Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia?desene, planse, jocuri de copii pentru copii




Animale pasari Casa gradina Copii Personalitati Poezii Povesti

Personalitati


Index » familie » Personalitati
OPERA SI STILUL IN VIZIUNEA LUI TUDOR VIANU


OPERA SI STILUL IN VIZIUNEA LUI TUDOR VIANU


OPERA SI STILUL IN VIZIUNEA LUI TUDOR VIANU

"Definitia Operei" face parte din studiul "Tezele unei filosofii a operei", publicat in volumul "Postume" in1966.

Acest studiu reia, intr-o forma condensata, ideile pe care se intemeiaza doctrina estetica a lui Tudor Vianu. Nu intȃmplator, comentatorii operei lui au numit acest studiu "mica estetica".

Studiul, in intregimea sa, și in special capitolul patru, iși propune sa descrie opera de arta din perspective multiple. Analiza filosofului culturii surprinde semnificatiile operei de arta atat in sens fenomenologic cat și in conexiunile sale in spațiu si timp.



Pentru Vianu, opera de arta este "un fapt natural", deoarece ilustreaza "o forța activa in intreaga serie a formelor și proceselor naturii". In același timp, ea este și "ceva izolat de natura și opusul ei, ca tot ce reprezinta produsul tehnicii omenești".

Faptul de a fi in același timp "natura și antinatura" constituie in final "paradoxul artei". Opera de arta face legatura intre "genul naturii și genul tehnicii". In finalul demonstrației lui Vianu, opera de arta arata ca "produsul finalist și inzestrat cu valoare a unui creator moral care, intrebuințand un material și integrand o multiplicitate a introdus in realitate un obiect calitativ nou () imutabil original și ilimitat simbolic".

Stilistica lui Tudor Vianu intregește critica si istoria literara, asigurandu-și, prin diversele abordari, o existenta autonoma. Lucrarea "Problemele metaforei" se dovedește, prin sinteza si erudiție, o "lecție de poetica" și, in același timp, "un capitol de estetica". Tudor Vianu distinge intre funcțiile metaforei, mai intai, "funcția sensibilizatoare" - limba recurge la expresia metaforica ori de cȃte ori suntem nevoiți sa exprimam sentimentele care nu vor sau nu pot sa se manifeste. El exemplifica, pe rȃnd, cu sentimentele amenințarii ,disprețului, ironiei, umorului si lingușirii. O alta funcțiune a metaforei este funcțiunea intensificatoare prin care creatorul potențeaza o imagine prin marire, intarire si multiplicare. Cele doua funcțiuni se regasesc, dupa Tudor Vianu, intr-o a treia categorie "in care sensibilizarea este un mijloc al intensificarii".

O alta funcțiune estetica a metaforei este aceea de a pune in evidența unitatea dintre multe alte sensibilitați. Dincolo de deosebirile dintre lucruri, prin metafora sesizam unitatea lor profunda. Aceasta abordare face din metafora, dupa Vianu, "un adevarat instrument de cunoaștere". Autorul se oprește mai intai la "corespondențele" lui Baudelaire si ale simboliștilor, trece prin Rimbaud pana la Apocalipsa lui Ioan. Tudor Vianu definește metafora cosmologica drept metafora "prin care aparența umana este extinsa pana la dimensiuni cosmice", in vreme ce in metafora personificatoare "infațisarile cosmice sunt facute deopotriva cu omul".

Plecand de la aceasta problematica și de la "alte studii de stilistica" Tudor Vianu a incercat sa caracterizeze arta unui autor sau altul pe baze obiective. In particularitațile expresive ale scrisului, credea esteticianul roman ca descopera elemente capabile sa dea exegezei o baza solida, incontestabila. "Dubla intenție a limbajului și problema stilului" sta marturie in acest sens.

Pentru Tudor Vianu faptul lingvistic este in acelasi timp "reflexiv" si "tranzitiv". "Cele doua intenții ale limbajului stau intr-un raport de inversa proporționalitate, afirma esteticianul. Cu cat o manifestare lingvistica este menita sa atinga un cerc omenesc mai larg, cu cat crește valoarea ei "tranzitiva", cu atat scade valoarea ei "reflexiva", cu atat se impuțineaza si palește reflexul vieții interioare care a produs-o. Generalitatea unei formulari crește prin insuși sacrificiul intimitații și adevarului ei subiectiv". Pe de alta parte, "oricine vede insa ca nu același este cazul unui vers de Eminescu sau Racine. Valoarea de circulație a unor asemenea fapte de limba este cu mult mai restransa. Rasunetul reținut din intimitatea spirituala care le-a proiectat este insa nemasurat mai puternic. Tranzitivitatea lor este marginita ,reflexivitatea lor este infinita".



Dupa aceste distincții, Tudor Vianu definește "stilul" unui scriitor ca "ansambul notațiilor prin care comunicarea sa dobandește un fel de a fi subiectiv, impreuna cu interesul ei propriu-zis artistic. Imbogațite cu aceste adaosuri, expresiile limbii ne introduc in intimitatea unei individualitați, intr-o sfera propie de a resimți lumea și viața. Stilul este așadar expresia unei individualitați". In același timp, el iși asuma și expresia lui Vossler, dupa care, "stilul este intrebuințarea individuala a limbii". O data facute aceste delimitari teoretice, Tudor Vianu va elabora, ca un excurs practic și sintetic al teoriilor sale, "Arta prozatorilor romani", poate cea mai originala opera a "esteticianului culturii romanești", cum l-a numit Camil Petrescu.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate