Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» Franz Schubert si liedul romantic


Franz Schubert si liedul romantic


Un alt compozitor care si-a concentrat activitatea creatoare in directia liedurilor este Hugo Wolf. Farmecul melodiilor lui Wolf ne aminteste de Schubert, melodia lui profilandu-se in functie de sensul si expresia versurilor.

La Wolf amanuntul, desi subordonat ansamblului, are o valoare deosebita. Romain Rolland l-a numit pe Wolf un „Wagner al liedului”. In creatia sa, un loc aparte revine pianului care realizeaza o unitate perfecta intre melodie si acompaniament. Pentru Wolf liedul a fost o creatie care il entuziasma, in care emotia se imbina cu tensiunea extrema. Forma poeziei dicteaza forma muzicala, Wolf urmarind in lied principiile stabilite de Wagner in opera, si fiind considerat unul dintre marii psihologi ai muzicii care si-a orchestrat singur unele lieduri.

« Romantismul muzical si scolile de compozitie in domeniul miniaturii vocale » face referire la Franta, Italia, Rusia si Norvegia.



In Franta, liedul s-a numit chanson” si a luat nastere sub influenta celui german. Pornind de la versurile lui Verlaine, Baudelaire sau Mallarmé, compozitori ca: G. Fauré, C. Franck si         Cl. Debussy au fost ilustrii reprezentanti ai acestui gen, din a doua jumatate a sec. XIX. Liedurile lui Debussy desi par ambiguë din punct de vedere tonal, sunt deosebit de rafinate, un exemplu in acest sens fiind  « Cinci poeme de Baudelaire », un ciclu in care pianul si vocea par sa se desfasoare intr-o totala independenta.

In Italia liedul a fost cultivat de Giuseppe Mercadante si Luigi Gordigiani (supranumit Schubertul Italiei). Compozitorii italieni de la sfarsitul sec. al XIX-lea compun cu precadere opera.

La celalalt capat al Europei in Rusia, creatia de lied se va dezvolta concomitent cu inflorirea scolii nationale ruse. Nicolai Titov, Alexandr Dargomijski, A. Varlamov, Alexei Verstovski, Arnold Alabiev si binenteles Mihail Ivanovici Glinka, parintele romantei ruse, sunt compozitorii care cultiva acest gen.

Romanta rusa, des intalnita in saloane, capata expresie si sensuri diferite. Musorgski ridica liedul la o inaltime neatinsa de nici unul dintre inaintasi, pleacand de la ideea ca muzica exista latent in vorbire. In cele trei cicluri (« Fara soare », « Camera Copiilor », « Cantecele si dansurile mortii ») se bazeaza pe idei profund realiste, ce reflecta viata si adevarurile timpului sau. Inspirate de versurile poetilor rusi sau ale celor clasici si universali, romantele lui Ceaikovski sunt mici poeme provenite din cantecul popular rus sau ucrainean. A. Rubinstein, S. Rachmaninov si mai tarziu Sostakovici si Kabalevski continua traditia lui Musorgski, cu tot ce are ea mai bun.

In dezvoltarea liedului ca gen, o importanta deosebita a avut-o Eduard Grieg, compozitor norvegian ce a reusit sa creeze o arta nationala. Pe texte de Heine, Andersen sau Ibsen, liedurile lui Grieg scrise in germana sau engleza sunt dense, cu ambitus larg, intens cromatizate si cu o scriitura pianistica complexa.

Capitolul patru intitulat « Franz Schubert poetul pianului si al vocii » analizeaza « Perenitatea creatiei schubertiene in dimensiunea miniatural-vocala a scolii de cant ».

Perenitatea creatiei schubertiene este demonstrata si astazi de faptul ca programele recitalelor cuprind lieduri de Schubert. Este adevarat ca ciclurile sunt mai rar interpretate integral, dar cu toate acestea intreaga creatie schubertiana se raporteaza si se explica prin lied.

Schubert si-a spus cu tarie cuvantul in ciclul de lieduri, care se bucura de o celebritate bine meritata, datorata muzicii si concordantei acesteia cu textul. Iubirea, natura si acvaticul reprezinta cele trei motive esentiale existente in liedul schubertian.

La finalul lucrarii, in concluzii, autorii rezuma caracteristicile liedului schubertian facand referiri la interpretarea pianistului acompaniator, din practica personala.

Constructia schubertiana este motivata pe toate componentele sale; de la optiunea tonala, la gradarea tensiunii catre punctul culminant, de la profilul liniei melodice la complexitatea acompaniamentului. In liedul lui Franz Schubert nimic nu este intamplator, mesajul sau ramane luminos, iar pianul este glas necesar in demersul sau muzical.                       

                             Franz Schubert si liedul romantic

                                                           Rezumat

Prezenta lucrare intitulata Franz Schubert si liedul romantic este structurata in patru capitole, urmate de anexe.

Capitolul unu numit Miniatura muzicala vocala si metamorfozele ei stilistice de-a lungul timpului porneste de la Conceptia de lied si creatia cameral-vocala in muzica lui Haydn, Mozart, Beethoven si este urmata de Scoala romantica de lied, in spatiul muzicii germane a secolului al XIX-lea”.

Liedul ca gen al muzicii culte, se cristalizeaza la inceputul sec. XIX, fiind un gen ce caracterizeaza gandirea si sensibilitatea romantica. Arta muzicala se indreapta spre poezie si literatura remarcandu-se tendinta de a reda peisaje sau povestiri cu ajutorul imaginii muzicale cu o mare putere de sugerare plastica. Daca la aceasta adaugam si preocuparea artistilor romantici pentru poezia si cantecul popular, obtinem factorii ce au determinat cristalizarea liedului ca gen al muzicii culte. Liedul a aparut in Austria, pornind de la cantecul popular si a trecut printr-un proces de largire a continutului si de generalizare a sensurilor. Precursori ai liedului sunt romantele si cantecele populare vechi (madrigalul, frottola, vilanella).




Liedul apare in dubla ipostaza ca forma (in structura unor dansuri, arii, miscari lente din sonate, concerte, simfonii) si gen (lied polifonic, lied clasic, lied romantic, lied modern). Ambele ipostaze se vor influenta reciproc. Liedul, de regula, va avea o constructie strofica ce se bazeaza pe repetitie, variatie sau contrast.

Ca forma este de la monopartit pana la multipartit, iar ca gen va corespunde unei anumite perioade din istoria muzicii (liedul polifonic sec. XV – XVI, liedul continuu sec. XVII – XVIII, liedul clasic sec. XVIII – XIX, liedul romantic sec XIX, liedul modern sec.XX).

            In desfasurarea acestui proces, gasim mai multe etape, intre care nu putem face delimitari precise. Compozitorilor clasici si romantici le revine meritul de a fi consolidat principiile arhitectonice ale formelor de lied.

De la clasici ne-au ramas numeroase piese pentru voce cu acompaniament de pian. Aceste mici piese vocale se apropie de ariile de concert si romantele sec. XVIII. Saltul calitativ se va produce in momentul in care se impun versurile marilor poeti (Goethe, Schiller, Heine), iar compozitorii reusesc sa redea sentimentele si atmosfera textului poetic. Deasemenea perfectionarea tehnicii vocale si instrumentale, ajuta liedul in evolutia sa ca gen.

In creatia lui Haydn, Mozart sau Beethoven liedul nu ocupa un loc important.

Haydn in cele 90 de lieduri (Cantece englezesti”, Cantece germane”) este de o mare simplitate si are un acompaniament scris in stil armonic. Melodia simetrica, clar structurata isi are originea in creatia populara sau in cea instrumentala. Pentru inceput, creatia lui Haydn are tangenta cu preclasicii, iar la celalalt capat ajunge in preajma copilariei lui Schubert. Acest arc peste timp este sustinut de Mozart si Beethoven. Intre Haydn si Mozart exista asemanari (stilistice si de inspiratie) si deosebiri, cum ar fi in genul opera, care ii separa categoric. Vioreaua”, Mica torcatoare”, Vino, draga mai!” sunt considerate cele mai importante lieduri ale lui Mozart. Cantecele sale, fie in forma strofica sau canon, demonstreaza legatura dintre arta populara si cea culta.

Ludwing van Beethoven marcheaza intrarea muzicii intr-o alta etapa. Acompaniamentul beethovenian ne aminteste ca a excelat in exprimarea instrumentala, cuvantul fiindu-i mai rar, sursa de inspiratie. Intalnirea cu Goethe va naste compozitii pe masura (liedurile din op.75 si op.83). Cu „An die ferne Geliebte”, Beethoven va impune nevoia de unitate intr-un ciclu..

In « Scoala romantica de lied in spatiul muzicii germane a secolului al XIX-lea » liedul se va afirma in mai multe centre muzicale. Artistul romantic, nemultumit de lumea in care traieste, se izoleaza si creaza o arta ce se inspira din creatia populara, din specificul national, dar si din exotism si misticism. Predecesorii lui Schubert sunt: Joh. Peter Schulz, Joh. Friedrich Reinhardt, Joh. Rudolf Zumsteag si Karl Löwe. In epoca romantica liedul se dezvolta datorita poeziei existente la acea vreme, precum si influentei ce o avea creatia populara asupra celei culte.

E. T. A. Hoffmann, Karl Maria von Weber vor fi continuati de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms si Hugo Wolf.

Capitolul al doilea se ocupa de creatia camerala a romanticului Schubert, de liedul sau precum si de rolul pianului in liedul schubertian. Se spune ca la Schubert liedul era o consecinta imediata, fiind un rezultat sonor al unor trairi sau sentimente.

A compus atat lieduri pentru voce si pian, lieduri pentru mai multe voci precum si un numar impresionant de piese corale. In muzica de camera Schubert s-a servit de multe ori de propriile lieduri. Iata cateva exemple de filiatie tematica : in Cvartetul  in re a facut variatiuni pe „Tanara fata si moartea”, in Cvintetul in La a variat „Pastravul”, in „Introducere si variatiuni pentru pian si flaut” a variat „Trockne Blumen”. Schubert avea o mare usurinta in compozitie astfel ca liedurile sale au o spontaneitate unica. Melodia clasica avea un substrat armonic, sustinand dimensiunea verticala a muzicii, in schimb cea romantica este mai supla, mai sinuoasa, plina de intorsaturi neprevazute, se desfasoara cu simplitate si naturalete. Din punct de vedere armonic alternanta M-m creaza un joc continuu de lumini si umbre. Textele folosite au fost luate de la poeti de valoare inegala. Goethe, Schiller, Heine stau alaturi de W. Müller, pe versurile caruia a compus doua cicluri, capodopere de gen. Daca ne gandim ca la 17-18 ani, compune deja „Margareta la vartelnita” si „Regele ielelor”, vom realiza ca inca din tinerete demonstreaza masura talentului sau.




In Margareta la vartelnita”, Schubert incredinteaza pianului o formula care se repeta permanent pentru a crea impresia invartirii fusului. Vocea are melodia abia soptita la inceput, iar apoi sporeste dramatismul pana la punctul culminant cand muzica se opreste. Dupa un impresionant moment de tacere, pianul isi reia zumzetul , iar vocea – cantul trist. Se spune despre Schubert ca a facut poezia sa cante si muzica sa vorbeasca”, iar acest lied este considerat precursorul poemului simfonic.

Regele ielelor”, alt lied celebru, are o forma simpla, cupletul alterneaza cu refrenul, iar trioletele sugereaza galopul calului. Sunt patru personaje, trei reale (calaretul, copilul in agonie si povestitorul) si al patrulea de natura fantastica (regele). Contributia principala in sensul unitatii ansamblului ii revine pianului. Octavele repetate in triolete sustin ritmic intregul lied, iar acompaniamentul ostinat semnifica starea de disperare.

Forma liedurilor schubertiene va fi in general simpla, strofica dar va tinde si spre forma libera, cu interventie de monologuri sau momente instrumentale.

Sentimente ca nepasarea sau bucuria de a trai ce alterneaza cu tristetea si melancolia se reunesc in ciclul Frumoasa morarita”. Din cele 20 de lieduri ale ciclului, am analizat zece.

Ultimul ciclu analizat este Schwanengesang” (Cantecul lebedei”). Acest ciclu este alcatuit post mortem de catre prieteni care au adaugat celor sase lieduri pe versuri de Heine, alte sapte pe versurile lui Rellstab. A existat o simetrie a carui cuvant cheie era „Sehnsucht” („Nostalgie”). Aici acompaniamentul devine mai complex. Tendinta este spre un recitativ, in care compozitorul a dorit sa pastreze intacta muzicalitatea poeziei. In ceea ce priveste acompaniamentul trebuie spus ca uneori este aparent foarte simplu, avand un pronuntat caracter pianistic, ce evolueaza de la unul armonic, la acompaniamentul cu rol de partener egal de dialog cu vocea. Trebuie sa se tina cont de mobilitatea vocii acompaniate si de disponibilitatea ei tehnica, in acest sens fiind necesar un anumit rafinament si abilitati tehnice.

André Coeuroy, in „Les Lieder de Schubert”, face o clasificare a tipurilor de acompaniament in liedul schubertian. In viziunea sa, acompaniamentul se prezinta sub trei forme:

1.   – acompaniament armonic – acompaniament ce sustine vocea, inactiv;

2.   – acompaniament de atmosfera;

3.   – acompaniament – decor – creeaza un decor ce reda zbuciumul sufletesc;

In prima forma se cere pianului sa se contopeasca cu melodia, sa se supuna liniei melodice („Trandafir salbatic”, „Ave Maria”, „Moartea tinerei fete”, „Cantec nocturn al voiajorului”.)

In a doua forma, pianul este cel care din primele masuri, il introduce pe auditor in atmosfera emotionala a liedului. Schubert gaseste pentru fiecare lied un motiv unic, deosebit. („Serenada”, „Teiul” , „Flasnetarul”, „Buna dimineata”, „Posta porumbeilor”).

In cea de-a treia forma, personalitatea schubertiana se manifesta cu preponderenta. Textul devine pretext de evadare din text, din real spre un univers feeric („Margareta la vartelnita”, „Regele ielelor”).

Pentru Schubert, pianul nu este ceea ce va fi pentru Schumann, un confident cu care sa imparta subtilitati. Continutul emotional al textului ii dicteaza compozitorului o anumita tonalitate. Schubert are un tablou al etosului fiecarei tonalitati. Exista tonalitati preferate: si, Sib, La, mi, Mib. Deasemenea tempoul indicat este cel care va limita excesele, fiind favorizate tempourile lente.

Capitolul trei numit Liedul schubertian si perspectivele muzicologice ale genului” face referire la liedul german de dupa Franz Schubert reprezentat de R.Schumann, Felix Mendelssohn Bartholdy, Johannes Brahms, Hugo Wolf si la « Romantismul muzical si scolile de compozitie in domeniul miniaturii vocale » cu referire la Franta, Italia, Rusia si Norvegia.

Schumann este continuatorul lui Schubert in lied. Chiar daca nu este asa de direct, prin profunzimea gandirii muzicale si prin arta cu care reda versurile poetilor, liedurile lui Schumann stau alaturi de cele ale marelui sau inaintas. Intre liedurile care alcatuiesc un ciclu exista o unitate de subiect, de tematica sau de atmosfera. Schumann gandeste succesiunea liedurilor care compun un ciclu, prin legaturi organice, cum ar fi revenirea unui motiv sau a unui fragment in mai multe lieduri. Alteori liedurile, desi nu au motive comune, sunt legate astfel ca sfarsitul primului sa se inlantuie cu inceputul urmatorului. Ca exemplu de revenire a unui element in mai multe lieduri avem ciclul Viata si dragoste de femeie”, iar pentru inlantuire neintrerupta Dragostea poetului”. La R. Schumann, liedul si miniatura pentru pian dau masura talentului sau. In ciclurile mai sus amintite exista o dualitate a gandurilor senine si intunecate, fiecare lied fiind o veriga dintr-un sir de trairi sufletesti. Daca pana atunci pianul avea rol egal cu cuvantul, ultima perioada a creatiei schumanniene marcheaza primordialitatea cuvantului, Schumann facand tranzitia catre Wolf.

Felix Mendelssohn Bartholdy transpune in muzica pentru pian (Cantece fara cuvinte”) cantabilitatea liedului vocal, creand un nou gen liedul instrumental. Liedurile sale (Cantec de primavara”, Pasari calatoare”, Cantecul gondolei”, Cantec de pastor”) sunt simple, lipsite de patos sau eroism dar care au un farmec melodic specific, fiind inspirate din cantecul popular.

Johannes Brahms este cunoscut ca un simfonist si autor de muzica de camera, liedurile lui fiind mai putin cunoscute, desi fiecare dintre ele are o individualitate bine conturata, un caracter pregnant. Liedul lui Brahms se apropie mult de puritatea cantecului schubertian. Romantele Magelonei” (op.33) si „Patru cantece grave” sunt singurele cicluri (din cele 32) care vor cuprinde lieduri gandite in continuitate ciclica. In ansamblu se prezinta sub forma unui arc muzical, atat pe plan tematic, cat si tonal, acompaniamentul pianistic este foarte bogat, conceptia pianistica fiind simfonizata si investita cu rezonante de orga si harpa. Simfonismul brahmsian este concentrat la dimensiunile unui ciclu vocal-pianistic.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




Tenorii preromantici - Grupul tenorilor de forta
Inceputurile improvizatiei jazzistice
Enarmonia sonora
Richard Tauber - Tenorul austriac
Tenorul Romantismului
Poezia cantecului (versuri care in-canta)
Mentiuni referitoare la repertoriul copiilor - folclor
MUZICA DANSURILOR POPULARE
NOTATIA MUZICALA
Definirea sunetului ca fenomen complex