Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE ACTIVITATII PSIHICE


MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE ACTIVITATII PSIHICE


MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE ACTIVITATII PSIHICE

1. STRUCTURA SISTEMICA A FIINTEI UMANE

Activitatea psihica este strans legata de functionarea organismului, si mai ales de functionarea sistemului nervos. Pentru a intelege activitatea psihica este necesar sa avem anumite cunostinte despre functionarea sistemului nervos, altfel nu vom intelege cum se formeaza senzatiile, perceptiile, cum se realizeaza concentrarea atentiei, invatarea etc.



Fiinta umana poate fi privita ca un sistem care are doua subsisteme principale: subsistemul organism si subsistemul psihic. Organismul este suportul biologic, material al subsistemului psihic si al personalitatii, care in mare parte este de provenienta sociala. Aceste doua subsisteme indeplinesc functia de a mentine omul in viata si de a-l adapta la mediu.

Fiinta umana este un sistem deschis, adica realizeaza un permanent schimb de substanta, energie si informatie cu mediul extern. Acest sistem are o organizare ierarhica si are doua modalitati principale de reglare, conducere: reglarea endocrina si reglarea nervoasa (Rosca, 1976, p. 41). In continuare vom vorbi despre sistemul endocrin, iar apoi despre structura si functiile unor componente ale sistemului nervos.

2. SISTEMUL ENDOCRIN

Sistemul endocrin este alcatuit din opt glande cu secretie interna: hipofiza sau glanda pituitara, tiroida, paratiroidele, suprarenalele, epifiza, timusul, glandele genitale (gonadele) si pancreasul. In cadrul acestui sistem hipofiza are rol coordonator.

Glandele endocrine secreta cantitati foarte mici de substante chimice numite hormoni. Desi in cantitati foarte mici, hormonii sunt foarte activi din punct de vedere biologic. Hormonii influenteaza cresterea, dezvoltarea fizica si psihica a copilului, maturizarea sexuala, reactiile in situatii de stres etc.

Tulburarile in functionarea glandelor endocrine se pot manifesta prin:

hiperfunctie - daca se elimina o cantitate prea mare de hormoni;

hipofunctie - daca se elimina o cantitate prea mica de hormoni;

disfunctie - daca glanda functioneaza gresit.

Daca aceste tulburari apar in copilarie, ele pot determina o dezvoltare fizica si / sau psihica anormala.

Sistemul endocrin si cel nervos interactioneaza. Tulburarile endocrine au efecte negative asupra functiilor psihice. Reciproc, dezechilibrele psihice de lunga durata pot provoca tulburari endocrine.

De ex. copiii care traiesc in conditii foarte nefavorabile si sunt frecvent anxiosi (inspaimantati) raman mici la inaltime deoarece datorita anxietatii se secreta o cantitate mai mica de hormoni hipofizari care influenteaza cresterea (nanism psihogen) (Rosca, 1976, p. 76; Schiopu, 1997, p. 319; Seamon si Kenrick, 1992, p. 69).

3. SISTEMUL NERVOS

A.     Partile componente ale sistemului nervos

Din punct de vedere structural si functional sistemul nervos este format din:

1. Sistem nervos central alcatuit din:

maduva spinarii situata in canalul rahidian al coloanei vertebrale;

encefalul situat in cutia craniana.

2. Sistemul nervos periferic care are doua parti distincte:

sistemul nervos somatic format din fibrele nervoase senzitive sau aferente care conduc informatiile de la organele de simt la sistemul nervos central si din fibrele nervoase motorii sau eferente care transmit comenzile de la sistemul nervos central la muschi sau la glande;

sistemul nervos vegetativ sau autonom care are doua ramuri: ramura simpatica si parasimpatica (Hayes si Orrell, 1997, p. 62).

Sistemul nervos este alcatuit din tesut nervos.

B. Tesutul nervos B.1. Alcatuirea tesutului nervos

B.2. Impulsul nervos

B.3. Sinapsa

B.1. Alcatuirea tesutului nervos

Tesutul nervos este format din elemente celulare (neuroni si celule gliale), substanta intermediara necelulara si reteaua de vase capilare (Rosca, 1976, p. 45-49).

Vasele capilare asigura irigatia cu sange. Creierul consuma o mare cantitate de oxigen (aprox. 20-25% din cantitatea de oxigen care patrunde in organism). Daca creierul nu primeste sange oxigenat mai mult de 10 secunde, survine pierderea cunostintei, iar dupa 4-5 minute se produc modificari ireversibile in creier. In aceasta situatie activitatea psihica va fi puternic perturbata, se va deteriora capacitatea de memorare si gandire (Seamon si Kenrick, 1992, p. 51).

Celulele gliale sunt de 3-4 ori mai mici decat neuronii, dar sunt mult mai numerosi (aprox. 150 de miliarde). Cu varsta numarul neuronilor scade pentru ca neuronii nu se inmultesc, in timp ce numarul celulelor gliale creste deoarece acestea se inmultesc. Celulele gliale indeplinesc functii de sustinere, hranire si protectie pentru neuroni.

Neuronii reprezinta unitatea structurala si functionala de baza a sistemului nervos. Neuronii sunt alcatuiti din corpul neuronului (soma) si prelungirile neuronului: dendritele si axonul (fig. 1).

Fig. 1. Structura unui neuron

Corpul neuronului este alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu. Membrana are un rol foarte important in schimbul de substante dintre citoplasma si lichidul intercelular, cat si in transmiterea impulsului nervos.

Dendritele sunt prelungiri scurte (cativa milimetri) si ramificate. Pe suprafata lor se gasesc niste proeminente numite spini cu rol in realizarea legaturii cu alti neuroni. In dendrite impulsul nervos circula celulipet, adica spre corpul neuronului.

Fiecare neuron are un singur axon. Axonul este mai lung decat dendritele (de la cativa centimetri pana la 1-1,5 metri). La capat prezinta o arborizatie terminala. Fiecare ramura se termina cu un bulb numit buton sinaptic. In axon impulsul nervos se propaga celulifug, adica dinspre corpul celular spre capatul terminal.

Axonii unor neuroni sunt grupati in fascicule si formeaza fibrele nervoase. Fibrele nervoase, in functie de prezenta sau absenta tecii de mielina de pe axon, pot fi fibre nervoase mielinice sau amielinice.

Teaca de mielina este o substanta sidefie de natura lipidica. Teaca este intrerupta de nodurile sau strangulatiile lui Ranvier. Teaca de mielina are rol izolator in propagarea influxului nervos si permite cresterea vitezei de transmitere a impulsului nervos. La nastere teaca de mielina lipseste de pe unele fibre nervoase. Mielinizarea acestor fibre se incheie progresiv pana la adolescenta. Mielinizarea adecvata este o conditie a maturizarii si functionarii corespunzatoare a sistemului nervos central (Sillamy, 1996, p. 197).

Dupa functia lor, neuronii pot fi:

aferenti sau senzitivi care conduc impulsul nervos dinspre periferie spre centru;

eferenti sau motori care duc comenzile dinspre centru spre periferie, la muschi sau la glande;

intermediari sau asociativi care transmit informatiile de la un grup de neuroni la alt grup de neuroni.

B.2. Impulsul nervos

Prin neuroni circula impulsul (influxul) nervos care conduce informatiile de la organele de simt la sistemul nervos central si care duce comenzile la organele efectoare (Rosca, 1976, p. 45-61).

Neuronul in stare de repaus are o tensiune electrica de aprox. 70 de milivolti. Aceasta tensiune electrica se numeste potential de repaus si se datoreaza faptului ca in citoplasma predomina ionii negativi de clor, iar in lichidul extracelular ionii pozitivi de sodiu si potasiu, deci membrana este polarizata electric.

In momentul in care asupra neuronului actioneaza un stimul se produce un transfer de ioni. La inceput potentialul electric devine 0, adica membrana se depolarizeaza, apoi se polarizeaza in sens invers si in interior vor predomina ionii pozitivi iar in exterior cei negativi. Aceasta polarizare in sens invers se numeste potential de actiune si acesta este de fapt impulsul nervos. Dupa ce impulsul nervos s-a deplasat, membrana se repolarizeaza si devine din nou pozitiva in exterior si negativa in interior (fig. 2).

Fig. 2. Schema distributiei ionilor in stare de repaus (a) si in urma actiunii unui stimul (b si c)

In neuron impulsul nervos se propaga de la dendrite la corpul neuronului si de acolo mai departe, prin axon, la ramificatia terminala.

Propagarea impulsului nervos nu se realizeaza la fel in fibrele amielinice si mielinice.

In fibrele amielinice, pe parcursul deplasarii se pierde o cantitate de energie electrica deoarece lipseste stratul izolator de mielina. Impulsul nervos se propaga cu o viteza mai mica. Fibrele amielinice intra in componenta sistemului nervos vegetativ care coordoneaza activitatea organelor interne. Organele interne sunt alcatuite din musculatura neteda care reactioneaza lent, in acord cu impulsurile mai lente aduse de aceste fibre.

In fibrele mielinice impulsul nervos se propaga in salturi, din nod in nod. Din acest motiv viteza de propagare este mai mare. Teaca de mielina avand rol izolator, in aceste fibre nu se pierde energie electrica. Fibrele mielinice realizeaza legatura intre organele de simt care receptioneaza stimulii externi, sistemul nervos central si muschii scheletici (de ex. muschii membrelor). Viteza mare de propagare a impulsului nervos permite ca organismul sa reactioneze prompt si precis la modificarile mediului (de ex. daca ne ardem tragem mana imediat).

B.3. Sinapsa

Impulsurile nervoase trec de la o celula la alta prin intermediul sinapselor. Transmiterea energiei de la celulele receptoare ale organelor de simt la neuronii senzitivi se realizeaza prin sinapsele senzorio-neuronale, de la un neuron la alt neuron prin sinapsele interneuronale si de la neuron la celulele efectoare prin sinapsele neuro-musculare.

Sinapsa interneuronala are urmatoarea structura:

a. Componenta presinaptica - se afla pe terminatia axonului si are forma unui bulb numit buton sinaptic. In butonul sinaptic se gasesc numeroase vezicule sinaptice care contin molecule de mediatori chimici (acetilcolina, dopamina, noradrenalina, serotonina). La nivelul sinapsei membrana este ingrosata si strabatuta de canale prin care pot iesi moleculele de mediatori (fig. 3).

Fig. 3. Structura sinapsei interneuronale

b. Componenta postsinaptica - este o portiune a dendritei care prezinta o ingrosare a membranei pe care se gasesc receptori ai mediatorului chimic.

c. Intre cele doua membrane ingrosate se afla un spatiu numit fanta sinaptica in care se gaseste lichid intercelular.

Atunci cand impulsul nervos ajunge la nivelul butonului sinaptic se elibereaza mediatorul chimic care traverseaza fanta sinaptica si produce modificari la nivelul membranei postsinaptice. Unele sinapse transmit impulsul nervos neuronului urmator (sinapsa excitativa), alte sinapse impiedica transmiterea impulsului nervos (sinapsa inhibitiva) (Hayes si Orrell, 1997, p. 63-68; Seamon si Kenrick, 1992, p. 48-49).

C. Sistemul nervos central

C.1. Maduva spinarii

C.2. Encefalul a. Trunchiul cerebral

b. Cerebelul

c. Diencefalul

d. Emisferele cerebrale

Toate componentele sistemului nervos central contin substanta cenusie formata preponderent din corpuri neuronale si substanta alba formata preponderent din fibre nervoase.

C.1. Maduva spinarii este legata prin intermediul a 31 perechi de nervi spinali de muschi si piele. Daca acesti nervi sau centrii nervosi din maduva sunt distrusi, muschii corespunzatori paralizeaza.

La nivelul maduvei spinarii se termina numeroase arcuri reflexe (ex. arcul reflex al reflexului rotulian, al reflexelor sudorale, reflexelor vasodilatatoare, vasoconstrictoare). Toate reflexele medulare sunt innascute si neconditionate. Totusi, centrii medulari fiind sub controlul creierului, omul poate constientiza aceste reflexe (Rosca, 1976, p. 69).

C.2. Encefalul este situat in cutia craniana. Encefalul este alcatuit din trunchiul cerebral, cerebelul (creierul mic), diencefalul si emisferele cerebrale. Pe fata ventrala a encefalului sosesc / respectiv de aici pornesc 12 perechi de nervi cranieni. Nervii cranieni au functii senzoriale, adica aduc informatii de la organele de simt (ex. nervul optic sau nervul acustico-vestibular) si / sau functii motorii (inerveaza laringele, limba, unele organe interne etc.)

a. Trunchiul cerebral este situat pe partea inferioara a emisferelor cerebrale. Este alcatuit din mai multe formatiuni dintre care vom aminti bulbul si formatiunea reticulata.

In bulb se gasesc centrii nervosi care regleaza respiratia, activitatea cardiovasculara, masticatia, deglutitia, salivatia, voma, tusea, fonatia (emisia de sunete), reflexele lacrimale, sudorale etc. Aceste reflexe sunt neconditionate. Lezarea bulbului poate sa produca moartea instantanee.

Bulbul are legaturi nervoase cu creierul. Din acest motiv actiunile reglate de bulb pot fi constientizate (Rosca, 1976, p. 69).

Pe toata lungimea trunchiului cerebral se intinde substanta (formatiunea) reticulata. Substanta reticulata are un rol deosebit de important in activitatea psihica deoarece este un sistem activator nespecific care stimuleaza si imbunatateste activitatea tuturor etajelor sistemului nervos central si activitatea analizatorilor.

De la receptori, pe cai aferente specifice, impulsurile nervoase ajung in zonele corespunzatoare ale cortexului. Aceste impulsuri determina formarea senzatiilor. In acelasi timp, de la caile nervoase specifice se desprind derivatii nespecifice care ajung la substanta reticulata. Substanta reticulata exercita o influenta activatoare asupra sistemului nervos central si asupra analizatorilor.

Aceasta formatiune are un rol foarte important in mentinerea starii de veghe, a atentiei, a starii de constienta, influenteaza motivatia, emotiile etc. (Rosca, 1976, p. 72).

b. Cerebelul sau creierul mic este situat pe fata posterioara a trunchiului cerebral, inferior de emisferele cerebrale, si este alcatuit din doua emisfere cerebeloase.

Cerebelul are rol in realizarea reflexului neconditionat de orientare care se produce ca raspuns la actiunea unor stimuli neasteptati si care determina atentia involuntara. (Ex. - un sunet neasteptat produce o tresarire involuntara si imediat ne orientam in directia respectiva sa vedem ce s-a intamplat. S-a produs reflexul de orientare si atentia ne-a fost atrasa involuntar de sunetul respectiv).

Cerebelul are rol foarte important in coordonarea miscarilor, reglarea echilibrului, conducerea si controlarea desfasurarii deprinderilor motorii (mers, inot, mersul cu bicicleta etc.) (Rosca, 1976, p. 70).

c. Diencefalul este asezat sub emisferele cerebrale. Este alcatuit din mai multe formatiuni dintre care amintim talamusul si hipotalamusul.

La nivelul talamusului informatiile sosite de la organele de simt sunt filtrate, astfel incat la etajele superioare ale sistemului nervos ajung doar informatiile semnificative pentru organism.

Hipotalamusul coordoneaza activitatea glandelor endocrine si a sistemului nervos vegetativ, are un rol esential in reactiile emotionale si in homeostazie - adica in mentinerea parametrilor interni ai organismului intre anumite limite, chiar daca mediul extern se modifica (Rosca, 1976, p. 71; Foss, 1973, p. 280-290).

In jurul talamusului si hipotalamusului se gasesc niste formatiuni care alcatuiesc sistemul limbic. O parte a acestui sistem (hipocampul) are rol in memorie iar o alta portiune (septul) este implicat in starile emotionale si in comportamentul agresiv ( Hayes si Orrell, 1997, p. 75).

d. Emisferele cerebrale (creierul mare)

Pe suprafata emisferelor cerebrale se gasesc niste proeminente numite circumvolutiuni care sunt delimitate prin santuri. Santurile mai lungi si mai profunde se numesc scizuri. Fiecare emisfera are pe fata externa trei scizuri: scizura laterala a lui Sylvius, scizura centrala a lui Rolando si scizura parieto-occipitala (perpendiculara). Scizurile delimiteaza patru lobi: lobul frontal, parietal, occipital si temporal (fig. 4). Superior, emisferele cerebrale sunt separate prin scizura interemisferica, iar inferior sunt legate prin corpul calos.

Fig. 4. Fata externa a emisferei cerebrale

Pe suprafata emisferelor cerebrale se afla substanta cenusie care formeaza scoarta cerebrala (cortexul). Substanta alba este in interior si este formata din fibre nervoase mielinice si amielinice. Scoarta cerebrala este un strat subtire de aproximativ 3 mm. Ea este alcatuita din aprox. 16 miliarde de neuroni si aprox. 150 miliarde de celule gliale. Intre celulele nervoase se stabilesc foarte multe sinapse.

Neuronii din scoarta cerebrala sunt grupati in trei tipuri de arii: arii senzoriale, motorii si de asociatie.

Ariile senzoriale primesc informatii de la organele de simt (ele reprezinta ultima veriga a analizatorilor). Aceste arii sunt localizate astfel:

- aria vizuala in lobul occipital;

- aria auditiva si olfactiva in lobul temporal;

- aria gustativa, cutanata si chinestezica in lobul parietal.

Aria motorie se afla in fata scizurii lui Rolando, in lobul frontal. De aici pornesc fibrele nervoase eferente care conduc miscarile.

Ariile de asociatie ocupa aproximativ ¾ din suprafata cortexului. Aici sunt prelucrate informatiile, aceste zone sunt "responsabile" de capacitatea noastra de a vorbi, scrie, citi, de a gandi si de a crea (Rosca, 1976, p. 79; Schiopu, 1997, p. 190; Seamon si Kenrick, 1992, p. 58-61).

Cercetarile neurochirurgului Sperry (descrise foarte frumos in cartea lui H. Eysenck si M. Eysenck, "Descifrarea comportamentului uman", p. 111-117) au dovedit ca cele doua emisfere cerebrale nu indeplinesc aceleasi functii. Din acest motiv se vorbeste despre asimetria functionala a creierului sau lateralizare. Despre functiile mentale care sunt legate mai strans de una din emisferele cerebrale decat de cealalta emisfera spunem ca sunt lateralizate.

Una dintre emisfere (la oamenii dreptaci cea stanga) este considerata dominanta. Aceasta determina si mana dominanta. Emisfera dominanta are functii verbal-simbolice, adica aici se realizeaza intelegerea limbajului si formularea ideilor care vor fi spuse sau scrise. De asemenea are rol in activitatile care utilizeaza simboluri (semne): citire, scriere, matematica, intelegerea hartilor si altele. Oamenii care au leziuni cerebrale in aceste zone nu mai inteleg ceea ce li se spune, nu mai pot vorbi coerent, uita sa citeasca (afazie, alexie).

Emisfera nedominanta are rol important in viata emotionala, intelegerea semnalelor nonverbale (recunoasterea fetelor umane, a imaginilor, formelor), in activitatile artistice, orientare spatiala (Seamon si Kenrick, 1992, p.64, Hayes si Orrell, 1997, p. 121-124).

D. Sistemul nervos vegetativ

Sistemul nervos vegetativ este alcatuit din fibre nervoase amielinice care se intind de la partea inferioara a creierului si coloana vertebrala pana la organele interne. Sistemul nervos vegetativ joaca un rol esential in emotii, motivatie, reactia la stres etc. Are doua ramuri: ramura simpatica si parasimpatica.

Ramura simpatica este implicata in declansarea reactiei de panica (starea de alerta) in timpul careia se produc o serie de modificari care au rolul de a pregati organismul in vederea confruntarii cu anumite situatii periculoase. Dintre aceste modificari amintim tahicardia, cresterea cantitatii de zahar din sange, accelerarea respiratiei. Aceste modificari sunt relativ inutile in majoritatea situatiilor stresante cu care ne confruntam in prezent dar ele au avut o valoare adaptativa in etapele anterioare ale umanizarii.

Ramura parasimpatica are efecte antagoniste, de restabilire a echilibrului organismului (Hayes si Orrell, 1997, p. 80; Rosca, 1976, p. 74).

E.     Activitatea nervoasa

E1. Mecanismele reflexe ale activitatii nervoase

E2. Excitatia si inhibitia

E1. Mecanismele reflexe ale activitatii nervoase

Reflexele sunt de doua feluri: neconditionate si conditionate.

! Reflexele neconditionate sunt reactii innascute ale organismului care se produc ca raspuns la actiunea unor stimuli din mediul extern sau intern.

Aceste reflexe au fost studiate de I. Pavlov. El a facut numeroase experiente pe animale, de ex a studiat salivatia la caini. In momentul in care un caine vine in contact cu hrana, incepe sa saliveze. Hrana deci este un stimul neconditionat care intotdeauna declanseaza aceeasi reactie, numita reactie neconditionata: salivatia.

Calea pe care o parcurg impulsurile nervoase pentru a realiza reactia reflexa se numeste arc reflex. Arcul reflexului neconditionat are urmatoarele elemente: receptorul, calea aferenta, centrul nervos din etajele inferioare ale sistemului nervos, calea eferenta, organul efector (muschi, glande), derivatia care transmite informatiile spre cortex (fig. 5).

Scoarta cerebrala

derivatie

centru nervos din etajele

inferioare ale S.N.C.


cale aferenta    cale eferenta

receptor efector

Fig. 5. Schema arcului reflex neconditionat

Reflexele neconditionate au urmatoarele caracteristici:

1. Se transmit ereditar si se realizeaza fara invatare prealabila (nou-nascutul sanatos stie sa suga fara sa fi invatat);

2. Au caracter de specie, adica sunt prezente la toti indivizii sanatosi dintr-o anumita specie;

3. Au un caracter constant, adica se manifesta ori de cate ori actioneaza stimulul neconditionat;

4. Sunt declansate de stimuli care au o valoare biologica utila (exemplu: hrana) sau de stimuli daunatori (de exemplu: sub actiunea caldurii puternice mana se retrage). Cele mai multe reflexe neconditionate sunt necesare pentru mentinerea vietii (reflexul suptului, reflexele legate de digestie cum ar fi salivatia, reflexele de aparare fata de stimulii durerosi, reflexul neconditionat de orientare etc.).

Exista si reflexe inutile, dar care probabil au fost utile intr-o anumita perioada a formarii omului. Un astfel de reflex este reflexul lui Moro. Nou-nascutul lasat sa cada pe spate intinde bratele ca si cum ar dori sa se prinda de ceva. Puii de maimuta se agata cu acest gest de mama lor, in timp ce ea se deplaseaza.

5. Arcul reflex este constituit de la nastere sau intra in functiune in anumite perioade ale vietii, fara invatare (reflexele legate de reproducere);

6. Arcul reflex se inchide la nivelul etajelor inferioare ale sistemului nervos central (maduva spinarii, trunchi cerebral), dar are intotdeauna o derivatie care ajunge la scoarta cerebrala. Prin intermediul acestei derivatii reactia neconditionata poate fi conditionata.

Reflexele conditionate. Elaborarea reflexelor conditionate a fost studiata tot de Pavlov. El a observat ca animalele cu care facea experientele nu incepeau sa saliveze numai in momentul hranirii ci si inainte, atunci cand auzeau pasii laborantului care aducea mancarea. Sunetul pasilor, care in mod natural nu are o semnificatie deosebita pentru animale, a devenit un semnal care indica apropierea momentului hranirii. Dupa cateva asocieri dintre sunetul pasilor si hrana, sunetul a inceput sa produca reactia pe care anterior o producea numai stimulul neconditionat. Astfel stimulul neutru a devenit un stimul conditionat care a inceput sa declanseze reactia conditionata.

Reflexele conditionate nu sunt innascute, ca cele neconditionate, ci sunt reactii dobandite de individ in timpul vietii.

Elaborarea unui reflex conditionat se realizeaza astfel: un stimul neutru se asociaza de cateva ori cu un stimul neconditionat care produce o anumita reactie neconditionata. Dupa cateva asocieri stimulul neutru devine un semnal care prevesteste aparitia stimulului neconditionat si determina aceeasi reactie ca si acesta. Dupa ce devine semnal, spunem ca stimulul neutru a devenit stimul conditionat, iar reactia pe care o declanseaza devine reactie conditionata (fig. 6). Schema arcului reflex conditionat este prezentat in figura 7.

Faza I

Stimulul neutru    Nici o reactie

Stimulul neconditionat Reactie neconditionata

Faza a II-a

Stimul neutru

Asociere   

Stimul neconditionat Reactie neconditionata

Faza a III-a

Stimulul neutru (conditionat) Reactia conditionata

Fig. 6. Elaborarea reflexului conditionat

Centri nervosi din cortex


Legatura temporara

Derivatie spre cortex

Centru nervos din etajele

Receptorul stimulului inferioare ale S.N.C.

conditionat

Receptorul    Efector

stimulului neconditionat

Fig. 7. Schema arcului reflex conditionat

Reflexele conditionate se caracterizeaza prin urmatoarele:

Sunt dobandite, adica se formeaza in timpul vietii individului;

Au un caracter individual, adica indivizii dintr-o anumita specie nu au aceleasi reflexe conditionate;

Au un caracter temporar, adica se formeaza in anumite conditii si dispar daca acestea se schimba;

Sunt declansate de stimuli care au dobandit o anumita semnificatie pe parcursul vietii;

Arcul reflex se inchide la nivelul etajelor superioare ale encefalului (Rosca, 1976, p. 63, 103-107, Hayes si Orrell, 1997, p. 13-15).

E2. Excitatia si inhibitia

Un grup de neuroni se afla in stare de excitatie atunci cand neuronii receptioneaza sau emit informatii, deci functioneaza, si se afla in stare de inhibitie, atunci cand nu functioneaza.

In continuare vom vorbi pe scurt despre cateva forme ale inhibitiei.

a. Inhibitia de protectie (supraliminara) se produce atunci cand celulele dintr-o zona a cortexului au fost supuse unei excitatii intense sau de lunga durata si s-a ajuns la limita capacitatii de lucru (zona respectiva a obosit). Neuronii intra in stare de inhibitie, ei "se odihnesc si se refac".

Ex. In timp ce un elev invata, anumite zone ale creierului sau sunt in stare de excitatie. Dupa un timp el incepe sa inteleaga si sa memoreze mai greu, nu mai reuseste sa rezolve nici problemele usoare. Zonele respective din scoarta au obosit si au trecut in stare de inhibitie. Aceasta forma a inhibitiei se numeste inhibitie de protectie pentru ca are rolul de a proteja neuronii de epuizare.

b. Inhibitia de stingere se produce daca nu se mai repeta asocierea dintre stimulul conditionat si cel neconditionat sau daca reactia conditionata nu este intarita de mai multe ori (cainele aude pasii laborantului, se produce reactia conditionata, dar nu primeste mancare; dupa un timp stimulul conditionat nu va mai declansa reactia conditionata). In aceste cazuri se produce stingerea reflexului conditionat (uitarea).

c. Inhibitia de diferentiere. In etapa initiala a elaborarii unui reflex conditionat reactia nu este declansata numai de stimulul corespunzator, ci si de alti stimuli asemanatori. Daca numai stimulul corespunzator este intarit pozitiv, treptat reactia conditionata va fi declansata numai de acesta, iar in cazul stimulilor asemanatori reactia va fi inhibata. Aceasta inhibitie se numeste inhibitie de diferentiere pentru ca are rol in diferentierea stimulilor asemanatori (de fapt este o forma a inhibitiei de stingere pentru ca se datoreaza tot neintaririi) (Rosca, 1976, p. 117-122; Hayes si Orrell, 1997, p. 13).

Pentru a intelege cum se produce aceasta forma de inhibitie sa ne gandim la copiii din clasa I care invata literele. Copiii invata ca semnul M se citeste "m". Pentru acest raspuns ei sunt laudati. Peste cateva zile ei invata semnul N, care este asemanator. Unii copii, cand vad acest semn citesc tot "m". De aceasta data ei nu vor mai fi laudati. Dupa cateva atentionari ei vor invata sa-l diferentieze pe M de N si raspunsul gresit va fi inhibat.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate