Originile proiectului criticist: De mundi sensibilis

Originile proiectului criticist: De mundi sensibilis

1. Continutul Disertatiei. Disertatia lui Kant din 1770, intitulata De mundi sensibilis atque intelligibilis forma et principiis, adica Despre principiile lumii inteligibile si ale celei sensibile este alcatuita din cinci capitole: Despre conceptul de lume, in genere, Despre deosebirea in genere a celor sensibile de cele inteligibile, Despre principiile formei lumii sensibile, Despre principiul formei lumii inteligibile, Despre metoda in legatura cu cele sensitive si intelectuale in metafizica. La prima vedere - o scriere de metafizica traditionala. La o privire mai atenta se observa insa puncte de vedere cu totul innoitoare. In continuare, vom incerca o prezentare a lor.

2. Analiza, sinteza si cunoasterea prin sensibilitate si gandire. Conceptul de lume, caruia ii este dedicat primul capitol al Disertatiei, ii prilejuieste lui Kant examinarea celor doua procedee prin care poate fi abordat orice concept: analiza si sinteza.

Cea dintai urmareste sa descopere partile ultime ale conceptului, elementul simplu al acestuia. Analizam descompunand conceptul; analiza se incheie atunci cand ceea ce am obtinut nu poate fi descompus mai departe.

Sinteza, in schimb, urmareste intregul acestor parti, totalitatea. Efectuam o sinteza cand punem laolalta parti ale unui intreg, in speta ale unui concept. Sinteza se incheie cand toate partile conceptului sunt adunate laolalta.

Fiecare dintre aceste procedee reclama un timp finit in care sa fie realizat. Cum nici regresul catre partile ultime, nici progresul catre totalitate nu sunt realizabile in cazul unor marimi continue, Kant evidentiaza aici o nepotrivire intre cunoasterea senzitiva si cea intelectuala: "ideile abstracte, produse ale mintii noastre si acceptate de catre intelect, nu pot fi urmarite de cele mai multe ori in planul concretului si prefacute in intuitii" (Immanuel Kant, Despre forma si principiile lumii inteligibile si ale celei sensibile, traducere de C. Noica, Tipografia «Bucovina», Bucuresti, 1936, p. 79, subl. aut.). Marea noutate a demersului kantian consta in recunoasterea legitimitatii ambelor modalitati ale cunoasterii. Faptul ca nu se pot reduce una la cealalta nu le stirbeste statutul de modalitati ale cunoasterii. Un raspuns cu privire la motivul nepotrivirii dintre aceste doua forme de cunoastere legitime este dat in restul Disertatiei, ca si in viitoarea Critica a ratiunii pure.

3. Materie si forma. Nu numai pentru Disertatie, ci pentru intreaga opera critica a lui Kant, distinctia dintre materie si forma este capitala. In acest moment al evolutiei sale, pentru Kant "Materia lumii inseamna partile, adica substantele care o alcatuiesc. Partile nu trebuie privite ca simple atribute [] ci ca substante propriu-zise. Forma lumii consta in coordonarea substantelor alcatuitoare" (C. Noica, Schita pentru o introducere la studiul criticismului, in: Immanuel Kant, Despre forma si principiile lumii sensibile si ale celei inteligibile, traducere de C. Noica, Tipografia «Bucovina», Bucuresti, 1936, p. 36).

In Disertatie, "in ordinea sensibila materia, care e in adevar contingenta, e senzatia, iar formele ce ordoneaza multiplul intuitiv, legile eterne ale fenomenelor, sunt timpul si spatiul" (M. Florian, Immanuel Kant, in Istoria filosofiei moderne, Societatea Romana de Filosofie, Bucuresti, 1938, p. 52). Aceste forme sensibile reprezinta o noutate introdusa de Kant. Forma era pana la el cea care conferea necesitate si universalitate cunostintei. Faptul ca sensibilitatea dispune ea insasi de intuitii clare si distincte (forme ale sensibilitatii), adica de atribute ce reveneau traditional numai gandirii, este o concluzie ferma, asupra careia Kant nu va mai reveni in epoca criticista.

Kant distinge, de asemenea, intre folosirea logica si folosirea reala a intelectului. Folosirea reala a intelectului va prilejui mai tarziu argumentarea din Dialectica transcendentala a Criticii ratiunii pure.

4. Sensibilitatea. Disertatia lui Kant defineste sensibilitatea ca receptivitate a subiectului. Produsul sensibilitatii, din punct de vedere al cunoasterii noastre, poarta numele de fenomen. Obiectul pe care il cunoastem in chip sensibil nu-si pierde caracterul sensibil oricat ar fi el prelucrat de gandire, oricat de abstract ar fi. Originea sensibila a fenomenului nu dispare niciodata. Aceasta concluzie kantiana cu privire la originea cunostintelor noastre va fi pastrata in epoca criticista.

5. Gandirea. Facultatea prin care subiectul are altfel de raporturi cu lucrurile decat prin simturi este, in Disertatia lui Kant, inteligenta (rationalitatea); cu alte cuvinte: gandirea.

In Critica ratiunii pure, distinctia dintre intelect si ratiune va fi foarte precisa (ambele ramanand determinate ca gandire). Aici, retinem doar ca ele se deosebesc radical de sensibilitate. Produsul inteligentei poarta numele de numen (in Critica, numenul este denumit si lucru in sine).