Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Executarea s1 stingerea obligatiilor


Executarea s1 stingerea obligatiilor




EXECUTAREA s1 STINGEREA OBLIGATIILOR

1. Executarea obligatiilor 1.1. Preliminarii

Cum este si firesc, realizarea scopurilor urmarite de catre partile raportului obligational poate avea loc numai prin indeplinirea drepturilor de creante si executarea obligatiilor corelative.

Acest obiectiv poate fi atins in masura in care, in multiplele raporturi juridice obligationale in care membrii societatii apar ca subiecte de drept, ca parti, se obtine obiectul specific si exact avut in vedere la nasterea acestor raporturi. Aceasta este executarea directa sau in natura a obligatiei care de regula se face de buna voie de catre debitor.




in situatia in care debitorul refuza executarea de bunavoie a obligatiei, creditorul va fi nevoit sa recurga la forta coercitiva a statului pentru executarea silita in natura a acelei obligatii.

Conduita creditorului intr-o atare situatie este determinata de insasi derularea in conditii corespunzatoare a circuitului civil in care, la randul lui devine debitor pentru prestatia pe care trebuie sa o primeasca fie direct, fie prin punerea in manopera a obiectului acestuia. Astfel, potrivit art. 1073 Cod civil, in primul rand 'creditorul are dreptul de a obtine indeplinirea exacta a obligatiei'.

in caz de neexecutare totala sau partiala, sau de executare necorespunzatoare, creditorul 'are dreptul la despagubiri', conform aceluiasi text de lege.

Deci, in cazul in care din diferite motive executarea nu mai este posibila, creditorul va putea pretinde echivalentul prejudiciului suferit, adica prin executarea indirecta, prin despagubiri banesti.

Din cele prezentate rezulta ca executarea obligatiilor se poate realiza pe doua cai: executarea directa sau in natura, sau executarea indirecta sau prin echivalent.

Problematica complexa a executarii obligatiilor in mod reparatoriu, prin echivalent banesc si a daunelor-interese au fost analizate in prima parte a lucrarii noastre privind raspunderea civila.

Ne vom referi in cele ce urmeaza la executarea directa sau in natura a obligatiilor.

in doctrina juridica actuala se afirma imperativ ca executarea in natura a obligatiilor sa constituie un principiu fundamental al dreptului civil.

Executarea in natura a obligatiilor inseamna executarea intocmai a prestatiei insasi la care este indatorat debitorul, prestatie ce nu poate fi inlocuita cu o alta prestatie sau cu despagubiri banesti, fara acordul creditorului.

si este firesc sa fie asa, executarea unei alte prestatii sau chiar o despagubire baneasca acordata pentru a inlocui realizarea in natura a prestatiilor nu poate satisface intocmai interesele creditorului si nici ale participantilor la circuitul civil.

1.2. Executare directa in natura a obligatiilor; plata

Codul civil reglementeaza plata in art. 1092-1121, incluzand-o in cadrul modurilor de stingere a obligatiei. Fa^a de celelalte moduri de stingere a obligatiilor mentionate de art. 1091 Cod civil, plata prezinta particularitatea ca stinge raportul juridic prin executarea obiectului sau, adica realizeaza ceea ce au voit partile.

in mod curent, prin plata se intelege remiterea unei sume de bani.

Spre deosebire, in limbaj juridic, plata constituie modul normal sau firesc de stingere a obligatiilor, deoarece orice obligatie ia nastere pentru a fi indeplinita sau executata. Putem spune deci, ca plata reprezinta executarea voluntara a obligatiei.

Plata poate fi considerata ca un act juridic, adica o operafie juridica care se formeaza intre eel care plateste (solvens) si eel care primeste (accipiens), fiind vorba deci despre o conventie intre persoana care a executat plata si eel care a primit-o.

a) Cine poate face plata?

Potrivit art. 1093 alin. 1 Cod civil, plata poate fi facuta de orice persoana interesata si chiar de o persoana neinteresata. In acest sens, se impun cateva precizari. Astfel:

eel tinut a face plata este debitorul, fie personal, fie prin

reprezentantul sau;

plata poate fi facuta de o persoana tinuta alaturi de debitor, cum ar fi: un codebitor solidar sau pentru debitor, ca de exemplu, un fidejusor;

plata poate fi facuta si de un ter| interesat in efectuarea ei, de exemplu: dobanditorul unui imobil ipotecat poate achita datoria debitorului, pentru ca imobilul sa fie liber de orice sarcina.

Asa cum aratam, plata poate fi facuta chiar de o persoana neinteresata; de exemplu in cazul cand tertul doreste sa-1 gratifice pe debitor, situatie in care se cere si consimtamantul creditorului.

in situatia in care plata este facuta altor persoane decat celor aratate de legiuitor, de principiu nu este valabila.

Cu toate acestea plata este valabila daca:^^^

plata a folosit creditorului (ex. plata facuta unui creditor al creditorului, art. 1096 alin. 2 C.civ.);

plata facuta unui creditor aparent (ex. unui mostenitor care este inlaturat de la mostenire de catre un mostenitor mai apropiat in grad). In acest caz, creditorul real are la indemana o actiune in regres impotriva celui aparent - fara calitati;

notificarea de catre creditor a unei plati facute unei persoane care nu a avut calitatea de a primi. De la principiul ca plata poate fi facuta de orice persoana, exista doua exceptii:

in cazul obligatiilor de a face 'intuituu personae', plata nu poate fi facuta decat de debitorul acestei obligatii, art. 1094 Cod civil;

daca partile au convenit ca plata sa nu fie facuta de altcineva, decat de debitor (art. 1083 Cod civil). Cu privire la executarea unei obligatii de dare, respectiv constituirea sau transmiterea unui drept real, plata trebuie sa fie facuta de proprietarul lucrului, proprietar care trebuie sa aiba capacitatea juridica necesara actelor de dispozitie.

Nerespectarea acestor conditii are drept consecinta nulitatea actului juridic al platii si repunerea partilor in situatia anterioara prin restituirea prestatiilor executate prin plata.

Trebuie facuta mentiunea ca Legea nr. 288/23 mai 2002 prin care se aproba Ordonanta Guvernului 22/2002 cuprinde unele reglementari specifice privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice.

in ceea ce privesc obligatiile de 'a da', sunt prevazute cateva conditii speciale de catre legiuitor.

in primul rand este necesar ca eel ce face plata sa fie proprietarul lucrului dat in plata asa cum prevede art. 1095 C.civ.

Cel ce face plata sa fie proprietarul lucrului dat in plata (art. 1095 C.civ.). Aceasta deoarece prin efectul platii, creditorul trebuie sa devina proprietarul lucrului platit, ceea ce este posibil daca cel ce face plata este el insusi proprietar. Daca aceasta condifie nu este indeplinita, palta este nula

Totusi daca este vorba de sume de bani sau de alte lucruri ce se consuma prin intrebuintare, acestea nu mai pot fi repetite chiar atunci cand cel ce le-a platit nu era proprietarul lor, daca creditorul care a primit plata le-a consumat de buna credinta (art. 1095, alin. 2 C.civ.).

De asemenea, in cazul in care lucrul platit este mobil miscator, revendicarea lui nu este posibila, deoarece se aplica art. 1909 C.civ.

in al doilea rand pentru ca o persoana sa poata face plata in mod valabil este ca cel ce plateste sa fie capabil de a instraina. Daca aceasta conditie nu este indeplinita, plata poate fi anulata, afara daca este vorba de bani sau de alte lucruri ce se consuma prin intrebuintare, care nu mai pot fi repetite, in cazul in care creditorul care a primit plata le-a consumat de buna credinta. ^^'^

Restituirea a ceea ce s-a platit nu opereaza in cazul bunurilor consumptibile si a sumelor de bani intrebuintate de creditorul de buna credinta, chiar daca plata s-a facut de o alta persoana decat proprietarul acelor bunuri sau care era capabila de a instraina (art. 1095 alin.2 Cod civil).

b)  Cui se poate face plata?

in primul rand plata trebuie sa se faca creditorului sau imputernicitului ori aceluia care este autorizat de justitie sau de lege sa primeasca pentru creditor (art. 1096 Cod civil).

Dupa moartea creditorului, plata se poate face mostenitorilor sai, care au devenit astfel, creditori.

Ca efect al contractului de cesiune de creanta, cesionarul dobandeste calitatea de creditor si este indreptatit a i se face plata.

Plata mai poate fi primita de un mandatar al creditorului sau de catre reprezentantul legal (tutore, curator) al creditorului.

Plata se poate face si unui tert desemnat chiar de instanta in cazul validarii unei popriri, in acest caz, plata se va face unui creditor popritor care va fi imputernicit sa primeasca plata.

Daca plata este facuta altor persoane decat cele aratate de legiuitor, in principiu, ea nu este valabila. si totusi plata este valabila in urmatoarele situatii:

cand creditorul ratifica plata facuta unei persoane care nu avea calitatea de a primi;

cand plata a folosit creditorului, de pilda, in situatia in care a fost

facuta unui creditor al creditorului, stingandu-se astfel obligatia pe care creditorul o avea fata de o alta persoana (art. 1096 alin.2, Cod civil);

cand plata a fost facuta unui creditor aparent (de exemplu, unui mostenitor care este inlaturat ulterior de la mostenire de catre un mostenitor mai apropiat in grad. in acest caz, adevaratul creditor se va intoarce cu actiune in regres impotriva celui ce a primit fara calitate);

plata facuta unei persoane cu capacitate restransa de exerci|iu sub

sanctiunea nulitatii relative a actului juridic de plata. c) Ce se plateste (obiectul platii)?

Conform art. 1100 Cod civil „creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decat acela care i se datoreste, chiar cand valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare'.

Asadar, plata trebuie sa constea in executarea intocmai a obligatiei asumate. Daca se executa o alta prestatie decat obiectul obligatiei, chiar daca este acceptata de creditor, aceasta nu este o plata, ci o dare in plata.

In legatura cu obiectul obligatiei se impun cateva precizari.

Astfel, daca obiectul obligatiei consta in a da un bun cert, debitorul este eliberat prin predarea lui in starea in care se gasea la momentul predarii. El nu va raspunde la pieirea bunului sau de stricaciunile pe care acestea le sufera daca nu s-au produs prin fapta sa ori a persoanelor pentru care este tinut sa raspunda, cu exceptia cazului cand deteriorarile s-au produs dupa punerea sa in intarziere.

Chiar si cand a fost pus in intarziere nu va raspunde daca va dovedi ca bunul ar fi pierit si ia creditor (art. 1156 alin.2 Cod civil).

Daca obiectul obligatiei de a da se refera la bunuri de gen, debitorul nu poate fi liberat de predare prin pierdere, prin pieirea sau stricaciunea lor, intrucat genera non pereunt.

d) Principiul indivizibilitatii platii

Potrivit acestui principiu debitorul trebuie sa plateasca datoria in intregime, deci plata este integrala. Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, chiar in ipoteza unei datorii divizibile (art.l 101 Cod civil).

Principiul indivizibilitatii comporta unele exceptii:

daca prin conventia partilor se stabileste ca plata sa fie divizibila;

in cazul decesului debitorului care lasa mai multi mostenitori, datoria se divide intre ei, fiecare platind pro parte, cu exceptia situatiei cand obligatia este indivizibila (art. 1060 corob. cu art.l0'57si 1058 Cod civil);

in caz de stingere a obligatiei prin compensatie, creditorul obligatiei celei mai mare va primi o plata partiala;

in ipoteza cand in locul debitorului datoria este platita de fldejusori: fidejusorii au beneficiul de diviziune si fiecare va plati partea din datorie ce i se cuvine (art. 1674 Cod civil);





daca instanta acorda termen de garantie, ea poate esalona plata (art. 1101 alin.2 Cod civil);

posesorul unei cambii, bilet la ordin sau cee, nu poate refuza o plata partiala caci atunci intreaga creanta ramane neplatita si eventuala insolvabilitate a debitorului va fi suportata de semnatarii titlului, impotriva carora posesorul va avea drept la actiune pentru intreaga suma.

e) Plata sumei numerice aratata in contract^^^

Obligatia ce rezulta dintr-un imprumut de bani este intotdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract. Daca intervine o sporire sau scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflate in curs in momentul platii (art. 1578 Cod civii). Deci nu se primeste teoria impreviziunii.

Astfel art. 1578 Cod civil se refera la contractul de imprumut, in practica judiciara si in literatura juridica se considera insa ca solutia se aplica la toate obligatiile patrimoniale, cu mentiunea ca teoria impreviziunii se refera la domeniul contractual, deci nu si la cel delictual.

Prin art. 10 lit.f din Ordonan|a Guvernului nr.21/1992 referitoare la protectia consumatorului se dispune ca la incheierea contractului trebuie sa se prevada obligatia de a plati pentru produsele sau serviciile prestate, in sume stabilite cu exactitate in prealabil, majorarea pretului stabilit inifial fiind posibila „numai cu acordul consumatorului'.

In acest fel se aplica solutia din art. 969 alin.2. Cod civil, in sensul ca revocarea conventiilor se face cu consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege, in acest sens, Ordonanta nr.21/1992 se pare ca nu cunoaste teoria impreviziunii. Problema se poate pune si in alte contracte.

In contractele intemationale partile folosesc unele clauze de adaptare a contractului, pentru a se pune la adapost de fluctuatiile monedei in care se face plata (clauza aur, clauza de plata in valoare aur, clauza valutara etc.).

in contractul intern, se poate pune intrebarea daca nu s-ar putea folosi pentru a evita eventualele deprecieri monetare, o clauza in sensul ca trebuie sa se plateasca o suma cu care sa se poata cumpara o anumita cantitate de bunuri, de exemplu, grau, care se putea cumpara cu suma prevazuta in contract la data incheierii. Deci, daca se poate folosi o clauza care sa asigure plata la scadenta a unei valori cat mai apropiata de valoarea instrainata sau imprumutata. Raspunsul este afirmativ,

f) Data platii

Plata trebuie sa se faca la data stabilita. Momentul platii este acela cand datoria a ajuns la scadenta si creditorul poate sa o ceara, deci a devenit exigibila.

Problema exigibilitatii se rezolva diferit, in functie de modul de executare a obligatiilor. In cazul obligatiilor cu executare imediata, plata este exigibila din chiar momentul nasterii creantei. Daca obligatia este cu termen, plata este exigibila la implinirea termenului stabilit de consum acord de catre parti.

Termenul poate fi stipulat in favoarea oricareia dintre parti sau in interesul ambelor parti. Daca nu s-a prevazut in contract in interesul carei parti este stipulat termenul, se prezuma ca este in favoarea debitorului (art. 1024 Cod civil). In situatia in care termenul a fost stabilit in favoarea debitorului, acesta poate face plata si anticipat, iar creditorul este obligat sa o primeasca. Daca termenul este stabilit in favoarea creditorului, se poate face plata anticipat dar numai cu consimtamantul acestuia.

Uneori legea precizeaza ca termenul a fost stabilit in favoarea creditorului (art.1616 Cod civil depozitul se restituie la cererea deponentului, chiar daca a fost stipulat in contract un termen de restituire).

Daca termenul a fost stabilit in favoarea ambelor parti (un contract de imprumut cu dobanda) plata trebuie facuta la acel termen.

In cazul executarii cu intarziere, creditorul are drept la despagubiri, pentru daunele produse prin neexecutarea la termen a obligatiei. Acordarea despagubirilor este conditionata de prealabila punere in intarziere a debitorului.

g) Locul platii

Potrivit art. 1104 Cod civil, plata trebuie facuta la locul convenit de parti. Daca partile nu au stabilit locul platii, ea se va face la domiciliul debitorului (art. 1104 alin.3 Cod civil), deci plata este cherabila.

Daca plata se face la domiciliului creditorului, atunci ea este portabila.

Cand plata se refera la un bun cert si partile nu au prevazut locui platii, aceasta se va face la locul situarii bunului respectiv.

Determinarea locului platii are o dubla semnificatie juridica. In primul rand, in raport de locul platii se stabilesc cheltuielile de transport, in al doilea rand, in dreptul international privat si in dreptul comertului international executarea obligatiilor este reglementata de legea locului de unde urmeaza a se face plata (lex loci solutionis sau executionis).

h) Imputatia platii

Imputatia platii intervine atunci cand un debitor are de platit mai multe datorii, obligatii care au ca obiect bunuri de aceeasi natura, fata de acelasi creditor.

Daca debitorul plateste creditorului o suma de bani sau o alta cantitate de bunuri fungibile neindestulatoare pentru a acoperi toate datoriile, se ridica problema - care dintre datorii se va stinge?

Imputafia platilor se stabileste, de regula, pe cale conventionala, iar in lipsa acesteia poate fi decisa de catre una din parti.

Primul care poate decide asupra carei obligatii se imputa plata efectuarii este debitorul (art.l 110 Cod civil).

Posibilitatea pe care o are debitorul de a face imputatia platii este limitata, in sensul respectarii urmatoarelor reguli:

plata sa fie suficienta pentru a stinge intreaga datorie;

daca o datorie este ajunsa la scadenta (exigibila) si alta nescadenta, debitorul nu poate sa impute plata asupra datoriei care nu a ajuns la termen deoarece s-ar face o plata anticipata, lara acordul creditorului, ceea ce nu-i este posibil daca termenul a fost stipulat in favoarea creditorului;

daca scadenta este producatoare de dobanzi si debitorul datoreaza, deopotriva, dobanzile si suma imprumutata, plata se imputa mai intai asupra dobanzilor, cu exceptia cazului cand creditorul este de acord sa fie imputata asupra capitalului (art.llU Cod civil).

Creditorul are dreptul de a decide care dintre datorii se va stinge si aceasta o face, de obicei, prin chitanta pe care o libereaza debitorului.

Debitorul este tinut de imputatia facuta de creditor si nu o poate contesta decat atunci cand creditorul 1 -a surprins sau 1 -a Indus in eroare prin manoperele pe care le-a folosit (art.l 112 Cod civil).

Daca nici una din par|i nu a iacut imputatia, aceasta se va face dupa dispozitiile din Codul civil (art.l 113 Cod civil).

Astfel, imputatia legala se realizeaza dupa urmatoarele reguU:

daca o datorie este ajunsa la scadenta, iar cealaha nu este exigibila, plata se imputa mai intai asupra datoriei ajunsa la scadenta;

daca toate datoriile au ajuns la scadenta, imputafia platii se face mai intai asupra aceleia care este mai oneroasa (de exemplu, o datorie garantata prin ipoteca);

daca toate datoriile au ajuns la scadenta si sunt la fel de oneroase, imputafia platii efectuate se va face mai intai asupra celei mai vechi;

daca toate datoriile sunt scadente, la fel de oneroase si de vechi, imputatia platii se va face proportional asupra fiecareia dintre ele;

imputatia platii se va face mai intai asupra dobanzii si apoi asupra sumei datorate, in acest caz, creditorul va primi o plata partiala, ca o exceptie de la principiul indivizibilitatii platii.

i) Dovada platii

Plata are ca efect liberarea debitorului de obligatia asumata, in caz de litigiu, cel care reclama trebuie sa dovedeasca pretentiile (art.l 169 Cod civil), in unele cazuri, faptul platii este prezumat de lege.

Astfel, potrivit art.l 138 Cod civil, remiterea voluntara a titlului original facuta de creditor debitorului da proba liberatiunii, iar remiterea voluntara a copiei legalizate a titlului prezuma, pana la proba contrarie, remiterea de datorie sau plata.

Asadar, daca se remite titlul constatator al creantei care este un inscris sub semnatura privata, se prezuma absolut liberarea sa prin plata sau prin remitere de datorie, deoarece actul sub semnatura privata exista intr-un singur exemplar.

Daca se restituie titlul constatator al creantei care este un act autentic, prezumtia de liberare este relativa deoarece se pot face copii legalizate.

in toate celelalte cazuri, creditorul va elibera debitorului o chitanta liberatorie, prin care sa se ateste plata efectuata. j) Oferta reala urmata de consemnatiune

Debitorul are nu numai obligatia de a plati, dar el are si dreptul subiectiv de a efectua plata pentru a nu suporta consecintele neexecutarii. in situatia in care debitorul desi doreste sa faca plata, totusi creditorul o refuza, el poate sa-i faca o oferta reala de plata urmata de consemnatiune.

Aceasta posibilitate legala (art. 1114-1121 Cod civil si art.586-590 Cod procedura civila) pe care o are debitorul se intemeiaza pe ideea ca plata nu este numai o obligatie pentru debitor, ci si un drept subiectiv. Oferta reala se face printr-o somatie pe care o adreseaza debitorului sau, prin intermediul executorilor judecatoresti, de a primi plata datoriei.

Daca el refuza acceptarea platii, debitorul poate consemna lucrul la dispozitia creditorului, iar daca prestatia consta intr-o suma de bani, consemnarea se va face la C.E.C.

k) Opozitia la plata

Opozitia la plata consta intr-o interventie pe care o face cineva catre debitor de a nu efectua plata pe care o datoreaza fara consimtamantul lui sau prezenta sa. In acest caz debitorul ce a primit opozitia este obligat sa se abtina de a face plata in caz contrar acesta va trebui sa o repete.

Opozitia la plata poate fi facuta de urmatoarele persoane:

un creditor ai aceluiasi debitor: astfei, creditorii unei mosteniri acceptata sub beneficiu de inventar fac opozitia ia plata, mostenitorului, sa nu procedeze la pia^a pana nu sunt toti prezenti;

titularul unui titlu la purtator pierdut sau furat;

creditorul creditorului (creditorul propriu), in cazul popririi, catre tertul poprit (debitorul), ca acesta din urma sa nu plateasca creanta creditomlui sau (popritul). 1. 3. Executarea silita in natura a obligatiilor

Daca debitorul nu executa de buna voie obligatia, deci nu face plata, creditorul poate apela ia executarea silita in natura sau prin echivalent banesc. Deci in primul rand creditoml poate recurge la mijloacele legale pentru a-1 sili sa-si execute in natura obligatia.

Orice creditor are astfel dreptul sa ceara debitorului executarea obligatiei in natura sa specifica voluntar sau silit.

Numai in cazul in care executarea in natura a obligatiei nu mai este posibila, executarea obligatiei se face prin echivalent, adica prin acordarea de despagubiri creditorului pentru prejudiciul suferit datorita neexecutarii in natura a obligatiei.

Executarea silita in natura a obligatiilor intuitu personae nu este posibila, in cazul acestor obligatii se aplica principiul conform caruia nimeni nu poate fi silit sa execute un fapt strict personal, deoarece ar constitui o restrangere a libertatii sale personale.



Obligatiile intuitu personae nu pot fi executate de asemenea in natura lor specifica de catre o alta persoana, pe cheltuiala debitorului.

in consecinta, obligatiile intuitu personae nu pot fi executate decat prin echivalent.

in principiu, toate obligatiile pot fi executate in natura. Neexecutarea unei obligatii pozitive inseamna de fapt, o abstentiune, un act negativ, in timp ce neexecutarea unei obliga|ii negative comporta un act pozitiv, care va fi adesea o violare a contractului.

in cazul obligatiilor pozitive, de a da, exista rnai multe posibilitati, dupa cum obiectul consta intr-o suma de bani, intr-un bun individual determinat sau bunuri generice. Cand obligatia de a da se refera la o suma de bani, creditoml poate sa transforme in bani bunurile debitorului, pe calea executarii silite, prestatia fiind susceptibila oricand de executare in natura chiar si fara concursul debitomlui (vezi T.R.Popescu, P. Anca „Teoria generala a obligatiilor', Ed.stiintifica, Buc,1968,p,314.)

Daca obligatia de a da are ca obiect un bun individual determinat, debitorul trebuie sa execute, de fapt, doua obligatii: de a constitui sau de a transmite un drept real si de a preda lucrul. Prima obligatie se executa, de regula, in momentul realizarii acordului de vointa (vezi C.Stanescu, C.Birsan op,cit.p.319).

Ca atare, obligatia de a transmite sau de a constitui dreptul de proprietate ori alt drept real se poate executa in natura.

Cea de-a doua obligatie, aceea de predare a lucrului este o obligatie de a face, care va putea fi executata in natura pe cale silita numai daca bunul se regaseste la debitor.

in situatia bunurilor de gen, obligatia de a da, se executa in momentul individualizarii lor, care se face, de obicei, odata cu predarea. In acest caz, creditorul poate alege una din cele trei posibilitati: sa ceara executarea silita in natura daca este posibil sa procure din alta parte pe contul debitorului aceeasi cantitate de marfa , recuperandu-si pretul din vanzarea bunurilor debitorilor; fie sa accepte executarea prin echivalent, adica plata de despagubiri.

Astfel, creditorul poate obtine executarea silita in privinta obligatiei de facere, in toate cazurile in care aceasta obligatie poate fi executata fara ca debitorul sa fie constrans personal, adica fara sa fie in joc libertatea sa (vezi Liviu Pop, op.cit.p.486-487).

in motivarea aceleiasi idei, se poate invoca art. 1077 Cod civil care dispune ca nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate sa fie autorizat a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului. Este evident ca, obligatiile de facere pot fi executate si prin alte modalitati, nu numai prin echivalent banesc, asa cum s-ar parea ca rezulta din art. 1075 Cod civil.

Prin ea insasi, abstentiunea poate fi interpretata in mod diferit, in materie contractuala; inaintea determinarii daca o abtinere antreneaza raspunderea debitorului, trebuie sa incepem prin a stabili daca in virtutea contractului, debitorul este obligat sa actioneze sau nu. in acelasi timp, trebuie sa se tina cont de faptul ca, din obligatiile ce revin partilor nu sunt numai cele prevazute in contract, ci si acelea impuse de echitate, de obicei si de lege (art.970 alin.2 Cod civil).

Chiar si in privinta obligatiilor de non facere exista argumente in sustinerea ideii ca acestea pot fi executate in natura, pe alte cai, in masura in care nu sunt indeplinite de debitor.

Astfel potrivit art. 1076 Cod civil „creditorul poate cere a se distruge ceea s-a facut, calcandu-se astfel obligatia de a nu face si poate cere a fi autorizat a distruge el insusi, cu cheltuiala debitorului, afara de dezdaunari'.

Prin folosirea acestei posibilitati recunoscuta creditorului, se ajunge de fapt, la executarea obligatiei negativa ce-i incumba debitorului. in cazul cand creditorul nu apeleaza la aceste posibilitati de executare silita sau cand aceasta nu se poate realiza se aplica art. 1075 Cod civil potrivit caruia „orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului'.

1. 4. Cu privire la daunele cominatorii

In situatia in care debitorul obligatiei refuza executarea in natura a unei obligatii de a face sau de a nu face, mai ales a celor intuituu personae practica judiciara a creat un mijloc de constrangere patrimoniala a acestuia. Acest mijloc este alcatuit din sistemul daunelor cominatorii.

Asa cum au fost definite in doctrina daunele cominatorii constau intr-o suma de bani pe care debitorul trebuie sa o plateasca creditorului de regula, pentru fiecare zi de intarziere sau prin raportare ia alte unitati de timp, pana la executarea, obligatiei (vezi Liviu Pop, op.cit., pag.486-487).

Stabilirea lor are loc prin hotarare judecatoreasca. Daca debitorul persista in atitudinea lui contrara obligatiilor ce le are, instanta judecatoreasca poate mari, la cerere cuantumul lor, pana se infrange rezisten|a debitorului.

Daunele cominatorii apar astfel ca fiind o masura de constrangere, un mijloc indirect de determinare a debitorului sa-si execute obligatiile. De aceea, recurgerea la acest mijloc de constrangere este admisibila numai in cazul obligatiilor. in mod firesc ele nu pot fi acordate in ipoteza obligatiilor care au ca obiect prestatia de a da o suma de bani deoarece acestea sunt producatoare de dobanzi.

Daunele cominatorii nu pot fi acordate chiar in cazul obligatiilor de a face si a nu face in urmatoarele cazuri:

a)     Cand executarea lor in natura nu mai este posibila;

b)     Atunci cand debitorul refuza de a executa obligatia ferm si definitiv exprimat, in acest mod urmand a se angaja raspunderea pentru neexecutare, debitorul fiind obligat sa repare prejudiciul cauzat creditorului.

Daunele cominatorii prin natura lor nu au valoare de despagubiri ci un caracter reparator. In acest sens nu este necesar pentru acordarea lor ca creditorul sa fi suferit un prejudiciu si sa dovedeasca existenta si intinderea lui.

Reprezentand un mijloc de constrangere patrimoniala indirecta a debitorului, dupa executarea obligatiei, creditorul este obligat sa restituie sumele primite cu acest titlu, deoarece, daca le-ar retine s-ar imbogati fara justa cauza, in dauna debitorului. Creditorul poate fi autorizat sa pastreze aceste sume, partial sau in totalitate, cu titlu de daune-interese compensatorii, in functie de intinderea prejudiciului.

in situatia in care se solicita executarea silita a daunelor cominatorii, recunoscute printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, instanta judecatoreasca va stabili cuantumul exact al despagubirilor datorate pentru neexecutare, executare cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei si va valida numai pentru aceasta suma.

Acest punct de vedere se intemeiaza pe ideea ca despagubirea, nu poate depasi aceasta valoare, fara a constitui o pedeapsa civila in favoarea creditorului care s-ar imbogati fara cauza (sectia a Ill-a. civila, decizia nr. 294-24.03.1995).

in principiu daunele cominatorii se datoreaza de cel obligat din ziua stabilita de instanfa de judecata. Sunt insa frecvente cazurile in care, in functie de anumite imprejurari daunele cominatorii curg de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas definitiva.

Cu toate ca debitorul cunoaste ca sumele pe care este obligat sa lei' plateasca ii vor fi restituite, sistemul daunelor cominatorii este deosebit de eficace, deoarece patrimoniul lui fiind limitat nu va putea rezista timp indelungat la plata unor sume de bani care cresc zilnic sau la intervale de timp, chiar daca aceasta plata este provizorie.

2. Stingerea obligatiilor 2.1. Precizari

Temeiul legal al acestei institutii juridice il gasim in Cap. Ill, din titlul III al Codului civil intitulat: „Despre stingerea obligatiilor'.

Astfel potrivit art. 1091 din acest capitol obligatiile se sting prin: plata, novatie, remitere voluntara, compensatie, confuziune, pierderea lucrului, anulare sau resciziune, efectul conditiei rezolutorii si prescriptive.

Analiza textului articolului citat suscita unele discutii.

Asa cum am vazut, in primul rand plata este modul firesc de stingere a obligatiilor, deoarece conduce la realizarea dreptului de creanta a creditorului.

in ceea ce priveste novatia, in al doilea rand, ea este, un mod de transformare a obligatiilor si nu de stingere a acestora.

si in fine, nulitatea si rezolutiunea due la desfiintarea dreptului si obligatiei, iar prescriptia extinctiva nu duce la stingerea dreptului subiectiv, ci la pierderea dreptului material la actiune.

in concluzie raman ca moduri de stingere a obligatiilor propriu-zise: compensatia, remiterea de datorie, confuziunea, darea in plata si imposibilitatea fortuita de executare.

in literatura juridica de specialitate s-au propus doua criterii pentru clasificarea modului de stingere a obligatiilor^^^.

a)         Moduri de stingere a obliga|iilor care implica manifestarea de vointa a partilor pentru a inceta raportul juridic obligational: remiterea de datorie, compensatia conventionala; altele sunt moduri de stingere a obligatiilor care opereaza independent de vointa partilor: imposibilitatea fortuita de executare si confuziunea.

b)                Dupa cum stingerea obligatiei duce ori nu la realizarea creantei creditorului.

sunt dupa acest criteriu moduri care conduc la realizarea creantei creditorului: compensatia, confuziunea si darea in plata;

cele care nu conduc la realizarea creantei creditorului, remiterea de datorie si imposibilitatea fortuita de executare.

2. 2. Compensatia

Compensatia este modul de stingere a doua obligatii reciproce intre doua persoane, pana la concurenta celei mai mici dintre ele.

in legatura cu domeniul de aplicare, in conformitate cu prevederile art. 1143-1153 Cod civil independent de izvorul lor, compensatia se aplica tuturor obligatiilor, cu exceptiile prevazute de art. 1147 Cod civil, nu opereaza:

daca se pretinde restituirea unui bun ce a fost luat pe nedrept de proprietar, nu i se poate opune compensatia unei datorii pe care o avea fata de cel ce si-a insus;it bunul;

cand se pretinde restituirea unui depozit neregulat, adica a unor bunuri fungibile care au fost date in depozit si au fost consumate de depozitar. Depozitarul nu va putea opune compensatia daca deponentul are o datorie fata de acesta; depozitarul va fi obligat sa restituie deponentului bunuri de aceeasi cantitate si calitate cu cel care a constituit obiectul depozitului.

cand creanta este insesizabila, adica nu poate fi urmarita, de exemplu pensia de intretinere nu se poate compensa cu o alta suma de bani pe care o are de platit beneficiarul pensiei catre cel obligat la pensie de intretinere.

a) Compensatia legala. Compensarea legala opereaza de drept, in puterea legii, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege:

reciprocitatea obligatiilor intre cele doua parti fiecare avand calitatea de creditor si debitor, una fata de alta;

creantele sa aiba ca obiect bunuri fongibile;

creantele ce urmeaza a se compensa sa fie certe, deci sa nu se conteste existenta lor, din punct de vedere juridic;

creantele reciproce sa fie lichide, sa se cunoasca exact valoarea lor;

creantele reciproce sa fie exigibile, adica sa fi ajuns la scadenta. in practica judiciara s-a stabilit ca, in mod corect, instantele au aplicat compensatia de drept intre cele doua creante reciproce (ce partile din proces le datoreaza una alteia). Astfel, a operat compensatia legala intre suma de 2.098.533 lei, datorata de intimata recurentului in baza titlului executoriu - decizia civila nr. 175/A/l9.04.1994 a Tribunalului lalomija si suma de 2.467.448 lei datorata de recurent intimatei in baza a doua decizii de imputare, care, comunicate, constituie titlu executoriu. Compensatia legala a operat pana la concurenta celei mai mici.



Daca una din obligatii este afectata de termen, nu poate opera compensatia, caci debitorul nu poate fi obligat sa plateasca inainte de termen. Daca sunt indeplinite aceste conditii cele doua datorii se sting reciproc, pana la concurenta calitatilor lor respective (art. 114 Cod civil).

Daca intre par^i mai multe datorii reciproce, compensarea se va face dupa regulile aplicabile imputa^iei platii.

Odata cu creantele se sting si accesoriile si garantiile adica asa cum am vazut privilegiile, gajul si ipoteca.

in cazul ca exista litigii intre parti, compensatia trebuie invocata formal de parat, altfel el poate fi obligat sa plateasca, desi el este creditoml reclamantului.

Desi compensatia opereaza de drept, ea va fi desfiintata daca partile au savarsit acte incompatibile cu stingerea obligatiilor prin compensatie.

b)        Compensatia conventionala. Acest mod de compensatie opereaza prin conventia partilor, in situatia in care nu sunt indeplinite conditiile compensatiei legale. Efectele compensatiei conventionale se produc din momentul incheierii conventiei partilor si sunt aceleasi ca si in cazul compensatiei legale.

c)         Compensatia judecatoreasca. Daca cele doua creante nu sunt lichide si nici nu au ca obiect bunuri fungibile, instanta de judecata va aprecia si va putea decide stingerea datoriilor pana la concurenta celei mai mici.

Efectele compensate! judecatoresti se produc din momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a produs compensatia.

in general, compensatia stinge obligatiile reciproce ca si plata. Aceste obligatii se sting in momentul cand exista deodata si pana la concurenta cotitatilor lor (art.l 144 C.civ.). Odata cu creantele se sfing si ac­cesoriile si garantiile lor, adica privilegiile, gajul, ipoteca.

Daca sunt mai multe datorii compensabile, datorate de aceeasi persoana, se urmeaza, pentru compensatie, regulile stabilite pentru imputatia platii de art. 1133 C.civ.

in cazul ca exista litigiu intre par^i, compensatia trebuie invocata formal de parat, altfel el poate fi obligat sa plateasca, desi si el este creditorul reclamantului.^^^

2. 3. Confuziunea

Este un alt mod de stingere a obligatiilor civile care consta in intrunirea in aceeasi persoana, atat a calitatii de creditor si de debitor, in cadrul aceluiasi raport juridic obligational (art. 1154 Cod civil).

De obicei, confliziunea apare in cazul cand creditorul mosteneste pe debitor sau invers.

in situatia persoanelor juridice, confuziunea poate sa apara ca efect al reorganizarii prin comasare sub forma absorbtiei. Confuziunea produce efecte atat raportului juridic obligational cat si asupra garantiilor si accesoriilor sale. Cu toate acestea daca, de pilda, confuziunea opereaza numai in persoana fidejusorului se va stinge numai obligatia accesorie de garantare a creantei, iar obligatia principala a debitorului va exista in continuare.

in cazul obligatiilor solidare si indivizibile confuziunea se produce in mod partial numai cu privire la partea codebitorului care a devenit prin confuziune creditor.

2. 4. Darea in plata

in doctrina juridica, darea in plata este definita ca acel mijloc de stingere a obligatiilor care consta in acceptarea de catre creditor, ia propunerea debitorului, de a primi o alta prestatie in locul celei pe care debitorul era obligat sa o execute^^^.

Deci darea in plata se poate face numai cu consimtamantul creditorului, el neputand fi tinut sa plateasca un alt lucru decat cel ce i se datoreaza, chiar atunci cand valoarea lucrului oferit este egala sau mai mare (art. 1100 Cod civil).

Acceptarea inlocuirii prestatiei initiale de catre creditor, pentru a fi vorba de o dare in plata, trebuie sa fie concomitenta cu plata. Daca acordul lui intervenit, la propunerea debitorului, inainte de momentul executarii, nu mai sunt in prezenta darii in plata, in acest caz se realizeaza novatia prin schimbare de obiect.

in concluzie putem spune ca darea in plata opereaza ca o variants a platii si deci, in principiu, produce aceleasi efecte.

in cazul in care insa, prestatia initiala a constat in plata unei sume de bani, iar creditorul accepta in locul ei plata unui lucru, darea in plata apare ca o vanzare-cumparare. Totusi, darea in plata se deosebeste de vanzare prin urmatoarele:

a)                   vanzarea-cumpararea se face la un pret, care este intotdeauna o suma de bani; darea in plata se poate efectua fara existenta unui pret, cand de pilda, o obligatie de a face este stinsa prin plata unui lucru;

b)                vanzarea-cumpararea poate avea ca obiect bunuri viitoare; in schimb, darea in plata nu poate opera fara transferul proprietatii si predarea lucrului concomitent cu acceptarea de catre creditor a inlocuirii prestafiei initiale. Ori, transferul proprietatii si predarea bunurilor viitoare poate avea loc numai la o data ulterioara, pe masura realizarii lor.

Pentru valabilitatea ei, darea in plata trebuie sa indeplineasca si condi|iile generale de valabilitate a oricarei plati. De asemenea, atunci cand se infatiseaza ca o vanzare-cumparare, este supusa acelorasi cerinte legale si conditiile de validitate ca si vanzarea in functie de regimul juridic al bunului dat in plata.

in doctrina juridica s-au exprimat mai multe opinii^''°.

a)     Daca debitorul nu este proprietarul bunului, darea in plata urmeaza sa fie rezolvita pentru neindeplinirea obligatiei asumate, ceea ce face sa subsiste vechiul raport juridic obligational, cu toate garantiile si accesoriile lui. Se considera ca aceasta este doctrina traditionala. Art. 1683 C.civ. dispune ca daca creditorul primeste de buna voie un imobil sau alt lucru in plata datoriei principale, cautionatorul (fidejusorul) ramane liberat, chiar cand creditorul a fost evins din acei lucru, deci garantia obligatiei vechi nu se mentine.

b)    Intr-o alta parere, se considera ca darea in plata este o novatie prin schimbare de obiect, care se executa imediat. De aici rezulta ca daca creditorul fata de care s-a facut plata este evins din imobilul dat in plata, debitorul va fi obligat la garantia ce-i incumba in baza noii obligatii; actiunea vechii obligatii nu mai poate fi pusa in miscare de catre creditorul evins, deoarece darea in piata este o novatie. In aceasta parere, deci, debitorul este tinut sa garanteze pe creditor asa cum sunt |inuti vanzatorii sa garanteze pe cumparatorii evinsi.

2. 5. Remiterea de datorie

Remiterea de datorie este definitiva a fi un contract prin care creditorul renunfa de a-si valorica creanta pe care o are impotriva debitorului, renuntare care se face cu consimtamantul debitorului.

Asadar, remiterea de datorie nu este un act juridic unilateral chiar daca semnifica renuntarea la un drept pentru ca este necesar acordul debitorului.

Din momentul realizarii acordului de vointa dintre creditor si debitor se stinge raportul juridic obligational, iar pana in momentul acceptarii ofertei de remitere de datorie facuta de creditor, acesta poate sa o retraga.

Remiterea de datorie se poate face si printr-un act juridic mortis causa respectiv - testament - care poate fi acceptat sau nu de catre debitor.

Asa cum se observa remiterea de datorie se poate face in primul rand, printr-un act inter vivos (contract) cu titlu gratuit. Astfel, remiterea de datorie este calificata ca o donatie indirecta si este supusa tuturor dispozitiilor specifice acesteia cu privire la: revocare, raport, reductiune. In privinta formei, nu se cere ca remiterea de datorie sa se faca in forma inscrisului autentic, forma necesara contractului de donatie ca o conditie ad validitaem^'^

In al doilea rand, atunci cand remiterea de datorie se dovedeste cu chitanta fictiva pe care o elibereaza creditorul debitorului sau, chitanta in care se precizeaza ca s-a platit datoria, fie cu un inscris care sa contina conventia intervenita intre creditor si debitor, prin care creditorul declara ca renunta la datorie, iar debitorul consimte la acesta.

In cazul neintocmirii acestor inscrisuri, se aplica si in momentul remiterii de datorie prezumtiile de liberare a debitorului, stabilite prin art. 1138 Cod civil, dupa cum urmeaza:

daca se remite debitorului titlul original constatator al creantei care este un inscris sub semnatura privata se prezuma in mod absolut liberarea debitorului de plata;

daca se remite debitorului titlul original al creantei care este un inscris, autentic sau copia legalizata a unei hotarari judecatoresti investita cu formula executorie, prezum|ia de liberare a debitorului este relativa.

Remiterea de datorie are ca efect stingerea atat a raportului obligational, cat si a garantiilor ce-1 insoteau.

Daca au existat mai multi debitori solidari remiterea de datorie facuta unuia dintre codebitori libereaza si pe ceilalti, cu exceptia cazului cand creditorul si-a rezervat dreptul de a le pretinde executarea obligatiei, scazand partea ce revenea debitorului gratificat. In cazul garantiilor personale, remiterea de datorie facuta unuia dintre fldejusori nu libereaza nici pe debitorul principal si nici pe ceilalti fidejusori.^^^

2. 6. Imposibilitatea fortuita de executare

Potrivit art. 1156 Cod civil, debitorul este liberat in caz fortuit si de for^a majora, cu condifia ca pieirea obiectului obligatiei sa fi avut loc iara culpa debitorului si inainte sa fi fost pus in intarziere. Chiar daca va fi pus in intarziere debitorul va fi eliberat daca va dovedi ca lucru respectiv ar fi pierit in posesia creditorului.

Deci obligatia se stinge cand executarea ei a devenit imposibila datorita unui caz fortuit sau de forta majora, deci independent de vreo culpa din partea debitorului.

Acest mod de stingere a obligatiilor este propriu obligatiilor care au ca obiect prestatia de predare a unui bun individual determinat, precum si a obligatiilor de a face care implica un fapt personal al debitorului.

Imposibilitatea fortuita de executare nu se regaseste in materia obligatiilor de a da sau preda bunuri generice. De asemenea, nu se sting, din aceasta cauza, nici obligatiile de a face, altele decat acelea care au ca obiect un fapt personal al debitorului, fiindca ele pot fi executate oricand prin altul.

De la principiul stingerii obligatiilor care au ca obiect prestatia de a da sau a preda un bun individual determinat pentru imposibilitate fortuita de executare exista urmatoarele exceptii:

a)         obligatia nu se stinge daca in momentul pieirii lucrului din cauza de forta majora debitorul era deja pus in intarziere, afara numai daca debitorul va dovedi ca lucrul ar fi pierit si la creditor, in cazul cand i 1-ar fi transmis sau predat;

b)         obligatia de a restitui un bun sustras ori luat pe nedrept nu se stinge daca bunul pierit din cauza de forta majora, debitorul urmand a o executa prin echivalent.

Imposibilitatea fortuita de executare stinge obligatia impreuna cu garantiile si accesoriile sale, cu exceptia acelor ipoteze cand debitorul si-a asumat expres raspunderea si pentru unele cazuri de forta majora.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Exheredarea (sau dezmostenirea)
Relele tratamente aplicate minorului: continut legal, subiecti, continut constitutiv
EXPULZAREA
Principiul individualizarii judiciare a sanctiunilor de drept penal
RASPUNDEREA STATELOR MEMBRE PENTRU APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR
Persoanele care nu au capacitate succesorala
Furtul
Organizarea si conducerea instantelor judecatoresti si a Ministerului Public
Hotararea judecatoreasca
Aspecte juridice privind incriminarea traficului de droguri














loading...