Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Arta cultura


Index » hobby » Arta cultura
» Copilaria prelungita a spiritului romanesc – piedica a culturii romane in transformarea ei din cultura minora in cultura majora?


Copilaria prelungita a spiritului romanesc – piedica a culturii romane in transformarea ei din cultura minora in cultura majora?




Copilaria prelungita a spiritului romanesc – piedica a culturii romane in transformarea ei din cultura minora in cultura majora?

Stim cu totii ca cea mai frumoasa etapa din intregul ciclu al vietii noastre este copilaria. Ca ea ne ofera cele mai intense trairi si ne invata, sau, ca sa nu sune atat de impunator, ne sfatuieste in privinta tuturor lucrurilor importante ce vor aparea pe parcursul vietii. Ea este si perioada in care asimilam cel mai bine cunostinte, invataturi, rezultatele unor experiente, si toate acestea ne ajuta in ceea ce urmeaza sa se intample cu noi.

Mi-am propus ca in acest referat sa analizez, prin referire la mai multi autori, decizia sau dorinta spiritului romanesc de a ramane toata viata copil si in ce masura acest lucru influenteaza transformarea culturii noastre intr-o cultura mare. Bineinteles ca formularea de mai sus are in vedere metafora „copilariei spiritului romanesc”, si nu vorbesc aici de sensul propriu al expresiei. Ma voi ajuta in analizarea a ceea ce mi-am propus de mai multe texte, apartinand unor autori care au tratat indelung subiectul culturii romane si care, cred eu, reusesc sa ofere anumite raspunsuri problemei pe care am formulat-o in titlul referatului.




Pentru inceput, voi face apel la eseistul Emil Cioran si la lucrarea sa, Schimbarea la fata a Romaniei, opera in care, datorita stilului sau polemic, identificam cu usurinta o problema cu adevarat grava pentru autor. Este vorba, bineinteles, de nemultumirea, care nu este numai a sa, ca Romania dispune de o cultura mica, nu atat ca varsta, cat ca amploare si valoare. Nemultumirea despre care vorbesc a fi nu numai a lui Cioran este aceea a tuturor romanilor, cum si Noica si-a dat seama de acest lucru in Ce e etern si ce e istoric in cultura romaneasca, din cadrul volumului Pagini despre sufletul romanesc: Noi stim ca suntem ceea ce se numeste o cultura minora . Prin urmare, faptul de a ne constientiza statutul la nivel cultural trebuie sa se realizeze la nivel national.

Cultura romana, care poarta in urma o mie de ani de subistorie , se afla inca in perioada copilariei sale in perspectiva lui Blaga (desi acesti o mie de ani, chiar daca anistorici, ar putea fi luati in calculul varstei adevarate a sa – n.m.). Cioran insa nu este de acord cu Blaga, considerand ca precum sunt oamenii care iau cunostinta de ei insisi, care ating un nivel de autocunostinta mai tarziu, in maturitate, tot astfel sunt neamuri care se descopar lor insesi dupa ce biologic au consumat o mare parte din existenta. Romania este o tara biologic matura, ea nu-si poate permite sa traiasca pe planurile spiritului, in formele naive ale acestuia .

Desi vizibil intretinuta aceasta contradictie intre Lucian Blaga si Emil Cioran, ambii autori recunosc cultura romana ca pe: o cultura minora (la Blaga), respectiv mica (la Cioran). Pentru Cioran, culturile mici sunt formatii periferice ale devenirii , al caror destin propriu nu exista. Mai presus de orice, culturilor mici (din care face parte si Romania) le lipseste cu desavarsire instinctul de a se afirma.

In ceea ce-l priveste pe Blaga insa, avem de-a face cu o alta interpretare a culturii minore, astfel, cultura minora ar echivala cu copilaria, iar cultura majora cu maturitatea uneia si aceleiasi culturi .

Daca ne dam de partea lui Cioran, care propune ca solutie a afirmarii culturale a Romaniei constientizarea specificului si unicului conditiei romanesti de catre toti romanii, atunci putem considera ca Romania va trece de perioada copilariei in scurt timp si, prin excelenta, se va incadra cat de curand pe aceeasi orbita pe care se invart astazi marile culturi. Prin urmare, copilaria culturii noastre nu va mai reprezenta o piedica in afirmarea sa, o data ce natiunea va avea constiinta de sine insasi. Iar cand Romania va fi capabila a-si face cunoscute propriile valori la nivel universal si a le impune, vom putea vorbi de mult-asteptata transformare a sa in cultura mare.

Daca insa, trecem in tabara adversa condusa de Blaga, atunci ne vom trezi in mijlocul unui sat romanesc plin de copii. Pentru Blaga, copilaria si satul se intregesc reciproc, alcatuind un intreg inseparabil . El considera ca satul este singurul spatiu in care copilul reuseste sa inteleaga viata cu adevarat si sa mediteze neintrerupt asupra problemelor care ii vor iesi in cale.

Satul nu este situat intr-o geografie pur materiala; satul este situat in centrul lumii si se prelungeste in mit. ()Asa e inteles si trait satul in apogeul copilariei . Ceea ce vrea sa transmita Blaga prin opera sa este faptul ca satul romanesc gazduieste, fara a cere nimic in schimb, tarani si copii de tarani care, mai presus de inconvenientul de a forma o cultura minora, acestia redau autenticitatea spiritului romanesc: Satul romanesc, in ciuda saraciei si a tuturor neajunsurilor cuibarite in el prin vitrega colaborare a secolelor, se invredniceste in exceptionala masura de epitetul autenticitatii .

Prin felul ludic al satenilor de a privi viata, trecutul, dar si viitorul, pe care nu si-l proiecteaza din timp, ci il asteapta si il accepta ca pe un lucru impus si imposibil de schimbat, acestia redau expresia copilariei pe parcursul intregii lor vieti, traind inocent orice eveniment, in centrul lumii lor, satul.

Blaga nu sustine ideea conform careia apartenenta la sat (la mediul rural) reprezinta piedica culturii noastre in transformarea sa intr-o cultura majora, desi este constient ca maretia unei culturi nu este suficient sa decurga din mijlocul taranilor, oricata autenticitate istorica ar oferi ei: Nu prin imitarea cu orice pret a creatiilor populare vom face saltul de atatea ori incercat intr-o cultura majora . El este convins ca numai satul poate oferi impacare sufleteasca si poate sustine spiritul romanesc la un nivel ridicat, iar nu orasul, unde constiinta copilului precoce e molipsita de valorile relative ale civilizatiei, cu care el se obisnuieste, fara a avea insa si posibilitatea de a o intelege .

Insasi observatia sa (ori, mai bine zis, hotararea) de a atribui satului romanesc o caracteristica destul de ludica, si anume, a-l numi „centrul lumii” imi pare o dovada clara a credintei sale in puterea taranilor de a sta temelie la intregul nostru trecut, cat si la ceea ce va urma, acestia fiind singurii capabili de a tine in viata spiritul cultural romanesc.

Intorcandu-ma la Emil Cioran si la opera sa, voi face un scurt popas la Noica. Filosoful vorbeste despre ceva ce noi stim cu totii, si anume ca, in ciuda faptului ca suntem o cultura minora, aceasta nu inseamna neaparat inferioritate calitativa . Marturie a acestui lucru stau realizarile culturii noastre populare, care merita puse in balanta cu cele ale culturilor considerate majore, fara riscul ca balanta sa se incline prea mult.

Si iata de ce am facut acest popas. Noica descopera ca romanii nu se mai multumesc cu statutul de a fi eternii sateni ai istoriei : nu ne mai multumeste Romania eterna, vrem o Romanie actuala .

Prin aceasta ma pot intoarce acum la Cioran si la refuzul sau de a vedea in cultura romana o cultura copilareasca, insistand asupra faptului ca iesirea din anonimat nu se poate face doar prin tarani, arta populara si peisaj , chiar daca acestea sunt, si conform lui, singurele lucruri originale pe care le are Romania. Ascensiunea se face exact invers fata de ceea ce crede Blaga, si anume, in marile metropole, unde va fi realizata numai de marile personalitati, care nu au frica de Dumnezeu sau de moarte, precum taranul satului romanesc.



Pe cand culturile mari pun omul in fata creatiei din nimic, culturile mici il pun in fata nimicului culturii . Daca Cioran vrea sa demonstreze prin aceasta ca o cultura majora pleaca de la zero, Blaga se afla aici in contradictie, caci, potrivit lui, o cultura majora se cladeste pe baza unei culturi minore, pe care nu o ignora si nu o izoleaza, ci, dimpotriva, ii atribuie importanta de a sta la temelia sa. Aceasta poate fi comparata, intr-un anume fel, cu taranul roman care intotdeauna, dupa ce primeste ajutor de la semenii sai, recompenseaza si mentine o legatura stransa, familiala, cu ei.

Constantin Noica vine in ajutorul lui Blaga prin ideea sa nestramutata conform careia taranii duc mai departe istoria neamului, Neamul nostru ramane pentru ca si el participa, in felul lui, la eternitatea fiintei , insa Blaga stie ca o caracteristica a culturii minore in caz de esec este riscul de a fi categorisita drept anistorica, deoarece constientizeaza importanta intelectualilor in cazul unui „inventariat” al culturilor. Taranii intregesc sufletul unui popor, ii confera sesibilitate si legendaritate, insa nu sunt apti sa ridice cultura la nivel intelectual. Despre tarani, Cioran afirma ca nu poti intra cu ei in istorie decat pe poarta din dos, aici sustinand aceeasi idee a lui Blaga, insa mult mai dur.

Si atunci, daca satul lui Blaga n-a trecut inca de stadiul copilariei, reprezinta acesta un lucru de reprosat culturii romane? Copilaria ca varsta adoptiva a taranilor nostri am putea sa o luam ca pe un lucru bun, caci, aceasta este o dovada clara a tineretii continue ce caracterizeaza natiunea, si nicidecum nu face obiectul nereusitei culturii romane de a fi o cultura majora. Pe partea cealalta, maturitatea culturii romane in viziunea lui Cioran este modul in care vom scapa din anonimat, ne vom afirma ca o cultura inchegata si cu baze solide, chiar daca avem in spate „o mie de ani de subistorie”. Daca ne referim la Blaga tinand cont de conceptul de maturitate a culturii al lui Cioran, vom descoperi ca filosoful nu este adeptul imbatranirii premature. Aceasta maturitate naste idei preconcepute, batranicioase, care nu aduc nimic nou fata de ceea ce se cunoaste deja, si, prin urmare, nu reuseste un salt atat de mare pe cat vrem a-l avea.

Punctul meu de vedere se situeaza undeva la mijloc, si anume, (pentru ca pozitia mea in acest referat este una de neutralitate), intr-un loc de unde percep cultura romana exact in drumul sau dintre copilarie si maturitate.

Sunt convinsa ca am depasit stadiul copilariei culturale si ca ne indreptam, intr-un ritm specific spiritului nostru national (romanul fiind molcom de fel) catre mult-dorita maturitate. Pana sa ajungem totusi in acest punct, avem nevoie de exersare continua, aceasta fiind posibila prin mai multe dari de seama asupra zestrei noastre literare, care, destul de bogata la vremea actuala, este totusi insuficienta pentru a merge cu ea mai departe spre maturitate. Parerea mea este ca, pentru a reusi multiplicarea unor opere literare, este nevoie sa ne inspiram din ceea ce avem deja, fara a se intelege, prin acest lucru, plagierea propriilor noastre creatii, ci punerea lor in valoare intr-un stil cat mai actual prin redezvoltarea ideilor pe care le abordeaza. Aceasta presupune rezolvarea problemelor deja existente si formulate de catre vechii nostri autori in maniera in care stadiul la care am ajuns pana astazi o impune, si anume, este necesar a da haine noi creatiilor noastre mai vechi.

O alta necesitate a culturii romane ar putea fi competitia scriitorilor la nivel intern, caci, fara o competitie intre acestia ei nu vor fi determinati sa dezvolte opere de o calitate irevocabil mai buna, iar din aceasta cauza nu putem pretinde sa fim recunoscuti prin cultura noastra.

Parerea mea conform careia suntem in tranzitia dintre copilarie si maturitate isi gaseste suportul in aceiasi doi autori pe care i-am mentionat pe parcursul referatului. Acestia si-au dat seama de faptul ca, din punct de vedere cultural, am depasit varsta copilariei, indreptandu-ne spre maturitate, insa cu trecere prin adolescenta. Consider ca insasi constientizarea varstei noastre culturale reprezinta dovada ca nu mai suntem „copii”.

Iata si exemple din operele celor doi scriitori unde apare aceasta constientizare: Spiritual, romanii n-au fost niciodata copii si nici nu vor putea fi niciodata (Cioran), O cultura minora e creata de oameni maturi, care insa in calitatea lor de creatori de cultura stau intr-un fel sub zodia „copilariei”, chiar daca altfel sunt oameni seriosi si rationali . (Blaga).

Cultura minora despre care vorbeste Blaga cu referire la satul romanesc, facand trimitere prin acesta la copilaria noastra ca popor se afla in decadere din punctul de vedere al lui Adrian Marino, in opera sa Pentru Europa, unde scrie: satul traditional, ancestral, aproape ca a disparut.() El ramane, in continuare, doar un mit ideologic, nostalgic si foarte conservator . Prin urmare, realizam iesirea din sanul copilariei. Mai departe, Marino intareste aceasta idee: O Romanie rurala si inevitabil etnicista, conservatoare, izolationista, traditionalista, „samanatorista” nu va simti niciodata nevoia Europei. Dimpotriva, o va percepe ca un grav pericol pentru pastrarea fiintei nationale . Citatul de mai sus aduce un argument in plus in vederea dezvoltarii culturii romane la nivel european ca fiind imposibil de realizat in mediul rural.

Doar o Romanie citadina, urbana, deschisa, permeabila influentelor straine, poate avea reale aspiratii si necesitati europene , mai spune Marino, prin care putem face o corelatie cu ideile lui Blaga si Cioran conform carora cultura noastra va atinge maturitatea numai cu ajutorul claselor superioare din mediul citadin, chiar daca prin aceasta indepartam traditia care nu poate fi decat de sine statatoare si nu ia parte la procesul transformational. Iata ce spune Blaga in acest sens in Elogiul satului romanesc: Fac elogiul satului romanesc, creatorul si pastratorul culturii populare, purtatorul matricei noastre stilistica. Sa nu se creada insa ca dand grai unei incantari, as dori sa rostesc, cu ocoluri, dorinta de a ne mentine pentru intotdeauna in cadrul realizarilor satesti, imi refuz asemenea sugestii sau indemnuri .

Daca am aratat deja ca am depasit stadiul copilariei culturii noastre ne putem pune acum intrebarea daca nu cumva in drumul spre maturitate exista o sansa sa poposim in adolescenta. Acest lucru ar fi firesc doar pana cand am realiza ca este probabil sa stagnam in aceasta perioada, la fel cum am avut parte de cei „o mie de ani de subistorie”.

Pentru a da un raspuns si la aceasta problema, m-am gandit ca avem solutii pentru ca stagnarea sa nu se produca. Avem nevoie sa renuntam la conservatorism, si anume, o data realizand fondul nostru cultural existent, sa incercam continuu sa-l remodelam, pentru a obtine noi creatii. De asemenea, este necesara incurajarea tinerilor spre cultura, astfel incat macar o parte din acestia sa contribuie prin creatii de exceptie la tranzitia noastra spre maturitate. Toate acestea inseamna, de fapt, necesitatea autodepasirii in toate domeniile, prin care ne putem da seama de fortele adevarate ale culturii romane. Spre exemplu, in ceea ce priveste domeniul literar, autodepasirea se poate face prin reproblematizarea operelor din punct de vedere al actualitatii, fara insa a le acoperi intelesul celor originale. La fel se intampla cu toate celelalte sfere culturale: teatrul, pictura, muzica.

Daca Blaga si Cioran au viziuni diferite in ceea ce priveste cultura romana, si anume, primul o percepe ca pe o cultura minora, iar cel de-al doilea ca pe o cultura ajunsa deja la maturitate, vom vedea ca Mihai Ralea, in Fenomenul romanesc se afla pe o pozitie opusa fata de Cioran, mai mult decat este deja Blaga. Astfel, Ralea considera ca nu exista un trecut al Romaniei, pana aici aceasta fiind si ideea lui Cioran(„o mie de ani de subistorie”), dar continua prin observatia ca, in afirmarea noastra culturala, trebuie sa pornim de la zero, din nimic, sa construim ceea ce ne este necesar pentru a ne implini: N-avem trecut, n-avem arta, n-avem literatura. Ceea ce se cheama literatura noastra e o debila pastisare a celor occidentale. N-avem nimic. Totul trebuie importat . Si, mai departe, tot Ralea precizeaza: Lipsa culturii nationale proprii mai are si un alt inconvenient. Foarte multi romani sunt siliti sa studieze dupa cartile si metodele occidentale. Ei isi formeaza sufletul dupa masura Apusului . Prin aceasta, autorul face din nou dovada inexistentei unei culturi proprii a Romaniei si da vina pe imitatie in acest sens, pe faptul ca am fost si suntem atrasi obsedant de valorile culturale ale occidentului, ceea ce ne impiedica in crearea unui stil de viata specific.



Reintorcandu-ne la disputa dintre Cioran si Blaga in ceea ce priveste momentul de start al unei culturi mari, respectiv majore, putem observa cum cel dintai, care considera ca pe cand culturile mari pun omul in fata creatiei din nimic, culturile mici il pun in fata nimicului culturii , face o analogie intre culturile mari si cultura romana. In capitolul „Adamismul romanesc” din cartea Schimbarea la fata a Romaniei, Cioran vorbeste despre cultura noastra adamitica, aceasta neavand un punct de plecare precis: Cultura romaneasca este o cultura adamitica, fiindca tot ce se naste din ea n-are precedent .

Conform eseistului, cultura romana se aseamana din acest punct de vedere cu culturile mari. Probabil ca acestea sunt dovezi pertinente ale crezului sau atunci cand este de parere ca noi suntem o cultura matura si ca romanii n-au fost niciodata copii si nu vor putea fi niciodata .

Pentru a concluziona toate cele spuse pana acum, este nevoie de o scurta reluare a fiecarei opinii in parte.

Am vazut ca Emil Cioran vede in cultura romana o cultura ajunsa la maturitate, care, mai mult decat atat, a reusit sa razbata pana aici fara a trece macar prin copilarie. Cultura noastra are nevoie doar de un impuls si de constiinta de sine insasi pentru a reusi sa se afirme ca o cultura mare. Pentru Cioran, copilaria spirituala a neamului nostru nu poate impiedica in nici un fel ascenderea catre maturitate a sa, deoarece aceasta etapa premergatoare nu exista.

Blaga insa, este de parere ca satul romanesc reprezinta spatiul specific copilariei, unde suntem martori la realizarea unei culturi minore, chiar daca cei ce participa la crearea ei sunt oameni maturi. Filosoful considera astfel copilaria ca „varsta adoptiva” a culturii romane si propune, la fel ca si Cioran, ca traditia sa ramana temelia spiritului nostru national, dar ca, din punct de vedere al maturitatii, sa ne mutam la oras, unde intelectualii si clasele superioare sunt mai in masura decat taranii sa realizeze trecerea Romaniei de la cultura minora la cultura majora.

Parerile sunt si vor fi intotdeauna impartite. Ceea ce este sigur este faptul ca, odata constientizand „varsta” noastra adevarata si dorind sa avem parte de o schimbare, cultura romana poate avea sansa sa strapunga o etapa a existentei sale, reusind insusirea unor alte calitati ce i-ar conferi puterea si stilul specifice unei culturi mari/majore.

Bibliografie:

Blaga, Lucian, „Cultura minora si cultura majora” in   Geneza metaforei si sensul culturii din Trilogia culturii III, Bucuresti, Humanitas, 1994, format electronic

Blaga, Lucian, „Elogiul satului romanesc” in Izvoade:eseuri, conferinte, articole, Bucuresti, Minerva, 1972, format electronic

Cioran, Emil, Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, Humanitas, 1990, format electronic

Marino, Adrian, Pentru Europa, Integrarea Romaniei:aspecte ideologice si culturale, Iasi, Polirom, 1995, format electronic

Noica, Constantin, „Ce e etern si ce e istoric in cultura romana” in Pagini despre sufletul romanesc, Bucuresti, Humanitas, 1991, format electronic

Ralea, Mihai, Fenomenul romanesc, Bucuresti, Albatros, 1997.
La bibliografie nu am putut sa scriu despre lucrari ceea ce ne-ati spus dvs. Pe forum, si anume, ca, daca lucrarile sunt in format pdf, trebuia sa precizez linkul de unde poate fi accesata lucrarea si data la care eu am accesat-o, deoarece am luat aceste materiale de pe internet la inceputul semestrului si nu-mi amintesc foarte bine nici site-urile, nici data precisa. M-am rezumat la a preciza ca lucrarile sunt in format electronic. Sper sa nu fie o problema majora.



Constantin Noica, “Ce e etern si ce e istoric in cultura romaneasca”, in Pagini despre sufletul romanesc, Bucuresti, Humanitas, 1991, p.1

Emil Cioran, Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, Humanitas, 1990, p.25

Ibidem, p.28

Ibidem, p.4

Lucian Blaga, „Cultura minora si cultura majora”, in Geneza metaforei si sensul culturii, p.1

Emil Cioran, Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, Humanitas, 1990, p.30

Lucian Blaga, „Elogiul satului romanesc”, in Izvoade:eseuri, conferinte, articole, Bucuresti, Minerva, 1972, p.2

Ibidem, p.3



Ibidem, p.5

Ibidem, p.9

Ibidem, p.3

Constantin Noica, “Ce e etern si ce e istoric in cultura romaneasca”, in Pagini despre sufletul romanesc, Bucuresti, Humanitas, 1991, p.1

Ibidem, p.1

Ibidem, p.1

Emil Cioran, Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, Humanitas, 1990, p.33

Ibidem, p.25

Constantin Noica, “Ce e etern si ce e istoric in cultura romaneasca”, in Pagini despre sufletul romanesc, Bucuresti, Humanitas, 1991, p.2

Emil Cioran, Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, Humanitas, 1990, p.29

Lucian Blaga, „Cultura minora si cultura majora”, in Geneza metaforei si sensul culturii, p.7

Adrian Marino, Pentru Europa, Integrarea Romaniei:aspecte ideologice si culturale, Iasi, Polirom, 1995, p.40

Ibidem, p.57

Ibidem, p.57

Lucian Blaga, „Elogiul satului romanesc”, in Izvoade:eseuri, conferinte, articole, Bucuresti, Minerva, 1972, p.6

Mihai Ralea, Fenomenul romanesc, Bucuresti, Albatros, 1997, p.66

Ibidem, p.69

Emil Cioran, Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, Humanitas, 1990, p.25

Ibidem, p.26

Ibidem, p.29








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate