Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism



Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Diverse


Index » hobby » Diverse
» MATERIE SI GANDIRE


MATERIE SI GANDIRE




MATERIE SI GANDIRE

Dintre toate fenomenele existente in Univers, cel mai ciudat, cel mai greu de inteles inca si astazi ramane capacitatea materiei de a se gandi pe sine.

Ramane inca greu de spus cum o lume aparent fragmentata este integrata ca o unitate continua, cum particule aflate intr-o permanenta miscare si schimbare genereaza ganduri, sentimente, amintiri, impresia unei lumi statice.

In actul gandirii nu culegem decat idei si sentimente, fara a sesiza atomii, reactiile biochimice, impulsurile electrice implicate in geneza lor. Nu se stie inca unde si cum are loc integrarea fenomenelor bioelectrice si biochimice in procese psihice. S-a emis ipoteza generarii de catre creierul nostru a unui camp mental. Ca fenomen continuu, campul mental ar putea oferi acelasi caracter de continuitate si proceselor discontinue din creier, in alti termeni, ar putea sa determine




unitatea constientei.

Dupa cum vedem, in cunoasterea gandirii suntem inca pe terenul ipotezelor, iar ceea ce cunoastem nu reprezinta decat fenomene. Esenta inca ne scapa. Creierul pare sa continue sa ramana 'cea mai mare sfidare a biologiei si. a stiintei', dupa cum ne spune Steven Rose.

Ne-am putea intreba si noi, asemenea lui Schrodinger, daca nu era posibil ca gandirea sa nu apara in evolutia materiei. Fara indoiala ca gandirea nu a aparut numai pentru a nu ramane 'spectacolul lumii fara spectatori', numai pentru a ne putea vedea pe noi insine ca intr-o oglinda. Daca numai omului i se atribuie capacitatea de a gandi, se intelege ca lumea ar fi putut exista si fara noi. Ar fi existat oricum, cu sau fara noi, dar omul am putea spune ca a animat Universul prin gandirea sa, trimitand intrebari pana in departarile astrale, nesatisfacut de singularitatea sa cosmica. 'Prin sine insusi fiecare om este o intrebare pusa lumii'', ne spune Jung.

Pentru intelegerea unor laturi inca putin explorate ale gandirii, vom face o succinta prezentare a fundamentelor sale fiziologice.

Detinem astazi o serie de date stiintifice privind substratul biochimic al gandirii. Memoria, sentimentele, ideile, dorintele - intr-un cuvant, intreaga activitate psihica - are si un substrat biochimic. Se cunosc in prezent o multime de substante cu rol in transmiterea influxului nervos. Aceste substante, considerate ca 'suporti ai gandirii', sunt peptide formate din lan(uri de aminoacizi. Prin intermediul lor sunt executate toate comenzile plecate din creier. Sinteza lor se petrece in neuroni. O activitate psihica intensa presupune o sinteza crescuta.

Ideile noastre obtin, conform acestor date, un su-port molecular, anticipat inca de Huxley prin ipoteza 'moleculelor ideogene'. Dar nu stim si cum sunt ordonate, transformate in chei specifice ideilor invatate, impuse prin cultura etc. Fiecare informatie noua obtine o expresie biochimica proprie, in asa fel incat sa fie scoasa la nevoie din 'cartoteca' creierului.

O idee ajunsa in campul atentiei noastre este codificata mai intai electric, apoi biochimic si daca ne capteaza interesul este stocata in memorie. Calea inversa ne va conduce din nou la idee. Vom observa de aici relatia reciproca:

idee --> creier --> idee

Pentru a ne face si mai intelesi, putem spune ca o idee emisa sau purtata de o sursa este perceputa si pastrata de creier numai prin ''sculptarea' sa intr-o forma materiala concreta. Gandirea nu reprezinta decat o convertire a acestor expresii concrete in idei.

BAZELE NEUROFIZIOLOGICE ALE CONSTIENTEI

Nu mai incape astazi nici o indoiala ca reflectarea lumii prin fenomenul de constienta este mediata de creier. Ceea ce noua ne pare acum relativ simplu de inteles n-a fost insa dintotdeauna asa, in alte epoci altele au fost organele considerate ca detinand nobila functie de a gandi. Dar nici chiar acum nu s-au stins complet disputele privind formatiunile din creier implicate in actul constientei. impotriva interpretarilor care considerau ca, de vreme ce constienta este o functie de achizitie filogenetica recenta trebuie sa fie dependenta numai de formatiunile relativ de curand aparute in evolutia creierului, pledeaza observatii obtinute in timpul interventiilor neurochirurgicale, indeosebi studiile lui Penfield.

Formatia reticulata Lucrarile lui Bremer, Moruzzi si Magoun asupra formatiei reticulate au deschis o noua cale spre intelegerea fenomenului de constienta. Creierul percepe evenimentele lumii exterioare si interioare pe un anumit fond, numit tonus de vigilitate. intretinerea acestui tonus este realizata de formatiunea reticulata, care, dupa cum si numele o desemneaza, consta intr-o retea de fibre nervoase infiltrate printre structurile cerebrale de la talamus si hipotalamus pana la nivelul bulbului, iar prin fibre trimise mai departe, pana la maduva spinala.

Centrul de comanda si de conducere a functionalitatii noastre - creierul - trebuie sa primeasca in permanenta informatii referitoare la evenimentele ce se petrec in interiorul si in afara organismului.

In drumul lor spre creier, informatiile imprumuta o cale specifica si alta nespecifica. Formata din neuroni cu fibre lungi si, ca urmare, putini la numar, calea specifica trimite informatii de la toate organele de simt in cortexul cerebral. Calea nespecifica se desprinde de cea specifica si trimite, prin numerosi neuroni cu fibre scurte, aceleasi informatii la nivelul formatiei reticulate.

Se disting anatomic si functional doua compartimente ale formatiei reticulate - unul care exercita o actiune activatoare asupra cortexului, iar altul cu actiune de defacilitare sau de inhibitie asupra tonusului muscular.

Vigilitate = constienta.  Caile nespecifice aduc impulsuri senzitiv-senzoriale in formatia reticulata gratie carora aceasta va intretine tonusul de vigilitate al scoartei cerebrale necesar perceptiei. Starea aceasta de vigilitate o numim constienta. Ea se mentine printr-o permanenta relatie cu dublu sens - de la formatia reticulata la cortex si invers. Este, daca vrem, zgomotul pe fondul caruia decodificam informatiile specifice venite de la organele noastre de simt. Starea constientei noastre este dependenta asadar de tonusul formatiei reticulate, acesta intretinut la randu-i de stimulii veniti din lumea externa si interna. Somnul nu este in acest sens, decat o dezaferentare a cortexului de stimuli. De aceea avem nevoie de liniste si inchidem ochii cand dormim. Auzul si vederea constituie principalele canale de culegere a informatiilor de catre creier.

Prin numeroasele aferente senzitive, senzoriale si vegetative ale formatiei reticulate se poate spune ca 'nimic din ceea ce ia contact cu organismul nu-i ramane strain'. Aceste date de neurofiziologie au deosebite implicatii pentru fenomenele ce vor fi discutate in acest capitol.

Grila selectoare. Interferenta dintre stimulii ce vin din interiorul si exteriorul organismului spre zonele de integrare si decizie ale sistemului nervos central si dintre stimulii plecati de la aceste zone confera formatiei reticulate un rol de grila selectoare, de filtru, pentru informatiile de care luam act constient. Capacitatea noastra de a sesiza lumea ce ne inconjoara este dependenta nu numai de pragul de perceptie al organelor noastre de simt, ci si de selectivitatea filtrului exercitat de formatia reticulata. Cu alte cuvinte, percepem atat cit propriul nostru filtru ne permite.

Formatia reticulata este cea care 'imparte stirile' in 'interesante' si 'neinteresante', decizand ce trebuie si ce nu trebuie 'sa stim'. Orice perturbare la acest nivel va avea ca urmare o alterare a constientei. Diverse substante chimice ca psihotropele, o serie de suferinte repercutate asupra formatiei reticulate pot antrena o gama larga de modificari ale constientei, de la halucinatii pasagere pana la hipersomnie, coma, absente si echivalente epileptice, psihoze etc.

Rolul jucat de formatiunea reticulata in mentinerea tonusului vigil l-a determinat pe neurochirurgul canadian Penfield s-o considere ca fiind 'cel mai inalt nivel de integrare a constientei'. Zona in care s-ar face integrarea superioara a constientei ar fi, dupa Penfield, regiunea superioara a formatiei reticulate pe care el o numeste 'centrencefal'. in acest sens nu exista inca un punct de vedere unanim. Cert ramane rolul esential al formatiei reticulate in determinarea nivelului de constienta.

Dezaferentarea senzoriala O dovada a influentei pe care o au stimulii externi in mentinerea normala a starii de constienta s-a obtinut prin experimentele de privare de stimuli sau de dezaferentare senzoriala. Mentinerea unui subiect in imersiune completa timp de 6-10 ore a evidentiat aparitia de halucinatii, tulburari fiziologice si de personalitate. Experimente pe voluntari mentinuti in camere insonorizate ('camere ale tacerii') timp de mai multe zile au avut acelasi efect.

Datorita lipsei de stimuli externi in conditiile zborului cosmic, s-a procedat la antrenarea la sol a cosmonautilor in acest gen de camere. Izolarea voluntara sau fortata - in naufragii, rataciri etc. - poate avea de asemenea asupra oamenilor efectele mentionate.

Este curios ca aceste observatii, cu o fundamentare neurofiziologica dupa cum vedem, au fost folosite in asa-zisa actiune de 'spalare a creierului'. lata ce de-clara unul dintre cei implicati in cazul Sharon Tate: 'Eu pot sa conving pe oricine de orice daca ii repet destul de des si daca subiectul nu are nici o sursa de informatie'. Izolarea individului de orice influenta exterioara duce la pierderea cu timpul a programelor de referinta formate prin educatie si cultura. Izolat, inspaimantat, cu o securitate personala amenintata, el se trezeste deodata cu o constienta golita, saracita, dezorientata, gata sa accepte de acum alte criterii de referinta, alte idei, alte norme de conduita, straine de tot ceea ce rationase pana atunci.

Ne-ar putea retine de asemenea atentia trairile de tip halucinator la indivizi care nu sunt bolnavi psihici, dar traiesc in izolare - de exemplu in colibe indepartate de asezari populate, in paduri etc.

Constienta celulara Pentru a explica 'sensibilitatea' la plante, Cleve Backster vorbea de 'perceptia primara', care ar fi prezenta la toate celulele vii. Alti autori au mers si mai departe atribuind celulelor vii o constienta sau un psihism. Mai exact, s-a pus intrebarea daca viata psihica, constienta nu reprezinta suma constientei tuturor celulelor corpului nostru. Am discutat deja ca o celula vie reproduce in mic functiile unui organism pluricelular, fund capabila de comunicare, de prelucrare de informatii, de memorare si de invatare. Prin faptul ca traieste percepand mediul intern si extern si reactioneaza adecvat, celulei i se poate atribui un 'micropsihism'. Toate celulele unui tesut concura la indeplinirea aceleiasi functii, asa incat se poate vorbi de o integralitate functionala a organului, sistemului si, in final, a organismului prin niveluri succesive de integrare.

Se poate admite existenta unui 'psihism de organ', care comanda toate celulele din structura sa pentru o functionare 'coordonata si coerenta'. Mai sus se situeaza 'psihismul de sistem', cu acelasi rol si, in final, cel al creierului, psihicul uman, integrator al unitatii organismului. Moartea distruge legaturile dintre aceste niveluri; incepe dezintegrarea si fiecare celula se stinge pe cont propriu. Asa ne-am putea explica durata lor diferita de viata dupa moartea organismului ca totalitate.

Alti cercetatori interpreteaza intoleranta organismului fata de tesuturile straine ca o incompatibilitate la nivel de psihism celular. Suntem desigur pe un teren al interpretarilor mai mult metaforice si in acest sens se poate spune ca fiecare celula se bucura si sufera odata cu fiinta noastra. O durere influenteaza negativ toate celulele noastre, dupa cum o traire pozitiva 'exalta intreaga noastra fiinta'.

Mizand la modul real si nu doar simbolic pe capacitatea de 'intelegere' a tuturor celulelor din corp, yoginii au uzat de tehnici care le-au permis sa le supuna controlului voluntar in scopul armonizarii functionalitatii lor. Le-au clasificat chiar pe grade de 'noblete'. in functie de 'rangul' lor se vor adresa diferentiat in dialogul ce-1 poarta cu ele, intocmai cum s-ar adresa unor persoane. Este desigur ridicol, dupa conceptiile noastre biologice, sa 'conversezi' cu ficatul cand se imbolnaveste, incurajandu-l sa se insanatoseasca. S-a vazut insa ca uneori organele ii si 'asculta', supunere despre care aflam prin intermediul examenelor clinice si de laborator.

Am putea considera ipotetic ca fiecare celula vie din organism dispune de posibilitati de reactie adecvata de memorare si invatare, adica de ceea ce am numi 'micropsihism' latent, dar singurele celule capabile sa-i ofere o expresie constientizata n-ar fi decat celulele nervoase din creier, S-ar putea de asemenea rationa ca, de vreme ce constienta este dependenta de senzorii aflati la periferie iar fiecare celula dispune de capacitatea de a se informa in mod indirect, celulele apar implicate in fenomen, creierului revenindu-i sarcina integrarii si decodificarii informatiei.

Mergand pe linia acestor consideratii ipotetice, se poate spune ca si constienta apare odata cu prima celula vie. Ar fi o constienta latenta bazala, inchisa in sine, evolutia gasind prin creierul uman posibilitatea de a face saltul la deschiderea sa, la constientizare. A se gandi pe sine insusi, devine astfel cel mai mare miracol din cate pot exista.

REZERVELE GANDIRII

Intreaga lume stiintifica este astazi de acord ca noi nu utilizam constient decat cel mult 10% din capacitatea de functionare a creierului. Posibilitatile noastre latente sunt in consecinta incomparabil mai mari decat cele pe care le valorificam in mod obisnuit.

Intregul organism dispune de altfel de rezerve functionale, nu numai prin dublarea a o serie de organe (ochi, pulmoni, rinichi etc.), dar chiar si organele unice din corpul nostru au largi limite de extindere functionala.

Hipnoza - cale acces de spre potentialul nostru latent.  Intr-o lume care se mani festa atat de diferentiat ca potential creator este dificil sa intelegem ca flecare dintre noi ar putea fi un pictor, un


muzician, un scriitor s.a.m.d. Sa urmarim insa un experiment efectuat la noi in tara de prof. Vladimir Gheorghiu. Pentru a testa talentul, posibilitatile spontane de a desena, unui subiect oare-care i s-a cerut sa deseneze un animal, in cazul citat, o pisica. in fig. 5 se poate observa 'naivitatea' Fig.5 Desen inainte de hipnoza   Fig.6 Desen dupa hipnoza

desenului, saracia mijloacelor sale de reprezentare artistica. Si iata desenul executat de acelasi subiect, de aceasta data reprezentand un cine, dupa ce prin hipnoza i s-a sugerat ca este un 'adevarat talent' inzestrat cu posibilitati artistice (fig. 6). Diferenta este neta. Mijloacele de reprezentare sunt imbogatite, elementele de detaliu care apropie imaginea de realitate sunt pregnante.

Gratie acestei cai de acces spre potentialul nostru latent, hipnoza a inceput sa fie in prezent larg utilizata in scopuri psihopedagogice.

Sunt de larga notorietate lucrarile lui V. Raihov. Acesta a reusit sa releve insusiri de care subiectii nu erau constienti in domenii diverse ca muzica, pictura etc. Se spune ca dupa cateva sedinte de impunere a sugestiei hipnotice, subiectii erau capabili sa pastreze aceste 'insusiri'. Pentru acest motiv s-a si creat terme-nul de 'transa creatoare'. Vom vedea ca nu numai hipnoza a fost utilizata in scopul largirii potentialului nostru creator, ci si alte mijloace, unele mult mai usor de aplicat si accesibile fiecaruia dintre noi. Este usor de inteles ce consecinte va avea pentru omul viitorului, obligat sa raspunda unor solicitari tot mai mari, posibilitatea de a-si extinde capacitatea sa creatoare si de activitate.

Sa ramanem putin in spatiul hipnozei, beneficiind de informatiile venite din cele mai pertinente surse - Vladimir Gheorghiu, Vladimir Levi. Trecerea sumara in revista a catorva din fenomenele ce se pot obtine prin hipnoza ne poate oferi o alta intelegere asupra multora dintre informatiile provenite din lumea antica.

Hipnoza este considerata ca o stare particulara a psihismului uman. Cunoscuta din cea mai adanca antichitate si larg utilizata de un numar restrans de persoane - adapostite mai ales in umbra templelor, care nu serveau numai ca lacasuri de cult, d si ca focare de concentrare si de raspandire a culturii si, in general, a cunostintelor de care se dispunea la acea vreme - a trezit suspiciuni oamenilor de stiinta, cucerind cu greu un drum spre campul lor de preocupari. Peste 3000 de ani au trebuit sa se scurga pentru ca hipnoza sa par-curga drumul din templele Babilonului, Egiptului si Greciei antice pana in sanctuarul stiintei moderne.

Multa vreme s-a crezut ca posibilitatea de a fi hipnotizat este in relatie directa cu inteligenta si personalitatea subiectului uman. in realitate, nivelul inteligentei nu este un obstacol - o inteligenta superioara este  chiar o circumstanta favorabila hipnozei.

In timpul hipnozei cenzura constienta a individului este modificata. De aceea el accepta situatii cu totul iesite din comun, importante, dupa aprecierea noastra, nu numai pentru cunoasterea posibilitatilor creierului nostru, dar si pentru intelegerea unei bune parti din istoria umana. Un om hipnotizat nu percepe durerea - de unde si aplicatiile ei, de pilda, in nasterea fara dureri, extractii dentare etc. Pot fi create perceptii false la nivelul tuturor organelor de simt. Pot fi vazute persoane inexistente despre care se sugereaza ca ar fi prezente in camera si chiar se pot purta conversatii cu ele, bineinteles, monologand, nu dialogand. Invers, persoane prezente, obiecte aflate in jurul subiectului hipnotizat pot fi facute nevazute daca se sugereaza acestuia ca nu ele exista.

Perceptii false Sa dam un exemplu in acest sens dupa Vladimir Gheorghiu: « amintesc de un subiect caruia i-am sugera t ca se va intalni cu o personalitate marcanta din strainatate, despre care auzise vorbindu-se foarte mult. M-am substituit personajului amintit si dupa ce ii sugerasem sa ramana cu ochii deschisi, m-am apropiat de el spunandu-i in romaneste 'Buna ziua'. Subiectul vadit impresionat de aceasta intalnire s-a dat cativa pasi inapoi intrebandu-ma cu uimire: 'Dumneavoastra stiti romaneste?'»

Alta data i s-a sugerat aceluiasi subiect ca asista la un film. Iluzia a fost perfecta. Subiectul s-a comportat 'cit se poate de firesc in calitate de spectator, facand haz de scenele vesele si plangand de cele triste'. Mai mult, era capabil sa relateze 'cu lux de amanunte' tot ce vedea.

Mergand pe linia falselor perceptii induse prin sugestie hipnotica se pot obtine cele mai neasteptate devieri, unui subiect hipnotizat mirosul patrunzator al otetului, de pilda, parindu-i-se un veritabil parfum, iar apa cea mai buna bautura alcoolica. in vremea studentiei am asistat la un astfel de experiment executat de medicul psihiatru C. Lichter. Subiect era un bolnav internat pentru dezalcoolizare. Metoda consta in a-i crea reflexe negative (greturi, voma, ameteli) sugerate la simpla ingestie de apa. Practic, dupa ce se hipnotiza bolnavul, i se oferea un pahar cu apa. Medicul se informa in prealabil care este bautura preferata a acestuia.





Cand i s-a oferit paharul cu apa, bolnavul a exultat de placere convins fiind ca i s-a oferit cel mai bun vin. Intocmai ca la 'nunta de la Cana-Galileei'!

Poate cea mai ciudata dintre posibilitatile hipnozei este fenomenul de 'regresie a varstei'.

Sa ne imaginam ca noi, adultul care avem un comportament adecvat varstei si pozitiei noastre sociale, ne trezim brusc adusi intr-o lume pe care credeam ca am uitat-o de mult si adoptam pana in cele mai mici amanunte conduita corespunzatoare acesteia.

'Adusi', spre exemplu, la varsta de 3 ani, vocea, scancetul si universul jucariilor pretinse il anunta pe cel ce am fost candva. 'Transportati' in clasa I, putem reda numele pe care le-am uitat de mult ale tuturor colegi-lor de abecedar. V. Gheorghiu citeaza un caz din practica profesorului universitar Erich Fromm. Un student este regresat la varsta de 3 ani. A inceput sa vorbeasca un dialect al limbii japoneze pe care il invatase la acea varsta intr-un lagar in care fusese detinuta familia sa. Ulterior, nemaiavand nevoie sa-1 foloseasca, dialectul a fost complet uitat. in afara starii de hipnoza nu-si amintea nimic, nici dupa propria sa inregistrare ascultata dupa hipnoza.

Realizarea unui astfel de fenomen este departe de a raspunde doar unei simple curiozitati stiintifice, ci poate avea deosebite implicatii, din care nu am retine aici decat pe cele de ordin medical. in viata unui om pot surveni socuri care sa-i modifice complet comportamentul. Intoarcerea inapoi a timpului prin hipnoza intr-un moment anterior socului poate avea ca rezultat redresarea bolnavului.

Sugestia posthipnotica In aceeasi categorie a fenomenelor impresionabile obtinute prin hipnoza se inscrie si sugestia posthipnotica.

Am amintit mai sus experimente ce urmareau relevarea unor potente latente ale creierului nostru de care subiectul nu era constient ca dispune - capacitatea de a desena, de a memora etc. Concret, in timp ce subiectul este hipnotizat i se sugereaza ca la trezire va fi capabil sa deseneze, sa cante, sa invete o limba straina etc. Prin repetarea sedintelor se ajunge la consolidarea unor insusiri dobandite pe aceasta cale.

Au fost comentate indeajuns de multe exemple care sa demonstreze valoarea sugestiei posthipnotice. S-a sugerat, de exemplu, unui grup de copii ca a doua zi la o anumita ora sa se adune cu totii intr-un loc bine precizat si sa joace mingea. Sau s-a sugerat ca la o anumita ora si intr-o anumita zi sa execute, un gest oarecare precizat de hipnotizator. S-a constatat ca toti acestia - care dupa hipnoza nu stiau nimic de ordinul ce urmau sa-l execute, si mai mult chiar, nici nu credeau cand un binevoitor le-a spus dinainte ce vor face - in apropierea timpului fixat prin hipnoza au inceput sa intre intr-o stare de neliniste si, brusc, la ora fixata, au executat intocmai ordinul primit fara sa realizeze ca nu a fost o initiativa proprie. Este indiscutabil ca avem de-a face aici cu o informatie introdusa pe cale hipnotica in subconstient, care o integreaza in mecanismul sau de actiune. Ceasul din noi masoara cu exactitate matematica timpul. La ora fixata el proiecteaza si impune constientei ordinul primit.

Se pot da sugestii posthipnotice nu numai de intarire a unor aptitudini, ci si de diminuare sau stergere a unor obisnuinte (alcoolism, tabagism, alte obisnuinte negative), de unde si aplicatiile sale practice. Se pot sugera amnezii referitoare la o anumita perioada de timp, nedorita, din viata noastra, dupa cum se pot sterge informatii utile. Un exemplu in acest sens il constituie actiunea de 'spalare a creierului', despre care am amintit. Tocmai de aceea o astfel de arma cu implicatii terapeutice, psihologice, psihosociale si chiar consecinte militare nu trebuie lasata la discretia oricui; ea trebuie sa fie bine circumscrisa unui cadru stiintific institutionalizat.

Sugestia hipnotica si modificarile organice Un aspect ce ni se pare a fi fundamental pentru intelegerea stiintifica a unor fenomene pe care cu prea multa usurinta se pune uneori eticheta de misticism este acela al posibilitatii de a provoca prin hipnoza modificari organice. Cu alte cuvinte, se pot obtine pe aceasta cale nu numai modificari de conduite, intarire de aptitudini, stergere de obisnuinte sau de idei parazite din constienta noastra etc., dar se pot obtine chiar modificari de ordin biologic structural. Sa-1 citam pe Vladimir Gheorghiu: 'Sugerandu-i (unui subiect, n.n.) ca din neatentie s-a ars destul de tare cu tigara in podul palmei stangi, am putut remarca la circa o ora dupa transmiterea acestei sugestii aparitia unei pete rosii in zona indicata de noi.'

In palma unui om hipnotizat, caz citat de K. Platonov, s-a pus o moneda obisnuita spunindu-i-se: 'Moneda este inrosita in foc. Simti o arsura puternica!' Dupa cateva minute pe palma subiectului a aparut o arsura de gradul doi.

In fata realitatii fenomenului ne va fi mult mai usor sa intelegem de ce oamenii credinciosi, ca Louise Lateau sau Terese Neumann, prezentau stigmate (plagi sangerande) exact in locurile in care se presupune a fi fost ranile lui Isus.

Modele functionale ale subconstientului.  Experientele citate impun cu pregnanta ideea ca in subconstientul nostru exista scheme structurale si functionale, patern-ul, modele de functionare pentru toate evenimentele ce au loc in organism. Cu o parte din aceste scheme ne nastem (de exemplu - cu reactivitatea la cald sau la rece si alti stimuli externi), iar altele se formeaza prin educatie, cultura, experienta traita.

Acestea din urma reprezinta modele psihice de referinta, criteriile in raport cu care fiecare dintre noi interpreteaza si isi integreaza lumea, convingerile si credintele, suportul sugestiilor noastre. Odata cenzura constientului suprimata sau diminuata, ca in cazul hipnozei, subconstientul va declansa intreaga succesiune de reactii inscrisa in modelul sau functional. in acest fel o moneda rece, dar acceptata de subconstient prin sugestie ca fiind incandescenta, va determina modificarile ce apar intr-o arsura. Acelasi model functional se va declansa si in subconstientul unui om care si-a sedimentat in timp, prin convingeri religioase, informatii despre patimile primilor stalpi ai bisericii.

De aici si legendarele stigmate.

Sa ne imaginam ca in loc de sugestia care provoaca arsura inducem o sugestie de vindecare intr-o boala cu leziuni chiar organice. in acest caz putem invoca acelasi mecanism de declansare a reactiilor biologice si in vindecare. Vedem asadar ca pot exista vindecari 'psihice', vindecari prin sugestie, vindecari obtinute de samanii unor triburi, vindecari care, dupa cum spune psihiatrul rus V. Levi, sunt asa de frecvent mentionate in scrierile biblice.

Iata un exemplu citat de Robert Dantzer in cartea sa L'Illusion psychosomatique (Odile Jacob, Paris, 1989), extras dintr-un articol publicat de F. Alexander in Jurnalul Asociatiei Americane de Medicina. in 1977, la Seattle, o femeie de 28 de ani, originara din Filipine, il consulta pe medicul F. Alexander pentru o serie de episoade febrile insotite de dureri articulare. Este internata in clinica unde se precizeaza diagnosticul de lupus eritematos diseminat. Un tratament cu hormoni corticoizi are bune rezultate initial, dar ulterior nu mai are efectul scontat, iar boala se agraveaza si se extinde la rinichi.

Disperata, bolnava se hotaraste sa plece in satul natal din Filipine pentru a se adresa vrajitorului satului. Acesta ii spune ca un iubit pe care 1-a suparat i-a trimis duhuri rele pentru a se razbuna. Dar el, vrajitorul, o va exorciza, adica va scoate duhurile rele din ea si se va vindeca. Trei saptamani mai tarziu se intoarce in SUA la medicul sau. Acesta constata ca nu mai are nici un semn de boala. Doi ani mai tarziu ea naste in conditii foarte normale.

Empiric, s-a gasit un mijloc de plonjare a individului in subconstient, de ingustare a campului constientei prin ritm, ritual, incantatii, cantec, imagini, povestirea unei legende, a unui mit cu referire la suferinta subiectului. Deci toata dificultatea consta in a gasi metoda prin care sa accedem la subconstient pentru a-1 obliga sa lucreze in sensul dorit de om. Aici trebuie 'inselata' vigilenta 'paznicului' pe care il constituie cenzura constientei.

Daca avem in vedere aceste date putem explica, stiintific dupa cum se vede, insasi o parte din faptele povestite de scrierile biblice. Cand Isus spune 'Credinta ta te-a vindecat', vom intelege prin aceasta permisivitatea insului la sugestie dar si la imensul camp psihoenergetic cu efecte terapeutice atribuit lui Isus. Permisivitatea inseamna suprimarea cenzurii constiente a obstacolului opus de bariera psihologica sau, altfel spus, de necredinta bolnavului in existenta unei astfel de posibilitati. Sigur, aici este vorba nu numai de o simpla credinta, redusa la posibilitatea de vindecare, ci de una in care se inscrie tot sistemul de repere constituit de religia crestina.

Imparatia Tatalui despre care vorbeste Isus, nu poate fi asimilata decat cu acest camp cosmic fundamental sau al Constiintei Cosmice, reprezentat simbolic prin imaginea 'Tatalui', unde sunt inscrise toate patern-urile noastre functionale sau arhetipurile de care ne desprindem prin boala. Vindeca-rea prin mijloace psihice ar insemna regasirea modelului nostru originar, reatasarea la simbol, la arhetipul pierdut. De aici poate si explicatia unui anumit ritual care intotdeauna a fost prezent in exercitarea acestor fenomene.

De-a lungul istoriei umane sunt mentionate multe din performantele descrise in Biblie. Lui Bechterev, Lewon Mirahorian s.a. li se atribuie vindecarea prin hipnoza si sugestie a unor bolnavi orbi, surdomuti sau paralizati. Lewon Mirahorian a fost capabil sa linisteasca un bolnav psihic aflat in plina criza de furie prin proiectarea brusca a privirii, dupa cum ar fi reusit sa scoata in acelasi mod un bolnav dintr-o criza de epilepsie si chiar sa provoace un acces de epilepsie unui om sanatos.

Toate aceste performante au facut si subiectul unui roman in literatura noastra (Pontiful, de Henriette Yvonne Stahl).

EXISTA SI ALTE DIMENSIUNI PSIHOFIZIOLOGICE ALE CONSTIENTEI UMANE ?

In mod conventional se admit trei stari ale constientei: starea de veghe sau constienta propriu-zisa, starea onirica (de exemplu, in somnul cu vise) si starea de absenta a constientei (de pilda, in somnul fara vise).

Freud a pus bazele conceptului de inconstient. Jung, Adler si altii i-au conferit noi dimensiuni si valente. Dar dincolo de constient si inconstient mai exista o stare pe care omul a experimentat-o din cele mai vechi timpuri. Este o stare particulara situata intre veghe si somn. S-o numim stare intermediara a constientei. Unii comentatori o includ in gandirea analogica, incercand s-o diferentieze de cea discursiva. Nefiind codificata stiintific, a primit denumiri si acceptii diferite de la un autor la altul.

Unele din denumiri vor sa sugereze ca este vorba de fapt de o extindere a posibilitatilor de manifestare si de cunoastere ale gandirii umane. Si, realmente, nu avem prin ea decat o alta fateta, o alta dimensiune, foarte putin cunoscuta inca a gandirii noastre. Exploatata in afara cadrului institutionalizat, pe terenul sau s-au exersat gandirea magica, alchimia, ocultismul, o serie de societati antice cu caracter ezoteric. A constituit si motivul pentru care stiinta oficiala a refuzat s-o considere demna de interesul sau.

Neglijandu-se baza psihofiziologica a unor fenomene in jurul carora s-a impus o atmosfera de mister, 'copilul a fost aruncat o data cu apa din albie'. Si aceasta spre dezavantajul cunoasterii noastre.

O serie de aspecte particulare ale psihologiei noastre ca hipnoza, fenomenele chiar si astazi controversate ce pot aparea in timpul sau - modificarea perceptiei, amplificarea potentialului nostru creator, inlaturarea din constienta a unor idei parazite etc. - noi le-am considerat ca fiind o expresie a rezervelor si posibilitatilor creierului, motiv pentru care le-am si incadrat in acest capitol.

Prezentarea acestora va urmari o singura finalitate - beneficiul lor teoretic si practic pentru noi.  Incercam o schita de raspuns, desigur limitat la posibilitatile noastre, - la intrebarea: cine suntem? si daca stim, ce ne ramane de facut?

Timpul S-a scris mult despre modul in care percepem Spatiul si Timpul. Kant atribuie doar ratiunii capacitatea de a surprinde succesiv aspectele unei realitati simultane si vom vedea coincidenta opiniei sale cu aceea a teoriilor moderne.

Fizica clasica a postulat un Timp absolut, universal, si un Spatiu absolut, sugerate de desfasurarea periodica, ritmica a tuturor fenomenelor observate. Contabilizarea periodicitatii fenomenelor a impus masurarea Timpului. Acesta este Timpul astronomic, perceput in conditiile determinarii noastre tridimensionale.

Se vorbeste despre un Timp circular, mai exact in spirala, al unei 'eterne reintoarceri', ca si despre un Timp ireversibil probabilistic, dedus din scurgerea entropica a evenimentelor in Univers (Costa de Beauregard s.a.).

Patrunderea stiintei moderne in Universul sub atomic a impus modificarea reprezentarilor noastre despre Timp si Spatiu, care nu mai sunt vazute separat, ci ca un continuu Spatiu-Timp. Este un spatiu multi-dimensional in care fenomenele au loc in toate aceste dimensiuni. Se petrec instantaneu - fara inainte si dupa, sus sau jos, dreapta sau stanga - in sensul comun al termenilor.

David Bohm (1971) creeaza notiunile de 'ordine desfasurata' sau implicata, invizibila, aflata in acelasi Timp si acelasi Spatiu. Numai prin desfasurarea ordinii infasurate aceasta este perceputa ca lume a realului jalonat in Timp si Spatiu. Toate infasurarile sunt prezente in acelasi timp, numai perceptia noastra este succesiva si proiectata intr-un spatiu. Prezentul nu este decat un viitor care devine trecut pastrat in memorie.

Prin aplicarea ideii de holograma in explicarea acestui univers de catre Bohm si in virtutea careia orice parte contine totalitatea, intreaga noastra durata sau temporalitate ne apare inchisa intr-un moment. Vom vedea ca pentru unele fenomene ce au loc in universul nostru psihic este deocamdata

singura explicatie plauzibila.

Timp biologic Exista un Timp al fiintelor, determinat de ritmurile lor, care nu este acelasi cu cel descris de astronomi si nici cu cel postulat de fizica moderna. Pentru a sfida parca intelegerea noastra, fiintele indraznesc uneori sa 'opreasca' timpul in loc. Exista experimente de inhumare ce par sa scoata omul din Timp si din toata stiinta noastra despre creierul care, dupa datele de laborator, nu rezista mai mult de trei minute fara oxigen. Virusurile, nimfa unor fluturi sub forma de crisalida s.a. in anumite conditii isi suspenda Timpul pentru a-si relua viata in alte imprejurari favorabile.

Timpul biologic este diferit de cel astronomic. Difera de asemenea de la specie la specie, de la individ la individ in functie de ritmurile sale interne.

Reactiile biochimice din celulele noastre au un ritm de desfasurare diferit de la o varsta la alta, ritm determinat prin programul nostru genetic si prin intensitatea cu care ne traim viata. Se vor distinge, ca urmare, un Timp fiziologic si un altul psihologic, care au fost analizate pe larg de Lecomte du Nouy studiind timpul de refacere a plagilor la diferite varste.

Timp fiziologic Timpul de vindecare a unei plagi este numit timp fiziologic. Un studiu statistic a evidentiat necesita-tea unui timp progresiv mai mare pentru vindecarea unei plagi in raport cu cresterea varstei. La varsta de 10 ani este de 5 ori mai mic decat la varsta de 60 de ani. Sigur, baza acestui timp fiziologic diferit este determinata de potentialul biologic, variabil in functie de varsta si specific tuturor functiilor ce se desfasoara la nivelul unui organism viu.

Timp psihologic Timpul se scurge mult mai repede pentru un adult decat pentru un copil. Cantitatea de evenimente percepute de catre un copil pana la adolescenta este mult mai mare decat a unui adult pentru ca gradul de noutate adus de acesta este net crescut la inceputul vietii. De aceea Timpul pare sa se dilate pentru un copil si sa se contracte pentru un adult. Fiecare varsta isi are un timp al sau. La varsta copilariei am putut sesiza cu totii aceasta diferenta in perceperea timpului. Zilele erau 'mult mai lungi' in copilarie decat la maturitate. Viata este deci mai lunga pentru un copil decat pentru un adult, care are senzatia ca zilele sunt prea scurte pentru cate are de rezolvat.

Ca si cum nu ne-ar fi de ajuns scurtarea timpului, la sfarsitul vietii traim mult mai repede ceea ce ne-a mai ramas. 0 ora la varsta de 10 ani echivaleaza cu 5 ore traite la 60 de ani sau, altfel spus, un copil de 10 ani traieste in 60 de minute pe plan fiziologic si psihologic cit un adult de 60 de ani in 5 ore! Vom intelege de ce 3 ani - intre 17 si 20 de ani, de exemplu - nu au valoarea a 3 ani dintre 50 si 53 de ani. De aceea parintii, profesorii si copiii traiesc in lumi temporal diferite au opinii si preferinte diferite si adesea nu se inteleg. Sa nu uitam aceasta cand facem un program pentru copii!

De la Lecomte du Nouy si pana astazi dezvoltarea geneticii a umplut multe goluri in stiinta despre noi. Raman de actualitate nu atat calculele facute de cercetator cu mai bine de 40 de ani in urma, cit esenta fenomenului, care a fost definita prin existenta unui ceasornic ce bate diferit pentru fiecare dintre noi la diversele niveluri de desfasurare a existentei noastre.

Timpul si clarviziunea. A afirma posibilitatea de a prevedea un eveniment dincolo de probabilitatea calculata stiintific ar 5 fost, nu cu multa vreme in urma la noi, de-a dreptul o nebunie. Si asta pentru ca la oricare alt eveniment era posibil sa se imagineze o explicatie 'materialist-stiintifica', dar nu predictiei, clarviziunii sau premonitiei, cum i se mai spune.

In fine, fenomenul de predictie exista. Nu-1 pot nega decat cei care si-au spalat creierul si 1-au indoctrinat cu materialismul mecanicist din secolul XIX sau cei care nu au avut niciodata prilejul sa-l experimenteze si nu-1 pot accepta din bun simt. Sa lamurim bine lucrurile: noi nu vrem acum sa acreditam stiintific tot felul de farsori si indivizi abili care se capatuiesc pe seama naivilor. Noi tratam aici despre acele evenimente complexe ce ni sunt brusc comunicate spiritului si care ulterior se petrec nu aproximativ, ci exact, fara nici o abatere. Sunt acele coincidente semnificative in care un eveniment fizic este anuntat si dublat de un fenomen psihic, coincidente despre care a vorbit Jung cand a construit teoria sincronicitatii pentru a le da o explicatie. Noi insine am avut sansa sa le experimentam, evident, involuntar. Nu vom intra in detalii pentru ca informatiile au un caracter absolut personal.



Ceea ce ni se pare interesant: din analiza pe care am facut-o unui astfel de eveniment a rezultat ca atunci cand sunt implicate mai multe persoane care trebuie sa indeplineasca un rol precis in aceasta 'intamplare', fiecare dintre ele poate actiona din motive complet diferite. Au uitat ceva la cineva, aveau de cerut o lamurire sau le-a venit ideea sa mearga dupa cumparaturi. Evenimentul nu este prezis decat celui pentru care 'intamplarea' are o anumita semnificatie. Ce plan, ce camp conecteaza creierele mai multor oameni deodata pentru a indeplini ceva ce este deja programat ?

Si daca fiecare a avut convingerea ca actioneaza din proprie vointa, cand de fapt era pur si simplu gandit de 'altcineva', cand era doar un simplu instrument prin care trebuie sa se 'indeplineasca porunca', atunci cea mai grava intrebare care se pune este nu cine este cel ce ne dicteaza viata, ci aceasta: gandim sau suntem ganditi? Cel putin in aceste coincidente semnificative este clar ca suntem ganditi si noi actionam ca simpli roboti. Dar, dupa cum spune Jung, nu orice intamplare si coincidenta este un sincronism cu caracter predictiv. Este posibil ca majoritatea sa fie doar banale intamplari, afara doar daca nu vom afla intr-o zi ca nimic nu este intamplator, ceea ce ar fi intr-adevar cumplit

Noi credem ca nu putem fi supervizati in fiecare clipa de 'cineva', ca aceste coincidente semnificative, care se inscriu intr-o structura arhetipala, se manifesta doar in probleme de ordin fundamental, cand viata individului trebuie sa ia o anumita turnura in vederea unei finalitati ce nu o poate intelege, dar care este deja inscrisa in programul vietii sale. in rest, probabil ca se intampla intocmai cum procedam noi cu ceasul desteptator. Ii strangem arcul de seara si-1 programam sa sune la ora fixa. A doua zi va suna fara ca noi sa intervenim. La nevoie insa, daca ceasul se opreste sau daca ora se schimba, noi putem interveni. Asa cel putin ne-am putea imagina fenomenele. Se ridica intrebarea daca se poate evita un eveniment care ne este prezis. Cei mai multi spun ca da. Nu ne referim la moarte, care evident nu poate fi evitata. Ne referim la intamplari de alt gen. Ei bine, dupa experienta noastra, nimic nu poate fi evitat, chiar daca evenimentul este complet defavorabil persoanei.

'O mie' de ganduri te invadeaza, 'o mie' de solutii iti vin in minte, iar cand a sosit 'ceasul esti tot acolo. incepe cea mai fantastica dintre experiente. Esti actor, dirijor si spectator in acelasi timp. Esti 'ochiul care vede si se vede' cum zice Jacob Bohme intr-un alt context. intocmai ca un dirijor care stie partitura pe dinafara, incepi sa-ti spui: acum intra oboiul, acum pianul, acum Mai mult, amuzat, poti comunica celor implicati ceea ce deja stii ca urmeaza sa se intample. Stupefiati, vor constata realitatea predictiei tale. Cine este mai marele 'regizor' al acestor intamplari? Cineva inspirat a numit aceste coincidente 'intamplari in care Dumnezeu prefera sa ramana necunoscut'.

Cum am putea explica aceasta realitate in termenii stiintei clasice? Sa le negam, cum am facut-o pana acum? Si totusi, vise premonitorii exista, 'iluminari', solutii brusc intuite unor probleme stiintifice insolubile pana atunci au avut, dupa cum am vazut, foarte multi oameni de stiinta. Despre oracolul bulgar Vanga Dimitrova s-a scris de asemenea mult si unele surse poarta gir stiintific. Dar dincolo de ceea ce spun sau nu altii, noi depunem marturie in fata eternitatii pentru realitatea lor.

Aceste fenomene predictive devin usor comprehensibile, explicabile, daca admitem teoria lui David Bohm, care, dupa cum se stie, a fost colaborator al lui Einstein. Din teoria lui Bohm rezulta ca intr-un punct din ordinea implicata nedesfasurata sau nemanifesta, exista inscris - conform conceptiei holografice - intregul timp, si trecut si prezent si viitor, intregul spatiu cu continutul sau. Deci toate evenimentele viitoare sunt deja acolo, inscrise, prezente. Acolo insa nu este numai o lume 'inghetata', care zace in hibernare pana ce va deveni o lume reala, ci si o inteligenta, un savoir absolu, cum spune Jung. Ei bine, din motive pe care nu le stim, nu le intelegem, de vreme ce nu ne sunt anuntate ca sa putem intreprinde masuri adecvate, ci pur si simplu ne face spectatori si actori totodata, aceasta inteligenta ne implica in demersul sau. Este ca si cum fara voia noastra alunecam in alta dimensiune a timpului.

Mintea aceea extraordinar de precisa care a indraznit sa patrunda eternitatea pana ce nu s-a mai putut desprinde de ea - ganditorul, scriitorul si prietenul Doru Davidovici - ne vorbeste in Lumi galactice despre posibile absorbtii in acest timp implicat, nedesfasurat, ale unor nave aeriene si maritime sau chiar de persoane. Insusi mult discutatul fenomen al O.Z.N.-urilor ar putea fi privit ca nave ce vin din Timpul ce nu s-a nascut inca.

Visul si timpul Visul a fost considerat de catre Freud drept 'calea regala de descifrare a inconstientului'. Dincolo de continutul sau manifest, cel latent ar avea echivalentul evenimentelor ce se petrec in inconstient.

Asa dupa cum sunt notate coincidente semnificative sau sincronicitatii, in denumirea lui Jung, exista in mod cert si vise premonitorii. Evenimente care urmeaza sa se petreaca intr-un viitor apropiat sau mai indepartat sunt anticipate prin vis - fie la modul simbolic, fie direct.

Credem ca sunt putini cei care nu au avut cel putin o data in viata un astfel de vis.

Ramane o enigma scopul unor astfel de semnalari anticipate prin vis, la fel ca si cele prin clarviziune, de vreme ce majoritatea cazurilor nu servesc unui scop util. Dar sunt citate si vise dintre acestea. O pacienta viseaza pe bunica sa, decedata, care ii spune ca in ziua 'Z' trebuie sa se prezinte la tribunal, deoarece vecinii, fara stirea lor, i-au actionat in judecata pentru extindere de spatiu. Urmand sfatul primit in vis, constata ca evenimentele s-au petrecut intocmai asa. Alta data a fost avizata prin vis ca sotul sau, pe atunci ministru al unui resort economic, va urma sa semneze un contract cu o firma straina. Intre filele prezentate pentru a fi semnate va fi strecurata si una al carei continut, daca este acceptat, va constitui o grava eroare cu consecinte juridice nefaste. Sa caute atent aceasta fila Si a gasit-o!

Multi candidati la admiterea in facultate au marturisit ca au visat subiectele de la examen. Altii au avut chiar o reprezentare subita a subiectelor aflandu-se in stare de veghe. Desigur, nu este nici un pericol pentru ceilalti candidati, astfel de vise neavind decat foarte putini concurenti.

Frecvent prin vis ni se anunta o boala pe care o facem ulterior si fenomenul este usor de explicat in termeni stiintifici. Semnale premonitorii ale bolii, care sunt sesizate de subconstientul nostru prin vis, pot aparea cu mult timp inainte de a ajunge sa fie inregistrate la nivel constient. Dar cum sa explici prevestirea prin vis a mortii unei alte persoane?

Vom relata un exemplu. De-a lungul a cand nopti succesive, o persoana a avut acelasi vis obsedant. In fata casei in care locuia singura batrana sa mama se sapau gropi. Abia dupa repetarea in cea de a cincea noapte a sesizat ca este unul si acelasi vis la care pana atunci nu a dat importanta. S-a intrebat ce semnificatie trebuia sa aiba visul de vreme ce revine atat de insistent. Si-a amintit ca mama sa insasi era initiata in decriptarea viselor. De la ea stia ca evenimentele relatate in acest vis au ca echivalent simbolic un deces. S-a gandit la sfarsitul apropiat al mamei sale. Din acea noapte visul nu i-a mai aparut, ca si cum singurul sau rost era doar acela de a-1 aviza. Doua zile mai tarziu mama sa sufera un accident vascular cerebral si decedeaza din aceasta cauza. Ce relatie cauzala se poate stabili intre acest vis si accidentul vascular al mamei sale? Cine este acela care ne anunta catastrofa si apoi are forta s-o genereze? Sau doar s-o stie dinainte Sau ambele Si daca in destinul unui om este programat un accident vascular ce valoare mai are ceea ce stim noi, medicii, despre modalitatile sale de producere si posibilitatile de prevenire si tratament? Nu cumva rezultatul efortului nostru se decide in dimensiunea atemporala a existentei noastre - in ordinea aceea implicata in care, uneori, fara voia noastra si fara sa stim de ce suntem si noi implicati ?

In vis ne apar de asemenea complete rasturnari ale timpului, fara ca spiritul nostru sa se revolte. Dispare succesiunea normala a timpului, obiecte si persoane se succed fara o logica aparenta, evenimentele pot sa nu aiba nici o conexiune in desfasurare. Totul se petrece spontan si firesc, sfidand orice notiune de Cauza, Spatiu si Timp. Ne sugereaza exact ca definitie ordinea implicata, ne-desfasurata a lumii, postulata de fizica moderna ca sursa primordiala a realitatii contingente. Plecand de aici am putea sa consideram visul ca o expresie si un argument concret al acest ei ordini daca nu chiar mijlocul de conexiune cu aceasta.

Extazul De la filozofia timpului si spatiului sa trecem la un alt mod de percepere a lor, cunoscut doar de poeti, artisti, cativa rari mistici si initiati.

Sa plecam de la experienta stiintifica intreprinsa de Alain Watts, care - sub supravegherea lui Keith Ditmau (Clinica de Neuropsihiatrie a Universitatii din California) si a lui Sterling Buimell si Michael Agron (Clinica Langley-Porter din San Francisco) - a trait un astfel de moment provocat pe cale farmacochimica.

Intrarea in aceasta stare particulara a constientei se face printr-o incetinire in scurgerea timpului, o concentrare pe timpul prezent'. Clipa prezenta concentreaza in sine tot interesul existentei. Dispare orice preocupare pentru timpul viitor, creandu-se impresia ca nu mai exista decat un singur timp - cel prezent.

O a doua caracteristica a acestei stari este pierderea simtului polaritatii. Deci se pierde mai intai simtul timpului, apoi cel al spatiului. Ceea ce obisnuit ne apare disparat, diferit ca pozitie in spatiu, este vazut intr-o singura unitate - subiect si obiect, dreapta si stanga, sus si jos, Nord si Sud, Est si Vest, inainte si inapoi, inauntru si in afara, sunet si tacere, viabil si invizibil - totul viu si intens perceput, dincolo de logica obisnuita.

A treia caracteristica a acestei stari este 'simtul relativitatii'. Fiecare nivel al existentei materiale apare cu un sens bine definit. 'Ma percep ca fiind o veriga in lantul care formeaza o ierarhie bine definita a proceselor si fiintelor, mergand de la molecule la fiintele umane, trecand prin bacterii si insecte 'in aceasta stare' toate formele de viata nu sunt decat simple variatii pe aceeasi tema: nu suntem decat o fiinta unica ce nu indeplineste decat acelasi lucru in cel mai mare numar de maniere posibile'.

Pentru cea de a patra si ultima caracteristica a starii de extaz sa-1 citam integral pe autorul acestei trairi: 'A patra caracteristica este sensul energiei eterne, adesea sub aspectul unei lumini albe intense, care pare sa fie totodata fluidul ce parcurge nervii si acel misterios E (energia) care este egal cu mc (masa m, inmultit cu viteza luminii, c, la patrat). Poate aceasta apare ca o megalomanie sau o nebunie a grandorii, dar se percepe foarte net ca orice existenta nu este decat o energie unica si ca aceasta energie, sunt eu insumi'.

Aceasta experienta de 'a nu fi decat una cu Universul' este demonstrata astazi dupa cum vedem cu toata rigoarea stiintelor moderne. Nu este nimic neobisnuit in a spune ca materia este una singura, ca tot ceea ce exista nu reprezinta decat expresii diverse ale aceleiasi materii, ca in structura sa intima materia nu este decat energie. Nu este de mirare ca o indelungata perioada din istoria omenirii, poetii si miturile au constituit surse de cunoastere uneori mai adanci decat observatia directa. De aici si reluarea in studiu in lumea moderna a unor mituri ce s-au nascut in perioada copilariei gandirii omenesti. Exista in consecinta si o alta dimensiune a gandirii noastre, prin care se poate deschide o poarta spre cunoastere.

Le aducem in discutie, dupa cum am mai spus, pentru a evidentia o realitate psihologica putin cunoscuta de noi, dar intens exploatata de gandirea mitica.

Este interesant de constatat ca diverse surse, situate intre ele la mari distante si intervale de timp, releva aceleasi elemente. Si un mare intelept hindus, si Jorge Luis Borges in povestirea sa fantastica, El Alef, si Puthoff si Targ in experimentele efectuate la Stanford, si datele fizicii moderne, releva continuitatea si simultaneitatea spatiotemporala accesibila la un alt nivel al constientei umane.

Sa urmarim descrierea unui practicant al tehnicilor traditionale hinduse: 'Corpul mi se intepeni, respiratia iesea din plamani ca trasa de un magnet urias Carnea parea moarta. Simtul libertatii nu mai era limitat la corp, ci imbratisa imensitatea atomilor inconjuratori. Oamenii de pe strada pareau ca se misca cu grija peste propria mea periferie. Formele plantelor apareau ca niste pete intunecate; observam scurgerea in interiorul lor a fortei de viata. Spatiul se intindea peste tot in fata mea. Vederea se schimbase intr-o vasta panorama sferica pe care o percepeam simultan; vedeam si cu partea din spate a corpului un animal domestic ce se apropia de poarta casei; il vedeam ca si cu ochii mei fizici. Curios insa, il vedeam si dupa ce trecuse de zidul de caramida aflat in spatele ograzii Corpul meu, stalpii de sustinere ai casei, mobilele si podeaua, copacii si lumina Soarelui deveneau violent de agitate si apoi totul se contopea intr-un ocean de lumina'.

Ne amintim ca in experimentele intreprinse de Puthoff si Targ se vorbeste de asemenea de faptul ciudat ca subiectii care descriau obiective aflate la distanta redau si elemente din teren aflate inapoia unor cladiri inalte, care nu puteau fi vazute in mod normal de un om aflat pe sol, ci doar de la inaltime.

'Viziunea' lui Jung. In anul 1944, ca urmare a unui infarct miocardic, C.G. Jung a intrat intr-o coma din care a avut sansa sa-si revina. Ulterior a descris ca in acele momente a trecut printr-o stare de beatitudine in care in mod ciudat a vazut Pamantul rotund si cu un halou albastru in jur, imagine pe care ne-o vor oferi abia in 1969 navele cosmice de la inaltimea de 1500 km. A avut aceeasi senzatie de temporalitate in care trecutul, prezentul si viitorul nu sunt decat un singur tot. 'Cum as putea sa-mi explic faptul decat ca simultan eu am vazut ieri, azi si mine?', se intreaba Jung. Este o senzatie de 'unire a finitului, a individualitatii cu universalitatea'.

Aceasta stare in care, dupa cum se exprima in alt context André Breton, 'totul te face sa crezi ca exista un anumit punct al spiritului de unde viata si moartea, realul si imaginarul, trecutul si viitorul, comunicabilul, susul si josul inceteaza sa mai fie percepute contradictoriu', poate fi traita spontan (extazul in fata maretiei naturii, inspiratia poetilor si artistilor) sau poate fi provocata printr-o serie de metode devenite traditionale: posturi, incantatie, dansuri ritmice, substante chimice si chiar autotorturari fizice, folosite indeosebi in evul mediu.

Conditionare si determinare Izolarea, gradul de sugestibilitate, intensitatea unor convingeri religioase sunt conditii favorabile pentru aparitia unor trairi pasagere in suprasensibil. Este important de observat cum continutul acestor trairi este in directa relatie cu modelul cultural al individului, cu propriile sale convingeri.

Astfel, un ateu poate percepe doar tablouri colorate fara nici un continut religios, dar cei cu convingeri religioase pot percepe ceea ce de fapt si-au sedimentat prin educatie in subconstient: sfinti, zei etc. Un negru il va vedea pe Dumnezeu in infatisare de negru, Petrache Lupu in aceea de mos, iar Bernadette a avut in 11 februarie 1858 viziunea Fecioarei Maria la Lourdes. Experientele initiatice aveau ca rezultat vizualizarea imaginilor evocate de doctrine. Pentru scriitorul antic Apuleius, initiat in misterele zeitei Isis, aceasta ii apare ca o femeie de o deosebita frumusete, iesind din apa marii impodobita cu odoare de pret si raspandind parfumuri ametitoare.

Pentru a-si convinge adeptii, societatile ezoterice din antichitate recurgeau la o gama foarte extinsa de mijloace capabile sa determine modificari ale starii de constienta si care dovedesc o surprinzatoare cunoastere pentru acele vremuri a unor posibilitati de modelare a comportamentului uman, de impunere a unor mutatii profunde in gandire - straine si astazi stiintei academice. Din datele de care dispunem aflam ca se uza de probe psihologice dure care constau in parcurgerea unor labirinturi subterane scufundate in intuneric si prevazute cu diverse capcane, de izolare, de posturi indelungate, de licori din plante psihotrope, de manevre hipnotice si tehnici de sugestie. Cei ce rezistau pana la capat acestor probe al caror grad de dificultate crestea treptat erau in final rasplatiti prin accesul la ceremoniile care constituiau initierea propriu-zisa. Lumea sugerata si imaginata capata un continut pe care il traiau la modul senzitiv si nu doar intelectiv. Aceasta era marea lor forta pe care nici o doctrina aparuta ulterior nu a mai avut-o la aceleasi dimensiuni.

In incercarea noastra de a inregistra clipa de clipa filmul psihologic trait timp de mai multe zile sub daramaturi de supravietuitorii cutremurului din martie 1977 am retinut o astfel de 'viziune' relatata de M.S. Era in a treia zi de la catastrofa care o proiectase sub muntele de moloz ramas din blocul Scala. I se facuse sete. in disperare, a intentionat sa-si suga propriul sange din venele de la mana. Si-a dat seama insa ca fiind 'sarat' ii va fi si mai sete. Si deodata, tenebrele sunt luminate. in fata sa apar 3 sticle pline - una cu apa, alta cu bere si ultima cu vin. A fost derutata. Spre care sa intinda mai intai mana? A realizat apoi ca este doar o iluzie

Vom face aici o mentiune. Ni s-a reprosat intentia de a lasa sa se inteleaga ca 'trairile extatice', 'viziunile' unor credinciosi nu ar fi decat simple iluzii sugerate. Precizam acum ca facem o diferenta neta intre aceste viziuni sugerate sau ale unor insi cu un echilibru psihic afectat si intre trairile unor oameni cu o profunda credinta, care survin, cu continut semnificativ, fie in momente de cautare, fie de grea cumpana a vietii lor. Aceste ultime trairi transced prin intensitatea lor perceptia si proiecteaza fiinta intr-un plan al suprasensibilului, al altei dimensiuni a constientei, comentata de altfel in aceasta lucrare. Autorul a cunoscut si a discutat personal cu oameni aflati in aceste doua ipostaze si nu poate face confuzii.

Apreciem ca ar fi util de lamurit, in acest capitol, un aspect intalnit de la culturile arhaice pana la cele religioase, si anume acela al ritualurilor.

Mit si ritual Incantatia, rugaciunea, semnul crucii, arderea de mirodenii, botezul, ungerea cu mir, ritualurile cununiei si inmormantarii, descantecul, ghicitul, divinatia prin oracole - de la Delphi pana la Yi King - toate au o filiatie arhetipala. Jung face pertinente referiri la semnificatia simbolica a Mahdalei. Alchimia Evului Mediu era o savanta stiinta a ritualului.

Ce sens se acorda tuturor acestora? Amintim ca multi oameni se declara credinciosi, dar fara sa accepte ritualurile. Am putea interpreta aceste ritualuri ca modalitati ale lumii concrete de a se conecta la lumea arhetipala, considerata a fi capabila sa-i satisfaca doleantele prin stabilirea unei relatii biunivoce intre aceste niveluri, Sunt coduri prin care se obtine benedictiune, ajutor, forta, acord, bunavointa; reprezinta cheia cu care se pot deschide portile 'cetatii ceresti', mijlocul de a se conecta la izvorul energiei cosmice.

Mult mai important decat scopul lor ni se pare modul de elaborare. Pentru ritualul unei religii s-ar putea presupune originea revelata. Dar pentru o multime de ritualuri insusite prin cultura populara din vremuri ce se pierd in noaptea istoriei cine este creatorul? Dincolo de inevitabila aglomerare a domeniului cu indivizi abili si inventivi, exista informatii certe citate de autoritati in domeniu - ca Mircea Eliade, Stelter s.a. - care confirma eficienta multora dintre acestea. Daca samanii ar fi fost total ineficienti si-ar fi pierdut respectul tribului si, ca urmare, si locul ocupat. Din medicina samanica sunt si astazi prezente in lume solutii terapeutice utile.

PSIHOCIBERNETICA SAU AUTOPROGRAMAREA PE SANSA SAU ESEC



Un alt concept important de retinut in efortul nostru de perfectare este si acela de autoprogramare pe sansa sau esec.

Experientele in domeniul sugestiei au demonstrat ce rol covarsitor poate avea in viata noastra si ce posibilitati nefolosite exista in noi. Cand un om fara aptitudini deosebite poate desena sub sugestie ca un artist (experientele lui Vladimir Gheorghiu si V.Raikov), cand un timid, sub aceeasi influenta, poate tine un discurs stralucit, atunci nu se 'toarna' nici talent, nici memorie, nici curaj in creierul oamenilor ci pur si simplu se invinge bariera psihologica pe care cenzura constientei o impune in manifestarea noastra. Exista in noi capacitatea de memorare si de creatie dar convingerile pe care ni le-am format prin educatie si experienta despre limitele noastre sunt cele ce se opun valorificarii sale complete. Reflectarea in constiinta a sentimentului de limitare a capacitatii noastre reprezinta ceea ce a fost numit bariera psihologica. Pentru a intelege modul in care apare acest adevarat handicap pentru multi dintre semeni trebuie sa lamurim mai intai o alta notiune cu care este conectat.

Imaginea de sine. Din clipa in care la varsta copilariei incepem sa ne constientizam pe noi insine, ca fiinta exis-tenta in lume, ne formam involuntar o imagine proprie in care sunt inscrise datele noastre fizice si posibilitatile intelectuale. Desi este paradoxal, prima imagine pe care ne-o formam in constiinta nu este a noastra ci a celor din jur. De aceea in clipa in care incepem sa ne reflectam constient pe noi insine apare imediat in mintea noastra comparatia. Orice fenomen nu are valoare decat prin comparatie cu un altul similar. Comparatia ramane sursa tuturor fericirilor si nefericirilor imaginare. Prin comparatie ne traim sentimentul amar al neimplinirii sau satisfactia orgolioasa a dominatiei asupra altor fiinte din a caror umilire ne savuram placerea superioritatii.

Ne formam prin autoobservare si prin impresiile exprimate de anturaj o 'imagine de sine' care va fi oglinda psihica pe care o purtam nedespartiti de-a lungul intregii noastre vieti si in care ne vedem in permanenta pe noi insine. In functie de imaginea pe care o avem despre noi ne comparam constient sau inconstient cu semenii, ne identificam locul printre ei si ne sesizam cu amaraciune sau cu emfaza limitele. Acum apare diferenta dintre ceea ce un spirit nevazut din adancimile noastre tulburi ne spune ca am fi putut sa fim si n-am ajuns Aceasta este tristetea, umbra fiintei noastre esentiale care se trezeste proiectata intr-o forma si intr-o lume pe care nu le-a vrut .

Dincolo de coordonatele sociale care, evident, au un rol esential in imprimarea traiectoriei unui om, imaginea de sine devine mobilul psihologic ce ne motiveaza aspiratiile. In functie de aceasta imagine vom fi mobilizati sau demobilizati in atingerea telurilor noastre.

Continutul trairilor afective nu este decat rezultatul permanentei confruntari dintre ceea ce credem despre noi si ceea ce simtim in realitate. Din perspectiva psihologica se poate spune ca istoria omenirii nu este decat o istorie a luptei pentru 'a fi' si ' a avea'. A fi liber, a fi stapan, a fi erou, a Fi admirat, a fi laudat. A avea mai intai strictul necesar, a avea apoi ceea ce au si altii, si dupa aceea sa ai ceea ce nu are nimeni

In functie de imaginea de sine vom trai dezinvolti sau complexati afectiv. Din acest motiv este foarte im-portant cu ce impresie despre noi pornim in viata. Aici apare pregnant rolul parintilor, al scolii, factura psihologica a anturajului in care se dezvolta un copil.

Subaprecierea de catre pedagogi, batjocorirea de catre colegi, utilizarea necenzurata de catre parinti a unor expresii de genul 'nu va ajunge nimic de tine', 'esti un incapabil' s.a. pot avea pentru temperamentele sensibile un efect dezastruos asupra motivarii psihologice in viata. Pot ramane marcati de aceste 'aprecieri' traind toata viata intr-o lume a indoielii, a amaraciunii, a revoltei impotriva neputintei. Stiind ca valoarea sa este modesta, nu-si va fixa aspiratii inalte, nu va lupta pentru a avea un loc de frunte in scoala si ulterior in societate, multumindu-se resemnat cu un loc modest in viata. De aceea primii sapte ani de acasa si primii ani de scoala sunt hotarator pentru dezvoltarea noastra ulterioara. Exista desigur si oameni de vointa, care se lupta incrancenat pentru depasirea conditiei lor nefavorabile atingand adesea performante deosebite, pentru ca intre dotare si vointa invinge ultima. Adler ti-a fundamentat teoria supracompensarii pe aceasta realitate iar istoria marilor personalitati ne ofera suficiente exemple ilustrative.

Exista si un revers nedorit al medaliei. Instinctiv sau cu rea intentie, indivizi amorali recurg la complexarea altei persoane (sot, sotie, concurent, subaltern etc.) printr-o inoculare lenta a unei false imagini despre sine. Aluzii aparent intamplatoare, subaprecieri mascate, ignorarea ostentativa sau tacerea dispretuitoare pot sapa adanc in firile sensibile. A spune cuiva zi de zi 'esti incapabil', 'esti urata' etc. conduce in cele din urma la identificarea insului cu imaginea pe care i-o inoculam, deter-minindu-1 pe acesta sa adopte un comportament in consecinta. Se cunosc multe exemple de acest gen. Am cunoscut femei care erau realmente frumoase si care erau complexate din cauza negarii frumusetii lor de catre un partener gelos. Expresii formulate uneori din neatentie, fara nici o intentie de jignire, pot avea efecte nebanuite. Rezulta de aici cit de important este rolul educatiei fiecaruia dintre noi in pastrarea unor raporturi armonioase, civilizate intre oameni prin respectarea unor reguli care isi au un profund ecou in psihologia umana. Pentru ca stiinta psihologiei umane ar trebui sa fie singurul criteriu de fundamentare al relatiei interumane. Orice alte motivari sunt nestiintifice si cu consecinte catastrofale, dupa cum se vede, pentru convietuirea umana. intr-o lume motivata doar de orgolii, uitam sa respectam semenii si sa apreciem meritele lor. Ne manifestam doar revoltati de limitele lor.

In raport cu modalitatea de reflectare in constiinta a imaginii de sine s-ar putea distinge trei categorii de oameni. Am comentat pe cei care isi subapreciaza posibilitatile reale formandu-si o serie de complexe afective. Sunt structurile temperamentale cele mai sensibile.

Exista apoi oameni care isi evalueaza corect posibilitatile si-i consideram a fi normali. Dar exista, in fine, nu se poate fara, si o a treia categorie si anume aceia care isi supraevalueaza posibilitatile insusindu-si o imagine eronata, hiperbolizata despre sine. Succesul facil obtinut prin unele gratii fizice, adularea din interes a celor din jur pot conduce la infatuare, aroganta, comportament agresiv fata de subalterni sau fata de anturaj. Este nevoie de multa intelepciune ca sa poti ramane tu insuti in mijlocul zarvei starnite in jurul tau.

Este nevoie de o minima intelepciune pentru a putea pricepe propriul tau adevar si nu al celor interesati, intr-un sens sau altul, sa te defaimeze sau sa te aduleze. Cel mai mult ar trebui sa ne bucure sau sa ne intristeze nu ceea ce spun despre noi aceia care nu se vad decat pe sine, ci ceea ce stim noi despre noi. Acolo, in profunzimea fiintei noastre se afla adevaratul si singurul martor pe care nu il putem eluda, nu il putem minti. Si cea mai mare pedeapsa este jena de noi insine, de ceea ce stim noi si nu stie nimeni. Fara indoiala, numai daca avem bun simt. Si bunul simt este o expresie a intelepciunii, iar daca nu este Cred ca numai asa ne putem explica drumul unor insi parcurs pana la agresivitatea dictaturilor care au insangerat istoria.

Cunoasterea acestor aspecte considerate minore de vreme ce nu li s-a acordat suficienta atentie in literatura de specialitate are pentru noi si alte consecinte practice.

Bariera psihologica Am discutat mai sus ca omul nu isi utilizeaza decat o infima parte isi utilizeaza decat o infima parte din potentialul cu care a fost dotat. in actiunea de memorare a unui material, de prestare a unei activitati de creatie plecam de la imaginea pe care o avem asupra propriilor noastre posibilitati de a face acel ceva. Obisnuiti la varsta scolara sa memoram poezii de 4-5 strofe vom fi convinsi de dificultatea de a invata pe de rost Luceafarul. Bariera psihologica a intrat in functiune. Sugestia ca 'nu se poate' ne domina. Ne-am conditionat negativ limitele capacitatilor noastre.

Suntem ceea ce credem despre noi tocmai pentru ca ne comportam in virtutea modelului psihologic adoptat de noi insine.

Exista o conditionare negativa si pentru trairile noastre afective, a sentimentului nostru de 'a fi'. Daca in permanenta blazati vom raspunde la intrebarile anturajului ca 'ne merge prost' asa ceva se va intampla in realitate. Vom inocula in subconstientul nostru lipsa de motivatie, indiferenta si trairea negativa a oricarui eveniment. O astfel de atitudine nu corespunde in primul rand realitatii.

Nimeni n-ar putea trai clipa de clipa o neintrerupta suferinta pentru ca orice proces fiziologic se epuizeaza si este inlocuit temporar cu o alta stare. Daca nu reprezinta doar expresia unui spirit blazat, este atunci vorba de o epuizare a capacitatii de a ne bucura. Si pentru a fi bine dispus, optimist, avem nevoie de o energie de consumat pentru ca nici un fenomen din lumea vie sau nevie nu se poate desfasura fara un consum de energie. Este in acelasi timp o problema de adaptare psihologica la mediu pe care o vom aborda in alt context.

Modele de referinta In structura imaginii de sine exista un model de referinta cu care individul incearca sa se identifice. Fiecare epoca si generatie isi are un model propriu. Conflictele dintre generatii ar putea fi intelese si prin aceasta prisma.

Exista modele de referinta utile sau, dimpotriva, nocive pentru societate. Modelul de spiritus rector al lumii, de exemplu, a costat numeroase vieti pierdute in razboaiele de dominatie, dupa cum modelul marilor personalitati a constituit un puternic imbold in viata unor oameni care au ajuns la randul lor mari personalitati. Este cunoscuta influenta exercitata mai ales la varsta adolescentei de lectura lucrarii lui Plutarh (Vieti paralele). Expresia 'O, atenieni, la cate suferinte ma supun pentru a-mi atrage laudele voastre', care ar fi fost rostita de Alexandru Macedon in timpul campaniei care l-a facut nemuritor, nu exprima decat dorinta elevului lui Aristotel de a deveni un model de erou, demn de Grecia antica.

Dupa cele discutate despre importanta pe care o are in existenta noastra 'imaginea de sine', este firesc sa ne intrebam daca nu putem avea si cai practice de orientare a acesteia in raport cu scopurile noastre.

In formularea unui raspuns pozitiv, ca si in prezentarea unor sugestii privind 'optimizarea functionalitatii' noastre, vom pleca de la conceptul de psihocibemetica, formulat de Maxwell Maltz (1960) si comentat pe larg de Christian Godefroy, in lucrarea sa La dynamique mentale (Ed. Robert Laffont, Paris, 1974).

Maxwell Maltz, chirurg estetician, observa ca modificarea aspectului fizic al pacientilor sai 'opera' in scurt timp, in cele mai multe cazuri, o transformare fericita si a personalitatii acestora. Meditand asupra fenomenului a ajuns la concluzia ca o imagine fizica necorespunzatoare unui model general acceptat va avea consecinte negative si pe planul personalitatii, antrenand dupa sine complexe de inferioritate. Este suficient, si-a spus Maltz, sa inlaturi cauza, in speta sa corectezi defectul fizic, pentru ca efectul tradus prin ecoul psihic negativ trait sa dispara.

Daca in loc de bisturiu, s-a intrebat Maxwell Maltz, s-ar folosi doar sugestia pozitiva in stare sa modifice 'imaginea de sine' a individului, nu s-ar putea oare ajunge la acelasi rezultat? Si raspunsul sau pozitiv a fost crearea psihociberneticii.

Maltz considera creierul uman ca o masina care functioneaza asa cum o programam. Daca programarea este bine facuta, masina va lucra pentru noi, daca nu, in defavoarea noastra. Am discutat mai sus ca obiectivele propuse, in alti termeni, programarea, sunt functie de imaginea de sine. De aici si concluzia ca individul se autoprogrameaza pe sansa sau pe esec, in functie de impresia pe care o are despre sine.

Autoprogramarea Dorintele, sperantele, teama, sugestiile pozitive si negative, convingerile, optimismul sau blazarea etc. pot crea in subconstientul nostru programe a caror finalitate ultima este reusita sau esecul.

Am putea spune ca omul a facut dintotdeauna uz de psihologie fara sa stie. Rugindu-se la zei, lasandu-se convins de oracole, fixandu-si idealuri, nu a facut decat sa-si orienteze programele subconstientului pe drumul reusitei, sa-si orienteze conduita in maniera care conducea spre succes. Pentru a fi mai sugestivi, am putea compara subconstientul cu un automobil care merge in directia imprimata de conducator. Noi suntem conducatorii propriei noastre masini. Dincolo de evenimentele neprevazute si independente de noi, suntem singurii responsabili de toate accidentele survenite pe drum.

Orice traire negativa de care nu ne putem debarasa in timp poate avea ca rezultat programarea creierului in detrimentul nostru. Femeia care isi pierde imediat dupa casatorie interesul pentru propria sa infatisare si adopta un alt mod de comportament estetic se programeaza pe un alt nivel fiziologic, se indreapta spre o prematura imbatranire.

Pentru o noua imagine de sine Esentiala in observatiile lui Maltz ni se pare a fi aceea ca 'spiritul nu face diferenta intre experienta traita si aceea care este intens imaginata'. De aici o serie de recomandari si deductii practice pentru formarea unei noi imagini de sine, a unei noi scheme functionale si chiar structurale. Daca imaginea de sine este satisfacatoare comportamentul nostru va fi adecvat, iar daca este minata de complexe intreaga noastra conduita va fi programata spre esec. La randul sau, esecul intretine trairile nevrotice in care anxietatea, autoanaliza obsedanta si trairea dureroasa a sentimentului de ratare sunt pe primul plan. Un esec nu este atat de dezastruos in sine, cit prin efectul pe care il are asupra noastra. intalnim zilnic in practica noastra medicala situatii de genul celor descrise. Pentru toti acestia ne facem o datorie din a-i lamuri ca salvarea lor nu poate veni de la un medicament miraculos, ci din schimbarea convingerilor despre sine. A-i invata sa-si creeze o noua schema functionala, o noua programare prin auto si heteroinoculare in subconstient a unor sugestii pozitive, vizeaza rezolvarea definitiva a suferintei, in timp ce recomandarea unui anxiolitic nu aduce decat o rezolvare de moment.

Viata este o suita de rezolvari de probleme, ni se spune. Tot ceea ce invatam devine o deprinderi abia dupa ce este preluat de subconstient. Dupa cum manevrele de conducere a unui vehicul devin automate prin trecerea lor in subconstient, la fel vor fi asimilate de subconstientul nostru si imaginile si reprezentarile referitoare la noi, sugestiile, mijloacele de implinire a unor dorinte, siguranta pe scena etc., daca toate acestea sunt mentinute in mintea noastra un timp suficient de lung. Importanta ni se pare calea si nu timpul, care este la fel de diferit ca durata pe cit de diferiti sunt si oamenii. Si aceasta cale exista! Nu numai pentru obtinerea unei linisti de care avem cu totii nevoie intr-o viata prea putin linistita, dar si pentru relevarea unor potente creatoare ale creierului nostru.

Programarea subconstientului.  Daca exista o realitate in posibilitatea de a determina creierul sa lucreze in favoarea sau impotriva noastra prin ideile, sugestiile etc. ajunse in subconstientul nostru, atunci apare usor de inteles ce consecinte practice poate avea pentru noi. K.K. Platonov si V. Levi vorbesc despre exemple care sugereaza chiar o programare inconstienta a destinului.

Aruncarea unei vorbe la intamplare, 'prevestirea' sfarsitului cuiva pot avea pentru unii oameni mai sugestionabili consecinte fatale tocmai prin efectul exercitat asupra subconstientului lor. Alfred Stelter povesteste cazul unui european care-si crease obiceiul de a-i vana pe membrii unui trib ori de cate ori acestia intrau in bataia pustii sale. Din disperare, seful tribului a hotarat sa uzeze de faima lui in exercitarea magiei negre. El a intreprins un ritual in care o imitatie a dusmanului lor a fost simbolic ucisa. A avut insa dupa aceea grija ca inamicul lor sa fie informat despre toate acestea. in doua saptamani acesta a murit. Dincolo de orice alte influente trebuie sa admitem ca si credinta ca asa ceva este posibil a condus la programarea inconstientului spre final.

Si iata un revers fericit al medaliei. Daca prin subconstientul nostru se pot savarsi 'minuni' invatand doar sa-1 programam, de ce nu neam folosi de aceasta posibilitate in scopul optimizarii functionalitatii noastre, inclusiv a relevarii unor potente creatoare? Oamenii au ramas impresionati de modul in care au fost 'revelate' unele idei stiintifice creatorilor lor. Niels Bohr povesteste el insusi cum a avut in vis imaginea atomului. Tot in vis au vazut si Kekule structura benzenului, Mendeleev celebrul sistem periodic al elementelor, Voltaire o alta varianta a Henriadei si exemplele s-ar putea inca mult continua.

H. Selye, creatorul conceptului de stres, cunoscut astazi poate chiar mai mult decat acela de informatie, ne sfatuieste ca atunci cand avem o problema dificila de rezolvat sa ne gandim seara la ea inainte de a adormi, lasand-o ca o sarcina in seama sub-constientului nostru. Daca noaptea este un bun sfetnic, adeseori putem avea a doua zi dimineata solutia problemei. Fenomenul era cunoscut inca din antichitate, de vreme ce Homer credea ca 'zeii folosesc visul pentru a face cunoscuta oamenilor vointa lor', iar stapanii celebrelor cetati elene se duceau sa doarma in templu cand aveau de rezolvat probleme de stat importante.

'Visul profetic', 'intuitia', 'inspiratia' ne vor aparea in aceasta viziune si ca prelucrari inconstiente ale propriei noastre sugestii, dorinte, informatii, convingeri, pe langa implicarea de ordin arhetipal. A invata sa dai sarcini inconstientului, iata una din caile spre creatie, una din caile de a deveni eficienti in toate actiunile noastre. Concluzionand asupra celor de mai sus, se poate spune ca fiecare dintre noi purtam in minte propria noastra imagine, in functie de care adoptam un model comportamental. Acesta poate fi adecvat sau neadecvat dorintelor noastre. Trairea negativa sau pozitiva a propriei noastre imagini opereaza modificari in subconstient si probabil inclusiv in campul nostru 'astral', cum sustin unele surse, constituind una din cauzele care ne propulseaza pe linia sansei sau esecului.

Cine suntem Sa pe cunoastem pe noi insine incercand sa raspundem la intrebarea 'cine suntem'. Dupa Maltz, fiecare dintre noi este un Eu. Nici superior, nici inferior, ci pur si simplu un Eu. Extinzand, am putea adauga ca fiecare dintre noi a venit pe lume in locul sau. Fiecare dintre noi reprezinta un Eu unic, irepetabil, o sansa din miliardele de a nu fi fost, pentru ca au trebuit sa concure tot atatea evenimente in infinitatea Timpului si Spatiului pentru ca noi sa fim aici si acum. Un singur obstacol, o singura abatere, o clipa mai devreme sau mai tarziu ar fi fost suficiente ca acela ce este acum sa fi fost un altul sau sa nu fi fost Din milioanele de celule initiale care au dat asaltul asupra celulei-mama, una singura a avut sansa de a castiga. A fost aceea care ne purta pe noi. Pentru noi a fost clipa, a fost locul Pentru noi s-a deschis Cerul. Pentru noi a fost Pamantul.

Suntem una din secventele infinitului, un punct situat undeva in spirala galaxiei noastre, expresie a unui vis cosmic. Noi suntem inceputul si sfarsitul, pentru ca, in sensul realitatii imediate, lumea incepe si se termina odata cu fiinta noastra.

Discursul despre noi nu se vrea un exercitiu literar, ci doar proiectia catorva din unghiurile sub care ne putem vedea in efortul de a ne elibera de complexe, de a ne stabili coordonatele pe oceanul vietii. Numai de la cunoasterea noastra se poate ajunge la transformarea noastra.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate