Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Notiuni fundamentale de psihologie judiciara


Notiuni fundamentale de psihologie judiciara


NOTIUNI FUNDAMENTALE DE PSIHOLOGIE JUDICIARA

1.1. Obiectul psihologiei judiciare

Psihologia judiciara ca disciplina de sine statatoare, are obiectul sau propriu de studiu, analizat prin prisma teoriilor explicative ale comportamentului infractional, utilizand metode de investigare a personalitatii implicate in diferite ipostaze ale scenariului juridic.

Psihologia judiciara este stiinta care studiaza caracteristicile psihosociale ale participantilor la actiunea judiciara (infractor, victima, martor, anchetator, avocat, magistrat, parte civila etc.) asa cum apar ele in conditii concrete si speciale, in faza preinfractionala, infractionala si postinfractionala.



Psihologia judiciara se adreseaza, deci, tuturor categoriilor de specialisti care participa la infaptuirea actului de decizie si ale caror decizii au influenta asupra vietii celor aflati sub incidenta legii.

Domeniul psihologiei judiciare il constituie in esenta devianta, conduitele care nu se incadreaza in normele morale sau legale ale societatii. Deci, obiectul psihologiei juridice il reprezinta studiul si analiza comportamentului uman implicat in procesul judiciar, adica omul aflat intr-o ipostaza speciala (Bus, 1997).

Termenul de comportament are o conotatie extinsa. In sensul cel mai general, comportamentul reprezinta reactia unei persoane intr-o situatie data sau intr-un anumit context social - considerat drept sistem de referinta.

Personalitatea umana este complexa si dinamica ea prezinta parametrii multipli, adeseori contradictorii care nu permit o previziune exacta, ci una probabilistica in care o persoana va actiona in mediul ambiant.

Din perspectiva psihologiei judiciare, omul ca subiect de evaluat nu trebuie privit ca un ideal, ci trebuie acceptat ca o fiinta care, in mod obisnuit, actioneaza rational, de multe ori automat si uneori irational. Trebuie avut in vedere ca intre oameni exista diferente individuale care influenteaza, cand pozitiv, cand negativ comportamentul lor.

Intelegerea omului presupune recunoasterea inegalitatii dotarii native, precum si a faptului ca mediile sociale de convietuire sunt extrem de eterogene si exercita influente diferite, care vor conditiona configuratii atitudinale cu implicatii comportamentale diverse. De asemenea, in efortul de intelegere a fiintei umane, psihologia judiciara obliga la recunoasterea situatiei ca, prin inzestrarea sa nativa si prin valorificarea mai mult sau mai putin a potentialului educational, fiecare individ are limite individuale de rezistenta fata de respectarea actelor morale sau legale. A intelege omul normal inseamna a cunoaste ca atitudinile sale antisociale, in general, sunt reversibile iar oamenii pot fi recuperati prin educatie.

O particularitate specifica a comportamentului uman o constituie caracterul invatat, dobandit al acestuia. In procesul interactiunii, oamenii isi furnizeaza reciproc modele comportamentale pe care si le insusesc prin exercitiu si repetare. In procesul de educatie, un rol important il au recompensa si sanctionarea, care pot facilita noi achizitii sau pot contribui la prevenirea sau inlaturarea celor necorespunzatoare.

S-a incercat o diferentiere a tipurilor de comportament, delimitate prin raportarea la nivelul minimal de norme legale si maximal moral. Prefigurarea pe abscisa a treptelor descendente de la legal la ilegal si pe ordonata a ceea ce reprezinta moral-imoral, rezulta urmatoarele tipuri de comportament:



Tipuri de comportament (dupa Petcu, 1997)

T primul cadran cuprinde formele de comportament situate in conflict cu legea, devianta legala, dar care se incadreaza in normele morale existente;

T in al doilea cadran se grupeaza comportamentele conformiste care corespund prescriptiilor legale si morale;

T in cadranul al treilea se amplaseaza formele de comportament deviant moral, care sunt in conflict cu normele morale, dar nu intra in incidenta deviantei legale. Aceasta grupa suscita in mod deosebit atentia psihologilor, deoarece din randul lor se recruteaza predelincventii;

T  in cadranul patru putem categorisi formele de comportament aberant care se indeparteaza atat de la normele legale, cat si de la cele morale;

Daca prima zona intra cu prioritate sub incidenta activitatii judiciare, a patra grupeaza categoria persoanelor cu probleme psihice.

Aceasta categorisire are un caracter orientativ, paleta de manifestari comportamentale este mult mai diversificata.

Pentru psihologia judiciara, esentiala este devianta in sine, adica comportamentul care se abate de la normele generale.

Comportamentul conformist se incadreaza in normele si reglementarile sociale, isi asimileaza cultura grupului din care face parte si isi indeplineste rolurile atribuite. In schimb, comportamentul deviant ca abatere, reprezinta deviatiile cu semnificatie negativa, antivalorica, de tipul a ceea ce este denumit in termeni generici comportament antisocial, criminalitate sau infractionalitate.

Sintagmei de comportament infractional i-au fost atribuite mai multe semnificatii: comportament deviant, delincvent sau aberant. In realitate, intre aceste concepte exista diferente; comportamentul deviant include abaterile de la normele sociale in general, cel delincvent (infractional) se refera la abaterile si incalcarile normelor juridice penale, in timp ce comportamentul aberant include aspectele medico-legale, psihiatrice si psihopatologice.


1.2. Delimitari conceptuale

Dupa anul 1990, problematica deviantei sociale a inceput sa fie abordata sistematic, existand preocupari pentru elaborarea si fundamentarea unui cadru teoretic si metodologic.

In plan teoretic s-au reelaborat si redefinit conceptele de baza ale infractionalitatii, fundamentandu-se un cadru general etiologic al acesteia, iar in plan metodologic s-au elaborat si validat metode de investigare a diferitelor tipuri de manifestari si comportamente antisociale, identificandu-se si evaluandu-se factorii si mecanismele care le genereaza sau favorizeaza.

Devianta desemneaza nonconformitatea, incalcarea normelor si regulilor sociale. Aceasta are o sfera mai larga decat criminalitatea, infractionalitatea sau delincventa, deoarece include nu numai incalcarile legii penale, ci toate deviatiile de la comportamentul socialmente acceptat si dezirabil (Radulescu, 1994).

Comportamentul deviant este unul "atipic", care desemneaza distantarea semnificativa de la normele de conduita si de la valorile sociale acceptate de cultura grupului din care face parte. Extensia, intensitatea si gravitatea deviantei sociale este in mare masura dependenta de valorile si normele care nu sunt respectate, precum si de reactia publica fata de diferitele abateri si incalcari. De aceea, evaluarea deviantei sociale se face pornind de la procesul de elaborare a normelor si regulilor de conduita si terminand cu intensitatea reactiei sociale fata de nerespectarea acestora.



Devianta include si delincventa, care inglobeaza ansamblul actelor si faptelor care incalca regulile juridice penale, ceea ce impune adoptarea unor sanctiuni din partea agentilor specializati ai controlului social (politie, justitie).

Chiar daca delincventa apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal, ea este un fenomen social. Factorul comun al delincventilor este ca ei dau dovada de nonconformare la modelul social, au un comportament deviant de la normele socio-morale, in sensul ca isi realizeaza scopurile si aspiratiile pe cai sociale neacceptabile, avand consecinte negative si distructive pentru securitatea indivizilor si grupurilor. Portretul comportamental al delincventului inglobeaza trasaturi (marginalizare, parazitism, respingerea valorilor morale, disociere intre eul personal si eul social, resentimente contra societatii) care sunt generatoare de comportamente indezirabile, dissociale si antisociale (Preda, 1998).

Delincventa este un fenomen deosebit de complex, incluzand, dupa cum mentioneaza Banciu (1995), o serie de aspecte si dimensiuni de natura:

T juridica - evidentiaza tipul normelor juridice violate prin acte si fapte antisociale, periculozitatea sociala a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea si felul sanctiunilor adoptate, modalitatile de resocializare a persoanelor delincvente;

T sociologica - centrata pe identificarea si prevenirea sociala a delictelor si crimelor in raport cu multiplele aspecte de inadaptare, dezorganizare si devianta existente in societate si cu formele de reactie sociala fata de diferitele delicte;

T psihologica - vizeaza structura personalitatii individului delincvent si individului normal, motivatia si mobilurile comiterii delictului, atitudinea delincventului fata de fapta comisa (raspunderea, discernamantul etc);

T economica sau "costul crimei" - releva consecintele directe si indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material si moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparatiilor, bunurilor etc);

T culturala - cu toate ca recunoasterea si sanctionarea diferitelor delicte reprezinta o "universalitate culturala", exista diferente sensibile din punct de vedere cultural, in definirea anumitor acte ca periculoase si in evaluarea intensitatii si gravitatii acestora. Gradul de periculozitate al unui comportament antisocial depinde, in mare masura, de caracterul coercitiv sau, dimpotriva, permisiv al normelor sociale. Marea diversitate si variabilitate a culturilor implica, deci, comportamente eterogene din punct de vedere al semnificatiei sociale, moralitatea, imoralitatea, binele sau raul fiind intr-o stransa legatura cu normele si valorile grupului respectiv. "Normalul" este reprezentat de comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modelele culturii din care face parte individul;

T prospectiva - are in vedere tendinta de evolutie spre delincventa a anumitor grupuri sociale;

T statistica - se refera la starea si dinamica delincventei in timp si spatiu prin evaluare si exprimare sub forma indicilor statistici a diferitelor delicte si crime si corelarea cu o serie de variabile si indicatori cu caracter social, ecologic, cultural si geografic etc.

Delictul este o fapta antisociala, ilicita, care afecteaza o serie de valori si relatii sociale, fapta imputabila care genereaza o serie de consecinte si efecte juridice, adica o raspundere penala. Pentru acest motiv, numai in prezenta unei anumite fapte, considerata ilicita sau ilegala, norma prevede sanctionarea persoanei vinovate. Pentru a vorbi de raspundere penala, trebuie sa existe, in primul rand, o fapta antisociala reala, savarsita de o anumita persoana care este responsabila, iar in al doilea rand, fapta respectiva trebuie incriminata de legea penala. Inexistenta uneia sau a mai multora dintre aceste aspecte (ilicitate, vinovatie, incriminare) conduce practic la inexistenta delictului sau crimei ca atare. Principiul legalitatii delictului sau sanctiunii este inclus in legislatiile penale moderne si reprezinta principala garantie a respectarii drepturilor si libertatilor individuale (Banciu, 1995).

Sistemul nostru penal utilizeaza conceptul de infractiune, nu de delict sau de crima. Prin art. 17 din Codul Penal al Romaniei, infractiunea este definita ca o "fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala". Infractorul este cel care comite cu intentie o fapta prevazuta de legea penala si care prezinta un anumit grad de periculozitate sociala.

Infractionalitatea este analizata prin gradul de incalcare a legilor penale, iar cei care le incalca se caracterizeaza mai ales prin lipsa sentimentului responsabilitatii, rusinii si a culpabilitatii.

Majoritatea sistemelor de sanctionare si prevenire a criminalitatii urmaresc, prioritar, controlul efectiv asupra crimei, precum si protectia si apararea sociala a indivizilor, grupurilor si institutiilor sociale. Acest lucru se realizeaza prin organizarea unor activitati specifice si utilizarea unor mijloace menite sa asigure, atat represiunea si constrangerea penala, cat si prevenirea si diminuarea surselor potentiale de criminalitate, adoptand masuri de profilaxie sociala, culturala si educativa.

Prin urmare, cercetarea psihologica care vizeaza intelegerea omului cuprinde in aria sa surprinderea diferitelor dimensiuni psihologice pentru descifrarea personalitatii in ansamblul sau, nu numai pentru a intelege comportamentul uman in genere, ci mai cu seama pentru a-i identifica formele si modalitatile sale de desfasurare in actiunile practice, cotidiene.

In concluzie, rolurile si activitatile psihologiei judiciare sunt extinse si foarte variate.

Psihologia judiciara abordeaza diferite aspecte psihologice ale delincventei juvenile in scopul evidentierii factorilor etiologici ai comportamentului delincvential si a formularii unor recomandari pentru prevenirea si recuperarea acesteia.

Psihologia judiciara se preocupa de problematica complexa a marturiei judiciare reliefand premisele psihologice ale marturiei, analiza psihologica:

1.     a receptiei senzoriale in cadrul depozitiilor;

2.     a prelucrarii, stocarii informatiilor, oglindite in potentialele de reproducere si recunoastere;

3.     distorsiunilor marturiei in raport cu personalitatea si interesele martorului;

4.     problematica bunei credinte.

Psihologia judiciara are in sfera preocuparilor sale si problematica psihologica a anchetei judiciare in cadrul careia se orienteaza atat asupra coordonatelor psihologice ale activitatii de ancheta, cat si a calitatilor psihosociale ale anchetatorului in ascultarea inculpatului.



De asemenea, in sfera preocuparii psihologiei judiciare intra si abordarea victimei-sursa importanta in descoperirea infractorilor prin cunoasterea factorilor victimogeni, al comportamentului victimal, a tipurilor acestora in baza carora se pot formula masuri de protectie impotriva victimizarii, limitand astfel acest proces.

In sfera de interese a psihologiei judiciare intra si privarea de libertate, aspectele psihosociale ale mediului penitenciar, cu deosebire prin programele de reeducare, recuperare si reintegrare sociala a infractorilor. Informatii utile despre contextul legislativ, educarea, informarea profesionala si aspecte practice ale interventiei si consilierii in contextul executarii pedepsei ne sunt oferite de Poledna (coord. 2001) in cartea "Probatiunea in Romania".

Psihologia judiciara, prin domeniul sau de studiu, are nu numai o dimensiune teoretica explicativ-interpretativa, ci este o stiinta cu un pronuntat caracter practic, aplicativ. Ea isi structureaza un sistem metodologic propriu de investigare a personalitatilor din domeniul judiciar. O pondere importanta in ansamblul metodologic il detine utilizarea poligrafului (detectorul de minciuni) pentru studiul comportamentului simulat, alaturi de metodele utilizate in psihologia generala si sociala: observatia, interviul, experimentul, ancheta (psihosociala, dar si juridica), metoda biografica, metoda analizei produselor activitatii, sondajul de opinii etc.

In concluzie, din categoria obiectivelor vizate de psihologia judiciara, mentionam:

1.     evidentierea caracteristicilor psihologice si psihosociale ale comportamentelor celor care participa la actiunea judiciara: infractor, victima, anchetator, martor, aparator, magistrat;

2.     descoperirea mecanismelor psihologice si a legilor explicative ale comportamentului infractional;

3.     identificarea factorilor determinanti al comportamentului infractional;

4.     oferirea de informatii pertinente care sa contribuie la aflarea adevarului in cauzele judiciare si sa previna sau sa inlature posibilele erori judiciare.

5.     conturarea psihologiei victimei, a marturiei mincinoase si a recidivarii activitatii infractionale;

6.     explicarea conduitelor dizarmonice intalnite in practica judiciara;

7.     elaborarea unor programe de prevenire a fenomenului infractional;

8.     implementarea unor strategii pentru recuperare si reintegrare sociala a infractorilor;

9.     acordarea asistentei psihologice in forma expertizelor de specialitate, organelor judiciare pe parcursul procesului penal si infractorilor atat pe perioada detentiei, cat si in perioada postdetentiala (Mitrofan & colab., 2000).


1.3. Aspecte etice si deontologie in care le implica psihologia judiciara in sistemul judiciar

Mitrofan & colab. (2000, p. 13) prezinta urmatoarele deziderate etice si deontologie specifice acestui domeniu:

T orientarea justitiei catre intelegerea fiintei umane din punct de vedere psihocomportamental (intentie, culpa, marturisire, simulare, disimulare, recunoastere, regret, responsabilitate, iresponsabilitate, prevedere, provocare, consimtamant, stare emotionala etc.) in sprijinul intelegerii motivatiei savarsirii faptei incriminate de lege, cu scopul relevarii in intregime a adevarului, a unei corecte dozari a pedepsei si a unei solutionari mai juste a cauzei;

T directionarea justitiei catre realizarea procesului judiciar cu respectarea demnitatii, responsabilitatii, libertatii de constiinta si expresie a integritatii psihomorale si fizice a liberului consimtamant, a dreptului la protectie si aparare ale fiintei umane implicate in actiunea judiciara;

T oferirea justitiei a datelor utile privind reinsertia sociala si asistarea persoanei lipsite de libertate;

T avertizarea asupra conduitei insuficient controlate, de care nimeni nu este scutit (inclusiv magistratul) recomandandu-i-se un comportament impartial in raport cu persoana aflata sub incidenta legii;

In demersul elaborarii codului deontologic a psihologilor care lucreaza cu politia, instantele de judecata, institutiile corectionale etc., au aparut preocupari privind problemele etice pe care sistemul judiciar le creeaza pentru psihologi, dar si probleme etice pe care psihologii le pot crea pentru sistemul judiciar.

Dintre problemele pe care sistemul judiciar le creeaza pentru psihologi, enumeram (dupa Mitrofan, 2000) unele recomandari:

T psihologii trebuie sa informeze asupra confidentialitatii si sa specifice orice circumstanta ce ar constitui o exceptie de la confidentialitate;

T psihologii care lucreaza in sistemul judiciar au obligatia etica de a se autoeduca si forma cu sistemul informational specific domeniului;

T deoarece nu intra in competenta profesionala a psihologilor de a oferi concluzii in probleme de lege, acestia trebuie sa reziste presiunii de a oferi asemenea concluzii;

T psihologii trebuie sa fie clar informati asupra atributiilor ce le revin in cadrul sistemului judiciar;

T activitatea psihologilor din penitenciare trebuie sa se conformeze standardelor etice propuse de Comisia Nationala pentru Protectie.

Dintre problemele etice pe care psihologii le creeaza pentru sistemul judiciar mentionam:

T    psihologii trebuie sa fie extrem de precauti in a oferi predictii asupra comportamentului infractorului. Daca un psiholog decide ca este totusi adecvat sa ofere o asemenea predictie, el trebuie sa specifice clar:

actele ce trebuie prognozate;

probabilitatea estimata ca aceste acte vor apare in timpul perioadei date;

factorii pe care judecata predictiva este bazata.

T psihologii trebuie puternic sustinuti pentru a oferi consultanta, consiliere si psihoterapie infractorilor care fac solicitare.




1.4. Relatiile psihologiei judiciare cu alte discipline

Daca luam in considerare modul in care s-a constituit, precum si diversitatea si complexitatea obiectivelor pe care le vizeaza, dar mai ales natura problematicii pe care o abordeaza, rezulta ca psihologia judiciara are numeroase conexiuni si puncte de convergenta cu alte stiinte, in special psihologice si juridice. Din prima categorie mentionam:

1. psihologia generala;

2. psihologia sociala;

3. psihologia experimentala;

4. psihologia diferentiala;

5. psihodiagnosticul.

Din a doua categorie fac parte:

1.  dreptul penal;

2.  procedura penala;

3.  criminalistica;

4.  criminologia;

5.  medicina legala.

Psihologia judiciara promoveaza raporturi de interconditionare reciproca in primul rand, cu psihologia generala, de la care preia fondul principal de concepte pentru descrierea si explicarea fenomenelor psihice, evidentiind factorii determinanti ai dezvoltarii psihice, legile explicative ale acesteia, precum si principalele modalitati de investigare a proceselor, insusirilor psihice si a structurii personalitatii. Psihologia judiciara, utilizand sistemul conceptual si metodologic oferit de psihologia generala, contribuie la verificarea si validarea acestora. Deci, prin informatiile noi pe care le ofera privitor la anumite aspecte cu caracter general ale vietii psihice, contribuie la imbogatirea stocului informational al psihologiei in general.

Psihologia judiciara promoveaza raporturi stranse si cu psihologia sociala datorita faptului ca fenomenele care constituie obiectul sau de analiza au o determinare predominanta de factura psihologica. Fenomenele infractionale nu pot fi intelese si explicate corect in afara contextului psihosocial in care se produc. Psihologia sociala ofera modele teoretico-interpretative pentru intelegerea infractionalitatii, metodologie de investigare a protagonistilor acesteia in mediul lor de evolutie in grupuri si structuri sociale.

Raporturile dintre cele doua stiinte sunt atat de stranse, incat psihologia judiciara era considerata o ramura a psihologiei sociale, ceea ce este, evident, o exagerare.

Sunt importante si relatiile psihologiei judiciare cu psihologia diferentiala, disciplina care ofera informatii vizand tipologiile umane de natura psihologica si deosebirile psihologice interindividuale. Aceste informatii sunt utile atat pentru constituirea fondului teoretic al psihologiei judiciare, cat si pentru intelegerea si elucidarea unor infractiuni .

Deci, psihologia judiciara contribuie la consolidarea arsenalului teoretico-metodologic al acestor discipline, validand sau invalidand anumite ipoteze sau modele teoretico-aplicative ale acestora, astfel incat contributiile si efectele sunt reciproce.

Psihologia judiciara, definita ca disciplina formativ-aplicativa si de cultura profesionala a specialistilor din domeniul judiciar, al carui obiect de studiu il constituie intelegerea aprofundata si nuantata a personalitatii umane implicata in procesul judiciar, are relatii cu stiinta dreptului, oferindu-i acesteia un instrumentar al interpretarii corecte a conduitelor umane cu implicare infractionala. "Din acest punct de vedere, dreptul ii limiteaza psihologiei judiciare aria de extensie strict la conduita umana analizata din perspectiva normelor juridice (autor, martor, persoana banuita, conduita simulata etc.) si a solutionarii sub just temei a principiilor judiciare" (Mitrofan & colab., 2000, p. 12).

Cunostintele de psihologie judiciara contribuie, in dreptul penal, la aprecierea elementelor de culpa, vinovatie, intentie, prevedere, stare emotionala, conduita simulata, responsabilitate etc., ajutand la o mai buna dozare a pedepselor si o justa incadrare a faptelor.

Legaturile procedurii penale cu psihologia judiciara se regasesc in aceea ca, o serie intreaga de activitati, cum ar fi confruntarea, perchezitia, prezentarea spre recunoastere, ascultarea, nu pot fi eficiente decat in masura in care cei care se ocupa de cercetare vor avea cunostinte psihologice necesare cunoasterii corecte a conduitelor umane, in raport cu a caror interpretare si obiectivare actul procedural sa aiba maximum de eficienta sub aspectul aflarii adevarului.

Relatia cu criminalistica (stiinta care se ocupa cu cercetarea mijloacelor si cu elaborarea metodelor pentru prevenirea infractiunilor, pentru examinarea probelor judiciare in vederea descoperirii infractiunilor savarsite si a infractorilor) este biunivoca, regasindu-se atat in aspectele teoretice, cat si cele practice ale ambelor discipline.

Numai cunoscand psihologie juridica, criminalistii vor putea trage concluzii juste cu privire la intentiile, motivatiile si actiunile autorilor si victimelor acestora, anticipandu-se conduitele de simulare, disimulare, victimizare, evaluarea identificarii, fabricarea de alibiuri etc., toate acestea apte sa ofere indicii de descoperire a autorilor si probarea vinovatiei acestora.

In ceea ce priveste tactica criminalistica, numai daca ne referim la vasta si complexa activitate de ascultare a invinuitului, este clara necesitatea cunoasterii intregului registru al potentialului psihologic al individului uman (invinuit, martor, victima, parti, experti etc) implicat in procesul judiciar.

Psihologia judiciara mentine legaturi stranse cu criminologia (stiinta care studiaza conduita infractionala din punct de vedere al genezei si gasirea metodelor pentru prevenirea si combaterea ei).

Psihologia judiciara ofera criminologiei date si legitati, instrumente si metodologie a caror finalitate vizeaza sanogeneza si ecologia morala.

Psihologia judiciara are legaturi de interdisciplinaritate si cu medicina legala, care-i ofera tabloul psihocomportamental si caracterial al personalitatii infractorului, ilustrand in mod nuantat motivatiile, tendintele, potentialul intelectual, actional, agresivitatea, structura temperamentala si echilibrul emotional in vederea circumscrierii conduitelor autorului din punct de vedere psihologic si ulterior psihiatric, in legatura cu necesitatea juridica a stabilirii gradului de responsabilitate penala.




T. Bogdan, 1973, p. 30, Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiintifica, Bucuresti.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate