Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism



Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Diverse


Index » hobby » Diverse
» Personalitatea lui Kant. Omul Kant ca model al filosofului


Personalitatea lui Kant. Omul Kant ca model al filosofului




Personalitatea lui Kant. Omul Kant ca model al filosofului

1. Imprejurari biografice si profesionale. Deseori s-a spus ca, afland detalii privind viata marilor ganditori, nu invatam mare lucru despre filosofia lor. Acest lucru poate fi, de regula, adevarat, dar exista si mari exceptii: bunaoara, cum am putea sa-l intelegem pe Socrate daca nu stim nimic despre faptele si intamplarile vietii sale? Argumentele care dau consistenta unei constructii filosofice nu au nimic de castigat daca cel ce le examineaza stie cine si cand le-a formulat, insa noi am putea intelege mai bine cum se nasc argumentele familiarizandu-ne cu mediul in care au germinat.

In cazul lui Kant s-ar putea crede ca acest mediu germinativ nu e neaparat important. Azi, filosofia lui Kant, ca si omul care a creat-o, au parca ceva atemporal si impersonal. Ca si Socrate, Kant nu s-a despartit de orasul natal, a dus o viata monotona, preocupata in primul rand de gandire. Dar, spre deosebire de Socrate, al carui dezinteres pentru ceea ce se petrecea dincolo de zidurile Atenei n-a fost privit ca o curiozitate, despre viata lui Kant se relateaza mai mult anecdote: ca se trezea foarte devreme, ca respecta un program rigid de plimbare, ca era deranjat de zgomote etc. Aceste anecdote ar putea masca un adevar mai profund: un model de viata pentru filosof. Si, intr-adevar, omul Kant si-a organizat intreaga existenta in vederea indeplinirii unui proiect, pe care a reusit sa-l duca la bun sfarsit in mare parte tocmai datorita faptului ca toate aspectele vietii de zi cu zi au fost subordonate realizarii acestuia.




Immanuel Kant a fost cel de-al patrulea copil (din noua) al lui Johann Georg Kant, de profesie curelar, si al Annei Regina Reuter, nascut la 22 aprilie 1724. A fost crescut in atmosfera austera a pietismului, iar mama sa, femeie cu o educatie peste nivelul obisnuit al vremii, este cea care, dupa vorbele filosofului, i-a sadit in suflet „cea dintai samanta a binelui”. La varsta de 8 ani, Kant a fost primit la Collegium Fredericianum, o scoala model, in care insa filosofia si stiintele naturii (pentru care tanarul Kant a avut inclinatii) nu se studiau prea mult, programul fiind in schimb plin de ore de latina si de rugaciuni, acestea din urma prilejuindu-i filosofului, la maturitate, amintiri amare.

In 1740, Kant se inscrie la Universitatea din Königsberg, unde va si preda mai tarziu, urmand cursuri de teologie, filosofie si de stiinte ale naturii. Apoi, intre 1746 si 1755, indeplineste rolul de preceptor, educator al copiilor din familii instarite. In 1755, Kant obtine titlul de magister, apoi tine cursuri, in calitate de „Privatdozent”: logica, metafizica, matematica, fizica, geografie, etica, drept natural, „enciclopedia filosofiei” (notiuni de istorie a filosofiei), continuand sa faca si lectii private. Kant a fost un dascal apreciat de studenti; desi cursurile sale se remarcau prin continutul lor bogat, el se straduia sa-i invete pe cei care luau parte la ele sa gandeasca, nu sa preia cunostinte de-a gata.

Autor prolific, Kant este remarcat pentru contributiile sale si i se propun, in cele din urma, trei posturi de profesor titular: la Erlangen, Jena si, mai ales, chiar la Königsberg, unde Kant alege, cu bucurie, sa ramana.

In 1770, la 47 de ani, dupa tentative nereusite, Kant devine profesor titular. Disertatia sa inaugurala, De mundi sensibilis atque intelligibilis forma et principiis, anunta deja marile opere care vor urma si care vor revolutiona gandirea europeana. Dar, intre 1770 si 1781, cand apare Critica ratiunii pure, prezenta publicistica a filosofului slabeste. E o perioada de intensa activitate, totusi, care se incheie printr-o adevarata explozie: dupa Critica ratiunii pure, Kant trimite la tipar o prescurtare a acesteia (Prolegomene la orice metafizica viitoare care se va putea infatisa ca stiinta – 1783), apoi o a doua editie, revizuita (1787), Critica ratiunii practice (1788), Critica facultatii de judecare (1790), Religia in limitele simplei ratiuni (1793). Inaintat deja in varsta, reuseste sa incheie Metafizica moravurilor (1797 – Principiile metafizice ale doctrinei dreptului si Principiile metafizice ale doctrinei virtutii); metafizica naturii ramane neterminata.

Am pomenit mai sus numai o parte dintre scrierile kantiene ale perioadei de dupa aparitia Criticii ratiunii pure. Pe langa acestea, filosoful a publicat numeroase alte contributii. Editia operei kantiene a Academiei din Berlin (incepand cu 1902) cuprinde 19 de volume.

2. Programul filosofic kantian. Kant este un filosof care se manifesta plenar in a doua parte a vietii; dar aceasta nu este o intamplare – este consecinta proiectului pe care omul si l-a asumat. Un proiect care presupune o cercetare metodica, neintrerupta, bazata pe convingerea ca filosofia trebuie sa fie in stare a furniza cunostinte fundamentale, universale, cu privire la om si la lumea care il inconjoara. Caracterul fundamental si universal al acestor cunostinte trebuie sa fie indiscutabil.



Filosofia nu-ti ofera insa cu usurinta ceea ce astepti de la ea, iar Kant a inteles acest lucru foarte bine. Este necesara, inainte de toate, o distingere intre ceea ce se poate obtine si ceea ce nu se poate obtine de la filosofie. Aceasta distingere nu este nemotivata: „Metafizica, pe care soarta a voit ca eu sa ma indragostesc de ea, cu toate ca nu ma pot maguli ca am fost rasplatit de ea cu unele marturisiri temeinice, prezinta doua avantaje. Primul este de a raspunde la intrebari legate de un suflet curios, atunci cand investigheaza prin ratiune proprietatile ascunse ale lucrurilor. Dar adesea se intampla ca aici speranta sa fie inselata de eveniment si de aceasta data ceea ce dorim ne scapa printre degete []. Celalalt avantaj este mai conform naturii intelectului uman si consta din: a vedea daca problema ce rezulta din ceea ce poate fi cunoscut este si ea determinata, si care este raportul dintre intrebare si conceptele experientei, pe care trebuie sa se bazeze intotdeauna toate judecatile noastre” (Immanuel Kant, Visurile unui vizionar interpretate prin visurile metafizicii, trad. rom. Rodica Croitoru, Editura Iri, Bucuresti, 2003, p. 97; lucrarea a fost publicata in anul 1766, inainte deci de epoca criticista, care incepe o data cu 1770). Asadar, raspunsurile pe care ratiunea le da cu privire la proprietatile ascunse ale lucrurilor nu sunt la adapost de orice suspiciune: pot fi adevarate, dar pot fi, la fel de bine, erori. Ne putem multumi cu aceste raspunsuri (si am avea de unde alege caci, de-a lungul vremii, s-au adunat multe) – si, in acest caz, nu facem decat sa acceptam orbeste promisiunea filosofiei de a ne oferi cunoasterea pe care i-o cerem – insa putem sa procedam si altfel: sa judecam noi insine ceea ce ratiunea ne spune despre proprietatile ascunse ale lucrurilor, fara sa uitam insa ca nici o judecata valabila nu este independenta de experienta.

O astfel de atitudine fata de filosofie nu poate fi castigata decat in timp, renuntand treptat la certitudinile cu care ratiunea ne imbie, o data ce am imbratisat filosofia, in favoarea unui alt tip de certitudine, obtinut printr-o examinare riguroasa a acestora. Iar examenul riguros al certitudinilor nu se poate multumi cu verificarea lor, ci continua cu examenul a ceea ce le-a produs, adica al ratiunii insasi. La aceasta concluzie, Kant ajunge dupa ce, in prealabil, adera la unele dintre aceste certitudini. Modul sau de a examina o problema si-l descrie intr-o scrisoare astfel: „Oricare ar fi fost natura cercetarii care-mi statea in fata, eu am cautat intodeauna sa vad ce trebuie sa stiu pentru a rezolva o problema particulara, si ce grad de cunoastere este posibil pentru a rezolva problema data, astfel incat judecata pe care o fac eu este, cel mai adesea, mult mai limitata dar, de asemenea, mult mai definita si sigura decat este cazul in mod obisnuit in filosofie. Toate eforturile mele sunt indreptate catre metoda adecvata a metafizicii si prin aceasta si catre metoda adecvata a filosofiei ca intreg” (Immanuel Kant, scrisoare catre J. H. Lambert, 31 decembrie 1765, in: I. Parvu, Posibilitatea experientei, O reconstructie teoretica a Criticii ratiunii pure, Editura Politeia-SNSPA, Bucuresti, 2004, p. 301).




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate