Mijloacele educatiei fizice

MIJLOACELE EDUCATIEI FIZICE

Mijloacele reprezinta instrumentele cu care se opereaza, se actioneaza in activitatea de educatie fizica. Principalii benefeciari ale mijloacelor sunt copiii, deoarece mijloacele sunt selectionate si adaptate in functie de particularitatile de varsta, pregatire si nivelul de intelegere al prescolarilor. Selectarea, adaptarea si aplicarea corespunzatoare a mijloacelor este realizata de catre cadrul didactic pe parcursul procesului instructiv educativ. Mijloacele, impreuna cu metodele si procedeele metodice, formeaza continutul activitatii de educatie fizica.

Exista doua principale categorii de mijloace folosite in educatie fizica:

mijloace specifice exercitiile fizice, jocurile de miscare, masurile proprii luate pentru refacerea capacitatii de efort, aparate si materiale specifice care sunt create in domeniul educatiei fizice;

mijloace asociate: factorii naturali de calire apa, aerul, soarele; conditiile igienice; regimul corect de efort si de odihna; mijloacele intelectuale, morale si estetice. Aceste mijloace apartin altor domenii si sunt utilizate si in domeniul educatiei fizice, sporind evident eficienta mijloacelor educatiei fizice. Mijloacele din educatiei fizice se constituie, deci, intr-un sistem. Numai intelese si mai ales utilizate in sistem se poate obtine eficienta scontata, adica se pot realiza integral obiectivele educatiei fizice.

Educatia fizica in prescolaritate, se realizeaza prin utilizarea unui sistem de mijloace pe care educatoarea trebuie sa le cunoasca, sa stie sa le selectioneze corespunzator obiectivelor fixate in activitate, si sa le aplice in functie de nivelul de , intelegere si pregatire a copiilor raportate la conditiile concrete de lucru.

In educatie fizica, conditiile de lucru influenteaza major aplicarea anumitor mijloace, metode, si forme de organizare a activitatii cum ar fi: spatiul de realizare a activitatii, materialele didactice specifice, aparatele existente in dotare, banca de gimnastica, scara fixa, saltele, mingii de diferite marimi,cercuri, etc.

De mare importanta sunt conditiile igienice, de aceea se recomanda ca inainte, in timpul si dupa desfasurarea activitatii sa se realizeze aerisirea, curatenia spatiului de lucru, a materialului didactic utilizat acestea reprezentand cerinte obligatorii in desfasurarea optima a activitatii de educatie fizica.

Exercitiul fizic este mijlocul de baza al educatiei fizice si constituie nucleul sistemului mijloacelor educatiei fizice. Exercitiul fizic este o actiune, cu caracter preponderent corporala, care se repeta in mod sistematic si constient. Repetarea exercitiului fizic intr-un mod stiintific, este conditia fundamenlala pentru obtinerea unei eficientei optime a exercitiilor fizice in functie de scopul urmarit dar si in realizarea obiectivelor educatiei fizice.

Continutul exercitiului fizic se poate adapta si doza in functie de finalitatea si scopul urmarit.Componentele continutului exercitiului pot fi directionte si asamblate sub toate aspectele, adica din p.d.v. a intensitatii efortului, a inlantuirii miscarilor, a atentiei si concentrarii psihice.

Continutul, cuprinde totalitatea elementelor din care este compus exercitiul fizic si anume:

miscarile segmentelor corpului sau ale acestuia in intregime asa cum
sunt ele efectuate in cadrul exercitiului respectiv;

efortul fizic depus atat din p.d.v. al cantitatii dar si al intensitatii de lucru, si nu in ultimul rand al complexitatii activitatilor.

efortul psihic concretizat in gradul de solicitare a diferitelor procese
psihice ca: memorie, atentie, rapiditatea gandirii, vointa.

Forma exercitiului exprima modul caracteristic de sccesiune a miscarilor componente ale fiecarui exercitiu.

Ea se caracterizeaza prin:

pozitia corpului in raport cu aparatul sau obiectul de lucru;

directia in care sunt actionate segmentele corpului in timpul efectuarii
miscarii;

amplitudinea miscarilor;

tempoul-ritmul in care se executa miscarea;

-formele de organizare a colectivului,

Se poate concluziona ca exercitiul fizic are 4categorii de dimensiuni

-spatiale - directia , amplitudinea, pozitia, distanta.

-temporale- ritm, tempo, durata;

-spatio-temporale -determinate de vitezele cu care se efectueaza;

-dinamice - determinate de fortele interne si externe care influenteaza
executia.

In literatura de specialitate imtalnim mai multe clasificari ale exercitiilor fizice in functie de anumite criterii, dintre care le selectionam pe urmatoarele:

-dupa criteriul anatomic exercitii fizice pentru segmentele corpului
(membre superioare, membre inferioare, trunchi, cap-gat) si exercitii fizice
pentru intregul corp; in cazul prescolarilor este vorba despre exercitiile prezente in cadrul momentului de influentare selectiva a aparatului locomotor.

-dupa pozitia fata de aparate exercitii la aparate, exercitii fizice cu aparate, exercitii fizice pe aparate;

-dupa obiectele utilizate: exercitii cu bastoane, mingi, cercuri, banci etc.

-dupa calitatile motrice pe care le educa exercitii pentru viteza, indemanare, forta, rezistenta si mobilitate;

-dupa tipul, deprinderilor motrice care se invata exercitii fizice pentru deprinderile motrice de baza si aplicativ utilitare si exercitii fizice pentru deprinderile motrice specifice ramurilor si probelor sportive;

-dupa structura miscarilor componente exercitii fizice ciclice, exercitii fizice aciclice si exercitii combinate;

-dupa intensitatea efortului fizic; exercitii fizice de intensitate mica, medie sau mare.

-dupa natura contractiei musculare exercitii fizice statice, exercitii fizice dinamice, exercitii fizice combinate sau mixte;

In selectionarea exercitiilor trebuie respectate urmatoarele cerinte

• respectarea particularitatilor individuale de natura somatica, functionala si psihomotrica a grupei de copii;
• selectionarea si adaptarea exercitiilor in functie de locul unde se desfasoara aclivitatea,de baza materiala,conditiile atmosferice, igienice,de materialele sportive.
• selectarea exercitiilor in functie de efectivul grupei;
• dozarea exercitiilor   - intensitate de lucru, numar de repetari, pauze, durata.

Jocul de miscare la copiii prescolari

Jocul de miscare este un exercitiu fizic si un mijloc principal de dezvoltare armonioasa a copilului de varsta prescolara.

Jocul constituie mijlocul cel mai imporant de actionare in prescolaritate el satisface in cel mai inalt grad nevoia de miscare si de actiune a copiilor.

Jucandu-se cu obiecte copiii isi dezvolta perceptiile de forma, marime, culoare, greutate, isi formeaza capacitatea de observare. Se dezvolta activitatea voluntara, isi formeaza insusirile vointei: rabdare, perseverenta, stapanire de sine. Tot prin joc sunt modelate insusirile si trasaturile de personalitate: respectul fata de adulti, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea.

Ursula Schiopu, considera ca, "jocul stimuleaza cresterea capacitatii de a trai din plin cu pasiune, fiecare moment, organizand tensiunea proprie actiunilor cu finalitate realizata, avand functia de o mare si complexa scoala a vietii ".

Conceptul de joc

Cerghit in cartea " Metode de invatamant" prezinta jocul ca pe o activitate fizica sau mentala, spontana, generatoare de placere, distractie, si de reconfortare.

Jocul depaseste limitele unei activitati pur biologice sau fizice esenta sa fiind intelectuala.

Huizina, in cartea "Homo ludens" considera ca jocul este o actiune sau o activitate efectuata de bunavoie avand anumite limite stabilite, de timp si de spatiu si dupa reguli obligatorii.

Ca forma de activitate, jocul are o structura si o functie sociala, el infrumuseteaza si completeaza viata, fiind indispensabil atat individului ca functie biologica cat si societatii datorita valori sale ca mijloc de exprimare.

Epuran in cartea " Psihologia educatiei fizice" considera ca in urma analizelor pe care le-au realizat psihologii a iesit in evidenta faptul ca activitatile ludice au drept note definitorii spontaneitatea,atractivitatea, libertatea, constituind stimulentul principal al dezvoltarii psihice a copiilor, si o modalitate placuta de relaxare si divertisment pentru tineri si adulti.

Caracteristicile jocului

activitate naturala raspuns al trebuintelor firesti de miscare si activitate

activitate libera fara constrangeri in care primeaza initiativa jucatorului

activitate spontana ivita din nevoile fiintei umane

activitate atractiva capabila sa produca mari satisfactii nu atat datorita castigului sau succesului cat datorita faptului ca produce stari afective pozitive.

activitate totala implicand intrega fiinta si toate functiile psihice perceptive, volitive, afective, motrice, imaginative.

activitate dezinteresata neurmarind decat trairea bucuriei, a intrecerii, a participarii.

activitate recreativa compensatorie prin care omul cauta destinderea, relaxarea,compensarea unor incordari acumulate in procesul muncii, a activitatii profesionale.

Scurta paralela intre ioc si sport realizata de Epuran in cartea " Psihologia educatiei fizice"-inca din perioada prescolara jocul de intrecere pregateste terenul pentru manifestarile performantiale din perioada preadolescentei, tineretii si maturitatii. Tot astfel vom gasi in sport manifestari tipice ale jocurilor cum ar fi libertatea si initiativa actiunilor, motivatia imediata legata de insasi activitatea desfasurata, satisfactia efectuarii unor actiuni care scot in evidenta calitatile si maiestria personala. Practicarea jocurilor de lupta si de performanta corespunde dezvoltarii dorintei de afirmare a personalitatii prin compararea cu ceilalti, prin etalarea calitatilor, prin impunerea vointei in fata altora.

Activitatea sportiva presupune adeziunea voluntara si participare libera. Ea are pentru individ semnificatia unei ocupatii dezinteresate, neproductive, recreative si deconetante. Este in acelasi timp o manifestare a istetimii, indemanarii, vitezei, darzeniei, stapanirii de sine, o intrecere cu altii, cu sine, pentru pura satisfactie a succesului sau de a fi activ, sau de a se manifesta tipic sportiv.

In ceea ce priveste jocul acesta prezinta o serie de caracteristici prin care apropierea de activitatile sportive pare fireasca.

Chateau citat de Epuran, spune ca adevaratul joc este serios, are reguli severe si presupune osteneala pana la istovire. El mai adauga ca jocul constituie o lume aparte, diferita de a adultilor. Acelasi lucru il putem spune si despre sport- ca este o lume aparte, diferita de cea obisnuita. Atat jocul cat si sportul sunt prilejuri de desprindere, de detasare de activitatile cotidiene . Desi aflate la niveluri de motivatie diferite ambele sunt creatoare de calitati: formeaza educational, tonifica si echilibreaza psihic, integreaza social si nu trebuie uitat chiar rolul terapeutic a activitatilor ludice si agonistice.

Prezenta agonismului in joc si sport. Agonismul este manifestarea unei atitudini de lupta , si este prezenta inca din cele mai vechi activitati corporale ludice si sportive. Agonismul este in principal o manifestare activa sub forme variate a tendintelor pozitive de afirmare a personalitatii umane. Prin intrecerea cu altii, cu sine, intrecere care prin rezultatele ei duce la dezvoltare la perfectionare. Manifestat concret si corect in sport si joc agonismul este combativitate si fair-play,incorect - devine agresivitate, tendinta de distrugere.

Casificarea jocurilor

Literatura de specialitate indica mai mult criterii de clasificare a jocurilor ca de pilda: forma jocului, continutul jocului, numarul de participanti - efectivul, locul des fisurarii,forma de organizare, eic.

Dupa efectiv avem.

jocuri individuale

jocuri colective

jocuri de masa

dupa relatiile reciproce

fara impartire pe echipe

cu trecere la cele pe echipa

cu impartire pe echipe

dupa locul desfasurarii

jocuri in interior

jocuri pe teren

jocuri pe iarba

jocuri in apa

jocuri de iarna

dupa continut, forma de organizare, nr de participanti avem.

jocuri de miscare ( dinamice, de baza, elementare)

jocuri pregatitoare ( pentru diferite ramuri de sport, pregatesc sau consolideaza diferite procedee tehnice)

jocuri sportive ( organizate pe baza regulamentelor adoptate pe plan international)

Jocul si prezenta sa in viata omului

Ce este jocul ? La aceasta intrebare nu s-a putut da un raspuns concret multa vreme, considerandu-se mai degraba o activitate specifica copilariei sau procesului de formare si de dezvoltare a fiintei umane.

Apoi, specialistii din diverse domenii de activitate educationala au constatat ca de fapt omul este un jucaus - in latina = homo ludens pe toata durata vietii.

Astfel din copilarie si pana la batranete omul se joaca in permanenta din motive interioare sau exterioare.

Unii specialisti printre care Ursula Schiopu si Claparede citati de M.Epuran in cartea Psihologia educatiei fizice 1976 sunt de acord cu faptul ca jocurile detin urmatoarele functii :

-functia formativ-educativa a personalitatii umane

Prin intermediul jocurilor se pot influenta toate cu usurinta toate componentele formative ale personalitatii umane -cunostinte, deprinderi, priceperi motrice, abilitati, aptitudini, scheme operationale etc.

functia de cunoastere Adica, prin intermediul jocului se asimileaza mai usor caracteristicile vietii si lumii inconjuratoare de catre copii, dar si de catre adulti. Cele mai eficiente jocuri in acest sens sunt: jocurile care starnesc curiozitatea, care imita activitatile oamenilor, respectand anumite reguli, jocurile simbolice si jocurile de rol. In acelasi timp, functia de cunoastere se refera si la educator in sensul ca prin intermediul jocurilor acesta reuseste sa cunoasca mai bine subiectii supusi instruirii

functia simulativa a motricitatii Aceasta functie satisface cele mai importante nevoi ale - omului jucaus- , nevoia de miscare, nevoia de intrecere, si consumarea energiilor suplimentare. Aceasta functie se exercita de la varsta frageda prin jocurile senzoriale, manuirea jucariilor, jocuri cu clopotei, cu culori, continua in perioada adolescentei si tineretii prin intermediul jocurilor de miscare, jocurile sub fonna de concurs, jocurile sportive, si se incheie cu varsta aIIIa, jocurile de intretinere biliard, golf, bowling,.

-functii strict specifice jocului Recreerea, distractia, echilibrarea functionala, fortificarea, compensarea, refacerea, odihna, terapia, placerea, relaxarea.

In practica nu vom gasi jocuri strict specializate pe exercitarea unei singure functii. De regula un joc exercita mai multe functii deci are un efect multifunctional asupra personalitatii participantilor.

Tinand cont de aceste functii specifice jocului anumiti specialisti au realizat unele sistematizari ale jocurilor cum ar fi:

Sistematizarea lui Querat: I - jocuri cu caracter ereditar - lupta, vanatoarea urmarirea

II- jocuri de imitatie - activitati umane

III - jocuri de imaginatie

Sistematizarea  lui Claparede

I - jocurile functiilor generale jocuri senzoriale,jocuri de mimare, agilitate, deprinderi utilitare, si jocuri psihice,intelectuale,, afective, volitive.

II - jocurile functiilor speciale jocuri de lupta, jocuri de hayard, jocuri de vanatoare, jocurile sociale, jocurile familiale - cu papusi, jocuri de

imitatie - a animalelor.

Jocul dobandeste insusiri si functii diferite pe masura inaintarii in varsta si a acumularii de noi experiente, evolutia acestuia raportata la cresterea in varsta a copilului este prezentata de catre Chirita G. in cartea " Educatie prin jocuri de miscare" ( 1983) astfel:

Jocul copiilor mici este simplu, singular, spontan, si evolueaya de la manevrarea unui obiectia efectuarea actiunilor umane, apoi se incarca cu tot teiul de evenimente desi contine actiuni simple, repetitive.

Intre 1 si 3 ani se obtin progrese semnificative in sociabilitatea copilului. Conduitele lui devin mai clare in raport cu solicitarile jocului mai ales spre varsta de 2 ani, desi comunicarea cu copiii de aceiasi varsta este deficitara, inregistrandu-se rezultate notabile intre relatiile cu copiii mai mari sau mai mici. Dupa varsta de 2 ani si jumatate relatiile de joc pot fi active - pozitive si negative, pasive- pozitive si negative, si defensive

A doua copilarie intre 3 si 6 ani este dominata de trebuinta de joc in care apar combinatii mintale, reprezentari de imaginatie, - jocurile simbolice,si se realizeaza noi acumulari de forme de experienta. La varsta de 5 ani jocul cu subiect si rol atinge un nivel ridicat de dezvoltate, copilul incepe sa solicite partenerul de joc, apar acordurile si proiectele in joc. Tot acum incep sa aibe o importanta deosebita jocurile cu reguli de miscare sau cu reguli in care predomina strategiile intelectuale.

A treia copilarie ani perioada de intrare a copilului in scoala maicata printr-un progres major in dezvoltarea psihica deoarece acum se constientizeaza procesul invatarii.Dupa varsta de 7 ani adaptarea scolara depaseste etapa tensionata . Competitia colectiva incepe sa devina deosebit de activa, si se evidentiaza mai ales in jocurile de echipa sau in alte jocuri cu reguli.In jocul cu reguli copiii adopta strategii de actionaie care favorizeaza cresterea spiritului competitiv. Antrenarea si cooperarea partenerilor in vederea reusitei. Jocurile cu reguli se practica in grupuri mici, urmarindu-se realizarea unei performante , de aceea fiecare participant cauta sa-si puna in valoare posibilitatile de care dispune.Partenerii devin exigenti fata de comportarea corecta eliminandu-i pe cei care nu respecta regulile jocului. Uneori poate aparea protestul in grup si jocul se destrama. De aceea cadrul didactic trebuie sa fie preocupat de descurajarea acestor situatii, de formarea spiritului fair-play, a spiritului de echipa, de cooperare.

In genul acesta de jocuri de regula se foloseste mingea, angrenandu-se toti copiii in miscare. Rolul cadrului didactic, este de a conduce si orienta jocul, iar copiii ii indragesc si ii apreciaza pe educatorii care incurajeaza si organizeaza genul acesta de activitati.

Importanta jocurilor in educatia copiilor

Jocurile permit manifestarea si dezvoltarea complexa si simultana a deprinderilor motrice de baza sau specifice, a calitatilor motrice,a unor forme de manifestare a acestora, precum si a calitatilor morale si de vointa. Aceste aprecieri sunt realizate de catre specialistii domeniului de educatie fizica Mitra G si Mogos A in cartea " Metodica predarii educatiei-fizice"

Jocurile de miscare ofera posibilitati multiple de formare si consolidare a deprinderilor motrice de baza si aplicative ( mers, alergare, saritura, aruncare, pridere, catarare, escaladare, echilibrul favorizand si dezvoltarea unor calitati motrice ( viteza sub formele ei de manifestare, rezistenta, indemanarea) si realizarea unor stari emotionale deosebite.

Jocurile favorizeaza dezvoltarea creativitatii si initiativei datorita faptului ca participantii sunt obligati sa aplice ceea ce cunosc in conditii mereu noi, sa actioneze spontan, si sa gaseasca solutiile adecvate in functie de mai multi factori; adversar, coechipier, teren, obiect.

Jocurile permit dezvoltarea spiritului de competitivitate, elementul de intrecere introdus in momentul consolidarii deprinderilor si calitatilor motrice strict necesare, acasta sporeste interesul copiilor pentru activitate, le mobilizeaza fortele si ii stimuleaza. Jocului ii este specifica activitatea de colectiv, ce presupune cooperare, colaborare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor a motivelor, a actiunilor si eforturilor personale cu cele ale colectivului, incadrarea in colectiv, recunoasterea liderului, asumarea unor responsabilitati, atitudine critica si autocritica.

In joc apar relatii de grup in formele cele mai complexe de interconditionare si conlucrare. Coeziunea, unitatea in actiuni si efortul tuturor componentilor echipei conditioneaza reusita.

Jocurile nu permit o dozare precisa a efortului si nici o reglementare stricta a executiilor tehnice. Participarea elevilor este inegala datorita nivelului de pregatire sau insusirilor temperamentale: unii sunt f. activi si participa intens, altii sunt retinuti, altii se sustrag.Pe plan afectiv unii elevi au trairi emotionale intense, pe cand altii manifesta nepasare fata de evolutia si rezultatul jocului.

Jocurile de miscare se caracterizeaza printr-un continut simplu, reguli putine, usor de inteles si se poate desfasura in spatii reduse.

Prin intermediul lor se poate realiza formarea si consolidarea unor deprinderi motrice de baza si aplicative( mers, alergari, sarituri, aruncari, catarari, echilibru,) dar si educarea unor calitati motrice ca: viteza si formele ei de manifestare - de reactie, de deplasare, indemanarea,aceasta facandu-se in raport cu varsta colectivului cu care se lucreaza si cu nivelul acestuia de pregatire. Astfel se considera ca aceasta categorie de jocuri nu este propie numai celor mici, o serie de obiective ale pregatirii fizice a celor mari, a adultilor si chiar a sportivilor pot fi realizate printr-un mod placut si eficient cu ajutorul jocurilor de miscare - incalzirea, destinderea, recreerea, revenirea organismului dupa eforturi mai intense.

Jocurile de miscare, desi cu un continut simplu, cu reguli putine, datorita faptului ca se adreseaza unei game largi de varste, implica respectarea unor cerinte metodice care conditioneaza in mare masuraa reusita si efectele jocului.

Continutul jocului trebuie sa corespunda particularitatilor morfofunctionale ale elevilor cu care se lucreaza. Aceasta cerinta metodica conditioneaza eficienta jocului. Daca jocul este prea usor, prea simplu, acestia nu vor avea o participare activa, ci vor manifesta dezinteres si plictiseala. Daca jocul este prea complicat, prea solicitant, greoi, elevii vor manifesta aceleasi tipuri de reactii. Deci, pentru a corespunde particularitatilor colectivului, regulile jocului trebuie sa fie intelese si retinute de catre elevi, accesibile,elementele de continut sa fie cunoscute, iar   durata si solicitarile efortului corespunzatoare varstei si nivelului de pregatire fizica, pentru ca, odata cu obosala apare si plictiseala si dezinteresul pentru joc.

La alegerea jocului trebuie sa tinem cont si de alte cerinte metodice

Scopul instructiv-educativ urmarit. Din literatura de specialitate, trebuie selectionate acele jocuri care se incadreaza sau pot realiza obiectivul urmarit ca de exemplu:
formarea unor deprinderi motrice, consolidarea lor, incalzirea organismului, captarea atentiei, revenirea organismului dupa effort, educarea vitezei, indemanarii, a rezistentei. Pentru realizarea scopului urmarit este posibil sa fie nevoie de modificarea regulilor jocului si adaptarea acestora la conditiile impuse de indeplinirea obiectivului respectiv.

Conditiile materiale in care se desfasoara jocul, pregatirea materialului necesar,marcarea si delimitarea anumitor spatii, trasee.

Formarea echipelor O cerinta metodica de baza pretinde ca echipele participante la joc sa aiba aceiasi valoare.Practica a dovedit ca neglijarea acestui aspect poate avea efecte negative asupra comportarii copiilor. Din acest motiv se recomanda ca fiecare echipa sa detina un numar egal de copii cu o pregatire f. buna, altii cu una mai putin buna cat s ceii cu o pregatire slaba. Pentru formarea echipelor exista mai multe variante de realizare: - prin numaratoare , iar jucatorii cu acelasi numar se vor grupa formand o echipa, iar educatorul cunoscand valoarea acestora va echilibra echipele daca este necesar facand schimbarile necesare.

Echipele se mai pot realiza si fixand la inceput capitanii de echipa, iar acestia aleg pe
rand cate un coechipier din colectivul clasei.Aceasta varianta ofera posibilitatea realizarii unor echipe mai omogene deoarece elevii se cunosc intre ei si nu vor gresi in alegerea partenerilor de echipa.

Folosirea unor echipe pennanente alcatuite de catre educator de la inceputul anului

scolar, si mentinerea acestora , cu conditia ca primul loc sa fie castigat alternativ de ambele echipe , ceea ce va stimula interesul elevilor pentru participare , iar daca va castiga mereu aceiasi echipa, componenta echipelor va trebui modificata.

Tot in cadrul de formare a echipelor se aleg si capitanii de joc, acestia pot fi numiti

de catre institutor , si schimbati periodic cu alti componenti ai echipei, sau se mai

poate face prin tragere la sorti, sau prin alegerea lor de catre echipele respective.

Explicarea, demonstrarea, executarea incetinita a jocului este o alta cerinta metodica de care trebuie sa tinem cont.Explicarea si demonstrarea se poate face concomitent , se va preciza scopul urmarit de catre joc si regulile de desfasurare a acestuia.

Desfasurarea jocului In timpul jocului educatorul urmareste cu atentie modul de

participare a fiecarui elev , face observatiile necesare si acorda incurajarile de rigoare. Un alt aspect in timpul jocului care trebuie urmarit il constituie dozarea efortului. Unii copii se implica f. activ si trebuie temperati, altii trebuie stimulati prin diferite aprecieri pozitive, incurajari.

Alegerea momentului de oprire a jocului se va face in functie de gradul de angajare

implicare a elevilor si aparitia oboselii. La terminarea jocului se poate lansa revansa

pentru activitatea viitoare mobilizand si asigurand participarea mai activa a elevilor.

Toate aceste cerinte metodice sunt necesare in momentul invatarii jocurilor respective, si nu sunt necesare in cazul realizarii repetarii lor.

Stafetele

Stafetele alaturi de parcursurile aplicative si jocurile de miscare reprezinta mijloace importante de actionare in prescolaritate.

Stafetele se executa sub forma de intrecere intre 2-4 echipe, avand ca element caracteristic faptul ca al doilea si urmatorii executanti din fiecare echipa incep executia dupa ce cel dinaintea sa a terminat-o si a predat stafeta urmatorului (inmanarea unui obiect). De regula,stafetele contin deprinderi si priceperi motrice care sa asigure un caracter cat mai dinamic activitatii. Stafetele pot fi utilizate cu succes si ca mijloace in educarea vitezei de deplasare si de reactie avand ca varianta de deplasare alergarea de viteza.

Clasificarea stafetelor

Deprinderile motrice pe care copiii si le insusesc in perioada prescolaritatii sunt diverse, Stafetele pot fi:

simple, cand se executa o singura deprindere motrica;

complexe, atunci cand sunt executate mai multe deprinderi motrice.

Este bine ca la realizarea continutului stafetei sa se tina cont de urmatoarele aspecte:

stafetele sa aiba in continutul sau elemente pe care executantii le-au insusit anterior

sa fie usor de asimilat, cu reguli bine stabilite;

sa fie in concordanta cu numarul copiilor si cu marimea terenului;

sa nu solicite un efort prea mare din partea copiilor;

sa fie cat mai instructiva, educativa si recreativa.

Utilizarea stafetelor in cadrul activitatilor de educatie fizica vizeaza realizarea urmatoarelor obiective:

consolidarea deprinderilor modice de baza si aplicativ-utilitare;

dezvoltarea calitatilor motrice;

formarea reflexului de atitudine corecta a corpului, in pozitii statice si
dinamice;

dezvoltarea troficitatii musculaturii de sustinere;

dezvoltarea tonicitatii principalelor lanturi musculare;

cresterea stabilitatii articulatiilor (umar, cot, genunchi, glezna);

consolidarea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor de actionare individuala
si in grup, in activitatile didactice;

formarea obisnuintei de a respecta regulile de desfasurare ale stafetelor;

cresterea acuitatii vizuale, auditive si tactile;

educarea perceptiilor spatio-temporale cromatice si senzoriomotrice;

dezvoltarea memoriei motrice, a spiritului de observatie, a atentiei
distributive si concentrarii, a capacitatii de orientare si decizie;

educarea curajului, dorintei de a invinge, a disciplinei si spiritului de cooperare;

In timpul intrecerii participantii trebuie lasati si chiar stimulati sa-si incurajeze coechipieri, rolul educatoarei este de a ii stimula pe cei mai putin rapizi prin indicatii potrivite miscarilor de realizare a deprinderilor respective.

In structura activitatii, stafetele se introduc in momentul de consolidare a deprinderilor motrice.

Parcursurile aplicative constituie o categorie importanta de mijloace la nivelul grupelor de prescolari.

Continutul parcursurilor va fi alcatuit din cel putin 2 deprinderi motrice de baza sau aplicative formate si invatate anterior in scopul consolidarii lor.

In desfasurarea parcursurilor educatoarea va urmarii corectitudinea cu care se executa deprinderile motrice care compun parcursul realizand si corectarile necesare.

In componenta parcursurilor se pot introduce si deprinderi motrice specifice gimnasticii sau dansului ca de exemplu o rostogolire laterala sau din ghemuit in ghemuit, sau realizarea unei cumpene sau a unei semicumpene, a unei semisfori,a podului, executarea unei intoarceri sau a unor pasi de dans, bine-nteles cu conditia ca aceste elemente sa fie deja invatate si cunoscute de catre prescolari.

Materialele didactice aflate in dotare conditioneza alcatuirirea parcursului aplicativ, care poate sa aiba un grad mai mare sau mai mic de dificultate, poate sa fie simplu sau complex.

Un parcurs aplicativ alcatuit din 3 deprinderi motrice se va putea complica in mod gradat in functie de evolutia prescolarilor.

Stabilirea numarului de deprinderi motrice din componenta parcursului se va face in functie de numarul de deprinderi motrice invatate anterior si nivelul de pregatire al copiilor.

Particularitatile exercitiilor de dezvoltare fizica armonioasa

Dezvoltarea fizica corecta si armonioasa reprezinta un obiectiv cadru al educatiei fizice in invatamantul prescolar,asupra caruia se actioneaza sistematic.

Mijloacele specifice de actionare asupra dezvoltarii fizice a prescolarilor sunt exercitiile analitice sau segmentare prezente in activitate in momentul al doilea numit - Influentarea selectiva a aparatului locomotor .

Aceste exercitii de dezvoltare fizica generala pot fi precis localizate la nivelul fiecarui segment, regiune, articulatie, lant muscular, iar executia corecta a miscarilor intr-un ritm optim, va conduce la eficienta dorita asupra segmentelor respective ale corpului.

Exercitiile vor respecta schema corporala in ordinea cap, brate, trunchi, picioare.

In functie de acest criteriu avem exercitiile de cap , de brate, de trunchi si de picioare.

In prescolaritate aceste exercitii imbraca o terminologie adaptata nivelului de intelegere al copiilor, astfel autorii, cartii " Ghid privind desfasurarea activitatilor de educatie fizica in gradinita " ( 2007) le prezinta detaliat

Miscari ale capului Nivelul I ( 3-5 ani)

Aplecari si indoiri - privim podeaua, privim tavanul, privim cerul

Rasuciri - privim dupa fluturi

Miscari ale bratelor

Duceri si balansari - linia trenului

Indoiri si intinderi - sa boxam, brate scurte, brate lungi

Forfecarea br. Inainte - forfecuta taie

Rotari -facem cercuri

Rasuciri- palmele privesc sus, palmele privesc jos

Miscari ale trunchiului

Aplecari - maini pe genunchi

Indoiri -taiem lemne, bate ceasul

Rasuciri- surubul

Miscari ale picioarelor

Duceri si balansari - sut la poarta

Indoiri si intinderi - pompa, schiem

Ridicari si coborari - cand pe varf cand pe calcai

Rotari - facem cercuri cu piciorul

Nivelul II ( 5-7 ani)

Miscari ale capului

Aplecari - sa culegem capsuni si mere, privim stelele,

Rasuciri - privim intr-o parte si in cealalta

Miscari ale bratelor

Duceri si balansari - avionul

Indoiri si intinderi - randunicaisi intinde aripile

Rotari - roata mica si roata mare

Rasuciri - palma sus si palma jos

Miscari ale trunchiului

Aplecari - legam sireturile

Indoiri - taiem lemnele, bate ceasul

Extensie - piticii si uriasii

Rasuciri - dopul, tirbusonul

Miscari ale picioarelor

Duceri si balansari - pendulul

Indoiri si intinderi - mersul berzei

Ridicari - balerina

Rotari - facem cercuri cu piciorul

Dezvoltare fizica si armonioasa a organismului copiilor presupune:

favorizarea proceselor naturale de crestere si dezvoltare a organismului copiilor, care sa conduca la evolutia normala a indicilor morfologici si functionali ;

dezvoltarea armonioasa a tonicilatii si troficitatii tuturor grupelor si lanturilor musculare;

-cresterea stabilitatii si mobilitatii articulatiilor in scopul asigurarii functiei lor complete;

- educarea reflexului de atitudine corecta a corpului, in pozitii statice cat si in miscare;

-prevenirea instalarii unor atitudini deficiente sau unor deficiente fizice;

-corectarea atitudinelor deficiente si a deriuientelor de grad usor.

Tinuta corecta implica mentinerea corpului si a segmentelor sale in pozitii corecte, incadrate in limitele normalului, fara devieri exagerate ale coloanei vertebrale, avand umerii la acelasi nivel, gatul si capul in prelungirea trunchiului, abdomenul supt, picioarele drepte. Tinuta corecta este rezultanta unor actiuni de durata, sistematic repetate pe parcursul tuturor activitatilor de educatie fizica, care in final conduc la formarea reflexului de tinuta - postura corecta a corpului.

Senzatiile kinestezice, tonusul muscular, echilibrul realizat la nivelul contractiilor grupelor musculare antagoniste si agoniste constituie principalele elemente care concura la formarea reflexului de atitudine corecta prin care se realizeaza controlul acesteia.

Pentru realizarea acestui obiectiv trebuie avut in vedere fortificarea intregii musculaturi si intarirea tuturor articulatiilor concomitent cu educarea mobilitatii si supletei acestora.

Aceste exercitii pot fi si anume create, posibilitatile de modificare a structurii miscarilor componente si a efortului solicitat sunt nelimitate si implicit si a influentelor morfo-functionale obtinute in urma realizarii lor.

Aceasta particularitate a exercitiilor evidentiaza posibilitatile nelimitate de care dispune educatorul pentru a contribui la modelarea dezvoltarii fizice a organismului, la formarea unei tinute corecte, la educarea simtului miscarii si a esteticii gesturilor.

Pe de alta parte,actiunea analitica impusa de insusirea acestor exercitii, capaciteaza copiii cu un sistem de cunostinte, priceperi si deprinderi despre pozitii, directii, planuri de actionare.

Totodata exercitiile acestea dezvolta acuitatea senzorio-motrica si coordonarea, copiii insusindu-si progresiv exercitiile simple simetrice executate cu un singur segment, dar si exercitiile combinate, alternative mai complexe.

Rezulta deci, ca principalele caracteristici ale acestor grupe de exercitii sunt:

varietate mare;

dirijare precisa a influentelor;

educarea corectitudinii si preciziei miscarilor;

gradarea treptata a efortului din p.d.v. al complexitatii miscarilor

Exercitiile utilizate pentru dezvoltarea fizica pot fi grupate si in:

exercitii libere;

exercitii in perechi;

exercitii cu obiecte portative;

exercitii la aparate;

exercitii cu aparate.

Principalele elemente, prin care se realizeaza gradarea efortului sunt:

modificarea pozitiilor si a amplitudinii miscarilor

Primele exercitii se vor executa din pozitii initiale usoare, care asigura o buna localizare a miscarilor si nu pretind un efort deosebit.

In general, aceste exercitii trebuie sa angajeze toate grupele musculare atat din punct de vedere al fortei, cat si al intinderii si relaxarii. Se recomanda o executie dinamica, in care, in mod natural, dupa contractie se produce o relaxare reflexa a muschilor.

In activitate efortul cerut de aceste exercitii va fi dozat cu multa grija, in acelasi scop pozitiile de plecare se vor schimba mai des, iar viteza de executie si intensitatea vor avea un caracter variabil.

Un complex de exercitii de dezvoltare fizica generala, cuprinde un numar de 3-5 exercitii pentru nivelul I si intre 5 si 8 pentru nivelul II. Acestea pot fi executate din pozitiile: stand, stand departat, asezat, culcat, pe genunchi.Cresterea sau reducerea numarului de exercitii variaza in functie de nivelul grupei.

Explicarea si demonstrarea se realizeaza simultan cu exersarea de catre copii, specificandu-se localizarea si precizia executiilor, dar si ritmul lor prin numararea timpilor.

Aceste exercitii solicita concentrarea atentiei, spiritul de observatie, memoria, disciplina, simtul ordinii.

In ceea ce priveste intensitatea efortului, el trebuie sa inregistreze o evolutie progresiva, frecventa pulsului nu va depasi 120b min.

Principiul alternarii influentei, subliniaza necesitatea angrenarii in activitate a tuturor grupelor musculare, segmentelor si articulatiilor intr-o succesiune logica din punct de vedere al efortului, prin alternarea in miscare a grupelor si segmentelor corporale, prin alternarea contractiei cu relaxarea, impingerea cu tractiunea, extensia cu flexia, prin alternarea activitatii muschilor agonisti cu antagonisti Educatoarea trebuie sa insiste asupra intaririi muschilor dorsali ai trunchiului, ai centurii scapulohumerale, abdominale si coxofemurale.

In timpul executiilor educatoarea trebuie sa urmareasca realizarea corecta a miscarilor copiilor, acestia sa nu isi blocheze respiratia, ci sa isi coordoneze ritmul respirator cu ritmul miscarilor pe care le executa.

In descrierea unui exercitiu trebuie sa se precizeze pozitia initiala, miscarile care se executa si pozitia finala.