Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
TEMA GENIULUI IN POEZIA EMINESCIANA


TEMA GENIULUI IN POEZIA EMINESCIANA




LICEUL PEDAGOGIC ,,D. TICHINDEAL"




TEMA GENIULUI IN POEZIA EMINESCIANA

PLAN DE LUCRU:

1.Surse de inspiratie in realizarea acestor poezii

2.Ipostaze ale genilui in textele date

3.Comparatie intre geniu si omul comun

4.Procedee artistice, elemente structurale, tablouri poetice, semnificatii alegorice

Poemul ,,Luceafarul" a fost conceput din timpul studiilor la Berlin, iar din perioada 1880-1883 dateaza cele cinci variante in timp ce forma sa definitiva a fost publicata in aprilie 1883 in Almanahul, iar din perioada 1880-1883 dateaza Societatii Academice Social- Literare ,, Romania Juna" de la Viena, apoi in ,,Convorbiri Literare" din august acelasi an editat si in volumul de ,,Poesii" editat de Titu Maiorescu in decembrie 1883.

,,Luceafarul" este, asa cum remarca Tudor Vianu, in studiul sau despre ,, Luceafarul", din volumul Eminescu, ,, o sinteza a categoriilor lirice mai de seama pe care poezia lui Eminescu le-a produs mai inainte."Afirmatia lui Vianu pune in evidenta complexitatea acestei creatii, fapt demonstrat chiar de geneza poemului si de izvoarele folosite de marele poet.

Poemul ,, Luceafarul " are ca sursa principala de inspiratie basmul popular romanesc ,, Fata in gradina de aur", cules de germanul Richard Kunish.

Sursele filozofice care stau la baza poeziei ,,Scrisoarea I" se regasesc in filozofia indiana, iar in ,,Scrisoarea III" sursa de inspiratie este cea populara.

,,Luceafarul" este un poem filozofic, in care tema romantica a conditiei omului de geniu capata stralucire desavirsita.In ,, Scrisoarea I" tema o constituie conditia nefericita a omului de geniu, in ipostaza savantului si in raport cu timpul, societatea surprinzand-tot odata-in tablouri-geneza si stingerea Universului.

In ceea ce priveste ipostazele geniului in ,,Luceafarul",in tabloul intai omul superior este simbolizat de Luceafar, ca astru apartinand planului cosmic, in al doilea este numai aspiratia spirituala pentru Catalina, in al treilea este intruchipat de Hyperion, iar in ultimul este omul superior simbolizat de Luceafar, ca simbol al lumii superioare.

In ,, Epigonii" geniul este ipostaza de om de stat, iar in ,,Scrisoarea I " in ipostaza de savant-ipostaza omului care aparent nu inseamna mare lucru pentru societate, dar din punct de vedere intelectual el are capacitatea de a patrunde pana la capatul universului.





In ,,Luceafarul", in tabloul intai este o poveste fantastica de dragoste, deoarecese manifesta intre doua fiinte aprtinand unor lumi diferite, cea terestra si cea cosmicasi tocmai de aceea este si o iubire imposibila.Asadar, planul universal-cosmic se intrepatrunde armonios cu cel uman-terestru, geniul este astrul ceresc in ipostaza Luceafarului, fata de imparat este unica.

Legatura intre cele doua planuri se realizeaza prin intermediul ferestrei, singurul spatiu de comunicare intre cele doua lumi,terestra si cosmica, metafora intalnita si in poemul filozofic ,,Scrisoarea I".

Intre cei doi se infiripa o iubire puternica, ptintr-o comunicare indirecta, realizata in vis.Fascinata de stalucirea astrului, fata i se adreseaza cerandu-i sa coboare in lumea ei:,,Cobori in jos luceafar bland"Pentru a raspunde chemarii arzatoare a fetei,luceafarul se intrupeaza ,, intr-un tanat voievod/Cu par moale-Un mort cu ochii vii"El, cel care are drept tata cerul, iar ca mama-marea, ii cere tinerei fete sa-si lase lumea, sa-i fie mireasa si sa-l urmeze in palatele de pe fundul oceanului.

Incapabila sa-si depaseasca conditia, fata refuza sa-l urmeze pe luceafar, resimtind deosebirile dintre ei:Caci eu sunt vie,tu esti mort"Dragostea fetei nu se stinge, intrucat ea il cheama din nou pe luceafar ,,in casa si in gand" pentru a-i lumina viata.El raspunde acestei noi chemari si se intrupeaza, de data aceasta, ca fiu al soarelui si al noptii, intr-un ,,mandru chip".Daca la prima intrupare Luceafarul ai apare fetei ,,un inger", de data aceasta, el i se infatiseaza ca ,,un demon".

Metamorfozele Luceafarului in cele doua intrupari, de inger si demon, ilustreaza mitul ,,Zburatorului",preluat de Eminescu din mitologia populara.Ideea apartenentei geniuluila nemurire ca si statutul de muritoare al fetei sunt exprimate sugestiv.Puterea de sacrificiu a omului de geniu in numele implinirii idealului este proprie numai geniului, fiind exprimata prin intensitatea de iubire, care duce la renuntarea la nemurire: Da, ma voi naste din pacat,/Primind o alt[ lege,/ Cu vesnicia sunt legat,/ Ci voi sa ma dezlege."

Tabloul al treilea, numit si ,,drumul cunoasterii", este dominat de planul universal-cosmic, Luceafarul este Hyperion, iar fata este motivatia calatoriei, simbolul iubirii ideale.

Calatoria lui Hyperion spre Demiurg in spatiul intergalactic simbolizeaza un drum al cunoasterii si totodata motivatia pe care Eminescu o face asupra conditiei omului de geniu in raport cu oamenii obisnuiti.Setea de cunoastere a omului de geniu face ca Hyperion sa mearga la Demiurg.

Demiurgul ii refuza dorinta, prin exprimarea ideii ca omul este muritor,nu-si poate determina propriul destin,in antiteza cu omul de geniu, capabil de a implini idealuri inalte, care-l fac nemuritor.Demiurgul respinge dorinta lui Hyperion, ,,moartea nu se poate.",exprimandu-si dispretul pentru aceasta lume superficiala, care nu merita sacrificial omului de geniu.

Tabloul al IV-lea imbina planul universal-cosmic cu cel uman-terestru.Luceafarul redevine astru,iar fata isi pierde unicitatea,numele, frumusetea,fiind doar o muritoare oarecare.Chemarea fetei adresata Luceafarului formulata in acest tablou nu mai este magica,accentueaza idea ca omul este supus intamplarii norocului.

Finalul este o sentinta in sens justitiar,subliniind menirea creatoare a geniului eliberat de patima iubirii.Atitudinea Luceafarului exprima o atitudine specifica geniului rece distanta,ilustrand valoarea suprema a idealului spre care poate aspira doar omul superior.

,,In ,,Scrisoarea III" a carei parte otomana a fost scoasa din Hammer se simte retorica dramatica"(G. Calinescu)

In partea a doua,Eminescu reinvie o pagina de glorie din trecutul romaniilor sub domnia lui Mircea Cel Batran,si anume batalia de la Rovine din 10 oct 1394.Aceasta parte are ca sursa de inspiratie ,,Istoria Imperiului Otoman" a lui Iosef von Hammer si poate fi fragmentata in 3 parti:sosirea turcilor la Dunare,dialogul dintre Mircea si Baiazid si batalia de la Rovine.

Convorbirea dintre cei doi conducatori de osti,este de fapt o confruntare, o lupta prin vorbe.Realizata prin dialog,Eminescu pune in lumina insusirile celor doi conducatori de osti.Sultanul il primeste pe domnitorul roman cu dispret,preficandu-se surprins de prezenta unei persoane atat de simple si de modeste.E suficient ca Mircea sa-si dezvaluie identitatea ca sultanul sa-i ceara inchinarea tarii.Acesta refuza sa i se supuna si cere pace,dar Baiazid evoca lupta de la Nicopole,la care insusi dopmnitorul participase.

Discursul sultanului se incheie printr-o interogatie retorica spunand ca un voievod asa de neinsemnat nu se poate compara cu fortele pe care marele imperiu le-a invins.Raspunsul lui Mircea ii dezvaluie sultanului adevaruri pe care acesta le ignora si ii arata ca acest ,,batran" din fata lui este chiar insusi ,,domnul Tarii Romanesti" si il avertizeaza ca vor fi invinsi.

Urmeaza confruntarea dintre cele doua armate,ultimele versuri sugerand victoria deplina a armatei conduse de Mircea.In partea a patra poetul prezinta prezentul din vremea sa, un prezent asemenea unui carnaval cu masti.Din discursul poetului se observa ca sarcasmul sau se indreapta impotriva unei intregi generatii.

Ultima parte, finalul contine un indemn adresatcontemporaniilor si o invocatie catre domnitorul Tepes,cunoscut pentru pedeapsa lui pentru dusmani si tradatori.Astfel,Mihai Eminescu apare direct implicat in procesul judecarii contemporaniilor sai, devenind justitiarul acestei lumi decazute.

Poezia ,,Epigonii" este structurata in 3 parti, primele doua fiind delimitate de Eminescu printr-un rand de puncte de suspensie si aflate in antiteza istorica, artistica si etica.Ultima parte reflecta conditia omului in lume.Poezia este o unitate a contrariilor, fiind trei specii literare distincte:o oda inchinata inaintasilor pasoptistilor, care credeau in misiunea poetului si a poeziei de a contribui la progresul social,politic si moral.O satira la adresa poetilor contemporani, ale caror creatii sunt lipsite de marile idealuri, precum si o meditatie filozofica incarcata de tristete si nefericire.

Partea intai-oda-este ca si intindere cea mai parte din poezie dedicand generatiei trecute de scriitori 11 stofe.In aceasta parte Eminescu enumera poetii caracterizandu-i prin cele mai specifice particularitati artistice:Respectul si admiratia profunda pe care Eminescu le are pentru creatia pasoptistilor, este demonstrat de atentia speciala pe care o acorda fiecarui poet,in parte, suntetizand fie fie trasaturile operei,fie ale conceptiei literare.




Geniul Eminescu ii dedica ultimele 3 strofe ale acestei ode, definindu-l printr-o metafora ce a ramas celebra:,, S-acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice"

Partea a doua este alcatuita din cinci srofe, Eminescu apeland la satira.Aceasta secventa incepe cu doua interogatii retorice si o repetitie ,,Iara noi?noi,Epigonii?", Eminescu autocaracterizandu-se intre ,,Epigonii", prin pronumele personal ,,noi" pus in antiteza cu pronumele personal ,,voi" pentru a exprima distanta spirituala dintre cele doua generatii de scriitori.

Superficialitatea contemporaniilor,ipocrizia si falsul patriotism sunt ilustrate sarcastic.

Ultimul vers este construit prin antiteza dintre aspiratiile predecesoriilor-carora Eminescu li se adreseaza direct-si lipsa totala de idealuri a contemporaniilor: ,,voi credeati in scrisul vostru,noi nu credeam in nimic!"

In penultima stofa Eminescu exprima propria conceptie despre creatia lirica prin definitia poeziei,pornind de la interogatia retorica ,,ce e poezia?", pe care o concepe ca pe o creatie pura, divina in care maginile poetice sunt ,,icoane".Strofa finala se constituie intru mesaj de ramas bun adresat generatiei de poeti cuprinsi de idealuri si sperante marete:,,Ramaneti dara cu bine sante firi vizionare".

Societatea contemporana este interesata numai de aparente fiind alcatuita din profitori si patrioti ipocriti,idee exprimata printr-o antiteza din care reiese dezamagirea si amaraciunea poetului.In ultimul vers, tristete lui Eminescu atinge cotele nefericirii, deoarece valorile adevarate au fost inlocuite de prefacatori, de o lume a orgolilor, superficiala:,,Toate-s prafLumea-i cum estesi ca dansa suntem noi."

In studiul intitulat ,,Eminescu si poeziile sale"(1889), Titu Maiorescu afirma ca ,,Tanara generatie romana se afla astazi sub influenta operei poetice a lui Eminescu, aducand prin argument talentul acestuia.

,,Scrisoarea I" este o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta omului in lume, dar si o satira privind soarta nefericita a omului de geniu in societatea contemporana mediocra.

Scrisoarea I" este alcatuita din 156 versuri,distribuite in cinci tablouri constituite simetric si armonios.Tabloul I ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de motivul poetic al lunii ca astru, stapana a Universului si, in acelasi timp, martor al faptelor ce se petrec pe Pamant.

Tabloul al doilea accentueaza ideea ca luna este ,,stapana marii", astrul care tuteleaza intreg Universul.In cealalta ipostaza de martor al celor ce se petrec pe Pamant, luna mediteaza asupra problemelor omenirii.Ea observa ce se petrece in lume, iar imaginile sunt prezentate in relatii de opozitie.

Ideea egalitatii oamenilor, a conditiei omului in lume, supus destinului, ca orice muritor in fata mortii, este preluata de Eminescu de la Schopenhauer si redata foarte sugestiv.Oamenii devin egali in fata mortii, statutul pe care l-au avut in timpul vietii neavand nici o importanta,deoarece cu toti sunt robii acelorasi patimi si supusi sortii, pe care nimeni nu o poate influenta sau determina.Ideea egalitatii oamenilor este evidentiata printr-o antiteza la nivelul versului, care faptul ca oricat de diferiti ar fi ei in timpul vietii, au acelasi statut de muritor, ,,Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!"

Portretul savantului simbolizeaza superioritatea omului de geniu, care este preocupat de problemele grave ale Universului.Dezinteresat de lumea materiala, opmul de siinta isi dedica intreaga viata studierii tainelor Universului, reusind sa descifreze mistere necercetate inca.

Tabloul al treilea este o Cosmogonie, in care Eminescu mediteaza atat la nasterea lumii, cat si la pieirea ei.Tabloul al patrulea.Ideea principala este relatia omului de geniu

cu lumea contemporana, acest tablou este o satira la adresa superficialitatii societatii contemporane lui, prilej cu care eul liric isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor marunte, nesemnificative.Satira contine elemente de meditatie filozofica, avand un puternic caracter moral,iar ideeile filozofice sunt adevarate sentinte exprimate cu amaraciune de catre poet.

Meditatia sociala debuteaza prin ideea filozofica a identitatii cu el insisi, a individului cu intregul, a radacinii comune pentru intreaga omenire: ,,Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate". Poetul se intreaba daca omul de geniu, savantul, poate intra in nemurire prin opera sa, careia i-a dedicat intreaga viata.Savantul spera ca ideeile sale stinsifice, descoperirile care l-au preocupat intreaga viata vor ramane in eternitate, parcurgand secolele.

Eminescu stigmatizeaza si posteritatea, care va fi preocupata mai ales de biografia neinteresanta a omului de geniu si mai putin de importanta, de insemnatatea operei sale, prilej cu care este exprimata ideea curgerii a timpului si a conditiei de muritor a omului, indiferent de capacitatea sa intelectuala, de preocupari sau de idealuri superioare, indiferent de treapta pe care se afla acesta in ierarhia societatii.

Eul poetic imagineaza apoi funerariile savantului, la care falsa solemnitate a inmormantarii este ilustrata prin incapacitatea posteritatii de a descoperii si a aprecia valoarea creatiei pe care o lasa in urma lui savantul, oamenii fiind interesati numai de ,,biografia subtire", deoarece ,,magulit e fiecare/Ca n-ai fost mai mult ca dansul".

Ei vor rememora numai ,,pete multe, rautati si mici scandale", tot ceea ce tine de omul obisnuit, oarecare, adica, ,,toate micile mizerii unui suflet chinuit".Ironia dispretuitoare a eului liric se revarsa in continuare asupra ipocriziei contemporanilor, care nu sunt in stare sa aprecieze valorile autentice, iar cel ce va rosti necrologul nu va avea in vedere un discurs in memoria savantului, ci se va stradui sa arate cat de inteligent si de bun orator este el:

,,Iar deasupra tuturora va vorbi un mititel,

Nu slavindu-te pe tinelustruindu-se pe el



Sub a numelui tau umbra.Iata tot ce te astepta."

Posteritatea este cu totul dezinteresata si incapabila sa aprecieze opera geniala, ,,lumina/Ce in lume-ai revarsat-o", ci va retine din biografia savantului numai ceea ce-l aseamana cu ceilalti oameni,muritorii neinsemnati.

Tabloul al cincilea creeaza impresia unui epilog si revine la motivele romantice initiale: sub stapanirea atotputernica a lunii, ca astru si martor, se desfasoara spectacolul naturii si al umanitatii.In Universul ilustrat prin aceleasi elemente ca la inceputul poemului, ,,pustiuri", ,,codri", ,,valuri" , oamenii sunt muritori si supusi sortii, idee filozofica ce se constituie, parca, intr-o concluzie a poeziei si a existentei intregii omenirii:

,,Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sorsii

Deopotriva-i stapaneste raza si geniul mortii!"

Limbajul artistic este specific liricii eminesciene, contruit din modalitatii uimitoare atat in ceea ce priveste lexicul, cat si prozodia sau figurile de stil.

Imbinarea surprinzatoare a limbajului popular si a celui intelectual, insa fara abuz de regionalisme, arhaisme ori neologisme.Naturaletea si prospetimea limbajului poetic este data de cuvinte populare, regionalisme si arhaisme folosite: ,,gene ostenite", ,,ceasornicul", ,,feresti" etc.

Expresia intelectualizatp este prezenta, mai ales, in tabloul cosmogonic, unde Eminescu sugereaza mituri, idei filozofice, etice, care obliga la cugetare.Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin relatii de opozitie si prin antiteza specifica poetilor romantici.

Epitetele morale si contruiesc un fundal descriptiv corespunzator sentimentelor poetului: ,,miscatoarea marilor singurate", ,,timpul mort", ,,batranul dascal".

Comparatiile dau expresivitate ideilor profund filozofice ale poeziei: ,,precum Atlas in vechime", ,,ca si spuma nezarita".Personificarile ilustreaza desavarsita familiaritate a poetului cu natura terestra si cosmica deopotriva: ,,luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie"etc.

Versurile sunt lungi, de 15-16 silabe, ritmul este trohaic.In prima parte a poemului,rima este feminina, iar in partea de satira rima este masculina, ilustrand tonul ironic.

Limbajul artistic in ,,Epigonii" este constituit prin prezenta metaforelor, epitetelor, cuvintelor si expresiilor populare, interogatiilor retorice si a antitezelor.

In ,,Scrisoarea III" limbajul artistic este foarte complex, fiind constituit din metafore, hiperbole( ,,raruri-raruri", ,,zeci de mii de scuturi") de comparatii, epitete si personificari si ele hiperbolizate.

Limbajul artistic in ,,Luceafarul" poate fi definit prin cateva particularitati:limpezimea clasica, epitetul popular( ,,o prea frumoasa fata"), folosirea putinelor adjective, cuvinte si expresii populare,muzicalitatea poeziei.

,,Mihai Eminescu ramane, intradevar,cel mai mare poet al neamului pe care, l-a ivit, si-l va ivi vreodata,poate, pamintul romanesc."(G. Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu)

1.Calinescu,George,Opera lui Mihai Eminescu,Editura Minerva, Bucuresti 1965

2.Calinescu, George,Viata lui Mihai Eminescu,Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1985

3.Maiorescu,Titu, Directia noua in poezia si proza romana, in vol. Critice, Editura pentru Literatura, Bucuresti,1966

4.Maiorescu,Titu, Poeti si critice,in vol. Critice, Editura pentru Literatura, Bucuresti,1966

5.Popa,Catrinel,Ion, Marinela,Literatura Romana pentru bacalaureat si admiteri, Editura Niculescu, Bucuresti,2005

6. Vianu, Tudor, Poezia lui Eminescu, Editura Cartea Romaneasca, 1974







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu
CE ESTE LITERATURA ?
Prezinta constructia discursului narativ intr-o opera literara studiata (povestire sau basm cult), prin referire la doua dintre conceptele operational
STRUCTURA OPEREI LITERARE
MOARA CU NOROC - Ioan Slavici (nuvela psihologica)
Prezinta particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui M
Simbolismul George Bacovia
Stilul oficial - administrativ (juridic)
SCHITA A UNEI TEORII COERENTE A VORBIRII SI A FORMALIZARII SALE
TOAMNA AURIE COMPUNERE