Definirea conceptului de 'inteligenta emotionala'

Definirea conceptului de 'inteligenta emotionala'

Natura aleatorie a lumii moderne, din ce in ce mai complexe, a intregii sale problematici, univers ce duce de cele mai multe ori la marginalizare, la devianta, la anomie, poate chiar la insingurare intelectuala, ne trimite cu gandul la informatie, la "bombardamentul informational", la necesitatea gasirii unor cai din ce in ce mai flexibile si mai eficiente, necesare in cresterea randamentului persoanei, a individului social, acelui "EU"-sistem hipercomplex, dotat cu personalitate-in-miscare, omului, care fiind constient de potentialitatile sale, ii este teama sa devina numai un "mare sihastru modern" .

Astfel atunci cand "simte sau gandeste" realitatea, necesitatile ei, ii este necesara adaptarea - ca functie, rezultat, proces de asimilare si acomodare de importanta majora pentru viata in grup, pentru finalizarea oricarui act, oricarei actiuni sau activitati de natura umana. Toate acestea se intampla la nivele diferite (cognitiv-informational, afectiv-motivational, volitiv-reglatoriu, constient sau inconstient, comunicational relational s.a.) cu intensitati, durate, frecvente, amplitudini diferite, prin incidenta, mai bine spus, prin interactiunea variabilelor psihoindividuale, psihosociale si socioculturale, a factorilor cu procesele si cu efectele acestora, a conditiilor de mediu, de timp si spatiu, de context si situatie, de aici rezultand ceea ce stiinta incearca sa descifreze inca de la inceputurile sale timide, complexitatea naturii si in special a naturii umane, incearca sa "deseneze" "harta fiintei", pentru a-i putea sonda trecutul, evenimentele trecite, pentru a-i diagnoza problemele prezente, pentru a prognoza evolutia ulterioara si a efectua interventia cea mai potrivita, in scopul readucerii in limite normale aceasta relativitate absoluta- factorul uman, pentru a modela ceea ce factorii dezvoltarii, ontogenetici, filogenetici, nu au putut optimiza pe cale naturala, la un moment anume. Altfel s-ar obtine o re-constructie eronata a realitatii si o actiune neadaptata in interiorul acesteia si am fi nevoiti sa ne adaptam unor conditii nereal percepute, simtite, gandite sau imaginate, iar achizitiile si abilitatile dobandite, precum si abilitatile innascute nemaiputand fi folosite, orientate, "reglajele" facandu-se gresit, in directii gresite, ceea ce nu ar mai constitui o adaptare si in nici un caz o evolutie . ci doar o pierdere de informatie si energie, atat la nivelul dimensiunii intrapersonale cat si la nivelul celei interpersonale.

Practic o adaptare eficienta presupune o interactiune a nivelelor, functiilor, mecanismelor psihice si socioculturale, interactiune care sa duca la rezultate net superioare si pentru ca stiinta are rigorile sale nomotetice si idiografice, acest fenomen complex trebuie sa-l surprindem in naturaletea sa, controland anumite conditii, manipuland anumite variabile, sa gasim cai de a-l masura, chiar si cu o anume relativitate, iar in cazul formularii unor ipoteze sau legi, sa le putem verifica, pentru a ajunge la un fapt de cunoastere.

Fiind pe teritoriul educatiei si fenomenului de acumulare de fond de informatie si dezvoltare de functii si operatii cu informatie, vom crea si verifica o ipoteza aparuta de curand pe firmamentul stiintei : Are nivelul afectiv-motivational o anumita implicare in functionarea nivelului informational-cognitiv? In rezolvarea de probleme si trecerea peste anumite situatii, in depasirea anumitor obstacole, in activitate (in speta, in activitatea intelectuala) in adaptare in general, afectivitatea ajuta devine factor potential pentru operarea cu informatie de la nivel cognitiv-intelectual?

Pentru a sonda nivelul inteligentei am ales sa ne desfasuram cercetarea la nivelul unui grup scolar- spatiul unde se produce cresterea, dezvoltarea ei, spatiu de altfel social, puternic marcat de caracteristicile educatiei moderne, activitate ce-si propune nu numai sa masoare aceste cresteri, ci sa gaseasca acele cai pentru obtinerea randamentului maxim, sa masoare nivele ale inteligentei, dar sa si intervina in cazul stabilirii unei prognoze nu atat de bune.

Pentru ca este vorba de emotionalitate, afectivitate, am ales varsta scolarului mic, varsta cu caracteristici pregnante din acest punct de vedere.Teoria bazata pe conceptualizarea clasica a inteligentei este completata cu noua teorie a inteligentei emotionale, ultima fiind in masura sa explice ca inteligenta este necesara adaptarii superioare la mediu, orice fapt fiind nu doar gandit ci si simtit, astfel apare o diferenta clara intre informatia specifica existenta in sistem si informatia redundanta, astfel alaturi de o inteligenta nativa, orientata spre spatiul pur operational-inteligenta rationala, apare si inteligenta emotinala, forma a inteligentei eminamente orientata spre nivelul afectiv, care potenteaza, capaciteaza nivelul pur cognitiv determinand conduita, comportamantul cotidian, poate mult mai pregnant, decat primul tip de inteligenta.

Pornind de la ideea ca nivelele sistemului psihic uman sunt in permanenta interactiune, procesele afective si cele cognitive, desi diferite prin natura, structura, mecanismele si rezultatele procesualitatilor lor, sunt inseparabile atunci cand este vorba de activitatea individului; sentimentele, emotiile, fiind la un moment dat informatie, contribuind, odata cu identificarea si cunoasterea lor, la reglarea si reorientarea lor in scopul cresterii si dezvoltarii intelectuale, emotionale, facilitand operatiile cognitive. Asadar nivelul cognitiv si cel afectiv contribuie la crestere, evolutie-totul petrecandu-se intr-o interactiune permanenta, iar daca gandim problematica omului care participa la inter-relatie, inter-influenta, putem admite existenta acestui fenomen la nivel nu doar psihoindividual ci chiar psihosocial.

NIVELUL INTRAPERSONAL

NIVELUL INTERPERSONAL

Acum putem afirma ca teoria pe care dorim s-o promovam, este una de orientare psihosociala, depasind astfel limitele unor teorii neuropsihologice, sau a unor teorii reductioniste care iau in calcul doar psihoindividualitatea .

Aceasta incercare de a teoretiza inteligenta emotionala, nu face altceva decat sa readuca in discutie faptul ca orice emotie, sentiment desi este resimtit(a) la nivel interior, are si o legatura cu un eveniment exterior, calea relatiei fiind cea care asigura fluenta internalizarii si exteriorizarii afective.In aceste conditii putem trasa si nucleul teoriei ce se cere verificata: inteligenta are pe langa forme tipic rationale si valente emotionale, care odata descoperite de individ, ajung sa potenteze operatiile pur rationale, ajungandu-se la adaptare superioara. Oare nu acesta este si dezideratul educatiei? Prin educatie, mai bine spus prin orientarea predarii, prin folosirea unui anumit stil de predare si a unuia tipic de invatare, nu cumva putem potenta gandirea, memoria, imaginatia, inteligenta sau creativitatea astfel incat sa ajungem la rezultate net superioare, la optim educational? Intelegerea nu este mai fructuoasa atunci cand este orientata, pozitivata si de emotii, de sentimente si pasiuni, cand transpunem afectivitatea in sistemul nevoilor superioare si cand emotiile si sentimentele devin motive - vector ce ne orienteaza cunoasterea, activatori ai conduitei?

Din perspectiva cognitiva esenta invatarii, ca proces sau a inteligentei ca rezultat, consta in    dobamdirea si abilitatea de a reprezenta mental realitatea si de opera ulterior cu aceasta informatie, in spatiul actiunii. Orice asociatie dintre stimuli, evenimente dau nastere acelui ecou afectiv care este resimtit la nivel intern in forma starilor afective. Daca acestea sunt placute, asociatia este repetata, cautata, daca nu evenimentul este evitat, respins a mai fi prezent in situatia/ contextul/ mediul in care este plasat subiectul. Toate acestea se petrec la nivelul unor scheme mentale pre-construite de catre individualitatea individului, dar in contact cu alti indivizi, aparand strategii si scheme cognitive de reprezentare ( construire ) a realitatii si de actiune in interiorul acesteia.

Invatarea poate fi definita ca fiind o schimbare relativ permanenta, determinate, o activitate complexa cu rezultate orientate spre realizarea adaptarii.

Atunci cand traim un eveniment cand actionam, interpretam situatia activam scheme cognitive, scenarii cognitive, ne raportam la propriile scopuri si standarde, idealuri, aspiratii, dar tinem cont si de normele impuse de o autoritate, de normele si regulile grupului, rezultatul acestei evaluari este cognitiv, dar apare si o experienta emotional-afectiva.

Odata cu declansarea acestei prelucrari, evaluarea situatiei sau evenimentului, fiind urmata de un ecou afectiv, de intensitate si durata relativa, se produce si o evaluare cognitiva a starii, a emotiei, sentimentului aparut . determinandu-se astfel calitatea nivelului afectiv activat, a experientei emotinale traite. Asadar impactul cognitivului asupra afectivitatii este explicat.

"Omul nu se raporteaza indifferent la realitate, dimpotriva, obiectele, fenomenele, evenimentele care actioneaza asupra lui au un ecou, o rezonanta in constiinta sa, trezesc la viata anumite trebuinte, corespund sau nu nevoilor lui, ii satisfac sau nu interesele, aspiratiile, idealurile. Intre stimuli interni (pe care i-am reunit sub denumirea de motivatie) si realitatea inconjuratoare au loc confruntari si ciocniri a caror efecte sunt tocmai procesele afective. In timp ce aprobarea sau satisfacerea cerintelor interne genereaza placere, multumire, entuziasm, bucurie, contrazicerea sau nesatisfacerea lor duce la neplacere, nemultumire, indignare, tristete etc." . "Real afectivitatea este fenomenul de rezonanta a lumii in subiect . si totodata vibratia expresiva a subiectului social in lumea sa . "

"In cadrul proceselor affective pe prim plan se afla nu atat obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect.Nu obiectul in sine este important, ci relatia dintre el si subiect, pentru ca numai intr-o asemenea relatie obiectul capata semnificatii in functie de durata si gradul satisfacerii trbuintelor" . (Mielu Zlate, Fundamentele psihologiei, Editura Hyperion, Bucuresti, P.67)

In procesele cognitive omul opereaza cu instrumente specializate (la nivelul gandirii de exemplu se opereaza cu analiza, sinteza, comparatia, asocierea, abstractizarea, generalizarea, la nivelul imaginatiei, cu aglutinarea, combinarea, diminuarea, tipizarea etc) pentru ca la nivelul afectivitatii sa reactioneze cu intreaga fiinta, afectivitate care este concomitent organica, psihica si comportamentala, stari traite sub forma tensiunilor ce au efecte de atractie sau respingere, cautare sau evitare, armonizzandu-se raportul individului cu lumea. Afectivitatea confera ca proces psihic energia vitala intregului sistem, este componenta infrastrucurala a intregului, ce se implica in toate celelalte procese si structuri psihice, nota definitorie a speciei umane. Ea mobilizeaza si organizeaza conduita, dar o poate duce si pe cale destructurarii, dezorganizarii.

In aceasta lucrare ne propunem sa demonstram tocmai latura ei organizanta pentru procesele ce participa la inteligenta, acelea care au rol de a sustine energetic activitatea, acelea ce regizeaza schimburile eficiente cu realitatea inconjuratoare si care permit stapanirea acesteia, necesara in general la adaptarea la ambianta si la solicitarile ei.

Daca continuam rationamentul de mai sus, putem afirma ca odata traita emotia, deci odata formata aceasta experienta cu privire la un eveniment/situatie anume, nivelul afectiv are rol de a modera si regla activarea si controlarea nivelului cognitive, astfel se explica faptul ca alaturi de informatia survenita pe canale cognitiv-informationale cu privire la stimulul/evenimentul/situatia externa, este completata de o informatie provenita din canalele cognitive orientate catre stimulii interni (rezultati in urma procesarii interne-aici informatii-produs, date despre stari, emotii, sentimente aparute), astfel se explica incidenta nivelului afectiv asupra celui cognitiv.

"Daca in procesele cognitive subiectul se subordoneaza obiectului pe care incearca sa-l epuizeze cognitive, de data aceasta el se subordoneaza relatiei, intr-un fel, siesi, pentru ca el este cel care introduce o anumita valoare sau semnificatie emotionala obiectului reflectat. Desi procesele afective sunt declansate prin fapte cognitive . Ceea ce conteaza nu sunt numai potentele cognitive sau organizarea cognitive a indivizilor, ci organizarea lor motivationala, raportul obiectului cu necesitatile, cu gradul lor de satisfacere". (Mielu Zlate, Fundamentele psihologiei, Editura Hyperion, Bucuresti, P.68)

Astfel, putem afirma ca, procesele cognitive sunt inseparabil legate de cele afectiv-motivationale. Mai mult, daca aceasta informatie (referitoare la ecoul afectiv pe care l-a avut un stimul extern trecut), este deja detinuta in memorie ca apartinand unei experiente trecute, atunci activarea ei in situatia prezenta, cand apare un stimul asemanator sau cand este vorba de a se repeta acelasi stimul, spre a fi procesat, atunci este mult mai clara separarea, dar si incidenta proceselor paralele de prelucrare a informatiei, si astfel este mult mai clara influenta nivelului afectiv asupra prelucrarii cognitive prezente, deci asupra nivelului cognitiv in general, nivel ce detine un "plus" (cantitativ si calitativ) de informatie, denumita de noi redundanta, deoarece aduce un plus de organizare, orientare, echilibru, flexibilitate, etc., iar prelucrarea la acest nivel putand avea rezultate net superioare.

Revenind la teoretizarea conceptului de "inteligenta emotionala" putem afirma ca exista mai multi autori ce au incercat acest lucru, astfel, . . . . . .