Problematica sociologiei. locul sociologiei in ansamblul stiintelor socio-umane

Problematica sociologiei. Locul sociologiei in ansamblul stiintelor socio-umane

1. Problematica sociologiei

Din punct de vedere etimologic, termenul de sociologie vine din latinescul socius (tovaras, asociat) si grececul logos (stiinte, teorie) si a fost menit sa inlocuiasca termenul de “fizica sociala”, utilizat de Saint-Simon (magistrul lui A. Comte). Cel care decide realizarea acestei substituiri este parintele sociologiei, A. Comte : “ Consider ca trebuie sa indraznesc a folosi de acum acest termen nou (sociologie), echivalent expresiei mai vechi de fizica sociala, pentru a putea arata printr-un singur nume aceasta parte complementara filosofiei … care se refera la studiul pozitiv al totalitatii legilor fundamentale proprii fenomenelor sociale”1. Sociologia – continua A. Comte – “urmareste raporturile ditre real si himeric, util si ceea ce este de prisos, siguranta si nedumerire, constructiv si metafizic, relativ si absolut”

Intr-o prima aproximare, sociologia este stiinta despre societate, ea descrie si explica fenomenele si procesele ce intervin in colectivitatile umane.

In viziunea lui J. Szczepanski, aceasta stiinta “a dezvoltat” doua teorii cu o sfera generala : a) teoria structurilor sociale si b) teoria dezvoltarii (a tuturor transformarilor, deci si a progresului si a regresului).

Teoria structurilor sociale, precizeaza sociologul polonez, mai sus amintit, studiaza elementele grupurilor si colectivitatilor, principiile alcaturii lor, subordonarea reciproca a elementelor si fortele care indica functionarea lor, coeziunea interna a grupurilor, fortele care determina dezagregarea grupurilor.

Teoria dezvoltarii studiaza fenomenele si procesele care au loc in diferite grupuri si colectivitati : cum se desfasoara, cum evolueaza in timp.3

Sfera cercetarilor sociologice, conchide Szczepanski, cuprinde urmatoarele tematici speciale:

a)           Institutiile sociale (ale educatiei, politice, stiintifice, juridice, economice, industriale, religioase, familia) ;

b)           Diferite tipuri de colectivitati si grupuri umane (colectivitatile teritoriale : sat, oras categorii profesionale, clasele sociale, diferite organizatii, colectivitatile culturale etc.) ;

c)            Fenomene si procese sociale (devianta sociala , procesele mobilitatii si stabilitatii sociale, conflictele sociale etc.).

“Studierea acestor domenii duce la aparitia unor discipline ale sociologiei denumite sociologii particulare”.

In Dictionnaire critique de la sociologie, R. Boudon si Fr. Bourricaud grupeaza planul sociologiei in opt capitole mari :

Mari clase de fenomene sociale (conflict, ideologie, religie);

Tipuri si aspecte fundamentale ale organizarii sociale (birocratie, capitalism, partid);

Concepte majore proprii sociologiei (anomie, charisma);

Concepte de folosinta curenta in sociologie si comune multor discipline (structura, sistem);

Paradigme si teorii cu pretentii generalizatoare (culturalism, functionalism, structuralism);

Pobleme teoretice majore (control social, putere).

Probleme epistemologice majore (obiectivitate, pozitivism, teorie);

Articole privitoare la principalii fondatori ai sociologiei.

Sociologul american A. Inkels a realizat o ancheta sociologica, pentru a desprinde problematica sociologica comuna existenta in numeroase manuale de sociologie, tratate, antologii, reviste de specialitate, antologie etc. pe care le-a investigat. Cercetarea sa s-a bucurat de aprecierea specialistilor si s-a concretizat in stabilirea urmatoarei “table de materii” a sociologiei :

- perspectiva sociologica

- metoda stiintifica in stiintele sociale.

Unitatile primare ale vietii sociale

- acte sociale si relatii sociale;

- personalitate individuala;

- grupurile;

- comunitati (urbane si rurale);

- asociatii si organizatii;

- populatia;

- societatea

Institutiile de baza

- familia si rudenia ;

- economia;

- politica si dreptul;

- religia;

- educatia si stiinta;

- recreatia si bunastarea;

- arta si expresia;

Procesele sociale fundamentale

- diferentiere si stratificare;

- cooperare, acomodare, asimilare;

- conflict social;

- comunicare;

- socializare si indoctrinare;

- evaluare sociala;

- control social;

- devierile sociale (crima, sinucidere);

- integrarea sociala;

- schimbarea sociala.

Fundamentata pe studiile sociologiei americane, aceasta clasificare a facut si obiectul multor critici.

In sociologia romaneasca, dorim sa mentionam contributia pe care a adus-o H. Stahl la elaborarea unei matrice cu probleme ale sociologiei, ordonate pe 5 capitole, si anume :

* Natura fizica si umanizata ;

* Populatia ;

* Viata economica;

* Viata politica si juridica;

* Viata culturala.

In opinia Asociatiei Sociologice Americane)4, “ariile de competenta” ale sociologiei sunt in numar de 35.

Sociologia comuna si sociologia stiintifica

Traind in mijlocul fenomenelor si proceselor sociale, vrand nevrand facem aprecieri asupra lor. Am putea spune ca fiecare om este un sociolog fara sa-si dea seama, la fel ca si “burghezul naiv” al lui Moliere, care nu-si dadea seama ca vorbeste in proza. De fapt, spune Szczepanski, fiecare om este un sociolog asa cum este si un medic : “se trateaza pe cont propriu”, fie cu ceaiuri medicinale, fie cu alcool !!! Cu alte cuvinte, putem spune ca fiecare din noi poseda o “teorie” generala cu privire la viata sociala si comportamentul oamenilor, prin ghideaza propriul comportament si sta la baza deciziilor noastre sociale. Aceasta asa-zisa teorie este nesistematizata si cuprinde un ansamblu de asa-zise legi generale, care stabilesc dependentele cauzale dintre fapte, situatii si comportamente, dintre motivatii, aspiratii si actiuni. Exemple de astfel de legi sunt : “Fiecare om actioneaza in conformitate cu interesele sale” ; “Prietenii ne ajuta cand suntem in dificultate” etc.

Trebuie sa remarcam insa ca exponentii acestor “teorii” nu sunt “posesorii “ unei sociologii stiintifice, nu sunt sociologi in adevaratul sens al cuvantului. In cazul lor, putem vorbi despre o sociologie a bunului simt, despre o sociologie comuna si nu stiintifica. Sociologia comuna se caracterizeaza prin : generalizarea experientei cotidiene in mod afectiv, nesistematic si neverificat ; prin realizarea unor “interpretari de uz casnic” ; prin ignorarea relativitatii institutiilor.

F. Znaniecki si W. I. Thomas sesizeaza caracterul eronat al premiselor de la care porneste sociologia comuna (“practica”):

a) cunoastem realitatea deoarece traim in ea;

b) utilizarea unor metode neadecvate;

d) examinarea faptelor se efectueaza in mod izolat.

Sociologia stiintifica, spre deosebire de cea comuna, se bazeaza pe cercetari sistematice, pe utilizarea unui aparat conceptual, pe verificarea tezelor si a ipotezelor, ceea ce presupune un efort cognitiv special si specializat.

Pentru ca sociologia sa se dezvolte ca stiinta, era necesara detasarea ei de experienta comuna, de generalizarile neverificate, de aparente. “ … Prima intelepciune a sociologiei e aceasta : lucrurile nu sunt ce par a fi … Realitatea sociala apare ca avand mai multe straturi de intelesuri. Descoperirea fiecaruia nou strat modifica intelegerea intregului” .5 Altfel spus, cunoasterea sociologica trebuie, pe de o parte, sa se delimiteze de cunoasterea comuna, iar pe de alta, trebuie sa se realizeze multidimensional si integrativ.

Un moment crucial in dezvoltarea sociologiei ca stiinta l-a constituit trecerea de la utilizarea datelor preluate din surse exterioare care ne explicam actiunile si comportamentele celorlalti, care ne (statistici oficiale ale administratiei de stat sau observatii provenite din cunoasterea comuna) la producerea prin mijloace proprii a datelor necesare (prin interviuri, prin chestionare pe esantioane reprezentative etc.).

Desi utilizarea interviurilor a inceput in Anglia, la sfarsitul secolului XIX, abia dupa cel de al doilea razboi mondial putem vorbi despre o revolutie in metodologia culegerii si prelucrarii datelor in sociologie.

Utilizarea noii metodologii in sociologie a scos si mai mult in evidenta discrepantele dintre rezultatele cercetarii stiintifice si simtul comun. Astfel, de exemplu, cercetarile sociologiei americane efectuate in timpul eclui de al doilea razboi mondial au infirmat mai multe teze rezultate din experienta comuna, printre care se afla si urmatoarele doua : 1) ostasii care provin de la tara, din familii de fermieri vor suporta mai bine dificultatile razboiului decat cei din mediul urban ; 2) ostasii negri vor lupta mai bine sub comanda unor ofiteri negri.

Desi sociologia - ca si psihologia si pedagogia etc. – se face cu specialisti, unii reprezentanti ai simtului comun se declara cu ostentatie sociologi, psihologi, educatori. Posedand unele cunostinte mai mult sau mai putin valide ale domeniului, au iluzia cunoasterii stiintifice, emitand pretentii teoretice nefondate.

Deseori, ganditorii au satirizat pretentiile si aroganta simtului comun fata de cunoasterea teoretica. Astfel, Hegel ne povesteste o anecdota in care filosoful Thales, studiind “harta” cerului, cade intr-o groapa spre deliciul unei batrane care-l persifleaza, spunandu-i ca el nu stie nici ce-i pe pamant, cu atat mai putin ce-i in cer. Hegel incheie relatarea anecdotei cu urmatoarea replica : “cei care rad astfel de filosofi, nu-si dau seama ca ei, spre deosebire de acestia nu pot cadea in groapa, deoarece se afla in ea odata pentru totdeauna, fiindca nu privesc niciodata in sus”.⁶