Specia: Pterophyllum
scalare 
Sinonime: Zeus scalaris, Platax scalaris, Pterophyllum dumerilii, Plataxoides
dumerillii, Pterophyllum eimekei
Familia Cichlidae
Ordinul: Perciformes
Genul: Pterophyllum
Nume comun: scalar
Origine: Bazinul Amazonian
Marime: 25 cm
Comportament: puii traiesc in grupuri, adultii in cupluri; teritoriali daca
volumul pus la dispozitie este insuficient
pH = 6,6 -6,8
dGH = 0 - 13
Temperatura: 25 grade; varietatea neagra prefera o temperatura mai ridicata
Hrana: omnivor
Volumul acvariului: 300-350l; inaltimea: 45-50 cm
Observatie: este bine sa avem un grup de 6 scalari tineri de aceeasi talie, dar
provenind din surse diferite, pe care sa ii crestem impreuna si din care se vor
alege perechile
Descriere : Daca scalarul a fost considerat intr-o perioada o
Cichlida mitica, asa cum este astazi discusul, el si-a pierdut stralucirea de
odinioara mai ales datorita unor reproduceri exagerate si de cele mai multe ori
necontrolate. In schimb, formele salbatice, destul de rare pe piata, sunt inca
foarte cautate.
In 1823, Lichtenstein a descris scalarul ca Zeus scalaris, perioada in care
notiunea de Cichlidae era inca confuza (Chromidae). Genul Zeus Linne, 1758,
fusese deja folosit de catre Artedi in 1738, originile sale datind inca din
vremea lui Aristotel.
Pina in prezent au fost catalogate trei specii de Pterophyllum. Genul este larg
raspindit in America de Sud, in Amazon si afluentii sai. Pterophyllum altum si
Pterophyllum leopoldi au o arie de raspindire mai restrinsa decit Pterophyllum
scalare.
Primul scalar viu a fost importat in 1911 in Germania. In 1924 a aparut un
exemplar de o talie mai mica: s-a crezut la inceput ca este vorba de o specie
noua, pe care Ahl a descris-o in 1928 ca fiind Pterophyllum eimeekei, dar care
s-a dovedit a fi o forma mutanta a aceluiasi P. scalare, care astazi se mai
numeste si Scalar Argintiu. In 1970, forma aurie a provocat controverse in acea
perioada (Naja's Golden Angel, Goldener Skalar), obtinut de catre Emma si Carl
Naja de Milwaukee (SUA). A durat 5 ani pentru a crea acest specimen,
plecindu-se de la un singur exemplar, aparut in 1964, care prezenta o carenta
mutanta a culorii. Considerat la inceput bolnav, exemplarul si-a modificat
culoarea de la gri la un galben auriu in 8 zile. Probabil tot prin mutatie a
aparut si forma albinoasa, in 1977. O serie de denumiri au
fost folosite pentru diversele forme intermediare: "Leopard", "Fantoma",
"Zebra", etc.
Rezultat al selectionarilor minutioase, acesti metisi sunt rezultatul speciilor
mai mult sau mai putin "pure", la care dificultatea reproducerii creste pe
masura ce se acumuleaza tot mai multe gene "nefavorabile".
Numarul de animale si plante pe care omul le-a modificat este cu adevarat
impresionant si nu este de mirare ca unele specii de pesti au suferit si ele
acest proces. Aceste modificari privind culoarea, forma corpului, a
inotatoarelor sau ale altor trasaturi au fost facute de-a lungul unor generatii
succesive. Acesti pesti "modificati" au si avantaje si dezavantaje pentru
acvaristi. Daca avantajele privesc de cele mai multe ori estetica (pentru
placerea vizuala), inconvenientele sunt si ele numeroase.
In cazul scalarilor, dificultatile se intilnesc in cazul reproducerii si sunt
in mare parte legate de faptul ca pestii importati provin din crescatorii din
sud-estul Asiei, unde selectia severa a masculilor reproducatori homozigoti
produc linii "pure", dar deseori sterile. Aceasta selectie severa permite, din
motive de rentabilitate, mentinerea unei linii care produce un numar maxim de
alevini identici pentru un numar minim de fenotipuri. Fiecare metis are anumite
trasaturi ereditare, ca de exemplu scalarul cenusiu sau cel argintiu, obtinuti
din parinti heterozigoti care nu prezinta probleme in ceea ce priveste
reproducerea.
Scalarul este un peste calm, care se deplaseaza cu miscari ample si
maiestuoase. Pe cit posibil trebuie evitate miscarile bruste in fata geamului
frontal in timpul hranirii. Daca hrana este data in mod regulat, scalarii se
vor obisnui cu prezenta noastra, venind cu aripioarele larg desfacute la
"festin", vor fi mai putin tematori, ajungind sa ia minacarea chiar din palma.
Corpul este puternic aplatizat lateral, cu o forma discoidala, alungita in plan
vertical de inotatoarele dorsale de inotatoarea anala, foarte dezvoltate.
Inotatoarea caudala este in forma de voal si se prelungeste cu filamente foarte
lungi. In functie de varietate, scalarii pot fi negri, roz, marmorati,
argintii, zebra, aurii. Dismorfismul sexual nu apare decit in momentul
reproducerii. Masculul are papila genitala ascutita, iar a femelei este
rotunjita.
Sunt pesti foarte timizi, iar singurul moment in care devin agresivi este cel
al reproducerii. Nu se asociaza cu pesti care "atenteaza" la inotatoarele lor.
Guramii, corrydoras, ancistrus se pot asocia cu scalarii. Pestii prea rapizi nu
sunt agreati de acestia, facindu-i sa se ascunda prin colturi sau printre
plante.
Decorul va fi compus din buturugi, ramuri sau spuma poliuretanica. Substratul,
inchis la culoare, de preferat este cel din lava maruntita. Bazinul va fi foarte
bine plantat - Echinodorus de talie mare asociat cu Eleocharis, Cabomba,
Myriophyllum, Hygrophila, Criptocoryne. Pentru a diminua lumina, plantele de
suprafata sunt binevenite. La extremitatile bazinului se va planta Vallisneria
- planta foarte robusta si cu crestere rapida.
Filtrarea nu trebuie sa fie prea puternica - un filtru de 250l/h e potrivit
pentru un bazin de 350l. Trebuie avut in vedere ca scalarul este un peste mai
mult inalt decit lung si care are nevoie de un spatiu mare de inot. Nu trebuie
sa uitam ca atunci cind cumparam pui de scalari (in jur de 15 cm lungime cu
inotatoarele desfacute), vor ajunge pina la 26 cm inaltime. Aceaste depinde mai
ales de felul in care sunt hraniti.
Intretinere : Intretinerea scalarului nu prezinta probleme
deosebite. Totusi, pentru specia Pterophyllum altum, conditiile fizico-chimice
ale apei vor fi asemanatoare cu cele pentru discus.
Bazinul va fi inalt si lat. Pentru scalarii adulti, inaltimea minima trebuie sa
fie de 45-50 cm, iar latimea va fi cit mai mare pentru a le crea un climat
sigur. O apa cu un dGH = 5 - 13 , cu un pH cuprins intre 6,5 - 7 si o
temperatura de 26-28 grade este potrivita pentru diverse varietati de scalari.
Varietate salbatica are nevoie de o apa mai moale dGH = 0 - 8 si mai acida pH
6,0 - 6,8. Filtrarea poate fi lenta, ceea ce inseamna ca o fauna bacteriana
denitrificatoare poate sa existe pe substratul poros ca cel format din lava
sfarimata si pe bucatele de ceramica sau plastic din filtrul. Atentie la
directia jetului de apa, caci scalarii sunt foarte sensibili la curentii
puternici. Schimburile de apa vor fi de 1/3 sau 1/2 din volumul bazinului, la o
perioada de maxim 15 zile.
Hrana si boli : Scalarii adora hrana vie: tubifex, grindal,
creveti dar maninca cu placere si hrana uscata ca granule si fulgi, mazare si
salata si mai les alevinii de vivipari, ca de exemplu puii de guppy! Hrana
trebuie data in bucatele mici, avind in vedere dimensiunea redusa a gurii
scalarilor, de preferinta de doua ori pe zi.
Scalarii sunt afectati de citeva boli mai mult sau mai putin specifice. Sunt
mai sensibili la Pseudomonas, Aeromonas si Myxobacterium care provoaca
putrezirea inotatoarelor. Aceste bacterii gram+ si gram- nu pot fi combatute
decit cu ajutorul antibioticelor dupa stabilirea unui diagnostic exact si cu
implicarea riscurilor aferente.
"Maladia gaurilor", denumita si Hexamita este datorata unui flagel -
Spironucleus elegans. Din pacate, dupa observarea simptomelor (leziuni cutanate
la nivelul capului si a spatelui) este deja prea tirziu pentru un tratament.
Prevenirea acestor maladii consta intr-o alimentatie sanatoasa si regulata,
schimburi de apa periodice, sifonarea substratului si curatirea filtrului
(partea mecanica a acestuia - buretele).
De asemenea, schimburile bruste de temperatura pot cauza micoze sau infectii
ale ochilor, iar tratamentele cu medicamente nu sunt intotdeauna bine
suportate.
Reproducerea : Este destul de dificil sa stabilim sexul
scalarilor. Se recomanda cumpararea unui grup, din care perechile se vor alege
la maturitate, iar intre perechile formate, legatura va fi foarte strinsa.
Scalarii ating maturitatea sexuala la virsta de 7-12 luni. Odata ce o perechea
va fi gata de reproducere, ea va depune la o perioada de fiecare 10-12 zile.
Scalarii depun pe o frunza lata si lunga, sau pe suporturi artificiale cum ar
fi tuburile din PVC, pe care le curata indelung. Chiar daca exista un suport
"natural" pentru ponta, se intimpla uneori sa depuna si pe filtru, geam sau pe
incalzitor, iar in acest caz, icrele sunt pierdute definitiv.
Pentru a stimula reproducerea, vom ridica temperatura cu citeva grade si vom
face schimburi dese de apa. Perechea va fi hranita cu hrana vie si vegetala.
Scalarii depun in jur de 400-600 de icre, care uneori pot fi mincate de catre
parinti din cauza stresului - apa de proasta calitate sau agitatie in camera
unde se afla acvariul. Din acest motiv, bazinul pentru ponta se va amplasa
intr-un loc linistit. Este bine ca 3 dintre peretii acvariului sa aiba
background-ul de culoare neagra pentru a le oferi mai multa siguranta. Bazinul
va contine citeva pietre si o piatra de aerare pentru pui.
Femela elibereaza icrele pe suportul de ponta, iar masculul o urmeaza eliberind
laptii. Apoi parintii se vor ocupa de icre, inlaturindu-le pe cele albe, nefecundate.
Icrele eclozeaza la o temperatura de 30 grade, dupa 42 -44 ore de incubatie. Pe
durata reproducerii, apa trebuie sa fie foarte curata, iar substratul (fundul
bazinului) sa fie fara depuneri, care se pot fixa pe glandele cefalice ale
alevinilor, provocindu-le asfixierea. Schimburile zilnice de cca 50% de apa
sunt esentiale pentru ca alevinii sa supravietuiasca. Puii vor inota dupa 5-7
zile si vor fi hraniti cu infuzori, artemia, hrana pentru pui din comert. Este
bine sa fie tinuti impreuna pina ating dimensiunea unei monezi si sa fie
hraniti de cel putin 6 ori pe zi, in primele 14 de la ecozare. Dupa aceea,
hranirea se va reduce la 2-3 portii pe zi.
De multi ani incoace, problema cea mai mare pe care o intilnesc acvaristii pe
perioada reproducerii este aceea in care alevinii ajung la stadiul de inot
liber. Se intilnesc cazuri cind, din mai multe ponte reusite se ajunge fie
partial, fie in totalitate la alevini lipsiti de vezica inotatoare. Sunt pui
lipsiti de motricitate, care nu pot inota din cuib pentru a ajunge la hrana vie
cum ar fi naupli de artemia. Pentru aceasta tara genetica nu exista nici un
remediu. Deseori, o pereche din acelasi bazin poate avea alevini perfect
sanatosi, ceea ce exclude posibilitatea aparitiei unei bacterii la vezica
innotatoare. In acest caz, este mai bine sa separam masculul sau femela
"vinovat(a)" de a fi purtatoarea unei astfel de gene.
Incubarea artificiala cu ajutorul unei pompe de aer - aceasta metoda nu ar
trebui practicata decit in cazuri extreme - cind parintii isi maninca in mod
succesiv ponta sau cind nu o supravegheaza. In acest caz, pierderile vor fi, in
cele mai fericite cazuri de cca. 25%, dar in conditii nefavorabile, mai mult de
1/2 sau chiar toate icrele vor fi pierdute. Pompa de aer nu poate inlocui cu
succes grija parintilor, mai ales in ceea ce priveste inlaturarea icrelor
nefecundate. Impotriva micozelor se poate folosi albastru de metil sau
tripaflavina.
