Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» PRESCRIPTIA EXTINCTIVA - Conceptul de prescriptie extinctiva


PRESCRIPTIA EXTINCTIVA - Conceptul de prescriptie extinctiva




PRESCRIPTIA EXTINCTIVA

CAPITOLUL I – NOTIUNI INTRODUCTIVE

Sectiunea I – Conceptul de prescriptie extinctiva




Prescriptie extinctiva poate fi definita ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la actiune (in sens material) ca urmare a neexercitarii acestui drept in termenul stabilit de lege.

Trebuie remarcat ca in raporturile de drept civil pot fi intalnite aspecte legate de trecerea timpului ce prezinta diferite semnificatii. Astfel, normele dreptului civil lega de faptul juridic al trecerii timpului diferite efecte juridice, uneori fiind vorba de dobandirea anumitor drepturi, iar alteori, dimpotriva, determinand stingerea unor drepturi civile subiecte substantiale sau procesuale.

Astfel, de exemplu, trecerea unui timp – mai mult sau mai putin indelungat – coroborat cu o posesie utila raportata la o pasivitate a realului proprietar, pot determina dobandirea unui drept de proprietate in patrimoniul unui subiect de drept si, corelativ, pierderea dreptului de proprietate din patrimoniul altui subiect de drept.

Dintr-o alta perspectiva, trecerea timpului poate afecta dreptul subiectiv civil sub aspectul posibilitatii de valorificare, pe calea de constrangere judiciara. Titularul dreptului incalcat sau contestat poate pierde posibilitatea obtinerii unei hotarari judecatoresti in temeiul careia debitorul sa fie constrans la executarea obligatiei sale, daca nu introduce actiunea in justitie in termenul prevazut de lege. Evident, printr-o astfel de reglementare este avantajat – chiar daca indirect – debitorul care ar avea sansa de a fi absolvit de executarea obligatiei asumate prin acordul de vointa exprimat de el insusi.

Reglementarea legala a prescriptiei extinctive a fost initial cuprinsa in Codul civil, in afara trimiterii cuprinse de articolul 1091, in sensul ca prescriptia era enumerata printre modurile de stingere a obligatiilor, existand si o detaliere amanuntita cuprinsa de art. 1837 si urmatoarele.

Aceste norme insa erau insuficient de clare, motiv pentru care legiuitorul a stabilit un alt cadru pentru aceasta institutie de drept, prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, un alt motiv fiind acela ca s-a urmarit scurtarea termenelor de prescriptie.

In prezent cele doua reglementari constituie normele generale in materie – ele avand un domeniu diferit – prin legi speciale putand fi intalnite aplicatii concrete ale institutiei, in special sub aspectul termenelor de prescriptie. Trebuie facuta mentiunea ca Decretul nr. 167/1958 contine unele prevederi care deja nu mai sunt aplicabile, cum ar fi cele privind termenul special de prescriptie al actiunilor formulate de fostele unitati socialiste de stat, persoane juridice care in prezent au disparut.

Prescriptia extinctiva ca si institutie de drept isi gaseste justificarea deoarece ea constituie un mijloc juridic de asigurare a realizarii unor obiective ce depasesc un cadru particular, fiind de interes public. Astfel, prin instituirea acestor reguli, s-a urmarit in principal inlaturarea incertitudinii din viata juridica intr-un termen rezonabil ( notiunea de termen rezonabil fiind discutabila).

In principal, functiile prescriptiei extinctive sunt urmatoarele:

-functia educativa si mobilizatoare - spectrul posibilitatii pierderii ajutorului fortei coercitive a statului ii poate stimula pe titularii de drepturi civile subiective – adica pe creditori – sa urmareasca valorificarea acestora cat mai repede;

-functia de consolidare a raporturilor juridice – consta in certitudinea pe care debitorul o dobandeste privind stingerea creantei sale dupa un anumit termen;

-functia de inlaturare a dificultatilor privind administrarea probelor – pentru o buna administrare a justitiei este important ca probele care se administreaza intr-un litigiu sa poata fi corect interpretate si acest lucru - din motive obiecte – nu se poate face decat daca nu a trecut foarte mult timp fie din momentul preconstituirii lor (in cazul inscrisurilor) fie din momentul in care martorul a luat cunostinta despre faptul in legatura cu care este rugat sa se exprime in fata instantei.

Sectiunea II – Natura juridica a prescriptiei extinctive

Prescriptia extinctiva nu poate fi calificata decat ca o sanctiune juridica civila ce se caracterizeaza prin urmatoarele:

-esenta sa consta in refuzul acordarii protectiei fortei de constrangere a statului acelor titulari de drepturi subiective care nu si-au exercitat dreptul la actiune, in mod culpabil, in termenul stabilit de lege;

-subiectul activ, adica cel care aplica aceasta sanctiune, este statul, care actioneaza in numele intregii societati, prin intermediul organelor sale jurisdictionale;

-subiectul pasiv, cel caruia i se aplica sanctiunea, este titularul dreptului subiectiv, care a neglijat exercitarea dreptului la actiune ori a manifestat neglijenta in privinta clarificarii unei alte situatii juridice, in termenele prevazute de lege;

-temeiul aplicarii acestei sanctiuni este culpa de care se face vinovat titularul dreptului; aceasta consta in atitudinea de pasivitate, de neglijenta in privinta exercitarii dreptului la actiune in termenele stabilite de lege.

Caracterul de sanctiune a prescriptiei extinctive rezulta din specificul normelor juridice care o reglementeaza, din rolul acestei institutii juridice precum si din faptul ca efectele sale intervin doar atunci cand titularul dreptului la actiune nu si-a exercitat dreptul in mod culpabil.

In ceea ce priveste normele juridice care reglementeaza prescriptia extinctiva, atat doctrina cat si jurisprudenta au admis in mod constant solutia potrivit careia acestea sunt imperative. Aceasta concluzie se bazeaza pe argumentul ca prescriptia extinctiva nu poate fi calificata decat ca si o institutie de ordine publica, pornindu-se de la natura interesului ocrotit prin aceste norme.

Este evident ca, asa cum prescriptia extinctiva este reglementata prin Decretul nr. 167/1958, consecintele ce decurg vizeaza inadmisibilitatea derogarii, prin conventie de la normele ce se refera la aceasta institutie juridica precum si obligativitatea aplicarii, din oficiu, de catre organul de jurisdictia a acestora. In acest context trebuie insa sa mentionam ca aceasta solutie este opusa celei consacrata de art. 1841 Cod civil, text potrivit caruia in materie civila, judecatorii nu pot aplica prescriptia daca cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.

Inadmisibilitatea clauzelor derogatorii de la normele ce reglementeaza prescriptia extinctiva determina imposibilitatea partilor de a scurta sau prelungi prin vointa lor termenele de prescriptie sau de a stabili alte cauze de suspendare sau intrerupere decat cele deja prevazute de actul normativ sau, altfel spus, partile prin acordul lor de vointa nu pot modifica nici una din regulile care guverneaza prescriptia extinctiva.

Potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/9158 instantele judecatoresti sunt obligate din oficiu sa verifice daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris (cu mentiunea ca norme se aplica si organelor arbitrale, desi textul nu face trimitere in mod expres la acestea).

Sectiunea III – Efectul prescriptiei extinctive

Potrivit prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, efectul general al prescriptiei extinctive consta in stingerea dreptului la actiune in sens material. Aceasta insemna ca, dupa implinirea termenului de prescriptie extinctiva, titularul dreptului civil subiectiv nu mai poate obtine concursul organelor de stat competente pentru executarea obligatiei corelative.

Implinirea termenului de prescriptie extinctiva nu stinge dreptul la actiune in sens procesual, deoarece posibilitatea de a sesiza organele de jurisdictie nu se pierde, in principiu, niciodata. Imprescriptibilitatea dreptului la actiune in sens procesual se bazeaza atat pe principiul garantarii efective a drepturilor fundamentale ale persoanelor cat si pe cel potrivit caruia nimeni nu isi poate face singur dreptate. Sesizarea instantei nu inseamna neaparat insa ca cererea va fi admisa, apelarea la forta coercitiva a statului putand fi incununata de succes doar in cazul in care ea a fost exercitata in termenul stabilit de lege.

In conditiile implinirii termenului de prescriptie extinctiva, dreptul subiectiv supravietuieste, singura schimbare fiind aceea ca obligatia corelativa dreptului se va transforma dintr-un perfecta intr-o obligatie imperfecta.

Cu toate ca titularul dreptului civil subiectiv nu va mai putea obtine constrangerea statala pentru realizarea dreptului sau, acesta se bucura totusi de o oarecare ocrotire legala deoarece, potrivit art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, debitorul care si-a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca acest termen s-a implinit.

Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii, regula fiind in mod expres prevazuta de art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.

CAPITOLUL II – DOMENIUL DE APLICARE A PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE

Prin domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive se clarifica sfera de aplicare a regulilor acestei institutii juridice, fiind stabilita sfera drepturilor civile subiective ale caror drepturi corelative la actiune cad sub incidenta acestor reguli. Altfel spus, aceasta operatiune permite stabilirea drepturilor civile subiective prescriptibile extinctiv si delimitarea lor de cele imprescriptibile.

Punctul de pornire il prezinta evident prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/9158, din care rezulta ca se stinge prin prescriptie dreptul la actiune avand un obiect patrimonial.

Putem spune ca domeniul care ne intereseaza cuprinde doar acele drepturi subiective civile ale caror drepturi la actiune (in sensul material) se sting prin neexecutarea lor in termenul fixat de lege. Acesta poate fi determinat cu ajutorul unor criterii, cum ar fi: cel al actului normativ care reglementeaza prescriptia extinctiva, cel al ramurii de drept careia ii apartin drepturile subiective si criteriul naturii drepturilor subiective, acesta din urma permitand delimitarea celor doua domenii importante ale prescriptiei extinctive si anume materia drepturilor patrimoniale si cea a drepturilor nepatrimoniale.

Domeniul drepturilor patrimoniale.

Acest domeniu reprezinta cel mai important segment de aplicare a prescriptiei extinctive, evidentiindu-se insa deosebiri esentiale intre drepturile reale (protejate prin actiuni reale) si cele de creanta (protejate prin actiuni personale).

a. Domeniul principal de aplicare a prescriptiei extinctive il reprezinta drepturile la actiune intemeiate pe drepturile de creanta, indiferent de izvorul lor.

Potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958 dispozitiile acestuia nu se aplica dreptului la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatie, servitute si superficie astfel incat este evident ca sfera de reglementare o reprezinta raporturile juridice de creanta.

Este vorba de un domeniu vast al drepturilor prescriptibile extinctiv, deoarece numarul drepturilor de creanta este nelimitat.

REGULA POATE FI EXPRIMATA IN SENSUL CA – DE PRINCIPIU – ACTIUNILE PERSONALE SUNT PRESCRTIPTIBILE EXTICNTIV.

Exceptii: Exista actiuni personale imprescriptibile cum ar fi de exemplu actiunea privind depunerile la CEC precum si cea avand ca obiect drepturile asiguratilor asupra sumelor rezultand din rezerva de prime ce se constituie la asigurarile de persoane pentru obligatiile de plata scadente in viitor.

b. Al doilea domeniu al dreptului de actiune avand un obiect patrimonial unde se aplica prescriptia extinctiva este cel al drepturilor reale.

Regula este aceea ca, de principiu, drepturile reale sunt imprescriptibile si ea rezulta din faptul ca proprietatea – cel mai complet drept real – nu se pierde prin neuz. Asa fiind, sunt imprescriptibile extinctiv: actiunea in revendicare imobiliara (indiferent de titularul dreptului de proprietate) – ce poate fi insa paralizata prin invocarea uzucapiunii; actiunea in revendicare mobiliara, intemeiata de dreptul de proprietate publica; actiunea negatorie; actiunea de partaj, actiunea confesorie prin care se urmareste apararea unui drept de superficie.

Sunt prescriptibile extinctiv urmatoarele actiuni reale:

-actiunea in revendicare mobiliara intemeiata pe dreptul de proprietate privata, concluzia desprinzandu-se din coroborarea art. 21 din Decretul nr. 167/1958 cu prevederile art. 1890 Cod civil;

-actiunea in revendicare mobiliara in urmatoarele cazuri:

a. art. 498 Cod civil, potrivit caruia daca un fluviu sau rau, navigabil sau

nu rupe deodata o parte mare, si care se poarte recunoaste, de pamant,

si o lipeste la pamantul unui alt proprietar, acea parte ramane a cui a

fost pamantul de la care s-a rupt, insa daca se va reclama in termen de

1 an - este vorba de avulsiune;

b. art. 561 alin. 1 Cod procedura civila – orice cerere de evictiune,

totala sau partiala a bunului adjudecat, se va prescrie in termen de

5 ani, din momentul executarii ordonantei de adjudecare.

-actiunea confesorie, care este o actiune reala, prin care se pretinde un drept de uzufruct, uz, abitatie sau servitute impotriva celui care poseda imobilul ce constituie obiectul material al unui asemenea drept, si care se prescrie in termen de 30 de ani.

Domeniul drepturilor nepatrimoniale.

In cazul drepturilor nepatrimoniale, regula aplicabila este aceea a imprescriptibilitatii, si ea se bazeaza pe faptul ca acestea, in majoritatea lor, insotesc subiectul de drept de la nastere si pana la moarte, respectiv de la aparitie si pana la disparitie. Este vorba astfel de dreptul la viata si la integritate corporala, de drepturi vizand elementele de identificare ale persoanei fizice si ale celei juridice, fiind evident caracterul imprescriptibil al acestora, dar totodata strict legat de existenta titularului dreptului. Pe de alta parte, este vorba despre drepturile nepatrimoniale nascute din activitatea de creatie care de asemenea sunt strict legate de persoana care le-a realizat, din momentul conceperii si pentru eternitate (recunoasterea paternitatii operei, respectiv recunoasterea calitatii de inventator).

Exceptiile sunt expres si limitativ prevazute de lege in acest domeniu iar admiterea acestora se justifica prin prioritatea altor principii, cel mai important fiind cel al promovarii ordinii si stabilitatii in privinta statului civil al persoanei.

Principalele actiuni, avand un caracter nepatrimonial, prescriptibile, sunt:

-actiunea in nulitatea relativa a casatoriei, pentru vicii de consimtamant – art. 21 Codul familiei (termenul de prescriptie fiind de 6 luni de la incetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei);

-actiunea in tagada paternitatii – art. 55 alin. 1 din Codul familiei (termenul este de 6 luni de la data cand tatal a cunoscut nasterea copilului);

-actiunea in stabilirea paternitatii – art. 60 alin. 1 din Codul familiei (termenul este de 1 an de la nasterea copilului).

In legatura cu domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive pot sa apara unele probleme speciale, cum ar fi:

-in privinta raportului dintre prescriptie extinctiva si apararea drepturilor subiective prin mijlocul procedural al exceptiei, se evidentiaza urmatoarele reguli: exceptiile de procedura urmeaza regulile Codului de procedura civila, sanctiunea lor fiind, de regula, decaderea si nu prescriptia, pe cand in cazul exceptiilor de drept material se admite regula ca acestea sunt imprescriptibile, cu conditia sa fie imprescriptibila si actiunea prin care poate fi protejat dreptul respectiv, in caz contrar exceptia fiind prescriptibila in aceleasi conditii ca si actiunea;

-actiunile in constatare, care au caracter subsidiar, sunt imprescriptibile;

-in cazul actiunilor mixte prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea difera de la caz la caz, in functie de calificarea actiunii concrete respectiv de scopul urmarit la intentarea ei;

-actiunile de carte funciara sunt de principiu imprescriptibile atunci cand se urmareste rectificarea continutului acestora cu conditia ca si actiunea principala sa fi imprescriptibila; in varianta in care se urmareste executarea silita a promisiunii sinalagmatice de vanzare-cumparare actiunea este personala, fiindu-i aplicabile dispozitiile Decretului nr. 167/1985;

-in cazul dualitatii de actiuni, atunci cand reclamantul poate alege intre o actiune in revendicare si o actiune rezultata dintr-un contract, pentru a-si recupera bunul, actiunile vor fi caracterizate in functie de domeniul caruia ii apartin (in astfel de cazuri revendicarea are avantajul de a fi imprescriptibila, dar trebuie facuta dovada proprietatii asupra bunului, in timp ce actiunea izvorata din contract este prescriptibila in termenul general de prescriptie, dar reclamantul nu trebuie sa faca dovada proprietatii, facand doar pe cea a predarii bunului, in temeiul conventiei, din care rezulta si obligatia paratului de a-i restitui bunul).

CAPITOLUL III - TERMENELE DE PRESCRIPTIE

Prin termenul de prescriptie extinctiva intelegem intervalul de timp, stabilit de lege, inauntrul caruia poate fi exercitat dreptul la actiune ori dreptul de a cere executarea silita, in caz contrar stingandu-se, in sens material, aceste drepturi.

Este evident ca trebuie avute in vedere atat termenele care vizeaza exercitarea dreptului la actiune cat si cele care privesc dreptul de a cere executarea silita, aceasta reprezentand o faza a activitatii procesuale care consta intr-un ansamblu de masuri concrete, necesare pentru realizarea efectiva a unui drept subiectiv.

Ca orice interval de timp, termenul de prescriptie extinctiva are un inceput, marcat de data la care incepe sa curga prescriptia, o durata, care in fapt reprezinta insusi acest termen de prescriptie si un sfarsit, marcat de data implinirii acestuia. Termenul de prescriptie extinctiva este un termen legal, el putand fi stabilit exclusiv prin lege. Sunt posibile mai multe clasificari ale termenelor de prescriptie extinctiva, in functie de mai multe criterii.

In functie de sfera de aplicare distingem termene generale (stabilite prin norme juridice generale) si termene speciale (stabilite prin norme speciale).

Raportat la actul normativ ce le reglementeaza distingem termene instituite de Decretul nr. 167/1958 si termene reglementate de alte izvoare de drept.

Nu in ultimul rand, in functie de felul prescriptiei extinctive la care se aplica, distingem termene de prescriptie a dreptului la actiune si termene de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita.

Termene generale de prescriptie extinctiva.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescriptie extinctiva este de 3 ani, atat in ceea ce priveste dreptul la actiune cat si cel de a cere executarea silita.

Pentru actiunile reale, care insotesc drepturile reale principale, potrivit art. 1890 Cod civil termenul general de prescriptie extinctiva este de 30 de ani.

Evident, aceste termene generale isi gasesc aplicabilitatea ori de cate ori nu sunt incidente termene speciale ce vizeaza anumite actiuni reglementate prin norme ce au de asemenea un caracter special.

Termenul de 3 ani este aplicabil in principiu si in privinta pretentiilor patrimoniale care insotesc o actiune care poate fi sau nu prescriptibila extinctiv, cum ar fi actiunea in nulitate, actiunea in reductiune, actiunea in rezolutiune sau reziliere.

Termene speciale de prescriptie extinctiva.

Prin aceste termene intelegem acele intervale de timp stabilite de lege care trebuie sa fie aplicate obligatoriu atunci cand ele sunt prevazute de actele normative.

Termene speciale de prescriptie extinctiva cuprinde in Decretul nr. 167/1958:

-termenul de 6 luni, privitor la prescriptia actiunii in raspunderea vanzatorului pentru viciile lucrului ascunse fara viclenie – art. 5;

-termenul de 2 ani, pentru raporturile juridice nascute din asigurare – art. 3 alin. 2;

-termenul de 60 de zile, privind dreptul la actiune in restituirea sumelor de bani incasate pentru spectacolele anulate – art. 24.

Termene speciale de prescriptie extinctiva prevazute de Codul civil:

-termenul de 6 luni privind acceptarea succesiunii – art. 700 alin. 1 ;

-termenul de 6 luni privind prescrierea dreptului la actiune pentru unele servicii prestate – art. 1903;

-termenul de 1 an privind dreptul la actiune al vanzatorului pentru complinirea pretului sau al cumparatorului pentru scaderea pretului ori pentru anularea vanzarii – art. 1334;

-termenul de 1 an privind dreptul la actiune pentru unele servicii prestate si marfuri vandute – art. 1904.

Termene speciale de prescriptie extinctiva prevazute de alte legi:

-termenul de 3 ani prevazut de art. 37 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale pentru restituirea dividendelor platite contrar dispozitiilor legale;

-termenul de 1 an stabilit de art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, pentru actiunea in raspundere civila.

Termene speciale de prescriptie extinctiva aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale:

-termenul de 6 luni prevazut de art. 21 alin. 2 Codul familiei, privitor la anulabilitatea casatoriei pentru viciu de consimtamant;

-termenul de 6 luni prevazut de art. 55 alin. 1 Codul familiei, privind actiunea in tagada paternitatii;

-termenul de 1 an prevazut de art. 60 alin. 1 Codul familiei, privind actiunea in stabilirea paternitatii.

Termene speciale de prescriptie extinctiva aplicabile unor actiuni reale:

-termenul de 1 an prevazut de art. 498 Cod civil in caz de avulsiune;

-termenul de 5 ani prevazut de art. 561 Cod procedura civila pentru revendicarea unui imobil adjudecat la licitatie publica.

Termenul de prescriptie extinctiva poate fi comparat cu alte termene aplicate in dreptul civil, fara a putea fi confundat cu acestea. Vom prezenta pe scurt cateva astfel de exemple:

a. Prescriptia achizitiva (uzucapiunea) reprezinta un mod de dobandire a unui drept real bazat pe o posesie de buna credinta exercitata pe o anumita perioada de timp.

Este adevarat ca ambele sunt institutii ale dreptului civile, apar sub forma unor intervale de timp si au caracter sanctionator fata de titularii inactivi ai drepturilor civile subiective dar se deosebesc in primul rand sub aspectul efectelor pe care le produc si regulilor ce le sunt aplicabile.

b. Termenul de decadere este termenul care determina pierderea dreptului subiectiv civil, astfel incat este evidenta deosebirea sub aspectul efectelor dintre cele doua institutii. De regula, termenele de decadere sunt mai scurte, mai putine si nu sunt susceptibile de suspendare sau intrerupere.

c. Termenul ca modalitate a actului juridic civil poate fi clar delimitat de termenul de prescriptie extinctiva deoarece acesta poate fi conventional, legal sau judiciar, marcheaza stingerea dreptului subiectiv si a obligatiei civile corelative, in cazul in care este un termen extinctiv, iar durata lui poate fi modificata prin acordul partilor.

CAPITOLUL IV – CURSUL PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE

Sectiunea I – Inceputul cursului prescriptiei extinctive.

Regula generala privind inceputul cursului prescriptiei extinctive este stabilita intr-o varianta de Decretul nr. 167/1958, care prevede in articolul 7 alin. 1 ca prescriptia incepe sa curga de la data la care naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita, iar intr-o alta varianta de art. 1886 cod civil care cunoaste urmatoarea formulare: nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.

Aceasta unica regula generala se fundamenteaza pe ideea ca titularul dreptului subiectiv nu are putinta de a actiona inainte de data nasterii dreptului la actiune sau a dreptului de a cere executarea silita, astfel ca inaintea oricaruia dintre aceste momente subiectului de drept civil nu i se poate imputa o anumita pasivitate.

Nasterea dreptului la actiune se produce in momentul in care dreptul subiectiv este incalcat si titularul are nevoie de un mijloc juridic de ocrotire care imbraca forma dreptului la actiune. Din acest moment el are nu numai dreptul ci si obligatia sa reactioneze, altminteri pasivitatea sa putand fi sanctionata.

Exista situatii in care titularul dreptului subiectiv nu are cunostinta de incalcarea dreptului sau nu cunoaste imediat faptul ca acesta nu este respectat, ca este contestat sau negat, motiv pentru care au fost adoptate solutii concrete, ce nu trebuie analizate ca exceptii de la regula generala, ci, dimpotriva, ca moduri de concretizare ale acesteia.

Reguli concrete privind inceputul cursului prescriptiei extinctive.

1.In cazul dreptului pur si simplu, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data nasterii raportului juridic – art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.

In aceste cazuri data nasterii raportului juridic coincide cu cea a incheierii actului juridic, aceasta putand fi cu usurinta determinata in functie de categoria de acte in care se incadreaza cel care obiectul cercetarii.

Textul se refera, pe de o parte, la cazul obligatiilor care urmeaza sa se execute la cererea creditorului (afectate de un termen suspensiv stabilit in favoarea creditorului) precum si la cele al caror termen de executare nu este stabilit in continutul actului juridic civil incheiat.

Sfera de aplicare a prevederilor art. 7 alin. 2 din decret mai cuprinde si acele cazuri in care actul juridic este afectat de conditie rezolutorie deoarece in astfel de situatii actul juridic se comporta ca si cum ar fi pur si simplu.

2.Pentru dreptul afectat de un termen suspensiv ori de o conditie suspensiva, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data implinirii termenului ori realizarii conditiei – art. 7 alin. 3 din decret; art. 1885 alin. 1 Cod civil. Regula este aplicabila doar atunci cand termenul suspensiv este in favoarea debitorului.

3.In cazul actiunii in raspundere pentru paguba cauzata prin fapta ilicita si in cazurile asimilate, prescriptia incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea) sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea, sau de la expirarea termenului prevazut de lege – art. 8 alin. 1 si 2 din decret.

Reglementari asemanatoare sunt si cele cuprinse de art. 12 din Legea nr. 11/1991, potrivit carora dreptul la actiunea in raspundere civila se prescrie in termen de 1 an de la data la care pagubitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca dauna si pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data savarsirii faptei.

In privinta determinarii inceputului prescriptiei extinctive potrivit acestei reguli se stabilesc momente alternative: fie de la momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe cel care raspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuie sa cunoasca aceste elemente.

Domeniul de aplicare a acestei reguli este forate intins, el acoperind atat ipoteza raspunderii civile delictuale cat si pe cea a raspunderii contractuale iar, de pe alta parte, aceasta se aplica si in cazul actiunii intemeiata pe imbogatirea fara just temei, pe gestiunea de afaceri, in cazul actiunii revocatorii, respectiv a actiunii in restituirea prestatiilor ca urmare a anularii unui act juridic civil executat, total sau partial.

4.Presccriptia actiunii in anulabilitate incepe sa curga din momente diferite, in functie de cauza de nulitate relativa – art. 9 din decret.

In cazul violentei, prescriptia are un singur moment de la care incepe sa curga si anume data incetarii acesteia, imediat victima putand iesi din pasivitate.

Cand anulabilitatea se datoreaza altei cauze, regula speciala privind inceputul prescriptiei cuprinde doua momente alternative: momentul subiectiv, al cunoasterii cauzei de anulare si momentul obiectiv, al expirarii celor 18 luni de la data incheierii actului a carui lipsire de efecte se cere. Atentie! Aceste 18 luni nu reprezinta un termen de prescriptie, ci marcheaza momentul obiectiv de la care incepe sa curga prescriptia.

5.Prescriptia dreptului la actiune privind viciile ascunse ale unui lucru, ale unei lucrari ori ale unei constructii incepe sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea termenului de garantie pentru aceste vicii – art. 11 din decret (este vorba de viciile lucrului si nu de vicii de consimtamant).

Merita mentionat faptul ca se distinge intre cazul viciilor ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrari executate si viciile constructiei, oricare dintre acestea putand fi la randul lor aparente sau ascunse. In aceste conditii trebuie subliniat ca articolul 11 alin. 1 din decret se refera doar la cazul viciilor ascunse, cel al viciilor aparente fiind reglementat de art. 1353 Cod civil. In materie mai sunt aplicabile si prevederile Ordonantei Guvernului nr.25/1992 prin care este stabilita raspunderea antreprenorului pentru vicii ascunse.

Si in aceste cazuri avem doua momente de la care poate incepe sa curga prescriptia: un moment subiectiv, adica data descoperirii viciilor si un moment obiectiv, adica data expirarii termenului de garantie.

6.Alte reguli privind inceputul curgerii termenului de prescriptie:

-prescriptia dreptului la optiune succesorala incepe sa curga de la deschiderea succesiunii – art. 700 alin. 1 Cod civil;

-prescriptia actiunii in tagada paternitatii incepe sa curga de la data cand sotul mamei a cunoscut nasterea copilului, cu mentiunea ca daca inainte de implinirea acestui termen sotul mamei a fost pus sub interdictie, un nou termen curge pentru tutore, de la data cand acesta a aflat despre nasterea copilului, iar daca tutorele nu porneste actiunea sotul mamei o poate formula inauntrul unui nou termen de 6 luni ce curge din momentul in care I s-a ridicat interdictia – art. 55 Codul familiei.

-prescriptia actiunii in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei incepe sa curga de la nasterea copilului, din momentul in care copilul a pierdut calitatea de copil din casatorie, prin efectul unei hotarari judecatoresti ramase definitive, iar in varianta in care mama a convietuit cu pretinsul tata ori daca acesta din urma a prestat copilului intretinere, termenul va incepe sa curga de la incetarea convietuirii sau a prestarii intretinerii – art. 60 Codul familiei;

-prescriptia actiunii posesorii, reglementata de art. 674 alin. 1 Cod procedura civila incepe sa curga de la data primului act prin care posesia este tulburata.

Sectiunea II – Calculul cursului prescriptiei extinctive

Modul in care se calculeaza termenele de prescriptie extinctiva este reglementat in primul rand de prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.

Pentru ipoteza in care termenele de prescriptie extinctiva sunt stabile pe zile, devin aplicabile regulile cuprinse in art. 1887 si 1889 Cod civil, potrivit carora in calculul termenelor de prescriptie nu intra ziua in care acesta incepe, iar prescriptia nu se socoteste castigata, decat dupa implinirea ultimei zile a termenului stabilit de lege.

Cand termenele de prescriptie extinctiva sunt stabilite pe ani, luni si saptamani, cu privire la momentul final al acestor termene se vor aplica prevederile art. 100 alin. 3 si 4 Cod procedura civila, potrivit carora asemenea termene se sfarsesc in ziua anului, lunii sau saptamanii corespunzatoare zilei de plecare, cu exceptia celor care incep in 29, 30 sau 31 ale lunii si se sfarsesc intr-o luna ce nu are asemenea zile, caz in care vor fi socotite implinite in ultima zi a lunii respective.

Sectiunea III – Suspendarea cursului prescriptiei extinctive

Suspendarea cursului prescriptiei extinctive poate fi definita ca acea modificare a acestui curs care consta in oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescriptie pe timpul cat dureaza situatiile, limitativ prevazute de lege, care il pun in imposibilitate pe titularul dreptului la actiune de a iesi din pasivitate.

Acest incident poate fi justificat prin faptul ca el devine aplicabil doar in variantele in care titularul dreptului la actiune nu sta in pasivitate ci este impiedicat de anumite situatii, ce nu tin de vointa sa, sa isi exercite dreptul astfel incat nu se impun sanctionarea lui. Imposibilitatea in care se afla subiectul de drept poate fi una de natura materiala, morala sau juridica, ori daca termenul ar curge si pe perioada respectiva titularul dreptului ar fi in pericolul de a pierde definitiv posibilitatea de a obtine sprijinul statului.

Cauzele suspendarii sunt expres prevazute de lege, ele fiind determinate in mod concret in cuprinsul art. 13 si 14 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, prescriptia este suspendata:

a. cat timp cel impotriva caruia ea curge este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere; prin caz de forta majora se intelege un eveniment imprevizibil si insurmontabil, o imprejurare a carei inlaturare depaseste puterile oricui s-ar afla intr-o astfel de situatie; este evident ca ne aflam in fasa unei imposibilitati absolute, apreciate in mod abstract, fara luarea in considerare a calitatilor personale ale titularului dreptului subiectiv.

b. pe timpul cat creditorul sau debitorul face parte din fortele armate ale tarii, iar acestea sunt puse pe picior de razboi; nu constituie o cauza de suspendare simpla participare la fortele armate ale tarii ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar.

c. pana la rezolvarea reclamatiei administrative facuta de cel indreptatit, cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la data inregistrarii reclamatiei; trebuie mentionat faptul ca acest caz de suspendare a fost, prin interpretare, extins la toate cazurile in care formularea actiunii in justitie este conditionata de o procedura prealabila obligatorie.

d. prescriptia extinctiva nu curge intre parinti sau tutore si cei care se afla sub ocrotirea lor, intre curator si cel pe care-l reprezinta, precum si intre orice alta persoana care, in temeiul legii sau al unei hotarari judecatoresti administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sunt astfel administrate, pana cand socotelile nu au fost date si aprobate.

e. prescriptia nu curge impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, cat timp nu are reprezentant legal si nici impotriva celui cu capacitate restransa, cat timp nu are cine sa-i incuviinteze actele.

f. prescriptia nu curge intre soti in timpul casatoriei.

Efectele suspendarii cursului prescriptiei extinctive trebuie privite sub trei aspecte:

Efectul general al suspendarii pentru perioada anterioara cauzei de suspendare nu se materializeaza deoarece el nu se produce sub aspect juridic, timpul care s-a scurs intre inceputul prescriptiei extinctive si data la care intervine cauza de suspendare intra in calculul termenului de prescriptie.

Pe durata cauzei de suspendare efectul produs de aceasta consta in oprirea curgerii prescriptiei, astfel incat perioada cuprinsa intre data intervenirii cauzei si cea a incetarii acesteia nu intra in calculul termenului de prescriptie.

Ulterior incetarii cauzei de suspendare, prescriptia isi reia cursul.

Articolul 15 alin. 2 din decret reglementeaza un efect special al suspendarii cursului prescriptiei extinctive, si anume:

-cand pana la implinirea termenului de prescriptie a ramas mai putin de 6 luni, momentul implinirii termenului va fi prorogat in asa fel incat intre momentul incetarii cauzei de suspendare si momentul implinirii termenului sa se asigure 6 luni, cu conditia ca termenul in sine de prescriptie aplicabil sa fie mai mare de 6 luni;





-daca termenul de prescriptie aplicabil este mai mic de 6 luni, iar din momentul incetarii cauzei de suspendare si pana la implinirea termenului a ramas mai putin de o luna, va avea loc o prorogare a acestuia in asa fel incat sa se mai asigure o luna pana in momentul implinirii termenului de prescriptie.

Prin aceasta dispozitie de prelungire a momentului la care se implineste termenul de prescriptie extinctiva, legiuitorul asigura posibilitatea efectiva pentru titularul dreptului la actiune de a cere protectia dreptului sau intr-un termen realmente suficient.

Atat efectul general cat si cel special al suspendarii cursului prescriptiei extinctive se produc de drept, organului de jurisdictie neramanandu-i decat sa constate producerea lor.

Sectiunea IV – Intreruperea cursului prescriptiei extinctive

Intreruperea cursului prescriptiei extinctive consta in acea modificare a acestui curs care se concretizeaza in stergerea timpul scurs de la inceputul prescriptiei si pana la ivirea uneia din imprejurarile prevazute de lege care determina acest efect si in inceperea unei noi prescriptii.

Dupa cum am vazut, prescriptia extinctiva este justificata de doua prezumtii, si anume pe cea a lipsei de convingere a titularului dreptului privind temeinicia pretentiei sale – dedusa din starea sa de pasivitate – iar pe de alta parte considerarea starii de fapt in care se afla debitorul ca fiind conforma dreptului – bazata pe impotrivirea sa la stingerea creantei. Ori de cate ori aceste prezumtii nu se mai confirma, producerea efectului prescriptiei extinctive nu se mai justifica. Este evident ca iesirea titularului dreptului din starea de pasivitate ori recunoasterea de catre debitor a pretentiei creditorului au ca efect inlaturarea prescriptiei extinctive incepute deoarece finalitatea acesteia a fost atinsa.

Intreruperea se datoreaza uneia din cele trei cauze expres si limitativ prevazute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958:

a. prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia; aceasta recunoastere a debitorului trebuie sa fie neindoielnica, indiferent daca este expresa sau tacita.

Recunoasterea dreptului aceluia in contra caruia se prescrie este un act unilateral care nu are nevoie de acceptarea creditorului fiind suficienta o lipsa de respingere din partea acestuia; ea nu trebuie sa imbrace nici o formalitate speciala, putand fi facuta atat in forma scrisa cat si verbala. Dovada recunoasterii se face potrivit cerintelor dreptului comun, sarcina probei revenind celui care o invoca.

b.prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca ori la un organ de arbitraj necompetent; intr-un astfel de caz se va produce efectul intreruptiv daca actiunea in justitie este efectiva, facuta cu scopul de a fi admisa si daca este finalizata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva favorabila.

Simpla sesizare a unui organ al puterii executive nu echivaleaza cu o cerere de chemare in judecata care sa intrerupa cursul prescriptiei extinctive; de asemenea acest efect nu se va produce daca cererea va fi retrasa, anulata ca netrimbrata sau se va constata perimarea acesteia.

Intreruperea prescriptiei extinctive are lor la data ramanerii definitive a hotararii de admitere a cererii de chemare in judecata, data la care se consolideaza si efectul intreruptiv al prescriptiei care opereaza de la data introducerii cererii. Daca insa cererea nu ajunge sa fie judecata sau daca ea este respinsa, se considera ca prescriptia nu a fost nici un moment intrerupta, efectul incetarii provizorii a cursului prescriptiei fiind inlaturat. Evident, intr-un astfel de caz titularul dreptului subiectiv civil va putea formula o noua actiune – in masura in care nu I se va putea opune autoritatea de lucru judecat – cu conditia ca termenul de prescriptie sa nu se fi implinit.

Rezultatul admiterii cererii de chemare in judecata fiind obtinerea unui titlu executoriu, dupa intrerupere va curge o noua prescriptie extinctiva ce va avea insa un alt obiect si anume cel de-a cere executarea silita.

c. printr-un act incepator de executare, cum ar fi poprirea, sechestrul aplicat asupra bunurilor miscatoare ce se afla in posesia datornicului, comandamentul trimis de creditor datornicului in cazul urmariri silite a bunurilor imobile etc.

Si in acest caz se impun conditia ca activitatea creditorului sa fie finalizata, respectiv cererea sa nu fie anulata sau perimata.

Efectele intreruperii cursului prescriptiei extinctive sunt reglementate de art. 17 din decret, ele producandu-se de drept astfel incat instanta judecatoreasca trebuie doar sa constate ca sunt intrunite conditiile enumerate de lege.

Sectiunea V – Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva

Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva este reglementata de art. 19 din decretul nr. 167/1958, situatii speciale regasindu-se in art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 si art. 4 alin. 3 din Legea nr. 19/2001, aceasta putand fi definita ca un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la actiune care, din motive temeinice, nu a putut formula actiunea in justitie inauntrul termenului de prescriptie extinctiva, astfel ca organul jurisdictional este indreptatit sa solutioneze, in fond, cererea de chemare in judecata, desi ea a fost introdusa dupa implinirea acestui termen.

Acest beneficiul al legii se justifica prin tendinta de a impiedica producerea efectelor prescriptiei extinctive ori de cate ori aceasta nu se justifica deoarece titularul dreptului este impiedicat sa isi exercite prerogativele din motive independente de culpa sa.

Cauzele repunerii in termenul de prescriptie extinctiva nu sunt enumerate de lege asa cum este cazul motivelor care justifica suspendarea si intreruperea, legiuitorul facand trimitere doar la notiunea de cauze temeinic justificate, de unde se trage concluzia ca a fost lasata pe seama organelor de jurisdictie posibilitate aprecierii, de la caz la caz, a motivelor invocate si a masurii in care acestea constituie sau nu cauze temeinic justificate.

In general, prin astfel de cauze, se inteleg acele imprejurari care, fara a avea gravitatea fortei majore, exclud orice culpa din partea titularului dreptului pentru depasirea termenului de prescriptie. Este vorba, in general, de piedici relative ce vor fi raportate la reclamant si la cei ce se afla in conditii asemanatoare. Se afirma astfel ca domeniul repunerii in termen incepe unde inceteaza culpa si inceteaza acolo unde incepe forta majora.

In practica judiciara au fost considerate ca indeplinind aceste conditii urmatoarele cauze: indrumarea gresita data de notarul public, urmata de tergiversarea luarii masurilor prevazute de lege de catre organul competent in materia acceptarii succesiunii, executarea unei pedepse privative de libertate; cunoasterea de catre parte a faptelor stabilite de organul de cercetare penala dupa implinirea termenului de prescriptie; o boala grava a creditorului.

Efectul repunerii in termenul de prescriptie consta in socotirea prescriptiei ca neimplinita, desi termenul a expirat, astfel incat printr-o astfel de repunere este anihilat efectul extinctiv al prescriptiei.

Acest efect permite organului de jurisdictie sa treaca la judecata cauzei in fond, creandu-se astfel posibilitatea pentru titularul dreptului la actiune sa obtina un titlu executoriu.

Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva opereaza numai in temeiul unei hotarari a organului de jurisdictie ce poate fi pronuntata la cererea titularului dreptului la actiune, cerere ce va putea fi formulata fie in cadrul actiunii principale, fie separat.

Potrivit art. 19 alin. 2 din decretul nr. 167/1958 se prevede ca cererea de repunere in termen va putea fi facuta in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie, termen care se refera atat la cererea in sine de repunere in termen cat si la cererea de chemare in judecata, indiferent daca ele se face deodata sau separat.

Instanta va putea dispune repunerea in termen, chiar si din oficiu, insa cu respectarea termenului special de o luna.

In legatura cu natura juridica a acestui termen, sunt autori care apreciaza ca este vorba de un termen de decadere si de procedura, iar potrivit unei alte opinii suntem in fata unui termen de prescriptie extinctiva.

Sectiunea VI – Implinirea cursului prescriptiei extinctive

Prin implinirea cursului prescriptiei extinctive intelegem determinarea momentului in care expira termenul de prescriptie extinctiva, aceasta operatiune implicand un anumit calcul ce presupune cunoasterea termenului de prescriptie aplicabil in cazul concret, inceputul acestui termen, regulile de calcul si daca a intervenit sau nu vreo cauza de suspendare sau de intrerupere.

In cazul termenelor stabilite pe zile, potrivit art. 1187 Cod civil calculul se va face pe zile si nu pe ore, iar ziua in cursul careia prescriptia incepe nu intra in calcul. Cand termenul este stabilit pe ani sau pe luni sunt aplicabile prevederile art. 100 alin. 3 si 4 Cod procedura civila.

Potrivit art. 1888 Cod civil ziua se imparte in 24 de ore, ea incepe la miezul noptii si se sfarseste la miezul noptii urmatoare iar termenul de prescriptie se implineste la ora 24 a ultimei zile. Daca insa actul trebuie indeplinit intr-un loc de munca, termenul se va implini la ora la care activitatea de la acel loc de munca inceteaza.

Daca ultima zi a termenului de prescriptie este o zi nelucratoare, termenul se va implini in prima zi lucratoare ce urmeaza.

Declaratiile si comunicarile de orice fel se vor socoti facute in termen, daca au fost predate oficiului postal sau telegrafic pana in ultima zi a termenului, la ora cand inceteaza, in mod legal, activitatea la acel oficiu.

CAIET DE SEMINAR 14

1.Prin actiune se intelege mijlocul juridic creat de legea procesuala pentru a pune in miscare activitatea instantei de judecata in vederea ocrotirii unor interese sau unor drepturi recunoscute de lege, fiind cel mai important mijloc legal de protejare a drepturilor civile subiective incalcate sau contestate ori a intereselor legitime ale persoanelor.

Dreptul la actiune reprezinta indreptatirea unei persoane de a recurge la mijlocul acordat de lege, adica reprezinta posibilitatea titularului unui drept subiectiv de a sesiza instanta de judecata printr-o cerere, solicitandu-i sa pronunte o hotarare in legatura cu cererea respectiva.

Actiunea si dreptul la actiune trebuie analizate atat sub aspect material, cat si sub aspect procesual. In sens procesual, dreptul la actiune reprezinta posibilitatea unei persoane de a sesiza instanta, de a pune in miscare activitatea instantei de judecata pentru realizarea justitiei, in cadrul unui raport juridic civil concret. In sens material, dreptul al actiune insemna posibilitatea unei persoane de a obtine concursul organelor de jurisdictie competente in realizarea dreptului subiectiv incalcat ori contestat, prin forta coercitiva a statului.

Deci, creditorul are dreptul de a I se restitui suma acordata cu titlu de imprumut – acesta este dreptul sau subiectiv civil. In masura in care debitorul nu stinge creanta, acelasi creditor va avea un drept la actiune in sens material reprezentat de posibilitatea de a obtine concursul organelor de jurisdictie in realizarea dreptului sau – adica poate obtine un titlu executoriu si apoi, daca se impune, va putea purcede la executarea silita a debitorului sau, procedura realizata cu ajutorul executorilor judecatoresti. Concomitent, creditorul are un drept la actiune in sens procesual, adica dreptul in sine de a sesiza instanta, acest drept nepierzandu-l niciodata, oricat timp ar trece de la data imprumutului. Ceea ce va pierde prin implinirea termenului de prescriptie va fi tocmai posibilitatea de a obtine ajutorul executorilor judecatoresti respectiv de a-l executa silit pe debitorul sau. Creditorul nu-si va pierde nici dreptul material, astfel incat daca dupa implinirea termenului de prescriptie debitorul va stinge creanta, plata sa va fi valabila.

2.Sub supuse prescriptiei extinctive conform art. 1 si 3 din Decretul 167/1958: actiunea oblica, actiunea in reductiunea liberalitatilor excesive, actiunea pentru plata contravalorii fructelor, actiunea in rezolutiunea contractului de vanzare cu clauza de intretinere, valorificarea titlului locativ, actiunea in restituirea prestatiei ca urmare a anularii actului juridic, valorificarea dreptului patrimonial de autor, actiunea pauliana, actiunea privind contravaloarea lipsei de folosinta, actiunea privind creanta sotilor impotriva unui tert etc.

3.Proprietarul nu isi pierde dreptul prin neuz, astfel incat actiunea in revendicare este, in principiu, imprescriptibila. Astfel, daca proprietarul detine un teren pe care nu il foloseste si dupa 70 de ani cineva merge si il lucreaza proprietarul va avea deschisa actiunea in revendicare, fara a se putea ridica problema prescrierii dreptului la actiune. Daca insa acelasi teren este folosit de terti o perioada indelungata, si dupa un timp comunitatea il recunoaste ca fiind proprietarul bunului, este posibil ca adevaratului proprietar sa-i fie paralizata actiunea in revendicare prin invocarea uzucapiunii de catre tert, adica dobandirea proprietatii de catre acesta, bazata pe posesia exercitata pe o perioada suficient de lunga de timp.

4.ATENTIE! In cazul contractelor cu prestatii succesive, pentru fiecare prestatie curge un termen de prescriptie separat. Astfel, in cazul in care se solicita in instanta chiria neachitata pe perioada 1995-2000, actiunea este admisibila pentru chiria pe perioada 1997-2000, fiind prescrisa pentru primii doi ani.

5.Sunt termene de decadere: termenul de 1 an pentru revocarea donatiei in caz de ingratitudine (art. 831 Cod civil), termenul de 3 ani prevazut de art. 1909 alin. 2 Cod civil, termenul de 45 de zile, prevazut de art. 10 alin. penultim din Legea nr. 18/1991 privind depunerea cererilor pentru constituirea si reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

6.Efectele suspendarii:

Termenul de prescriptie de 3 ani incepe sa curga la 16 iunie 1995. In 16 aprilie 1997 intervine un caz de forta majora si acesta persista pana la 16 decembrie 1997. Pe perioada 16 aprilie – 16 decembrie 1997 prescriptia nu curge, ea reluandu-si cursul la 16 iunie 1998. In aceste conditii prescriptia se va implini la 16 februarie 1999 si nu la 16 iunie 1998, cum s-ar fi intamplat daca nu intervenea motivul de suspendare.

7.Efectul special: in cazul in care termenul de prescriptie este mai mare de 6 luni:

Prescriptia incepe ca curga in momentul X si curge neintrerupt 2 ani si 8 luni, astfel incat in momentul in care apare cauza de suspendare, mai erau 4 luni pana la implinirea prescriptiei. Cauza de suspendare dureaza pana in momentul Y, cand incepe continuarea cursului prescriptiei. Cum nu mai ramasesera decat 4 luni, potrivit efectului special, vor mai curge 6 luni pana la implinirea termenului de prescriptie, potrivit art. 15 alin. 2 din Decretul 167/1958.

Daca motivul de suspendare intervenea in momentul X – ultima zi a termenului de prescriptie, din momentul Y, datorita efectului special, vor mai curge 6 luni pana la implinirea prescriptiei.

Atentie! Termenul de prescriptie nu se proroga automat cu 6 luni ci cu perioada necesara pentru ca din clipa in care inceteaza cauza de suspendare el sa mai curga 6 luni – deci se poate proroga cu o zi minim si 6 luni maxim.

Aceeasi este situatia si in a doua varianta, cand termenul total de prescriptie este mai mic de 6 luni, situatie in care prorogarea va opera in asa fel incat dupa incetarea motivului de suspendare sa mai curga o luna pana la implinirea termenului.

8.Referitor la intreruperea cursului prescriptiei extinctive, apreciem ca singurul caz tipic de intrerupere este cel care intervine in varianta recunoasterii dreptului a carui actiune se prescrie de catre cel in favoarea caruia curge prescriptia (debitor) deoarece in urma aceste recunoasteri prescriptie cursa anterior este stearsa si din momentul respectiv incepe sa curga un nou termen (teoretic recunoasterile debitorului facute din 34 in 34 de luni ar putea determina imprescriptibilitatea creantei pe durata vietii subiectelor raportului juridic civil, neexistand nici o limitare a numarului de intreruperi care pot interveni).

Referitor la cel de-al doilea caz se constata ca aceasta este usor artificial deoarece in masura in care actiunea este admisa nu se mai impune sa curga un nou termen de prescriptie – va curge un alt termen, cel privind dreptul de a solicita executarea silita – pe cand daca actiunea este respinsa sau este perimat dosarul sau este anulata actiunea ca netimbrata ori creditorul renunta la actiune, efectul intrerupator nu se mia produce. Consideram ca ceea ce a inteles legiuitorul in acest caz este acela ca prescriptia extinctiva nu mai curge din momentul formularii actiunii si pana in momentul solutionarii ei pozitive. Astfel, daca titularul dreptului introduce actiunea in ultima zi a cursului de prescriptie este evident ca aceasta nu poate fi solutionata in 24 de ore. Practic in acest caz inceteaza cursul prescriptiei si, dupa cum am aratat, in masura in care demersul este incununat de succes nu se mai pune problema inceperii unei noi prescriptii.

Poate sa apara urmatoarea situatie: imprumutul trebuia restituit in 15 martie 1995 iar la 20 martie 1995 creditorul formuleaza actiune impotriva debitorului. Pentru ca taxa de timbru este extrem de mare el nu reuseste sa o achite, astfel incat cererea sa este anulata ca netimbrata la 20 septembrie 1995. Nimic nu il va impiedica – desi in acest caz nu a intervenit intreruperea cursului prescriptiei – sa introduca o noua actiune, legal timbrata, pana la 15 martie 1998, obtinand un titlu executoriu si posibilitatea de porni procedura executarii silite.

Referitor la executarea silita, situatia este identica cu mentiunea ca perimarea opereaza mult mai repede iar institutia intreruperii isi saseste utilitatea atunci cand debitorul nu are bunuri cu care sa acopere intreaga creanta. Astfel, creditorul avand un titlu pentru 20.000.000 lei va porni formele de executie silita si va obtine recuperarea creantei pentru 5.000.000 lei. Evident, actiunea lui este intrerupatoare in raport cu termenul de prescriptie extinctiva astfel incat el va avea un termen pentru diferenta de 15.000.000 lei, deoarece nu este culpa lui ca debitorul nu poate stinge creanta.

Trebuie facuta doar mentiunea ca perimarea este o sanctiune de drept procesul civil in cazul in care partea sau partile nu depun diligente, lasand dosarul in nelucrare din culpa lor.

9.In ceea ce priveste repunerea in termen, legiuitorul a lasat la aprecierea instantei caracterizarea motivelor invocate ca fiind suficient de intemeiate ca sa justifice faptul ca titularul dreptului a pierdut termenul in care putea obtine ajutorul fortei coercitive a statului pentru realizarea dreptului sau.

In practica cel mai adesea cererile sunt formulate impreuna, in sensul ca primul capat de cerere al actiunii il reprezinta cererea pentru repunerea in termen, urmatoarele reprezentand cereri ale actiunii principale. Evident, daca instanta apreciaza ca cererea de repunere in termen nu este justificata celelalte capete de cerere nu mai sunt analizate.

Efectul admiterii cererii de repunere in termen este acela ca actiunea va putea fi solutionata pe fond desi termenul de prescriptie s-a implinit.

10.Referitor la motivul de suspendare reglementat de art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat ca acesta este aplicabil si in cazul contenciosului administrativ – Legea 29/1990 – si probabil ca solutia va fi aceeasi si in varianta reglementata de art. 720/1 din Codul de procedura civila asa cum a fost acesta modificat prin O.U.G. 138/200.

Intr-o reglementare viitoare se impune generalizarea acestui caz de suspendare la toate variantele in care formularea actiunii in justitie este conditionata de o procedura prealabila obligatorie.

11.O reglementare cu totul speciala cuprinde Legea 18/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (publicata in Monitorul Oficial. nr. 75/14.02.2001), care prevede in art. 46 alin. 3 ca actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobilele prevazute la art. 2 alin. 1 lit. b (cele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist) sunt lovite de nulitate absoluta , pentru ca la aliniatul 5 sa se prevada ca prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de 1 an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

12.In ceea ce priveste proiectul Legii de modificare si de completare a Codului civil, se constata dorinta de a cuprinde din nou reglementarea acestei institutii in cod, Cartea a III-a urmand sa se denumeasca: „Despre prescriptia extinctiva si calculul termenelor”.

Merita mentionat modul de abordare al normelor care reglementeaza prescriptia deoarece pe de o parte, potrivit art. 1846 orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nul, cum de altfel sunt nule clauzele prin care s-ar mari termenele de prescriptie stabilite sau s-ar exclude prescriptia, fie direct, fie prin declararea ca imprescriptibile a unor actiuni care, potrivit legii, sunt prescriptibile, in timp ce potrivit art. 1847 organul de jurisdictie nu poate aplica prescriptia din oficiu.

S P E T E

Solutionati urmatoarele spete:

1.DG promite fiicei sale ca ai va darui la casatorie un imobil format dintr-o constructie si 1600 mp, oferta pe care o reitereaza chiar si prezenta logodnicului acesteia.

La un an dupa casatorie, fiica si ginerele solicita predarea imobilului si, fata de refuzul proprietarului, formuleaza o actiune in justitie, solicitand judecatoriei obligarea lui D.G. sa le predea in proprietate imobilul promis.

Ce solutie va pronunta instanta?

2.A.B. incheie, la 17.01.1990, un contract de vanzare-cumparare cu C.D., stipulandu-se ca pretul se va achita in doua parti: 10 % in momentul incheierii conventiei, iar 90 % la 18 iunie 1991.

Vazand ca C.D. nu isi executa obligatia, A.B. formuleaza o actiune in justitie la 5 mai 1993 solicitand judecatoriei obligarea paratului la plata diferentei de pret.

C.D. solicita respingerea actiunii, invocand prescriptia dreptului la actiune raportat la data incheierii contractului – 17 ianuarie 1990, moment in care s-a nascut dreptul lui A.B. la actiune.

Ce solutie va pronunta instanta?

3.A.B. solicita instantei la 3 ianuarie 1996 sa il oblige pe X.Y. la plata chiriei restante pentru perioada 1 iunie 1992 – 31 decembrie 1995. X.Y. se opune la admiterea actiunii aratand ca i-a imprumutat lui A.B. la 1 decembrie 1995 o suma mult mai mare decat contravaloarea chiriei, pana la 1 aprilie 1996, astfel incat opereaza compensarea celor doua creante. Ulterior isi precizeaza pozitia, invocand implinirea termenului de prescriptie.

Ce solutia va pronunta instanta?

4.A.B. cheama in judecata pe M.N. solicitand instantei sa il oblige pe acesta sa respecte conventia incheiata cu tatal lui, in prezent decedat, privind modul de utilizare a izvorului aflat pe mejdia dintre cele doua proprietati. M.N. contesta conventia afirmand ca ea nu se poate sa fi imbracat forma autentica din moment ce tatal sau, nestiind carte, nu a putut semna.

Ce solutie va pronunta instanta?

5.E.F., minor, avand 13 ani, incheie un contract de vanzare-cumparare cu B., vanzandu-i o capita de fan cu 5.000 lei. Ulterior, E,F. solicita instantei anulara contractului ca fiind lezinar.

Ce solutia va pronunta instanta?

6.A.N. si B.M., concubini, locuiesc si se gospodaresc impreuna in perioada 1987 – 1992. Dupa separare, A.N. cheama in judecata pe B.M. solicitand sistarea indiviziunii privind bunurile dobandite impreuna in perioada convietuirii. Printre aceste bunuri se afla si un autoturism in valoare de 40.000.000 lei. B.M. se apara sustinand ca bunul a fost cumparat din bani proveniti din instrainarea unui alt autoturism, primit de el de la parinti, si pentru a dovedi existenta conventiei, solicita audierea unui martor. A.N. se opune la administrarea probei sustinand ca existenta actelor juridice avand o valoare mai mare de 250 lei nu poate fi probata decat prin inscrisuri.

Ce solutie va pronunta instanta?

7.A.B. solicita instantei – in 1995 – sa constate nulitatea unui contract de vanzare-cumparare incheiat cu R.C. in 1991 datorita lipsei formei autentice a actului juridic civil, obiectul conventiei constituindu-l terenuri arabile. Paratul nu se opune dar, pe calea actiunii reconventionale solicita obligarea lui A.B. la restituirea pretului incasat, corectat cu indicele de inflatie la zi. A.B. se opune la admiterea acestei cereri, invocand prescriptia.

Ce solutie va pronunta instanta?

8.L.F. cumpara la o licitatie publica in anul 1985, un imobil format din casa si 250 mp tern aferent constructiei. In 1995 L.F. este chemat in judecata de M.G., care revendica imobilul. Paratul invoca prescriptia, exceptie fata de care reclamantul sustine imprescriptibilitatea actiunii in revendicare si imposibilitatea blocarii acesteia altfel decat prin invocarea dobandirii proprietatii cu titlu de uzucapiune, L.F. neindeplinind insa conditiile cerute de lege pentru a fi dobandit proprietatea acestui imobil.

Ce solutie va pronunta instanta?

9.A.B. si C.B. sunt casatoriti. In 8 ianuarie 1990 A.B. vinde imobilul – bun comun – fara stirea lui C.B., in favoarea cumparatorului X.Y. In 30 iunie 1992 C.B. este pus sub interdictie, fiind numit tutore D la 8 decembrie 1992. La 7 ianuarie 1994 D cheama in judecata pe X.Y. solicitand instantei sa dispuna anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat in lipsa lui C.B. X.Y. invoca prescriptia. Fata de aceasta aparare, D. arata instantei ca termenul de prescriptie a inceput sa curga in momentul numirii sale ca tutore, la 8 decembrie 1992.

Ce solutie va pronunta instanta?

10.A.C. incheie cu B.D., la 17 noiembrie 1998 un contract de vanzare-cumparare, avand ca obiect un imobil, pretul fiind de 100.000 lei. In momentul perfectarii conventiei B.D. se muta in imobil si achita 50.000 lei. La 8 martie 1990 A.C. cheama in judecata pe B.D. pentru ca acesta sa fie obligat la plata diferentei de pret.

Paratul se opune la admiterea actiunii, invocand nulitatea absoluta a contractului, de pe o parte, deoarece legea in vigoare in 1988 prevedea obligativitatea existentei unei autorizatii administrative si prealabile, iar pe de alta parte deoarece legea in vigoare la data judecarii procesului prevede obligativitatea incheierii contractului in forma autentica ori contractul a fost consemnat intr-un act sub semnatura privata iar in 1998 nu a fost obtinuta autorizarea respectiva.

Ce solutie va pronunta instanta?

11.C cheama in judecata pe B solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa se dispuna rezolutiunea testamentului redactat de parat prin care acesta l-a instituit legatar universal pe Y, deoarece partile au incheiat o conventie potrivit careia C urma sa-l ingrijeasca pe D, sa-i asigure alimente si medicamente in schimbul promisiunii ca acesta il va institui legatar universal, ori D nu si-a executat obligatia asumata.

Ce solutie va pronunta instanta?

12.A chema in judecata pe W, la 5 mai 1993, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa il oblige pe parat sa-i predea folosinta imobilului indicat in actiune, care constituie proprietatea lui A – in calitate de mostenitor al proprietarului tabular, decedat la 10 noiembrie 1992 – si pe care W il detine fara nici un titlu. W invoca un contract de donatie prin care antecesorul lui A i-ar fi transmis dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv. Reclamantul isi completeaza actiunea solicitand instantei sa se constate ca donatia este nula deoarece contractul nu a fost incheiat in forma autentica In aceste conditii W solicita ca facandu-se aplicarea principiului conversiunii actului juridic, instanta sa stabileasca faptul ca actul isi produce efectele unui testament olograf, fiind scris, semnat si datat de antecesorul lui A. Textul actului este: vreau ca dupa moartea mea, casa si gradina sa fie ale lui W, drept multumire ca m-a ingrijit mai multi ani. 14 februarie 1990. N.A.

Ce solutie va pronunta instanta?

PRACTICA JUDICIARA

1. Contracte. Forma in care se incheie. Act autentic. Act sub semnatura privata. Nestiutor de carte.

Cu exceptia unui redus numar de acte juridice, cea mai mare parte a contractelor se incheie prin simplul acord de vointa, asa cum este cazul contractului de vindere-cumparare sub regimul Codului civil. In toate aceste cazuri, in care legea nu cere autenticitatea pentru insasi valabilitatea actului juridic si in care intocmirea unui inscris autentic sau sub semnatura privata constituie numai un mijloc de probatiune preconstituit, partile pot incheia valabil actul juridic prin simplul lor acord de vointa.

Din acest punct de vedere este indiferent daca partile sunt sau nu stiutoare de carte, pentru ca legea nu a creat un regim de incapacitate de a contracta. Astfel, partile nestiutoare de carte pot incheia valabil acte juridice fara sa recurga la forma autentica, daca aceasta nu este ceruta expres de lege pentru actul juridic respectiv (art. 35 din Legea nr. 358/1944).

Aceasta situatie nu exclude totusi posibilitatea ca actul juridic sa fie dovedit prin alte mijloace de probatiune, dupa regulile dreptului comun, deoarece lipsa inscrisului nu afecteaza valabilitatea raportului juridic (art. 1191, 1197 si 1998 Cod civil).

Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 2131/29.11.1956,

2. Contracte. Incheiere. Consimtamant. Anulare.

Incheierea si valabilitatea contractelor presupune o vointa libera, iar lipsa de discernamant dovedita a fi existat in momentul contractarii atrage nulitatea actului.

De aceea, faptul ca textul articolului 449 din Codul civil a fost abrogat nu este de natura sa duca la concluzia ca legiuitorul a voit sa dea o reglementare mai restrictiva cu privire la imprejurarile in care se poate cere anularea actelor dupa moartea celor ce le-au incheiat, ci ca judecatorilor li s-a dat libertatea de a stabili situatia reala, de la caz la caz, dispunand sau nu anularea actelor, independent daca aceasta a fost ceruta in timpul vietii sau dupa moartea celui ce le-a incheiat.

Prin urmare, pot fi anulate pentru lipsa de discernamant nu numai actele incheiate de minori sub 14 ani sau de persoane puse sub interdictie, ci si acea incheiate de orice alta persoana (art. 5 si 11 din Decr. 31/1954; art. 49 din Decr. nr. 32/1954).

Trib. Suprem. Col. civil, decizia nr. 1791/11.10.1956.

3. Conventii. Conditii de validitate. Eroare.

Eroarea constituie o cauza de nulitate numai atunci cand priveste substanta obiectului, adica acele calitati ale obiectului conventiei pe care partile contractante le-au avut in vedere si care au servit drept motiv determinant pentru formarea acordului de vointa, in sensul ca, in lipsa lor, nu ar fi contractat.

Prin urmare, daca partile au avut in vedere asemenea calitati ale obiectului, comunicandu-si-le cu prilejul incheierii conventiei si cazand de acord asupra lor, constatarea ulterioara a lipsei lor va fi de natura a indreptati partea aflata in eroare sa solicite anularea conventiei si restabilirea situatiei anterioare.

In cazul cand s-a stipulat ca element esential existenta unei atare calitati a obiectului contractului acestui element trebuie interpretat in semnificatia sa tehnico-stiintifica. Astfel, de exemplu, in speta urma sa se stabileasca ce trebuie sa se inteleaga prin „placa intreaga de bronz” la o pianina, de existenta careia fusese conditionata incheierea contractului (art. 953 si 954 Cod civil).

Trib. Suprem., col. civ. decizia nr. 1 din 04.01.1967, nepublicata.

4. Obligatii. Termen esential. Caracterizare.

Caracterizarea termenului ca esential nu este in functie de intinderea obligatiei debitorului, ci de vointa partilor.

Trib. Supr. Col. civ., decizia nr. 99/20.01.1959.

5. Conventii. Interpretare. Erori in redactarea inscrisului. Constatare in justitie.

Este de principiu ca interpretarea contractelor, care constituie legea partilor, trebuie sa faca in sensul vointei exprimare de ele. Daca, din eroare, la redactarea inscrisului constatator al vointei exprimate cu ocazia incheierii contractului se strecoara vreo greseala privind determinarea bunurilor care fac obiectul lui, remedierea deficientei se poate face, atat prin intocmirea altui act de catre partile contractante cat si pe cale de actiune in justitie.

In acest mod, atunci cand actiunea tinde la stabilirea realitatii in legatura cu vointa exprimata de parti iar nu a unor elemente impotriva sau peste ceea ce s-a convenit, instanta este indreptatita sa constate realitatea si, stabilind erorile savarsite in redactarea inscrisului doveditor al conventiei, sa dispuna rectificarea cuvenita, punand de acord inscrisul cu vointa exprimata de partile contractante.

Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 1123/03.07.1967.

6. Conventie – tranzactie. Legalitate. Rolul instantei. Conditie potestativa.

Instanta nu este obligata sa dea curs oricaror conventii intervenite intre parti, indiferent de continutul lor. Dimpotriva, ea are obligatia sa verifice daca prin conventia partilor, nu se urmareste un scop potrivnic legilor, intereselor statului sau tertelor persoane, ori, consimtamantul partilor nu a fost viciat, situatii in care ea va trebui sa respinga cererea.

In acest mod, trebuie sa procedeze instanta daca, de exemplu, conventia intre parti, in baza careia s-a solicitat o hotarare de expedient, contine obligatia debitorului sub conditie potestativa pura, care atrage nulitatea obligatiei (art. 271 cod procedura civila; art. 1010 Cod civil).

Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 1036/26.06.1963, nepublicata.

7. Tranzactie. Scop ilict.

Partea vatamata printr-o infractiune poate tranzactiona cu ajutorul infractiunii asupra intereselor sale civile, pentru a i se acoperi paguba suferita dar nu pentru a realiza un profit ilicit, conditionand retragerea plangerii prealabile de plata unor despagubiri disproportionate. De aceea, impacarea partilor in asemenea infractiuni trebuie sa fie neconditionata (art. 1 si 3 din Decr. nr. 31/1954, art. 1704 si urm. Cod procedura civila si art. 3 Cod procedura penala).

Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 107/27.01.1960.

8. Act juridic ilegal. Nulitate. Restituirea prestatiei. Conditii. Reclamant care a urmarit un scop antisocial si vadit imoral.

In principiu, fata de dispozitiile cuprinse in art. 966 – 968 Cod civil; nulitatea actelor juridice ilicite impune desfiintarea lor retroactiv, urmand ca partile sa fie repuse in situatia anterioara. Aceasta inseamna ca in cazul unui contract ilegal partile trebuie sa-si restituie reciproc prestatiile efectuate.

Restituirea prestatiei nu este insa admisibila in cazul in care reclamantul a urmarit un scop antisocial si vadit imoral prin incheierea contractului potrivnic legii si regulilor de convietuire sociala, in sensul art. 1 – 3 din Decretul nr. 31/1954. Altminteri ar insemna ca reclamantul sa se bazeze pe propria turpitudine in solutionarea actiunii de restituire a prestatiei, ceea ce nu poate fi ingaduit.

Trib. Suprem. Sectia civila, decizia nr. 1416/16.10.1981.

9. Conventie. Cauza ilicita. Sanctiune. Liberalitate prin care se urmareste inceperea, continuarea sau reluarea unei relatii de concubinaj.

Este de principiu ca obligatia are o cauza ilicita atunci cand scopul urmarit de cei ce se obliga contravine dispozitiilor legale imperative, ordinii publice, sociale si economice sau regulilor de convietuire sociala.

In conformitate cu dispozitiile art. 948 Cod civil; printre conditiile de valabilitate a unei conventii este prevazuta si aceea de a avea o cauza licita, iar potrivit art. 966 obligatia fara cauza sau intemeiata pe o cauza falsa ori ilicita nu poate avea nici un efect. Cauza este ilicita, potrivit art. 968 Cod civil; cand este prohibita de lege sau este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.

Liberalitatea prin care se urmareste inceperea, continuarea sau reluarea unei relatii de concubinaj are un scop potrivnic regulilor de convietuire, iar sanctiunea unui act juridic cu o asemenea cauza este nulitatea.

Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 144/29.01.1983, nepublicata.

10. Solidaritate pasiva. Conditie pentru ca sa opereze. Dovedire.

Potrivit art. 1041 Cod civil solidaritatea debitorilor nu se presupune, ci trebuie sa fie stipulata in mod expres. Daca nu se face aceasta dovada debitorii nu pot fi obligati in solidar la restituirea imprumutului.

Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 561/25.03.1983.

11. Solidaritate pasiva. Regresul codebitorului. Aplicare cu privire la latura civila a procesului penal.



Dupa cum se prevede in art. 1053 Cod civil; in caz de solidaritate intre doi sau mai multi codebitori, cel care a platit din datorie mai mult decat partea pe care trebuie sa o suporte are actiune in regres impotriva celuilalt sau celorlalti codebitori. Determinarea acestei parti se face in raport de catimea sumei de care a profitat fiecare debitor, iar in materie penala in raport de contributia fiecaruia dintre debitori la producerea prejudiciului. Daca unul dintre debitori si-a insusit intreaga suma, codebitorii solidari care au platit pentru cel ce a profitat de intreaga suma au o actiune in regres impotriva acestuia, intr-o atare situatie fiind vorba de o raspundere pentru altul, in sensul art. 1055 Cod civil. Astfel, de pilda, inculpatii condamnati pentru infractiunea de neglijenta in serviciu, care au platit fiecare cate o parte din suma delapidata, sunt indreptatiti sa ceara de la inculpatul condamnat pentru delapidare plata acestor sume, impreuna cu cheltuielile de judecata pe care le-au efectuat.

Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 771/31.03.1984

12. Contracte. Obligatie. Mod de stingere. Remiterea datoriei. Dovada.

Renuntarea voluntara sau iertarea de datorie este un contract cu titlu gratuit prin care creditorul libereaza pe debitor.

Iertarea de datorie, in afara de cazul cand este facuta prin testament, poate fi facuta in orice forma, deci, atat tacit cat si prin inscris autentic sau sub semnatura privata, putand fi dovedita ca orice act juridic potrivit normelor de drept comun cu privire la proba actelor juridice.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila decizia nr. 1741/26.09.1990

M.V. a formulat contestatie la executarea pornita de creditorul I.N. prin poprire asupra pensiei ce o primeste de la Oficiul de Pensii Buzau, in ce priveste suma de 18.898 lei, rest din debitul de 56.801 lei. Contestatia a fost motivata prin acea ca pentru suma de 18.898 lei creditorul a renuntat prin declaratia data in fata executorului judecatoresc.

Judecatoria Buzau, prin sentinta civila nr. 2629 din 10.07.1989, a respins contestatia cu motivarea ca renuntarea creditorului nu se poate face decat in fata instantei sau prin inscris autentic.

Tribunalul judetean Buzau a respins recursul declarat de contestator prin decizia civila nr. 776/26.09.1989. S-a motivat ca, in conditiile existentei unei hotarari judecatoresti prin care, pe calea popririi, se executa silit o datorie, consemnarea renuntarii la datorie in procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc nu poate inlatura efectele hotararii de validare a popririi.

Impotriva acestor hotarari, procurorul general a formulat recurs extraordinar, considerandu-le vadit netemeinice si esential nelegale, deoarece intre creditor si debitor a intervenit o conventie prin care creditorul a renuntat la parte din datorie, conventia pentru care legea nu prevede o forma speciala, nepunandu-se deci problema modificarii unei hotarari judecatoresti printr-un proces verbal al executorului judecatoresc ci a stingerii obligatiei printr-un asemenea act, care este un inscris autentic.

Recursul extraordinar este intemeiat.

Contestatorul – debitor M.V. a fost obligat prin decizia civila nr. 1083/1985 a Tribunalului judetean Buzau sa plateasca creditorului I.N. suma de 56.801 lei.

Pentru realizarea creantei sale creditorul a solicitat infiintarea si validarea unei poprii asupra pensiei debitorului, cerere ce i-a fost admisa prin sentinta civila nr. 3604/29.09.1986 a Judecatoriei Buzau.

La executorii judecatoresti de pe langa Judecatoria Buzau s-a format dosarul de executare nr. 71/1986. La 19.05.1988 in prezenta creditorului I.N. si debitorului M.V.; executorul judecatoresc intocmeste un proces verbal in care se consemneaza ca I.N. (numit reclamant) declara ca a recuperat suma de 23.045 lei prin mandate postale si poprire asupra pensiei asupra pensiei debitorului, ca in fata executorului se inmaneaza de catre M.V. (numit parat) suma de 12.000 lei, ca partile stabilesc de comun acord cu reclamantul sa continue executarea prin poprire pentru inca 3.000 lei, si ca reclamantul declara ca solicita recuperarea sumei de 38.054 lei, iar pentru suma restanta de 18.898 lei renunta definitiv in favoarea paratului. Procesul verbal este semnat de executorul judecatoresc, creditor si debitor.

Poprirea asupra pensiei debitorului fiind validata pana la concurenta sumei de 56.801 lei, aceasta a formulat contestatie la executare solicitand sistarea popririi pentru suma de 18.898 lei.

Instantele in mod gresit au respins contestatia cu o motivare care nu concorda cu prevederile legale raportate la raporturile juridice dintre parti.

In speta, nu sunt incidente normele juridice ce privesc inlaturarea efectelor unei hotarari judecatoresti ci acele prevederi legale aplicabile raportului juridic obligational precum si acelea referitoare la forta probanta a inscrisurilor.

Potrivit art. 969 din Codul civil conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, dispozitie ce se constituie ca un principiu de baza ce trebuie sa guverneze raporturile juridice dintre persoane.

Printre modurile de stingere a obligatiilor – indiferent cum au fost ele stabilite – Codul civil prevede la art. 1091 si 1138 – 1142 si remiterea voluntara sau iertarea de datorie.

Iertarea de datorie este un contract cu titlu gratuit prin care creditorul libereaza pe debitor. Iertarea de datorie, in afara de cazul in care este facuta prin testament, poate fi facuta in orice forma, deci atat tacit cat si prin inscris autentic sau sub semnatura privata.

In speta, creditorul, cu acordul debitorului l-a iertat pe acesta de o datorie de 18.898 lei, rest nerestituit din datoria totala de 56.801 lei.

Iertarea de datorie fiind un act juridic, ea trebuie dovedita potrivit normelor de drept comun cu privire la proba actelor juridice. Aceasta proba a fost facuta de debitor cu un act autentic, procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc. Actele incheiate de executorul judecatoresc in exercitiul atributiilor sale sunt acte autentice in temeiul art. 1171 din Codul civil. In speta, actul intruneste toate conditiile legale pentru a fi autentic: a fost intocmit de catre un functionar de stat, care are calitatea de a incheia acte in cauzele in care investit cu executarea, a fost incheiat la sediul instantei, loc unde executorul este in drept sa functioneze si in limitele competentei sale.

Fiind deci vorba de un inscris autentic, tot ce s-a petrecut in fata executorului judecatoresc si s-a consemnat in procesul-verbal cu privire la faptul prezentarii partilor, identificarea acestora, luarea consimtamantului, cu alte cuvinte tot ce agentul instrumentator a constatat personal, fac dovada pana la inscrierea in fals.

Fata de cele aratate proba iertarii de datorie a fost pe deplin facuta de debitor prin procesul-verbal incheiat cu executorul judecatoresc, act autentic impotriva caruia creditorul nu s-a inscris in fals.

In consecinta recursul extraordinar fiind intemeiat, urmeaza a fi admis. Hotararile pronuntate urmeaza a fi modificate in sensul admiterii contestatiei si sistarii popririi pentru suma de 18.898 lei, suma pentru care a avut loc o iertare de datorie.

13.Vanzare-cumparare. Cine poate vinde si cumpara. Exceptii.

In principiu pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit prin lege. Art. 1308 din Codul civil prevede insa ca sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse, mandatarii averii ce sunt insarcinati sa vanda.

Astfel, nu pot participa la licitatia bunurilor fostelor CAP nici membrii Comisiei de lichidare si nici cei din comisiile de licitatie.

Daca participa totusi, actele de licitatie intocmite sunt nule si drept urmare sunt nule si celelalte acte incheiate in baza lor.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, decizia nr. 2197/20.11.1992.

Liceul Teoretic „Mircea cel Batran” Ramnicu-Valcea, a solicitat anularea licitatiei si a actului de vanzare-cumparare incheiate in baza acesteia pentru crescatoria de porci a cantinei liceului, in contradictoriu cu D.C. si Comisia de lichidare a CAP Ramnicu-Valcea.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a detinut spatiul in litigiu de peste 10 ani, timp in care s-au facut substantiale imbunatatiri si ca licitatia a avut loc fara ca acesta sa stie despre organizarea ei.

Judecatoria Ramnicu-Valcea, prin sentinta civila nr. 7123/10.10.1991, a admis actiunea, a anulat procesul-verbal de licitatie nr. 125/15.07.1991 precum si contractul de vanzare-cumparare si procesul-verbal de predare-primire incheiat intre Comisia de lichidare a CAP Ramnicu-Valcea si D.C.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca imobilul a fost subevaluat, iar D.C., care a participat la licitatie in calitate de licitator era si membra a comisiei de licitatie.

Tribunalul judetean Valcea, prin decizia civila nr. 10 din 07.01.1992, a admis recursul declarat de C.D. si a modificat sentinta in sensul respingerii actiunii.

In motivarea deciziei s-a aratat ca pretul de organizare a licitatiei a fost corect stabilit, investitiile facute de reclamant au avut caracterul unor reparatii, iar organizarea licitatiei a fost facuta publica.

In contra acestei ultime hotarari a declarat recurs extraordinar procurorul general, considerand-o vadit netemeinica si esential nelegala, intrucat imobilul licitat nu a fost corect evaluat, nu s-a tinut cont de normele metodologice privind inventarierea si reevaluarea bunurilor si nici de investitiile mari facute de reclamant, ca D.C. a participat la licitatie ca licitator, ea fiind in acelasi timp si membra a comisiei de licitatie si ca anuntul publicitar privind licitatia nu a individualizat bunurile ce urmau sa fie licitate, punand in imposibilitate, pe reclamant sa participe si el la licitatie sau sa-si arate pretentiile derivand din calitatea sa, de chirias care a facut mari investitii la imobil.

Se solicita modificarea hotararii atacate in sensul respingerii recursului declarat de D.C.

Recursul extraordinar este intemeiat.

Potrivit art. 1306 din Codul civil, pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit prin lege iar art. 1308 din Codul civil prevede ca, sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse, mandatarii averii ce sunt insarcinati sa vanda.

Din actele existente la dosar rezulta ca D.C. la data licitatiei era membra atat a comisiei de lichidare a CAP Ramnicu-Valcea, cat si a celei de licitatie.

Din procesul-verbal de licitatie nr. 125/15.07.1991 rezulta ca D.C. a participat la licitatie, in nume propriu si ca ea a fost adjudecatara maternitatii de proci Raureni.

Pe de alta parte, fara nici o justificare, in contractul de vanzare-cumparare D.C., sotul acesteia figureaza in calitate de cumparator.

Fata de aceste imprejurari, in mod corect instanta de fond a anulat procesul-verbal de licitatie, contractul de vanzare-cumparare si procesul-verbal de predare primire a constructiilor.

Solutia instantei de recurs, care a respins actiunea, este neintemeiata atat pentru existenta motivului de nulitate invocat cat si in raport de celelalte critici din recursul extraordinar, vizand evaluarea incorecta a constructiilor, modul de a anuntare, prin publicitate, a efectuarii licitatiei si instrainarea terenului aferent.

In consecinta, recursul extraordinar fiind intemeiat, urmeaza a fi admis si a modifica hotararea atacata in sensul respingerii recursului declarat de D.C. potrivit art. 312, pct. 2 lit. a din Codul de procedura civila.

14. Conventii. Anulabilitatea pentru vicierea consimtamantului prin violenta. Intelesul notiunii de violenta. Autorul violentei.

Violenta, ca viciu de consimtamant, poate fi, nu numai fizica ci si morala, prin amenintarea, nelegetima, cu un rau sub imperiul caruia o persoana si-a dat consimtamantul la incheierea contractului de vanzare-cumparare.

Violenta constituie un viciu de consimtamant chiar daca este exercitata de o alta persoana decat aceea in folosul careia s-a facut contractul.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, decizia nr. 200/06.12.1993.

La 17 decembrie 1987, B.D.V. a chemat in judecata pe C.G. si M.M. solicitand: - sa se constate ca este unica mostenitoare a tatalui sau B.F., decedat la 17.07.1987, in care calitate i se cuvine intreaga masa succesorala; - sa se anuleze contractul de vanzare-cumparare facut de tatal sau paratei M.M. la 25.06.1987 asupra apartamentului in care locuiesc paratele; - sa se imparta bunurile dobandite de autorul sau cu parata C.G., atribuindu-se cota ce i se cuvine.

In motivarea capatului de cerere din actiune referitor la anularea contractului de vanzare-cumparare din 25.06.1987, privind apartamentul nr. 6, cu patru camere si dependinte, situat in Craiova, Piata Garii, bl. H 1, sc. 1, reclamanta a aratat, printre altele, ca actul s-a incheiat cu numai 20 de zile inaintea mortii tatalui sau, cand nu se gasea in situatia de a-si exprima vointa in mod valabil, din cauza bolii, cat si din faptul ca „asupra lui s-au exercitat presiuni si constrangeri, cauza si scopul actului obtinut” fiind „ilicite si imorale”.

La randul sau, C.G., prin cerere reconventionala, a solicitat ca reclamanta sa fie obligata la plata cheltuielilor pe care l-ea suportat din surse proprii pentru inmormantarea lui B.F.

Judecatoria Craiova, prin sentinta civila nr. 589/31.01.1989, admitand, in parte, actiunea, a anulat contractul de vanzare-cumparare si a partajat bunurile, potrivit celor consemnate in dispozitiv.

Impotriva sentintei au declarat recurs reclamanta si paratele.

Tribunalul judetean Dolj, sectia civila, prin decizia nr. 1348/29.06.1989, a admis recursurile, a casat sentinta atacata si a dispus administrarea de noi probe.

Rejudecand procesul in fond, acelasi tribunal judetean, prin decizia nr. 2122/12.10.1990, a admis in parte actiunea, a anulat contractul atacat si a dispus partajarea bunurilor in sensul celor cuprinse in dispozitiv.

In motivarea solutiei, tribunalul a retinut ca actul de vanzare-cumparare este nul, deoarece consimtamantul vanzatorului a fost alterat, prin violenta, iar pretul vanzarii nu a fost platit de cumparatoare.

Printr-un prim recurs extraordinar, declarat in cauza de procurorul general, s-a cerut modificarea deciziei ca fiind vadit netemeinica si esential nelegala.

S-a aratat in esenta, in motivarea recursului extraordinar, ca: - tribunalul a schimbat nelegal temeiul actiunii, atunci cand a considerat ca a fost viciat prin violenta consimtamantul vanzatorului; imprejurarile retinute de instanta nu intrunesc trasaturile caracteristice ale viciului de consimtamant mai ales ca, din probele administrate in cauza, rezulta si plata pretului, - reclamanta nu putea face dovada cu martori impotriva actului scris, pentru a dovedi neplata pretului.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, prin decizia nr. 86 din 16.01.1999, a respins ca nefondat recursul extraordinar, mentinand solutia pronuntata de tribunalul judetean.

Considerand vadit netemienice si esential nelegale ambele hotarari, procurorul general, prin cel de-al doilea recurs extraordinar, a cerut desfiintarea lor, pe motiv ca instantele au gresit atunci cand au dispus anularea contractului de vanzare-cumparare, intrucat, nu s-a facut dovada exercitarii unor violente asupra vanzatorului la incheierea actului de instrainare.

Recursul extraordinar nu este intemeiat.

In speta, astfel cum rezulta din expunerea rezumata a situatiei de fapt, prin actul de vanzare-cumparare autentificat la Notariatul de Stat al judetului Dolj, sub numarul 7781/25.06.1987, B.F. (tatal reclamantei) a vandut lui M.M. (fiica concubinei vanzatorului), apartamentul nr. 6, compus din 4 camere si dependinte, situat in Craiova, Piata Garii, blocul H1, et. I, cu pretul de 100.000 lei.

Rezulta, de asemenea, din probele dosarului, ca, din 17.07.1987, adica la 21 de zile de la data intocmirii actului, vanzatorul a decedat.

Prin actiune si in tot cursul procesului, reclamanta a sustinut printre altele, ca tatal sau a fost constrans, prin violenta, sa incheie actul de vanzare-cumparare cu fiica concubinei sale.

Este de principiu ca, pentru formarea valabila a oricarui act juridic nu este suficient sa existe consimtamantul partilor; se cere in plus, ca acest consimtamant sa fie liber si dat in cunostinta de cauza, adica sa nu fie viciat. Aceasta cerinta rezulta din textul art. 948 pct. 2 din Codul civil, care prevede ca, una din conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor, este consimtamantul valabil al partii care se obliga. Este evident, deci, ca, in cazul in care hotararea de a incheia un act juridic este luata sub imperiul unei constrangeri consimtamantul nu poate fi considerat constient si liber, nu este valabil si drept urmare, nu poate sa produca efecte juridice.

De aceea, art. 953 din Codul civil, referindu-se la consimtamant, prevede ca acesta nu este valabil, printre altele, atunci cand este smuls prin violenta.

Daca, prin definitie consimtamantul presupune libertate, violenta reprezinta o atingere adusa acestei conditii esentiale de valabilitate a consimtamantului. Violenta consta in faptul de a insufla unei persoane, prin amenintarea cu un rau, o temere sub imperiul careia consimtamantul la incheierea actului juridic.

In cazul violentei, victima este constienta ca nu ar trebui sa incheie actul juridic, dar prefera sa o faca, pentru a nu I se pricinui un rau.

Violenta psihica consta in faptul de a insufla autorului actului o temere fara de care acesta nu si-ar fi dat consimtamantul la incheierea actului.

Potrivit art. 955 din Codul civil violenta constituie un viciu de consimtamant, chiar daca este exercitata de o alta persoana decat aceea in folosul careia s-a facut conventia. Solutia se impune si este in deplina concordanta cu fundamentul psihologic al viciilor de consimtamant; de vreme de constrangerea altereaza actul volitiv, este indiferent daca emana de la cealalta parte sau de la un tert.

Un alt element constitutiv al violentei, cu caracter subiectiv, il reprezinta temerea, adica starea psihologica insuflata autorului actului de constrangere exercitata asupra sa. Este evident ca temerea trebuie sa prezinte o anumita gravitate pentru a vicia consimtamantul.

Pentru a putea sa produca efectele unui viciu de consimtamant, violenta trebuie sa fi determinat consimtamantul si sa fie nelegitima.

Din cuprinsul art. 956 alin. 1 din Codul civil rezulta ca intre temerea inspirata prin violenta si actul de violenta trebuie sa existe o stransa legatura, in sensul ca, fara presiunea psihica exercitata asupra sa, partea in cauza nu ar fi consimtit la incheierea actului. Dar, pentru a stabili daca temerea a fost determinanta, aprecierea trebuie facuta in concret, in raport cu persoana victimei si cu imprejurarile in care s-a incheiat actul juridic.

In raport cu aceste principii, urmeaza a se constata ca, in speta, fata de probele existente la dosar, cele doua instante au fost indreptatite sa retina ca B.F., autorul reclamantei, cu vointa slabita de boala si batranete, sub imperiul constrangerii morale exercitate asupra sa de catre cele doua parate, a consimtit sa incheie contractul de vanzare-cumparare cu privire la apartamentul din litigiu compus din patru camere si dependinte, instrainare pe care n-ar fi facut-o si nici nu ar fi avut motive sa o faca.

Este de observat ca, la data incheierii actului, vanzatorul era in varsta de 70 de ani, iar actele medicale depuse la dosar si care nu pot fi ignorate, demonstreaza ca, incepand din luna aprilie a anului 1987, starea sanatatii acestuia a inceput sa se inrautateasca, culminand cu incetarea din viata, la 17.07.1987.

Cu toate ca boala era grava (cancer), in acest intreg interval de timp bolnavul nu a fost inregistrat oficial la sectia de oncologie a Spitalului teritorial pentru tratament adecvat, tratamentul fiindu-i aplicat in exclusivitate de catre C.G., cadru medical cu pregatire medie, iar la 25.06.1987, cand stadiul bolii era avansat si se prefigura decesul, sub presiune psihica exercitata asupra sa, de catre parata, izolat de rude si de prieteni, dependent de medicamentatia administrata, B.F., a consimtit sa-si vanda apartamentul proprietate privata paratei M.M., fiica concubinei sale, cu pretul consemnat in act, de 100.000 lei.

De altfel, la 26.06.1987, a doua zi dupa incheierea actului de instrainare, Clinica de radiologie din cadrul Spitalului Craiova, unde B.F. a fost prezentat la un examen medical radiologic – in buletinul medical emis pe numele acestuia, a precizat nu numai diagnosticul ci si faptul ca bolnavului nu I s-a efectuat tratament si nici interventia chirurgicala, cazul fiind depasit, inoperabil, cum a afirmat si medicul N.M., la data de 16.01.1989, decesul fiind iminent si inevitabil.

Martorii U.S., P.I., S.I., S.G., prieteni buni cu autorul reclamantei, au aratat in depozitiile lor ca starea sanatatii acestuia s-a agravat, fara sa stie de ce boala sufera, intrucat rudele concubinei erau in apartament si il tineau sub o strica supraveghere si izolare spre a nu se cunoaste boala de care sufera. Martorii au mai relatat ca, intr-o discutie avuta cu B.F. cu o jumatate de an inainte de a se imbolnavi, acesta si-a exprimat temerea ca ar putea sa fie omorat de concubina si de rudele sale.

La interogatoriul luat paratelor, acestea au recunoscut ca dupa incheierea actului de instrainare l-au tinut pe vanzator sub o strica supraveghere, astfel ca, rudele si prietenii nu an mai putut lua legatura cu el.

Asa se explica de ce prietenii apropiati si reclamanta nu au aflat despre existenta actului decat dupa decesul lui B.F., survenit asa cum s-a mai aratat, la 17.07.1987.

Din cele relatate, rezulta in mod evident ca toate mijloacele de care s-au folosit paratele si anume tainuirea diagnosticului, izolarea totala a bolnavului, neinternarea lui in spital in vederea aplicarii unui tratament de specialitate, supravegherea si aplicarea tratamentului in mod exclusiv de catre C.G., incheierea actului in momentul in care boala si batranetea isi pusesera deja amprenta pe vointa vanzatorului, au fost de natura de a vicia consimtamantul acestuia, prin constrangere morala, la incheierea contractului de vanzare-cumparare.

Pentru toate cele ce preced, urmeaza a se constata ca hotararile atacate sunt temeinice si legale, astfel ca recursul extraordinar, nefiind fondat, se impune a fi respins.

15. Contracte. Simulatie. Dovedire. Aplicarea normelor de drept comun. Situatii de exceptie.

Conform art. 1175 si 1197 din Codul civil, simulatia nu poate fi dovedita intre partile contractante decat printr-un contrainscris care modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat. Aceasta regula nu sufera exceptie in cazul in care actul s-a facut prin frauda, dol sau violenta, oricand partile au un inceput de dovada scrisa, situatie in care este admisibila proba testimoniala precum si prezumtiile.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, decizia nr. 463/01.03.1993.

R.F. a chemat in judecata pe S.A. si M.C. pentru a se constata ca reclamanta este adevarata cumparatoare a autoturismului DACIA 1310 cu nr. de inmatriculare 1-M-58650 si nu M.C., asa cum rezulta din actul de vanzare-cumparare, incheiat la 16.01.1990: ca pretul real al vanzarii a fost de 128.000 lei si nu de 90.000 lei, cat s-a prevazut in actul autentic, solicitand in final la M.C. sa fie obligat sa-I restituie autoturismul.

I.C., tatal paratului M.C. a facut cerere de interventie in interesul paratului, solicitand sa se constate ca el a cumparat autoturismul de la S.A., dar imbolnavindu-se a convenit cu vanzatorul ca actul sa fie intocmit pe numele fiului sau, M.C.

Judecatoria sectorului 2, prin sentinta civila nr. 2331/29.05.1991, a respins actiunea introdusa.

Tribunalul mun. Bucuresti – sectia a III-a civila, prin decizia nr. 1604/23.10.1991, a admis recursul reclamantei si a modificat sentinta in sensul ca a constatat ca actul de vanzare-cumparare a autoturismului DACIA 1310 este simulat si ca atare adevaratul cumparator este RF, iar pretul achitat a fost de 128.000 lei. Paratul M.C. a fost obligat sa-i predea autoturismul reclamantei.

Prin recursul extraordinar declarat de procurorul general s-a considerat vadit netemeinica si esential nelegala decizia instantei de control judiciar si s-a solicitat modificarea ei in sensul respingerii recursului declarat de reclamanta impotriva hotararii instantei de fond.

In motivarea recursului extraordinar s-a aratat ca instanta de control judiciar in mod gresit a declarat simulat actul de vanzare-cumparare a autoturismul DACIA 1310 in lipsa unui contrainscris, atata vreme cat nu s-a retinut in cauza ca actul ar fi fost facut prin frauda, dol sau violenta, si partile nu au un inceput de dovada scrisa, astfel marturisirile si recunoasterile posterioare ale partilor nu pot inlocui contrainscrisul, sustinerile vanzatorului S.A. nu pot fi luate in considerare.

Recursul extraordinar nu este intemeiat.

Prin hotararea atacata corect s-a stabilit ca actul de vanzare-cumparare mentionat este simulat in sensul ca adevaratul cumparator al autoturismului este reclamanta R.F., iar pretul achitat a fost de 128.000 lei.

Este adevarat ca potrivit art. 1175 si 1197 din Codul civil, simulatia nu poate fi dovedita intre partile contractante decat printr-un contrainscris, care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat si ca aceasta regula nu sufera exceptie decat in cazul in care actul s-a facut prin frauda, dol sau violenta, ori cand partile au un inceput de dovada scrisa, situatie in care este admisibila si proba testimoniala si prezumtii.

Or, in speta, actul intitulat „chitanta”, incheiat la 09.09.1989, intre S.A. si R.V., din care rezulta ca, primul a primit de la secundul suma de 54.800 lei drept o parte din pretul autoturismului, pret stabilit in suma de 128.000 lei, constituie un inceput de dovada scrisa, care completata cu sustinerile vanzatorului S.A. in fata executorului judecatoresc si la interogator in fata instantei, precum si cu restul probelor la care s-a referit instanta, fac dovada completa a simulatiei.

In consecinta, hotararea atacata fiind legala si temeinica recursul extraordinar in temeiul art. 312 pct. 2 Cod procedura civila, urmeaza a fi respins.

16. Act juridic. Proba. Imposibilitate morala de preconstituire a inscrisului. Campul de aplicare a dispozitiilor art. 1198 Cod civil.

Pornind de la dispozitiile art. 1198 Cod civil, practica judiciara a extins cazurile in care actul juridic a carui valoare este mai mare de 250 lei poate fi dovedit si altfel decat prin act autentic sau prin act sub semnatura privata, adaugand, la imposibilitatea materiala, si imposibilitatea morala de a preconstitui inscrisul datorita calitatii partilor.

Faptul ca partile au fost colegi de serviciu – fara sa se puna problema unor raporturi de diferenta intre superior si subordonat – nu justifica abaterea de la regula inscrisa in art. 1191 Cod civil.

Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila, decizia nr. 374/09.03.1994.

Prin sentinta civila nr. 3506 din 05.05.1993 a Judecatoriei sectorului IV Bucuresti s-a admis actiunea principala formulata de reclamanta L.I. impotriva paratilor L.C. si L.C., s-a dispus evacuarea acestora din apartamentul situat in Bucuresti, sector 4, pentru lipsa de titlu locativ. Actiunea conexa a paratilor a fost respinsa ca nedovedita.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca paratii au avut calitatea de chiriasi in temeiul contractului de inchiriere incheiat pentru perioada de 01.03.1985-01.03.1986. Paratii nu au facut dovada existentei unui antecontract de vanzare-cumparare cu privire la acest apartament.

Sentinta a fost atacata cu apel de catre parati.

In motivarea apelului se arata ca intre parti a existat o intelegere cu privire la vanzarea-cumpararea apartamentului si nu cu privire la inchiriere, cum gresit a retinut prima instanta, motiv pentru care au si platit reclamantei suma de 60.000 lei. Totodata instanta nu a tinut cont de imposibilitatea morala de a produce o dovada scrisa, date fiind relatiile dintre parti.

Apelul nu este fondat.

Din ansamblul probelor administrate in cauza rezulta ca reclamanta, in calitate de proprietar al apartamentului din litigiu, a inchiriat apartamentul paratilor, pe perioada 01.03.1985 – 01.03.1986, conform contractului de inchiriere depus la dosar.

Ca atare, aceasta a fost intentia partilor – de inchiriere si nu de vanzare – cu atat mai mult cu cant nu s-a incheiat nici un inscris privitor la suma de 60.000 lei, pe care paratii pretind ca ar fi platit-o reclamantei, ca avans pentru apartament. Chiar in ipoteza in care reclamanta si parata au fost colege de serviciu, relatiile dintre ele nu erau de asa natura incat sa existe o imposibilitate morala de intocmire a inscrisului care sa consemneze achitarea avansului pentru apartament.

Contractul de inchiriere facand dovada certa a intentiei partilor, in prezent apelantii nu au nici un titlu locativ care sa justifice ocuparea apartamentului a carui proprietara este reclamanta, motiv pentru care, in raport de dispozitiile art. 296 Cod procedura civila, apelul urmeaza sa fie respins ca nefondat.

Nota: Intrucat in raport de dispozitiile art. 129-130 Cod procedura civila judecatorul trebuie sa aiba rol activ si sa puna in discutia partilor orice imprejurare de fapt sau de drept care ar duce la dezlegarea pricinii, respingerea cererii conexe ca nedovedita este criticabila.

17. Actul juridic. Vicii de consimtamant. Eroarea asupra persoanei. Inteles. Contract de vanzare-cumparare. Eroare asupra starii civile a cocontractantului.

Potrivit art. 954 alin. 2 Cod civil , „eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala, pentru care s-a facut conventia”. Caracterul determinat al erorii asupra persoanei se poate referi la identitatea fizica, identitatea civila sau la calitatile esentiale ale acesteia.

Prin urmare, eroarea asupra starii civile a cocontractantului nu poate constitui motiv de anulare a actului.

Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 499/07.03.1997.

Prin sentinta civila nr. 4269/29.05.1996 Judecatoria sectorului 2 Bucuresti a respins actiunea reclamantilor F.M. si D.C. impotriva paratilor B.D. si T.L.M. prin care au solicitata anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 26200/1994 pentru eroare asupra persoanelor paratilor.

Reclamantii apelanti au precizat ca solicita anularea contractului de vanzare-cumparare intrucat au fost indusi in eroare de parati, care nu le-au adus la cunostinta faptul ca sunt divortati; reprezentarea vanzatorilor reclamanti la data incheierii actului a fost in sensul ca vand sotilor B, pentru ca „averea sa ramana in continuare in familia lor”.

Potrivit art. 954 Cod civil, eroarea – ca viciu de consimtamant, nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a incheiat actul.

In cauza, nu exista eroare asupra persoanelor cu care s-a contractat, iar starea civila a partilor contractante nu poate constitui un elemente esential avut in vedere la incheierea contractului.

Sustinerea apelantilor ca au contractat cu paratii, in considerarea situatiei lor de persoane casatorite, pentru ca „averea sa ramana familiei”, este lipsita de relevanta juridica.

Este lovita de nulitate absoluta o atare clauza contractuala sau testamentara (prin care s-ar interzice vanzarea bunului cumparat, donat, lasat legat etc.), pentru ca ar contraveni dreptului proprietarului de a dispune liber si absolut de dreptul sau (art. 480 si 803 Cod civil).

Fata de motivele aratate, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

18.Contract de donatie. Conditii de forma. Nulitate.

In cazul in care contractul de donatie se incheie intre absenti, prin ofera si acceptare separata, atat oferta cat si acceptarea trebuie sa fie facute in forma autentica; altfel, sunt nule absolut (art. 814 Cod civil). Pentru ca donatia nula pentru viciu de forma sa produca efecte juridice trebuie refacuta in intregime cu respectarea formei cerute de lege (art. 1168 Cod civil).

Dupa moartea donatorului insa, aceasta nulitate pentru vicii de forma, poate fi acoperita prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara a donatiei de catre mostenitori (art. 1167 alin. 3 Cod civil).

Acceptarea donatiei trebuie sa intervina inainte de decesul donatorului si produce efecte doar din ziua in care s-a comunicat donatorului actul de acceptare (art. 814 alin. 2 Cod civil); in caz de moarte a donatorului inainte de acceptare, oferta devine caduca.

Deci, atat timp cat oferta de donatie nu a fost facuta in forma autentica si nici refacuta in conditiile legii, este lipsita de efecte juridice, chiar daca acceptarea s-a facut in forma autentica.

Totodata, nu se poate retine acoperirea nulitatii pentru vicii de forma de catre mostenitori, atat timp cat acceptarea donatiei a intervenit dupa decesul donatorului si astfel

oferta a devenit caduca.

Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 618/21.03.1997.

Prin sentinta civila nr. 1884/1996 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti s-a respins actiunea formulata de reclamantele D.V. si L.L. impotriva paratelor D.F., Primaria com. Cocu, jud. Arges si M.I., ca neintemeiata.

Impotriva sentintei au declarat apel reclamantele, criticand-o pentru urmatoarele motive:

In mod gresit instanta de fond a constatat existenta si validitatea donatiei, in conditiile in care donatia este lovita de nulitate absoluta; oferta de donatie cu privire la imobil, nu a fost facuta in forma autentica, potrivit art. 813 Cod civil; intre data ofertei de donatie si cea a decesului donatorului nu s-a facut nici o comunicare a acceptarii donatiei in forma autentica, asa incat acordul de vointa al partilor nu s-a realizat pe timpul vietii donatorului D.G.; s-a considerat, in mod gresit, de catre instanta ca s-ar fi acoperit prin confirmare viciile de forma ale donatiei; in realitate donatia este inexistenta, intrucat nu s-a realizat acordul de vointa prin intalnirea ofertei cu acceptarea.

Apelul este fondat.

La dosarul de fond s-au depus doua oferte de donatie, facute de donatorii D.C. si D.F. in favoarea donatarei com. Cocu, jud. Arges.

Oferta de donatie referitoare la imobilele situate in sectorul 1 Bucuresti si in comuna Cocu, jud. Arges, nu a fost autentificata, nici prin incheierea separata si nici impreuna cu prima oferta referitoare la bunurile mobile.

Prin adresa nr. 15720/19.12.1973 s-a comunicat donatoarei D.F., de catre Consiliul Popular al jud. Arges ca oferta de donatie a fost acceptata prin decizia nr. 384/03.11.1973 si prin declaratia de acceptare, autentificata la Notariatul de Stat al jud. Arges, sub nr. 6293/03.11.1973.

Contractul de donatie avand ca obiect bunurile imobile este lovit de nulitate absoluta, pentru motive care privesc in mod diferit pe cei doi donatori.

In cazul in care contractul de donatie se incheie intre absenti, prin oferta si acceptare separata, atat oferta, cat si acceptarea trebuie sa fie facute in forma autentica, in caz contrar fiind nule absolut, conform art. 814 alin. 1 Cod civil.

In cauza de fata, oferta de donatie a bunurilor imobile nu a fost facuta in forma autentica.

Instanta de fond a apreciat ca acest viciu de forma s-ar fi acoperit in conditiile art. 1167 alin. 3 Cod civil, prin executarea benevola a donatiei de catre mostenitorii donatorului decedat.

Acest argument nu ar fi putut fi invocat decat in ceea ce-l priveste pe donatorul D.C., care a decedat, nu si pentru donatoarea D.F., care traieste.

In cazul acesteia din urma, pentru ca donatia nula sa produca efecte, trebuie sa fie refacuta in intregime, cu respectarea formei ceruta de lege, conform art. 1168 Cod civil.

Cum pana in prezent donatoarea D.F. nu a refacut donatia, cu respectarea formei autentice a ofertei, oferta de donatie nu produce nici un efect, donatia facuta de D.F. fiind nula absolut.

In ceea ce-l priveste pe donatorul D.C., trebuie ca acceptarea donatiei sa aiba loc in timpul vietii acestuia (conform art. 814 Cod civil), iar actul de acceptare sa fie comunicat donatorului, in timpul vietii lui.

Nu s-a putut stabili daca momentul acceptarii donatiei a fost anterior sau ulterior momentului decesului acestuia, ambele evenimente petrecandu-se pe data de 3 noiembrie 1973.

Cert este ca notificarea acceptarii ofertei de catre donator s-a facut abia la 13 decembrie 1973, deci ulterior decesului donatorului D.C.,(care a intervenit la 3 noiembrie 1973), donatia ramanand fara obiect.

Intrucat, in ceea ce-l priveste pe donatorul D.C., contractul practic nu s-a incheiat nu se poate considera ca prin executarea benevola de catre mostenitori a donatiei s-a acoperit nulitatea provenita din lipsa formei autentice a ofertei.

In acelasi timp, caracterul absolut al acestei nulitati, subzista in persoana donatorului D.F., care nu poate, in mod valabil, sa confirme prin executare benevola o donatie lovita de o nulitate absoluta, pentru nerespectarea conditiilor de forma cerute de lege.

Avand in vedere lipsa formei autentice a ofertei de donatie si necomunicarea acceptarii donatiei in timpul vietii donatorului D.C. (conform art. 814 Cod civil), se va admite apelul, se va schimba in tot sentinta, conform art. 296 Cod procedura civila, in sensul ca se va admite actiunea si se va constata nulitatea contractului de donatie privind pe donatorii D.C. si D.F. si Primaria com. Cocu, jud. Arges, avand ca obiect imobilele.

19. Prescriptia extinctiva. Inceputul cursului prescriptiei extinctive in cazul actiunii intemeiate pe raspunderea civila delictuala.

Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, „prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea”.

Desi dreptul subiectiv la repararea pagubei pricinuita printr-o fapta ilicita se naste chiar in momentul in care se comite fapta ilicita, totusi dreptul la actiune se naste ulterior, prescriptia extinctiva incepand sa curga la unul sau altul din cele doua momente prevazute de lege.

Trib. Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 1505/05.10.1994.

Prin sentinta civila nr. 1168/07.02.1994, Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, in fond, dupa casare, a admis in parte actiunea formulata de reclamantul R.M. impotriva paratului B.I., a obligat paratul la plata sumei de 3.556.160 lei, cu titlu de despagubiri civile.

In motivarea sentintei, prima instanta a aratat ca a avut in vedere actele de la dosar, care atesta cuantumul pagubei produsa in patrimoniul reclamantului, prin fapta ilicita a paratului.

Impotriva sentintei a declarat apel paratul, care a criticat-o pentru nelegalitate si neteminicie, invocand exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

Apelul este nefondat.

In ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune, tribunalul retine ca accidentul de circulatie s-a produs la data de 09.12.1981, iar culpa autorului faptei ilicite a fost stabilita, cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 3035/28.09.1993 a Tribunalului Bucuresti – sectia a IV-a civila.

Termenul de prescriptie de trei ani incepe sa curga de la data ramanerii definitive a deciziei tribunalului, respectiv data de 28.09.1993 si, fata de data introducerii actiunii (25.10.1993), urmeaza sa se constate ca exceptia invocata nu este intemeiata, motiv pentru care tribunalul va respinge apelul ca nefondat.



In ceea ce priveste cererea formulata de apelant, pentru introducerea in cauza a SC ASIGURAREA ROMANEASCA SA, in calitate de societate asiguratoare, tribunalul o va respinge ca inadmisibila, fata de prevederile art. 294 Cod procedura civila.

20.Prescriptia extinctiva. Intreruperea cursului prescriptiei. Recunoasterea dreptului a caruia actiune se prescrie. Efectul intreruperii.

Art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevede limitativ cauza care intrerup cursul prescriptiei extinctive. Recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia, este unul din cazurile prevazute de lege.

Efectul recunoasterii dreptului a caruia actiune se prescrie este acela ca determina inceperea unui nou termen de prescriptie, de acelasi fel.

Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 1887/18.11.1994.

Prin sentinta civila nr. 1348/04.02.1994 Judecatoria sectorului 2 Bucuresti a respins ca prescrisa actiunea civila a reclamantului P.I., formulata impotriva paratilor N.C. si A.G. prin care au solicitat despagubiri pentru repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita a acestora.

S-a retinut ca fapta ilicita s-a produs la data de 09.03.1990, iar actiunea a fost introdusa la data de 26.07.1993.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul.

Apelul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 „prescriptia se intrerupe – alaturi de celelalte cazuri expres prevazute de lege – prin recunoasterea dreptului a carei actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia”.

Prin urmare, fata de faptul ca paratii au recunoscut obligatiile ce le revin si pentru ca au solicitat un termen pentru plata despagubirii, la 31.12.1990, termenul de prescriptie se socoteste de la aceasta data.

Reclamantul a formulat actiunea la 26.07.1993, deci in termenul legal de prescriptie.

In consecinta, tribunalul va desfiinta sentinta civila si va trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

21.Ocrotirea minorilor. Decaderea din drepturile parintesti. Motive.

Potrivit art. 109 din Codul familiei, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare, va pronunta decaderea din drepturile parintesti daca sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtare abuziva sau prin neglijenta grava.

Existenta unui comportament caracterizat drept neglijenta grava, in sensul textului enuntat, nu presupune numai agresiuni, violente sau condamnare pentru abandon de familie, ori declararea existentei abandonului, ci si lipsirea minorului de mijloacele de intretinere care pot pune in primejdie sanatatea si dezvoltarea fizica a acestuia.

Decizia Curtii Supreme de Justitie sectia civila nr. 2396/10.07.1997.

Consiliul Local al mun Arad a chemat in judecata pe H.N., in calitate de parinte a minorului H.C.A., nascut la 16.06.1981 si a cerut sa se dispuna decaderea acestuia din drepturile parintesti.

In motivarea actiunii s-a aratat ca minorul a fost abandonat de ambii parinti in Maternitatea Arad, a fost externat de catre unchiul si matusa sa – B.F. si B.E. – carora, ulterior, in anul 1985 le-a fost incredintat spre crestere si educare, prin hotararea Comisiei de Ocrotire a Minorilor, ca, de la data respectiva copilul s-a aflat in permanenta in ingrijirea acestora, paratul nu l-a mai vizitat de la varsta de 7 ani, nu a contribuit in nici un mod la cheltuielile de intretinere ocazionate de cresterea minorului de la nastere pana in prezent si refuza in mod nejustificat sa-si dea acordul la adoptia copilului, dovedind, prin comportarea sa, neglijenta grava fata de persoana minorului.

In cauza a formulat cerere de interventie accesorie – in interesul reclamantului – mama minorul R.D.

Tribunalul Arad a respins actiunea reclamantului, prin sentinta civila nr. 898/13.11.1996, retinand ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute in art. 109 din Codul familiei.

Prin decizia civila nr. 32/27.03.1997, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul Consiliului Local al mun. Arad, a modificat hotararea primei instantei in sensul ca a admis actiunea si a dispus decaderea paratului din drepturile parintesti.

Instanta a retinut ca minorul a fost abandonat de tatal sau de la o varsta frageda ramanand la familia B., care l-a crescut si intretinut si care il intretine si in prezent pentru a urma cursurile liceului, paratul neglijand continuu intretinerea copilului.

Impotriva acestei decizii paratul a declarat recurs, invocand nelegalitatea si netemeinicia sub urmatoarele aspecte: instanta a judecat in lipsa lui, cu procedura necompleta si fara a-i asigura dreptul la aparare; concluzia instantei privind decaderea din drepturile parintesti este gresita, deoarece la data incredintarii minorului sotilor B. el nu a fost de acord cu aceasta masura, iar prin incredintarea copilului in temeiul Legii nr. 3/1970 familiei B., el a beneficiat de alocatie din bugetul statului; paratul a platit suma stabilita pentru intretinerea copilului, nu a fost sanctionat pentru fapte privind neglijenta in asigurarea ocrotirii parintesti, nu a fost condamnat pentru abandon si nici nu s-a declarat existenta abandonului, nu s-a facut dovada unei agresiuni sau violente fata de minor, iar refuzul lui de a-si da consimtamantul la adoptarea copilului de catre familia B este exercitat in limitele unui drept garantat de lege.

Examinand recursul in raport cu motivele invocate se constata: pentru termenul de judecata din 27.03.1997, cand a fost solutionat apelul, citarea paratului a fost indeplinita cu respectarea cerintelor legale, citatia fiind afisata, potrivit art. 92 alin. 4 din Codul de procedura civila, pe usa principala a locuintei destinatarului. Deci, critica privind judecarea apelului cu procedura necompleta nu este intemeiata.

Referitor la fondul cauzei, din actele dosarului rezulta ca minorul HCA, ns. la 16.06.1981, se afla in ingrijirea sotilor B., de la data de 12.11.1981, iar la 05.07.1985, Comisia pentru Ocrotirea Minorilor Arad a legitimat aceasta situatie, incredintandu-l pe minor, prin Hotararea nr. 413, pentru crestere si educare familiei B. Prin aceeasi hotarare H.N. – tatal minorului – a fost obligat sa plateasca suma de 300 lei pe luna pentru intretinerea copilului.

Paratul a sustinut ca a platit constant aceasta intretinere in continuu, dar din inscrisurile prezentate de acesta rezulta ca, din anul 1986 pana in prezent, paratul nu a remis sumelor celor care acordau ingrijire minorului, ci le-a achitat agentului fiscal din comuna Ghiorac, fiind predate la bugetul statului.

O asemenea masura luata de parat, indiferent de motivatia ei, a prejudiciat grav pe copil, lasandu-l fara mijloace de subzistenta.

Grija paratului fata de copilul sau ar fi trebuie sa se manifeste prin trimiterea unei suma majorate periodic, in raport cu rata inflatiei, suma stabilita initial devenind derizorie.

Or, paratul nu a remis nici cel putin suma la care a fost obligat, transferand obligatia sa de intretinere, in calitate de parinte, in sarcina celor carora minorul le fusese incredintat, in cadrul masurilor de ocrotire.

Aceasta dovedeste neglijenta grava in indeplinirea indatoririlor parintesti si, prin lipsirea minorului de mijloacele de intretinere, sanatate si dezvoltare fizica a acestuia pot fi in primejdie.

Potrivit art. 109 din Codul familiei, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare, va pronunta decaderea din drepturile parintesti daca sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtare abuziva sau prin neglijenta grava.

Existenta unui comportament caracterizat drept neglijenta grava, in sensul textului enuntat, nu presupune agresiuni, violente sau condamnare pentru abandon da familie, ori declararea existentei abandonului, ci si lipsirea minorului de mijloacele de intretinere, ceea ce poate pune in primejdie sanatatea si dezvoltarea fizica a acestuia.

In aceste conditii, instanta de apel a constatat, in mod corect ca cerintele prevazute de art. 109 din Codul familiei sunt indeplinite si a pronuntat decaderea paratului din drepturile parintesti.

Asa fiind, recursul declarat de parat impotriva hotararii instantei de apel este nefondat si urmeaza sa fie respins.

22.Punerea sub interdictie. Curator. Numire. Revocare. Consecinte. Rolul autoritatii tutelare.

In cazul cand autoritatea tutelara a revocat calitatea de curator a unei persoane, aceasta nu mai poate apara in instanta interesele celui in favoarea caruia fusese numit.

Curtea Suprema de Justitie – sectia civila, decizia nr. 4087/03.12.1997.

S.E. a solicitat instantei sa dispuna punerea sub interdictie a mamei sale I.G., motivand ca aceasta este in varsta de 79 de ani, bolnava, suferinda de o afectiune psihica, pe fondul unui diabet zaharat si ASC foarte avansata, care determina un comportament anormal, o stare senila si de dementa.

In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 115, 142- 145 din Codul familiei si pe dispozitiile Decretului nr. 32/1954.

Din oficiu, instanta a solicitat autoritatii tutelare numirea unui curator pentru bolnava I.G., in vederea apararii intereselor acesteia in instanta si in fata altor organe de stat.

Prin dispozitia nr. 2569/02.06.1995 Primaria mun. Craiova a instituit curatela in favoarea bolnavei I.G., numind curator pe S.R.I. care, in aceasta calitate a fost introdus si citat in cauza.

La data de 25.08.1995, C.S., sora reclamantei, a formulat cerere de interventie in interes propriu, prin care a solicitat, la randul ei, punerea sub interdictie a mamei sale.

Prin sentinta civila nr. 387/31.10.1995, Tribunalul Dolj a admis ambele cereri si a dispus punerea sub interdictie a bolnavei I.G.

Totodata, instanta a dispus inregistrarea in evidenta speciala si numirea unui tutore, pentru bolnava parata, de catre autoritatea tutelara.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca I.G., mama reclamantei si a intervenientei, este in varsta de 79 de ani, bolnava si imobilizata la pat, si potrivit diagnosticului stabilit de expertiza medicala psihiatrica sufera de „dementa senila”, facandu-o sa nu aiba discernamantul faptelor si sa nu poata incheia acte de dispozitie cu privire la bunurile sale. A mai retinut instanta in continuare ca este in interesul bolnavei sa fie ocrotita impotriva eventualelor fapte sau acte pe care le emite fara discernamant.

In legatura cu divergenta dintre reclamanta si intervenienta cu privire la persoana curatorului si, respectiv, a viitorului tutore, prin sentinta s-a stabilit ca aceste probleme nu sunt de competenta instantei, ci vor fi avute in vedere de autoritatea tutelara.

Impotriva sentintei sus mentionate parata a declarat apel, prin curatorul I.S., sustinand ca solutia de punere sub interdictie este excesiva, ca nu se impunea luarea unei astfel de masuri intrucat interesele bolnavei sunt ocrotite prin instituirea curatelei generale si curatelei speciale.

Prin decizia civila nr. 62 din 27.11.1996 a Curtii de Apel Craiova, sectia civila a fost respins ca nefondat apelul formulat de I.G., prin curatorul I.S., in contradictoriu cu intimata S.E. si cu intervenienta C.S. si cu autoritatea tutelara.

S.C. a declarat recurs impotriva acestei decizii, intemeindu-se pe dispozitiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedura civila.

Asa dupa cum rezulta din actele aflate la dosar, S.C. a fost numit curator prin dispozitia nr. 426 din 24.11.1994 a Primariei mun. Craiova.

La 02.06.1995 insa, Primaria mun. Craiova, instituind curatela pentru bolnava I.G. a numit curator pe S.P.I., caruia i-a incuviintat sa sustina interesele bolnavei in instanta, fiind introdus si citat in cauza.

De la numirea unui nou curator in persoana lui S.C.I. prin dispozitia nr. 259/02.06.1995, S.C. nu mai are calitate de curator, deci nu poate sustine si reprezenta interesele bolnavei in instanta si evident, nu poate exercita vreo cale de atac impotriva hotararilor pronuntate de aceasta.

In consecinta, fata de cele ce preced, recursul declarat de S.C. este inadmisibil si urmeaza a se respinge.

23.Casatorie. Anulare. Viciu de consimtamant,

Potrivit art. 21 alin. 1 Codul familiei, casatoria poate fi anulata la cererea sotului a caruia consimtamant a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt sot, prin viclenie sau prin violenta.

Curtea Suprema de Justitie – sectia civila, decizia nr. 2196/16.06.1999.

Codul civil, in art. 960, defineste viclenia sau dolul ca o cauza de nulitate a actului juridic cand mijloacele viclene, intrebuintate de una dintre parti sunt astfel incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat.

Din dispozitiile legale citate rezulta ca, pentru a fi o cauza de anulabilitate a casatoriei, mijloacele viclene folosite de unul dintre soti trebuie sa fie determinante pentru ca celalalt sot sa-si manifeste consimtamantul.

Problema caracterului determinant al viclenei se rezolva insa de la caz la caz, in concret – instanta de judecata trebuie sa tina seama de experienta de viata,

pregatirea si de alte date privitoare la cel ce se pretinde victima a mijloacelor viclene.

Astfel, din probele administrate in cauza rezulta ca anterior incheierii casatoriei, partile au trait intr-un concubinaj notoriu, timp de 3 ani, si ca de o perioada de 2 ani recurentul o prezenta pe intimata rudelor si cunostintelor ca viitoare sotie. Insasi sora recurentului – audiata ca martor – a declarat instantei de fond in sensul ca reclamantul I-a spus ca se va casatori cu parata si ca era de acord sa aiba un copil cu aceasta.

Fata de aceste imprejurari de fapt, tinand seama si de experienta de viata a reclamantului, care este mai in varsta cu 13 ani decat parata, a mai fost casatorit si are 2 copii, se poate conchide ca pretinsele afirmatii ale paratei in sensul ca este insarcinata si daca nu accepta casatoria o va avea pe constiinta atat pe ea, cat si pe copilul conceput nu pot fi apreciate ca mijloace viclene de natura si gravitatea celor care sa-l fi determinat pe reclamant sa consimta la incheierea casatoriei.

Fata de cele ce preced, recursul reclamantului se constata ca neintemeiat si se respinge.

24.Interese contrare intre parinte si copil. Inteles. Impartirea unei succesiuni. Numirea unui curator.

In cazul in care copilul minor vine la succesiune in concurs cu parintele sau, care este reprezentantul sau legal, devine obligatorie numirea unui curator care sa-l reprezinte pe minor in proces, deoarece prin interese contrare, in sensul legii, se inteleg nu numai acelea care au dat nastere unui conflict, ci si cele concurente, care sunt susceptibile de a intra in conflict (art. 132 si 105 alin. 3 Codul familiei). Astfel, in speta, la dezbaterea succesiunii mama copilului, in calitate de sotie supravietuitoare, a sustinut ca o parte din bunurile ramase au caracterul de bunuri proprii si nu de bunuri comune, situatie de natura sa atraga o micsorare a masei succesorale, in detrimentul copilului.

Tribunalul mun. Bucuresti – sectia a IV-a civila, decizia 1587/1998.

Nota: In acelasi sens cu privire la intelesul notiunii de interese contrare si cu precizarea ca numirea curatorului este necesara nu numai cand se discuta succesiunea unui parinte, ci orice succesiune la care minorul vine in concurs cu unul dintre parinti sau cu ambii, Tribunalul Suprem, sectia civila, decizia nr. 1776/1984.

25.Interese contrare intre infietor si infiat. Numirea unui curator.

In cazul unei cereri de desfacere a infierii, daca intre infietor si infiat apare un conflict de interese, este necesar a se numi un curator special (art. 44 Cod procedura civila si art. 152 Codul familiei).

Astfel, in speta, la cererea procuraturii, judecatoria a dispus desfacere infierii si internarea minorului intr-o scoala de reeducare. Instanta de recurs a pus insa in discutie, din oficiu, ca motiv de nelegalitate, imprejurarea ca solutionarea cauzei nu s-a facut in contradictoriu cu minorul, deoarece parata infietoare are interese contrare fata de el. Aceasta imprejurare a fost dedusa din faptul ca parata s-a declarat pentru desfacerea infierii, in timp ce minorul a solicitat mentinerea ei. Fata de aceasta imprejurare s-a dispus casarea hotararii, cu trimitere spre rejudecare, urmand a se lua masuri pentru asigurarea asistentei minorului printr-un curator.

Tribunalul mun. Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 818/1990.

26.Punere sub interdictie. Caracterul dispozitiei legale. Pastrarea dreptului locativ.

Potrivit legii, persoana care nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei sau debilitatii mintale, urmeaza sa fie pusa sub interdictie si sa I se aplice regulile privitoare la tutela minorului care nu a implinit varsta de 14 ani. Intr-o atare situatie tutorele este dator sa ingrijeasca de persoana celui pus sub interdictie, care va locui la acesta (art. 149 si 122 Codul familiei). Mentionatele prevederi legale au un caracter de protectie instituit in favoarea interzisului si nu pot fi aplicate contrar finalitatii lor, in sensul de a se considera ca de la data punerii sub interdictie persoana in favoarea carei s-au luat masurile respective isi pierde dreptul asupra locuintei pe care o detine in mod legal, atribuirea ei altei persoane fiind nelegala.

Tribunalul mun. Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 995/1990.

Nota: Intr-o cauza solutionata de Tribunalul Suprem, sectia civila, s-a considerat ca desi domiciliul persoanei interzise este la tutorele ei, acest principiu nu poate fi aplicat decat atunci cand exista conditii corespunzatoare ca incapabilul sa locuiasca efectiv la tutore. Aceasta conditie nu este indeplinita daca, de exemplu, pentru ingrijirea incapabilului este necesara o camera separata dar care nu-i poate fi asigurata in locuinta tutorelui, decizia nr. 2951/1974.

27.Donatie imobiliara. Cauza donatiei. Nulitatea absoluta pentru cauza nelicita contrara bunelor moravuri si ordinii publice (art. 968 Cod civil).

Proba cauzei ilicite, neprevazuta in actul de donatie, incumba persoanei care sustine ca aceasta ar fi fost cauza. Proba cauzei ilicite se face prin orice mijloc de proba.

Curtea Suprema de Justitie, decizia nr. 39 din 13.06.1994.

Reclamanta a sustinut ca donatia este lovita de nulitate absoluta, intrucat a fost incheiata de autorul sau pentru a o determina pe parata sa intretina relatii intime cu el. Ca, in cazul in care instanta va constata valabilitate actului de donatie este necesar sa dispuna reductiunea acestuia intrucat a incalcat rezerva succesorala a reclamantei, in calitate de fiica, singura mostenitoare descendenta a defunctului.

Judecatoria Pitesti, prin sentinta civila nr. 7021/15.11.1989, a admis actiunea si a constatat nulitatea absoluta a actului de donatie.

Hotararea a fost confirmata de Tribunalul judetean Arges, sectia civila, care, prin decizia nr. 79/26.01.1990, a respins ca nefondat recursul declarat de parata.

Procurorul general a declarat recurs extraordinar impotriva ambelor hotarari si a cerut desfiintarea lor ca fiind vadit netemeinice si date cu incalcarea esentiala a legii si trimiterea cauzei spre o noua judecata. S-a sustinut, in esenta, ca instantele in mod gresit au retinut nulitatea actului de donatie, in realitate donatia a fost incheiata in scopul ca donatorul sa beneficieze de ingrijire, concubinajul nefiind dovedit in cauza.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, prin decizia nr. 811/27.03.1991, admitand recursul extraordinar a modificat hotararile atacate in sensul ca a respins capatul de cerere referitor la constatarea nulitatii actului de donatie incheiat la 22.02.1971. Prin aceeasi decizie s-au casat ambele hotarari in partea referitoare la reductiunea donatiei si s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Giurgiu.

Aceasta instanta, investita cu solutionarea cauzei, prin sentinta civila nr. 326/10.02.1992, a admis actiunea in limita casarii si a dispus reductiunea donatiei. Prin aceeasi sentinta, ca efect al partajului, s-au atribuit partilor bunuri in natura potrivit celor cuprinse in dispozitiv.

Tribunalul judetean Giurgiu, prin decizia civila nr. 227/01.07.1992, a respins recursurile declarate de E.E. si D.E.

Procurorul general a introdus recursul extraordinar de fata, cerand casarea lor si trimiterea dosarului la instanta de fond, spre o noua judecata, sustinand ca instantele nu au stabilit in mod complet si convingator situatia de fapt cu referire la raporturile dintre autorul reclamantei si parata.

In argumentarea recursului extraordinar, se enunta ipoteza ca autorul reclamantei a intretinut relatii notorii de concubinaj cu parata, motiv pentru care acesta si-a parasit familia si s-a mutat la concubina sa si ca, pentru continuarea acestor raporturi s-a incheiat actul de liberalitate care, avand o cauza ilicita si imorala, este lovit de nulitate absoluta.

Prin recursul extraordinar se mai imputa instantelor ca au redus libertatea la cotitatea disponibila fara sa fi stabilit valoarea reala a bunului donat, ceea ce a facut ca sa fie prejudiciate interesele reclamantei.

Criticile nu sunt intemeiate.

Este necontestat ca autorul reclamantei, prin actul incheiat la 22.02.1971 si autentificat de Notariatul de Stat Judetean Arges sub numar 848, a donat catre E.D. un imobil compus din teren in suprafata de 11.500 mp si o casa construita din barne, acoperita cu tabla, situata in vatra satului Ciomagesti, punctul Dogari. Prin acelasi act, donatorul si-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra intregului imobil donat.

Este, de asemenea, necontestat ca prin actiune reclamanta a cerut a se constata nulitatea actului de donatie incheiat de tatal sau in favoarea paratei ca avand o cauza imorala intrucat „a fost facut cu scopul ca parata sa intretina relatii de concubinaj cu donatorul”.

In conformitate cu dispozitiile art. 948 din Codul civil, printre conditiile de valabilitate ale unei conventii este prevazuta si aceea de a avea o cauza licita, iar potrivit art. 965 din acelasi cod obligatia fara cauza sau intemeiata pe o cauza falsa sau ilicita nu poate avea nici un efect. Cauza este ilicita potrivit art. 968 din Codul civil, cand este prohibita de lege sau este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.

Potrivit art. 967 din Codul civil, conventia este valabila, chiar daca nu este expres prevazuta cauza, care este prezumata pana la dovada contrarie.

De regula, cauza obligatiei si cauza actului juridic sunt conforme cu ordinea de drept. Ca urmare, sarcina dovedirii ilicitatii sau a imoralitatii cauzei incumba partii care se prevaleaza de ele.

Cat priveste admisibilitatea mijloacelor de proba pentru stabilirea inexistentei, falsitatii, ilicitatii sau imoralitatii cauzei, principiul il constituie deplina libertate de probatiune. Cauza este un fapt si ca atare ea poate fi dovedita in principiu, cu orice mijloace de proba, inclusiv depozitii de martori si prezumtii.

In raport cu aceste dispozitii legale incumba reclamantei obligatia de a dovedi ca prin liberalitatea facuta de tatal sau in favoarea paratei s-a urmarit inceperea sau continuarea unor relatii de concubinaj, ceea ce ar fi avut un scop potrivnic bunelor moravuri, iar sanctiunea unui act cu o asemenea cauza ar fi fost nulitatea.

Dimpotriva, din coroborarea tuturor probelor dosarului rezulta in mod cert ca actul in discutie a avut la baza un alt scop decat cel invocat de reclamanta si anume prin aceasta liberalitate donatorul a fost preocupat de a-si asigura o existenta normala, la batranete, pentru timpul cand nu va mai fi capabil de munca, tinand seama si de faptul ca era parasit de familia sa.

Astfel, este de retinut ca, intre parata, casatorita si cu familie inchegata, compusa din sot si trei copii si autorul reclamantei – cu era ruda – incepand din anul 1970 s-au statornicit raporturi de munca, in sensul ca se ajutau la muncile agricole, iar in anul urmator acesta din urma, fiind parasit de familia sa, s-a mutat in familia paratei.

Mai este de retinut ca prin actul de donatie facut paratei donatorul si-a rezervat un drept de uzufruct viager, iar ulterior a consimtit sa fie demolata constructia si sa se edifice o alta locuinta de catre fiica si ginerele paratei – cu care a si locuit si gospodarit o perioada mare de timp.

Martorii au relatat ca autorul reclamantei a donat imobilul in litigiu paratei, care era ruda sa, cu scopul de a obtine ingrijirea de care avea nevoie, deoarece era certat cu sotia sa si nu avea cine sa-l intretina.

Pe de alta parte, din adeverinta nr. 16205/1989 a Intreprinderii unde era angajat sotul paratei, rezulta ca acesta facea naveta zilnic de la domiciliu la locul de munca, imprejurare confirmata si de un martor.

De altfel, toti martorii audiati in cauza au facut declaratii unanime in sensul ca atat parata cat si sotul sau, nu au fost niciodata despartiti si ca la muncile agricole mergeau impreuna cu parata, sotul sau si autorul reclamantei.

Trebuie subliniat si faptul ca in perioada celor 18 ani care au trecut de la incheierea actului de donatie si pana la decesul donatorului, familia paratei I-a acordat ingrijire, iar acesta nu a cerut revocarea sau constatarea nulitatii actului si nici nu rezulta ca ar fi intentionat sa o faca, ceea ce demonstreaza ca actul in discutie nu a avut o cauza ilicita sau imorala.

Reclamanta a depus la dosar declaratiile extrajudiciare ale unor persoane in scopul de a demonstra ca intre tatal sau si parata ar fi existat relatii de concubinaj. Din alte declaratii tot extrajudiciare, anexate recursului extraordinar rezulta dimpotriva, ca tatal reclamantei care era batran, bolnav si parasit de sotie si de fiica sa adoptiva, ramanand fara nici un sprijin, a fost nevoit sa ceara ajutorul rudei sale D.E., parata si ca rasplata pentru ingrijirea ce I se acorda, I-a donat imobilul din litigiu. Din aceleasi declaratii mai rezulta ca o perioada de timp autorul reclamantei a locuit si a fost ingrijit de familia paratei, iar dupa aceea a locuit si s-a gospodarit impreuna cu fiica si ginerele acesteia, pana la deces.

Constatarea pe care a facut-o sectia civila a Curtii Supreme de Justitie, prin decizia criticata, in sensul ca actul de donatie a fost incheiat de catre tatal reclamantei in scopul de a obtine si beneficia din partea familiei paratei, de ingrijirea de care avea nevoie determinata de boala si varsta, este temeinica si legala.

Nu este intemeiata nici critica potrivit careia instantele nu ar fi stabilit valoarea reala a bunului donat, fiind astfel prejudiciate interesele reclamantei rezervatara. Cu ocazia dezbaterilor in fond a litigiului si in cadrul recursului ce a declarat, reclamanta – avand asistenta juridica calificata – nu a sustinut ca bunul donat ar fi fost evaluat gresit; dimpotriva, a solicitat a se omologa raportul de expertiza, astfel ca instantele, respectand principiul disponibilitatii, nu putea sa includa in masa de impartit bunul la o alta valoare decat aceea stabilita de expert si necontestata de parti.

In consecinta, recursul extraordinar, fiind nefondat, urmeaza sa fie respins.

28.Stabilirea domiciliului minorului. Cererea parintelui de a-i fi inapoiat copilul retinut de alte persoane. Conditii de admitere.

Potrivit dispozitiilor art. 100 din Codul familiei, copilul minor locuieste la parintii sai, iar in art. 103 din acelasi cod se prevede ca acestia au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoane care il tin fara drept.

Cererea pentru inapoierea copilului poate fi respinsa de instanta numai daca aceasta este contrara intereselor sale si daca dezvoltarea fizica, morala sau intelectuala este primejduita in casa parinteasca.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, decizia nr. 513/18.02.1994.

Prin cererea inregistrata la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, L.S. a solicitat instantei ca prin sentinta ce o va da, in contradictoriu cu paratele C.A. si C.E. sa le oblige sa-I inapoieze pe minora L.A.M.N.

C.A. si C.E. au depus la dosar o cerere reconventionala prin care au solicitat respingerea actiunii principale si obligarea reclamantei – parate la plata unei pensii lunare de intretinere pentru minora.

Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, prin sentinta civila nr. 3941/05.05.1992, a admis cererea formulata de L.S. si a respins cererea reconventionala.

C.A. a fost obligata sa-i permita reclamantei sa o ia pe minora de indata si fara trecerea vreunui termen.

Pentru a hotari astfel, instanta a retinut din actele dosarului si depozitiile martorilor ca reclamanta manifesta afectiune pentru ea, ii poate oferi conditii optime pentru crestere si educare, ca este in interesul fetitei ca in viitor sa fie sub supravegherea si ingrijirea mamei sale.

Tribunalul mun. Bucuresti, sectia a III-a civila, prin decizia nr. 1863/12.11.992, a admis recursul declarat de C.A., a modificat sentinta in sensul ca a respins cererea formulata de L.S.

Pentru a hotari astfel, tribunalul, din aceleasi probe, a retinut ca minora este bine ingrijita de recurenta care ii este matusa, are conditii optime la aceasta pentru o buna dezvoltare fizica si intelectuala, si nu este in interesul ei sa fie inapoiata mamei.

Procurorul general a declarat recurs extraordinar impotriva deciziei, aratand, in esenta, ca, in raport cu datele ce rezulta din probele dosarului, recursul trebuia respins.

Recursul extraordinar este fondat.

Din certificatul de nastere M.L.A.M., nascuta la data de 11.10.1979 rezulta ca are ca mama pe C.(L) S. Martorii au aratat ca fetita a fost in ingrijirea aproape permanenta a paratelor, deoarece reclamanta, la terminarea facultatii a fost repartizata intr-o alta localitate decat aceea unde locuia impreuna cu mama si sora sa si nu a avut posibilitatea sa se ocupe de aceasta. Dupa plecarea din tara in 1987 a continuat sa se intereseze de ea, aducandu-si contributia la cheltuielile de crestere si educare ale acesteia. Se mai retine din depozitiile lor ca I s-a asigurat o foarte buna crestere si dezvoltare.

L.S., cu actele depuse la dosar a facut dovada ca s-a stabilit in strainatate, s-a casatorit, are o familie bine inchegata, conditiile materiale de care dispune sunt corespunzatoare, ea se bucura de o buna reputatie, ca sotul si copilul rezultat din casatorie doresc ca minora sa vina sa locuiasca la ei.

Potrivit dispozitiilor art. 100 din Codul familiei, copilul minor locuieste la parintii sai, iar in ar. 103 din acelasi cod se prevede ca acestia au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept.

Este adevarat ca cererea de inapoiere a copilului poate fi respinsa de instanta daca aceasta este contrara intereselor minorului si daca dezvoltarea fizica, morala sau intelectuala este primejduita in casa parinteasca.

In speta, asa dupa cum s-a aratat, atat mama cat si C.A., matusa minorei, ii pot oferi acesteia conditii optime pentru o dezvoltare corespunzatoare sub aspect fizic, moral si intelectual; in plus, mama ii ofera un climat familial corespunzator alaturi de fratele sau si dragostea materna.

In aceste conditii, gresit a retinut tribunalul ca nu este in interesul minorei sa fie inapoiata mamei, refuzul ei de a fi alaturi de mama sa neavand la baza o situatie care sa o indreptateasca la o asemenea concluzie.

Urmeaza, pentru motivele aratate, a se admite recursul extraordinar, a se casare decizia recurata si a se respinge recursul formulat de C.A. impotriva sentintei civile nr.3941/05.05.1992 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti.

29.Ocrotirea minorilor. Decaderea din drepturile parintesti.

Decaderea din drepturile parintesti este sanctiunea prin efectul careia parintele ce isi exercita obligatiile sau isi indeplineste obligatiile parintesti contrar finalitatii lor isi pierde aceste drepturi; ea constituie o masura ce poate fi luata numai in interesul minorului si urmareste, ca finalitate, protejarea acestor interese prin scoaterea copilului de sub orice influenta provenind de la parintele sanctionat.

Decaderea din drepturile parintesti nu are, insa, ca efect atingerea drepturilor copilului fata de parintele sau si, in consecinta, aceasta sanctiune nu produce nici stingerea obligatiilor parintesti corelative acelor drepturi.

Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, decizia nr. 3876/29.11.1996.

Consiliul Local al mun. Arad a chemat in judecata pe parintii K.C. si K.E. pentru a se dispune decaderea acestora din drepturile parintesti cu privire la minorul K.D., nascut la 04.10.1992, intrucat in mod repetat l-au obligat la cersit in zona centrala a orasului Arad, periclitandu-i astfel sanatatea si dezvoltarea fizica.

Tribunalul Arad, prin sentinta civila nr. 14/11.01.1996, a respins actiunea, cu motivarea desi copilul a fost pus de parinti sa cerseasca pe trotuar in repetate randuri, in zona centrala a mun. Arad, sanatatea si dezvoltarea fizica a acestuia nu a fost periclitata, din moment ce banii primiti au completat bugetul familiei, destinat cumpararii alimentelor si a altor bunuri.

In hotarare s-a mai retinut ca, in urma demersurilor intreprinse de catre Comisia pentru Ocrotirea Minorilor de pe langa Consiliul judetean Arad, minorul a fost internat in Leaganul de Copii Arad, unde este vizitat de parinti si are asigurate toate conditiile de crestere si educare.

Tribunalul a mai retinut ca in cauza nu sunt intrunite nici cerintele Legii nr. 47/1993 cu privire la declarare judecatoreasca a abandonului de copii.

Curtea de Apel Timisoara, investita cu solutionarea apelului declarat in cauza de catre Consiliul Local al mun. Arad, prin decizia nr. 45/21.05.1996 l-a admis si a schimbat sentinta tribunalului in sensul ca a admis actiunea si a dispus decaderea din drepturile parintesti a paratilor K.C. si K.E. fata de minorul K.D.

Instanta de apel a retinut ca fata de situatia de fapt din dosar – cersit repetat al minorului – in varsta de 3 ani, la indemnul parintilor parati, cu consecinte negative asupra sanatatii si dezvoltarii sale fizice si psihice, solutia corecta in cauza este de admitere a actiunii, iar nu de respingere a acesteia, cum gresit a hotarat tribunalul.

Contrar celor retinute de tribunal, curtea de apel a mai motivat ca in cauza nu s-a cerut, conform Legii nr. 47/1993, declararea judecatoreasca a abandonului de copii.

Aceasta din urma decizie a fost atacata cu recurs de catre K.C., criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica pe considerentul ca instanta a apreciat gresit probele administrate iar pe de alta parte nu a incuviintat audierea unor martori propusi de parat, in acest fel retinand gresit ca ar fi intrunite cerintele legale de decadere din drepturile parintesti.

Recursul nu este fondat.

Ori de cate ori parintii (sau unul dintre ei) exercita ocrotirea parinteasca intr-un mod contrar intereselor minorului, periclitand prin aceasta dezvoltarea sa fizica si intelectuala normala, ei risca sa-si piarda drepturile parintesti pe cale judecatoreasca.

Prin urmare decaderea din drepturile parintesti este sanctiunea prin efectul careia parintele ce isi exercita drepturile sau isi indeplineste obligatiile parintesti contrar finalitatii lor, isi pierde aceste drepturi; ea constituie o masura ce poate fi luata numai in interesul minorului si urmareste protejarea acestor interese prin scoaterea copilului de sub orice influenta provenind de la parintele sanctionat.

Decaderea din drepturile parintesti nu are insa, ca efect, stingerea drepturilor copilului fata de parintele sau si, in consecinta, aceasta sanctionare nu produce nici stingerea obligatiilor parintelui, corelative acelor drepturi.

Astfel, potrivit art. 110 din Codul familiei, decaderea din drepturile parintesti nu scuteste pe parintele de indatorirea de a da intretinere copilului, indatorire ce se justifica in ideea ca o asemenea obligatie poate subzista in temeiul raporturilor de filiatie dintre parintele sanctionat si copilul sau minor, care raman nealterate si dupa incetarea ocrotirii parintesti; minorul are nevoie si in continuare de indeplinirea acestei obligatii a carei executare nu reclama in favoarea debitorului decazut din drepturile parintesti nici un drept corelativ fata de copilul creditor.

Potrivit art. 111 din Codul familie, autoritatea tutelara este autorizata sa permita parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara numai daca prin asemenea legaturi cresterea, educarea, invatatura sau pregatirea profesionala a copilului ar fi fost in primejdie.

Este insa de observat ca dreptul parintelui de a pastra legaturi personale cu copilul sau minor nu constituie o forma de manifestare a ocrotirii parintesti, deoarece nu reprezinta un mijloc pentru indeplinirea indatoririlor parintesti. Finalitatea dispozitiei legale cuprinse in art. 111 din Codul familiei se rezuma la stabilirea unei indrituiri pentru parintele decazut din drepturile sale de a se intalni cu copilul sau minor, de a veni in contact sau de a purta corespondenta cu acesta.

Chiar restransa la aceasta finalitate, indreptatirea consacrata prin textul mentionat nu poate fi exercitata de catre parintele in cauza decat cu incuviintarea autoritatii tutelare, stabilind aceasta conditie, legiuitorul a urmarit sa previna eventualele influente negative asupra minorului care ar putea fi exercitate de catre parintele sanctionat cu prilejul contactelor dintre acestia.

In speta, asa cum in mod corect a retinut Curtea de Apel Timisoara in decizia pronuntata, din dosar rezulta ca parintii K.C. si K.E. au determinat, in repetate randuri, pe copilul lor in varsta de 3 ani sa cerseasca pe strada, fapt datorita caruia, sanatatea, dezvoltarea fizica si morala a minorului sunt periclitate.

Fiind intrunite conditiile legale prescrise in art. 109 din Codul familie, in mod corect Curtea de Apel Timisoara a admis apelul Consiliului Local al mun. Arad, a desfiintat sentinta Tribunalului Arad si a dispus decaderea din drepturile parintesti a parasilor K.C. si K.E. cu privire la minor.

In sfarsit, mai este de aratat ca potrivit art. 112 din Codul familie parintele decazut poate redobandi, prin hotarare judecatoreasca drepturile parintesti in cazul in care au incetat imprejurarile care au justificat sanctionarea sa si se constata ca a disparut orice primejdie pentru minor; instanta judecatoreasca va reda parintelui decazut drepturile parintesti, fie la cererea autoritatii tutelare, fie la cererea parintelui interesat, insa in acest din urma caz, cu avizul autoritatii tutelare.

In consecinta, potrivit considerentelor ce preced, recursul declarat in cauza urmeaza a fi respins.



Pentru prezentarea definitiilor cunoscute de doctrina, Ernest Lupan, op. cit. p. 315

Ernset Lupan, op. cit. p. 356




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Continutul raportului juridic civil
EFECTUL DIRECT SI APLICABILITATEA IMEDIATA SI UNIFORMA A DREPTULUI COMUNITAR
Modalitati de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei
Sistemul de drept “socialist”
Raspunderea si sanctiunile administrative
Drepturile si obligatiile autoritatilor publice privind infaptuirea dreptului la informatie al persoanei. Infractiuni.
Contaminarea venerica si transmiterea sindromului imunodeficitar dobandit: continut legal, subiecti, continut constitutiv
Sistemul dreptului musulman
Nulitatea actului juridic civil
Morala














loading...