ISTORIA COMPETITIEI SPORTIVE

ISTORIA COMPETITIEI SPORTIVE

Competitia este un fenomen caracteristic fiintei umane, nascut din dorinta naturala de intrecere. Omul in ontogeneza este caracterizat de apatitia, inca din primele momente de constienta, a dorintei de intrecere cu sine si cu altii, dorinta care ajune sa-i caracterizeze intreaga viata psihica si sociala.

Intrecerea este fenomenul care sta la baza intregii ierarhizari sociale producand individului in caz de reusita satisfactii din cele mai profunde sau in caz de nereusita stari sufketesti de dezamagire, furie.

Totodata ii provoaca si dorinta de a reveni, de revansa si implicit de perfectionare prin munca pentru un viitor succes. In acest caz consideram ca dictonul domnului Pierre de Coubertin este edificator :

" Ai invins - continua, ai pierdut - continua!", valabil nu numai in activitatea sportiva ci si in celelalte sfere ale activitatii sociale.

Societatea care pune la baza ei intrecerea, competitia organizata, de evidentiere a valorilor, este o societate performanta. Consideram ca in acest sens activitatea sportiva a fost si este singura activitate sociala care valorifica in mod sistematic si continuu, pentru diferite varste, dorinta de intrecere. Proiectarea, organizarea, desfasurarea si analiza competitiilor sportive, constituie in aceasta etapa de dezvoltare istorica, un sistem de cunostinte ce ne indreptatesc sa putem vorbi de o adevarata teorie a competitiei.

Competitia sau,mai corect spus, competitia prin exercitiile fizice, a fost prezenta in primele etape ale dezvoltarii omenirii incepand cu confruntarile razboinice, apoi de dans, lupta si intreceri pe baza deprinderilor naturale, ajungand pana azi sub forma jocurilor consacrate si recunoscute social istoric.

Istoricii au analizat evolutia jocurilor fizice, au evidentiat caracteristicile lor, au vorbit de competitie, atat ca generic, cat si ca forme de organizare, dar inca nu se poate spune ca din acestea ar rezulta o teorie a competitiei. In acest context apar ca firesti intrebarile : este necesara o teorie a competitiei ? Competitia nu este o continuare fireasca a antrenamentului ? Acesta din urma poate fi conceput fara competitie ?

Intrebarile apar ca justificate, insa consideram ca mai numeroase si obiective sunt considerentele care determina raspunsuri pozitive privind o astfel de teorie :

Nivelul de dezvoltare a sportului pe plan international si diferentiat la nivel national, concretizat in cateva trasaturi esentiale ( cresterea numarului de participanti, eforturile societatilor pentru dezvoltare, selectia timpurie, prelungirea varstei de practicare pana la batranete, organizarea a numeroase competitii si mai ales cresterea numarului acestora );

Acumularea unui sistem de notiuni, date si fapte care fac necesara prelucrarea, ordonarea si sinteza lor pe baze stiintifice in interesul optimizarii continutului competitiilor si organizarii lor;

Nivelul foarte ridicat al performantelor sportive implica o pregatire speciala a sportivilor pentru participarea in competitii ( modul de abordare si desfasurarea concursului ) si organizarea acestora. In acest scop pregatirea psihologica pentru concurs ( ramura a psihologiei deja constituita ) si intregul management competitional, la care se adauga celelalte componente ale antrenamentului, sunt considerente ce nu pot fi contestate;

Interpretarea competitiilor sportive ca fenomene culturale autentice, generatoare de valori de un anumit tip;

Competitia sportiva factor economic ce angajeaza programare, finantare si implicit profit.

Consideram ca cele prezentate, la care se pot adauga si alti factori, fac necesara o teorie a competitiei sportive, care sa completeze celelalte faze ale sportului, prelucrate stiintific si puse la dispozitia specialistilor ca surse de inspiratie in procesul general de dirijare a fenomenului sportiv.

Este necesar a se formula puncte de vedere care sa fundamenteze social istoric, logic si politic ( in sens de conceptie integratoare ), deci stiintific, o teorie a competitiei.

Aceste aspecte ii determina pe unii autori sa vorbeasca de o filosofie a competitiei care sa cuprinda : analiza istorica a competitiei si dinamica rezultatelor, functiile competitiilor, definirea competitiei si continutul acesteia. In plan stiintific competitia a fost larg analizata ( si intens mediatizata ) prin aplicarea metodei modelarii de tip cibernetic, considerata la un moment dat cheia de rezolvare a tuturor problemelor si mai ales ale antrenamentului. Datele acumulate sunt edificatoare in ceea ce priveste selectia sportivilor, proiectarea pe termene diferite si reglarea eficienta a activitatii.

Absolutizarea acestei interpretari prin aplicarea la toate aspectele ce privesc performanta, antrenamentul si concursul, constituie o greseala, deoarece intregul fenomen nu poate fi redus la o metoda.

Ea reprezinta o forma de abordare ce trebuie completata cu alte metode, in cadrul unui proces stiintific de mare anvergura. Pasii impusi de modelare ( circumscrierea fenomenului competitional viitor, precizarea trasaturilor esentiale- principale, elaborarea modelului, experimentarea modelului, etc. ) constituie puncte de sprijin absolut obligatorii in orice proces de pregatire, singurii care pot asigura ordinea in gandirea specialistilor, dar pe langa acesia sunt numeroase alte elemente strategice, concrete, care completeaza strategia participarii in competitii.

Teoria competitiei trebuie sa se constituie, sa cuprinda toate elementele, cunostintele cu caracter teoretic si practic referitoare la proiectarea - programarea ( pregatirea ) desfasurarea si analiza competitiilor. Ca urmare este necesar a se defini, in primul rand, notiunea de competitie ( ce intelegem prin aceasta ? ) si apoi alti termeni derivati si complementari pentru o buna intelegere a teoriei.

Competitia ( in sens larg ) reprezinta o sinteza a diferitelor forme de organizare specifice unei activitati, care scoate in evidenta, pe baza unor reguli, rezultatele obtinute si ierarhizarea acestora.

Competitia sportiva este o forma de organizare a intrecerii intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiectiv principal compararea performantelor ( rezultatelor ) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior.

Fata de cele prezentate pana acum, rezultate din definirea si analiza competitiilor, putem extrage cateva din caracteristicile acestora :

Competitiile sunt forme de organizare stimulative pentru sportivi, incununandu-le intreaga activitate de pregatire. Ele sunt puncte nodale ale intregului proces de antrenament, programat pe termen lung.

Competitiile constituie mijloace de dezvoltare integrala a capacitatii de performanta a sportivilor. In competitie se manifesta toate componentele antrenamentului sportiv, facand posibila comparatia cu diferiti adversari si verificarea indeplinirii obiectivelor stabilite anterior.

Competitiile fac posibil schimbul de informatii in numaroase directii ( antrenor, sportivi, adversari, public, media etc. ), motiv pentru care ele pot fi considerate adevarati factori de reglare si dezvoltare sociala.

Competitiile se constituie ca parti componente ale vietii social-culturale prin numeroasele valori pe care le genereaza si le afirma.

Competitiile la care participa sportivii de cel mai inalt nivel se constituie ca factori economici, de profit, pentru o larga categorie de profesii ( organizatori, patroni, sportivi, coachi, antrenori etc. ).

Competitiile sportive sunt diferentiate de la o ramura de sport la alta, pe baza unor reguli de desfasurare specifice, care stabilesc relatiile dintre participanti, varstele si nivelele de pregatire. Criteriile de evaluare a performantelor fac posibila compararea cu obiectivele stabilite, verificarea mijloacelor si metodelor folosite, demonstrand astfel ca performanta constituie esenta intregului complex numit sport.

Relatiile dintre obiective-mijloace-performanta trebuie intelese ca facand parte dintr-un sistem inchegat care implica analiza globala a acestuia.

Relatii dintre obiective, mijloace si rezultate in diferite forme de practicare a sportului

Din tabelul de mai sus rezulta ca structurarea concursurilor trebuie sa corespunda unor note de eficienta, care sa favorizeze manifestarea performantei si in acelasi timp sa ofere conditii egale pentru toti participantii.