Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Infractiunea; Raspunderea penala; Cauzele care o inlatura; Sanctiunile de drept penal


Infractiunea; Raspunderea penala; Cauzele care o inlatura; Sanctiunile de drept penal




Infractiunea; Raspunderea penala; Cauzele care o inlatura; Sanctiunile de drept penal

A) Infractiunea- institutie fundamentala a dreptului penal.

Definitia infractiunii.

Dreptul penal este structurat in jurul a 3 institutii fundamentale: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa.

Intre aceste institutii exista o stransa legatura si conditionare in sensul ca institutia infractiunii determina existenta si functionarea celorlalte doua. Aceasta inseamna ca fara infractiune nu poate exista raspundere penala, iar in lipsa acesteia nu se poate concepe nici aplicarea unei pedepse. In aceasta privinta in art.17 alin.2 C.p. se prevede: ,, infractiunea este singurul temei al raspunderii penale”.

Dintre cele 3 institutii fundamentale ale dreptului penal infractiunea este cea mai importanta si constituie ,, piatra de temelie” a oricarui sistem de drept penal, deoarece reglementarile sale se rasfrang asupra tuturor normelor incriminatoare din acel sistem de drept.




Ca institutie fundamentala, infractiunea presupune un ansamblu de norme penale care reglementeaza, in general, conditiile de existenta si trasaturile caracteristice comune tuturor infractiunilor descrise in legea penala si in special, adica prin perspectiva infractiunii, cum ar fi: furt,omor,talharie,fals,etc.

Potrivit art.17 alin.1 C.p. – infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Trasaturile esentiale ale infractiunii

Din definitia legala a infractiunii se deduc cele 3 trasaturi esentiale ale infractiunii: pericolul social, fapta savarsita cu vinovatie si fapta prevazuta de legea penala.

- Pericolul social al faptei.

Pentru a constitui infractiune, fapta unei persoane trebuie sa fie periculoasa pentru societate.

In art.18 C.p., legiuitorul explica intelesul expresiei de pericol social al faptei: ,,fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre cazurile aratate in art.1 C.p. si pentru sanctionarea careia este necesar aplicarea unei pedepse”.

Conform art.1 C.p. legea penala apara, impotriva infractiunilor Romania,suveranitatea,independenta,unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept.

Putem deduce deci ca pericolul social trebuie sa aiba o anumita gravitate pentru a impune combaterea faptei prin aplicarea unei pedepse.

Gradul sporit al pericolului social deosebeste infractiunile de alte fapte care pot atrage sanctiuni extrapenale,cum sunt cele disciplinare, administrative.

Este posibil ca, in concret, criteriile folosite de legiuitor la evaluarea gradului de pericol social sa nu conduca intotdeauna la concluzia ca fapta comisa prezinta pericol social care sa justifice caracterul ei de infractiune (exemplu: furtul unei sticle de ulei dintr-un magazin alimentar).

Tinand seama de aceste realitati legiuitorul a reglementat in art.18 C.p. – fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, adica acea fapta prevazuta de legea penala prin care se aduce atingere minima uneia din valorile aparate de lege si care prin continutul ei concret este lipsita in mod vadit de importanta.

- Fapta savarsita cu vinovatie.

Prin vinovatie se intelege atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia.

Ca atitudine psihica a faptuitorului, vinovatia presupune doi factori: unul de constiinta care reprezinta factorul intelectiv, de reprezentare si altul de vointa, factorul volitiv.

Primul factor cel intelectiv consta in reprezentarea faptei, a conditiilor de savarsire, a urmarilor ei si a raportului de cauzalitate dintre actiune si urmari.

Al doilea factor, cel volitiv, reprezinta facultatea psihica a persoanei prin care aceasta isi mobilizeaza energia fizica in vederea infaptuirii activitatii infractionale.

In conformitate cu prevederile art.19 C.p., vinovatia exista cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa.

Fapta este savarsita cu intentie cand infractorul:

- prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte (intentie directa), prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui ( intentie indirecta).

Fapta este savarsita din culpa cand infractorul:

- prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce (culpa cu prevedere).

- nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada (culpa fara prevedere).

O a treia forma de vinvatie este praeterintentia (intentia depasita)

constituita prin elementele caracteristice atat intentiei cat si culpei ; ea este o forma mixta sau o combinatie a intentiei si a culpei. In cazul acesta prin infractiunea comisa se produce un singur rezultat mai grav decat cel urmarit sau acceptat de faptuitor (de exemplu vatamarea corporala grava, loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, violul care a avut ca urmare vatamarea grava a integritatii corporale ori moartea sau sinuciderea victimei, talharia care a avut ca urmare moartea victimei etc.)

- Fapta sa fie prevazuta de legea penala.

Aceasta trasatura este impusa de principiul legalitatii incriminarii consacrat de art.2 C.p. potrivit caruia legea prevede faptele care constituie infractiuni si ca nimeni nu poate fi sanctionat pentru o fapta care nu este prevazuta de lege ca infractiune la data savarsirii ei.

Pentru realizarea trasaturii esentiale a infractiunii care consta in prevederea faptei de legea penala este suficienta dispozitia de lege care descrie acea fapta, pentru realizarea principiului legalitatii, alaturi de dispozitia care descrie fapta, mai trebuie sa existe si dispozitia care sa dea o reglementare legala celorlalte doua trasaturi esentiale, respectiv pericolul social si vinovatia, cat si tuturor situatiilor pe care ele le implica.

Subiectii infractiunii.

Prin savarsirea unei infractiuni se naste un conflict juridic, raport de conflict ai carui subiecti activi si pasivi sunt precis determinati.

- subiectul activ: este persoana fizica sau juridica care savarseste sau contribuie la comiterea unei fapte prevazute de legea penala si indeplineste conditiile raspunderii penale (infractorul in calitate de autor, instigator sau complice).

Reamintim ca potrivit art.19 C.p. (introdus prin art. 1 pct.1 din Legea nr. 278/2006) persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul dreptului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala. Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea acelei infractiuni.

- subiectul pasiv: subiect pasiv general este statul si subiect pasiv special sau imediat este persoana care sufera o vatamare penala de pe urma unei infractiuni. Statul este subiect pasiv general pentru ca sufera consecintele tuturor infractiunilor, acestea tulburand ordinea de drept, punand in pericol sau lezand valorile fundamentale ale societatii.

Subiectul pasiv special sau imediat este persoana fizica si juridica ce sufera nemijlocit consecintele unei infractiuni determinate.

Continutul constitutiv al infractiunii:

Cuprinde doua laturi inseparabile: latura obiectiva si latura subiectiva.

- latura obiectiva: este definita ca fiind activitatea fizica materiala desfasurata de subiect si susceptibila sa produca o schimbare in lumea inconjuratoare prin lezarea ori punerea in pericol a unei valori sociale si a relatiilor sociale corespunzatoare acesteia.





La orice infractiune latura obiectiva cuprinde cuprinde in structura sa urmatoarele componente: elementul material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate.

- elementul material: consta in activitatea materiala desfasurata de subiect adica de insusi actul de conduita interzis sau impus prin norma de incriminare. Aceasta inseamna ca raspunderea penala a unei persoane este conditionata de existenta unei activitati materiale, fiind exclusa sanctionarea unui simplu gand al unei persoane ( nuda cugetatio).

Elementul material al laturii obiective poate fi realizat in doua modalitati: prin actiune (comisiunea) sau prin inactiune (omisiunea).

Actiunea este o forma de existenta a manifestarii exterioare care se caracterizeaza printr-o atitudine pozitiva, ea presupune a face ceva ce legea interzice ( de exemplu fapta de omor poate fi savarsita prin acte de lovire nemijlocita a victimei de catre faptuitor ori prin folosirea de catre acesta a unei substante explozive sau otravitoare).

Inactiunea este de fapt o forma de manifestare exterioara prin care faptuitorul adopta o atitudine negativa, pasiva, in sensul ca nu face ceea ce legea il obliga sa faca si in acest fel lasa camp liber unor energii sa actioneze si sa produca rezultatul pe care legiuitorul, prin intentia faptei, urmarea sa-l evite. De exemplu legea pretinde oricarei persoane sa denunte imediat infractiunea grava despre care are cunostinta. Daca nu denunta va fi tras la raspundere penala potrivit art.265 C.p.

- urmarea imediata: consta intr-un rezultat material, adica schimbarea substantiala adusa bunului sau persoanei asupra careia s-a indreptat actiunea sau inactiunea ( ex. uciderea unui om).

In continutul infractiunilor materiale legea a prevaut urmarea, care de regula consta intr-o vatamare, o alterare a obiectului (ex. pentru existenta infractiunii de omor 174 C.p trebuie sa se stabileasca rezultatul letal).

- legatura de cauzalitate: consta in legatura de la cauza la efect ce trebuie sa existe intre actiunea si inactiunea incriminata de lege si urmarea pe care aceasta o produce.

Trebuie facuta deosebire intre fenomenul cauza, care duce la producerea efectului si conditiile in care se comite fapta care nu pot produce efectul.

- latura subiectiva: consta in totalitatea conditiilor privitoare la atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta sa si urmarile acesteia prevazute in norma de incriminare.

In continutul laturii subiective a infractiunii intra cu elementele componente: vinovatia, mobilul si scopul.

- vinovatia, ca element subiectiv reprezinta atitudinea psihica a infractoruli fata de fapta savarsita si urmarile sale, atitudine exprimata in vinovatia ceruta de lege pentru existenta infractiunii.

- prin scopul infractiunii se intelege finalitatea urmarita prin savarsirea faptei ce constituie element material al infractiunii, obiectivul propus si reprezentat de faptuitor, ca rezultat al actiunii sau inactiunii sale; cunoasterea mobilului faptei se impune in fiecare caz concret ca element necesar pntru cunoasterea cazului de conduita pentru ca el poate da raspuns la intrebarea ,, de ce s-a savarsit infractiunea?,, si sfarseste pentru a determina gradul de pericol al infractorului si la stabilirea masurii de aparare sociala adecvata acestei periculozitati.

La toate infractiunile intentionate savarsite in concret, organele judiciare au obligatia de a cunoaste mobilul cu care a actionat faptuitorul.

- scopul infractiunii: consta in finalitatea propusa, din destinatia actiunii ori din rezultatul faptei aflate in reprezentarea faptuitorului.

Este necesar sa se cunoasca scopul in care a actionat subiectul

( scopul nu conditioneaza existenta faptei incriminate) pentru a fi avut in vedere la stabilirea pericolului social concret al faptei si la dozarea pedepsei.

B) Raspunderea penala.

Reprezinta un ansamblu de drepturi si obligatii corelative ale subiectelor raportului juridic penal de conflict si se realizeaza prin constrangerea exercitata de stat in conditiile legii, fata de infractori, in vederea stabilirii ordinii de drept si prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

In sens restrans prin raspundere penala se intelege obligatia unei persoane de a suporta o sanctiune penala intrucat a savarsit o infractiune.

Subiectele raspunderii penale sunt: statul pe de o parte si infractorul pe de alta parte.

Statul reprezinta subiectul devenit activ care exercita constrangerea juridica pentru aplicarea si asigurarea realizarii sanctiunii juridice, iar infractorul care este denumit subiect pasiv, trebuie sa suporte consecintele faptei sale adica aplicarea si executarea sanctiunii.

Singurul temei al raspunderii penale este infractiunea ( art.17 alin.2 C.p.).

Printre regulile care functioneaza in stabilirea raspunderii penale functioneaza si individualizarea raspunderii penale, aceasta constand in operatiunea de adaptare a pedepsei in functie de pericolul social abstract si cel concret al infractiunii si de periculozitatea infractorului.

C) Cauzele care inlatura raspunderea penala.

Sunt institutii ale dreptului penal care reglementeaza anumite stari, situatii sau imprejurari posterioare savirsirii infractiunii care au ca efect inlaturarea raspunderii penale, desi exista temeiul acesteia.

Acestea sunt: amnistia, prescriptia, lipsa plangerii prealabile si retragerea acesteia, impacarea partilor.

- Amnistia: este un act de clementa, exprimat prin lege organica, in temeiul unor considerente social politice si de politica penala, prin care se inlatura raspunderea penala, executarea pedepsei si alte consecinte ale condamnarii pentru infractiunile savarsite pana la data aparitiei legii de amnistie.

Ca act al autoritatii legiuitoare, amnistia este reglementata prin normele dreptului constitutional. In acest sens prin art. 73 pct.3 lit i din Constitutia revizuita, amnistia se reglementeaza de Parlament prin lege organica.

Ca institutie de drept penal, amnistia este prevazuta in art.119 C.p. care reglementeaza efectele pe care le produce atunci cand intervine inainte sau dupa condamnarea faptuitorului. Dispozitii privind amnistia se gasesc si in C.p.p. art.10 lit g .

Amnistia inlatura raspunderea penala pentru fapta savarsita.

Atunci cand amnistia intervine dupa condamnare, ea inlatura si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii.

Dar, amnistia nu inlatura caracterul penal al faptei, care ramane incriminata.

Amnistia este generala, cand priveste orice infractiune,indiferent de gravitatea,natura sau modalitatea de incriminare a faptei (C.p sau legi speciale).

Amnistia este speciala atunci cand priveste infractiuni de o anumita natura si limita de pedeapsa (amenda sau inchisoarea de pana la 3 ani) ori calitatea infractorilor ( minori, femei gravide sau batrani).



Ca efecte, amnistia inlatura raspunderea penala, executarea pedepsei principale, a pedepselor complementare, in masura (in care nu au fost executate) face sa inceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile rezultate din condamnare. Dupa condamnare amnistia are ca efect inlaturarea starii de recidiva. Amnistia nu are efecte asupra masurilor de siguranta, masurilor educative si asupra drepturilor persoanei vatamate (art.119 alin.2 C.p.).

- Prescriptia raspunderii penale: prin prescriptie se intelege stingerea unui drept prin trecerea timpului, in conditiile stabilite de lege.

In dreptul penal, prescriptia este o cauza care inlatura raspunderea penala si este reglementata prin art.121 C.p., devenind o institutie juridica penala importanta.

Prin prescriptie se stinge dreptul statului de a stabili raspunderea penala si de a aplica pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita si se stinge obligatia infractorului de a mai suporta consecintele savarsirii infractiunii.

Potrivit art.121 alin.2 C.p. prescriptia nu inlatura raspunderea penala in cazul in cazul infractiunilor contra pacii si a omenirii.

Pentru ca prescriptia raspunderii penale sa opereze legiuitorul nu cere indeplinirea de catre faptuitor a vreunei conditii deosebite, ci doar scurgerea unui anumit termen de la data savarsirii infractiunii.

Art.122 din C.p. prevede termenele generale de prescriptie (15, 10, 8 ,5, 3 ani).

Potrivit art.129 din C.p. ,,termenele de prescriptie a raspunderii penale se reduc la jumatate pentru cei ce la data savarsirii infractiunii erau minori”.

- Lipsa plangerii prealabile sau retragerea acesteia: plangerea prealabila reprezinta incunostiintarea organelor judiciare facuta de catre persoana vatamata cu privire la savarsirea unei fapte penale prin care i s-a adus o vatamare fizica, materiala sau morala, in cazul acelei infractiuni pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere.

Lipsa plangerii prealabile constituie un impediment procesual pentru tragerea la raspundere penala a infractorului, dar si o cauza care inlatura raspunderea penala.

Lipsa plangerii prealabile potrivit dispozitiilot art.131 alin.1 C.p. inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei astfel de plangeri.

Infractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila sunt prevazute de legea penala.

Alaturi de lipsa plangerii prealabile, retragerea plangerii prealabile, in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, constituie de asemenea o cauza care inlatura raspunderea penala ( art.131 alin.2 C.p.).

Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie expresa, totala si neconditionata.

- Impacarea partilor: este definita ca fiind acea intelegere intervenita intre persoana vatamata si infractor de a pune capat conflictului nascut intre ei in urma savarsirii infractiunii.

Impacarea partilor este strans legata de institutia plangerii prealabile deoarece, de regula, ea opereaza in cazul infractiunilor pentru care legea a conditionat pornirea procesului penal si raspunderea penala a infractorului de plangerea prealabila a persoanei vatamate si numai dupa ce aceasta plangere a fost introdusa. Pentru a-si putea produce efectele, impacarea trebuie sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Pentru persoanele lipsite de capacitatea de exercitiu impacarea se face numai de reprezentantii lor legali, cei cu capacitate de exercitiu restransa se pot impaca cu incuviintarea persoanelor prevazute de lege. Impacarea produce efecte si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu .

Impacarea partilor trebuie sa fie totala, neconditionata si definitiva.

D) Sanctiunile de drept penal.

Definitie: sanctiunea de drept penal poate fi definita ca fiind o masura de constrangere, represiva si preventiva, prevazuta de lege, care se aplica ori se ia de instanta de judecata, impotriva persoanelor care au savarsit fapte prevazute de legea penala, in scopul stabilirii ordinii de drept si a prevenirii unor astfel de fapte.

Sanctiunile de drept penal prezinta anumite trasaturi proprii care le deosebesc de toate celelalte categorii de sanctiuni juridice: sunt prevazute de legea penala, au in general un caracter represiv sau restrictiv, se aplica numai ca urmare a savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, sunt inevitabile.

Principiile sanctiunilor de drept penal sunt urmatoarele: legalitatea sanctiunilor de drept penal, umanismul sanctiunilor de drept penal, revocabilitatea sanctiunilor de drept penal, individualizarea sanctiunilor de drept penal si personalitatea sanctiunilor de drept penal.

Sistemul sanctiunilor de drept penal: potrivit reglementarilor in vigoare sistemul sanctiunilor de drept penal cuprinde pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta.

- pedepsele sunt sanctiuni proprii dreptului penal si ocupa principalul loc printre sanctiunile de drept penal. Ele sunt cele mai severe dintre sanctiunile aplicabile infractorilor deoarece ele pot sa aduca atingere libertatii individuale, patrimoniului, drepturilor cetatenesti ale acestora si au ca scop apararea societatii impotriva infractiunilor si prevenirea savarsirii de noi infractiuni.

Definind pedeapsa art.52 alin.1 C.p. prevede ca ,, pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni”.

Reglementand categoriile si limitele generale ale pedepselor art.53 C.p. prevede ca pedepsele aplicabile persoanelor fizice sunt principale,complementare si accesorii.

Pedepsele principale sunt:

detentiunea pe viata

inchisoarea de la 15 zile la 30 de ani

amenda de la 100 lei la 50.000 lei

Pedepsele complementare sunt:

interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani



degradarea militara

Pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prevazute in art.64, in conditiile prevazute in art.71 C.p.

Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale si complementare (art.53/1 C.p.).

Pedeapsa principala este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei .

Pedepsele complementare sunt:

dizolvarea persoanei juridice

suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de 3 luni la 1 an,sau suspendarea unei dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea pe o durata de la 3 luni la 3 ani.

inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3luni 3 ani.

interzicerea de a participa la procedurile de achizii publice pe o perioada de la unu la 3 ani.

afisarea sau hotararii de condamnare

O problema importanta in legatura cu pedepsele vizeaza criteriile generale de individualizare judiciara a acestora, care pot fi definite ca fiind acele reguli, principii de care instanta de judecata trebuie sa tina seama la stabilirea si aplicarea pedepsei celor care comit infractiunea.

In acest sens instanta de judecata trebuie sa tina seama, in actiunea de individualizare, de dispozitiile generale a Codului penal, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala,de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului precum si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala (circumstantele atenuante).

-masurile educative: sunt tot sanctiuni de drept penal dar care se aplica in exclusivitate infractorilor minori avand in principal rol educativ si in secundar coercitiv-represiv.

In temeiul art. 101 C.p., masurile educative care se pot lua fata de minor sunt:

mustrarea

libertatea supravegheata

internarea intr-un centru de

internarea intr-un institut medical-educativ

Este de retinut ca fata de minor se pot aplica in conditiile legii si pedepse: inchisoarea sau amenda, cu mentiunea ca limitele acestor pedepse se reduc la jumatate.

In urma reducerii, in niciun caz minimul pedepsei nu va depasi 5 ani.

Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata, se aplica minorului inchisoare de la 5 la 20 de ani.

Pedepsele complementare nu se aplica minorului.

-masurile de siguranta: sunt sanctiuni de drept penal care au in principal caracter preventiv si se iau fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala, chiar daca acestea nu intrunesc trasaturile esentiale ale infractiunii,dar prin comiterea lor s-a relevat starea de pericol a faptuitorului existand temerea ca acesta sa comita noi fapte si ilicite. Masurile de siguranta au ca scop inlaturarea starii de pericol a faptuitorului si prevenirea comiterii de fapte antisociale de catre acesta.

Potrivit art.112 C.p masurile de siguranta sunt:

obligarea la tratament medical

internarea medicala

interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie sau o alta ocupatie

interzicerea de a se afla in anumite locallitati

expulzarea strainilor

confiscarea speciala

interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata

Masurile de siguranta au in principal caracter preventiv, au caracter imprescriptibil si sunt revocabile (dureaza atata timp cat dainuieste starea de pericol) .




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Alte aspecte privind infractiunea de viol
Incercarea de a determina marturia mincinoasa: continut legal, continut constitutiv
Drepturile omului, refugiatii si unhcr
MASURILE DE SIGURANTA – SANCTIUNI PENALE
Prezentarea continutului constitutiv al infractiunilor
Domeniul de aplicare a raportului. Subiectii raportului
Stabilirea filiatiei fata de tata pe cale judiciara
Statul si dreptul
Noi reglementari din domeniul administratiei publice locale si aspecte ale punerii lor in practica
PROTECTIA JURIDICA DREPTURILE OMULUI – TEST GRILA














loading...