Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism



Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Diverse


Index » hobby » Diverse
» STAT SI LEGITIMITATE LA PLATON SI ARISTOTEL


STAT SI LEGITIMITATE LA PLATON SI ARISTOTEL




STAT SI LEGITIMITATE LA PLATON SI ARISTOTEL

Intr-o lume in care s-a observat ca " puterea corupe si ca puterea absoluta corupe in mod absolut" ( Fr. Bacon) intrebarea care este legitimitatea statului este justificata iar un apel la conceptele ganditorilor antici este binevenit caci ei au functionat ca baze ale sistemului politic modern. In plus daca presupunem ca exista un potential de autorganizare spontana al oricarei societati problema este si mai acuta.

Ca sa discutam despre aceasta problema trebuie sa definim conceptele. Statul este o forma de organizare a societatii care presupune o autoritate care face regulile, un fel de definitie weberiana adaptata contextului istoric. Legitimitatea inseamna o anumita justificare, o ratiune necesara si suficienta pentru care ceva sa aiba dreptul sa existe. Politica, etimologic vorbind provine de la polis cetate si este activitatea care vegheaza la bunul mers al cetatii. Dar ca sa vorbim de legitimitatea politicului trebuie sa raspundem la intrebarea de ce avem nevoie de guvernare? Si daca avem nevoie de ea trebuie sa fie guvernarea neaparat politica ?




Statul pentru Aristotel este locul binelui comun, este justificat moral pentru ca numai in interiorul sau omul poate duce o viata morala, el creeaza cadrul in care se poate manifesta moralitatea. Potrivit lui Aristotel scopul guvernarii este Binele. Acest raspuns desi acceptat de toti ridica unele probleme : binele cui? Al celor multi, al celor care guverneaza, a individului, a cetatii si mai tarziu al colectivitatii. Trebuie sa tinem cont de faptul ca Aristotel afirma de fapt ca binele este scopul ultim al oricarei actiuni, deci inclusiv al guvernarii. Pe de alta parte nu se stie foarte clar daca avea in vedere binele statului care apare la inceputul Eticii ca fiind " mai mare si mai desavarsit" decat al individului , pentru ca la finalul cartii sa vorbeasca de stat ca fiind in serviciul vietii morale a individului . Datorita acestei ambiguitati a lui pentru cine e binele umanitatea a avut de suferit pentru un bine al altora , abstract si indepartat. Daca nu s-ar fi acceptat apriori ca scopul guvernarii e binele poate ca istoria umanitatii ar fi avut mai putine crime si razboaie in numele unor idealuri nobile.

Dar nu conceptia ca binele este scopul politicii   este gresita mai ales privind din perspectiva unei etici teleologice cum este cea a lui Aristotel ci folosirea abuziva, pentru a justifica un rau mic si concret in numele unui bine mare si abstract. Unul dintre aceste abuzuri este supunerea individului fata de corpul general abstract. Pentru Aristotel individul este ca unul dintre membrele sau organele unui corp, care poate exista si fara anumite organe care pot fi sacrificate de dragul intregului. Omul este logic anterior statului caci el nu poate devine om decat prin viata alaturi de ceilalti oameni, cel care traieste in afara comunitatii este ori fiara ori zeu.

Daca accepta premisele lui Aristotel statul poate fi justificat din punct de vedere moral. Pentru conceptia antica despre stat ca loc al binelui comun sistemul argumentativ a lui Aristotel e potrivit si poate legitima democratia clasica ateniana, numai ca astazi un astfel de mod de a vedea statul este depasit, de unde cade si posibila justificare morala. Statul este vazut ca servind interesele individului si el se justifica numai in masura in care isi indeplineste aceasta sarcina. O data incalcat acest scop si odata ce individul a fost vatamat statul isi pierde legitimitatea.

O alta diferentiere intre viziunea contemporana si cea aristoteliciana in special, dar antica in general este modul in care este conceputa democratia. Daca in antichitate ea era conceputa drept conducere a celor multi, actualmente ea este vazuta potrivit conceptiei popperiene ca tipul de guvernare care incearca sa evite erorile prin schimbarea pasnica a guvernantilor.

Aceasta abordare pleca de la imposibilitatea de a decide care este cel mai bun tip de regim, cine trebuie sa ne conduca. daca nici cei multi, nici cei educati, nici cei cu bani, nici clericii, nici idealistii nu au o justificare suficienta pentru a se impune in fata celorlalti atunci Popper inlocuieste intrebarea care e cel mai bun regim cu intrebarea cum putem face sa evitam erorile si pe prostii care ar putea ajunge la guvernare. Raspunsul e simplu stabilind un algoritm prin care ii putem schimba fara violenta- regimul democratic.

Pentru Aristotel cetatea ideala era cea in care functiona un tip de regim mixt, care combina avantajele celor trei regimuri, aristocratie, monarhie si democratie ( sesizez aici o greseala a traducerii de la IRI folosita in care democratia apare ca regim corupt si demagogia ca regimul bun, lucrurile stand insa invers) incercand in acelasi timp si sa evite dezavantajele regimurilor corupte oligarhie, demagogie si tiranie.

Problema statului ideal a fost dezbatuta mai pe larg de catre Platon in Republica. Aici este construita o utopie , in care autorul nu e interesat de posibilitatea constructiei reale, el ramane " un model ce subzista in ceruri" care serveste la conceperea individului drept in statul drept. Raspunsul pe care-l aduce Platon este ca este in interesul meu ca individ sa fiu drept. Politeia are trei clase care fac fiecare o munca specifica, fiecare face lucrul pentru care e inzestrat de la natura cel mai bine : clasa producatoare a muncitorilor, cea a paznicilor, care sunt datori sa faca ordine in cetate dar si sa asigure securitatea externa si cea a filozofilor care conduc intreaga activitate.

Cele trei clase sunt reflectarea celor trei parti ale sufletului: partea apetenta, care isi doreste bunuri si placeri, partea inflacarata, unde se afla vointa si curajul si partea rationala care le domina pe celelalte doua la fel cum filosofii domina celelalte doua clase. Cetatea merge bine atat timp cat dreptatea, care presupune ca fiecare sta la locul sau facand lucrul la care se pricepe cel mai bine se realizeaza.

Aceasta cetate nu are legi, ceea ce spune filosoful e suficient. Viziunea despre legi se schimba mai tarziu in Omul politic, optimismul lui Platon se diminueaza si ajunge sa sustina ca pana la aparitia filosofilor care pot guverna fara legi e mai bine sa ascultam de legi[6].





Problema legilor este ca ele nu pot prevedea toate situatiile practice si de aceea ele sunt abstracte si interpretarea le face aplicabile la realitate. Avantajul regelui filosof este ca el poate face fata unor probleme reale, bazandu-se pe ratiune si capacitatea sa de a cunoaste in timp ce ascultarea de legi abstracte poate duce la nedreptati.

Nu trebuie uitat ca la Platon cunoasterea este strict legata de ideea de bine, ca nu se poate sa fi rau decat din ignoranta si ca treptele cunoasterii sunt in aceasta ordine: reprezentarea, opinia, dianoia si nous, ultimul este contemplarea, contemplare care este a tuturor Ideilor dar mai ales a Ideii de Bine, originea tuturor celorlalte.

Aceasta conceptie a lui Platon poate servi pentru a legitima un sistem juridic complex, iar aceasta legitimare se poate folosi atat in democratia antica cat si in cea moderna.

Tot de la Platon mai provine si ideea autoritatii, cel putin in conceptia lui Popper care sustine ca plecand de la autorul Dialogurilor s-a impamantenit ideea autoritatii, a faptului ca exista niste indivizi mai bine pregatiti decat populatia de rand care se pot pronunta mai usor ce este bine si ce este rau in conducerea unei cetati. De aici ar proveni ideea politicianului care stie mai bine decat alegatorul si care isi poate impune vointa. In numele unei democratii in care toti au drepturi egale si capacitatea de a se pronunta in privinta a ceea e ce e bine sau rau pentru el insusi, Popper critica idele lui Platon.

Numai ca Platon[7] ca si Aristotel mai tarziu pleca de la doua premise pe care el le considere incontestabile dar pe care liberalii moderni le considera incomode : faptul ca oamenii sunt fiinte sociale ce isi gasesc o implinire naturala in asocierea politica si faptul ca statul nu e vazut ca mecanism exterior de reglare a conflictelor ci ca un loc al dezvoltarii virtutilor personale si publice. De aceea nici modul sau de a justifica statul ca un cadru al dreptatii nu se potriveste unei legitimari actuale a statului. Statul modern nu isi poate gasi o legitimare in statul antic sau in argumentele de sustinere a legitimitatii statului antic. Nici in conceptia cofucianista a statului cu " mandat ceresc" a imperiului condus de o familie domnitoare cu conditia ca aceasta sa fie inteleapta si benefica, altfel isi pierde dreptul de a carmui daca este corupta .

In ceea ce -l priveste pe Platon el nu ofera o legitimitatea democratiei ateniene, pentru el regimul acesta este cel care l-a condamnat pe maestrul sau Socrate la moarte, legile si votul acordat tuturor barbatilor au dus in situatia condamnarii unui nevinovat, aceasta forma de guvernare nu poate fi buna.

Nici dreptul divin, nici o morala abstracta nu sunt suficiente pentru a legitima un produs nou, care este statul modern provenit din teoriile contractualiste. Ceea ce poate fi justificat de modelul antic sunt valorile pe care un om in genere , si un om politic in special le poate avea, de dreptate, de pace, de carmuire respectand preceptele ratiunii, de buna intelegere intre indivizi. De asemenea modul de a vedea politicul ca avand in ultima instanta un scop nobil este o urmarea a modului de a concepe politicul in antichitate. Aceasta conceptie nu este neaparat un bine in sine caci este sursa unor viziuni ca cea machiavelica potrivit careia scopul scuza mijloacele.

Mai ramane totusi o intrebare- o guvernare trebuie sa fie neaparat politica ?

Ceea ce se reduce la a intreba daca oamenii nu pot trai impreuna fara sa li se impuna o autoritate care sa aiba puterea de introduce o ordine prin niste reguli si care sa detina forta de a ii penaliza pe cei care nu respecta regulile. O astfel de comunitatea ar putea fi posibila in cazul in care toti ar fi adepti unei sigure religii, sa zicem crestinismul, care sa propovaduiasca iubirea intre oameni, sau daca toti s-ar supune unei aceleasi morale, sa zicem una de tip kantian, in care constiinta indivizilor si sentimentul datoriei i-ar opri sa faca ceea ar face rau comunitatii sau siesi. De fapt ambele cazuri se pot reduce la existenta unui cod etic unanim acceptat de toti indivizii.

Aceste situatie este una ideala care ar putea avea loc dar pana acum nu s-a intamplat. In acest caz guvernarea fara a fi necesara guvernarea se dovedeste a fi practica caci trebuie evitata aceea situatie in care o minoritate care nu respecta regulile profita de majoritatea care le respecta. Cum o astfel de regula de buna intelegere nu poate fi impusa tuturor politica ramane singura cale eficienta.

In concluzie lumea nu e guvernata in mod necesar de sfera politicului, ci din motive de eficienta dar ea este guvernata in mod necesar de un principiu ordonator, cum ar putea fi religia morala sau politicul. Nevoia de ordonare, de guvernare la nivel uman, se releva ca fiind naturala si apriori.

Cum forma de organizare a statului este una politica si cum ea nu suporta cum am vazut mai sus legitimari morale sau religioase ea trebuie sa isi gaseasca justificarea prin politicul insusi. Contractul social, hotararea oamenilor de a trai impreuna este ceea ce face statul legitim. Scopul contractului este evitarea conflictelor intre indivizi, chit ca ele exista deja ca la Hobbes sau ele sunt posibile ca la Locke.

Atunci cand doi sau mai multi indivizi intra in conflict trebuie gasita o instanta impartiala care sa medieze chestiunea, sa ofere solutii ambelor parti sau sa spuna cine are dreptate si cine greseste. O astfel de autoritate nu poate fi un oarecare tert, ci un tert a carui autoritate este recunoscuta de ambii, de fapt de oricare doi indivizi, care ar putea ajunge la un conflict. Sigura astfel de autoritate este cea care cunoaste care sunt regulile si care are puterea de a le aplica si de a pedepsi de cei care nu le respecta. Asa se ajunge foarte usor la conceptia lui Max Weber care vede statul ca detinatorul monopolului violentei legitime.



In concluzie statul antic isi poate gasi legitimitatea, una de tip moral, in conceptiile lui Platon si ale lui Aristotel. Statul modern nu isi mai poate gasi o legitimitate de tip moral ci ii trebuie una de tip politic pe care si-o afla in filosofii contractualistii. Ceea ce poate gasi statul modern in conceptiile anticilor este legitimarea unor valori demne de urmat.

Catalina Jercan

Bibliografie

ARISTOTEL; Politica, IRI, 1996

MILLER; David( coordonator ), Enciclopedia gandirii politice, Humanitas, Bucuresti, 2000

PLATON; Republica, Editura stiintifica si tehnica, 1986

POPPER Karl, Conjecturi si infirmari, Editura Trei, 2002, Bucuresti

ROSS David, Aristotel, Humanitas, 1998 p 181



ROSS David, Aristotel, Humanitas, 1998 p 181

ARISTOTEL; Politica, IRI, 1996

POPPER Karl, Conjecturi si infirmari, Editura Trei, 2002, Bucuresti

MILLER; David( coordonator ), Enciclopedia gandirii politice, Humanitas, Bucuresti, 2000

PLATON; Republica, Editura stiintifica si tehnica, 1986

MILLER; David( coordonator ), Enciclopedia gandirii politice, Humanitas, Bucuresti, 2000 p 569

IBIDEM 6 p 567

IDEM 6 pg 273




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate