Functionarii Publici De Conducere - Stiinta Administratiei

Stiinta Administratiei

Functionarii Publici De Conducere

Definita, conducerea poate fi comparata cu un proces de organizare si coordonare, pe o anumita perioada de timp si intr-un context organizational specific, a altor membrii ai organizatiei, in scopul realizarii unor sarcini specifice.

Acest proces necesita capacitatea de a integra si coordona toate resursele umane, materiale si financiare, in vederea obtinerii rezultatelor dorite.

Conform Statutului Functionarilor Publici, "categoria functionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite in una dintre urmatoarele functii publice:

a) director general si director general adjunct din aparatul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in functiile publice specifice asimilate acestora;

b) director si director adjunct din aparatul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in functiile publice specifice asimilate acestora;

c) secretar al unitatii administrativ-teritoriale;

d) director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale, in cadrul institutiei prefectului, in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora, precum si in functiile publice specifice asimilate acestora;

e) sef serviciu, precum si in functiile publice specifice asimilate acesteia;

f) sef birou, precum si in functiile publice specifice asimilate acesteia. "

Conducerea, in sensul de activitatea, mai inseamna si formarea si impunerea vointei prin obtinerea, prelucrarea si transmiterea informatiilor de conducere de catre oameni cu anumite insusiri, purtatori ai acestei activitati.

Luand in considerare diversitatea sarcinilor ce revin administratiei publice, modelul conducatorului unei institutii sau autoritati publice poate fi conturat tinand seama de trei grupe de conditii:

pregatirea: in specialitate si in domeniul managementului public;

experienta: practica efectiva de conducere si prin programe de pregatire de specializare, in tara sau in afara;

calitati psihologice: inteligenta, flexibilitate in gandire, capacitate creatoare, personalitate.

Alaturi de cele trei grupe de conditii se mai impun si alte calitati de natura manageriala. In consecinta functionarul public de conducere trebuie sa aiba cunostinte manageriale, cunostinte economice, psiho-sociologice, juridice, tehnice, de cultura generala, sanatate foarte buna, capacitate de a decide, spirit de organizare, abilitate in a mentine relatii umane foarte bune, conduita morala, aptitudini de autoperfectionare continua si disponibilitate de a adera in echipa.

Potrivit Statutului Functionarului Public, "pentru a participa la concursul de promovare intr-o functie publica de conducere, functionarii publici trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) sa fie absolventi de masterat sau de studii postuniversitare in domeniul administratiei publice, management sau in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice;

b) sa fie numiti intr-o functie publica din clasa I;

c) sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului;

d) 2 ani in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de conducere de: sef birou, sef serviciu si secretar al comunei, precum si a functiilor publice specifice asimilate acestora;

d) 5 ani in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de conducere, altele decat cele prevazute la lit. d);

f) sa nu aiba in cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata in conditiile prezentei legi."

In ceea ce priveste tipurile de conducere un punct important de atins este caracterul conducerii autoritatilor si institutiilor publice: conducerea unipersonala si conducerea colegiala.

Conducerea unipersonala consta in exercitarea functiei de conducere de catre o singura persoana, dand posibilitatea de a lua decizii rapide, de a trata unitar problemele si de a se adapta imediat realitatii. Dezavantajul consta in faptul ca poate duce la abuzuri si erori, puterea fiind concentrata in mainile unei singure persoane, facand controlul mult mai greu de realizat.

Conducerea colegiala ori pluripersonala are ca avantaj crearea unei dezbateri anterioare, dezbaterea colectiva facilitand controlul intern reciproc asupra activitatii fiecarui membru al conducerii colective. Ca si dezavantaj amintim numarul mare de persoane ce impune si un numar mare de materiale pregatitoare, sinteze de rapoarte, proiecte de decizii, consum de timp pentru dezbateri si pentru punerea de acord asupra deciziei.

Pentru a evita asemenea probleme trebuie respectate o serie de criterii in organizarea si functionarea conducerii colegiale:

componenta conducerii colegiale sa fie limitata la un numar rational si eficient de membri;

problemele supuse dezbaterii vor fi selectate pentru ce dezbaterea sa fie concentrata numai asupra problemelor importante;

stabilirea de sarcini individuale cu scopul existentei unei raspunderi personale a fiecarui membru al acestei conduceri colegiale.

Analizand relatiile conducatorului cu functionarii publici din subordinea sa ajungem la distinctia dintre conducerea autocrata si cea democrata.

Conducatorul autocrat da ordine si cere ca oamenii sa se supuna, nu cere parerea nimanui in stabilirea activitatilor, nu informeaza functionarii din subordine cu privire la intentii viitoare, manifesta tendinta de centralizare excesiva in persoana sa a rezolvarii tuturor problemelor, cea mai mare parte a timpului se tine departe de personal, nu este simpatizat de oameni.

Conducatorul democrat nu emite ordine decat dupa o consultare prealabila cu subordonatii sai, activitatea functionarilor publici este stabilita dupa o discutie generala cu intregul colectiv, nu solicita executarea fara a avea perspectiva lucrurilor, nu se teme sa isi exercite atributiile si sa isi asume responsabilitatea pentru actiunile sale, da functionarilor publici dispozitii si indrumari clare si motivate, considera orice sanctiune ori stimulare o problema a intregului colectiv si le face numai atunci cand este necesar, nu se tine departe de colectiv, este simpatizat de oameni.

Importanta liderului unui grup este una foarte mare, deoarece de modul cum el se identifica cu grupul, de cum comunica cu acesta si isi "impune" vointa, depinde eficienta exercitarii atributiilor si functiilor sale.

Rezultatele unui conducator nu inseamna numai perfomantele individuale, ci si cele ale colaboratorilor sai, colectivul pe care il conduce.

Capacitatea de a conduce nu inseamna elaborarea unui numar mare de decizii ci legatura directa cu munca operativa a aparatului administrativ si o stransa colaborare cu oamenii din subordinea sa, consultarea lor si chiar luarea unor decizii in grup atunci cand situatia o cere.

Functionarul public de conducere detine un rol major in fata subordonatilor sai, acesta aflandu-se adesea intr-o pozitie destul de complexa in ceea ce priveste modul in care trebuie sa-si impuna regulile, sa-i faca pe subordonati sa-l priveasca cu incredere , sa gaseasca intodeauna cele mai bune solutii in atingerea obicetivelor institutiei , cat si sa-i ghideze pe ceilalti in scopul acesta. Astfel, functionarul public de conducere devine un lider(temenul de "lider", imprumutat din limba engleza, nu s-a acreditat atat de mult la noi incat sa ne scuteasca de o definitie. In sens larg, conceptul de "lider" cuprinde orice persoana care indeplineste oficial sau isi asuma spontan -in cadrul unui grup- functii de conducere. Asadar, cuvantul "lider" se atribuie in psihologia sociala atat sefului formal, cat si celui neoficial sau informal.) pentru ceilalti, calitatea de lider fiind una dintre cele mai importante calitati ce trebuie avute in vedere la un functionar public de conducere.

In executarea atributiilor sale, functionarul public actioneaza prin autoritatea cu care este investit, mijloc prin care se asigura subordonarea vointei celorlalti ce functioneaza in compartimentul respectiv. Aceasta "putere" a conducatorului, investit cu autoritate potrivit functiei pe care este incadrat consta in faptul ca el inspira incredere si respect, convingere si fermitate in justetea comportarii si activitatii sale.Functionarul public de conducere nu raspunde numai de munca sa, ci si de rezultatele activitatii depuse de catre subordonatii sai.

Un functionar de conducere trebuie sa aiba, dupa parerea mea, usurinta contactelor umane, sa se impuna in fata celorlati prin tact, atasament si prin cunostintele sale. De multe ori insa, in exercitarea activitatilor sale, functionarii publici se influenteaza unii pe altii intr- masura mai mica sau mai mare. Astfel, functionarul public de conducere trebuie sa aiba in vedere asigurarea unui climat de munca destins, favorabil dezvoltarii personalitatii subordonatilor;el trebuie sa utilizeze puterea, competenta acordata, cu precautie, acestea reprezentand doar un suport pentru realizarea obiectivelor atribuite.

La antipod se afla un alt tip de functionar de conducere, si anume acela care  utilizeaza intr-o masura mica delegarea, consultarea subordonatilor sai, uneori si cu motivul de a masca unele lacune in pregatirea si profesionalismul sau. Astfel, comportamentul conducatorului se rasfrange asupra subordonatilor sai, in acest caz, producand un climat auster si o retinere din partea subordonatilor in ceea ce priveste creativitatea si initiativa lor in diverse probleme.

Astfel, in literatura de specialitate s-au conturat doua tipuri de conducere:cel autocrat(conducatorul emite ordine si are pretentia ca cei din subordinea sa se se supuna) si cel democrat(emite ordine dupa consultarea in prealabil cu subordonatii sai).

In ziua de azi, adevaratul conducator, este cel care preia fraiele si ii ghideaza pe ceilalti, conducatorul vizionar care va incerca mereu sa isi conduca subordonatii intr-o directie noua, in scopul cressterii eficienttei lor in actiune, in indeplinirea obiectivelor.

Sociologul german Max Weber precizeaza trei tipuri "pure" de organizatii, si anume:

- organizatia orientata pe lider(modelul charismatic):exercitarea autoritatii se bazeaza pe calitatile personale ale liderului;

- organizatia patrarhala(traditionala):se caracterizeaza prin existenta unei autoritati acceptata in virtututea traditiei;

- organizatia birocratica(tipul rational-legal):sistemul reprezentativ in societatea moderna.

Caracteristicile organizatiei de tip birocratic definit de Weber sunt:

- specializarea;

- structura ierarhica autoritara;

- sistemul de regului si de reglementari formale;

- impersonalitatea si impartialitatea;

- promovarea in cariera;

- eficienta.

Sistemul birocratic evidentiat de Weber , in realitate este unul complex care scoate in evidenta situatii in care functionarii publici ajung sa se supuna unor reguli si unor dispozitii numai de teama de a nu primi sanctiuni din partea functionarilor de conducere;o alta situatie este si aceea in care conducatorii sunt influentati in masura amre de catre subordonatii sai(ex cazul in care conducatorii semneaza unele documente pe baza increderaii manifestate fata de subordonatii sai).

Relatia conducatorului cu subordonatii sai este una importanta , deoarece de modul in care aceasta se desfasoara depinde indeplinirea obiectivelor institutiei in cauza cu eficienta.Astfel, relatta dintre cele doua nivele ierarhice trebuie sa fie una functionalaa, eficienta  pentru a lua cele mai bune decizii in toate situatiile care apar.

Prin conducere nu trebuie sa se inteleaga doar abilitatea conducatorului de a lua decizii, ci functionarul public de conducere trebuie sa aiba o legatura stransa cu subordonatii sai, iar cand situatia o cere se pot lua decizii in grup. De legatura cu acestia depinde eficientizarea institutiei sau autoritatii publice in cauza.

Pentru a fi eficienti, conducatorii trebuie sa dispuna de calitati precum cele social-psihologice( determinate de situatia sociala, de functie si rolul ei in sistemul de conducere ,raporturile cu subordonatii, relatiile cu conducatorii de la niveluri si verigi superioare sau inferioare),si cele general-psihologice precum temperamentu, caraterul s.a.

Pentru o conducere eficienta, deosebit de importante sunt si calitatile profesioanale ce constau in:

- pregatirea teoretica si practica;

- deprinderile intelectuale;

- experienta profesioanala.

Pentru eficienta modului de conducere, un rol important revine capacitatii conducatorului de a aprecia in mod adecvat atat propria sa personalitate, cat si comportamentul, activitatea si actiunile colectivului de lucru din subordine si al fiecarui individ in parte.

Un conducator eficient trebuie sa posede si alte calitati. El trebuie sa fie dotat cu o capacitate de munca si de rezistenta. De asemenea, el trebuie sa posede putere de concentrare si indemanare, sa fie operativ, sa dea dovada, de mare capacitate de retinere, sa manifeste calm in rezolvarea unor situatii dificile; un conducator eficient stie sa isi foloseasca si sa isi exploateze timpul, isi organizeaza rational programul de lucru.

Pentru a-si perfectiona modul de conducere, conducatorul, la fel ca subordonatii, trebuie sa-si asume obligatia de a invata; de a se pregati si perfectiona in permanenta.

Printre calitatile  enumerate, un conducator eficient trebuie sa aiba:

- capacitatea de a lucra cu oamenii;

- capacitatea de a prevedea viitorul, de a fi in pas cu schimbarile ce intervin;

- priceperea de a sesiza esentialul catre care trebuie concentrat efortul maxim;

- calitatea de a cunoaste oamenii, de a-si transforma subordonatii in colaboratori;

- calitatea de a produce in randul membrilor colectivului un inalt nivel de satisfactie;

- sa gaseasca , alaturi de subordonatii (colaboratorii) sai decizia optima si eficienta in atingerea scopurilor organizationale.

Adesea in calea eficientizarii unei conduceri apar unele limite, obstacole precum:

- solutionarea ineficienta a problemelor;

- incapacitatea de a selecta subalterni calificati;

- lipsa creativitatii;

- incapacitatea de instruire a subalternilor;

- obiective neconcrete, nedefinite;

- nedorinta de a se perfectiona.

Bibliografia

1.     Corneliu Manda, Cezar Manda - "Stiinta Administratiei", Curs Universitar, Editura Universul Juridic 2008;

2.     Ioan Alexandru - "Drept Administrativ",  Editura Lumina Lex 2007;

3.     Lege nr. 188/1999 (r2) din 08/12/1999 , Republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 29/05/2007 privind Statutul functionarilor publici;