Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme
Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
» VEGETATIA LEMNOASA DIN MASIVUL BUCEGI


VEGETATIA LEMNOASA DIN MASIVUL BUCEGI


VEGETATIA LEMNOASA DIN MASIVUL BUCEGI

In cuprinsul masivului Bucegi distributia verticala a vegetatiei a fost integrata in doua zone: zona forestiera si zona alpina.

1. Zona forestiera, cuprinsa intre 500 si 1800 m, este alcatuita din doua subzone: subzona fagului (500-1400 m) si subzona molidisurilor (1400-1800 m).

a) Subzona fagului cuprinde etajul montan inferior si etajul montan mijlociu.

a1) Etajul montan inferior, cu distributie altitudinala intre 500 si 700 m, cuprinde teritoriul de vegetatie al padurilor de fag pur sau in amestec cu alte foioase, caracterizandu-se prin lipsa rasinoaselor sau prezenta cu totul sporadica a acestora. In masivul Bucegi acest etaj prezinta o suprafata mica, padurile fiind localizate in extremitatea inferioara a masivului, in interiorul cuprins intre valea Ialomitei si valea Ialomicioarei. Arboretele sunt alcatuite in exclusivitate de fag sau de fag in amestec cu carpen, in care mai participa diseminat in stratul arborescent urmatoarele specii: Acer platanoides, Acer pseudoplatanus, Ulmus glabra, Fraxinus excelsior.



a2) Etajul montan mijlociu, cuprinde arboretele cantonate pe versantii exteriori ai masivului si se intinde de la limita inferioara de vegetatie a bradului (700 m) pana la limita superioara a fagului (1400 m). Arboretele sunt alcatuite din amestecuri de fag cu brad, de fag, brad si molid sau de fag cu molid. Limita superioara a etajului, corespunzatoare limitei superioare de vegetatie a fagului, se situeaza in medie la 1400 m altitudine, osciland intre 1350-1450 m. Se pot diferentia doua subetaje: al bradului si al molidului, dupa preponderenta celor doua esente de rasinoase in structura arboretelor de amestec.

b) Subzona molidisurilor (1400-1800 m) se poate diviza in doua etaje:

b1) Etajul montan superior se intinde de la limita superioara a fagului (1400 m) pana la limita superioara a zonei forestiere (1750 m). Aici vegeteaza arborete pure de molid, molidisuri cu larice si laricete.

b2) Etajul subalpin (1650-1800 m) cuprinde raristile de limita, care reprezinta tranzitii intre zona forestiera si cea alpina. Aceste raristi sunt alcatuite din molid, larice sau amestecuri de molid cu larice, mai rar larice cu Pinus cembra.

Climatul excesiv de aspru determina la arbori prezenta unei coroane zdrentuita de vanturi, arboretele prezentandu-se sub forma unor palcuri rarite, cu forme neregulate, obisnuit asociate cu tufarisuri de Pinus mugo, Alnus viridis si Salix silesiaca. Aceste raristi de limita sunt uneori dispuse altitudinal cu pana la 200 m sub nivel, ele fiind mult reduse prin pasunat.

2. Zona alpina cuprinde golurile de munte lipsite de vegetatie forestiera, in care fitocenozele sunt alcatuite preponderent din tufarisuri, tufarisuri scunde, pajisti, asociatii de tundra alpina si cele de stancarii si bolovanisuri. Aceasta zona se intinde de la limita superioara a etajului subalpin (1650- 1850 m) pana pe varfurile cele mai inalte (2500 m).

Zona alpina, in functie de conditiile stationale se divide in: etajul alpin inferior si etajul alpin superior.

a) Etajul alpin inferior (1850 - 2300 m) se caracterizeaza prin tufarisuri de Pinus mugo, pajisti de Nardus stricta si pajisti de brane cu Festuca amethystina.

b) Etajul alpin superior se caracterizeaza prin lipsa tufarisurilor de Pinus mugo, prin prezenta asociatiilor de tundra alpina si a pajistilor de Carex curvula.

Distributia altitudinala a acestui etaj intre 2300 - 2500 m, face posibila trecerea pe alocuri transanta de la podzolul alpin, cu orizonturile clar diferentiate cromatic, la solul humico-silicatic, aproape monocromatic.

Caracterizarea generala a vegetatiei

O privire de ansamblu asupra vegetatiei masivului Bucegi pune in evidenta in primul rand, bogatia cenotaxonilor semnalati in regiune, multi din acestia fiind proprii acestei catene muntoase. De asemenea, nu trebuie neglijat faptul ca intreaga vegetatie din zona alpina abunda prin relicte glaciare sau specii endemice care dau acestor fitocenoze o nota aparte, fapt ce a determinat pe cercetatori sa descrie multi cenotaxoni noi pentru stiinta.

Fata de cele relatate mai sus, putem sa aratam ca s-au semnalat pana in prezent un numar de 80 asociatii, cu 25 subasociatii si numeroase faciesuri.

Numerosi cenotaxoni descrisi sau semnalati pentru prima data in acesti munti au un areal destul de restrans, unii sunt limitati numai la masivul Bucegi: Poo  alpinae-Alyssetum repentis Beldie 1967, Seslerio-Festucetum versicoloris Beldie 1967.

Diversitatea cenozelor alpine, dublata de bogatia acestora in endemite carpatice, se reflecta cu pregnanta in definirea si conturarea cenotaxonilor specifici masivelor analizate de noi, care prin viitoare analize comparative cu fitocenozele similare din intreag lantul carpatic vor permite noi interpretari de ansamblu pentru intreaga vegetatie nivala, circumscrierea arealelor unor taxoni critici precum si delimitarea de zone endemogene si endemoconservatoare.

O analiza mai atenta a tuturor taxonilor si cenotaxonilor semnalati din masivul Bucegi pune in evidenta existenta aici a unui centru genetic, de aceea a fost necesara infiintarea de rezervatii naturale, menite a ocroti anumite ecosisteme si peisaje specifice acestor munti.

Saponario-Salicetum purpureae (Br.-Bl. 1930) Tschou 1946

Fitocenozele de Salix purpurea si Saponaria officinalis sunt instalate pe albia raului Prahova formand fasii considerabile ca marime.

In afara celor doua caracteristici cele mai reprezentative specii arbustive sunt: Salix triandra, S. caprea si Alnus incana.

Stratul ierburilor se prezinta heterogen, cuprinzand specii de lunca, zavoaie, pajisti, dar si numeroase elemente ruderale. Dintre cele mai frecvente amintim: Potentilla reptans, Myosoton aquaticum, Prunella vulgaris, Eupatorium cannabinum, Geum rivale, Agrostis stolonifera, Potentilla anserina, Calamagrostis pseudophragmites etc.

Telekio speciosae-Alnetum incanae Coldea (1986) 1990

Zavoiele de Alnus incana sunt cantonate in lungul raului Prahova. Cele mai reprezentative sunt arboretele din dreptul Statiunii Cumpatu, caracterizate prin prezenta abundenta a unei flore mezo-higrofile, apartinand aliantei AIno-Ulmion. Dintre aceste specii frecvent intalnite, amintim: Aegopodium podagraria, Stachys sylvativa, Geranium phaeum, Anthriscus sylvestris, Ranunculus repens, Festuca gigantea, Brachypodium sylvaticum. Pe langa prezenta a numeroase elemente de Querco-Fagetea, in cadrul acestor fitocenoze se mai intalnesc si elemente de Agropyro-Rumicion crispi, ceea ce denota o ruderalizare, uneori destul de accentuata, a arboretelor, in primul rand din cauza pasunatului excesiv al acestora precum si acumularii deseurilor din zona.

Symphyto cordati-Fagetum Vida 1959

Asociatia reprezinta climaxul fagetelor pure sau cu diseminatii de Abies alba si Picea abies din etajul montan. Este raspandita pe toate expozitiile, pe versanti moderat inclinati cu soluri eutrofe, brune montane de padure, uneori slab podzolite, precum si pe rendzinele levigate. Cele mai frecvente specii din cadrul asociatiei sunt: Fagus sylvatica, Symphytum cordatum, Pulmonaria rubra, Galium schultesii, Isopyrum thalidroides,Glechoma hirsuta, Salvia glutinosa, Cardamine glanduligera, Festuca drymeia, Aconitum moldavicum, Helleborus purpurascens, Euphorbia carniolica, Silene heuffelii, Saxifraga rotundifolia, Galium odoratum, Anemone nemorosa, Asarum europaeum, Circaea lutetiana, Geranium robertianum etc.

Al. Beldie (1967) descrie, dupa abundenta si dominanta unor specii in stratul ierbos, 6 tipuri: Asperula-Dentaria, Allium ursinum, Festuca altissima, Luzula-Calamagrostis, Luzula luzuloides si Galium schultesii-Symphytum cordatum-Ranunculus carpaticus.

Leucanthemo waldsteinii-Fagetum (Soó 1964 ) Täuber 1987

Amestecurile de fag cu molid din partea superioara a etajului montan mijlociu, cuprinse altitudinal intre 1250 (1300) si 1400 (1450) m se caracterizeaza printr-o flora ierboasa, asemanatoare fagetelor si bradeto-fagetelor.

Al. Beldie (1967) descrie din Bucegi 5 tipuri: Asperula-Dentaria, Symphytum cordatum-Ranunculus carpaticus, Festuca altissima, Luzula luzuloides-Galium schultesii si Luzula-Calamagrostis.

Compozitia floristica a acestor fitocenoze este bogata, cuprinzand elemente de Symphyto-Fagion, Fagetalia, dar si din clasele Vaccinio-Piceetea si Betulo-Adenostyletea.

Hieracio rotundati-Fagetum (Vida 1963) Täuber 1987

Grupeaza fitocenozele acidofile de la Moroeni si Talea, cuprinse intre 500-750 m, care vegeteaza pe soluri brun acide superficiale si sarace in humus, cu pH-ul ce variaza intre 5-5,4.

Stratul arborescent este dominat de Fagus sylvatica, care realizeaza o acoperire medie de 60-85%. Sinuzia ierboasa este caracterizata prin prezenta speciilor grupate in subalianta Calamagrostio-Fagenion. Dintre aceste amintim: Luzula luzuloides, Festuca drymeia, Hieracium rotundatum, Calamagrostis arundinacea, Veronica officinalis, Rubus hirtus, Galium odoratum, Mycelis muralis, Oxalis acelosella etc.

Pulmonario rubrae-Fagetum (Soó 1964) Täuber 1987

Aceste arborete sunt caracteristice etajului montan mijlociu. Fitocenozele de pe versantul prahovean sunt cantonate altitudinal intre 800-1200 m. Solurile sunt brune de padure, tipice sau podzolite, acide, avand un pH ce oscileaza intre 5,5-6,3.

Subarboretul este reprezentat prin: Sambucus nigra, S. racemosa, Salix silesiaca, Lonicera xylosteum, Spiraea chamaedryfolia, Daphne mezereum, avand inaltimea medie de 4-6 m si realizand o acoperire de 5-15%. Stratul ierbos este dominat de elementele specifice aliantei Symphyto-Fagion si ordinului Fagetalia.

Acereto-Ulmetum Beldie 1951

Pe grohotisurile calcaroase, fixate, din chei sau de pe crestele insorite ale etajelor montan mijlociu si superior Acer pseudoplatanus alcatuieste fitocenoze destul de compacte, dar pe suprafete restranse. Astfel de fitocenoze au fost observate pe muntele Piatra Arsa, in apropiere de Poiana Stanii, la baza abruptului, instalate pe grohotisurile calcaroase care s-au desprins din peretele de piatra. De asemenea la 'Sfanta Ana' pe drumul ce urca la cota 1400, se intalnesc fitocenoze dominate de Acer pseudoplatanus si Ulmus glabra. In cadrul arboretelor tinere se mai pastreaza numeroase specii caracteristice taieturilor de padure, ca: Rubus idaeus, Urtica dioica, Salvia glutinosa, Impatiens noli-tangere, Cirsium oleraceum, Bromus benekeni, Salix caprea etc. Pe masura ce arboretele se maturizeaza locul speciilor adaptate la lumina mai intensa este luat de cele sciafile ca: Myosotis sylvatica, Mercurialis perennis, Festuca sylvatica, Cardamine bulbifera, Actaea spicata, Sanicula europaea, Dryopteris filix-mas, Geranium robertianum, Oxalis acetosella, Senecio fuchsii, Symphytum cordatum.



Soldanello majori-Plceetum Coldea et Wagner 1998

Molidisurile reprezinta vegetatia forestiera ce caracterizeaza etajul montan superior. Ele ocupa suprafete mari in bazinul superior al Ialomitei si de asemenea pe versantul transilvanean, unde acesta fasie este mult mai ingusta din cauza abrupturilor stancoase.

Subarboretul este slab reprezentat, fiind alcatuit din exemplare razlete de Salix silesiaca, Sambucus racemosa, Spiraea chamaedryfolia, Lonicera xylosteum, L. nigra, Alnus viridis. Sinuzia ierboasa are drept caracteristice speciile: Soldanella hungarica ssp. major, Luzula sylvatica, Homogyne alpina, Calamagrostis villosa, Dryopteris dilatata, Athyrium distentifolium.

Vegetatia de tufarisuri montane si subalpine

Cuprinde fitocenoze de origine primara sau secundara, cu rol important in reglarea proceselor erozionale prin fixarea substratului si mentinerea stratului de zapada un timp mai indelungat si topirea treptata a zapezii, evitandu-se astfel provocarea de avalanse.

Rhododendro myrtifolii-Vaccinietum Borza (1955) 1959 em. Boscaiu 1971

Cele mai reprezentative fitocenoze de Rhododendron myrtifolium si Vaccinium myrtillus se intalnesc pe muntele Furnica si la Varful cu Dor. Structura floristica a acestora este in general saraca in specii si numar de indivizi. Solurile sunt brun acide, podzolice, cu troficitate scazuta.

Speciile arbustive cele mai frecvente sunt: Vaccinum vitis-idaea, Loiseleuria procumbens, Dryas octopetala, Salix reticulata. In unele fitocenoze specia Loiseleuria procumbens devine codominanta formand subasociatia loiseleuretosum Beldie 1967.

Pasunatul intensiv, calcarea si batatorirea fitocenozelor de smirdar, duce la degradarea si uscarea acestora. Asociatia joaca un rol deosebit in fixarea substratului, uneori destul de superficial in etajul alpin.

Saxifrago cuneifoliae-Laricetum (Beldie 1967) Coldea 1991

Arboretele de larice se intalnesc pana la 1600-1750 m altitudine, vegetand pe soluri brune, slab podzolite sau pe stancarii de calcare jurasice.

Umbrind putin solul, arboretele prezinta o vegetatie ierboasa constituita in general din elemente proprii formatiunilor extrasilvatice invecinate si numai pe versantii umbriti sinuzia ierboasa este asemanatoare celei din molidisuri. Pe solurile mai acide se intalnesc unele elemente oligotrofe ca: Vaccinum myrtillus, Deschampsia flexuosa, Soldanella hungarica ssp. major, Homogyne alpina.

Arboretele subasociatiei cembretosum (Leandru 1954) Doltu, Popescu, Sanda 1980 se dezvolta pe brana mare a Jepilor si pe versantul nordic al Jepilor Mici, la altitudinea de 1750 m. Solul este brun acid podozolic.

Calamagrostio villosae-Pinetum mugi Sanda et Popescu 2002

Grupeaza jnepenisurile, distribute cu un optim ecologic, pe platouri si versanti acoperiti abundent cu zapada in cursul iernii si expusi vanturilor umede. Aceste fitocenoze indeplinesc un rol protector, prevenind declansarea proceselor erozive, fapt ce impune luarea de masuri privind interzicerea oricaror defrisari. Acestea s-au practicat multa vreme in scopul extinderii pajistilor, ceea ce a avut repercusiuni imediate in reglarea proceselor ce au loc la acest nivel. (Fig 1.).

Fig. 1 - Jnepenis distrus

Solurile pe care vegeteaza aceste grupari sunt podzoluri alpine humico-feri-iluviale sau podzoluri brune, stancarii sau bolovanisuri de calcare.

Fitocenozele sunt de regula pure. Pe alocuri apar Picea abies, Larix decidua, Pinus cembra. Flora ierboasa este saraca si alcatuita in primul rand de specii oligotrofe, cu mare amplitudine ecologica diferentiata fata de factorul lumina. Cele mai frecvente specii intalnite in cadrul asociatiei sunt: Vaccinum myrtillus, Soldanella hungarica, Homogyne alpina. La aceste se mai adauga unele elemente silvicole montane si subalpine: Oxalis acetosella, Deschampsia flexuosa, Luzula sylvatica, Calamagrostis villosa si Doronicum austriacum. Cele mai intinse jnepenisuri se gasesc pe muntele Piatra Arsa.

Campanulo abietinae-Juniperetum Simon 1966

Tufarisurile de Juniperus communis ssp. alpina si Vaccinum myrtillus se dezvolta in etajele montan si subalpin, urcand pana la 1700-1900 m altitudine. Vegeteaza de preferinta pe roci silicioase, fiind cantonate in special in muntii cristalini: Lucacila, Deleanu si partial pe coasta sud-vestica a muntelui Tataru.

Insotitoarele cele mai frecvente sunt elemente provenite din pajistile invecinate: Nardus stricta, Festuca airoides, Agrostis rupestris, Anthoxanthum odoratum, Hieracium aurantiacum, Geum montanum, Potentilla aurea ssp. chrysocraspeda, Ligusticum mutellina, Soldanella hungarica.

Campanulo abietinae-Vaccinietum (Buia et al. 1962) Boscaiu 1971

Afinisurile prezinta un caracter secundar, cu un optim ecologic oferit de solurile humico- silicatice, intens acide ca si de cele podzolice alpine de pe substrat granitic sau cristalin. Speciile caracteristice pentru asociatie Vaccinus myrtillus si Campanula patula ssp. abietina sunt insotite frecvent de: Deschampsia flexuosa, Calamagrostis arundinacea, Soldanella major, Campanula serrata, Luzula luzuloides, Potentilla aurea ssp. chrysocraspeda, Vaccinium vitis-idaea, Homogyne alpina.

Bibliografie

1.     Beldie Al.,1917, Flora si vegetatia muntilor Bucegi. Ed. Acad., Bucuresti, 578 pg.

2.     Popescu A., Sanda V., 1993,  Caracterizarea unitatilor de vegetatie din muntii Bucegi si Leaota (I). St. si Cerc. de Biol., Seria Biologie vegetala, 45, 2, 193-206

3.     Sanda V., Popescu A., 1993, The cenotic structure of some wooden asociation from the Bucegi and Garbova montain chain. Revue roum. de Biol. Série de Biol végèt, 38, 2, 79-93.

4.     Popescu A., Sanda V. 1995  Caracterizarea unitatilor de vegetatie din muntii Bucegi si Leaota (II). St. si Cerc. de Biol., Seria Biologie vegetala, 47, 2, 103-118.

5.    Sanda V., 2002, Vademecum ceno-structural privind covorul vegetal din Romania, Ed. Vergiliu, Bucuresti 331 pg.



loading...




Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Geografie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie


Mediul temperat - continental (silvostepa si stepa)
RISCURI LA FENOMENE CLIMATICE
JUDETUL CARAS-SEVERIN
Oceania
DELTA DUNARII
Dealurile de Vest
Carpatii Moldo-Transilvani
" MAREA BARIERA DE CORALI"
PARCURI SI REZERVATII NATURALE DIN ROMANIA
CAMPIILE












loading...