Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata. Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit
Aeronautica Comunicatii Constructii Electronica Navigatie Pompieri
Tehnica mecanica

Tehnica mecanica


Index » inginerie » Tehnica mecanica
» Vopsirea


Vopsirea


   Factori care determina o buna vopsire.   Alegerea materialelor de vopsire. Industria de lacuri si vopsele produce o gama variata de sortimente,fiecare tip de vopsea fiind necesar pentru un anumit scop,deoarece nu exista vopsele universal corespunzatoare,care sa poata aplicate pe orice tip de obiect si in orice conditii de exploatare.

   Rezulta ca alegerea materialelor de vopsire trebuie sa include un studiu al conditiilor de exploatare a produsului si sa tina seama de specificul acestuia .De asemenea, trebuie sa se tina seama de posibilitatile tehnologice pe care le impune vopseaua aleasa ( de exemplu daca o vopsea necesita uscare la cuptor, nu trebuie uscata natural chiar daca produsul manifesta o tendinta aparenta de uscare la aer  etc.).

   Studiul conditiilor de exploatare ale obiectului supus vopsiri trebuie sa tina seama de o serie de factori : daca obiectul va fi utilizat in exterior (in atmosfera libera) sau an interior(in incaperi) ;cum se prezinta climatul (cel temporar este cel putin agresiv pentru pelicule; solicitarea aste mult mai mare in zonele reci si mai ales in zonele tropicale, uscate si umede) ; daca produsele vin in contact cu substante chimice  (acizi, baze, saruri, uleiuri, dizolvanti  etc.),pe ce durata ,la ce concentratii,temperature etc.Pentru acoperiri rezistente la umiditate se recomanda emailuri pe baza de bitum sip e baza de rasini fenolice; pentru acoperiri rezistente la agenti externi se utilizeaza emailuri alchidice si epoxidice, cu uscare la aer sau la cuptor, precum si emailuri ureoformaldechidice si melaminice,cu uscare numai la cuptor ; pentru acoperiri rezistente la chimicale sunt indicate emailurile pe baza de ciarura de polivinil; pentru vopsiri rezistente la temperaturi mai ridicate (pana la 500°C ),emailurile siliconice dau rezultate cele mai bune etc. La realizarea unui nou produs, o data cu proiectarea trebuie rezolvata si problema vopselei celei mai potrivite.



     Alegerea produsului tehnologic depinde de calitatea suprafetei si de materialul din care este confectionat obiectul, de calitatea materialelor de vopsire care trebuie aplicate si de gradul de finisare urmarit.Tehnologia trebuie sa asigure, prin operatiile si fazele preconizate, realizarea tuturor acestor conditii si sa cuprinda toate operatiile, ancepand cu pregatirea suprafetelor, continuand cu grunduirea, chituirea, vopsirea si terminand cu uscarea si transportul.

   Se precizeaza cum se pregateste suprafata, cu ce materiale, cum se aplica gundul, vopseaua, viscozitatea optima de aplicare, diluantul, cate straturi intermediare si finale trebuie depuse, grosimea lor, timpul necesar pentru uscarea fiecarui strsat si modul de uscare(in aer liber sau la cuptor).Pentru chituire, trebuie date detalii in legatura cu felul chitului, numarul de straturi, grosimea lor etc. De asemenea, se indica presiunea aerului (la pulverizarea pneumatica), temperatura vopselei, eventual si alte caracteristici, daca sunt necesare (rezistivitatea pentru emailuri electrostatice, prepararea grundurilor formate din doua componente etc.).

     Pentru instalatiile de vopsire mecanizate este necesar sa se arate cum vor fi deplasate piesele, cum vor fi agatate de lantul transportor etc.

     O tehnologie este bine intocmita cand asigira realizarea operatiilor, fara deosebire de la o, piesa de alta, de o inalta calitate si cu o productivitate ridicata. Ceilalti factori care determina o buna vopsire sunt pregatirea suprafetelor cu utilaje adecvate si organizarea corecta a sectiei de vopsitorie.

     Pregatirea suprafetelor. Un sistem de vopsire corect ales, dar aplicat pe o suprafata suficient pregatita, va avea ca rezultat formarea unei pelicule mai putin rezistenta chiar decat cele obtinutecu vopsele de calitate mai slaba , insa aplicate pe suprafete corect pregatite.

     Pregatirea suprafetelor, inainte de vopsire, constituie o operatie de cea mai mare importanta, atat pentru protectia anticoroziva cat si pentru aderenta buna la suport a materialelor peliculogene.

      Lucrarile anterioare operatiei de vopsire (ambutisarea, sudarea si, in general toate prelucrarile mecanice) trebuie executate cu multa grija, pentru a se asigura realizarea unei suprafete cat mai netede. Este gresita conceptia ca defectele de suprafata aparute dupa

prelucrarile anterioare pot fi corectate prin chituiri excesive. Defectele mentionate trebuie inlaturate inainte de vopsire, prin indreptare, sudare, polizare etc.

    Dotarea cu utilaje speciale. Orice efort de imbunatatire  a calitatii vopsirii, daca nu este sprijinit de introducerea mecanizari procesului tehnologic, si de folosirea utilajelor, nu da rezultate optime.

   Pregatirea suprafetelor in agregate complex, automate, vopsirea in spatii inchise (cabine de vopsire ), precum si uscarea in cuptoare la temperaturi intre 80 si 180°C (in functie de natura materialului peliculogen), confera peliculelor o deosebita rezistenta la coroziune si un aspect placut.

    Organizarea sectiei de vopsitorie. Amplasarea sectiei sau atelierului(in functie de marime, poate exista o linie de vopsire), un atelier sau o sectie) de vopsitorie trebuie organizata astfel incat drumul pieselor pentru vopsire si in special al celor vopsite sa fie cat mai direct si mai scurt.

Contrar, prin stivuiri, manevrari, transbordari, creste pericolul lovirii si deformari pieselor. Daca pentru piesele deteriorate, inainte de vopsire, mai exista posibilitatea remanierii( prin redresare. Eventual chituire­slefuire, pentru cele vopsite, o deteriorare locala poate constitui  un motiv de rebut , din punctul de vedere al vopsirii. Indreptarea loviturilor pe o piesa vopsita, eventual chituirea­slefuirea si revopsire locala, cu o vopsea cu uscare la aer, nu mai readuce piesa la calitatile initiale. Chiar si aspectul are mult de suferit deoarece in jurul locului vopsit, care apare cu un petec, se observa stropii fasciculului de vopsea pulverizata.

    Daca atelierul de vopsitorie face parte dintr­o sectie, amplasarea lui trebuie facuta la extremitatea halei, pentru a avea legatura direct cu exteriorul

     Alegerea procesului tehnologic depinde de calitatea suprafetei si de materialul din care este confectionat obiectul, de calitatea materialelor de vopsire care trebuie aplicate si de gradul de finisare urmarit. Tehnologia trebuie sa asigure, prin operatiile si fazele preconizate, realizarea tuturor acestor conditii si sa cuprinda toate operatiile,incepand cu pregatirea suprafetelor,continuand cu grunduirea, chituirea, vopsirea si terminand cu uscarea si transportul.

   Se precizeaza cum se pregateste suprafata, cu ce materiale, cum se aplica grundul, vopseaua,viscozitatea optima de aplicare, diluantul, cate straturi intermediare si finale trebuie depuse, grosimea lor, timpul necesar pentru uscarea fiecarui strat si de modul de uscare (in aer liber sau la cuptor). Pentru chituire, trebuie date detalii in legatura cu felul chitului, numarul de straturi, grosimea lor etc. De asemenea, se indica presiunea aerului (la pulverizarea pneumatica), temperatura vopselei, eventual si alte caracteristici, daca sunt necesare (rezistivitatea pentru emailurile electrostatice, prepararea grundurilor formate din doua componente etc.).

   Pentru instalatiile de vopsire mecanizate este necesar sa se arate cum vor fi deplasate piesele, cum vor fi agatate de lantul transportator etc.

   O tehnologie este bine intocmita cand asigura realizarea operatiilor, fara deosebire de la o piesa la alta, de o inalta calitate si cu o productivitate ridicata. Ceilalti factori care determina o buna vopsire sunt pregatirea suprafetelor cu utilajele adecvate si organizarea corecta a sectiei de vopsitorie.

   Pregatirea suprafetelor. Un sistem de vopsire corect ales, dar aplicat pe o suprafata suficient pregatita, va avea ca rezultat formarea unei pelicule mai putin rezistenta chiar decat cele obtinute cu vopsele de calitate mai slaba, insa aplicate pe suprafete corect pregatite.

   Pregatirea suprafetelor, inainte de vopsire, constituie o operatie de cea mai mare importanta, atat pentru protectia anticorosiva cat si pentru aderenta buna la suport a materialelor peliculogene.

   Lucrarile anterioare operatiei de vopsire (ambutisarea, sudarea si, in general, toate prelucrarile mecanice) trebuie executate cu mai multa grija, pentru a se asigura realizarea unei suprafete cat mai netede. Este gresita conceptia ca defectele de suprafata aparute dupa prelucrarile anterioare pot fi corectate prin chituiri excesive. Defectele mentionate trebuie inlaturare inainte de vopsire, prin indreptate,sudare,polizare etc.

     Dotarea cu utilaje speciale. Orice efort de imbunatatire a calitatii vopsirii, daca nu este sprijinit de introducerea mecanizarii procesului tehnologic, si de folosirea utilajelor, nu da rezultate optime.

   Pregatirea suprafetelor in agregate complexe,automate,vopsirea in spatii inchise (cabine de vopsire), bine ventilate,lipsite de praf si de alte impuritati, precum si uscarea in cuptoare la temperaturi intre 80 si 180°C (in functie de natura materialului peliculogen), confera peliculelor o deosebita rezistea la coroziune si un aspect placut.

   Organizarea sectiei de vopsire. Amplasarea sectiei sau atelierului (in functie de marime, poate exista o linie de vopsire), un atelier sau o sectie) de vopsitorie trebuie organizata astfel incat drumul pieselor pentru vopsire si in special al celor vopsite sa fie cat mai direct si mai scurt. Contrar, prin stivuiri, manevrari, transbordari, creste pericolul lovirii si deformarii pieselor. Daca pentru piesele deteriorate, inainte de vopsire, mai exista posibilitatea remanierii ( prin redresare, eventual chituire-slefuire, pentru cele vopsite, o deteriorare locala poate constitui un motiv de rebut, din punctul de vedere al vopsirii. Indreptarea loviturilor pe o piesa vopsita, eventual chituirea-slefuirea si revopsirea locala, cu o vopsea cu uscare la aer, nu mai readuce piesa la calitatile initiale. Chiar si aspectul are mult de suferit deoarece in jurul locului vopsit, care apare ca un petec, se observa stropii fasciculului de vopsea pulverizata.

   Daca atelierul de vopsitorie face parte dintr-o sectie, amplasarea lui trebuie facuta la extremitatea halei, pentru a avea legatura direct cu exteriorul (se asigura astfel o iluminare naturala si o aerisire mai buna, in caz de incendiu accesul este mai usor, si aprovizionarea cu materiale se realizeaza mai bine). Daca sunt mai multe etaje, vopsitoria se amplaseaza la ultimul etaj.

   Incaperile trebuie sa fie luminoase,curate,uscate, bine incalzite (iarna) si bine ventilate. Temperatura in incaperi trebuie sa se mentina intre 18 si 20°C, iar umiditatea relativa sa nu depaseasca 65-70%.

   Pentru ca productia sa se desfasoare continuu, curgator, trebuie prevazute magazii de primire si predare a pieselor, cu evidente separate.

   Pentru a nu deteriora piesele vopsite, in special cele mai mari dar usoare ca volum, este necesara amenajarea de rafturi si rastele, specifice fiecarui reper, pe care piesele sa fie asezate cu grija.

   Calificarea cadrelor constituie un criteriu important pentru asigurarea randamentului in productie.

   In concluzie, cand unul sau mai multi dintre factorii care asigura reusita vopsirii unui produs nu sunt respectati, calitatea si durabilitatea protectiei anticorosive si a aspectului peliculei se reduc simtitor.

   Pregatirea materialelor pentru vopsire. Materialele de vopsire se livreaza de catre fabricile furnizoare intr-o stare foarte vascoasa, de multe ori sub forma de paste. Emailurile, vopselele si grundurile, mai ales, contin pigmenti si materiale de umplutura, care, din cauza densitatii lor mari, in comparatie cu densitatea lichidelor in care se afla in suspensie, manifesta o puternica tendinta de sedimentare (depunere). Cu cat vascozitatea lichidului este mai redusa, cu atat viteza de depunere este mai mare. In general, materialele de vopsire, pregatite pentru aplicare, au vascozitate mica, deci este firesc ca, in timpul depozitarii, care poate sa dureze si cateva luni de zile, pigmentii si materialele de umplutura sa se separe de liant.

   Cele mai multe nuante de vopsele se obtin prin amestecul in proportii diferite a pigmentilor de culori diferite; din cauza diferentei de densitate pentru fiecare pigment, separarea se produce in straturi diferite: la fundul vasului se depune pigmentul cel mai greu, pigmentul cel mai usor fiind ultimul care se depune, deci formeaza stratul cel mai de sus. Unii pigmenti, si in special cei grei, prin depunere si sedere indelungata marcheaza o tendinta de aglomerare (particulele se lipesc intre ele) atat intr-o pronuntata incat nu mai pot fi reinglobati in mama liantului, printr-o simpla amestecare. Din aceasta cauza, nuanta se modifica, deoarece, prin neparticiparea unei cantitati oarecare de pigment, se schimba proportia cantitativa.

preintampinarea acestor fenomene, sau pentru a le reduce ca intensitate, materialele de vopsire se livreaza in stare vascoasa.

   Pregatirea materialelor pentru vopsire trebuie executata ca precautie chiar din momentul dezambalarii. Praful si impuritatile de pe ambalaje trebuie sterse cu grija (cu o carpa uda), in special in zona capacului; nu se recomanda suflarea, deoarece praful imprastiat in atmosfera cade apoi in vasele deschise.

   Dupa scoaterea capacului si mai ales daca acesta nu a fost inchis etans, daca materialul de vopsire este cu uscare la aer, se constata existenta la suprafata a unei pielite care poate ajunge la cativa milimetri si constituie un inceput de uscare a vopselei; prin amestecare in masa vopselei nu se mai dizolva, deoarece este transformata chimic, ei se fragmenteaza in mici bucati care inrautatesc aspectul peliculei. In plus, ea modifica raportul liant-pigment deoarece este formata in special din liant. Din aceasta cauza, pielita trebuie inlaturata cat mai complet posibil, constituind o pierdere.

   Pentru omogenizarea materialului de vopsire, continutul trebuie amestecat cat mai energic, pana cand pe fundul vasului nu se mai constata existenta sedimentului. Pentru vase si recipiente mici de vopsire, amestecarea se realizeaza manual; pentru butoaie mai mari ( circa 200 kg) se recomanda agitarea mecanizata.

   Se trece apoi la diluare, verificandu-se puritatea diluantului. Butoaiele in care se livreaza pot forma rugina, care, prin desprindere, ajunge in masa lichidului sau, datorita depozitarii in aer liber si inchiderii neetanse, poate contine apa. Cum ambele impuritati sunt mai grele decat dizolvantii organici , obisnuiti, este suficient ca diluantul sa fie lasat cateva minute in repaus, in vasul intermediar, pentru a se sedimenta; procedeul este eficace numai pentru diluantii nemiscibili cu apa. Cantitatea de diluant necesara este in functie de natura vopeselei si de metod de aplicare ce se va utiliza; pentru materialele de vopsire pee baza de rasini sintetice sunt necesare 15-20% in greutate de diluant fata de vopseaua nediluata; pentru emailurile nitrocelulozice 80-100%.

   Daca se respecta conditiile de puritate mentionate, in general, nu este necesar sa se mai filtrece vopseaua; totusi daca se constrata existenta impuritatilor se executa si o filtrare printr-o sita metalica (cu 2 500-10 000 ochiuri/cm ).

 

Exista materiale de vopsire formate din doi componenti, care se amesteca exclusiv intainte de utilizare si se prepara numai in tantitatile neceare pentru o perioada de timp limitata (de ordinul zecilor de minute pana la 6-8 h, dupa indicatiile care se specifica). Pentru aceste vopsele se amesteca, mai intai, cele doua componente, se omogenizeaza, se masoara vascozitatea si, la sfarsit, daca mai este necesar, se adauga si diluantul.

   Operatiile principale. Presupunand ca suprafata pieselor a fost pregatita in vederea vopsirii, in majoritatea cazurilor, piesele trec prin operatiile redate in cele ce urmeaza.

   Grunduirea este operatia prin care se depune pe suprafata metalului prima pelicula de material de vopsire ce constituie baza acoperirilor ulterioare (provine din limba germana, grund=baza). O serie de materiale de vopsire, utilizate ca pelicule finale, nu adera satisfacator direct pe metal; se recurge, in acest caz, la operatia prin care se depune, mai intai, o pelicula formata dintr-un liant cu o foarte buna aderenta; peste aceasta, datorita microasperitatii pe care o poseda ( grundul este compus din putin liant si foarte mult pigment si materiale de umplutura), peliculele devin mult mai aderente.

   Peliculele al caror liant are o capacitate de aderenta satisfacatoare la metal se pot aplica si direct, fara grund, realizandu-se aderenta la suprafata metalului, superioara fata de cazul utilizarii gradului. Aceste mod de a lucra se utilizeaza numai in cazut unei vopsiri simplificate la maximum, cand se aplica un singur strat. In acest caz, cantitatile de pigmenti si materiale de umplutura fiind mult mai reduse (pentru ca este vorba de emailuri in general), se obtine o pelicula lucioasa care, ca si metalul, provoaca scaderea considerabila a aderentei ulterioare, astfel incat aderenta sistemului de pelicule nu este rezolvata, ci numai deplasata.

   Chituirea urmareste umplerea tuturor denivelarilor, pana la nivelul proeminentelor, astfel incat suprafata sa prezinde un grad de netezime cat mai pronuntat.

   Exista doua feluri de chituri: chituirea de cutit prin care materialul de chituire, sub forma unei paste, se aplica cu spaclul, precum si chituirea prin pulverizare, la care materialul este diluat aproape ca si un grund si se aplica cu pistolul. Chituirea prin spaclu se aplica suprafetelor rugoase, pentru o nivelare grosolana, iar cea prin pulverizare se aplica pe suprafetele chituite cu cutitul si slefuite, pentru a corecta cele mai mici denivelari.

   Nu este obligatoriu ca toate piesele sa fie chituite. Daca prelucrarea piesei

   slefuite urmareste indepartarea tuturor urmelor provenite de la chituire, astfel incat sa se obtina o netezime cat mai avansata. Operatia se executa cu hartii abrazive, hidrorezistente, deoarece operatia se efectueaza pe cale umeda. La inceput, se lucreaza cu granulatii mai mari, iar catre sfarsit, se recurge la granulatii tot mai fine astfel incat sa nu se observe, prin pelicule ulterioare, urmele lasate de grauntii abrazivi.

   Cand se considera chituirea terminata (bineinteles si slefuirea), pentru a se da posibilitatea controlarii calitatii, se recomanda aplicarea unui email lucios, in strat subtire, care scoate in evidenta cele mai mici denivelari. Daca se constata defecte de chituire, se inlatura prin reluarea operatiiloe.

   Vopsirea (lacuirea). Operatiile anterioare au avut ca scop crearea conditiilor optime pentru ca pelicula finala de vopsea (email  sau lac) sa prezinte cat mai putine defecte. Uneori, se aplica numai unul sau mai multe straturi de vopsea, alteori peste vopsea se depune stratul de email si exsta cazuri cand peste email se depune si un strat de lac. Emailul se poate aplica si fara strat intermediar de vopsea, in schimb. lacul necesita sa fie o vopsea, fie un email, care sa asigure uniformitatea culorii fondului. In cazut lemnului, pentru a se scoate in evidenta textura, lacul se aplica direct pe grund ( care nu este pigmentat, daca este transparent.

   Uscarea este operatia prin care peliculele devin dure. Se poate executa o uscare naturala (in aer liber) sau artificiala (in cuptoare).

   Uscarea artificiala, pe langa reducerea considerabila a duratei, conduce la obtinerea unor pelicule superioare.

   Uscarea se aplica fiecarui strat de materialede vopsire,in parte. Nu se recomanda ca pe pelicule uscate la aer sa se aplica pelicule care vor si uscate la cuptor.

   Slefuirea dupa uscare. Unele pelicule nu au un lucriu propriu, rezultat in urma aplicarii (emailurile nitrocelulozice etc.); acest neajuns se inlatura prin slefuire cu paste si lichide de slefuit si lustruit.

   In continuare se trateaza operatiile mentionate si tehnologiile corespunzatoare.

   Grunduirea. Pelicula de grund are rolul de a realiza o buna legatura cu suprafata metalului si cu pelicula urmatoare, care se suprapune peste cea de grund; aceasta insa nu este singura functie a peliculei de grund.

   Se poate actiona asupra compozitiei grundului, atat asupra liantului cat si asupra pigmentului (in special),astfel incat acesta sa nu prezinte numai functia de izolare a metalului fata de mediu (prin liant) si de colorare (prin pigment), ci si calitatea de protejare anticorosiva.

   In cazul lemnului, functia anticorosiva este inlocuita prin functia de imbibare; lemnul, datorita porozitatii, prezinta o mare capacitate de absorbtie pentru liantii materialelo de vopsire; prin impregnarea paturii superficiale de lemn,porii se astupa, realizandu-se o buna protectie  si oprindu-se, totodata, absorbtia liantului din pelicule urmatoare. Datorita marii capacitati de absorbtie, grundurile pentru lemn se executa nepigmentate sub slab pigmentate.

   Grundurile coloreaza suprafetele obiectului vopsit, intr-o nuanta diferita de a pelicului de finisare, datorita strabaterii culorii grundului.

   Tehnologia grunduirii. Trebuie sa se acorde o mare atentie executarii corecte a grunduirii, deoarece aceasta pelicula conditioneaza si comportarea peliculelor ulterioare. Daca stratul de grund are portiuni de slaba aderenta, se desprinde impreuna cu peliculele de email si de lac.

   Grunduirea se executa numai dupa o pregatire corespunzatoare a suprafetelor. Daca este posibil si rentabil, se recomanda o pregatire prin care sa se asigura o fosfatare.

 Procesul tehnologic trebuie astfel conceput incat grunduirea sa se execute imediat dupa ce se termina pregatirea suprafetei. Numai in acest fel suprafata metalului va fi ferita de oxidare si impurificare, care se produc cu atat mai repede cu cat exista mai multa umiditate si impuritati in aerul din sectii. Este bine ca grunduirea sa se execute inainte ca piesele sa se fi racit complet, pentru evitarea includerii sub pelicula a umiditatii provenite din condensarea vaporilor (in special iarna).

   Aplicarea grundului se realizeaza prin toate metodele uzuale: cu pensula, prin pulverizare, imersie, reflux etc. Fiecare metoda poate da rezultate bune daca este aplicata corect. Cea mai economica si productiva, care determina obtinerea unei calitati superioare este imersia, cu variantele ei perfectionate (vopsirea prin eletroforeza, reflux). Scurgerile mai slabe lasate de vopsirea prin reflux si ceva mai pronuantate, prin imersare (daca se tine de seama ca peliculele de grund se slefuiesc ulterior), nu constituie un motiv de renuntare la aceste metode (suprafete tamponate, rebordari etc).





   Nu trebuie sa se tinda catre aplicarea unui strat prea gros, intr-o singura etapa de lucru, deoarece se pericliteaza uscarea; se obtin rezistente si aderenta superioara prin straturi nu prea groase, uniforme si uscate complet. De aceea, grundul se aplica cu o grosime maxima, in stare uscata de 15-20 cm; aceasta se realizeaza printr-o diluare mai pronuntata decat pentru emailurile de finisare.

   Chiturile de stropire se aplica pe suprafetele a caror chituire cu uscare. Transformarea chimica a liantului grundului (pe baza de ulei, rasini sintetice etc.) prin uscare naturala este un fenomen care decurge incet si incomplet; se poate afirma ca uscarea se produce fara intrerupere, bineinteles cu viteze mai reduse, pana la momentul degradarii peliculei. De aceea, rezistenta si aderenta grundurilor uscate natural sunt relativ mici; in plus, daca se aplica materiale de vopsire cu dizolvanti mai activi (emailurile nitrocelulozice), peliculele de grund se incretesc si se exfoliaza.

   Practic, trecerea completa in stare ireversibile (pelicule complet transformate chimic) are loc numai prin uscarea la cuptor. Se recomanda, din acest motiv, pe cat posibil, sa se evite uscarea la aer liber.

   Exista unele grunduri al caror liant nu trece in stare ireversibila decat la temperatura ridicata. Astfel, grundurile solubile in apa, daca nu sunt incalzite un timp suficient la temperaturi peste 165°C, nu devin insolubile in apa.Aceasta temperatura, relativ ridicata, nu poate fi compensata de o mentinere mai indelungata, la temperaturi mai scazute.

   Chituirea. Chituirea este operatia prin care adanciturile si scobiturile sunt umplute cu chit, in scopil netezirii suprafetei obiectului.

   Pentru a se obtine o aderenta imbunatatia, chitul se aplica numai pe suprafete grunduite.

   Pelicula de grund, fiind subtire, nu uniformizeaza neregularitatile, ci produce fidel toata microgeometria suprafetei. Daca deasupra grundului se astern direct unul sau mai multe pelicule de vopsea, suprafata vopsita va avea acelasi aspect neregulat ca si inainte de vopsire; mai mult, defectele sunt accentuate, datorita luciului emailului. Cand aspectul exterior al piesei nu reprezinta o importanta deosebita, de exemplu, la vopsirea acoperisurilor de tabla etc., se acopera suprafata cu cateva straturi de voprea, direct pe grund.

   Chitul se usuca normal numai intr-un strat cu o grosime de cel mult 0,5 mm; daca grosimea stratului este mai mare, uscarea facandu-se neregulat, se produc tensiuni interne si chitul crapa; din acest motiv, nu se admite ca grosimea stratului aplicat intr-o singura faza de lucru sa depaseasca grosimea mentionata.

   Chituirea suprafetei chituite, desi permite indepartarea neregularitatulor de pe suprafata care urmeaza sa fie vopsita, totusi nu imbunatateste rezistena mecanica si durabilitatea peliculei in mai multe straturi, ci dimpotriva le micsoreaza. Acest lucru se explica astfel uscarea stratului de chit pe o adancime de 0,5 mm se poate realiza numai in cazut elaborarii unor chituri cu o porozitate accentuata. Prin acesti pori patrunde aerul care participa la reactia de intarire a liantului chitului si tot prin ei se evacueaza produsele volatile.

 Porozitatea ridicata,insa, inseamna ca chitul contine foarte putin liant si multe materiale de umplutura, ceea ce face ca stratul sa fie destul de fragil,casant,cu o slaba aderenta,lipsit de flexibilitate si elasticitate. Pe timp de iarna, in aceste porozitati se infiltreaza apa, care, prin marimea volumului inghetului, conduce la distrugerea chituirii. In afara de aceasta, stratul de chit marind grosimea unor tensiuni longitudinale considerabile care provoaca fisurarea acoperirii. De aceea, cand stratul de chit este gros, acoperirea se desprinde adesea indeosebi atunci cand suprafata vopsita este supusa unor deformari mecanice.

   In tehnologia moderna, se cauta sa se realizeze piese cu o forma geometrica si o netezime ireprosabila, astfel incat sa nu mai necesite o corectare a formei prin chituire (de exemplu, ambutisarea pieselor caroseriei autovehiculelor din tabla decapata si laminata la rece).

   Nu in toate cazurile insa este posibil acest lucru. La finisarea superioara a pieselor turnate,chituirea a ramas singurul mijloc economic de nivelare a suprafetei. Pentru a se obtine si rezistente superioare, se intrebuinteaza chituri moderne, formate din doua componente, care se amesteca inaintea utilizarii. Pentru aceste chituri, intarirea nu mai depinde de contactul cu aerul si ca atare nu mai este necesara porozitatea; deci, ele pot fi bagate in liant. Se obtin, in consecinta, rezistente superioare. Aceste chituri fiind lipsite de dizolvanti, contractia de volum prin uscare este neglijabila (1%), ceea ce face sa nu apara fisuri.

   Tehnologia chituirii. Chituirea de cutit sau spaclu se aplica local sau general. Se incepe cu chituirea celor mai accidentate locuri sh se termina, eventual, cu chituirea generala. Nu se aplica straturi mai groase de o,5 mm pentru o singura faza de lucru. Dupa fiecare strat, se lasa sa se usuce. Exista chituri pentru uscare la cuptor si chituri pentru uscare la aer.

   Din categoria chiturilor cu uscare la aer fac parte si chiturile rapide (de obicei, nitrocelulozice), care se utilizeaza pentru lucrarile de reparatii provizorii.

   Chitul se aplica cu spaclul de otel sau de celuloid; se urmareste ca, prin aceasta operatie, chitul nu numai sa astupe denivelaera, ci sa o si umple, fara sa lase goluri de aer.

   Astuparea denivelarilor cu aliaje de lipit se realizeaza dupa tehnologia clasica a lipirii. Anterior, suprafata se curata de grasimi si oxizi (cu solutie acid de clorura de zinc, cu paste decapante etc.), dupa care aliajul se topeste cu ciocanul de lipit, pentru suprafetele verticale si cu lampa de benzina, pentru cele orizontale.

   Chiturile din doi componenti (exopodice, poliesterice etc.) se prepara numai in momentul utilizarii. Se aplica intocmai ca si chiturile obisnuite. Ele se livreaza sub forma de doi componenti separati; un component este constituit din liant, materialele de umplutura si pigment iar celalalt, din intaritorul propriu-zis. Exista produse la care intaritorul nu se prezinta ca un lichid, ci este amestecat si el cu materialul de umplutura, formand un fel de pasta. Din acest motiv, in timp ce intaritorul lichid se amesteca cu celalalt component, in proporbie (in greutate) de sub 10% in cazul intaritorului-pasta, proportia poate ajunge chiar la 50% ; dupa amestecare, se intaresc in decurs de 1/2 ha pana la 3 h, la temperatura normala. Din acest motiv, se prepara numai in cantitatile strict necesare si se utilizeaza cat mai repede posibil.

   Exista procedee prin care denivelarule se umplu cu material plastic topit. Principiul de lucru este asemanator sudurii cu flacara; exista un arzator cu gaz, prin flacara caruia se insufla materialul plastic sub forma de pulbere,cu un curent de aer comprimat. Pulberea de material plastic, trecand prin flacara, se topeste si, in aceasta stare, ajungand pe piesa, se lipeste si apoi se solidifica.

   Chiturile de stropire se aplica pe suprafetele a caror chituire cu cutitele s-a terminat, iar straturile de chit au fost slefuite; rolul acestor chituri este de a umple cele mai fine goluri si denivelari. Tocmai de aceea se aplica prin stropire, procedeu prin care se asigura o finete a lucrului  mai mare decat prin aplicarea cu spaclul. Exista, de asemenea, chituri de stropire cu uscare la aer si la cuptor (superioare celor cu uscare naturala).

   Dupa fiecare chituire, si in special dupa cele finale, se executa slefuirea.

   Avatantaje si dezavantaje. Prin chituire se reuseste sa se acopere toate neregularitatile si denivelarile suprafetelor, realizandu-se suprafete netede, frumoase ca aspect.

Chituirea nu se preteaza mecanizarii, de aceea nu este insotita de un mare costum de manopera. Daca se executa cu chituri clasice, poroase, cu mult material de umplutura, desi se imbunatateste aspectul, calitatea anticorosiva este mult mai prejudiciata. Chituirea, chiar cu chituri exopodice (sau similare), nu se recomanda decat pentru suprafetele rigide, nesupuse vibratiiloe si deformarilor.

   Slefuirea. Oricat de ingrijit se executa chituirea, raman totusi asperitati, care dupa uscare trebuie inlaturare prin slefuire.

   Slefuirea este o operatie foarte raspandita nu numai la pregatirea suprafetei pentru vopsire, ci si la vopsirea insasi, deoarece asperitatii raman si dupa grunduire si vopsire.

   Pentru slefuire se utilizeaza atat materile abrazive naturale (piatra ponce, corindon, smirghel etc.) cat si materiale abrazive sintetice (carborund, piatra ponce sintetica, corindon sintetic etc.)

   La slefuire, muchiile ascutite,taietoare, ale granulelor de abraziv, aschiaza, in primul rand, punctele proeminente si dupa aceea scot si tot stratul superior. Pe suprafata slefuita se formeaza o retea de zgarieturi (rizuri), din forma si dimensiunea carora se deduc granulatia si gradul de slefuire. Suprafata slefuita are un aspect mat. Daca rizurile sunt grosolane, urmele lor se vad cu ochiul liber. Prin palpare cu varful degetelor, suprafetele slefuite par netede insa prin simtul tactil, nu se pot percepe rizurile fine. Rizurile mari se detecteaza si cu unghia.

   Rizurile ramase de la slefuire, pana la marimea la care se afecteaza aspectul, sunt de dorit, deoarece imbunatatesc aderenta.

   Nu orice fel de pelicule slefuite. Cele dure si friabile se slefuiesc usor, pe cand cele moi si elastice, in loc sa fie aschiate, la contactul cu abazivul se deformeaza si apoi isi reiau forma initiala. Din acest motiv, peliculele nitrocelulozice, de exemplu se slefuiesc usor, in timp ce peliculele de ulei nu sunt slefuibile.

   Tehnologia. Pentru a se lucra cu o productivitate cat mai ridicata, slefuirea chitului incepe cu un abraziv cu o granulatie cat mai mare; dupa ce neregularitatile principale sunt indepartate cu acest abraziv, pentru a se evita aspiratia unor rizuri prea adanci, se trece la un abraziv cu o granulatie mai fina.

   Exista doua feluri de slefuiri, principal deosebite: uscata si umeda.

   Slefuirea umeda se executa in prezenta apei sau a oricarui alt lichid inert fata de pelicula si suportul acesteia. Astfel, peliculele nitrocelulozice aplicate pe lemn se slefuiesc umed in prezenta petrolului, iar cele de pe metal, in prezenta apei (din cazua sensibilitatii lemnului la apa). Slefuirea umeda prezinta avantajul ca evita formarea prafului si asigura slefuirii o mai mare uniformitate deoarece hartia abraziva nu se imbacseste cu produsele de slefuire; tot o consecinta a acestui fapt este si economia de hartie abraziva.

   La slefuire, suprafata se umezeste bine cu apa. Hartia abraziva se imbraca pe o placa groasa de cauciuc, pasla sau pluta, prin care se asigura slefuirea plana (in acest mod se slefuiesc intai numai proeminentele); daca se slefuiesc numai cu hartie abraziva, aceasta urmareste toate denivelarile line si nu se obtine o slefuire perfect plana.

   Produsele de slefuire, sub forma unui noroi, se inlatura periodic, prin spalare cu buretele de cauciuc imbibat cu apa.

   In locul hartiei abrazive, se poate utiliza si piatra ponce, profilata la forma piesei, sau pulbere din aceasta, care se aplica cu o bucata de stofa, fetru sau pasla.

   Se va evita o supraslefuire a muchiilor si colturilor, care produce distrugerea integritatii peliculei de grund (apare metalul suport).

   In majoritatea cazurilor, operatia de slefuire se executa manual. Cand suprafetele sunt plane si intinse se preteaza introducerea mecanizarii slefuirii, cu aparate similare cu cele utilizate la curatirea suprafetei cu scule mecanizate.

   Vopsirea si lacuirea. Vopsirea si lacuirea reprezinta operatiile de acoperire cu unul sau mai multe pelicule de vopsea, email sau lac, in urma carora obiectul capata culoarea si aspectul exterior necesar; se executa, in general, pentru piese care anterior au fost grunduite, eventual chituite slefuite. Pentru vopsirile decorative, se poate aplica vopseaua direct pe metal, fara substrat de grund.

   Grosimea peliculei si numarul de straturi sunt conditionate de o serie de factori, cei mai importanti fiind redati in cele ce urmeaza.

   Capacitatea de acoperire a vopselei determina grosimea minima necesara. Se stie ca vopselele pigmentate cu negru de fum, pulbere (bronz) de aluminiu, miniu de fier, oxid de crom, avand capacitati bune de acoperire, necesita pelicule destul de subtiri, pentru a face sa nu se mai vada pelicule sau metalul-suport: vopsele albe si toate celelalte culori pastel necesita, in general, pelicule mai groase, pentru a avea o capacitate de acoperire satisfacatoare: la folosirea acestor vopsele este necesara acoperirea suprafetelor cu minimum doua pelicule de vopsea.

Continutul in liant al vopselei determina, de asemenea, grosimea stratului. Vopselele pe baza de rasini sintetice, cu un continut in corp de circa 50% se aplica intr-un numai de straturi de jumate din cel necesar la aplicarea vopselelor nitrocelulozice, cu un continut in corp de 15-25%, pentru a se obtine totusi pelicule de aceeasi grosime.

   Necesitatea de a acoperi suprafata cu mai multe pelicule de vopsea mai este determinata si de alte cauze. Astfel, stratul de vopsea trebuie sa posede si anumite proprietati de protectie; cu cat grosimea peliculei este mai mare, pana la o anumita valoare optima circa 100     , cu atat cresc si posibilitatile de protectie deoarece se micsoreaza permeabilitatea. Peste anumite grosimi, desi permeabilitatea se reduce in continuare ,  se inrautatesc alte proprietati (elasticitatea, flexibilitatea, duritatea, aderenta etc.)

   Relatia dintre grosimea peliculelor si numarul lorinfluenteaza, de asemenea, vopsirea; o pelicula groasa, obtinuta intr-un singur strat, este calitativ inferioara fata de doua pelicule, a caror grosime totala este egala cu prima. Oricat de ingrijit s-ar executa vopsirea, este exclus sa nu se formeze si anumiti pori. In cazul a doua sau mai multe pelicule, este foarte putin probabil ca pori sa se suprapuna exact, deci continuitatea filmului este mult mai bine asigurata si an consecinta proprietatile anticorozive cresc.

    Proprietatea vopselelor de a se usca uniform reprezinta o alta cauza care impune vopsirea in cateva straturi suprapuse, numai cand sunt aplicate in straturi subtiri. In marea majoritate a cazurilor, fie din cauza combinarii cu oxigenul din aer, fie din cauza transmiterii caldurii de la exterior spre interior, se formeaza pe suprafata peliculei o pielita fina, mai avansata din punctul de vedere al uscarii decat restul, ceea ce impiedica evacuarea componentelor volatile si difuziunea oxigenului (ce tinde sa intre in toate grosimea peliculei) ; la o pelicula subtire, aceste actiuni actiuni cu efecte contrarii sunt mai importante.

   Limitarea grosimii peliculei mai este conditionata si de faptul ca pentru vopselele cu componente putin volatile o depasire a grosimii optime conduce la scurgeri pe suprafetele verticale si inclinate.

    Stratul urmator de vopsea se aplica numai in momentul cand pelicula anterioara a fost uscata. Deoarece peliculele de finisare sunt lucioare, ceea ce aduce prejudicii aderentei stratului urmator, inainte de aplicare, acestea se reslefuiesc, pentru a le matisa, marindu-se astfel aderenta peliculei.

   In ultimul timp, se aplica tot mai larg vopsirea dupa procedeul umed pe umed prin care se reuseste sa se realizeze o grosime maxima posibila, pentru un anumit tip de vopsea, efectuandu-se, totusi, o singura uscare.

   Grosimea unei singure pelicule, in stare uscata, este de 25-35     . pentru vopselele pe baza de rasini sintetice.

   Tehnologia. Procedeele de aplicare a vopselelor si lacurile sunt foarte variate. Conditia de acuratete in care se desfasoara procesul de vopsire finala o constituie o particularitate comuna tuturor procedeelor de vopsire. In timp de la toate peliculele anterioare vopsirii propriu-zise exista posibilitatea remedierii prin slefuire, pentru acestea din urma, fara un consum suplimentar de manopera si materiale, aceasta posibilitate, este exclusa. Se asigura o calitate ireprosabila a suprafetei peliculei, daca, pe langa o vopsea buna, fara impuritati, se asigura prin utilaje si instalati o atmosfera lipsita de praf.

Lustruirea. Unele materiale de vopsire, dupa aplicare (in special in mai multe straturi), nu prezinta o suprafata lucioasa; de exemplu, emailurile nitrocecelulozice formeaza mici proeminente, care nu numai ca nu poseda luciu, dar constituie si o denivelare accentuata.

   Majoritatea peliculelor, sub actiunea intemperiilor (in special sub actiunea razelor ultravilotele), prezintza o puternica tendinta de imbatranire, care se manifeasta prin pierderea luciului.

   Aceste defecte se inlatura pentru ambele cazuri prin operatia de lustruire.

   Lustruirea reprezinta operatia de finisare prin care se asigura suprafetelor vopsite si mate un lucriu uniform; se executa adeseori in cadrul unei finisari de calitate superioara. La vopsirea prin pulverizare, cu pistolul, chiar pentru emailurile cu cea mai buna capacitate de intindere se descopera, pe suprafetele vopsite, urmele picaturilor de vopsea sub forma unor mici proeminente; prin lustrurire se reuseste sa se inlature aceste denivelari.

   Exista doua feluri de lustruiri: cu paste si lichide.

   Lichidele de lustruit pot actiona prin doua moduri total diferite; prin efect de abraziune si prin efect de usoara dizolvare; in ultimul caz lichidul se numeste tegalizator.

   Tehnologia. Suprafetele se lustruiesc mai intai cu pasta si dupa ce s-a realizat nivelarea, cu lichidul de lustruit.

   Operatia de lustruire, in special pentru peliculele proaspete de nitroceluloza, se executa mult mai usor daca, dupa slefuirea peliculei cu hartii abrazive hidrorezistente si inainte de aplicarea lichidelor de lustruit, se trateaza suprafetele cu egalizator. In acest scop, se freaca suprafata cu un tampon imbibat cu egalizator, dupa care se lasa in repaus 24h; prin actiunea sa slab dizolvanta, se inlatura proeminentele ramase de la slefuire si excesul de las este impins in adancituri, pe care le umple. Dupa egalizare, pelicula devine lucioasa, iar grosimea medie nu scade.

   Prin nivelarea unei pelicule cu hartii abrazive sau paste se indeparteaza mai intai proeminentele, care constituie pierderi, deoarece numai acestea sunt expuse actiunii abrazive. Din acest motiv, o pelicula netezita prin egalizare ramane, in final, mai groasa decat aceeasi pelicula a carei nivelare s-a realizat prin slefuire cu hartie abraziva sau cu paste.

   Din cauza actiunii de aschiere a abrazivilor, suprafetele lustruite raman cu o serie de rizuri, care se observa in special pe suprafetele luminate intens; se diminueaza mult acest defect prin lustruirea cu lichid.

   Lustruirea se executa numai pe suprafetele uscate. Pentru peliculele nitrocelulozice, operatia de lustruire se realizeaza mult mai usor pentru cele proaspete decat pentru cele invechite.

  Lustruirea se executa prin aplicarea pastei sau lichidului de lustruit pe un material textil,moale ( tifon,flanela,fetru,blanita de oatie tigaie). In lipsa,se poate utiliza si un ghem formai din fire de bumbac. Este foartte important ca aceste materiale sa fie ferite de depunerea prafului, deoarece in praf se pot gasi si mici graunti din materiale dure ( cuart, silicati etc.),  care zgarie peliculele supuse lustruirii.

   In timpul lucrului, din cauza frecarii intense, suprafetele se incalzesc, ceea ce usureaza efectul de deplasare  proeminentelor, datorita inmuierii.

   Operatia se poate executa manual si mecanizat. In acest scop, se utilizeaza aparate electrice, portabile sau cu cablu flexibil.

   Avantaje si dezavantaje. Prin lustruire, se asigura obtinerea unor suprafete lucioare si netede.

   Datorita consumului suplimentar de manopera (in mai multe locuri mecanizarea nu este posibila, iar lustruirea manuala are o productivitate foarte mica), costul vopsirii devine costisitor, de aceea se practica numai atunci cand realizarea unui aspect optim este un scop anume urmarit.

   Lustruirea distruge patua superficiala de lac in care sunt inglobati pigmentii, ceea ce aduce prejudicii impremeabilitatii si creeaza posibilitatea imbacsirea cu impuritati.



loading...




Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Tehnica-mecanica


Auto
Desen tehnic


Rectificarea danturilor la rotile dintate cilindrice
Redresor pentru substatii electrice de tractiune metrou 825 V - 2500A - SCHEMA ELECTRICA DE PRINCIPIU
Sudarea metalelor feroase
Masurarea presiunii generate de unda de soc laser.
Proiect de an Mecanisme - Mecanismul cu bare
UZAREA SI TIPURILE DE UZURI CE APAR IN FUNCTIONAREA MASINILOR, UTILAJELOR SI INSTALATIILOR
MEDIUL HIDRAULIC
MECANISMUL CU ROTI DINTATE
PROIECT LA T.M.A.I. AUTOVEHICULE RUTIERE - Sa se proiecteze calculul termic al motorului cu ardere interna cu piston, in patru timpi, cu aprindere pri
Sudarea constructiilor metalice












loading...