Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Legea generala a vamilor din 15 iunie 1874


Legea generala a vamilor din 15 iunie 1874




Legea generala a vamilor din 15 iunie 1874

Prima lege vamala moderna si sistematizata a fost promulgata la 15 iunie 1874 si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1875[1]. Elaborarea proiectului a durat aproape opt ani, era opera unui colectiv de specialisti care au observat cu precizie elementele economico- financiare ale epocii, ansamblul normelor de drept public si privat, celelalte probleme referitoare la situatia sistemului vamal .




Este de observat ca Romania si-a faurit o lege vamala, expresie de necontestat a suveranitatii statale, cu 3 ani inaintea dobandirii independentei (1877).

Legea cuprindea 11 titluri si 265 articole, tit. VII (art. 166 - 174) fiind intitulat 'Despre contrabanda', iar tit. VIII (art. 175 - 213) 'Despre modul de a proceda in cazurile de infractiuni'. Abia intrata in vigoare a suferit doua modificari prin legile din 4 si 12 aprilie 1875[3]. Alte modificari s-au operat in 1877 ,1880 ,1882 (una dintre cele mai importante) , in 1884 , 1886 si 1889 .

In pofida acestor numeroase modificari, esenta notiunii de contrabanda a ramas aceeasi. Textul art. 166 care o definea nu a fost atins din 1874 si pana in 1905. Potrivit acestuia, 'orice importatiune sau esportatiune savarsita sau tentata in contra dispozitiunilor legii de fata, fie in scopul de a nu se plati drepturile cuvenite fiscului sau de a se eluda o prohibitiune, fie numai spre a se evita indeplinirea unor formalitati, va constitui un fapt de contrabanda'.

Contrabanda avand ca obiect marfuri tarifate sau prohibite, facuta sau tentata in cuprinsul unui port sau unui birou vamal, prin locuri afectate regalmente la operatiuni vamale se pedepsea cu confiscarea marfurilor si cu o amenda egala cu jumatatea valorii acestora, daca erau tarifate, si cu valoarea intreaga daca marfurile erau prohibite. Introducerea frauduloasa a tutunului se sanctiona cu amenda prevazuta in L din 6 februarie 1872, pentru infiintarea monopolului tutunurilor (art. 167).

Contrabanda cu marfuri tarifate sau prohibite, facuta sau tentata in afara unui port sau unui birou vamal, prin locuri ascunse sau interzise trecerii marfurilor se sanctiona cu confiscarea si amenda prevazute la art. 167 la care se adauga confiscarea mijloacelor de transport. Separat delincventii se trimiteau inaintea tribunalelor pentru a fi condamnati la pedeapsa inchisorii (art. 168).

Conform alin. 3 al art. 168 inchisoarea pentru fapta de contrabanda era:

de la 5 zile pana la 3 luni, daca fapta era comisa de mai putin de 3 indivizi;

de la 3 luni pana la un an, daca fapta era comisa de 3 sau mai multi indivizi, constituiti in trupa;

de la 2 ani pana la 5 ani, daca unul sau mai multi faptuitori constituiti in trupa au avut asupra lor arme aparente sau ascunse pe care insa nu le-au intrebuintat.

Daca faptuitorii intrebuintau armele, se aplicau pedepse mai grave prevazute in Codul penal pentru crimele si delictele respective.

Inchisoarea pentru fapta de contrabanda nu se confunda cu inchisoarea ce se aplica in cazurile de introducere frauduloasa de tutunuri, conform legii monopolului asupra acestui produs, celor care nu plateau amenzile.

Contrabanda savarsita sau incercata prin locuri destinate operatiunilor vamale, avand ca obiect marfuri prohibite pentru motive de salubritate, de siguranta publica, sau de protectie a agriculturii ori industriei nationale se sanctiona cu confiscarea si amenda prevazute la art. 167, dar si cu inchisoarea de la 5 zile pana la 3 luni (art. 169).

Aceasta pedeapsa cu inchisoarea se aplica si agentilor vamali care se dovedeau ca au participat cu buna stiinta ori au favorizat intr-un mod oarecare o contrabanda de asemenea natura. Functionarii care din neglijenta lasau sa se strecoare contrabande din categoria celor de mai sus, se pedepseau cu amenda de la 50 la 500 lei.

Contrabanda cu marfuri scutite de drepturi se pedepsea cu amenda de 25 lei, indiferent de locul prin care marfurile erau introduse ori scoase din tara si oricare era valoarea lor (art. 170).

Participantii la contrabanda (instigatori, favorizatori, tainuitori) erau considerati complici indiferent de forma participarii, suportand aceleasi pedepse care se pronuntau contra faptuitorilor (art, 171).

Folosirea in vama a documentelor false prin care se pagubea fiscul de o parte din drepturile lui era considerata inselaciune sau escrocherie pedepsita conform Codului penal (art. 173). Pedeapsa pentru o asemenea fapta nu se confunda cu aceea prevazuta pentru fals. Era vorba de folosirea facturilor, a scrisorilor de trasura, a 'politelor de carico' sau a oricaror acte continand indicatii mincinoase prin care se reusea inselarea bunei - credinte a agentilor vamali si crearea unei pagube.

Art. 172 alin. 1 din lege, prevedea ca urmarirea contrabandei se prescrie in termen de un an de la comitere, iar la alin. 3, erau enumerate probele scrise care se puteau administra in procesele de contrabanda. Aceste probe, se preciza in text, erau suficiente chiar daca marfurile nu se mai gaseau. Intr-o asemenea situatie, confiscarea se inlocuia cu o despagubire in bani.

In lumina acestor texte, desi ele nu precizau expres, contrabanda a fost considerata de practicienii si de teoreticienii vremii ca fiind un delict. Potrivit Codului penal roman de la 1864, in vigoare din 1865, infractiunile se clasificau, in raport de pedepsele ce li se aplicau, in crime, delicte si contraventii. Pentru crime erau prevazute: munca silnica (pe viata sau pe timp limitat), recluziunea (pedeapsa privativa de libertate), detentiunea si degradarea civica. Pentru delicte se aplicau: inchisoarea corectionala (de la 15 zile pana la 2 ani), interzicerea unor drepturi politice, civile sau de familie si amenda de la 126 lei in sus, iar pentru contraventii: inchisoarea politieneasca (de la o zi la 15 zile) si amenda.





Doctrina si jurisprudenta de la sfarsitul secolului al XIX - lea si inceputul celui de-al XX-lea au apreciat ca aceasta clasificare avea semnificatii mult mai profunde decat gradatia pedepselor[9]. Se lua in considerare faptul ca acestea erau prevazute in lege si aplicate la cazuri concrete in raport de perturbarea sociala provocata de infractiune. De asemenea, se aveau in vedere unele criterii identificate in chiar textele

legale dupa care infractiunile aveau fizionomii distincte. Astfel, in privinta delictelor si a contraventiilor, esential era faptul ca in timp ce primele nu

puteau fi concepute in lipsa unei 'intentii culpabile', celelalte se legau doar de faptul material, fiind neglijabil factorul volitiv.

Legea generala a vamilor de la 1874 continea in cuprinsul sau texte de incriminare a doua categorii de infractiuni, respectiv contraventiile vamale si delictul de contrabanda. Dupa unii autori ideea de baza a teoriei infractiunilor vamale era posibilitatea controlului. Daca se producea o frauda cu ocazia prezentarii unei declaratii vamale, legiuitorul era mai indulgent fata de infractiunile descoperite, temeiul constituindu-l prezumtia ca in aceste cazuri incalcarea legii era incidentala, iar nu obisnuinta. Depunerea unei declaratii vamale presupunea efectuarea unui control si prea putini aveau curajul sa infrunte vigilenta functionarilor vamali, deci daca exista o declaratie, infractiunea descoperita era calificata contraventie, mai exact - contraventie de reticenta.

Cand vama nu era sesizata cu o declaratie vamala, chiar neindeplinirea unei simple formalitati constituia un fapt de contrabanda. Prin urmare elementul calificant in materia infractiunilor vamale era declaratia vamala. Daca exista o asemenea declaratie, infractiunea era mai putin grava, adica o contraventie de reticenta, iar daca nu exista o declaratie, infractiunea se considera grava, adica un delict de contrabanda.

Facand o analiza a textelor de incriminare a delictului de contrabanda din L de la 1874 atat din perspectiva stiintei dreptului penal de la acea vreme, cat si a celei prezente, putem ajunge la concluzii interesante. Astfel, obiectul juridic al infractiunii se constituia din relatiile sociale de natura economica privind formarea fondurilor banesti necesare statului pentru functionarea sa. De asemenea, era vorba de relatii sociale privind siguranta publica ce putea fi periclitata prin eludarea prohibitiilor, evitarea formalitatilor legale si chiar de relatii referitoare la ordinea publica pusa in pericol de infractorii constituiti in banda ori inarmati.

Obiectul material il constituiau bunurile (marfurile) sustrase de la impunerea vamala, daca erau din categoria celor tarifate, sau de la efectuarea formalitatilor de vamuire, daca erau din categoria celor prohibite ori scutite de taxe.

Subiectul activ nemijlocit putea fi orice persoana (subiect necircumstantiat), indiferent de cetatenie, domiciliu, profesie etc. Daca faptuitorul era un comerciant sau comisionar, legea prevedea, ca masura de siguranta, privarea pe o perioada determinata sau pentru totdeauna de dreptul de antrepozitare si de facultatea tranzitului si a tuturor celorlalte expeditiuni. De altfel, masura era aplicabila comerciantilor si comisionarilor si pentru complicitate sau instigare (art. 174). Se avea in vedere si subiectul activ plural, respectiv 'indivizii adunati in trupa', ceea ce presupunea trei sau mai multe persoane constituite in banda. Termenul nu era definit in legislatia romaneasca, insa in literatura de specialitate s-a acceptat ca 'trupa' sau 'banda" era o grupare cu o oarecare structurare (organizare interna, lider, distribuirea sarcinilor etc.)[10] si dotare cu mijloacele necesare comiterii infractiunii (arme, mijloace de transport, instrumente de lucru, sisteme de comunicare etc.).

Subiectul pasiv nu putea fi decat statul ale carui interese, in primul rand de ordin financiar, erau afectate prin savarsirea actelor de contrabanda.

Latura obiectiva era exprimata, conform textului de la art. 166, exclusiv printr-o actiune, respectiv aceea de "importatiune' (in sensul de introducere a marfurilor straine in tara) sau de 'exportatiune' (adica scoaterea marfurilor romanesti din tara) in contra dispozitiilor legii vamale. Prin deceniul trei al secolului XX. unii autori[11] erau de parere ca neefectuarea formalitatilor vamale sau nedepunerea declaratiei vamale constituie o inactiune prin care se exprima latura obiectiva a delictului de contrabanda. In realitate, asa dupa cum arata chiar textul incriminator, evitarea indeplinirii unor formalitati, notiune in care se include si nedepunerea declaratiei vamale, era scopul actiunii de import sau export nelegal.

Urmarea imediata sau rezultatul infractiunii de contrabanda era starea de pericol creata in privinta regimului juridic vamal, amenintarea la adresa acestuia. Legea nu conditiona existenta infractiunii de producerea vreunui rezultat material, insa atunci cand infractorii reuseau sa se sustraga de la plata drepturilor cuvenite fiscului se cauza, evident, un prejudiciu care trebuia recuperat. Acesta nu era totusi un element esential al tuturor contrabandelor ci numai al unor modalitati ale delictului, de exemplu contrabanda cu marfuri tarifate.

In privinta laturii subiective s-a admis la vremea respectiva ca elementul constitutiv al acesteia nu putea fi decat intentia calificata prin scopul urmarit de infractori de a nu plati taxele vamale, de a eluda o prohibitie sau de a evita indeplinirea unor formalitati. Cu alte cuvinte, delincventii trebuiau sa aiba reprezentarea ca se sustrageau de la indeplinirea cerintelor legii si sa urmareasca producerea acestui rezultat. Mobilul care ii anima pe faptuitori (dorinta de imbogatire sau, dimpotriva, de supravietuire) nu prezenta nici o importanta din punctul de vedere al legii.

Infractiunea se considera realizata atat in forma tentativei, cat si in cea consumata. Legea vorbea de 'orice importatiune sau exportatiune savarsita sau tentata' si, prin urmare, nu se punea problema vreunei diferente intre cele doua forme. Era suficienta doar o incercare de a importa sau de a exporta marfuri incalcand dispozitiile legii pentru ca infractiunea sa se considere realizata.

O mare parte a doctrinei de la inceputul secolului al XX-lea a admis ca element esential al delictului de contrabanda, clandestinitatea. Elementul clandestinitatii, desi neprevazut in lege, era, dupa unii autori[12], subinteles. Frauda, incalcarea prohibitiei sau evitarea formalitatilor nu se puteau concepe fara clandestinitate.

Totusi ideea s-a epuizat in ciuda sustinatorilor ei, intrucat jurisprudenta a ignorat-o constant. De altfel, o asemenea sustinere teoretica aparea lipsita de orice importanta, stiut fiind ca infractiunile de frauda se savarsesc prin excelenta in conditii oculte.

In afara delictului de contrabanda, L. generala a vamilor de la 1874 incrimina si o seama de contraventii care, in conformitate cu prevederile Codului penal de la 1864, constituiau infractiuni. Desi nu se incadrau in notiunea juridica de contrabanda, vom mentiona cateva dintre acestea, mai cu seama cele referitoare la transporturile navale.



Astfel, art. 67 dispunea pedepsirea cu amenda de la 50 pana la 200 lei a capitanului sau patronului vasului daca nu depunea manifestul incarcaturii in 48 ore de la sosirea in port.

Art. 68 incrimina contraventia constand in deosebirile dintre marfurile mentionate in manifest si cele gasite efectiv pe nava. Daca la bordul navei se gaseau mai putine colete decat in cargo manifest, capitanul sau patronul vasului era amendat cu 50 lei pentru fiecare colet lipsa. Daca se gaseau mai multe colete decat in document, coletele in plus se confiscau. Daca acestea contineau marfuri prohibite se aplica si o amenda de 150 lei pentru fiecare colet in plus. Daca se descopereau la bord, marfuri prohibite, inscrise in manifest sub alte denumiri, in scopul ascunderii naturii lor, marfurile se confiscau, iar incarcatorul culpabil, capitanul sau patronul vasului se pedepsea cu amenda de la 100 la 5.000 lei pentru fiecare 100 kg. marfa.

Orice nava incarcata cu marfa de export trebuia sa aiba la plecare un 'manifest de incarcamant' vizat de biroul vamal, indicand natura si cantitatea marfii. Capitanul sau patronul care contravenea acestei dispozitii se pedepsea cu amenda de la 50 la 200 lei.

Documentele de bord ale navelor care, conform regulamentelor se depuneau la autoritatile insarcinate cu poltia porturilor sau schelelor, nu se restitutau decat dupa ce 'manifestul de incarcamant' era prezentat la biroul vamal si vizat, capitanii de porturi si functionarii de sub ordinele lor care incarcau aceasta interdictie erau amendati cu 500 lei (art. 70).

Potrivit art. 71, capitanii sau patronii de bastimente incarcate pentru export, pe care se descopereau marfuri neinscrise in manifestul prezentat biroului vamal sau inscrise sub denumiri false erau pedepsiti cu amenda de la 500 la 5.000 tei.

Nici o marfa nu se putea descarca din vase sau incarca in ele decat cu permisiunea vamii si in prezenta agentilor vamali. Descarcarea si incarcarea era permisa numai intre rasaritul si apusul soarelui.

Contraventiile la aceste dispozitii se pedepseau cu confiscarea marfii si amenda de 100 lei daca taxele datorate se ridicau la 25 lei sau mai mult si numai cu amenda de 50 lei daca marfa era scutita de taxe.

Tit. VIII al legii (art. 175-213) cuprindea prevederi procedurale referitoare la constatarea si urmarirea infractiunilor vamale, inclusiv a delictului de contrabanda. Astfel, se dispunea ca orice infractiune prevazuta in legea de fata trebuia constatata printr-un proces-verbal dresat indata dupa descoperirea ei (art. 175). Asadar, fiind vorba de o dispozitie imperativa, neintocmirea procesului-verbal conducea la anularea tuturor celorlalte activitati. Cu alte cuvinte, in absenta procesului-verbal de constatare nu putea fi demarata instructia penala.

Potrivit art. 176, cei indrituiti a constata infractiunea de contrabanda si, prin urmare a intocmi procese-verbale erau:

agentii vamilor de orice grad si de orice clasa;

ofiterii, subofiterii si soldatii trupelor insarcinate cu paza frontierelor;

capitanii de port si inlocuitorii lor legali;

primarii comunelor urbane si rurale, subprefectii, polititstii si toti agentii politiei judiciare in genere;

persoanele autorizate legalmente a lucra in numele primarului, subprefectului si politistilor.

Constatarea trebuia facuta de cel putin doi din functionarii desemnati de lege. Daca fapta era constatata de o persoana incompetenta, aceasta trebuia sa semneze procesul-verbal alaturi de cei competenti, chemati sa dreseze actul. In cazul infractiunilor comise in afara unui birou, marfurile si mijloacele de transport trebuiau conduse la cea mai apropiata autoritate vamala.

Conform art. 179, procesul-verbal de constatare trebuia sa cuprinda:

data descoperirii faptei sau faptuitorilor;

locul descoperirii;

numele, prenumele, calitatea si resedinta functionarilor si a persoanelor care luau parte ca descoperitori la redactarea procesului-verbal;

faptele care constituiau infractiuni, textul de lege privitor la ele;

natura, felul, calitatea, cantitatea (dupa greutate, masura sau numar) si valoarea obiectelor confiscate;

numele, prenumele si locuinta faptuitorilor;

cifra amenzii aplicabile;



felul si valoarea obiectelor retinute pentru asigurarea amenzilor;

locul, data si ora incheierii procesului-verbal.

In art. 180 - 183 erau prevazute masuri referitoare la ridicarea documentelor false si anexarea lor la procesul-verbal, cu privire la marfurile ridicate, la cele perisabile si la participarea faptuitorilor la dresarea proceselor-verbale. In rest erau aplicabile prevederile Codului de procedura penata de la 1864.

L. generala a vamilor din 1874 cu modificarile ulterioare s-a aplicat 31 ani, fiind in felul acesta cea mai longeviva in domeniul de care ne ocupam.



Colectiv, Istoria dreptului romanesc, vol.II, Edit. Academiei, Bucuresti, 1987, p. 109. I. Suceava, op. cit., p 109

I Suceava, op. cit. p. 21-22

L. pentru modificarea unor articole din legea vamilor, publicata in Monitorul Oficial nr.76 din 4 aprilie 1875 si L. peniru modificarea unor articole din legea vamilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 83 din 12 aprilie 1875

L. pentru modificarea legii generale a vamilor, publicata in Monitorul Oficial din 18 martie 1877.

Legile pentru modificarea legilor vamale din 15 iunie 1874 si 18 martie 1877, publicatein Monitorul Oficial nr. 35 din 13 februarie 1880 si nr. 58 din 11 martie 1880; L. pentru modificarea legilor vamale, publicata in Monitorul Oficial nr. 70 din 25 martie 1880.

L. pentru modificarea unor dispozitii din legea generala a vamilor publicata in MonitorulOficial nr. 281 din 17 martie 1882.

L. peniru adaugarea unui alineat la art. 8 din legea generala a vamilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 51 din 8 iunie 1884.

Colectiuni de legi si regulamente vamale, Bucuresti, Tipografia Curtii Regale, 1890.

I.V. Merlescu, Drept vamal, Edit.Tip.'Curierul Judiciar', Soc. Anon., Buc. 1924, p, 29.

Gri. Diaconescu, op cit., p. 329.

I.V.Meriescu.op.cit.,p. 127.

I.V.Meriescu.op.cit.,p.128







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate