Ministerul Public

Ministerul Public

Sectiunea 1. Istoricul si natura institutiei.

Din punct de vedere istoric institutia procurorului a fost introdusa in dreptul romanesc inca din vremea Regulamentului organic din 1832 in Tara Romaneasca. Intr-o forma moderna, apropiata de scopurile actuale, Ministerul Public a fost reglementat in Codul de procedura civila adoptat in anul 1865, care prevedea formele de participare a procurorului la procesul civil. In perioada comunista institutia a fost organizata sub titulatura de Procuratura Republicii Populare Romane iar, ulterior Procuratura Republicii Socialiste Romane.

Constitutia din 1991 a redat institutiei vechea denumire de Minister Public. In acord cu majoritatea legislatiilor[1], potrivit Constitutiei Romaniei, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Ministerul Public isi desfasoara activitatea prin procurori constituiti in parchete.

Natura juridica a Ministerului Public a fost obiectul unor permanente controverse. Opiniile exprimate in literatura de specialitate au oscilat intre a incadra Ministerul Public in categoria organismelor care exercita puterea judecatoreasca si a plasa aceasta autoritate in zona executivului. Prima opinie se intemeiaza pe asezarea topografica a institutiei in Constitutie, in capitolul denumit ,,Autoritatea judecatoreasca,,. Aceasta opinie nu poate fi acceptata, deoarece potrivit Constitutiei procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei, ceea ce face incompatibila institutia cu atributele necesare pentru infaptuirea justitiei, adica independenta totala de orice putere a statului[2]. In plus, plasarea Ministerului Public intre organismele care exercita puterea judecatoreasca ar fi contrara dispozitiilor constitutionale potrivit carora ,,puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege,,.

In realitate, rolul Ministerului Public este in stransa conexiune cu activitatea de infaptuire a justitiei in cauze penale si civile, dar procurorii nu au aptitudinea de a solutiona conflicte ivite in viata sociala, aceasta atributie revenind exclusiv instantelor judecatoresti.

Sectiunea 2. Organizarea Ministerului Public.

Parchetul reprezinta structura organizatorica a Ministerului Public. Pe langa fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori si familie si judecatorie functioneaza un parchet. De asemenea, pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza un parchet condus de un procuror general.

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, parchetele de pe langa curtile de apel si tribunale au in structura lor sectii conduse de procurori sefi, care pot fi ajutati de adjuncti. In cadrul sectiilor pot functiona birouri conduse de procurori sefi. Parchetele de pe langa curtile de apel au in structura lor si cate o sectie pentru minori si familie.

2.1. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie coordoneaza activitatea parchetelor din subordine, are personalitate juridica si gestioneaza bugetul Ministerului Public.

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este condus de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ajutat de un prim-adjunct, un adjunct si 3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetului de langa Inalta Curte de Casatie si Justitie exercita, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor. El reprezinta Ministerul Public in relatiile cu celelate autoritati publice si cu orice persoane juridice sau fizice, din tara sau din strainatate.

In cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza colegiul de conducere, care hotaraste asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public. Acest organism este constituit procurorul general, prim-adjunctul, adjunctul si consilierii acestuia, procurorii sefi de sectie, procurorul inspector sef si 5 procurori alesi in adunarea generala a procurorilor.

Asa cum rezulta din cele de mai sus, legea reglementeaza existenta unui organism larg reprezentativ la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv adunarea generala a procurorilor. Aceasta se convoaca de procurorul general, anual sau ori de cate ori este necesar. Competentele acestui organism sunt stabilite prin asemanare cu cele pe cre le detin adunarile generale ale judecatorilor in cadrul instantelor judecatoresti.

2.1.1. Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism ( D.I.I.C.O.T. ).

In cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza. Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism ( D.I.I.C.O.T. ), ca structura specializata in combaterea criminalitatii organizate si a terorismului.

In cadrul D.I.I.C.O.T. sunt incadrati procurori numiti prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi incadrati procurori care au o buna pregatire profesionala, o conduita morala ireprosabila, o vechime de cel putin 6 ani in functia de procuror sau judecator si care au fost declarati admisi in urma unui interviu organizat de comisia costituita in acest scop, prin ordin al Procurorului general al Pachetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Revocarea din functie a procurorilor numiti in D.I.I.C.O.T. se poate face ca urmare a unei sanctiuni disciplinare sau in cazul exercitari necorespunzatoare a functiei, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. La data incetarii activitatii in cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa functioneze conform legii.

2.1.2. Directia Nationala Anticoruptie ( D.N.A. ).

Directia Nationala Anticoruptie reprezinta o structura autonoma in cadrul Ministerului Public, fiind specializata in combaterea infractiunilor de coruptie. Directia Nationala Anticoruptie are personalitate juridica.

Directia Nationala Anticoruptie este independenta in raport cu instantele judecatoresti si cu parchetele de pe langa acestea, precum si in relatiile cu celelalte autoritati publice, exercitandu-si atributiile numai in temeiul legii si pentru asigiurarea respectarii acesteia. Directia Nationala Anticoruptie elaboreaza anual un raport privind activitatea desfasurata, pe care il prezinta Consiliului Superior al Magistraturii si ministrului justitiei. Ministrul justitiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Directiei Nationale Anticoruptie.

Activitatea acestui organism este coordonata de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Directia Nationala Anticoruptie este condus de un procuror sef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ajutat de doi procurori adjuncti, asimilati adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Asupra problemelor generale de conducere ale  directiei decide colegiul de conducere, constituit din procurorul sef, adjunctii si 5 procurori alesi de adunarea generala.

Adunarea generala a procurorilor Departamentului National Anticoruptie se convoaca de procurorul sef, anulal sau ori de cate ori este necesar si are competentele similare cu cele prevazute de lege pentru adunarea generala a procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In cadrul Directiei Nationale Anticoruptie sunt incadrati procurori care trebuie sa aiba o buna pregatire profesionala, o conduita morala ireprosabila, o vechime de cel putin 6 ani ca procurer sau judecator si care au fost declarati admisi la interviul organizat de o comisie constituita in acest scop. Procurorii ce indeplinesc conditiile aratate sunt numiti prin ordin al procurorului sef al Direcsiei Nationale Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Revocarea din functie a procurorilor numiti in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie se poate face ca urmare a unei sanctiuni disciplinare sau in cazul exercitari necorespunzatoare a functiei, prin ordin al procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. La data incetarii activitatii in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa functioneze conform legii.

2.2. Parchetele de pe langa curtile de apel, tribunale, tribunale pentru minori si familie si judecatorii.

Parchele sunt constituite pe langa fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori si familie si judecatorie. Parchetele de pe langa curtile de apel si tribunale au personalitate juridica.

Parchetele de pe langa curtile de apel sunt conduse de procurori generali in timp ce parchetele de pe langa tribunale si judecatorii sunt conduse de prim-procurori.

In cadrul fiecarui parchet functioneaza cate un colegiu de conducere, care avizeaza problemele generale de conducere ale parchetelor si care are in componenta procurori care detin functii de nivelul celor prevazute de lege pentru colegiile de conducere ale instantelor judecatoresti. In mod asemanator, in cadrul parchetelor functioneaza adunarile generale ale procurorilor, cu competente similare cu cele ale adunarilor generale ale judecatorilor.

Sectiunea 3. Functionarea si atributiile Ministerului Public.

3.1. Principiile functionarii Ministerului Public.

Procurorii iti desfasoara activitatea potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic.

Principiul controlului ierarhic a fost o constanta a Ministerului Public in toata perioada de existenta a acestei institutii. Insa subordonarea ierarhica in cazul procurorilor este un principiu intalnit in mai multe state cu sistem judiciar apropiat celui roman[3].

Controlul ierarhic, specific activitatii procurorilor, consta in faptul ca dispozitiile procurorului ierarhic superior, date in scris si in conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorului parchetului respectiv iar conducatorul unui parchet este subordonat conducatorului parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie. Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de procurorul sef al Directiei Nasionale Anticoruptie sau de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realize direct sau prin procurori anume desemnati.

Cu toate ca subordonarea ierarhica este o caracteristica a activitatii procurorilor, legea prevede ca in ce priveste solutiile dispuse, procurorul este independent. De asemenea, procurorul este liber sa prezinte in instanta concluziile pe care le considera intemeiate, tinand seama de probele administrate in cauza.

Pe langa controlul ierarhic exercitat in cadrul Ministerului Public, legea reglementeaza si controlul ministrului justitiei. Potrivit art.69 din Legea nr.304/2004, ministrul justitiei, cand considera necesar, din initiativa proprie sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercita controlul asupra procurorilor, prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din Parchetul National Anticoruptie, din parchetele de pe langa curtile de apel sau alti procurori delegati.

Controlul exercitat de ministrul justitiei consta in verificarea pe de o parte a eficientei manageriale iar pe de alta parte a modului in care se procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu si in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor. In cadrul atributiilor sale, ministrul justitiei poate sa ceara procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau dupa caz, procurorului general al Parchetului National Anticoruptie informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari scrise cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea si combaterea criminalitatii.

Este de remarcat faptul ca actuala lege de organizare judiciara a introdus o serie de prevederi care sunt de natura sa sporeasca automonia decizionala a procurorului si sa atenueze din posibilele efecte negative pe care principiul controlului ierarhic le-ar putea produce asupra activitatii procurorilor:

- a fost abandonata prevederea existenta in vechea lege de organizare judecatoreasca, Legea nr.92/1992, potrivit careia ministrul justitiei avea dreptul sa dea dispozitie scrisa, in mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent sa inceapa, in conditiile legii, procedura de urmarire penala pentru infractiunile despre care avea cunostinta si sa promoveze in fata instantelor judecatoresti actiuni si cai de atac necesare apararii interesului public. O asemenea prevederea apropia prea mult pe ministrul justitiei de activitatea concreta, de speta, a procurorului, efectul fiind crearea unui pericol de politizare a interventiilor ministrului sau numai acela ca interventia sa fie perceputa ca atare in ochii opiniei publice.

- a fost abandonata si prevederea existenta in legislatia anterioara potrivit careia controlul ministrului justitiei asupra activitatii procurorilor se poate concretize si prin aprecierea asupra activitatii, pregatirii si aptitudinilor profesionale ale procurorilor. In prezent, singurul organism cu drept de a veghea asupra pregatirii si aptitudinilor profesionale a procurorilor este Consiliul Superior al Magistarturii.

- a fost reglementata posibilitatea pentru procuror de a contesta in fata Consiliului Superior al Magistraturii  interventia procurorului ierarhic superior, in orice forma, in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei, precum si interventia procurorului ierarhic superior pentru influentarea in orice forma a concluziilor.

- a fost reglementata o anumita continuitate a activitatii procurorului de caz in sensul ca lucrarile repartizate acestuia pot fi trecute altui procuror numai in caz de suspendare sau incetare a calitatii de procuror ori in caz de absenta, daca exista cauze obiective care justifica urgenta si care impiedica rechemarea. Procurorul caruia i-a fost luata o lucrare repartizata poate contesta masura dispusa de procurorul ierarhic superior la Consiliul Superior al Magistraturii.

In concluzie, trebuie retinut ca principiul controlului ierarhic in activitatea procurorilor este retinut in majoritatea legislatiilor iar dispozitiile legale din dreptul intern au evoluat in sensul asigurarii independentei procurorului in adoptarea solutiei intr-un caz concret si in concluziile pe care le pune in fata instantei. Se remarca preocuparea legiuitorului roman de a elimina posibilitatea ca principiul classic al subordonarii si controlului ierarhic sa se manifeste prin implicarea directa a procurorului ierarhic sau, mai grav, a ministrului justitiei, in activitatea curenta a procurorilor, in legatura cu cauzele ce le-au fost repartizate.

3.2. Atributiile Ministerului Public.

Atributiile procurorilor se manifesta in principal in materie penala, rolul acestora in procesul civil fiind diminuat.

Potrivit dispozitiilor legale, procurorii au urmatoarele atributii:

a.            efectueaza urmarirea penala in cazurile si in conditiile prevazute de lege si participa, potrivit legii, la solutionarea conflictelor prin mijloace alternative;

b.           conduce si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, conduce si controleaza activitatea altor organe de cercetare penala[4];

c.            sesizeaza instantele judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale;

d.           exercita actiunea civila, in cazurile prevazute de lege[5];

e.            participa, in conditiile legii, la sedintele de judecata[6];

f.             exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, atributie ce poate fi exerciatata deopotriva in materie penala sau civila[7]

g.            apara drepturile si interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor si ale altor persoane, in conditiile legii;

h.            actioneaza pentru prevenirea si combaterea criminalitatii, sub coordonarea ministrului justitiei, pentru realizarea unitara a politicii penale a statului;

i.              studiaza cauzele care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, elaboreaza si prezinta ministrului justitiei propuneri in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei in domeniu;

j.             exercita orice alte atributii prevazute de lege.