Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Persoana juridica


Persoana juridica




Persoana juridica

Consideratii generale

Definitie: Persoana juridica este un colectiv de oameni, constituit in conformitate cu legea, avand o organizare de sine statatoare, un patrimoniu distinct afectat in vederea realizarii unui scop determinat si care participa la raporturile juridice in nume propriu

In ceea ce priveste reglementarea juridica, datorita diversitatii acestora, exista numeroase legi speciale ce reglementeaza diferitele categorii de persoane juridice, precum: OG nr. 26/2000 privind organizatiile fara scop patrimonial; Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice; Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale; Decretul‑lege nr. 66/1990 privind cooperatia mestesugareasca; Legea 109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si cooperatiei de credit; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale; Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara; Legea nr. 54/2003 privind sindicatele; Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole.




Elementele constitutive ale persoanei juridice

Din definitia data, se considera ca, pentru existenta oricarei persoane juridice, sunt necesare a fi intrunite urmatoarele elemente constitutive:

o organizare de sine statatoare;

existenta unui patrimoniu propriu;

existenta unui scop in acord cu legea;

Organizarea proprie priveste doua aspecte:

a)   Organizarea interna, adica structurarea pe compartimente: de productie; de aprovizionare; de desfacere; financiar-contabile; de investitii; de marketing etc.

b)   Conducerea persoanei juridice, adica:

modul in care sunt desemnate organele de conducere;

atributiile acestora etc.

In legatura cu organizarea interna, aceasta depinde de categoria din care face parte persoana juridica. Astfel, intr‑un fel se reprezinta situatia in cazul unei societati comerciale cu profil de productie, unde exista compartimente specifice unei asemenea activitati (de productie, de aprovizionare, de desfacere, de investitii; financiar-contabil, administrativ, de transport etc.), fata de o institutie de invatamant, unde exista: forme de invatamant, profile, clase, grupe de studiu, secretariat, serviciu de contabilitate, serviciu administrativ etc. Aceste aspecte de organizare interna sunt reglementate in actele normative speciale, privitoare la modul in care sunt organizate si functioneaza acele persoane juridice.

Legea in baza careia este organizata o persoana juridica, prevede care sunt organele de conducere, desemnarea acestora si modul in care isi exercita atributele de conducere. Asa, de exemplu, Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale precizeaza care sunt organele de conducere a acestei categorii de persoane juridice (adunare generala a asociatilor, consiliul de administratie, comitetul director, comisia de cenzori ca organ de control), precum si atributiile lor.

Patrimoniul propriu reprezinta a doua cerinta privind existenta persoanei juridice, este constituit din totalitatea drepturilor si obligatiilor care au continut economic, deci pot fi evaluate in bani si care apartin persoanei juridice.

Patrimoniul este alcatuit din drepturi patrimoniale (reale si de creanta) care alcatuiesc „activul” si din obligatiile patrimoniale (contractuale si extracontractuale), care constituie „pasivul”, iar acest patrimoniu trebuie sa fie separat, distinct de patrimoniul persoanelor fizice ce alcatuiesc persoana juridica, precum si de a tuturor celorlalte persoane juridice.

Structura, continutul si regimul juridic al drepturilor si obligatiilor ce intra in componenta patrimoniului persoanei juridice sunt diferite, in functie de categoria din care face parte si sunt stabilite prin legea de organizare.

Ca element constitutiv al persoanei juridice, „scopul propriu” este „obiectul de activitate al subiectului colectiv de drept civil”, el indicand insasi ratiunea de a exista a persoanei juridice[2].

Ca element de validitate, scopul trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:

- sa fie in acord cu interesul public;

- sa fie determinat;

- sa fie legal.

Scopul persoanelor juridice se stabileste prin actul de infiintare (lege, statut, contract de societate), de exemplu, asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ, au precizat scopul lor chiar in OG 26/2000, art. 31, care arata ca aceste persoane juridice se infiinteaza „pentru realizarea unui scop care nu urmareste foloase pecuniare sau patrimoniale” sau, alt exemplu, Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara stipuleaza: „Societatile bancare sunt persoane juridice al caror obiect de activitate il constituie atragerea de fonduri de la persoane fizice si juridice, sub forma de depozite sau instrumente negociabile, platibile la vedere sau la termen, precum si acordarea de credite”.

1. Clasificarea persoanelor juridice

Pentru studierea diferitelor aspecte legate de organizarea si functionarea persoanelor juridice, a fost necesara clasificarea lor in functie de anumite criterii. Mai semnificativ, dintre aceste criterii, este domeniul dreptului de care apartin. In functie de aceasta, se disting:

persoane juridice de drept public;

persoane juridice de drept privat.

A. Persoane juridice de drept public

In aceasta categorie se includ:

a)     Statul care este persoana juridica si, in consecinta, participa nemijlocit, in nume propriu, in raporturile juridice, ca subiect de drepturi si obligatii.

In principiu, statul participa in raporturi juridice de drept public, pe plan international si numai prin exceptie in raporturi juridice de drept privat.

Participarea la aceste raporturi juridice se realizeaza prin Ministerul Economiei si Finantelor Publice, afara de cazul in care legea dispune altfel[3].

Statul apare ca subiect de drept civil in urmatoarele raporturi juridice:

in raporturile de proprietate, in care statul este titular al dreptului de proprietate publica asupra unor bunuri ce apartin domeniului public sau privat (art. 136, al. 4 din Constitutie);

in domeniul obligational, statul apare ca subiect pasiv (debitor) in situatiile prevazute de art. 504 din Codul civil, cand are obligatia de a despagubi persoanele condamnate definitiv, daca in urma rejudecarii cauzei s‑a stabilit prin hotarare judecatoreasca ca persoana nu a savarsit fapta;

in domeniul succesoral, statul apare, de asemenea, ca persoana juridica civila, avand calitatea de mostenitor al tuturor averilor vacante si fara stapan, precum si a persoanelor care mor fara mostenitor sau care refuza sa accepte mostenirea (art. 477 Cod civil);

in raporturile economice internationale

b)   Unitatile administrativ-teritoriale, unde se includ: comunele, orasele sau municipiile si judetele conform art. 18 din Legea nr. 215/2001, privind administratia publica locala.

c)   Parlamentul Romaniei, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, „este organ reprezentativ suprem al poporului roman si unica putere legiuitoare a tarii” – art.61 din Constitutie.

d)     Organele puterii executive, din care fac parte: Presedintele Romaniei; (art. 80 din Constitutie); Guvernul Romaniei, ca organ central al puterii executive pe intreg teritoriul tarii (art. 102 din Constitutie); ministerele si alte organe de specialitate ale administratiei centrale (art. 116 din Constitutie); misiunile diplomatice si oficiile consulare, ce fiinteaza pe teritoriul altor state; autoritatile administratiei publice locale, respectiv consiliile locale si judetene art.120 din Constitutie.

e)    Autoritatile puterii judecatoresti, organizate in baza principiului „separatiei puterilor in stat” si care infaptuiesc justitia prin instantele judecatoresti: Judecatorii, Tribunale judetene si al Municipiului Bucuresti, instantele militare, Curti de Apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie – art.124- 130 din Constitutie si Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara).

Ministerul Public – organizat sub forma parchetelor, pe langa fiecare instanta judecatoreasca (Judecatorii, Tribunale, Curti de Apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie), „parchetele conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare in conditiile legii” art.131 din Constitutie.

Curtea Constitutionala – este garantul suprematiei Constitutiei – art.142 din Constitutie, se pronunta asupra constitutionalitatii legilor[4].

f)       Institutiile de stat, infiintate in domeniile invatamantului, sanatatii, culturii, stiintei si care sunt finantate de la bugetul de stat.

Curtea de Conturi – infiintata prin Legea nr. 94/1992, cu rolul de a „exercita controlul asupra modului de formare de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public” – art.140 din Constitutie;

B. Persoane juridice de drept privat

In aceasta categorie se includ:

a)  Agentii economici de stat si din care fac parte regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat.

b)  Societatile comerciale cu capital privat, organizate pe baza Legii nr. 31/1990;

c)  Partidele politice – Legea nr.14/2003;

d)  Sindicatele – Legea nr.54/2003;

e)  Cultele religioase – Legea nr.489/2006;[5]

f)   Societatii cooperative, organizate in baza Legii nr. 1/2005.





g)  Asociatiile si fundatiile, fara scop lucrativ, constituite in baza OG 26/2000.

2. Infiintarea persoanelor juridice

Infiintarea persoanelor juridice in Romania se face pe baza reglementarilor cuprinse in Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice cat si prin diferite norme speciale referitoare la categoriile de persoane juridice mentionate mai inainte[6].

Avand in vedere faptul ca scopul persoanelor juridice este de a satisface atat interese personale, cat si obstesti, statul are sarcina de a asigura conditiile necesare in vederea realizarii acestui scop. Pentru aceasta, statul actioneaza in urmatoarele directii:

- prin puterea legislativa, elaboreaza cadrul legislativ in care se infiinteaza si dupa care isi desfasoara activitatea;

- prin puterea executiva, infiinteaza direct unele categorii de persoane juridice (de exemplu, regii autonome), avizeaza infiintarea altora (asociatii, fundatii) si organizeaza evidenta numeroaselor persoane juridice;

- prin puterea judecatoreasca, verifica legalitatea actelor constitutive ale acestora si, daca indeplinesc conditiile cerute de lege, autorizeaza infiintarea lor.

Modurile de infiintare a persoanelor juridice sunt prevazute de art. 28 din Decretul nr. 31/1954, astfel:

Infiintarea prin act de dispozitie emis de organul competent al statului, dupa cum urmeaza:

a)  Organele puterii legislative (Camera Deputatilor si Senatul), pe baza prevederilor Constitutiei, in urma alegerilor.

b) Organele puterii executive, in baza dispozitiilor Constitutiei si a unor legi speciale (Guvernul Romaniei, in baza Legii nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor. Unele ministere, cum ar fi Ministerul Internelor si Reformei Administrative prin Legea nr.40/1990, O.U.G.nr.63/2003 si Legea nr.604/2003 sau Ministerul Apararii Nationale, prin ( O.U.G nr. 14/2001).

c)        Autoritatile puterii judecatoresti, se organizeaza in baza prevederilor Constitutiei si a Legii proprii (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara).

d)     Unitatile administrativ-teritoriale si autoritatile administratiei publice locale, prin Legea nr. 215/2001.

e)     Regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat, de interes national, se infiinteaza prin hotarari ale Guvernului Romaniei; iar cele de interes local, prin hotarare a consiliilor judetene si municipale.

f)         Institutiile de stat sunt infiintate prin legi sau hotarari ale guvernului.

Infiintarea persoanelor juridice prin act recunoscut de organul competent este specifica organizatiilor cooperatiste si presupune parcurgerea a doua etape procedurale:

a)        intr‑o prima etapa, persoanele fizice sau juridice care se hotarasc sa infiinteze o asemenea persoana juridica elaboreaza „actul constitutiv”, isi desemneaza organele de conducere si inainteaza dosarul cuprinzand aceste acte procedurale organului competent (uniunilor cooperatiste) in vederea recunoasterii.

b)        in cea de‑a doua etapa, organul care a primit dosarul cu actele doveditoare cerute de lege (Decretul-Lege nr. 66/1990 privind cooperatia mestesugareasca si Legea nr. 109/1996 privind cooperatia de consum si Legea nr.1/2005 legea cooperatiei), verifica daca au fost indeplinite conditiile cerute de aceste doua legi. Daca se constata ca ele au fost indeplinite, emite actul de recunoastere.

Actul prin care se recunoaste organizatia cooperatista se inainteaza organelor de stat competente (organele finantelor publice), in vederea inscrierii persoanei juridice respective in evidenta ce se tine in acest scop. Din momentul inscrierii organizatiei cooperatiste in aceste evidente, ea dobandeste personalitate juridica[7].

Acest mod de infiintare se aplica si societatilor agricole infiintate in baza Legii nr. 36/1991, cu precizarea ca recunoasterea lor se face prin inscrierea intr‑un registru special, pe baza incheierii judecatoresti.

3. Infiintarea persoanelor juridice prin act autorizat

Acest mod de infiintare a persoanelor juridice este oarecum asemanator cu cel descris mai inainte (prin recunoastere de catre organul competent). Deosebirea dintre ele consta in aceea ca inainte de a se trece la elaborarea actelor constitutive (contract sau statut), cei ce doresc sa infiinteze o asemenea persoana juridica trebuie sa obtina „autorizarea infiintarii”, din partea organului competent prevazut de Legea de organizare. In principiu, actul de autorizare a infiintarii se emite de ministerul de resort din domeniul in care va functiona persoana juridica sau de catre Oficiile registrului comertului care functioneaza pe langa Tribunale, pentru societatile comerciale.

Prin actul de autorizare a infiintarii, organul competent se va pronunta asupra oportunitatii, dupa care se va trece la elaborarea actelor constitutive.

Prin acest mod de infiintare iau nastere:

- asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ (non profit) – O.G.nr.26/2000;

- partidele politice – Legea nr.14/2003;

- societatile comerciale – Legea nr.31/1990;

- societatile agricole – Legea nr.36/1991;

- societatile bancare – Legea nr.58/1998;

- societati de asigurari – Legea nr.32/2000;

4. Infiintarea persoanelor juridice prin alt mod reglementat de lege

Aici se incadreaza cazurile ce nu sunt cuprinse in cele de mai sus si unde se pot cita:

- statul roman, declarat ca atare, de Decretul 31/1954;

- asociatiile de proprietari (Legea nr. 114/1996 legea locuintei si Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari[8]).

3. Capacitatea juridica civila a persoanelor juridice

Aspecte generale

Ca si persoana fizica, persoana juridica – ca subiect colectiv, dispune de capacitate juridica, adica de aptitudinea recunoscuta de lege de a avea drepturi si obligatii.

Definitie: Capacitatea juridica civila a persoanei juridice reprezinta aptitudinea acestui subiect colectiv de drept de a avea drepturi si obligatii civile – capacitate de folosinta – si aptitudinea de a dobandi si exercita drepturi subiective civile si de a‑si asuma si indeplini obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile, de catre organele sale de conducere – capacitate de exercitiu.

A. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice

Notiune: Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este acea parte a capacitatii civile ce consta in aptitudinea generala si abstracta a acesteia de a avea drepturi si obligatii.

Caracteristica principala a capacitatii de folosinta a oricarei persoane juridice consta in aceea ca „este circumscrisa scopului pentru care a fost creata persoana juridica”.

Caracterele juridice ale capacitatii de folosinta sunt:

a)   Legalitatea, care exprima ideea ca rezulta din lege;

b)  Generalitatea, care exprima caracterul ei abstract general, adica aptitudinea de a avea drepturi si obligatii;

c)   Inalienabilitatea, in sensul ca nu poate fi cedata si nici instrainata, nici in total si nici in parte;

d)  Intangibilitatea, ceea ce inseamna ca nu poate fi nici limitata si nici ingradita, decat in cazuri expres prevazute de lege;

e)   Specialitatea capacitatii de folosinta reprezinta caracterul juridic care diferentiaza continutul capacitatii de folosinta a persoanei juridice de cel al persoanei fizice.

Daca, in cazul persoanelor fizice, continutul capacitatii de folosinta este „identic”, in situatia persoanelor juridice el difera de la o categorie la alta. Acest lucru inseamna ca persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, act de infiintare sau statut (art. 34 din Decretul nr. 31/1954). Extinzand interpretarea acestui text de lege, este evident ca legiuitorul are in vedere nu numai drepturile, dar si obligatiile corelative.

Deci, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi si obligatii care sunt in concordanta cu scopul pentru care ea a fost infiintata.

Inceputul capacitatii de folosinta a persoanelor juridice

Momentul dobandirii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice difera dupa cum ele sunt ori nu sunt supuse operatiunii de inregistrare. In functie de acest criteriu, se disting doua situatii, astfel:

a)    dobandirea capacitatii de folosinta in momentul in care s‑a efectuat inregistrarea sau inmatricularea, pentru acelea care sunt supuse acestei proceduri, de exemplu: societatile comerciale, organizatiile obstesti, asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ;

b)    dobandirea capacitatii de folosinta in momentul emiterii actului de dispozitie prin care se dispune infiintarea (institutiile de stat) ori de la data recunoasterii infiintarii (pentru organizatiile cooperatiste).

Continutul capacitatii de folosinta a persoanelor juridice este alcatuit din totalitatea drepturilor si obligatiilor civile care corespund cu scopul stabilit prin lege sau actul de infiintare sau statut.

Fiind alcatuita din drepturile si obligatiile corelative, capacitatea de folosinta a persoanelor juridice, ca si la persoanele fizice, are doua laturi, si anume:

a)   latura activa, aceea care cuprinde aptitudinea de a avea drepturi subiective, adica drepturi civile patrimoniale si personale nepatrimoniale izvorate din contracte sau din anumite fapte juridice;



b)   latura pasiva, continand aptitudinea de a avea obligatii civile patrimoniale si nepatrimoniale.

Continutul capacitatii de folosinta a persoanelor juridice se stabileste prin actul de infiintare: lege, contract, statut si este subordonat scopului pentru care sunt ele infiintate. Pentru acest motiv, continutul capacitatii de folosinta a oricarei persoane juridice este guvernat de asa-numitul „principiu al specialitatii capacitatii de folosinta”. In acest sens, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 prevede ca: „Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul.”

Sfarsitul capacitatii de folosinta a persoanei juridice

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice ia sfarsit sub doua aspecte:

incetarea capacitatii de folosinta deplina;

incetarea capacitatii de folosinta restransa.

Capacitatea de folosinta deplina a persoanei juridice ia sfarsit odata cu incetarea existentei acestui subiect de drept.

Capacitatea de folosinta restransa apare in situatiile in care o persoana juridica intra in procesul de „lichidare”, premergator desfiintarii.

Astfel, din momentul in care s‑a hotarat dizolvarea persoanei juridice si pana cand se va face operatiunea de radiere, adica de stergere din evidentele privind existenta persoanelor juridice, persoana juridica in cauza va putea sa desfasoare numai activitati legate de realizarea drepturilor patrimoniale si plata datoriilor catre creditori. Aceasta capacitate de folosinta restransa va inceta in momentul in care se opereaza „radierea” din registrul in care ea a fost inmatriculata.

B. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice

Notiune: Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice consta in aptitudinea de a dobandi si exercita drepturi subiective civile si de a‑si asuma si indeplini obligatii civile, prin incheierea de acte juridice civile de catre organele sale de conducere.

Rezulta ca manifestarea de vointa a persoanei juridice in vederea incheierii de acte juridice, prin care sa dobandeasca drepturi si sa‑si asume obligatii, se realizeaza prin intermediul organelor sale de conducere. In acest sens, art. 35-36 din Decretul nr. 31/1954 prevede: „persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale; actele juridice incheiate de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le‑au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi”.

Intre persoana juridica si organele sale de conducere exista un „raport de reprezentare”, asemanator „mandatului”, care se numeste „reprezentare legala”. Pentru aceasta, Decretul 31/1954 a dispus ca „actele juridice incheiate de organele persoanei juridice, in limita puterilor ce le‑au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi”.

In ceea ce priveste inceputul capacitatii de exercitiu a persoanelor juridice, doctrina juridica in aceasta materie este unanima in a considera ca momentul dobandirii acesteia este acelasi cu momentul dobandirii capacitatii de folosinta si este socotit a fi, in mod practic, momentul in care sunt „desemnate organele de conducere”.

Cele doua laturi ale capacitatii de folosinta, activa si pasiva, sunt prezente si la capacitatea de exercitiu. Intre continutul acestor doua componente ale capacitatii civile exista o stransa legatura. Continutul capacitatii de exercitiu nu poate fi mai extins decat cel al capacitatii de folosinta.

In acest fel, capacitatea de exercitiu isi are ca limita sfera savarsirii acelor acte juridice care sunt determinate de aplicarea principiului „specialitatii capacitatii”, adica sunt necesare in vederea realizarii scopului pentru care a fost infiintata persoana juridica.

Sfarsitul capacitatii de exercitiu a persoanelor juridice se produce in momentul incetarii existentei acestor persoane.

4. Atributele de identificare ale persoanelor juridice

Notiune: Prin atribute (elemente) de identificare ale persoanei juridice intelegem individualizarea, cunoasterea nominala a subiectelor de drept care participa la raporturile juridice in nume propriu

Denumirea – atribut de identificare a persoanei juridice

Notiune: Notiunea de „denumire”, ca atribut de identificare a persoanei juridice, reprezinta cuvantul sau grupul de cuvinte care, in conditiile prevazute de lege, au capatat semnificatia de a servi la individualizarea persoanei juridice

Regula generala privitoare la atribuirea denumirii persoanelor juridice este consacrata in art. 38 din Decretul nr. 31/1954, care prevede ca: „Persoana juridica va purta denumirea stabilita prin actul de infiintare sau prin statut. Odata cu inscrierea sau inregistrarea persoanei juridice, se va trece in registru si denumirea ei”.

Schimbarea denumirii persoanei juridice se poate face urmand procedura folosita pentru stabilirea ei, deci prin modificarea actului de infiintare, inscrierea si mentionarea noii denumiri.

Denumirea si firma persoanei juridice

Daca denumirea este un atribut general de identificare a persoanei juridice, fie ea de drept public, fie de drept privat, „firma” este o denumire specifica numai pentru comercianti si este folosita pentru a identifica un comerciant persoana fizica, ori persoana juridica.

Firma societatilor comerciale se inscrie la Registrul comertului si se afiseaza la locul unde societatea isi desfasoara activitatea, mentionandu‑se forma societatii si Codul unic de inregistrare, de exemplu: „Societatea comerciala (S.C.) Concordia, Societate pe actiuni (S.A.).

Intr-un judet nu pot fi inmatriculate doua sau mai multe societati comerciale cu aceeasi denumire sau firma.

Sediul este atributul de identificare al persoanei juridice care o individualizeaza in spatiu.

Ca si denumirea, sediul se stabileste prin actul de infiintare sau prin statut. Sediul persoanei juridice se caracterizeaza prin „unicitate”, adica are un singur sediu principal si prin „stabilitate”, adica, odata stabilit in actul de infiintare, nu va putea fi schimbat decat prin procedura prevazuta de lege.

Alte atribute de identificare a persoanei juridice sunt:

a)   Nationalitatea, atributul ce exprima relatia dintre persoana juridica si statul pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea si unde isi are stabilit sediul principal;

b)   Contul bancar, unde persoana juridica isi pastreaza disponibilitatile si prin care se efectueaza operatiunile de incasari si plati;

c)     Marca este semnul distinctiv sub care o societate comerciala isi desface produsele, cu scopul de a le deosebi de produsele similare ale altor firme;

d)   Emblema este un atribut de identificare facultativ al societatilor comerciale, reprezentat de un semn, o denumire sau un desen, pentru a deosebi un comerciant de altul de acelasi gen, de exemplu, Coca-Cola de Pepsi-Cola;

e)   Telefonul, telexul si faxul, sunt mijloace rapide de identificare si comunicare a persoanelor juridice. De regula, pe actele emise de persoana juridica, aceste elemente de identificare sunt mentionate in cuprinsul antetului corespondentei;

f)    Codul de identificare fiscala;

g)   Codul unic de inregistrare.

5. Incetarea existentei persoanei juridice

A. Reorganizarea persoanelor juridice

Notiune: Reorganizarea persoanelor juridice reprezinta o operatiune juridica specifica, care are ca efecte nasterea, modificarea sau incetarea unor subiecte de drept.

Operatiunea reorganizarii apare ca un proces complex de unire sau divizare la care participa doua sau mai multe persoane juridice existente, de pe urma caruia, fie ca se nasc, fie ca isi inceteaza existenta, fie ca isi modifica structura organizarii.

Conform prevederilor art. 40 din Decretul nr. 31/1954, reorganizarea persoanelor juridice se face prin comasare si divizare.

Comasarea, la randul ei, se poate realiza pe calea „fuziunii” si pe calea „absorbtiei”.

Fuziunea reprezinta unirea a doua sau mai multe persoane juridice, care isi inceteaza existenta, in locul lor aparand o noua persoana juridica.

Efectele juridice ale fuziunii sunt urmatoarele:

a)   incetarea existentei persoanelor juridice fuzionate;

b)  infiintarea unei noi persoane juridice;

c)   transmiterea universala a drepturilor si obligatiilor persoanelor fuzionate in patrimoniul persoanei infiintate;

d)  transmiterea calitatii de asociat, membru, angajat al persoanelor fizice din persoanele juridice fuzionate, in componenta si structurile persoanei juridice nou infiintata.

Absorbtia reprezinta procedeul juridic prin care o persoana juridica isi inceteaza existenta prin inglobarea (incorporarea) ei intr‑o alta persoana juridica, care ii preia patrimoniul, obiectul de activitate si personalul.

Efectele juridice ale absorbtiei sunt urmatoarele:

a)   persoana juridica absorbita isi inceteaza existenta;

b)  obiectul de activitate si patrimoniul persoanei absorbite se transmit persoanei juridice absorbante;

c)   membrii asociati si angajatii persoanei juridice absorbite devin asociatii sau salariatii persoanei absorbante.

Divizarea persoanei juridice

Divizarea persoanei juridice poate fi de doua feluri: divizare totala si divizare partiala.

Divizarea totala consta in impartirea intregului patrimoniu al unei persoane juridice, care isi inceteaza existenta si transmiterea fractiunilor patrimoniale catre doua sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinta in acest fel (art. 41 din Decretul 31/1954).

Divizarea partiala reprezinta desprinderea unei parti din patrimoniul unei persoane juridice, care‑si mentine existenta si transmiterea acestei fractiuni catre una sau mai multe persoane juridice existente ori care iau fiinta in acest fel (art. 41 din Decretul 31/1954).



Divizarea poate produce urmatoarele efecte

a)   incetarea existentei persoanei juridice (cand este totala);

b)  infiintarea unei persoane juridice;

c)   transmiterea patrimoniului cu titlu universal, cand patrimoniul persoanei juridice se imparte la mai multe persoane juridice

B. Incetarea existentei persoanei juridice – dizolvarea

Notiune: Prin incetarea existentei persoanei juridice intelegem disparitia subiectului de drept, sfarsitul capacitatii juridice a acestuia in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Prin procesele de reorganizare, cum s‑a vazut din cele expuse mai inainte, isi inceteaza existenta, dispar unele persoane juridice, ca subiecte de drept distincte si ca urmare, trebuie, in cele ce urmeaza, sa se faca deosebirea intre incetarea persoanei juridice prin reorganizare si disparitia ei prin ceea ce se numeste „dizolvare”.

In ceea ce priveste disparitia prin reorganizare, trebuie precizat ca elementul determinant il constituie faptul ca persoana juridica care inceteaza a mai exista, isi transmite, printr‑o transmisiune universala sau cu titlu universal, patrimoniul ei, la alte persoane juridice existente, sau care iau fiinta prin reorganizare.

Spre deosebire de acest mod de incetare in cazul „dizolvarii”, patrimoniul persoanei juridice desfiintate nu se transmite altor persoane juridice, ci primeste o destinatie stabilita de lege sau statut ori hotarata de aceia care dispun dizolvarea.

Efectele juridice ale dizolvarii sunt urmatoarele:

a)   persoana juridica dizolvata inceteaza a mai exista ca subiect de drept;

b)   se declanseaza procedura lichidarii patrimoniului persoanei juridice dizolvate;

c)   transmiterea cu titlu particular a elementelor de activ daca, dupa ce s‑au platit creditorii, mai raman asemenea elemente.

Cadrul juridic prin care se realizeaza incetarea existentei prin dizolvare il constituie o serie de acte normative precum: OG nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii; Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat etc.

Cauzele de dizolvare ale persoanelor juridice

In principiu, cauzele de dizolvare a persoanelor juridice sunt prevazute de art. 45 din Decretul nr. 31/1954, astfel:

termenul pentru care au fost constituite s‑a implinit;

scopul a fost realizat sau nu mai poate fi implinit;

numarul membrilor a scazut sub limita stabilita de lege, actul de infiintare sau statut;

scopul pe care il urmaresc sau mijloacele intrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii ori regulilor de convietuire sociala sau urmaresc un alt scop decat cel declarat la infiintare.

In afara de aceasta dispozitie cu caracter general, persoanele juridice isi mai pot inceta existenta in conformitate cu diferitele legi speciale, in functie de categoria din care acestea fac parte.

Lichidarea persoanelor juridice

Prin lichidarea persoanei juridice se intelege efectuarea tuturor operatiunilor juridice de realizare a activului si de plata a pasivului subiectului de drept civil si care are ca efect „incetarea existentei persoanei juridice intrata in dizolvare”.

Continutul lichidarii este alcatuit din doua categorii de operatiuni juridice:

a)    Realizarea activului, ceea ce se infaptuieste prin incasarea creantelor de la debitorii persoanei juridice;

b)    Plata pasivului catre creditorii persoanei juridice.

In cazurile in care disponibilitatile banesti din activul patrimonial nu sunt suficiente pentru plata datoriilor, se va trece la vanzarea bunurilor persoanei juridice, prin vanzare la licitatie publica.

Operatiunile de lichidare, atat cele care privesc realizarea activului patrimonial, cat si acelea legate de plata pasivului patrimonial, se indeplinesc de persoane desemnate special pentru aceasta si care poarta denumirea de „lichidatori”, cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.[13]



C. Statescu – arata ca „Persoana juridica este un subiect colectiv de drept civil, subiect de drept care participa de sine statator la raporturile juridice, ca avand raspundere civila proprie – este un colectiv de oameni avand o structura organizatorica bine determinata, dispunand de independenta patrimoniala si care urmareste realizarea unui scop in acord cu interesele obstesti”. Drept civil – 1970, p. 365

Gh. Beleiu, Drept civil roman, editia a IX revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2004, p. 352.

C. Statescu - Drept civil, Ed. Didactica si Pedagogica, 1970, p. 470.

Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost republicata in M.Of.nr643/16.07.2004.

Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, publicata in M.Of.nr.11/08.01.2007.

V. Patulea – „Cadrul legislativ privind modurile de constituire a diferitelor categorii de organizatii ca persoane juridice”. Revista Dreptul, nr.5/1992, p.3 si urmatoarele

Gh. Beleiu – Drept civil roman – 2001, p. 448-459

Gh. Beleiu, Drept civil roman, editia a IX revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2004.

Legea nr.230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, publicata in M.Of.nr.490/23.07.2007.

I. Urs, C. Todica – Drept civil, Ed.Universitara, Bucuresti, 2007.

idem

Legea 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice autorizate, a intreprinderilor individuale si a intreprinderilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, publicata in M.Of.nr.839/13.09.2004, aprobata prin Legea nr.569/2004, publicata in M.Of.nr.1196/14.12.2004, modificata prin O.U.G.nr.75/2004 publicata in M.Of.nr.932/12.10.2004, modificata prin OG nr.28/2006 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicata in M.Of.nr.89/31.01.2006, aprobata prin Legea nr.260/2006, publicata in M.Of.nr.580/05.07.2006, Legea nr.159/2007, publicata in M.O.nr.394 din 12/06/2007, modificata prin OUG nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, a fost publicata in M.Of.nr.328/25.04.2008.

I. Urs, C. Todica – Drept civil, Ed.Universitara, Bucuresti, 2007.

Lege nr. 85/2006 privind procedura insolventei a fost publicata in M.Of.nr. 359 din 21/04/2006.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




STRUCTURA, INVESTITURA, ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA GUVERNULUI
Reglementarea faptelor de comert
Notiunea de act juridic civil si elementele sale
Sistemele juridice religioase si traditionale
Notiunea de fals si sistematizarea infractiunilor de fals in Codul penal
Morala
ASPECTE GENERALE RIDICATE DE APLICAREA LEGII STRAINE
Favorizarea infractorului: continut legal si constitutiv
TENTATIVA CA FORMA A INFRACTIUNII
Testamentele ordinare. Consideratii generale














loading...