Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Incredere fundamentala vs. neincredere fundamentala


Incredere fundamentala vs. neincredere fundamentala




Incredere fundamentala vs. neincredere fundamentala

Prima demonstartie de incredere la copil este usurinta cu care se hraneste, profunzimea somnului sau, relaxarea sfinterelor sale. Experienta unei reglari mutuale a capacitatiilor sale receptive aflate in dezvoltare cu tehnicile materiale de aprovizionare il ajuta sa echilibreze disconfortul provocat de imaturitatea homeostaziei cu care s-a nascut.

In perioadele sale de veghe tot mai lungi el observa ca tot mai multe aventurari ale simturilor trezesc un sentiment de familiaritate, de coincidenta cu o stare de confort intern. Prima achizitie sociala a copilului este disponibilitatea de a-si lasa mama in afara campului vederii fara aparitia sentimentului de anxietate si asemanarea experientei ofera un simtamint rudimentar al identitatii eului care depinde, de recunoasterea faptului ca exista o populatie interna a imaginilor si senzatiilor reamintite si anticipate care sunt ferm corelate cu populatia externa a lucrurilor si oamenilor familiari si predicitibili.

Stare generala de incredere implica nu numai ca cineva a invatat sa se bazeze pa asemanarile si continuitatea furnizorilor externi, dar si ca poate avea incredere in capacitatea propriilor sale organe de a face fata nevoilor si ca poate fi considerat demn de incredere, in sensul ca furnizorii nu trebuie sa fie in stare de alerta permanenta. In psihologie, absenta increderii fundamentale poate fi cel mai bine studiata in schizoprenia infantila, in timp ce slabiciunea acesteia pe parcursul vietii apare la personalitatile adulte la care retragerea in stari schizodie si depresive este ceva obisnuit.



Psihanaliza presupune ca procesul timpuriu de diferentiere dintre interior si exterior constituie originea proiectiei si introiectiei, care raman unele din cele mai profunde si periculoase mecanisme de aparare. In introiectie, simtim si ne comportam ca si cand un bun extern a devenit o certitudine interna. In proiectie, experimentam un rau intern ca pe unul extern: inzestram persoanele semnificative cu raul care de fapt exista in noi.

Apoi, aceste doua mecanisme, proiectia si introiectia, se presupun a fi modelate in functie de ceea ce traieste copilul cand incearca sa externalizeze durerea si sa internalizeze placerea, o intentie care trebuie sa duca la dovedirea maturitatii simturilor si, in cele din urma, la ratiune. Aceste mecanisme sunt reinitiate mai mult sau mai putin normal in crizele acute de dragoste, incredere si incredere la adult si pot caracteriza atitudinile irationale indreptate spre adversari si dusmani.

Stabilitatea clara a paternurilor de solutionare a conflictului dintre increderea si neincrederea fundamentala este prima sarcina a eului si astfel sarcina a ingrijirii materne.

Cantitatea de incredere derivata din experientele infantile depinde de calitatea relatiei materne. Mamele creeaza simtamintul de incredere la copiii lor prin acel tip de administrare care combina ingrijirea sensibila a nevoilor individuale ale copilului cu un simtamint ferm de incredere personala.

Aceasta formeaza la copil baza unei simtamant al identitatii care se va combina mai apoi cu un simtamant de a fi "in regula", de a fi "el insusi" si de a deveni ceea ce ceilalti se asteapta de la el. Parintii nu trebuie sa aiba numai un anumit mod de dirijare prin interdictii si permisiuni; ei trebuie de asemenea sa constituie pentru copil o convingere profunda, aproape somatica, ca exista o semnificatie in ceea ce fac. In fine, copiii devin nevrotici nu din fustrare, ci din lipsa sau pierderea semnificatiei sociale a acestor frustrari.

Autonomie vs. rusine si indoiala

Maturitatea musculara ofera posibilitatea experimentarii a doua seturi simultane de modalitati sociale: a retine si a elibera. Ambele pot duce la expectatii si atitudini fie ostile, fie benigne. Astfel, a retine poate deveni un crud si ostil a sechestra, a restringe, dar poate deveni si un model de ingrijire. A elibera se poate dovedi o stare de eliberare a fortelor destructive, dar si o stare relaxata de "a lasa sa treaca".

Controlul in acest stadiu trebuie sa fie sigur. Copilul trebuie sa ajunga sa simte ca increderea fundamentala in existenta nu va fi pusa in pericol de dorinta lui de a face o alegere, de a formula o cerinta.

Pe masura ce mediul il incurajeaza sa se sprijine pe propriile picioare, trebuie de asemenea sa il protejeze de experientele fara sens si arbitrare de rusine si indoiala.

Daca se interzice experienta gradata si orientata a autonomiei alegerii libere (sau este slabit de o pierdere de incredere) copilul va intoarce asupra sa nevoia de discriminare si manipulare. In loc sa ia in posesie lucruri pentru a le testa prin repetitii cu scop, el va deveni obsedat de propriile sale repetitii. Prin astfel de obsesii el invata sa reposede mediul si sa obtina puterea prin incapatanare. Acesta este un model infantil pentru nevroza compulsiva. Este de asemenea sursa infantila a incercarilor ulterioare de a conduce dupa lege si nu dupa spirit.

Rusinea presupune expunerea completa si constiinta de a fi privit: constiinta de sine. Este ca atunci cand esti vazut dar nu esti pregatit pentru asta; situatiile de rusine din vis sunt cele in care suntem priviti intr-o stare de goliciune. Rusinea este exprimata intr-un impuls de a "intra in pamant". Este in esenta furie indreptata impotriva eului. Cel care este rusinat ar dori sa oblige lumea sa nu il priveasca, sa nu observe expunerea sa. Ar dori sa distruga ochii lumii. In schimb, trebuie sa doreasca propria sa invizibilitate. Rusinea precede vinovatia, care este un simtamant negativ care se suporta in singuratate si liniste- cu exceptia vocii supraeului.

Prea multa rusinare duce la o hotarare secreta de a incerca de a se descurca, nevazut- asta daca nu duce la o nerusinare sfidatoare. Multi copii mici, rusinati peste pragul de toleranta, pot fi intr-o dispozitie cronica de a manifesta sfidarea. Exista o limita a tolerentei in fata cererilor de a se considera pe sine, corpul sau, dorintele sale ca rele si murdare si a increderii in infailibilitatea celor care emit astfel de judecati.

Indoiala este sora rusinii. In timp ce rusinea este dependenta de constiinta expunerii, indoiala are de-a face cu constiinta de a avea o fata si un spate- si in special un "in spate".

"Spatele" este continentul intunecat al micii fiinte, o zona a corpului care poate fi magic dominata si efectiv invadata de catre atacatori si cei care ar desemna ca rele produsele sfincterelor. Aceasta isi gaseste exprimarea adulta in temerile paranoice privind persecutorii si persecutiile ascunse, care ameninta pe la spate (si din spate). Acest stadiu devine astfel decisiv pentru cantitatea de dragostea si ura, cooperare si disponibilitate, libertate de expresie personala si suprimare sa.

Dintr-un simtamant de pierdere a auto- controlului si de supra- control exterior vine o disponibilitate mai mare spre indoiala si rusine.

Initiativa vs. vinovatie





Exista la copil in fiecare stadiu un nou miracol al revelatiei, care reprezinta o noua speranta cat si o noua responsabilitate pentru toti. Acelasi lucru se intampla si in cazul initiativei. Criteriile pentru aceste simtamante si calitati sunt acelasi: o criza este rezolvata iar copilul pare sa creasca atat organic cat si spiritual. El pare mai stapan pe sine, mai iubitor, relaxat si stralucit in judecati. El poseda un surplus de energie care ii permite sa uite esecurile usor si a adordeze ceea ce pare dezirabil. Initiativa adauga autonomiei calitatea abordarii, planificarii si "atacarii" unei sarcini de dragul activismului, unde mai inainte vointa de sine cel mai adesea inspira acte de sfidare si independenta protestatara.

Pericol in acest stadiu este un simtamant de vina asupra scopurilor contemplate si a actelor initiate in exuberanta noilor puteri locomotorii si mentale: actele de manipulare agresiva si coercitie care curand depasesc capacitatile executive ale organismului si mintii. In timp ce autonomia se concentreaza asupra mentinerii la distanta a potentialilor rivali, si de aceea poate duce la izbucniri violente indreptate cel mai adesea semenilor mai mici, initiativa aduce cu sine rivalitatea anticipativa fara de cei care au fost acolo primii si pot ocupa domeniul de interes al subiectului.

Gelozia si rivalitatea infantil ating acum apogeul intr-o lupta finala pentru pozitia favorita din partea mamei; esecul duce de obicei la resemnare, vina, anxietate. Copilul de desfata in fantezii de a fi un gigant sau un tigru, dar in visele sale fuge ingrozit sa-si salveze pielea. Acesta este stadiul "complexului castrarii", teama intensificata de a-si avea organele genitale ranite ca pedeapsa pentru fanteziile legate de excitarea lor.

Sexualitatea infantila, tabuul incestului, complexul castrarii si supraeul- toate la un loc genereaza criza specific umana in cadrul careia copilul trebuie sa treaca de la atasamentul pregenital fata de parintii lui la procesul lent de a deveni parinte. Acum se produce scindarea emotionala intre potentiala glorie umana si potentiala distrugere totala. De acum, copilul ramane permanent divizat in sine. Fragmentele instinctuale care pana acum au generat cresterea copilului si mintii sale de copil, devine acum divizat intr-un set infantil care perpetueaza exuberanta potentialelor de crestere si un set parental care sprijina si creste auto- observatia, auto- ghidarea si auto- punitia.

Setul parental este la inceput de natura infantila: faptul ca constiinta umana ramane partial infantila pe parcursul vietii este miezul tragediei umane. Supraeul copilului poate fi primitiv, crud si sa nu admita compromisuri, asa cum se poate observa in cazuri in care copiii se supra- constring; cand dezvolta o supra- supunere care depaseste asteptarile parintelui; sau cand dezvolta regresii si resentimente durabile deoarece parintii insasi nu par sa se adapteze la noua constiinta. Unul din conflictele cele mai profunde este ura pentru un parinte care a servit ca model si executor la noua constiinta. Unul din conflictele cele mai profunde in viata este un parinte care a servit ca model si executor al supraeului, dar care a incercat sa scape cu aceleasi transgresiuni pe care copilul nu le mai poate accepta la el insusi. Suspiciozitatea si evazivitatea care se lovesc de caracterul totul- sau- nimic al supraeului, acest organ al traditiei morale, fac din omul moralist un mare pericol potential pentru eul sau si pentru al celorlalti.

Copilul ramane identificat cu parintele de acelasi sex, dar pentru moment el cauta ocaziile unde identificarea prin munca pare sa promita un camp al initiativei fara prea mult conflict infantil sau vina oedipala si o identificare mai realista bazata pe spiritul experientei egale in infaptuirea lucrurilor impreuna. Stadiul "oedipal" duce nu munai la stabilirea opresiva a unui simtamant moral care restringe orizontul permisivitatii; el de asemenea stabileste directia spre posibil si tangibil, ceea ce perminte ca visele copilariei timpurii sa fie atasate scopurilor unei vieti adulte.Institutiile sociale,de aceea ofera copiilor la aceasta varsta un ethos economic, in forma adultilor idealizati, recognoscibili prin uniformele si functiile lor, si suficient de fascinani incat sa inlocuiasca eroii din benzile desenate sau din povesti.

Competenta (industry; harnicie, sirguinta) vs. inferioritate

Scena interna este pregatita pentru "intrarea in viata", numai ca viata trebuie sa fie mai intai viata scolara, fie scoala, camp sau jungla, sau sala de clasa. Copilul trebuie sa uite sperantele si dorintele anterioare, in timp ce imaginatia sa exubranta este imblinzita si adaptata la legile impersonale. Inainte ca copilul, deja psihologic un parinte rudimentar, sa devina parinte biologic, trebuie sa inceapa sa fie un muncitor si un furnizor potential. Odata cu perioada de latenta ce vine, copilul normal uita, sau mai degraba sublimeaza necesitatea de a "confrunta" oamenii prin atac direct sau de a deveni tata si mama in graba: el acum invata sa castige recunoasterea producand lucruri. El a trait un simtamant al finalitatii privind faptul ca nu exista un viitor productiv in sanul familiei si de accea se pregateste sa se preteze la diferite aptitudini si sarcini, care depasesc cu mult expresia ludica a modurilor organice si placerea de functionare a membrelor.

In acest stadiu, copiii privesc o forma de instructie sistematica. Astfel se dezvolta fundamentele tehnologiei, pe masura ca copilul devine apt sa manuie instrumentele, uneltele si armele folosite de oamenii mari. In societatile literate, cu cariere mai specializate, copilul trebuie alfabetizat, educatia fundamentala pentru cel mai mare numar de cariere. Cu cat este mai confuza specializarea, cu atat sunt mai nediferentiate eventualele scopuri ale initiativei; si cu cat este mai complicata realitatea sociala, cu atat sunt mai vagi rolurile parintilor.




Pericolul in acest stadiu il constituie sentimentul inadecvantei si inferioritatii. Daca el abordeaza instrumentele si aptitudinile sau statutul sau printre partenerii de unelte, el poate fi descurajat in aceea ce priveste identificarea cu ei si cu un sector al lumii. Pierderea sperantei intr-o astfel de asociere in poate retrograda la rivalitatile oedipale. Copilul sa va simti condamnat la mediocritate. Dezvoltarea copilului este profund perturbata cand viata de familie nu a reusit sa il prepare pentru viata scolara sau cand scoala nu reuseste sa sprijine promisiunile stadiilor anterioare.

Din punct de vedere social acest stadiu este unul decisiv: in acest stadiu se dezvolta un prim simtamant al diviziunii muncii si al oportunitatilor diferentiate, un simtamant de etos tehnologic. Am indicat anterior pericolul care ameninta individul si societatea in care copilul scolar incepe sa simta ca culoarea pielii sale, istoria parintilor sai sau moda hainelor sale vor decide mai degraba decat dorinta sa de a invata, valoarea sa ca elev si astfel simtamantul identitatii sale. Dar mai exista un pericol fundamental, anume restringerea omului la sine si constrangerea orizonturilor sale pentru a include numai munca sa. Daca el accepta munca ca singura sa obligatie el poate deveni sclavul conformist si fara ratine al tehnologiei sale si al celor care sunt in postura de a o exploata.

Identitate vs. confuzia de rol

Integrarea care are loc acum in forma identitatii eului este mai mult decat suma identificarilor din copilarie. Este experienta castigata a abilitatii eului de a integra toate identificarile cu vicisitudinile libidoului, cu aptitudinile dezvoltate din inzestrarea si cu oportunitatile oferite de rolurile sociale. Sentimentul identitatii eului reprezinta incredrea dobandita ca asemenarile interioare si continuitatea sunt justificate de promisiunea tangibila a unei "cariere".

Pericolul acestui stadiu este confuzia de rol. Acolo unde aceasta se bazeaza pe o indoiala anterioara privind identitatea sexuala, episoadele delicvente sau psihotice sunt frecvente. Inabilitatea de a stabili o identitate ocupationala este cea care perturba pe tneri. Pentru a se ramane impreuna, ei temporar se supraidentifica, pana in punctul unei aparente pierderi a identitatii, cu eroii lor. Aceasta inititaza stadiul "amorezarii", care nu este complet, si nici macar in mod primar, de natura sexuala. Intr-o masura considerabila, dragostea adolescenta este o incercare de a ajunge la o definitie a identitatii personale proiectand imaginea difuza a eului asupra altuia si vazand-o astfel reflectata si treptat clarificata. De accea dragostea tinerilor este in asa mare masura conversatie.

Tinerii pot fi in mod remarcabili dispusi la o forma clanuri cat si cruzi in excluderea tuturor celor care sunt "diferiti" prin culoarea pielii sau provenienta culturala, prin gusturi sau inzestrari si adesea prin aspecte penibile precum aspectele imbracamintii sau gestica, asa cum au fost ele temporal selectate drept semen ale unei persoane din interiorul sau exteriorul grupului.

Mintea adolestentilor este in mod essential o minte o moratoriului, un stadiu psihologic intre copilarie si varsta adulta si intre moralitatea invatata de copil si etica care urmeaza a fi dezvoltata de adult. Este o minte ideologica si, intr- adevar, aspectul ideologic al societatii este cel care vorbeste cel mai clar adolescentului care este dornic sa se afirme si este gata sa se supuna ritualurilor, credintelor si programelor. Pentru a nu deveni cinici sau apatici, tinerii trebuie cumva sa fie capabili sa se convinga ca cei care reusesc in lumea adulta poarta pe umeri obligatia de a fi cei mai buni.

Intimitate vs. izolare

Forta adunata in orice stadiu este testata de necesitatea de a-l transcende in asa mod incat individul isi poate asuma noi riscuri, punand in joc ce era cel mai vulnerabil si pretios in stadiul anterior. Astfel, tanarul adult care iese din cautarea cu insistenta a identitatii, este dornic sa fuzioneze identitatea sa cu a altora. El este pregatit pentru intimidate, care este capacitatea de a se dedica afiliatiilor concrete si parteneriatelor si de a dezvolta forta etica de a mentine aceste angajamente, desi ele pot cere sacrificii si compromisuri semnificatieve. Corpul si eul trebuie sa fie acum stapanii modurilor organice pentru a fi capabili sa se confrunte cu temerea pierderii eului in situatii care necesita abandonul: solidaritatea afiliatiilor stranse, orgasmul si uniunile sexuale, prieteniile intime si lupta, experientele de inspiratie si intuitie. Evitarea acestor experiente din pricina temerii eului pot duce la un sentiment profound de izolare si auto- absorbtia care urmeaza.



Opusul intimitatii este izolarea: disponibilitatea de a se izola si, daca este necesar, de a distruge fortele si oamenii a caror esenta pare periculoasa. Pericolul acestui stadiu este ca relatiile intime, competitive si combative sunt experimentate cu si impotriva semenilor. Dar pe masura ce zonele sarcinilor adulte sunt delimitate, si intalnirile competitive si relatiile sexuale sunt diferentiate, ele devin in cele din urma subiectul acelui sens etic care este marca adultului. Strict vorbind, acum se poate dezvolta complet genitalitatea adevarata.

Generativitate vs. stagnare

Generativitatea este, in primul rand, grija de a stabili si indruma urmatoarea generatie, desi exista indivizi care din nefericire sau datorita anumitor inzestrari in alte directii, nu aplica aceasta cale urmasilor lor.

Generativitatea este un stadiu esential in dezvoltatea psihosexuala cat si cea psihosociala. Unde aceasta trecere esueaza, are loc regresia la un stadiu obsesiv de pseudo- intimitate, adesea cu un sentiment de stagnare si saracire personala. Indivizii incep sa se complaca atunci ca si cand ar fi proprii lor copii unici (sau ai celuilalt); iar unde conditiile sunt prielnice, invaliditatea timpurie, fizica sau psihologica, devine subiect al grijilor. Faptul singur de a avea sau de a-si dori copii nu duce la generativitete.De fapt unii parinti par sa sufere de retardare in abilitatea de a dezvolta acest stadium. Motivele se gasesc adesea in impresiile din copilarie timpurie; in dragostea de sine excesiva; si in fine in lipsa unei credinte, o anume "incredere in specie", care ar duce la credinta ca un copil este o contributie la societate.

Integritatea eului vs. disperare

Numai cel care a strans treptat roadele celorlalte stadii poate ajunge la integritatea eului. Este asigurarea castigata a eului privind tendinta sa spre ordine si sens. Este o dragoste post- narcisista a eului uman- nu a sinelui- ca o experienta care ofera ordine si un simt spiritual. Este aceceptarea propriului si unicului ciclu al vietii ca ceva care trebuie sa fie. Este o camaraderie cu vremurile trecute si cu diferitele cursuri de viata. Posesorul integritatii este gata sa apere demnitatea accidentala dintre un ciclu de viata si un segment al istoriei. Stilul de integritate dezvoltat de cultura sau civilizatia sa devine astfel "patrimoniul sufletului sau". In fata unei astfel de consolidari, moartea isi pierde din stigmat.

Lipsa sau pierderea integritatii eului aste semnificata de frica de moarte; ciclul de viata personal nu este acceptat drept ultimat al vietii. Disperarea exprima sentimentul ca timpul este acum scurt, prea scurt pentru a incerca sa inceapa o noua viata si a incerca alte cai spre integritate. Dezgustul ascunde disperarea, adesea numai in forma a "mii de mici dezgusturi".

Fiecare individ, pentru a deveni adult, trebuie sa dezvolte suficient toate calitatile eului mentionate, astfel incat sa poate fi recunoscut stadiul final al integritatii.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


CURENTELE PSIHOLOGIEI
Interactiuni sociale si dezvoltari cognitive
Psihoterapie - Analiza tranzactionala
Tulburarile de limbaj scris-citit
TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA
Interferenta intre logica si alte stiinte
SOMATIZARE SI MEDICINA PSIHOSOMATICA
Perspectiva psihanalitica in consiliere
COPIII CU DEPRESIE
MARILE CURENTE ALE PSIHOLOGIEI (VI): PSIHOLOGIA CONDUITEI SI PSIHOLOGIA UMANISTA