Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
MODERNISMUL NARATIV


MODERNISMUL NARATIV




MODERNISMUL NARATIV

Franz Kafka

1.      ABSURDUL

Definit mai intai in calitate de concept filosofic de catre Albert Camus in Mitul lui Sisif, absurdul marcheaza "divortul dintre om si viata, dintre actant si contextul actiunii."



Preluat in istoria literara, absurdul este identificat a fi o tema recurenta a literaturii moderniste, in scrierile lui F. Kafka, Beckett, Ionesco, in asa numitul "teatru al absurdului". Absurdul civilizatiei moderne este invocat in scrierile lui:

-         Oswald Spengler, privitor la epoca estetica finala in care se afla umanitatea, dominata de constructii si ornamente fara sens, absurde si artificiale

-         Arnold Toynbee, privitor la schisma organismului social si la schisma sufletului uman

-         Ortega y Gasset, privitor la renuntarea cinica la ratiune si la experienta individului raportat la o lume irationala

In esenta, absurdul este generat de nevoia de sens in cadrul unei lumi alienate, si al unei omeniri reificate in care individul este redus la un rol de automat iar societatea se transforma intr-un aparat birocratic.

Albert Camus discuta trei posibile reactii in fata absurdului:

1.      Sinucidere - fugind de constiinta absurdului, elimini insasi constiinta

2.      Sinucidere - singura iesire se afla tocmai acolo unde nu mai e nici o iesire. "In esecul sau credinciosul isi afla triumful"

3.      Mentinerea conflictului - revolta constiintei care nu consimte la absurd. Mentinerea termenilor opusi existentei absurde intr-o tensiune continua, lucida.

Camus identifica in opera lui Franz Kafka universul absurd prin excelenta definit de contradictii simptomatice:

a)      Personajul kafkian traieste inchis in propria lume monadica, intr-o anxietate generalizata, straduindu-se sa se integreze in lumea celorlalti. Gregor Samsa continua sa se raporteze la existenta cotidiana, banala din care a decazut. Artistul foamei se doreste a fi, nu atat admirat, cat inteles, recunoscut ca exceptie.

b)     Lumea reificata in care traieste personajul kafkian este una a autoritatilor oarbe, a ierarhiilor perfect justificate, dar functionand ilogic.

c)      Sfarsitul personajelor kafkiene tradeaza "imposibilitatea de a suporta viata sau, mai exact, continuitatea vietii", cu alte cuvinte, o acuta criza a devenirii.

2.      TIMPUL

Scrisoarea catre tata contureaza in personajul patern un contra-model izbitor, portetul unui individ plin de succes in constructia de sine, intreprinzator, perfect integrat in logica eficientei pragmatice, si in concluzie, lipsit de intelegere pentru orice absenta a vitalitatii. Autoritatea incontestabila a tatalui isi preconditioneaza fiul sa evolueze in limitele propriilor etichetari, sa sfarseasca in rolul penibil atribuit de dinainte de insultele paterne. Imaginea tatalui Kafka poate fi asociata unui Cronos modern, devorator:

"Cand copil fiind ma gaseam alaturi de tine, mai ales la masa, iar invataturile pe care mi le dadeai tu erau in mare masura invataturi despre felul cum trebuie sa te comporti la masa. [.] Pentru ca tu, avand intotdeauna o pofta sanatoasa de mancare si avand si preferinte speciale, mancai totul repede, fierbinte si cu imbucaturi mari, trebuie si copilul sa se grabeasca; la masa domnea o tacere mohorata, intrerupta doar de admonestari: Intai mananci, pe urma vorbesti! sau Mai repede, mai repede, mai repede, sau Uite, eu am terminat de mult. Oasele nu aveam voie sa le rontai sau sa le zdrobesc intre dinti, tu insa aveai voie. Otetul nu era voie sa-l sorbi cu zgomot, tu aveai voie. Lucrul cel mai important era ca painea sa fie taiata drept; ca tu o faceai cu un cutit din care picura sos, asta nu avea nici o importanta."




Potrivit lui Gilbert Durand[1], imaginile devorarii, ale masticatiei sau ale botului intruchipeaza in simbolistica occidentala teroarea in fata schimbarii si a mortii devoratoare. Nu intamplator, imaginea ce incheie Un artist al foamei este tocmai aceea a vitalitatii devoratoare, care prin contrast, permite relectura biografiei protagonistului ca pe un refuz constant al devenirii, al timpului.

"In cusca insa fu instalata o pantera tanara. Fu chiar si pentru cei mai inceti la minte o adevarata usurare, pe care o simteai parca, sa vezi aceasta fiara salbatica invartindu-se vioaie in cusca atata vreme posomorata. Ei nu-i lipsea nimic. Hrana care sa-i placa ei i-o aduceau, fara sa stea mult pe ganduri paznicii; ea nu parea sa simta nici macar lipsa libertatii; acest trup mobil atat de bine inzestrat cu tot cei era necesar incat parea aproape sa plezneasca de sanatate, parea sa poarte cu sine, asa cum se invartea de colo pana colo, pana si propria libertate; parea s-o tina intre dintii ei puternici;"

Exista cateva paralele structurale intre Un artist al foamei si Metamorfoza:

a)      Imaginea panterei este un ecou al imaginii vitale, promitatoare a lui Grete, din finalul Metamorfozei. Ambii protagonisti, sunt eliminati, stersi din memoria lumii care nu ii accepta.

b)     Atat Gregor cat si artistul foamei sunt "aruncati in lume" in aceasta conditie diversa. O cauzalitate implacabila emisa de o transcendenta vida, inaccesibila (asa cum se releva mult mai explicit in romanele Procesul sau Castelul) pare a le marca destinul printr-un verdict absurd. (transformarea in gandac, respectiv incapacitatea de a gasi hrana care sa ii placa)

c)      Ambele conditii extreme in care se afla protagonistii sunt receptate de catre ceilalti, strict din punctul de vedere al eficientei sau ineficientei pragmatice a acestora.

d)     Ambii protagonisti sunt claustrati, in cusca respectiv in camera (sau in cazul lui Gregor, in carapacea sa chitinoasa).

e)      Ambii mor prin infometare treptata, stergandu-se, retragandu-se discret din lume. Biografia lor se scrie sub semnul unui Nu spus devenirii. Ei refuza rolul de actanti, de protagonisti ai propriei naratiuni biografice, fiind rudele tardive ale lui Bartleby, eroul lui Melville.

3.      STILUL

Redusa la observatia atenta, minutioasa, a evenimentialului, in totalitate lipsita de ornamentatii, fraza kafkiana este temperata, retinuta. In cele doua povestiri, ea construieste biografia unor anti-protagonisti care nu evolueaza, ci se retrag. Miscarea textului nu este una de desfasurare ci de contragere, directia fiind centripeta, evolutia imploziva. Asemeni lui Gregor care moare uscat in propria carapace, stilul kafkian se retrage intr-o forma de "anorexie stilistica", refractar la timpul pe care il consuma.



[1] Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, introducere in arhetipologia generala, traducere de Marcel Aderca, Postfata de Cornel Mihai Ionescu, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 2000






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Moara cu nooroc de Ioan Slavici comentariu
Riga Crypto si lapona Enigel
FAPTE DE "SISTEM' SI FAPTE DE "NORMA'
Cartea si martoaga
INTERDEPENDENTA DINTRE MORFIC SI HILETIC
FORMA Sl SUBSTANTA IN SUNETELE LIMBII - STADIUL ACTUAL AL PROBLEMEI
Influenta engleza / Influente shakespeareene M. Eminescu si W. Shakespeare
Descrierea literara
Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
Prezinta constructia discursului narativ intr-o opera literara studiata (povestire sau basm cult), prin referire la doua dintre conceptele operational