Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Film


Index » hobby » Film
» Trenurile lui Jiři Menzel


Trenurile lui Jiři Menzel




Trenurile lui Jiři Menzel

Cel putin doua filme – Magazinul de pe Strada Mare de Elmar Klos si Ján Kadár si Trenuri strict supravegheate de Jiři Menzel – marcau succesul international al cinematografiei cehoslovace din deceniul sapte al secolului trecut; ambele fusesera distinse cu Oscar pentru cel mai bun film strain (in 1965, respectiv 1967) si cu alte premii de mare valoare precum laurii de la Cannes pentru interpretii principali (Magazinul . ) sau Marele Premiu la Festivalul de la Mannheim (Trenuri . ). Dar nici unul, nici celalalt nu erau aparitii intamplatoare; in Europa se vorbea frecvent, in anii ’60, despre „minunea cinematografica cehoslovaca”. La aceasta au contribuit o seama de regizori tineri, care debutasera la inceputul deceniului, dar si cativa cineasti maturi precum Jasny, Kadár si Klos, Brynich, Otakar Vavra. Filmele acestora – carora li se adaugau altele, semnate de Vera Chytilova, Stefan Uher, Jaromil Jires, Miloš Forman, Ján Nemec, Ewald Schorm – au cucerit, rand pe rand drepte, distinctii in confruntari internationale, astfel incat triumful celor doua pelicule – Magazinul de pe Strada Mare si Trenuri strict supravegheate – aparea ca un rezultat firesc al acestei efervescente cinematografice.




S-ar putea spune ca filmul a fost privit cu mai multa atentie de critica straina. Presa franceza, de pilda, a apreciat sensibilitatea umana „pusa in slujba evocarii unei Cehoslovacii ocupate”, iar americanul Eric Rhode (v. „A History of the Cinema . ”, p. 602) il compara pe Menzel cu Ermano Olmi in ceea ce priveste rafinamentul umorului si liniile de rezistenta ale personajului principal Miloš, foarte apropiat de eroul italian din „Il posto”/”O slujba sigura”. Criticul semnala faptul ca ambii cineasti creeaza o imagine a izolarii spirituale printr-o multitudine de detalii minutios inregistrate, ca si cum sensul lumii le-ar scapa personajelor, acesta devenind un soi de invelis exterior alcatuit din tesuturi si forme. Modalitatea de perceptie a celor doi ne duce cu gandul la Kafka, a carui maniera de a vizualiza evenimentele printr-o permanenta privire de foarte aproape are ca efect privarea cititorului de ideea de perspectiva. Este un mod de percepere a realitatii care nu poate fi disociat de sentimentul disperarii, in acest sens kafkiene fiind si alte filme cehe precum „Despre ospat si invitati” de Ján Nemec sau „Josef Kilian” de Pavel Juráček.

Filmul Trenuri strict supravegheate este o adaptare a romanului lui Bohumil Hrabal. Vechea problema a tanarului timid, care face o drama (in cazul de fata bogat si fin condimentata cu umor) din chestiunea initierii sexuale, e combinata aici cu problema eroismului; Miloš, personajul central al filmului, parcurge lent primul registru al naratiunii, traindu-si obsesiile (nu lipsesc sugestiile freudiste), cautand cu o timiditate disperata calea implinirii sale barbatesti. Succesele impiegatului Hubicka sunt de natura nu doar sa-l chinuie, ci si sa-l stimuleze in dorinta sa de a deveni barbat. Menzel a dat insa un sens mai adanc acestor obsesii juvenile, acestor cautari de implinire a unei personalitati. Un barbat e cu adevarat implinit nu doar prin cunoasterea femeii, nu doar prin dragoste; se cere mult mai mult: eroismul si chiar sacrificiul sunt trepte necesare in procesul realizarii de sine. Astfel incat, dupa ce frumoasa partizana il initiaza in tainele dragostei, barbatului in sfarsit implinit ii reveneau raspunderi mult mai mari; astfel incat isi asuma sarcina aruncarii in aer a trenului german cu munitii, dandu-si viata printr-un simplu gest eroic care schimba intr-o clipa registrul filmului, translandu-l spre tragedie si facand ca toata naratiunea de pana atunci sa ni se reveleze altfel decat o receptasem. Finalul filmului, capacitatea lui de a obliga spectatorul la o re-privire a intregului si la o re-organizare a materiei dramatice deja receptate si insusite, acest final e o lovitura de maestru a regizorului Menzel, o lovitura cu care a castigat un pariu inca necastigat de alt tanar cineast (Menzel avea atunci 28 de ani). Fara acest final, a carui sugestie este fina si percutanta, filmul ar fi ramas – apreciaza criticul raman Romulus Rusan – la limita exhibitiei hedoniste. Caci ce fusese el pana atunci? O satira a lenei, zadarniciei, comoditatii si prostiei, acumulata intr-o „pasta groasa, truculenta, din care nu lipsesc calambururile si apropourile, gratuitatile de teatru absurd, glumele tari, snoavele cu aspect popular . ”. Regizorul ne ofera in aparenta un amuzament, fara a ne lasa nici o clipa sa banuim ca totul se desfasoara sub tutela tragicului. Ironia si gustul parodic circula cu dezinvoltura, colorand placut materia narativa.



„Menzel glumeste savant cu sentimentul iubirii, despuindu-l de psihologie, facand din el un simplu pretext de comicitate aluziva . ” e de parere Ioan Lazar (v. „Teme si stiluri cinematografice”, p. 64), apreciind si el lovitura finala, semnificatia profund tragica, de nimic prevazuta: „Ca si cum un sambure de pret ori un diamant asemenea ar salaslui nestiut intr-o piramida de trente, intocmai filmul lui Menzel ascunde cu grija sensul mare sub o crusta detectabila de flecustete”.

Secretul si farmecul filmului decurg din maiestria lui Menzel de a imbina organic si de a da un sens superior celor doua subiecte ale naratiunii: subiectul la vedere (initierea erotica a lui Miloš) si subiectul ascuns (eroismul actiunii luptatorilor).

Prezent in luna februarie la Cinemateca din Copou, Jiři Menzel se intalneste, dupa patruzeci de ani, cu o alta sensibilitate a publicului si cu un alt orizont de asteptare si totusi succesul lui e la fel de mare.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate