sanatatea si bunastarea copilului

- copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept;

- copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala;

- copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de resursele si de situatia in care se afla acesta si de persoanele in intretinerea carora se gaseste;

- copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale.

D.    Drepturi cu privire la educatie, activitati recreative si culturale

- copilul are dreptul de a primi o educatie care sa-i permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale;

- copilul care a implinit 14 ani poate cere instantei de judecata incuviintarea de a schimba felul invataturii si al pregatirii profesionale;

- copilul are dreptul la odihna si vacanta.

2.2. Drepturile copilului in Romania

2.2.1. Dreptul la identitate

`Copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale" (art.8 alin.1 Legea nr.272/2004).

Dreptul la identitate este un drept de natura complexa, care presupune individualizarea persoanei prin nume, cetatenie, nationalitate, stare civila, domiciliu etc. In acest sens se pronunta si art.8 alin.2 din aceeasi lege, care prevede: "copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are, de la aceasta data, dreptul la nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia".

Dreptul copilului la identitate determina in mod direct obligatia organelor si organismelor cu atributii in domeniu de a lua masurile prevazute de lege in cazul in care unul dintre elementele constitutive ale identitatii sale lipseste. Legea instituie in acest sens o obligatie de rezultat in sarcina acestora, si nu una de diligenta, interventia acestora fiind realizata in `regim de urgenta".

In Romania, respectarea dreptului copilului la identitate se realizeaza prin intermediul unor institutii si norme juridice apartinatoare unor ramuri de drept diferite: drept constitutional, drept civil, drept administrativ, dreptul familiei etc.

2.2.2. Dreptul copilului la ocrotire in mediul familial. Ingrijirea alternativa

Protectia si ocrotirea drepturilor copilului in mediul familial sau alternativ se realizeaza in Romania prin intermediul unor institutii specializate, dar si prin intermediul unor politici sociale bine conturate. Statele semnatare ale conventiei cu privire la drepturile copilului stabilesc sa depuna toate eforturile necesare pentru ca copilul sa ramana si sa creasca in mediul originar, incredintand astfel cresterea si educarea copiilor in mod primordial parintilor. Este evidentiata astfel inca o data functia si rolul deosebit de important al familiei. In situatiile in care parintii nu pot asigura acele conditii necesare pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, din motive obiective sau din culpa, aplicarea masurilor in vederea ocrotirii drepturilor copilului revine statului. Aceste masuri pot avea un caracter temporar sau un caracter permanent, determinat de natura imposibilitatii parintilor de a asigura copiilor cadrul necesar ocrotirii drepturilor lor.

Art.18 din Conventia cu privire la drepturile copilului prevede ca: ` . raspunderea pentru cresterea copilului si asigurarea dezvoltarii sale revine in primul rand parintilor sau, dupa caz, reprezentantilor sai legali. Acestia trebuie sa se conduca in primul rand dupa interesul superior al copilului".

In Romania, dreptul copilului la ocrotire in mediul familial este reglementat atat prin dispozitiile legii fundamentale[9], cat si prin Legea nr. 272/2004, care stabileste dreptul copilului de a creste alaturi de parintii sai, precum si dispozitiile Codului familiei (Titlul III, Capitolul I, Sectiunea I).

Legea nr.272/2004 si dispozitiile Codului familiei prevad obligatia ambilor parinti de a asigura copilului, de o maniera corespunzatoare capacitatilor in continua dezvoltare ale copilului, orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a drepturilor copilului reglementate in mod expres prin lege. Rezulta din dispozitiile legale amintite ca ocrotirea copilului se realizeaza in principal prin intermediul institutiei ocrotirii parintesti.

Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, ocrotirea parinteasca are drept scop cresterea, educarea si pregatirea pentru viata a copilului minor, dar si un scop social, si anume acela de crestere si educare a copilului minor in conformitate cu normele morale si cu regulile de convietuire sociala[10].

Protectia drepturilor copilului reprezinta o prioritate nationala, fapt pentru care statul, prin intermediul unor servicii specializate, va lua masurile necesare pentru depistarea precoce a situatiilor de risc care pot determina separarea copiilor de parintii sai, precum si pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale parintilor si a violentei in familie.

Orice separare a copilului de parintii sai, precum si orice limitare a exercitiului drepturilor parintesti trebuie sa fie precedate de acordarea sistematica a serviciilor si prestatiilor prevazute de lege: informarea parintilor, consilierea, terapia, medierea acestora, in baza unui plan de servicii aprobat prin dispozitia primarului[11].

Ingrijirea sau protectia alternativa intervine in situatia in care copilul este temporar sau definitiv lipsit de protectia parintilor sai sau in situatia in care in vederea protejarii intereselor acestuia, nu poate fi lasat in grija parintilor sai. Aceasta protectie include masuri ca: instituirea tutelei, plasamentul, plasamentul in regim de urgenta (ca masuri speciale de protectie a copilului) si adoptia.

2.2.3. Protectia copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parinteasca

Protectia speciala a copilului reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor destinate ingrijirii si dezvoltarii copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai sau a celui care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora. Copilul beneficiaza de protectie speciala pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu, dar si dupa implinirea majoratului daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant de zi, insa fara depasirea varstei de 26 de ani.

Tanarul care a dobandit capacitate deplina de exercitiu si care a beneficiat de o masura de protectie speciala, dar care nu isi continua studiile si nu are posibilitatea revenirii in propria familie, beneficiaza la cerere, pe o perioada de 2 ani, de protectie speciala, in scopul facilitarii integrarii sale sociale. Aceste masuri se stabilesc si se aplica in baza planului individualizat de protectie.

De masurile speciale de protectie speciala instituite de Legea nr.272/2004 beneficiaza:

a) copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela;

b) copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora;

c) copilul abuzat sau neglijat;

d) copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare;

e) copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.

Masurile de protectie speciala a copilului sunt:

a) plasamentul;

b) plasamentul in regim de urgenta;

c) supravegherea specializata.

Plasamentul copilului reprezinta o masura speciala cu caracter temporar, care poate fi dispusa la: o persoana sau familie, un asistent maternal, un serviciu de tip rezidential.

Persoana sau familia care primeste in plasament un copil trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru a dobandi aceasta calitate.

Plasamentul copilului in regim de urgenta reprezinta o masura care se ia  atunci cand parintii nu isi indeplinesc in mod corespunzator indatoririle parintesti, copilul fiind neglijat, astfel ca dezvoltarea sau integritatea morala a acestuia este periclitata in familie sau in cazul in care copilul este lipsit de supraveghere sau este parasit de parinti. De asemenea, aceasta masura se aplica si in situatia copilului abuzat, gasit sau abandonat de parinti in maternitate.

Este o masura temporara care dureaza pana la incredintarea minorului sau pana la identificarea parintilor. Pe durata plasamentului se suspenda drepturile parintesti. Masura se ia de catre instanta de judecata.

Supravegherea specializata se aplica in cazul copilului care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal. Daca exista acordul parintilor sau a reprezentantului legal, masura se dispune de catre comisia pentru protectia copilului sau, in lipsa acestuia, de catre instanta judecatoreasca.

2.2.4. Libertatea de exprimare

Libera exprimare este una dintre cele mai vechi libertati fundamentale, o libertate de traditie, cu un continut juridic complex care presupune existenta a  trei reguli fundamentale: libertatea de exprimare, interzicerea cenzurii si responsabilitatea .

Ca o recunoastere a copilului ca fiinta autonoma, cu dorinte si nevoi proprii, Legea nr.272/2004 recunoaste in mod expres dreptul la libera exprimare a acestuia. Asigurarea dreptului la libera exprimare presupune indeplinirea a doua indatoriri de catre parinti sau de catre persoana care are in plasament copilul: prima vizeaza obligatia parintilor de a furniza copiilor informatii, explicatii si sfaturi, in functie de varsta si de gradul de intelegere a acestora, iar a doua, obligatia acestora de a le permite copiilor sa isi exprime punctul de vedere, ideile si opiniile. Dreptul la libera exprimare poate fi limitat de catre parinti numai in cazurile expres prevazute de lege.

Art.24 din Legea nr.272/2004 prevede: "copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste". Astfel, copilul care a implinit varsta de 10 ani are dreptul, potrivit legii, de a fi ascultat in orice problema care il vizeaza, iar in situatia in care nu a implinit aceasta varsta poate fi ascultat daca autoritatea competenta apreciaza ca marturia lui este necesara pentru solutionarea cauzei.

Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra oricarei decizii care il priveste.

Opiniile copilului vor fi luate in considerare tinandu-se cont de varsta si de gradul de maturitate al copilului.

2.2.5. Libertatea de gandire, constiinta si religie

Libertatea de constiinta este una dintre primele libertati consacrate legal datorita libertatii religioase, ca parte a acesteia avand o istorie indelungata si foarte contradictorie.

Libertatea de gandire, constiinta si religie este garantata de art.25 alin.1 din Legea nr.272/2004 si de Constitutia Romaniei care, in art.29 alin.1 prevede ca "libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale".

Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului, recunoaste totusi dreptul parintilor de a indruma copilul in alegerea unei religii, dar fara a-l putea obliga sa adere la o anumita religie sau la un anumit cult religios. De asemenea, religia copilului care a implinit 14 ani, nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia, in vreme ce copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa-si aleaga singur religia.

Garantarea libertatii de gandire, constiinta si religie este realizata de actul normativ amintit printr-o norma imperativa care interzice orice actiune menita sa influenteze convingerile religioase ale copilului. Prin dispozitiile legale amintite, Romania se inscrie in randul tarilor care permit copiilor alegerea propriei religii, fara a impune religia parintilor sai.

2.2.6. Libertatea de asociere

Dreptul de asociere este un drept fundamental, social-politic, clasificat, de regula, in categoria libertatilor de opinie, alaturi de libertatea de constiinta, libertatea de exprimare

Libertatea de asociere, garantata si in Constitutia Romaniei, este recunoscuta si copilului, in aceleasi limite prevazute de lege. Copilul are dreptul la libera asociere in structuri formale si informale, autoritatile administratiei publice locale, unitatile de invatamant si alte institutii publice sau private fiind responsabile de realizarea acestui deziderat.

2.2.7. Sanatatea si bunastarea copilului (art.43)[13]

Sanatatea si bunastarea copilului presupun dreptul la un nivel decent de viata si la servicii de asigurare a sanatatii (servicii medicale si de recuperare). Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvata starii sale, in caz de boala, este garantat de catre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate si de la bugetul de stat.

In vederea asigurarii sanatatii copilului, autoritatile si institutiile cu atributii in domeniul sanatatii trebuie sa depuna toate eforturile pentru reducerea mortalitatii infantile, asigurarea serviciilor medicale pentru femeile gravide etc.

Rezulta, deci, ca dreptului copilului la sanatate si bunastare ii corespund obligatii corelative clare aflate in sarcina statului.

Bunastarea copilului presupune dreptul acestuia la un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala. Respectarea acestui drept se realizeaza prin intermediul parintilor sau a reprezentantului legal al copilului, care sunt obligati, in acest sens, sa asigure copilului o locuinta si conditiile necesare pentru crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala.

Legea contureaza cadrul relatiilor care se stabilesc intre copil-stat-parinti, instituind ca in situatia in care acestia din urma, din motive independente de vointa lor, nu pot asigura satisfacerea nevoilor minime de locuinta, hrana, imbracaminte si educatie ale copilului, asigurarea acestor nevoi sa treaca in sarcina autoritatilor publice competente care urmeaza sa le satisfaca prin prestatii financiare, prestatii in natura si alte forme de servicii.

In cazul copilului cu handicap, acesta are dreptul la ingrijire speciala in conformitate cu nevoile sale.

2.2.8. Dreptul copilului la educatie

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale (art. 47).

Dreptul la educatie presupune si libertatea copilului de a-si alege felul educatiei, al invataturii si al pregatirii profesionale.

Garantand dreptul la educatie, legea stabileste obligatii corelative clare si ferme in sarcina statului, prin intermediul organelor sale.

2.2.9. Drepturile personalitatii

Personalitatea desemneaza ceea ce este particular fiecarei persoane si care o individualizeaza intr-o colectivitate umana. Fiecarei fiinte umane i se recunoaste dreptul la respectarea personalitatii sale.

Art.28 din Legea nr.272/2004 prevede: "copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare si degradante".

Recunoastere acestui drept, in conditiile cresterii infioratoare a violentei impotriva copiilor, a prostitutiei si a pornografiei infantile, reprezinta un merit al legiuitorului roman de a fi sesizat amploarea fenomenului si de a fi luat masurile legale necesare pentru stoparea acestuia.

Mergand la cauzele multiple care determina violenta fata de minori, in literatura de specialitate[14] au fost identificate trei mari categorii de risc:

- caracteristici ale copilului: probleme de sanatate fizica, nastere prematura, probleme de dezvoltare a copilului de varsta mica, probleme de comportament la varsta mica;

- caracteristici ale parintilor: nivel redus de scolarizare al acestora, probleme de sanatate mintala, probleme legate de consumul de droguri sau alcool, varsta mica a mamei la nasterea copilului, nivel intelectual scazut al parintilor, incarcerarea unuia dintre parinti;

- caracteristici legate de contextul familial sau de mediu: saracie, instabilitate a structurii familiale, numar mare al copiilor din familie, violente conjugale, divort, decesul unuia dintre parinti.

Abordarea problematicii legate de drepturile copilului ar fi fost incompleta fara o succinta analiza a drepturilor personalitatii, drepturi care apartin fiecaruia dintre noi, si de care ne bucuram inca de la nastere.

In literatura de specialitate[15], sub denumirea de drepturi ale personalitatii sunt calificate acele drepturi inerente calitatii de persoana umana care apartin oricarui individ prin insusi faptul ca este om.

Drepturile personalitatii sunt recunoscute oricarei persoane, fara nici o discriminare. Aceste drepturi sunt opozabile erga omnes, fiind drepturi extrapatrimoniale destinate desavarsirii personalitatii.

Intra in categoria drepturilor personalitatii: dreptul la propria imagine, dreptul la onoare, dreptul la propria voce, dreptul la demnitate, dreptul la respectarea vietii private.

Subliniind inca o data meritul Legii nr.272/2004, facem precizarea ca, in art.22, se prevede: "copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private sau familiale".

Dreptul la propria imagine presupune ca fiecare este indreptatit sa se opuna divulgarii prin orice mijloace a elementelor vietii sale si reproducerii imaginii sale fara consimtamantul sau. Dreptul la propria imagine presupune doua laturi: una publica si alta privata, intima.

Participarea la dezbaterile publice a copilului in varsta de pana la 14 ani se face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau al reprezentantului legal. Copii nu pot fi folositi in acest mod de catre cei care ii au in ingrijire, in scopul obtinerii de avantaje patrimoniale.

Protectia si garantarea dreptului copilului la propria imagine revine Consiliului National al Audiovizualului, care monitorizeaza modul de derulare a programelor audiovizuale.

Dreptul la propria voce, ca drept al personalitatii, reprezinta o latura a dreptului la propria imagine, fiind protejat in acelasi mod.

Dreptul la demnitate al copilului este de asemenea garantat prin lege, sens in care, cand in care masurile disciplinare sunt necesare a fi aplicate copilului, acestea nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului, fiind interzise pedepsele fizice sau acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului. Prin urmare, demnitatea trebuie pusa in stransa legatura cu corpul uman[16]. In scopul protejarii demnitatii persoanei, a pudorii si moralitatii publice, Legea nr. 196/2003 instituie masuri speciale de prevenire si combatere a pornografiei , sanctionand penal si contraventional actele de implicare a minorilor in orice actiuni de natura pornografica.

Sectiunea a 3-a - Protectia alternativa a copilului

3.1. Consideratii generale

Art. 39 din Legea nr. 272/2004 reglementeaza dreptul copilului la protectie alternativa, cand este temporar sau definitiv lipsit de protectia parintilor sau in cazul in care nu poate fi lasat in grija acestora.

Protectia alternativa include urmatoarele masuri: tutela, masurile de protectie speciala si adoptia. Aceste masuri pot fi instituite in interesul copilului numai de catre instanta de judecata. La alegerea uneia dintre ele se va tine seama de originea etnica a copilului, de necesitatea asigurarii unei continuari in ce priveste educatia copilului. In cazuri prevazute de lege, in mod subsidiar, se poate institui si curatela.

Avand in vedere ca masurile de protectie speciala au fost tratate, iar adoptia face obiect de reglementare intr-un capitol viitor, vor fi analizate numai tutela si curatela minorului.

3.2. Tutela minorului. Concept. Sediul materiei

Art. 113 din Codul familiei dispune ca, in cazul in care ambii parinti sunt morti, necunoscuti, decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie, disparuti ori declarati morti, copilul fiind lipsit de ingrijirea ambilor parinti, precum si daca la desfacerea adoptiei instanta decide instituirea acestei masuri de ocrotire, acesta va fi pus sub tutela.

Din dispozitia legala citata rezulta ca tutela este mijlocul juridic de ocrotire a minorului lipsit de ocrotire parinteasca, care se instituie in cazurile si in conditiile prevazute de lege [18].

Legea nr.272/2004 cuprinde la randul sau dispozitii referitoare la tutela.

Tutela minorului este o sarcina gratuita si obligatorie, in virtutea careia o anumita persoana, denumita tutore, este chemata a exercita drepturile si indatoririle parintesti fata de un copil minor ai carui parinti sunt decedati ori in imposibilitatea permanenta de a-si exercita atributiile[19]. Pentru minor, tutela este un mijloc de ocrotire, pe cand pentru tutore ea este o sarcina.

3.3. Caractere juridice

Tutela prezinta urmatoarele caractere juridice:

a) Legalitatea: Numai legea, prin dispozitii imperative, reglementeaza instituirea tutelei, cazurile de deschidere, procedura numirii tutorelui, continutul ocrotirii minorului prin tutela si incetarea tutelei minorului.

b) Obligativitatea: Tutorele este obligat sa accepte sarcina tutelei. Astfel, art. 118 alin. (1) C. fam. dispune: "cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina".

c) Gratuitatea: Tutela este o sarcina gratuita (art. 121 alin. (1) Codul fam.). Prin exceptie, autoritatea tutelara ii va putea acorda tutorelui o remuneratie, daca minorul are avere proprie. Remuneratia va fi stabilita in functie de munca depusa de tutore in administrarea averii, de starea materiala a minorului si nu va putea depasi zece la suta din veniturile acestuia din urma ( art. 121 alin. (2) Codul familiei);

d) Personalitatea: La numirea tutorelui se tine seama de calitatile sale personale, astfel ca tutorele nu va putea incredinta, nici macar partial, exercitarea tutelei altei persoane[20].

Totusi, tutorele poate imputernici prin mandat o alta persoana care sa incheie in numele minorului anumite acte, mandatul insa nu trebuie sa fie general[21].

3.4.Tutorele

Legea nu stabileste o ordine de preferinta. Pot fi tutori persoanele fizice care nu se afla intr-unul din cazurile de incompatibilitate prevazute de lege.

Interdictiile de a fi tutore, fiind exceptii de la regula, sunt prevazute in art. 117 C. fam.:

- persoana decazuta din drepturile parintesti sau declarata incapabila de a fi tutore;

- persoana lipsita, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales deputat;

- persoana careia i s-a restrans exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie in temeiul legii, fie ca efect al unei hotarari judecatoresti, precum si persoana cu rele purtari;

- persoana care, exercitand o alta tutela, a fost indepartata din aceasta;

- persoana care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea indeplini sarcina tutelei.

Potrivit art. 117 alin. din Codul familiei, "daca vreuna din aceste imprejurari se ivesc in timpul tutelei, tutorele va trebui indepartat".

Legea nr. 272/2004 conditioneaza calitatea de tutore a persoanelor fizice,  sotul si sotia impreuna, de conditia domiciliului in Romania si de indeplinirea conditiei privitoare la lipsa cazurilor de incompatibilitate prevazute de lege. Persoana fizica sau familia care urmeaza sa fie tutore trebuie sa fie evaluata de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului.

Legea nu prevede in mod imperativ o ordine de prioritate privind persoana care trebuie sa indeplineasca aceasta sarcina. Se prevede insa o ordine de preferinta: rude, afini, prieteni ai familiei.

La instituirea tutelei se va tine cont si de opinia minorului.

3.5. Deschiderea tutelei.

Tutela se deschide in toate cazurile in care ambii parinti ai minorului se gasesc in imposibilitatea permanenta de a exercita ocrotirea parinteasca. Aceasta inseamna ca in situatia in care numai unul dintre parinti se afla in aceasta imposibilitate, tutela nu se va deschide, deoarece ocrotirea va fi exercitata de catre celalalt parinte.

Art. 113 din Codul familiei si art.40 din Legea nr.272/2004 prevede cazurile in care se deschide tutela minorului. Acestea sunt:

a) ambii parinti sunt decedati;

b) ambii parinti sunt necunoscuti;

c) ambii parinti sunt decazuti din drepturile parintesti;

d) ambii parinti sunt pusi sub interdictie;

e) ambii parinti sunt disparuti sau declarati judecatoreste morti;

f) s-a desfacut adoptia copilului minor, si instituirea tutelei este hotarata de catre instanta de judecata in interesul minorului, deoarece parintii firesti sunt in imposibilitate, din diferite motive, de a redobandi exercitiul drepturilor parintesti.

Deschiderea tutelei se face din oficiu sau dupa instiintarea autoritatii tutelare despre situatia in care minorul este lipsit de ocrotirea parinteasca[22]. Daca de la instiintarea autoritatii tutelare despre situatia unui minor care a ramas fara ocrotire parinteasca si pana la numirea unui tutore trece un anumit timp, autoritatea tutelara poate lua unele masuri provizorii (numirea unui curator). Aceasta curatela este de fapt o tutela provizorie.

3.6. Continutul ocrotirii minorului prin tutela

Similar ocrotirii parintesti, si ocrotirea minorului prin tutela contine doua laturi: latura personala (care face, in cea mai mare masura, obiectul de studiu al dreptului familiei) si latura patrimoniala.

Latura patrimoniala a ocrotirii minorului prin tutela cuprinde: administrarea bunurilor minorului care nu a implinit varsta de 14 ani; reprezentarea in actele juridice civile a acestui minor si incuviintarea prealabila a actelor juridice civile ale minorului care a implinit varsta de 14 ani.

Incetarea tutelei minorului

Are loc in urmatoarele cazuri:

- minorul dobandeste capacitate deplina de exercitiu;

- minorul isi stabileste filiatia cel putin fata de unul dintre parinti;

- a fost ridicata decaderea din drepturile parintesti a parintelui minorului ;

- a fost ridicata interdictia judecatoreasca cel putin pentru unul dintre parintii minorului;

- minorul a decedat.

3.8. Curatela minorului

Curatela minorului este un mijloc juridic temporar si subsidiar de ocrotire a minorului[23].

Cazurile in care se instituie curatela minorului:

- exista contrarietate intre minor si reprezentantul sau ocrotitorul sau legal. Contrarietatea de interese poate aparea intre minor si parintii sai sau intre minor si tutorele sau. Rolul curatorului va fi astfel acela de a asigura minorului ocrotirea pana la solutionarea situatiei care a generat contrarietatea de interese;

- este inlocuit un tutore cu alt tutore. Pana la intrarea in functie a noului tutore, minorului i se va numi un curator;

- parintele sau tutorele este impiedicat vremelnic sa-l ocroteasca.

Trebuie distins intre incetarea propriu-zisa a curatelei si incetarea functiei curatorului. Masura curatelei inceteaza prin disparitia cauzelor care au condus la instituirea acestei masuri de ocrotire si la decesul celui ocrotit[24].

Curatela mai poate inceta si prin anularea deciziei prin care a fost instituita, prin revocarea de catre cel reprezentat, prin deces.