Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Senzatiile proprioceptiv-kinestezice si de echilibru


Senzatiile proprioceptiv-kinestezice si de echilibru


Senzatiile proprioceptiv-kinestezice si de echilibru

Cercetarile asupra motricitatii sub toate aspectele ei au luat un avand deosebit incepand cu anii '80. Studiul miscarii si al controlului ei neuronal a constituit in permanenta o tema centrala a neurofiziologiei ceea ce a condus la o cooperare deosebita intre neurostiinte si psihologia experimentala. Studiul mecanismelor cerebrale ale pregatirii si executiei voluntare a miscarilor a fost mult timp limitat de constrangerile metodologice si tehnice care mentineau explorarea functionala a structurilor nervoase centrale la un subiect viu. Pana spre anii '60 acest gen de explorari nu se puteau efectua decat pe animale anesteziate si in baza datelor furnizate de deficientele motorii rezultate din leziuni cerebrale. La om s-a acumulat observatii in urma unor traumatisme accidentale sau a tulburarilor patologice ale motricitatii. Dupa anii '60 savantii au inceput sa dispuna de instrumente decisive pentru accesul la mecanismele cerebrale ale motricitatii: modificarile electroencefalogramei asociate activitatii motrice, schimbarile intervenite in activitatea metabolica cerebrala precum si posibilitatea de a inregistra cu ajutorul microelectrozilor implantati in tesutul nervos activitatea neuronala la animalul viu si activ. Mai trebuie subliniat rolul important pe care l-a jucat in aceasta perioada expansiunea cercetarilor motricitatii sustinuta de interesul companiilor asupra eficientei activitatilor de munca dar, mai ales, cercetarile moderne asupra activitatii sportive. Nu in ultimul rand, cercetarea motricitatii a fost intretinuta de importanta vitala acordata miscarii in societatea moderna. Este suficient sa amintim consecintele dramatice ale unei paralizii totale. Un organism paralizat nu mai poate sa realizeze comportamente de explorare, de manipulare, de consum care ii confereau omului autonomia si ii asigurau supravietuirea. Pe langa rolul biologic fundamental al motricitatii trebuie amintit si rolul ei psihologic in tot ceea ce inseamna autonomia actiunilor omului in mediul inconjurator.



Aparatul muscular controleaza un numar foarte mare de contractii musculare variabile in intensitate si durata avand ca efect o deplasare unghiulara sau o pozitie fixa. In cursul evolutiei organizarea sistemelor de control neuromuscular este modelata prin procesul de interiorizare a miscarii mecanice a corpului si al interactiunilor cu mediul inconjurator. Miscarea unui segment al corpului poate fi descrisa prin trimitere la segmentul care o continua in directia proximala ca sistem de referinta. Intregul corp este angajat in realizarea majoritatii miscarilor. In analiza comportamentului motor ca si in cea a suportului neuromuscular se pun probleme de reglare-echilibrare, manipulare si urmarire oculara. In apucarea normala a obiectelor sunt implicate o serie de feed-back-uri vizuale si proprioceptive care sunt posibile numai dupa analiza pozitiilor initiale obiectului si ale mainii si dupa anticiparea prinderii intre degete si apoi de apucare. Retroaferentatia de control a informatiilor senzoriale contribuie la ajustarea continua a raspunsului si a programelor motorii ceea ce constituie suportul cerebral al comenzii miscarilor.

Miscarile haptice (de apucare) pun sistemul motor in fata unei situatii mai dificile intrucat trebuie puse in joc numeroase grupe musculare: unele pentru fixare altele pentru mentinerea echilibrului. Studierea deplasarii articulatiilor mobile prin filmare cu incetinitorul arata ca exista un maximum al vitezei unghiulare care se propaga intr-o ordine stricta cu un decalaj temporal foarte slab care sa permita transferul de comenzi de acceleratie pana la proiectie.

Functionarea muschilor este determinata de proprietatile lor mecanice, de elasticitate si inertie. La un atlet, de exemplu, energia mecanica acumulata sub forma unei tensiuni elastice prin muschii intinsi in cursul fazei de apasare este restituita in faza impulsului care urmeaza. Elasticitatea relativa a muschiului permite inmagazinarea in scurt timp a energiei mecanice dezvoltate de muschi. In schimb rigiditatea muschiului se datoreaza interactiunii moleculare care franeaza implicarea proteinelor in cursul alungirii pasive a muschilor in opozitie cu miscarea lor. Astfel este favorizata amortizarea efectului fortelor care ii sunt aplicate.

Unitatea motrica constituie elementul functional de baza al activitatii musculare. Ea este constituita dintr-un neuron motor si dintr-un ansamblu de fibre dispuse in tesutul muscular care sunt in contact cu axonul acestui neuron. Unitatea motrica functioneaza ca o entitate, totalitatea acestor fibre contractandu-se la fiecare potential de actiune emis de neuron. M. Bonnet, Y. Guiard, J. Requin, A. Semjen (1994) propun o diferentiere a unitatilor motorii dupa caracteristici mecanice legate de proprietatile metabolice specifice la nivelul fortei dezvoltate sau dupa viteza contractiei si a relaxarii. In conformitate cu aceste criterii se diferentiaza unitati motorii rapide sau lente la care asistam la o repartitie. Se diferentiaza unitati motorii rapide cu un caracter predominant fazic si unitati motorii lente cu un caracter predominant tonic. Unitatile motorii tonice sunt dirijate de neuroni motorii de talie mica si foarte excitabili cu viteza de contractie limitata care produc o tensiune slaba si nu obosesc rapid. Unitatile motorii fazice sunt coordonate de neuroni motorii de talie mai mare, mai putin excitabili care se contracta rapid si produc o tensiune ridicata. Autorii amintiti considera ca exista si cazuri intermediere intre aceste doua extreme intrucat unele fibre isi pot schimba categoria sub efectul exercitiului muscular ceea ce le confera o anumita plasticitate unitatii motorii. Spre exemplu, practicarea gimnasticii aerobice conduce la dezvoltarea unui numar mai mare de fibre lente care favorizeaza rezistenta la oboseala musculara. In schimb blocarea utilizarii muschilor in cazul imobilizarii in aparat ghipsat conduce la atrofia fibrelor musculare reversibila prin folosirea lor in cateva saptamani.

Cele doua modalitati senzoriale se afla in raportul de subordonare dinamica. Astfel in sarcinile ce presupun mentinerea pe o perioada mai lunga a unei pozitii statice verticale, orizontale, inclinate sau asezat se impun semnalele de tip proprioceptiv in schimb in situatiile in care apare necesitatea efectuarii unor miscari fine, coordonate se impun semnalele de ordin kinestezic.

Relatia dintre vaz si kinestezie. Pe parcursul dezvoltarii ontogenetice se stabilesc legaturi functionale conditionate intre analizatorul proprioceptiv kinestezic si cel vizual. Pe cale vizuala estimam greutatea obiectelor in mod indirect prin marimea lor datorita faptului ca, in experienta noastra, s-a elaborat o relatie direct proportionala intre marimea obiectului si greutatea acestuia. Este vorba despre binecunoscuta iluzie de greutate care consta in tendinta de subestimare a greutatii obiectelor mici si corespunzator de supraestimare a greutatii obiectelor mari. Renuntarea la informatia vizuala prin acoperirea ochilor va conduce la corectarea erorilor si la imbunatatirea preciziei aprecierii greutatilor.

Se constata un proces de transfer al strategiilor de explorare din sfera vizuala in cea proprioceptiv-kinestezica. Informatiile proprioceptiv-kinestezice despre forma, volumul si raporturile spatiale ale obiectelor este furnizata de amplitudinea si caracteristicile traiectoriei miscarilor explorative si de apucare. Zonele cu incarcatura informationala relevanta sunt colturile, unghiurile, zonele curbe si raporturile de proportionalitate. In acest gen de explorare se vadeste cel mai bine relatia dintre vaz si tactilo-kinestezie. Experimentele efectuate de Bartley Leontiev si Vekker au demonstrat ca in perceptia pe cale proprioceptiv-kinestezica a marimii si formei obiectelor se reactualizeaza si imaginea vizuala sau se cauta o vizualizare a contactului cu obiectul.

In absenta controlului vizual se constata ca semnalele kinestezice exercita un efect perturbator asupra evaluarii pe cale tactila a unor indicatori ai distantelor si lungimilor. S-a constatat pe cale experimentala ca in acest gen de estimari intervin factori perturbatori cum ar fi viteza miscarilor de explorare. Spre exemplu, in cazul miscarilor pasive ca si in cel al miscarilor active parcurgerea rapida a marginii, a muchiei unui obiect determina cel mai adesea erori de subestimare. In schimb parcurgerea lenta a aceleiasi lungi conduce la erori de supraestimare. In conditii de receptie normala viteza miscarilor de explorare-masurare este subordonata controlului vizual si sistemului de reprezentari si notiuni despre unitatile conventionale de masura. Se evidentiaza acest aspect in utilizarea unor unitati empirice de masura cum ar fi: palma, piciorul, pasul, cotul. Omul modern utilizeaza reprezentari destul de exacte ale sistemului metric.

Reid (1954) a descris iluzia de miscare in sfera sensibilitatii proprioceptiv-kinestezica: miscarea de la dreapta la stanga conduce la subestimari; miscarea in plan median dinspre corp si spre corp conduce la supraestimari.

Raportul viteza-precizie a fost pentru prima data pus de catre Woodworth in 1899. El considera ca durata totala a unei miscari poate fi inferioara timpului cerut pentru a detecta si corecta eventualele erori initiale. Ipoteza lui Woodworth pornea de la o relatie inversa intre viteza si precizia miscarii. Prima estimare cantitativa a relatiei dintre rapiditate si precizia miscarii se datoreaza lui Fitts (1954). In experimentul sau a utilizat doua tinte dispuse la o anumita distanta una de alta. Sarcina subiectilor consta in lovirea alternativa a celor doua tinte cu un stilet mic executand o miscare de dute-vino cat mai rapid posibil. Fitts a modificat distanta urmarind sa determine efectul acestor modificari asupra timpului de executie a miscarii. In urma experimentelor autorul a elaborat o lege care-i poarta numele in conformitate cu care durata executiei unei miscari este in functie de raportul dintre amplitudinea miscarii si variatiile spatiale tolerate. Fitts a elaborat o executie care rezuma aceste rezultate si care stabileste o relatie logaritmica intre durata medie a miscarii, distanta si marja de eroare tolerata.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate