Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Divortul. Notiune si delimitare


Divortul. Notiune si delimitare




Divortul. Notiune si delimitare

1.1.Definirea divortului

Notiunea de divort nu trebuie confundata cu notiunea de separatie de fapt, deoarece prima determina desfacerea casatoriei, cea de-a doua mentine casatoria cu toate efectele ei.[1] Separatia de fapt nu a primit o reglementare in legislatia noastra, asa cum intalnim in alte tari. De exemplu, in Franta, judecatorul sesizat cu o cerere de divort poate sa intervina si sa organizeze separatia de fapt a sotilor dispunand cu privire la cheltuielile casniciei, la resedinta familiei si la stabilirea domiciliului copiilor minori. Aceste dispozitii sunt considerate insa de cei mai multi autori de specialitate o frauda la normele privitoare la divort.




O alta notiune de  care divortul se delimiteaza este separatia de corp. Este considerata institutie juridica de acele legislatii care interzic divortul sau il reglementeaza restrictiv. Mult timp separatia de corp a reprezentat “divortul catolicilor”, deoarece casatoria era considerata indisolubila de catre Biserica. Separatia de corp era institutia juridica in temeiul careia instanta judecatoreasca, la cererea oricaruia dintre soti sau la cererea lor comuna poate suspenda obligatia de coabitare dintre acestia. In Franta sotii puteau solicita divortul dupa sase ani de separatie de corp.

Plecand de la aceste delimitari si de la ansamblul dispozitiilor Codului familiei, prin divort vom intelege acel mijloc de incetare a casatoriei pe cale judecatoreasca atunci cand datorita unor motive temeinice convietuirea si raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil afectate.[4]

1.2. Scurt istoric al divortului

Divortul este o institutie juridica ce a provocat de-a lungul veacurilor vii, vehemente si contradictorii discutii. Nu numai din punct de vedere juridic, dar si sociologic divortul a fost cand imbratisat cu fervoare, cand respins cu ostilitate.

In Vechiul Testament divortul este condamnat categoric: “nimeni sa nu fie necredincios femeii, tineretii sale.” Divortul a fost cunoscut in toate oranduirile sociale, dar cauzele lui difera de la o oranduire la alta si de la epoca la epoca. Aproape toate legislatiile antice cunosteau divortul. Despre China se spune ca avea legislatia cea mai veche. Aici femeia era considerata un lucru fara suflet; chinezii admiteau poligamia, iar barbatul putea sa-si repudieze femeia daca i-ar fi displacut lui sau rudelor sale.

In India legile lui Manu admiteau poligamia dar si divortul in caz de adulter, sacrilegiu, tentativa de omor impotriva barbatului. Femeia putea cere divortul cand barbatul era criminal, bolnavicios, impotent sau dupa o absenta indelungata in tari straine.

Persia a ramas mult timp supusa legilor lui Zoroastru. Divortul a existat si era obligatoriu cand femeia era sterila. Daca divortul se pronunta din culpa femeii, barbatul trebuia sa ii dea o solda, dar daca ea era cea care ceruse divortul nu primea nimic.

In Egipt exista o egalitate completa intre femeie si barbat. Divortul si poligamia erau admise la toate clasele sociale cu exceptia celei preotesti.

In dreptul roman, unde influenta religiei se resimte mai putin, primul divort a fost promovat pentru lipsa de copii, adica pentru sterilitatea femeii. Dupa conceptia dreptului roman scopul casatoriei era procrearea de urmasi si din acest motiv este lesne de inteles ca cetateanul roman care nu avea copii era indreptatit sa ceara divortul. Imparatii romani, Deocletian si August, iar mai tarziu Justinian au reglementat divortul, admitandu-l si pentru alte cauze decat lipsa de copii.

In oranduirea feudala, biserica catolica pune frana desfacerii casatoriei; mai intai limiteaza cauzele pentru care se poate cere divortul (adulterul), iar mai tarziu interzice cu desavarsire divortul. In Franta, Napolean a luptat mult contra influentei clericalilor pentru a introduce aceasta institutie. El a reusit sa inscrie in Codul civil institutia divortului dupa revolutia din 1789. Napoleon avea un interes personal pentru existenta divortului si a adoptiei fiindca, neavand copii intentiona sa divorteze, iar pentru cazul cand nu va avea copii nici de la a doua sotie, intentiona sa adopte un copil.

Dupa restaurarea Burbonilor, institutia divortului a fost abolita din Codul civil francez si a fost reinfiintata in 1884. Juristii francezi de prestigiu – Planiol, Colin, Capitant, Josserand – declarau chiar ca divortul este o institutie pe care ei nu o inteleg: sotul inocent ar trebui sa se abtina sa ceara divortul, iar sotul vinovat sa se condamne el insusi, nu sa adopte pozitia de reclamant.

In vechiul drept romanesc divortul era cunoscut si a fost admis atat de Codul lui Matei Basarab si Vasile Lupu, cat si de Codul Caragea si Codul Calimach.

La inceputul secolului al XX–lea divortul era admis aproape pretutindeni, afara de Spania, Portugalia si Italia (in Italia divortul a fost legiferat abia in 1970); in Austria si Ungaria era oprit doar pentru catolici.

Potrivit Codului civil roman din 1865, divortul putea fi cerut de unul din soti pentru adulter, excese, cruzimi sau insulte grave ale unuia din soti contra celuilalt, condamnarea la munca silnica sau recluziune a unuia din soti sau atentatul la viata al unuia din soti contra celuilalt.

Era posibil si divortul prin consimtamantul mutual daca se indeplineau conditiile prevazute de lege. Dupa divort sotii se puteau casatori din nou, dar nu impreuna insa femeia trebuia sa astepte zece luni pentru a se recasatori. Daca  sotii divortau pentru cauze determinate se produceau urmatoarele efecte:



referitoare la bunuri. Sotul contra caruia s-a pronuntat divortul pierdea toate avantajele stipulate de celalalt sot in favoarea sa fie prin contractul de casatorie, fie dupa savarsirea casatoriei. Partea in favoarea careia se pronunta divortul pastra avantajele, iar daca acestea nu-i puteau asigura subzistenta, tribunalul putea sa-i acorde o pensie alimentara din bunurile celuilalt sot.

referitoare la copii. Copiii vor fi incredintati sotului care a dobandit divortul, afara de cazul de mai sus, cand se vor da celuilalt sot. Se pot incredinta si tertelor persoane, dar care nu se vor bucura de prerogativele pe care le are mama sau tatal.

Ca efect particular al divortului prin consimtamantul mutual mentionam ca sotii aveau dreptul de a reglementa prin conventie examinata de judecator tot ce se raporteaza la exercitiul puterii parintesti, la educarea copiilor. Copiii aveau dreptul la jumatate din proprietatea tatalui sau a mamei chiar din ziua primei declaratii de divort. Daca erau minori, parintii conservau pana la majoratul lor uzufructul ce li se cuvenea.

In perioada comunista, reglementarea divortului era in sensul ca desfacerea casatoriei avea un caracter exceptional: divortul nu se putea pronunta decat atunci cand “datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt atat de grav si iremediabil vatamate, incat continuarea casatoriei este vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea.” Temeinicia motivelor de divort si imposibilitatea continuarii casatoriei se apreciau tinandu-se seama de durata casatoriei si interesele copiilor minori.

Divortul prin consimtamantul mutual nu era posibil.

In ceea ce priveste conceptiile asupra divortului, el poate fi considerat, fie ca o sanctiune pentru incalcarea obligatiilor conjugale, fie ca un remediu pentru a curma o stare devenita imposibila in raporturile dintre soti, chiar fara vina lor. Codul civil din 1865 considera divortul ca o sanctiune; Codul familiei il considera un remediu.



Gabriela Lupsan, “Dreptul familiei (note de curs)”, Ed. Fundatiei  “Chemarea”, Iasi, 2004, p. 52.

Idem, p. 51.

Idem, p. 53.

Adrian Pricopi, “Casatoria in dreptul roman”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2008, p. 51.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Scurt Istoric al Formelor Procesului Penal
DESESIZAREA SI IMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI
Reglementarea infractiunilor contra integritatii corporale sau sanatatii persoanei in Codul Penal German
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA PROFESIEI DE AVOCAT
INCHISOAREA
Clasificarea normelor juridice
Tehnica juridica
Infractiunii privitoare la viata sexuala
Raspunderea administrativ-patrimoniala
Cauzele coruptiei in societatea romaneasca actuala














loading...