Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Alte aspecte privind legitima aparare


Alte aspecte privind legitima aparare




Alte aspecte privind legitima aparare

1.           Conexiuni ale legitimei aparari cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei




v     Eroarea de fapt in legitima aparare

Eroarea de fapt este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, deoarece fapta savarsita de o persoana care are reprezentarea gresita asupra unei stari, situatii de care depinde calificarea ei ca infractiune, nu poate capata configuratia acesteia, din cauza lipsei vinovatiei.

Eroarea de fapt face ca atacul comis de faptuitor precum si urmarile produse in mod obiectiv, sa fie altele decat cele pe care le-a reprezentat, in mod eronat, faptuitorul.

Impunitatea faptei savarsita din eroare, in conditiile legitimei aparari, a fost admisa inca din timpul romanilor: si aliter defendere non poterat, nisi istum interficeret1.

Eroarea in imprejurarile legitimei aparari se poate manifesta cu privire la persoana agresorului (eror in personam), modul de executare al apararii (aberatio ictus) sau existenta pericolului agresiunii (fapt putativ).

Referitor la eroarea asupra agresorului, putem expune situatia cand victima unei agresiuni, din cauza unei erori de perceptie, nu identifica persoana agresorului si riposteaza contra altei persoane nevinovate.

In aceasta situatie, victima se gaseste in stare de legitima aparare, ea avand de infruntat un atac intrunind toate conditiile cerute de lege, dar comite o eroare in identificarea persoanei pe care a agresat-o. Cel care riposteaza impotriva unei persoane inocente se gaseste in stare de legitima aparare justificandu-se astfel reactia violenta, dar legitima aparare nu se poate realiza datorita faptului ca actiunea de aparare este gresit indreptata. Conditia apararii impotriva unui agresor nu este indeplinita, fapta prevazuta de legea penala nefiind indreptata impotriva agresorului, ci a unui nevinovat. Ar urma ca in urma neintrunirii tuturor conditiilor legitimei aparari, fapta sa fie infractiune1. Dar, in aceste conditii eroarea asupra persoanei constituie o reprezentare gresita a unei imprejurari esentiale - identitatea agresorului - adica o persoana fata de care fapta savarsita nu are semnificatie penala.

Deci, excluderea caracterului penal al faptei este rezultanta aplicarii dialectice a celor doua cauze de excludere a infractiunii, legitima aparare si eroarea de fapt. Referitor la eroarea privind modul de executare al apararii, pot aparea situatii in care persoana atacata sa vrea sa loveasca pe agresor, dar prin aberatio ictus sa loveasca un inocent sau chiar pe amandoi. In acest caz eroarea este in realizarea apararii, lezarea persoanei inocente fiind consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta2.

In ceea ce priveste eroarea cu privire la existenta pericolului agresiunii, se poate ivi o forma imperfecta a legitimei aparari propriu-zise, forma asimilata acesteia si care se numeste legitima aparare putativa.

Legitima aparare putativa presupune asadar existenta unei erori asupra circumstantelor in care s-a savarsit actiunea de aparare3.

In aceste cazuri, eroarea influenteaza asupra existentei legitimei aparari, facand sa existe acesta cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei atunci cand eroarea este imputabila celui care s-a aparat, sau excluzand infractiunea atunci cand eroarea este imputabila.

v     Starea de necesitate in legitima aparare

Cel mai des starea de legitima aparare se poate intalni cu starea de necesitate.

Astfel, o problema priveste situatia in care victima agresiunii este constransa de nevoia apararii sa reactioneze in asa chip, incat implicit trebuie sa lezeze si un tert inocent. Ceea ce este determinant in aprecierea semnificatiei faptei fata de tertul inocent este imprejurarea ca circumstantele concrete ale legitimei aparari, lezarea acestuia apare impusa de necesitatea apararii. In cazul in care, printr-o singura actiune de aparare, se produc urmari vatamatoare atat agresorului cat si unei terte persoane, caracterul penal al faptei va fi inlaturat in parte prin starea de necesitate, daca conditiile acesteia din urma sunt indeplinite.

Deasemenea, in cazul in care atacul provine de la o persoana iresponsabila, exista starea de necesitate. Starea de necesitate se poate imbina cu legitima aparare nu numai in cazul in care nevoia apararii impune savarsirea unei singure fapte de natura sa loveasca si in interesele unui tert, care este in imediata apropriere a agresorului, dar ea poate fi invocata consecutiv realizarii legitimei aparari, prin savarsirea altor fapte prevazute de legea penala in dauna unor persoane absente fizic in conflictul dintre parti.

Intre aceste conditii, starea de legitima aparare genereaza o stare de necesitate1. intre cel atacat si tertul inocent, primul neputand realiza legitima aparare fara lezarea tertului inocent. Cel care a efectuat actiunea de aparare va putea deci invoca legitima aparare fata de agresor si starea de necesitate fata de tertul inocent.

v     Cazul fortuit in legitima aparare

In domeniul dreptului penal nu orice legatura cauzala produce efecte juridice, ci numai aceea dintr-o activitate a omului constient de ceea ce face si dezvoltarea cauzala a faptei comise.

S-a decis ca nu constituie lovituri cauzatoare de moarte simpla lovire a victimei, urmata de decesul acesteia din cauza ca suferea de inima, daca faptuitorul nu cunostea acest amanunt.

Ceea ce s-a petrecut fara ca faptuitorul sa poata prevedea rezultatul actiunii sale reprezinta un casus din punct de vedere juridic, un caz fortuit, neexistand vreo culpa in sarcina faptuitorului.

Cu atat mai mult in cazul legitimei aparari, rezultatul reactiei nu-i poate fi imputabil. Dar ceva mai mult, chiar daca ar fi cunoscut ca agresorul este cardiac, nici aceasta nu l-ar fi putut opri sa reactioneze in conditiile prevazute de lege, boala agresorului neputand constitui o cauza de impiedicare a unei reactii legitime. Tot asa cum in cazul infractiunilor praeterintentionate, daca nu se putea prevedea consecintele mai grave ce s-au produs, raspunderea faptuitorului va ramane cantonata la infractiunea de baza si in situatia depasirii, prin rezultat, a proportiei apararii, legitima aparare se va invoca pentru legitimarea reactiei, iar cazul fortuit pentru consecintele mai grave survenite, neimputabile faptuitorului1..

v     Constrangerea morala si legitima aparare

In literatura juridica s-a acceptat posibilitatea formarii unui concurs intre legitima aparare si constrangerea morala atunci cand, de exemplu, persoana supusa constrangerii sub amenintarea unui pericol grav, in loc sa dea curs cererii agresorului de a savarsi o fapta, reactioneaza impotriva acestuia, dandu-i o riposta de anihilare in conditiile legitimei aparari1..

Deasemenea, daca persoana supusa actiunii de constrangere, incercand sa opuna rezistenta acesteia, este nevoita sa aduca atingere unei terte persoane sau unui interes obstesc, peste actiunea de constrangere se suprapune si o stare de necesitate, iar vatamarea corporala a agresorului este savarsita in stare de legitima aparare.

Asadar invocarea unei cauze care inlaura caracterul penal al faptei nu exclude posibilitatea de a invoca si o alta cauza cu acelasi efect, neexistand incompabilitate intre ele.

 

 

 

2.Cazuri speciale de legitima aparare

In realitate faptele concrete si in anumite situatii speciale legitima aparare poate prezenta unele forme complexe, constand fie din amplificarea accidentala a starii de fapt in cadrul careia se invoca legitima aparare, fie din conexiunea in fapt a legitimei aparari cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei.

In toate aceste situatii speciale reglementarea legitimei aparari nu sufera nici o modificare. Legea nu prevede nici completari si nici derogari de la dispozitiile privitoare la conditiile legitimei aparari si limitele acesteia. Urmeaza deci ca diferitele situatii speciale sa fie cercetate si solutionate potrivit normelor legale privind in general legitima aparare.

Se poate intampla ca persoana atacata sau persoana care vine in ajutorul celui atacat sa efectueze o aparare atat de exagerata, incat aceasta sa constituie la randul sau un atac material, direct, actual si injust fata de persoana primului agresor. Cu alte cuvinte, starii de legitima aparare initiale i se suprapune o a doua stare de legitima aparare in care pozitia subiectilor este inversata (atacuri corelative)1.

Se ivesc de asemenea, cazuri in care actiunea de aparare efectuata de o a treia persoana in sprijinul celui atacat, se conjuga cu actiunea de aparare a acestuia din urma, dar, in timp ce fiecare actiune de aparare, in parte, este proportionala cu gravitatea atacului, reunite, ele depasesc limitele unei aparari proportionale. In astfel de situatii se va examina daca cei care au efectuat actiunile de aparare si-au putut da seama ca prin actiunile lor imbinate se depasesc limitele proportionalitatii apararii sau, daca, din contra, pentru ambii sau numai pentru unii dintre ei, ar exista exces de legitima aparare.

In Codul nostru Penal exista o cauza speciala de inlaturare a existentei infractiunilor contra demnitatii (art. 205 si 206 Cod Penal) care poate fi privita si ca un caz special de legitima aparare.

Din continutul juridic al infractiunilor de insulta si calomnie, rezulta ca atingerea adusa unei persoane prin cuvinte, sau afirmarea sau imputarea in public a unor fapte determinate, care daca ar fi adevarate ar expune acea persoana la o sanctiune administrativa sau disciplinara, constituie fapte penale independent de imprejurarea daca cele afirmate sau imputate sunt sau nu reale.

Persoana care savarseste fapta prevazuta de legea penala (insulta sau calomnia) prevede ca actiunea sa este susceptibila sa expuna subiectul pasiv al infractiunii consecintelor prevazute de textele incriminatoare - vinovatie aparent realizata sub forma intentiei directe - totusi mobilul actiunii, pozitia politica a faptuitorului in incercarea de a apara un interes legitim, constituie o negatie a existentei infractiunilor respective.

Aceasta cauza speciala care exclude existenta infractiunii, cu aplicatie restransa la infractiunea de insulta si de calomnie este conditionata de doua cerinte si anume:

Ø   afirmarea si imputarea faptelor sa fi fost facuta in scopul apararii unui interes legitim;

Ø   faptele care formeaza obiectul afirmatiilor sau imputarilor facute in scopul apararii unui interes legitim, sa fie adevarate1.

3.Probleme ridicate de practica judiciara

Prin sentinta penala nr. 779 din 27 martie 2000, pronuntata de Judecatoria Satu Mare, inculpatii B.M.V. si L.I. au fost condamnati la o pedeapsa de cate 300 000 lei amenda penala pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 181 C. pen., facandu-se aplicarea art. 1 din Legea nr. 137/ 1997.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut in fapt ca la data de 3 mai 1997, inculpatul L.I., insotit de cei doi fii ai sai, impreuna cu inculpatul B.M.V. s-au prezentat la locuinta de pe str. Miron Costin nr. 37 din Satu Mare, pentru a prelua cheia de la curtea imobilului, care se gasea la partea vatamata S.I. si caruia i se permisese accesul in curtea imobilului pana la data de 3 mai 1997, dupa ce fusese evacuat la data de 17 aprilie 1997 de catre executorul judecatoresc, imobil castigat de familia L.I. printr-o hotarare judecatoreasca civila, irevocabila.

Din probatoriul administrat, rezultata ca partea vatamata nu era prezenta, in curte aflandu-se doar sotia acestuia care efectua anumite lucrari in gradina. Cum stia ca sotia lui era singura acasa, partea vatamata s-a prezentat in graba acasa, dar pe poteca de langa garaj a fost lovita de inculpatul B.M.V. cu un par, fiind apoi lovita si de inculpatul L.I..

Inculpatii au recunoscut lovirea partii vatamate, dar au motivat acest lucru prin faptul ca s-au simtit amenintati de catre partea vatamata, care a patruns in curtea imobilului avand in mana doua flacoane cu benzina, iar in momentul in care a bagat mana in buzunar, au crezut ca scoate bricheta pentru a da foc, acela fiind momentul in care inculpatul B.M.V. i-a aplicat o lovitura peste mana, iar L.I. l-a trantit la pamant. Martorii audiati au negat insa faptul ca partea vatamata ar fi avut in mana flacoane sau sticle cu benzina. Nu a fost retinuta de catre instanta de fond nici scuza provocarii invocata de inculpati deoarece materialul probator al cauzei nu confirma existenta acelor flacoane cu benzina si nici a unor urme de violenta pe corpul inculpatilor.

Tribunalul Satu Mare, prin decizia penala nr. 592 din 7 decembrie 2000 a admis apelurile declarate de catre inculpati, a desfiintat sentinta penala nr. 779 din 27 martie 2000 si rejudecand cauza in baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e C.pr.pen. a dispus achitarea inculpatilor pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 181 C.pen. cu aplicarea art. 13 C.pen., fiind aplicabile dispozitiile art. 44 C.pen.

Instanta de apel a retinut ca partea vatamata a venit din vecini, avea in mana stanga doua sticle cu benzina, iar in mana dreapta o bata, le-a cerut inculpatilor sa paraseasca imobilul, amenintandu-i ca le da foc la toti patru, moment in care a fost lovita de catre inculpati.

Chiar daca nu exista urme de violenta pe corpul inculpatilor, amenintarea acestora cu pericolul de a li se da foc cu benzina din cele doua flacoane a fost apreciata de tribunal ca una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, respectiv comiterea acesteia in legitima aparare, potrivit art. 44 C.pen.





Instanta ierarhica de control judiciar, Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 172 din 22 martie 2001 a admis recursul declarat de partea vatamata S.I., a casat decizia pronuntata in apel si a mentinut hotararea instantei de fond. Curtea de Apel Oradea, in decizia sus mentionata, a retinut ca nici unul din martorii prezenti in apropierea incidentului n-a confirmat ca partea vatamata S.I. ar fi avut asupra sa flaconul cu benzina, iar simpla amenintare a partii vatamate ca incendiaza casa si pe inculpati nu este suficienta pentru retinerea legitimei aparari.

Din punctul nostru de vedere consideram gresita hotararea instantei de apel.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 2 C.pen. "este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc".

Asadar, atacul trebuie sa indeplineasca anumite conditii, in primul rand atacul trebuie sa fie material. S-a aratat in literatura de specialitate ca injuriile sau amenintarile nu constituie un atac material, cum de altfel nici imprejurarea ca o persoana este inarmata nu poate fi considerata ca ar constitui un atac material. Apoi atacul trebuie sa fie iminent, adica pe punctul de a se declansa.

Rezulta din probele administrate ca in speta data nu sunt intrunite aceste conditii, prin urmare hotararile pronuntate in fond si in recurs intrunesc conditiile temeiniciei si ale legalitatii.

Prin sentinta penala nr. 53 din 12 februarie 2002, Tribunalul Botosani l-a condamnat pe inculpat pentru infractiunea de omor, prevazuta de art. 174 din Codul penal, cu retinerea starii de provocare in conditiile art. 73 lit. b din Codul penal.

S-a retinut ca fiica inculpatului era in proces de divort cu sotul si se mutase intr-o locuinta separata.

Intr-o seara, pe la ora 22, aceasta se afla in bucatarie cu fetita iar inculpatul, venit sa o ajute la repararea unor dependinte, se afla in dormitor. Sotul, in stare de ebrietate, a batut insistent la usa, apoi a scos-o din balamale. Inculpatul a iesit din dormitor, in momentul in care victima scosese butelia de la locul sau, o asezase in mijlocul camerei si cu chibritul in mana incerca sa scoata furtunul pentru a elibera gazul.

Femeia si fetita au iesit din casa alergand la politie, iar inculpatul a venit in spatele victimei si a imobilizat-o strangand-o cu bratele peste brate si piept. Cum acesta se zbatea, inculpatul a cazut pe spate, cu victima deasupra sa, dar nu a slabit priza bratelor, care a alunecat spre gatul victimei. Conform declaratiei inculpatului, cand priza formata din brat si antebrat a ajuns la gat, victima a icnit o singura data si nu a mai miscat.

Crezand insa ca se preface, pentru a scapa, inculpatul nu i-a dat drumul decat in momentul in care a intrat politistul in casa, constatand decesul.

Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat ca moartea s-a datorat compresiei gatului cu bratul si antebratul.

Prin decizia penala nr. 124 din 22 aprilie 2002, Curtea de Apel Suceava a admis apelul in temeiul art. 379 pct. 2 lit. a din Codul de procedura penala, a desfiintat sentinta si l-a achitat pe inculpat in baza art. 44 alin. 2 si alin. 21 din Codul penal, raportat la art. 10 lit. e si art. 11 pct. 2, lit. a din Codul de procedura penala.

Potrivit art. 44 alin.1 din Codul penal nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita in stare de legitima aparare, iar alin. 2 al textului prevede ca se afla in legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori un interes obstesc.

In speta, inculpatul a imobilizat victima si nu a slabit priza bratelor nici cand aceasta a ajuns la gat, pentru a o impiedica sa scoata furtunul de la butelia de aragaz si sa aprinda chibritul - ceea ce ar fi dus la declansarea unei explozii cu consecinta incendierii casei si a periclitatii vietii amandurora (victima si inculpat).

Prin urmare, imprejurarile in care a actionat raspund pe deplin cerintelor art. 44 alin. 2 din Codul penal.

De altfel, daca potrivit art. 44 alin. 21 din Codul penal se prezuma a fi in legitima aparare cel ce savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept, prin efractie, a unei persoane in locuinta, cu atat mai mult trebuie prezumat a fi in legitima aparare cel ce savarseste fapta in propria locuinta, dupa ce o persoana a reusit sa patrunda fara drept, prin efractie, cu intentia vadita de a o distruge prin incendiere.

In speta, inculpatul a fost achitat in legatura cu infractiunea de omor, facandu-se aplicarea prevederilor art. 44 alin. 3 din Codul penal, considerandu-se ca a actionat in stare de legitima aparare.

Motivandu-si in drept hotararea, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt: inculpatul a observat ca in mai multe randuri i s-au furat din locuinta, in timp ce era plecat, diverse lucruri, iar alta data a fost facut de doua persoane care intrasera in casa sa in scopul de a fura.

Ulterior, dupa cele intamplate, intr-o zi auzind zgomote la obloanele care protejau ferestrele incaperii unde se gasea, a iesit in usa casei si a vazut o persoana care a aruncat spre el un obiect voluminos de care s-a impiedicat cazand la sol si observand, in acelasi timp, ca cel care-l agresase avea in maini doua obiecte lucioase, probabil cutite, cu unul dintre ele incercand sa-l loveasca. In aceasta situatie, inculpatul a apucat o bara metalica cu care a lovit de mai multe ori mana si capul atacatorului, acesta incercand sa scape cu fuga, fiind insa urmarit de victima care, in momentul in care atacatorul incerca sa sara gardul, l-a lovit pe acesta cu bara metalica peste corp, doborandu-l, iar a doua zi acesta a si decedat ca urmare a unor rupturi de splina, rinichi si plamani.

S-a considerat ca inculpatul a actionat in stare de legitima aparare, in cauza fiind, deci, aplicabile prevederile art. 44 alin.3 din Codul penal. S-a motivat ca atacul victimei a fost material, de natura sa aduca atingere bunurilor inculpatului si, de asemenea, persoanei sale.

S-a mai retinut ca atacul a fost direct si imediat, inculpatul neputand ramane pasiv in fata atacului, chiar daca ulterior victima (infractorul) a fugit, inculpatul urmarindu-l in dorinta de a-l prinde si a-l identifica. Temerea inculpatului a fost puternica, ceea ce explica de ce riposta sa ar parea ca a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul, fiind deci indeplinite cerintele art. 44 alin. 3 din Codul penal.

Apelul declarat de procuror in cauza a fost respins.

Recursul declarat de procuror este intemeiat.

Dupa momentul surprinderii victimei langa casa, cand acesta l-a agresat pe inculpat, toate actiunile ulterioare ale inculpatului exced incidentei prevederilor art. 44 alin. 3 din Codul penal. Lovirea repetata si grava a victimei, cand aceasta incerca sa scape prin fuga, s-a produs cand atacul se consumase, situatie in care trebuiau aplicate de instanta prevederile referitoare la circumstanta atenuanta a provocarii, conform art. 73 lit. b din Codul penal, nu ale art. 44 alin 3 din Codul penal.

In consecinta, recursul se admite, se caseaza decizia atacata si se dispune condamnarea inculpatului in baza art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal1.

In speta, partea vatamata, un tanar viguros si violent, a venit acasa la inculpat si i-a propus sa bea impreuna cu el.

Inculpatul, batran si grav bolnav, a refuzat sa bea, motiv pentru care partea vatamata a inceput sa loveasca, cu violenta, cu pumnii si cu picioarele, pe inculpat care, pus in aceasta situatie s-a aparat lovind cu un cutit partea vatamata cauzandu-i leziuni care au necesitat ingrijiri medicale de 40 - 45 de zile, viata fiindu-i pusa in primejdie.

Inculpatul a fost trimis in judecata pentru comiterea tentativei la infractiunea de omor, insa prima instanta a schimbat incadrarea juridica a faptei in infractiunea de vatamare corporala grava.

In apelul procurorului, instanta de apel l-a condamnat pe inculpat pentru tentativa la infractiunea de omor.

Recursul declarat de inculpat este fondat, intrucat din probele administrate in cauza a rezultat ca partea vatamata tanar, viguros si cunoscut ca persoana agresiva a atacat pe inculpatul batran si bolnav, situatie in care acesta s-a aparat cum a putut, folosind cutitul pentru ca fortele sale fizice erau neinsemnate fata de cele ale partii vatamate si violenta cu care a fost atacat prea mare pentru a se putea gandi la o riposta proportionala care, in conditiile date, nici nu era posibila.

Asadar, fiind intrunite conditiile unei aparari legitime in sensul prevederilor art. 44 din Codul penal, recursul se admite si se dispune achitarea inculpatului2.

S-a retinut ca in ziua de 06.06.1992, constatand urme de oi pe un teren al sau cultivat cu lucerna, inculpatul M. O. a luat din apropiere, un card de oi nepazite, conducandu-le spre saivan. Afland despre acest lucru paznicul, impreuna cu proprietarii oilor, au plecat cu un tractor, in cautarea oilor. Victima conducand tractorul, a incercat sa-l striveasca pe inculpat, acesta fiind nevoit sa se refugieze intre oi, pentru a se adaposti. Dupa aceea victima, impreuna cu alte persoane, au coborat din tractor si au plecat in cautarea inculpatului. Din probe a mai rezultat ca victima, care era inarmata cu o ranga de fier, era insotita de fratele sau, inarmat si el cu o ranga si de un cioban inarmat cu un ciomag. Acestia s-au repezit asupra inculpatului, iar acesta in timp ce era lovit, a lovit si el, in aparare, cu batul ce-l avea asupra sa. Loviturile date de inculpat au fost puternice, iar una dintre acestea a lovit victima in cap, doborandu-o. La spital s-a constatat ca victima a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractura tempotala parietala, fiindu-i necesare pentru vindecare, 50 - 55 zile de ingrijiri medicale.

Prima instanta l-a condamnat pe inculpat pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor prevazuta de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. Cu aplicarea art. 73 lit. b C. pen.. Inculpatul a declarat apel, acesta fiind admis si facandu-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 lit. e C. proc. pen. Si art. 44 alin. 2 si 3 C. pen., s-a dispus achitarea, cu motivarea ca din probele administrate rezulta ca a actionat in legitima aparare.

Procurorul a declarat recurs cerand condamnarea pentru tentativa de omor.

Potrivit art. 44 alin. 2 C. pen. pentru existanta legitimei aparari este necesar ca fapta sa fie savarsita pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Din aceasta dispozitie a legii rezulta ca riposta, in aparare, trebuie sa fie in limitele necesitatii inlaturarii pericolului. In cauza, actiunea inculpatului de a duce oile spre saivan a fost justificata de faptul ca acestea pascusera pe terenul sau cu lucerna. Din probe a mai rezultat ca victima, care era inarmata cu o ranga de fier, insotita de fratele sau, inarmat cu o ranga si de un cioban inarmat cu un ciomag, s-au repezit asupra inculpatului, iar acesta in timp ce era lovit, a lovit si el, in aparare, cu batul ce-l avea asupra sa, cauzandu-i victimei leziunile mentionate.

In raport cu aceste situatii, riposta inculpatui a fost necesara pentru a inlatura atacul material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa de catre victima si de cele doua personae, care o insoteau, fiind evidenta gravitatea pericolului in care a fost pusa persoana sa, prin declansarea acelui atac.

Ca urmare, fiind intrunite cerintele legitimei aparari, recursul procurorului trebuie respins si mentinuta solutia de achitare a inculpatului.

S-a retinut ca in ziua de 13.09.1995, in urma unor stari conflictuale provocate de ginerele inculpatei, aceasta i-a aruncat in fata o substanta caustica, cauzandu-i pierdrea vederii si alte vatamari ce au necesitat 100 -105 zile de ingrijiri medicale. Din cercetari a rezultat faptul ca la momentul savarsirii faptei, victima a venit la inculpata si a incercat sa poarte o discutie cu aceasta.

Inculpata a fost condamnata pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava, prevazuta in art. 182 alin. 1, cu aplicarea art. 73 lit. b C. pen..

Inculpata a declarat apel, invocand starea de legitma aparare.

Apelul a fost respins.

Ulterior inculpata a declarat recurs, care a fost admis, considerandu-se ca exista o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, si anume legitima aparare. S-a motivat ca din actele dosarului rezulta ca victima, fire violenta si cu viciul betiei, a atacat de trei ori pe inculpata, iar aceasta a savarsit fapta pentru a se apara. In cauza s-a declarat recurs in anulare, sustinandu-se ca in mod gresit s-a retinut legitima aparare.

Recursul in anulare este fondat.

Din datele prezentate in speta nu rezulta ca ginerele inculpatei ar fi indreptat impotriva acesteia un asemenea atac. In sensul textului de lege (art. 44 alin. 2 C. pen.) iminenta agresiunii presupune o durata minima de timp intre atac si aparitia pericolului grav care, amenintand persoana sau interesele ei, impune actiunea de aparare. Relatiile conflictuale anterioare dintre victima si inculpata nu pot fi considerate un atac iminent, de natura sa justifice temerea inculpatei fata de victima, care incerca doar sa discute cu inculpata. Atitudinea anterioara a victimei a produs inculpatei numai o puternica tulburare, sub stapanirea careia a actionat, ceea ce consituie sterea de provocare prevazuta in art. 73 lit. b C. pen., iar nu aceea de aparare legitima, cum corect a retinut prima instanta si cea de apel1..

 

Concluzii

In conformitate cu art. 44 Cod Penal, prin fapta savarsita in legitima aparare se intelege o fapta necesara unei persoane pentru apararea sa sau a alteia sau a unui interes obstesc impotriva unui atac material, direct, imediat si injust care pune in pericol grav valorile atacate. In aceste conditii fapta savarsita in stare de legitima aparare, apare nu ca o infractiune, ci dimpotriva ca o fapta necesara.

Avem de a face deci cu existenta unei agresiuni, a unui atac care pune in pericol grav persoana si drepturile sale sau un interes obstesc si care creeaza necesitatea unei actiuni de aparare imediata, adica de inlaturare a atacului inainte ca acesta sa vatame valorile amenintate. Persoana astfel amenintata sau alta persoana aflata in preajma este constransa de necesitate sa respinga atacul savarsind impotriva vointei sale o fapta prevazuta de legea penala.

Temeiul instituirii legitimei aparari, drept cauza care impiedica constituirea infractiunii, il constituie atit lipsa de culpabilitate a celui care o realizeaza, prin intermediul savirsirii unor fapte prevazute de legea penala.

Sub acest ultim aspect - acceptat de majoritatea autorilor - vinovatia persoanei care exercita acte de aparare este eliminata ca rezultat al unei constrangeri externe venita din partea atacului. Intr-adevar, indiferent de gradul de constrangere reala pe care il exercita atacul asupra constiintei si vointei faptuitorului, este evident ca reactia acestuia nu intruneste conditia unei intentii vinovate, adica a unui rol penal caracterizat prin "animus nocendi", ci pe aceea a unei atitudini constiente de autoaparare, caracterizata prin "animus defendi " si ca aceasta pozitie subiectiva, departe de a exprima o stare de antisociabilitate, se manifesta dimpotriva, ca o reactie psihica normala a oricarei persoane care se afla in fata unui pericol grav. Prin urmare, nici sub raport criminologic si nici moral sau penal, intentia persoanei care actioneaza in conditiile unei aparari legitime nu releva un continut antisocial1.

In sistemul nostru penal, legitima aparare beneficiaza - in functie de anumite conditii si imprejurari - fie de regimul unei cauze care impiedica constituirea infractiunii (art. 44 Cod Penal), fie de regimul unei circumstante de atenuare obligatorie a pedepsei (art. 73 lit. a Cod Penal)..




In calitate de cauza care impiedica constituirea infractiunii, legitima aparare apare sub doua modalitati normative, prima vizata de art. 44 alin. 2 Cod Penal, in forma modalitatii sale de baza, axata pe ideea unei stricte proportionalitati intre atac si aparare, a doua vizata de art. 44 alin. 3 Cod Penal, in forma unei modalitati secundare, axata pe ideea asimilarii in conditii justificate si a excesului de aparare.

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu trebuie confundate cu cauzele care inlatura raspunderea penala (amnistia, prescriptia raspunderii penale, lipsa plingerii, etc.) deoarece, in situatia acestor din urma cauze, infractiunea, ca temei al raspunderii penale, exista cu toate trasaturile esentiale inscrise in art. 17 Cod Penal, fiind inlaturata doar raspunderea penala din anumite ratiuni avute in vadere de legiuitor, pe cand cauzele care inlatura caracterul penal al faptei conduc la inexistenta infractiunii datorita lipsei uneia din trasaturile esentiale (vinovatia) inscrise in art. 17 Cod Penal.

Deasemeni cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu trebuie confundate cu cauzele de nepedepsire inscrise in art. 22 -30 Cod Penal, precum si alte cauze speciale de nepedepsire (de exemplu cele inscrise in art. 255 alin. 3,1 art. 260 alin. 2 Cod Penal etc. ) deoarece in aceste cazuri din urma fapta savarsita constituie infractiune, insa, prin vointa legiuitorului, din anumite considerente, faptuitorul este exonerat de raspunderea penala.

In Codul Penal Roman anterior aceste cauze erau reglementate nu la capitolul privind infractiunea, unde le era locul firesc, ci la capitolul privind raspunderea penala sub un titlu impropriu ( "Cauzele care apara de raspunderea penala sau o micsoreaza"), ceea ce era nestintific si crea confuzii intre imprejurarile care exclud existenta infractiunii si cele care exclud doar raspunderea penala sau o micsoreaza.

 

 

 

4. Propuneri de lege ferenda

 

v     Cazul de legitima aparare preconizat in anteproiectul Codului Penal

In Anteproiectul Codului penal prezentat de Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane este propusa o definitie a legitimei aparari diferita de aceea prevazuta in textul de lege aflat in vigoare (art. 44 alin. 2 C. pen.). In acest sens, este considerata legitima aparare "fapta prevazuta de legea penala savarsita pentru a inlatura un atac direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes general si care pune in pericol persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general".

Intre cele doua norme juridice, art. 44 alin. 2, in vigoare, si art. 18 alin. 1 din anteproiect exista trei diferente asupra carora ne oprim:

- in anteproiect este omisa conditia sine qua non a materialitatii atacului care, alaturi si impreuna cu celelalte conditii (directa, imediata si injusta) contura ipoteza in care, din punctul de vedere al naturii sale, atacul putea determina o riposta considerata de lege legitima aparare;

- anteproiectul nu mai prevede caracterul grav al pericolului pentru a carui inlaturare se comite fapta pentru care legea o considera legitima aparare;

- anteproiectul renunta la identificarea interesului protejat de legiuitor si denumit de acesta, in prezent, "interes obstesc", sintagma ramasa in vigoare potrivit Legii nr. 140/1996.

Vom analiza succesiv aceste situatii:

Codul penal de la 1864, in art. 58, definind legitima aparare, mentioneaza caracterul material al atacului, alaturi de caracterul actual si injust.

Codul penal de la 1936, in art. 132, considera legitima apararea numai atunci cand atacul, caruia i se riposteaza, este un atac material, imediat si injust. Din acest punct de vedere, cele doua reglementari sunt identice, doar termenul "actual" fiind diferit de acela de "imediat".

Este limpede ca legiuitorul de la 1968 a preluat toate cele trei conditii ale caracterului faptei la care se raporteaza legitima aparare, care trebuie sa fie, in continuare: materiala, imediata si injusta. I-a adaugat, desigur, inca o dimensiune (caracterul direct), la care nu ne referim, deoarece a fost preluata in anteproiect.

Termenul "material", ca o conditie referitoare la atac, a fost introdus, asadar, prin art. 58 al C. pen. din 1864 care a adoptat astfel dispozitiile art.328 si 329 din Codul penal francez in vigoare la acea data. Numai ca aceste ultime doua texte de lege se refereau la situatiile particulare ale omorului, loviturilor si vatamarilor corporale care, prin natura lor, confereau, desigur, un caracter material atacului. Or, legiuitorul de la 1864 a generalizat aceasta conditie la orice atac caruia i s-ar putea raspunde prin aparare legitima.

Opinia legiuitorului de la 1864 a fost preluata, in cunostinta de cauza, atat de legiuitorul de la 1936 cat si de cel de la 1968. In acest sens, V. Dongoroz sublinia: "Atacul trebuie sa fie neaparat material (agresiune prin fapte), el nu poate fi imaterial (agresiune prin cuvinte)".

Ce inseamna materialitate a atacului? Profesorul Traian Pop, explicand acest termen, il defineste prin raportare la natura atacului. Daca acesta din urma are o natura "orala", el nu poate atrage cauza de inlaturare a caracterului penal pe care o presupune legitima aparare. Cu alte cuvinte, definirea domeniului legii penale se face prin excludere.

In viziunea anteproiectului s-a largit ipoteza legitimei aparari in raport cu reglementarile acesteia din 1864 si 1936.

Consideram corecta optica anteproiectului, deoarece organul judiciar are la indemana doua instrumente prin care "cenzureaza" orice posibilitate de exagerare a incidentei efectelor legitimei aparari. Acestea sunt, pe de o parte, posibilitatea aprecierii (apreciere judiciara) a existentei unui pericol la adresa persoanei sau drepturilor celui atacat sau la adresa interesului general si, pe de alta parte, obligativitatea stabilirii unor limite (prin actul judiciar) pe care o impune ultimul alineat al art. 18 din anteproiect (si art. 44 in vigoare). Aceste limite indica tocmai faptul ca, in conceptia organului judiciar, a existat un pericol pentru drepturile protejate de lege. Desigur ca aceasta apreciere este bine lasata organului judiciar, acesta fiind singurul capabil sa stabileasca daca, in functie de natura drepturilor protejate de lege si de circumstantele reale si personale in care s-a comis fapta, a existat sau nu pericolul caruia legitima aparare i s-a opus. Spre exemplu, riposta la un atac direct, imediat si injust de natura morala (insulta sau calomnia) poate constitui o legitima aparare daca, desigur, sunt intrunite si celelalte conditii prevazute de lege.

Codul penal italian, in art. 52, prevede din acest punct de vedere numai ca pericolul sa fie real, actual (il pericolo attuale di un'offesa ingiusta). Nici codurile penale francez, german sau spaniol nu pretind existentei conditiei materialitatii atacului caruia i se opune legitima aparare.

Largirea incidentei legitimei aparari prin renuntarea la conditia respectiva a materialitatii atacului este corecta din punctul de vedere al ocrotirii eficiente si oportune a drepturilor persoanei si a interesului public.

Renuntarea la caracterul grav al pericolului pare, insa, ca largeste foarte mult incidenta legitimei aparari. In conceptia anteproiectului este suficient ca valorile protejate de lege sa se afle in pericol, situatie care, desigur, va fi apreciata judiciar.

Legiuitorul de la 1864 nu s-a preocupat sa mentioneze macar termenul de pericol.

El a considerat ca, daca atacul actual si injust este comis in contra "persoanei sau a altuia", este suficient pentru ca sa fie evident ca legitima aparare se justifica.

Actualitatea impreuna cu injustetea si, desigur, materialitatea atacului (toate conditii sine qua non) care se desfasura contra subiectului pasiv, erau toate situatii indestulatoare pentru a se retine legitima aparare.

Codul penal de la 1936 a adoptat, in aceasta privinta, aceeasi conceptie.

Codul penal de la 1968 a schimbat, insa, esential lucrurile. El a restrans foarte mult, consideram ca in mod nejustificat, campul de incidenta al legitimei aparari, prin aceea ca nu admitea, ca premisa a ripostei, decat un pericol grav pentru valorile ocrotite de art. 44. In acest sens, doctrina a incercat sa explice aceasta situatie, considerand ca pericol grav exista atunci cand constrangerea "implica producerea unui rau ireparabil sau greu de remediat". Ca exemple se dadeau: pierderea vietii, cauzarea unei infirmitati sau alta vatamare corporala care implica grele suferinte, distrugerea unui bun important.

Prevederile din anteproiect aduc la normalitate incidenta legitimei aparari. Este suficient sa existe un pericol cu privire la persoana sau drepturile celui atacat ori cu privire la interesul general, pentru ca legitima aparare sa existe. Codurile penale ale tarilor din Uniunea Europeana au aceeasi conceptie, de a nu limita legitima aparare la situatii caracterizate de un pericol grav care se adreseaza unor valori protejate de lege. Atunci cand legiuitorul a voit sa scoata in evidenta anumite cazuri speciale, care incorporeaza un grad anume de pericol social, a mentionat expressis verbis acele situatii. De exemplu, Codul penal francez, in art. 122 - 5, a motivat legitima aparare in cazul in care ea este o riposta la o intrare comisa noaptea, prin efractie, violenta sau viclenie intr-un spatiu locuit, sau in caz de talharie.

Inlocuirea expresiei "interes obstesc" cu aceea de "interes general" o consideram corecta. Singura problema ramane faptul ca aceasta notiune nu are o definitie, ea ramanand la aprecierea instantei judecatoresti.

Am putea considera ca expresia "interes general" coincide cu aceea de "interes public". In Codul penal in vigoare exista art. 145 care se refera la notiunea de "interes public", lasand sa se inteleaga faptul ca acesta are ca obiect bunurile de orice fel care, potrivit legii, ar privi autoritatile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica ori serviciile de interes public. Ultima teza a art. 145 a fost adaugata prin Legea nr. 140/ 1996, sporind o oarecare confuzie datorata abundentei de termeni folositi care aveau si o larga sfera de incidenta in relatiile sociale, cu toata problematica discutabila care decurgea din aceasta situatie.

Dar Legea nr. 140/ 1996 pastreaza si expresia "interes obstesc" care va ramane rezervata doar pentru art. 44 si art. 45 C. pen. Asadar, legiuitorul da continut diferit celor doua concepte, interesul public fiind altceva decat interesul obstesc. Anteproiectul mentine aceasta diferentiere, inlocuind denumirea de interes obstesc cu aceea de interes general. Sensul celor doua expresii este, in fond, acelasi, dar sintagma interes general este mai potrivita pentru lexicul juridic modern.

Consideram corecta orientarea autorilor anteproiectului. Interesul general are o sfera mai cuprinzatoare decat interesul public, acesta din urma fiind limitat numai la prevederile art. 145 C. pen. Prin interes general intelegem tot ceea ce intereseaza intreaga societate, precum si orice fel de aspecte de ordin moral sau material care, desi sunt destinate a servi un interes particular, prin consecintele lor privesc intreaga societate. Un exemplu il ofera si dispozitiile art. 143 din anteproiect, intitulat "Persoana care exercita un serviciu de necesitate publica".  Textul face referire la orice persoana particulara care exercita o profesie de interes general, profesie care este recunoscuta legal in acest sens.

Deci, este vorba de relatiile sociale mult mai ample decat acelea la care se refera interesul public. Acesta din urma nu cuprinde, in prezent, decat sfera

relatiilor sociale a institutiilor publice, ori a celor care, prin obiectul lor de activitate, sunt de interes public1.

v        Principiul legitimei aparari in Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Se poate remarca diferenta de nuanta fata de art. 2 pct. 2 lit. a al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care stipuleaza: "Luarea vietii nu poate fi privita ca o incalcare a acestui articol in cazul in care ea rezulta dintr-un recurs la forta absolut necesar pentru a asigura protectia persoanei contra violentei ilegale".

Necesitatea de a apara persoana impotriva violentelor ilegale este o aplicare aprincipiului legitimei aparari. Aceasta limitare a dreptului la viata priveste numai legitima aparare a persoanei, protectia bunurilor fiind din start exclusa. De altfel, acest fapt apare ca fiind perfect normal, de vreme ce in jurisprudenta Curtii Europene a drepturilor omului dreptul la viata ocupa un loc central, fiind considerat: "una din valorile fundamentale ale societatilor democratice care formeaza Consiliul Europei".

Problema neconcordantei dintre cele doua formulari este mai degraba de ordin teoretic. Doctrina interna admite in general faptul ca protactia care trebuie asigurata bunurilor nu poate justifica atingerile aduse dreptul la viata. Problema este tratata in contextul cerintei ca apararea sa fie proportionala cu atacul. Din acest punct de vedere, se considera ca nu se afla in legitima aparare acela care pentru a se apara impotriva unui furt oarecare il ucide pe agresor. Jurisprudenta se situeaza pe o pozitie similara, instanta suprema retinand ca nu se justifica suprimare vietii victimei, surprinsa pe cand sustragea porumb pe terenul unei cooperative, nefiind pus in pericol grav interesul obstesc.

Problema ar putea aparea in practica in conditiile in care, inculpatul, pentru a-si salva bunurile proprii de o importanta deosebita sau cele de interes public, a caror pierdere sau distrugere ar provoca efecte deosebit de grave, comite un omor.

Instanta, tinand seama de natura si intensitatea atacului, de persoana agresorului, de importanta exceptionala a valorilor primejduite si de starea in care se afla persoana atacata (eventual se stabileste ca din cauza tulburarii sau temerii au fost depasite limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul) il achita pe inculpat.

Cazul ar constitui obiectul unei cereri introduse la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pe motivul ca atingerea adusa dreptului la viata a fost una ilegala, invocand-se art. 2 al Conventiei. Aceasta se refera strict la "protectia persoanei impotriva violentei ilegale" si nu la protectia bunurilor persoanei sau de interes public, fie ele de o importanta exceptionala, incalcarea lui putand determina o condamnare a statului roman.

Pe planul dreptului comparat, o solutie mai potrivita pare a fi gasita de legiuitorul francez care, in noul Cod penal din 1993, stipuleaza expres, in art. 122-5, alineatul al doilea ca: "Nu este responsabila penal persoana care, pentru a intrerupe comiterea unei crime sau a unui delict contra unui bun, savarseste un act de aparare, altul decat un omucid voluntar, cu conditia ca acest act sa fie strict necesar scopului urmarit, din moment ce mijloacele folosite sunt proportionale cu gravitatea infractiunii".

Libertatea de actiune oferita prin intermediul Codului Penal fracez in materia legitimei aparari este mai restransa in privinta protectiei bunurilor decat cea a persoanelor. Una dintre principalele trasaturi este ca nici un act savarsit in vederea protectiei bunurilor nu poate fi considerat ca fiind legitim, daca e determinata moartea persoanei responsabile pentru agresiune. Prevederea expresa din Codul penal francez inlatura ambiguitatile in legatura cu protectia dreptului la viata, respectand exigentele impuse prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului si de jurisprudenta Curtii de la Strasbourg.

Dreptul la viata este dreptul suprem al fiintei umane si respectarea acestuia reprezinta conditia indispensabila de a exercita toate celelalte drepturi ale omului. O constientizare a acestui principiu, afirmat in numeroase cazuri de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si-ar putea gasi concretizarea printr-o prevedere expresa a legiuitorului in noul Cod penal roman, in sensul ca protectia bunurilor, fie ele de o insemnatate deosebita, poate justifica o atingere adusa dreptului la viata1..

 

BIBLIOGRAFIE



 

1.Constitutia Romaniei.

2.Codul Penal roman.

3.Codul de procedura penala romana.

4.Alexandru Boroi, "Drept penal partea generala", Editura ALL Beck, Bucuresti, 2000.

5.V. Dongoroz, S. Kahane, I Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, "Explicatii teoretice ale Codului Penal roman. Partea generala", vol. I, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1969.

6.V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V.Rosca,"Explicatii teoretice ale Codului Penal roman. Partea generala", vol. II, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1970.

7.V. Dobrinoiu, Alexandru Boroi, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar, "Drept penal partea generala", Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1996.

8.C. Bulai, "Drept penal roman. Partea generala", vol. I, Casa de editura si presa Sansa  S.R.L., Bucuresti, 1992.

9.C. Bulai, "Manual de drept penal. Partea generala", Editura ALL Beck Bucuresti, 1997.

10.Alexandru Boroi, Sorin Corlateanu, "Drept Penal. Partea generala - Culegere de spete pentru uzul studentilor", Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003.

11. Narcis Giurgiu, "Drept Penal General: doctrina, legislatie, jurisprudenta.", Editura Cantes, Iasi, 2000.

12. Teodor Vasiliu, G. Antoniu "Codul Penal comentat si adnotat. Partea generala", Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972.

13.Maria Zolineak, "Drept penal Partea generala", vol.I Universitatea "Alexandru I. Cuza", Iasi, 1976.

14.A. Ungureanu, "Drept penal roman", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995.

15.Narcis Giurgiu, "Legea penala si infractiunea", Editura Gama, Iasi, 1994.

16.Victor A. Ionescu, "Legitima aparare si starea de necesitate", Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972.

17.George Antoniu, "Vinovatia penala", Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972.

18.I. Anghel, Francisc Deak, M. Popa, "Raspunderea civila", Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970.

19.Vasiliu Papadopol, Mihai Popovici, "Repertoriu de practica judiciara in materia penala pe anii 1976-1980", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.

20.V. Dobrinoiu , N. Conea, "Cauze penale comentate", Serviciul Editorial si Cinematografic, I.G.M.,1988.

21.O. Loghin, A. Filipas, "Dreptul penal, partea speciala", Casa de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1992.

22.George Antoniu, Stefan Dones, Marin Popa "Codul penal pe intelesul tuturor", Editura societatii Templus, Bucuresti, 1996.

23.C .Mitrache, "Drept penal roman, partea generala", Casa de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997.

24.M. Basarab, "Drept penal, partea generala", Editura Lumina Lex vol. I,II, Bucuresti, 1997.

25.G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, "Dictionar juridic penal" Editura Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti, 1997.

26.Constantin Crisu, Nicorina Crisu Magroman, Stefan Crisu, "Repertoriu de jurisprudenta si doctrina romana", vol II (1989 -1994), Editura Argesis, 1995.

27.I. Vasiu, "Drept penal, partea speciala" vol. II, Editura Albastra Bucuresti, 1997.

28.G. Antoniu, C. Bulai, "Practica judiciara penala, partea speciala", vol.III, Editura Academiei, Bucuresti, 1992.

29.Gheorghiu Bradet, "Drept penal, partea generala", Editura Europa Nova, Bucuresti, 1993.

30.I. Dobrinescu, "Despre conditiile atacului si apararii in materie de legitima aparare" , in Justitia Noua, nr. 4 / 1957.

31.V. Ionescu, "Depasirea limitelor legitimei aparari", in Revista Romana Dreptul nr.11 / 1969, p.63 si urmatoarele.

32.D.Pavel "Legitima aparare si starea de necesitate" in Justitia Noua, nr. 8 /1965, p. 57.

33.I. Tanoviceanu, "Tratat de drept si procedura penala", vol.I, editia a-II-a, 1994.

34.Stefan Pascu, Vl. Hanga "Crestomantie pentru studiul istoriei statului si dreptului", vol. II, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958.

35.Hugo Grotius, "Cuvantarea impotriva lui Aristocrates", in "Despre dreptul razboiului si al pacii", Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968.

36.G.Antoniu,"Sistemul cauzelor care inlatura vinovatia", in Revista de Drept Penal nr. 2/ 1994.

37.Sergiu Bogdan, Legitima aparare. Caracterul atacului", in Revista de Drept Penal. Anul IX nr.2 aprilie - iunie Bucuresti, 2002.

38.Ilie Pascu, "Legitima aparare in noua  reglementare", in Revista de Drept Penal. Anul X nr.1 ianuarie - martie Bucuresti, 2003.

39.Corina A. Dumitrescu, "Despre definirea legitimei aparari in anteproiectul noului Cod Penal", in Revista de Drept Penal. Anul X nr.1 ianuarie-martie, 2003.

40.Oana Schmidt-Haineala, "Legitima aparare in noua reglementare. Prezumtie absoluta sau relativa", in Dreptul nr.2/2003.

41.Corina Naghi, Traian Dima, "Institutia legitimei aparari, dupa modificarea suferita prin legea nr.169/2002", in Dreptul nr.772003.

42.Costel Niculeanu, "Despre continutul juridic al legitimei aparari, reglementata de art. 44 alin.2^1 din Codul penal", in Dreptul nr.8/2003.

43.Florin Dorian Dascalescu, "Legitima aparare in contextul evolutiei legislative preconizate in cadrul proiectului noului Cod penal", in Dreptul nr.1/2004.

44.Ovidiu Predescu, "Din nou despre legitima aparare", in Dreptul nr.2/2004.

45.Curtea Suprema de Justitie, sectia penala, decizia nr. 1015 din 27 februarie 2001, in Dreptul nr.5/2002.

46.Curtea Suprema de Justitie, sectia penala, decizia nr. 3594 din 27 iunie 2001, in Dreptul nr. 2/2003.

47.Dreptul nr. 4/2002.

48.Tribunalul Suprem, Col. pen., decizia nr. 123/ 1959, in C.D., 1959.

49.Tribunalul Suprem, Col. pen., decizia nr. 310/ 1961, in C.D., 1961.

50.Tribunalul Suprem, Col. pen., decizia nr. 394/ 1961, in C.D., 1961.

51.Tribunalul Suprem, Col. pen., decizia nr. 925/ 1965, in C.D., 1965.

52.Tribunalul Suprem, Col. pen., decizia nr. 325/1966, in J.N., nr.7/1966.

53.Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti, 1993.



1 I. Tanoviceanu - op. cit., pag. 920

1 T. Vasiliu, G. Antoniu - "Codul penal comentat si adnotat, Partea generala", p. 165.

2 A. Ungureanu - "Drept penal roman", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995, p. 221.

3 N. Giurgiu - "Legea penala si infractiunea", Ed. Gama , Iasi 1994. p.351.

1 I. Tanoviceanu, op. cit., p. 512.

1 V. Ionescu, op. cit., p.140-141.

1 V. Dongoroz si colaboratorii - op. cit. , pag. 379

1 V. Dongoroz si colaboratorii - op. cit. , pag.415

1 V. Ionescu, op. cit., p.144-146.

1Curtea Suprema de Justitie, sectia penala, decizia nr. 1015/2001 din 27 februarie 2001, in Dreptul nr. 5/2002, p.188-189.

2 Curtea Suprema de Justitie, sectia penala, decizia nr. 3594 din 27 iunie 2001, in Dreptul nr. 2/2003, p.260-261.

1 Al. Boroi, S. Corlateanu, "Drept penal. Partea generala- Culegere de spete pentru uzul studentilor", Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p.69-72, 231-234.

1 N. Giurgiu - " Legea penala si infractiunea " Ed. Gama, Iasi, 1994, pag. 347

1 Augustin Ungureanu - " Dreptul Penal Roman " , Ed. Lumina Lex , Bucuresti , 1995 , pag. 150

1Corina A. Dumitrescu, "Despre definirea legitimei aparari in anteproiectul noului Cod Penal" , in Revista de Drept Penal, nr. 1/2003, p. 71-74.

1 Florin Dorian Dascalescu, "Legitima aparare in contextual evolutiei legislative preconizate in cadrul proiectului noului Cod penal", in Dreptul nr. 1/2004, p.117-118.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




Controlul administrativ
REGIMUL JURIDIC APLICABIL INDIVIZIUNII
Structura interna a normei juridice
Preocupari actuale privind combaterea coruptiei
Falsificarea instrumentelor oficiale: continut legal, examinarea obiectului material si a continutului constitutiv
Contaminarea venerica si transmiterea sindromului imunodeficitar dobandit: continut legal, subiecti, continut constitutiv
EXPULZAREA
SISTEMUL ROMANO - GERMAN
ACTELE GUVERNULUI
REGIMUL JURIDIC AL DIFERITELOR CATEGORII DE BUNURI