Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme
Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» CONCEPTE DE BAZA IN PSIHOLOGIA DEZVOLTARII


CONCEPTE DE BAZA IN PSIHOLOGIA DEZVOLTARII


Concepte de baza in psihologia dezvoltarii

Psihologia dezvoltarii este ramura psihologiei care se ocupa de studiul dezvoltarii umane, al modificarilor cantitative si calitative de la nastere pana la batranete.

Pana de curand majoritatea studiilor de psihologia dezvoltarii s-au centrat pe copilarie si adolescenta. Motivul acestei orientari a fost unul obiectiv si anume, cele mai profunde modificari au loc la aceste varste. Interesul pentru cercetarea caracteristicilor varstei adulte si a senectutii a aparut dupa al II-lea razboi mondial (Birch, 2000). In definirea domeniului psihologiei dezvoltarii conceptele cele mai des folosite sunt cele de dezvoltare umana, modificari cantitative si modificari calitative.



Dezvoltarea umana este caracteristica intregii vieti, de la nastere pana la senectute, desigur cu ritmuri diferite de evolutie. Este un proces dependent de datele ereditare/innascute si de conditiile de mediu, social, cultural. In prima parte a vietii, in copilarie si adolescenta, se constata modificari corelative varstei, ordonate, cumulative si directionate. Incepand cu varsta adulta modificarile indeplinesc aceleasi caracteristici dar cu un ritm mai lent.

Schimbarile ordonate semnifica o evolutie secventiala si logica, fiecare pas fiind sustinut de transformarile anterioare si formand baza transformarilor evolutive ulterioare.

Schimbarile cumulative se definesc prin faptul ca fiecare etapa include toate caracteristicile etapelor anterioare la care se adauga o serie de noi trasaturi rezultand un nou profil.

Schimbarile directionate se refera la faptul ca dezvoltarea este un proces constant evolutiv, de la simplu la complex.

Modificarile cantitative sunt transformarile vizibile si masurabile, cum ar fi inaltimea, greutatea, vocabularul, dar si cresterea numerica a abilitatilor si caracteristicilor de personalitate. Abilitatile, comportamentul, capacitatea de intelegere a adultului sunt prezente intr-o forma potentiala din copilarie si evolueaza congruent si sistematic pe parcursul vietii. Spre exemplu, schimbarile in structura inteligentei: in copilarie inteligenta consta in principal in achizitiii de informatii - de concepte, in adolescenta asistam la structurarea si dezvoltarea capacitatilor de abstractizare si generalizare, capacitatea de a opera cu concepte morale.

Modificarile calitative sunt mult mai complexe, sunt non-evidente si mai dificil de “masurat“. Schimbarile calitative se refera la transformarea abilitatilor si caracteristicilor de personalitate, ele sunt modificari ale interioritatii.


Un exemplu de modificare calitativa, poate fi surprins in jocul copiilor. Sa ne imaginam un copil de sase luni care se joaca cu mama sa ea are an mana o baveta pe care o ascunde in palma dupa care o arata copilului, iar o ascunde in palma s. a. m. d. La inceput copilul se uita la mama cu seriozitate si uimire, dupa care ii smulge bavetica din mana o cerceteaza cu atentie si o baga in gura. Un alt copil de 10 luni in aceeasi situatie de joc va rade de cate ori mama ii arata bavetica si incearca si el sa o ascunda in pumnul mamei pentru ca aceasta sa reia jocul.

Putem presupune ca reactiile diferite se datoreaza unor caracteristici temperamentale sau evolutiei proceselor cognitive. Este posibil ca primul copil sa fie serios si curios, atat la 6 luni, cat si la oricare alta varsta. Lafel cum putem presupune despre al doilea ca este vesel si ca va fi un adult vesel.

Pe de alta parte Glick, 1994, Kitchener, 1983, Overton, 1998, studiind caracteristicile celor doua varste concluzioneaza asupra unor diferente esentiale, la 6 luni copii au capacitatea de reprezentare formata si ca urmare isi pot recunoaste mama, dar au abilitatile manuale necesare pentru a apuca un obiect, rade in anumite situatii dar rasul ca manifestare de bucurie este relativ rar. Un copil de 10 luni are o serie de abilitati in plus. Din punct de vedere cognitiv el poate diferentia mama de obiectul cu care aceasta se joaca (are reprezentarea mamei si a obiectului), intelege relatia dintre mama si obiectul jocului, pe care-l poate imita provocand situatii generatoare de bucurie. Acest exemplu ne permite sa sustinem ca diferenta de reactie tine de dezvoltarea cognitiva si mai putin de temperament.

Schimbarile calitative se realizeaza prin reorganizari comportamentale, copilul de 10 luni dispune atat de abilitatile cognitive si motrice ale celui de 6 luni, dar si de altele noi - capacitatea de a organiza informatia si de a actiona consonant cu aceasta, ceea ce semnifica existenta unei forme primare a capacitatii de anticipare.

 Asadar, dezvoltarea umana poate fi definita ca o succesiune de schimbari continue si durabile, sistematice si consistente prezente pe toata durata existentei persoanei.

Continuitatea si durabilitatea schimbarilor semnifica pe de o parte, posibilitatea de a stabili un antecedent si un precedent in evolutie, si pe de alta parte, asigura prezenta unor trasaturi cu caracter de persistenta/rezistenta in timp, care permit, in anumite limite, o prognoza a comportamentului.

Schimbarile sistematice si consistente se refera la faptul ca evolutia presupune o succesiune identificabila, fiecare etapa avand la baza acumularile etapei anterioare.

Factori sociali care influenteaza dezvoltarea

Abordarea dezvoltarii ca un proces de interactiune progresiva intre o persoana si mediu este relativ noua in domeniu.

Abordarea ecologica priveste dezvoltarea umana in context social. Bronfrenbrenner (1979) considera mediul social, sau contextul social – un factor de influenta al dezvoltarii – constituit intr-un set de patru sisteme concentrice si anume:

a.       macrosistemul – are sfera cea mai larga si reprezinta modelul social (institutii, mentalitati, credinte, atitudini);

b.      exosistemul – este alcatuit din totalitatea activitatilor adultilor care influenteaza indirect viata copilului (programul de lucru al parintilor);

c.       mezosistemul – este structurat din totalitatea actiunilor si situatiilor in care se dezvolta persoana;

d.      microsistemul – defineste totalitatea actiunilor succesive ale persoanei in situatii particulare.

La nastere copilul dispune de un potential genetic care este influentat de caracteristicile mediului proxim (familie, casa, jucarii, locuri de joaca, parteneri de joaca, scoala, etc.). Familia are o tripla functie, reglatoare, socializatoare si individualizatoare. Modul in care se realizeaza aceste functii depinde de caracteristicile relatiilor afective dintre membrii acesteia. Contextul socio-economic are o influenta indirecta asupra dezvoltarii copilului. Astfel nivelul de bogatie-saracie se reflecta nu numai in diversitatea jucariilor si a jocurilor (importante surse de stimulare senzoriala si cognitiva), dar si la nivel afectiv, dificultatile financiare ale familiei se rasfrang indirect asupra copiilor prin intermediul parintilor. Contextul cultural ca factor de influenta este reprezentat de credinte, atitudini, valori care ghideaza comportamentul intr-o societate. Aceste credinte, etc. influenteza comportamentul adultilor (inclusiv al parintilor) si moduleaza procesul de educatie.

Urie Bronfrenbrenner (1979, 2000), sintetizeaza rezultatele cercetarilor in domeniu si propune o noua modalitate de intelegere si interpretare a dezvoltarii umane, bazata pe trei paradigme:

1.      copilul (persoana) este un agent dinamic care interpreteaza si creeaza propria dezvoltare, precum si mediul in care creste. Relatia dintre copil si mediu este una biunivoca;

2.      dezvoltarea este o reorganizare progresiva a functionarii psihologice, cognitivul, afectivul si socialul fiind aspecte, fatete interrelationate, care permit evolutia persoanei intr-o lume complexa.

3.      cea de-a treia paradigma se refera la modalitatea de cercetare, studiile asupra dezvoltarii umane fiind valide doar daca se desfasoara in mediile naturale de dezvoltare si nu in laborator.

Dezvoltare normativa si dezvoltare individuala

Unul din scopurile psihologiei dezvoltarii este sa explice dezvoltarea umana din punct de vedere normativ, altfel spus sa descrie schimbarile generale si reorganizarile psihocomportamentale parcurse in mod virtual de orice om, din copilarie la senectute. In acest context normativ inseamna tipic in sensul de set de comportamente prezente statistic la nivelul unei populatii.

Lafel de important in psihologia dezvoltarii este descrierea caracteristicilor individuale - variatii individuale raportate la comportamentele generale (normative) ale unei populatii.

Alte cateva precizari terminologice.

In psihologia dezvoltarii se folosesc o serie de concepte cu un continut diferit de cel intalnit in limbajul comun.

Notiunea de crestere defineste modificarile cantitative, transformarile fiziologice care au loc pe parcursul vietii (crestere in inaltime, cresterea in greutate, schimbarea vocii, etc).

Notiunea de maturare face referire la intrarea in actiune a unor mecanisme biologice care au drept rezultat diferite reactii noi, diferite comportamente neexersate pana in momentul respectiv. Vom folosi in loc de maturare (termen intalnit uneori in literatura de specialitate) pe cel de maturizare fiziologica mai adecvat in acest context.

Notiunea de maturitate se refera la o serie de modificari in sfera psihica si are o conotatie preponderent dinamic-procesuala, statistic-descriptiva facand trimitere la atingerea unui optim functional.

Un cadru pentru intelegerea dezvoltarii

Dintr-o perspectiva generala, dezvoltarea depinde de trei factori: informatia genetica (caracteristicile potentiale transmise genetic); istoria sau evenimentele prin care trece persoana pe parcursul vietii; caracteristicile mediului in care se dezvolta/evolueaza/creste (mediu – caracteristici ale nutritiei, stimuli motori, s.a.)

Teoria evolutionista (Ch. Darwin, 1809-1882) nu este o teorie a dezvoltarii umane, ci o teorie a dezvoltarii si adaptarii speciilor regnului animal. Folosind observatia ca metoda de studiu, Darwin descopera legea conform careia fiecare specie este echipata genetic pentru supravietuire si perpetuare in conditiile unui mediu determinat. Spre exemplu, culoarea blanii ursilor – alba, bruna, neagra – este asociata cu zona geografica in care traieste si care are o serie de caracteristici climatice. Culoarea reprezinta o adaptare care se defineste prin modificarile prezente la nivelul speciei si care permit acesteia supravietuirea intr-un mediu particular. Ea presupune un proces de selectie naturala, proces prin care trasaturile cel mai bine adaptate mediului sunt selectate si pastrate, iar prin reproducere devin comune speciei. Selectia naturala se asociaza cu modificari structurale in timp, proces care se numeste evolutie (Buss, et al, 1998).





Au existat si o serie de critici ale acestei teorii, unele justificate altele nu, dar descrierea evolutiei speciilor ca proces care se bazeaza pe interactiunea dintre informatiile transmise  genetic si mediu nu a fost contestata niciodata.

Modelul celor trei factori – genetic, istoric personal, context social – are la baza teoria darwinista. Dezvoltarea speciilor depinde pe de o parte de ceea ce exista deja (informatia genetica innascuta si intreaga istorie a evolutiei acesteia) si pe de alta parte, de potentiale schimbari generate de mediul in care specia traieste. Similar, dezvoltarea umana este produsul informatiei genetice, a istoriei personale si a conditiilor de mediu.

Teoria evolutionista este importanta pentru studiul psihologiei umane deoarece permite delimitarea abilitatilor specific umane de cele mostenite prin evolutia speciilor. Dintre abilitatile mostenite se pot enumera: trebuinta de a trai in grup si majoritatea abilitatilor sociale; comunicarea; motivatia de a explora si crea; capacitatea de a invata, memora, rationa si rezolva probleme.

Importanta relatiei ereditate – mediu a fost prezenta si in scrierile filosofice anterioare teoriei darwiniste. Filosoful englez John Locke (1632 – 1704) considera ca la nastere copilul este tabula rasa, mediul social fiind determinant in formarea sau „umanizarea” individului. Aceasta abordare justifica teoriile educatiei care sustin importanta recompensei si a pedepsei in formarea copilului. Jean Jacques Rousseau (1712 – 1778) considera ca dezvoltarea umana are in mod natural un sens pozitiv, concordant cu evolutia societatii in general. In aceste conditii pedeapsa si recompensa nu au importanta, pattern-ul dezvoltarii individuale este similar celui specific dezvoltarii societatii in care persoana se dezvolta. Arnold Gesell, profesor la Universitatea Yale, a coordonat in anii 1920 – 1930, o serie de studii asupra dezvoltarii motricitatii la copii. Studiile sale au urmarit determinarea pattern-urilor normative, considerand ca evolutia motricitatii este determinta genetic. Gesell defineste, in acest context, transformarile fizice corelative varstei ca fiind determinate genetic si reprezentand un proces de maturizare fiziologica.

Discutiile asupra modului in care ereditatea si mediul influenteaza dezvoltarea sunt in continuare de actualitate. O serie de cercetatori sunt interesati de importanta ereditatii in dezvoltare (Plomin, 1997, Scarr, 1997), altii sunt interesati de rolul mediului in dezvoltare (Wachs, 1997). Retinem ca indiferent de modul de abordare nici una din cele doua orientari nu neaga existenta celuilalt factor, datele genetice si influentele mediului sunt lafel de importante pentru dezvoltarea individului. Astfel, un copil al caror parinti biologici au un dignostic de depresie, prezinta un risc de evolutie spre depresie, ceea ce semnifica considerarea influentelor genetice in dezvoltare. Un copil care este plasat intr-o familie cu diagnostic de depresie prezinta deasemenea riscul evolutiei spre depresie, ceea ce semnifica considerarea influentelor mediului in dezvoltare. In concluzie dezvoltarea umana este complexa, si influentata de trei factori: mostenirea genetica, mediul familial si contextul cultural in care se dezvolta.

Perioadele dezvoltarii umane

In continuare prezentam perioadele dezvoltarii umane, specificand ca ne situam intr-o prezentare normativa care trebuie inteleasa ca atare si avand in gand ideea prezentei variatiilor individuale.

1.      Perioada prenatala (conceptiei – nastere). Este una din etapele de dezvoltare majora a individului, se formeaza structura de baza a organismului si este caracterizata printr-o mare vulnerabilitate, in special in primele trei luni de dezvoltare prenatala.

2.      Copilaria mica (0 - 3 ani). Se caracterizeaza prin dependenta totala de adulti, dar si prin multiple abilitati/reflexe innascute care dispar pe parcurs, dar care asigura bazele invatarii, o invatare caracterizata prin senzorialitate. Catre 2 ani asistam la primele evolutii independente, copilul merge, vorbeste si apar primele semne de socializare,  interesul de alti copii.

3.      Copilaria mijlocie (3 - 6 ani). La aceasta varsta copilul are abilitatile necesare pentru a se integra intr-un program educational, este perioada prescolara. Constientizeaza propriile trebuinte si le exteriorizeaza, apar reactii de refuz dar si autocontrolul; relatia cu adultii incepe sa se modifice; poate realiza o serie de activitati singur este mult mai independent si se structureza primele relatii sociale.

4.      Copilaria mare (6 - 14 ani). Corespunde scolii primare, acum se dezvolta abilitatile cognitiv intelectuale, autocontrolul este in evolutie majora, creste sociabilitatea si socializarea - procesul de cunoastere a normelor, regulilor ii vor permite acestuia integrarea iin comunitate. Este un prim contact cu regulile si valorile sociale.

5.      Adolescenta (14 - 20 ani). La aceasta varsta modificarile fizice majore se asociaza cu debutul formarii indentitatii, separarea de parinti si cu schimbari cognitive majore (gandirea este formata, ca urmare se lucreaza cu notiuni abstracte si astfel se poate opera in sfera morala).

6.      Adultul tanar (20 - 40 ani). Caracteristicile specifice varstei sunt dezvoltarea personala, integrarea profesionala, formarea relatiei de cuplu si aparitia copiilor.

7.      Adultul matur (40 – 65 ani). Dupa 40 de ani asistam la o criza generata de mai multi factori, pe de o parte de modificarile care au loc in cadrul familiei (copiii isi construiesc propria familie, moartea parintilor), pe de alta parte de schimbarile din sfera sociala (pensionarea si schimbarera statutului si a rolului social). Toate acestea se asociaza cu constientizarea apropiatei batraneti si a mortii.

8.      Senectutea (peste 65 ani). In marea majoritate a cazurilor batranetea se asociaza cu acceptarea varstei cu toate dezavantajele ei si desfasurarea unor activitati adecvate fortei fizice, ca si acceptarea mortii ca eveniment inevitabil.

In urmatoarele capitole pentru fiecare etapa vom descrie caracteristicile fizice, cognitive si de personalitate.

In subcapitolul referitor la dezvoltarea fizica se vor prezenta o serie de informatii referitoare la maturizarea fiziologica (schimbari in greutate, inaltime), caracteristici ale senzorialitatii si motricitatii ca si problemele de sanatate.

In subcapitolul referitor la dezvoltarea cognitiva se vor prezenta informatii referitoare la dezvoltarea din punct de vedere psihologic a individului (gandire, limbaj, memorie creativitate s.a.)

In subcapitolul referitor la dezvoltarea personalitatii se vor prezenta informatii referitoare la dezvoltarea si integrarea psihosociala a persoanei.

Precizam ca este doar o modalitate de structurare a informatiilor, cele trei sfere (fizica, cognitiva si de personalitate) fiind interdependente.

INTREBARI RECAPITULATIVE

1.      Descrieti modificari calitative care au loc pe parcursul dezvoltarii umane.

2.      Denumiti si descrieti si procesul prin care copiii invata sa integreze experientele anterioare si sa ajunga, astfel, la un comportament mai complex.

3.      Definiti conceptul de „dezvoltare umana”.

4.      Denumiti autorul in opinia caruia copilul este la nastere „tabula rasa”, mediul social fiind determinant in formarea sau „umanizarea” sa.

5.      Denumiti si definiti aspectele considerate a fi importante in evolutia copilului.

6.      Caracterizati perioada „copilaria mijlocie”.

7.      Identificati perioada in care au loc modificari fizice majore asociate cu debutul formarii identitatii, cu separarea de parinti si cu schimbari cognitive majore.



loading...




Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


PRIVIRE GENERALA ASUPRA ANALIZATORILOR
Copilaria medie (3 – 6 ani)
Notiunea de atribuire in psihologia sociala
GANDIREA SI MEMORIA - Relatiile dintre gandire si memorie
Caracterizarea generala a handicapului de auz
Copilaria pierduta
Memoria si Imaginatia la adolescenti
Obiectivele si specificul consilierii copiilor cu unul sau cu ambii parinti alcoolici
Abordarea familiala in toxicodependenta
Probleme social economice ale batranetii












loading...