Caracteristici generale ale atentiei

Caracteristici generale ale atentiei

Definirea atentiei

In literatura de specialitate sunt date o serie de definitii acestui proces complex al atentiei:pentru Ribot atentia era un act motor. Faptul ca atentia este insotita de o serie de miscari (vasomotorii, respiratorii) este incontestabil. Aceste miscari intretin si intensifica atentia, iar cand sunt suspendate sau impiedicate, acestea se perturba. Considerand ca aceste miscari sunt elementele constitutive ale atentiei, Ribot pierde din vedere tocmai specificul ei psihologic. In conceptia lui Zaporojet, atentia este "activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiectele si fenomenele inconjuratoare si care asigura reflectarea lor cea mai deplina si mai precisa in creierul omului". Un alt autor, Oswald, defineste atentia ca "fenomen ce dispune de o calitate selectiva si orientativa" (M. Zlate, 2000, pag. 205).

Asadar, atentia este procesul psihofiziologic care consta in orientarea si concentrarea selectiva a activitatii psihice asupra unor stimuli sau sarcini, in vederea obtinerii unei perceptii optime, rezolvari adecvate ale sarcinilor, a situatiilor-problema si adaptarii comportamentului sensorio-motor, cognitiv si afectiv la mobilitatea conditiilor externe si la dinamica motivelor si scopurilor persoanei.

Atentia face parte din categoria acelor fenomene psihice care sustin energetic activitatea, fiind o functie care moduleaza tonusul nervos, necesar pentru declansarea, mentinerea si optimizarea celorlalte procese si structuri psihice. Declansarea atentiei este concomitenta cu declansarea de catre un obiect-stimul a perceptiei sau, prin reglare voluntara, a reprezentarii, memorarii, reactualizarii, gandirii, imaginatiei, etc.

Functiile atentiei sunt urmatoarele:

- functia de pregatire si orientare (selectiva) a subiectului in vederea efectuarii unor activitati mentale sau motorii;

- functia de detectare si selectare a obiectului actiunii;

- functia de fixare si mentinere in campul constiintei a scopului, mijloacelor si motivatiei actiunii;

- functia de inregistrare si evaluare a rezultatelor actiunii (Gh. Radu, 2000, pag. 183).

In plan subiectiv, atentia se manifesta ca o stare de incordare, rezultata din concentrarea activitatilor psihice asupra unui obict, fenomen, proces sau eveniment, asupra unor idei, actiuni, stari psihice etc. In plan comportamental (sensorial, motor, intelectual) atentia se obiectiveaza prin selectivitate, orientare si activare. Selectia informatiilor depinde in esenta de motivatia, emotiile si sentimentele persoanei respective.

Dinamica procesului atentiei cuprinde trecerea de la orienterea neselectiva la atitudinea pregatitoare si la atentia efectoare focalizata, selectiva, determinata de semnificatia obiectului pentru o anumita persoana. Starea de pregatire este foarte importanta in acest proces si nu trebuie confundata cu atentia efectiva, fiind o etapa, cu caracter anticipativ, predictiv in raport cu stimulii probabili.

Atentia este considerata ca un atribut al celorlalte procese psihice: daca se asociaza cu perceptia, atunci aceasta va fi mai clara, precisa si completa, daca se asociaza cu memoria, atunci aceasta va fi mai bogata, fidela, trainica, daca se asociaza cu gandirea si imaginatia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde si creatoare. Atentia este un proces psihic necesar si in acelasi timp un proces de cunoastere, un factor activ al investigarii mediului inconjurator, cu efecte favorabile asupra activitatii de cunoastere.

1. 2. Calitatile atentiei

Insusirile pozitive ale atentiei, care faciliteaza desfasurarea    optimala a activitatii sunt urmatoarele:

Stabilitatea atentiei - se refera la mentinerea un timp mai lung a orientarii si concentrarii psihonervoase asupra aceluiasi fapt sau aceleiasi activitati. Aceasta caracteristica a atentiei este influentata de proprietatile stimulului, de complexitatea si natura activitatii si nu in ultimul rand de motivatia subiectului. Cand o anumita actiune, activitate, fenomen sau obiect prezinta un interes deosebit pentru persoana, acest lucru favorizeaza stabilitatea atentiei.

Concentrarea atentiei - presupune mobilizarea intereselor si eforturilor intr-o anumita directie in functie de semnificatiile stimulilor, paralel cu inhibarea actiunii unor factori perturbatori. In cadrul unei activitati atentia se manifesta in diferite grade de intensitate, iar aceast intensitate a atensiei este in stransa legatura si depinde de intensificarea yonei de excitatie a focarului dominant. Cand excitatia este puternica inductia negativa se manifesta la fel de puternic, si drept urmare stimulii care nu au legatura cu activitatea respectiva, vor atrege mia putin atentia.

Capacitatea de concentrare a atentiei conditioneaza eficienta perceptiei, gandirii, memoriei, activitatilor de invatare si celor cu caracter practic, asigurand precizia in desfasurarea acestora.

Volumul atentiei - se refera la cantitatea de date ce poate fi cuprinsa, simultan si suficient de clar in planul reflectarii constiente. In mod obisnuit omul nu poate percepe sau receptiona cu maxima claritate si concomitent un numar nelimitat de obiecte. De obicei volumul atentiei este limitat, cuprinzand in medie 5-7 elemente. Prin exersare acest volum se poate mari permitand cuprinderea mai mulor elemente in campul constiintei, cerinta absolut necesara in exercitatea anumitor actiuni, cum ar fi conducerea automobilului, pilotarea avioanelor etc.

R. Rascanu (2003) considera ca de caracterul limitat al volumului atentiei trebuie sa se tina cont in procesulde predare, cand va trebui sa se insiste alternativ pe scheme intuitive si explicatii teoretice, aceasta trecere avand la baza tocmai alternarea focarului de excitatie optima si deplasarea lui de la un element la altul.

Flexibilitatea sau mobilitatea atentiei - consta in capacitatea subiectului de a-si deplasa si reorienta atentia de la un obiect la altul in intervale cat mai scurte de timp, in functie de cerintele activitatii desfasurate. Pentru ca activitatea sa se desfasoare eficient, se considera ca pragul minim de deplasare a atentiei trebuie sa fie de 1/6 dintr-o secunda. Daca acest prag este mai mare, apare fenomenul de inertie a atentiei care poate ingreuna realizarea activitatilor.

Distributivitatea atentiei - reprezinta acea insusire care vizeaza amplitudinea unghiului de cuprindere simultana, in planul constiintei clare a unei diversitati de fapte, procese, manifestari. Distributivitatea atentiei presupune mentinerea unui camp psihic liber pentru ca un eveniment sa atinga cea mai mare eficacitate. De exemplu, cand fie in stare de pasivitate totala, fie in timpul executarii unei activitati mai putin intense, atentia este indreptata spre ceva care apare (conducerea auto, controlul unui panou de comanda).

"Posibilitatea executarii simultane a doua activitati, cand una dintre ele este automata se explica prin aceea ca activitatea involuntara este dirijata catre regiuni corticale partial inhibate, iar atentia se poate indrepta spre celelalte activitati. Distributia atentiei se caracterizeaza prin numarul de actiuni pa care omul le poate indeplini simultan, fara ca una sa interfereze cu celelalte. Nu exista doua focare de excitabilitate optica, ci una din activitati fiind automata nu solicita controlul constiintei. In fond, are loc ori alternarea rapida a atentiei de la o activitate la alta, ori includerea actiunilor intr-o singura activitate coordonata prin extinderea focarului de excitabilitate optim" (R. Rascanu, 2003, pag. 45).

1. 3. Formele atentiei

Clasificarea atentiei este foarte vasta si se poate face dupa numeraose criterii. Cea mai uzuala clasificare este dupa natura reglajului. Astfel distingem atentia involuntara si atentia voluntara.

Atentia involuntara este declansata de stimuli interni si externi si consta in orientarea, concentrarea neintentionata, declansata spontan si fara efort voluntar.

Atentia voluntara se caracterizeaza prin prezenta intentiei de a fi atent si a efortului voluntar de a-l mentine

Atentia    postvoluntara este o forma superioara de manifestare a atentiei, fiind o atentie specializata, bazata pe obisniunte si se formeaza prin educatie, pentru ca atentia se poate educa.

Psihologul francez Theodule Ribot deosebeste doua tipuri de atentie, cu totul distincte una de alta, dar care in mare corespund celor doua forme ale atentiei mai sus amintite, si anume atentia involuntara si cea voluntara. Acestea sunt: atentia spontana (naturala) si atentia voluntara (artificiala). Cea dintai forma, neglijata de majoritatea psihologilor, este forma naturala, primitiva, veritabila a atentiei. Cea de-a doua este un rezultat al educatiei, al antrenamentului.

M. Minulescu (2001) subliniaza ca in orientarea profesionala, in functie de solicitarile practice, au fost definite diferite tipuri de atentie, care au constituit repere pentru psihotehnica, aceasta distinctie mentinindu-se in diferite sarcini precise. Aceste tipuri sunt:

atentie restransa - atentie extinsa;

atentie rigida - atentie fluctuanta;

atentie subiectiva - atentie obiectiva;

atentie analitica - atentie sintetica;

atentie statica - atentie dinamica.

Astfel, se considera definirea si testarea unor forme ale atentiei in functie de activitatea care cere atentie, deoarece atentia nu exista in sine, ci se exprima in functie de diferite activitati.

1. 4. Modele explicative ale atentiei

Modelele fiziologice ale atentiei pun accentul pe mecanismele fiziologice si neurologice, in explicarea atentiei. O serie de cercetatori au interpretat atentia, mai ales cea involuntara, prin raportarea la reflexul de orientare. Reflexul de orientare semnalizeaza organismului prezenta si actiunea unui excitant, pregatind reactia adecvata. De asemenea, reflexul de orientare este neconditionat si produce o reactie difuza, neconcentrata in sfera analizatorului excitat.

S-au dezvoltat mai multe teorii dintre care cele mai cunoscute sunt: "teoria activarii, potrivit careia impulsurile aferente, in drumul lor catre cortexul cerebral, indeplinesc doua functii diferite: functia informatoare, semnalizatoare si functia activatoare. si teoria filtrului conform careia exista o selectie a informatiilor senzoriale, o parte din ele (cele relevante) fiind lasate sa treaca spre sistemul perceptual, in timp ce altele (cele irelevante) sunt blocate, eliminate" (M. Zlate, 2000, pag. 211).

Modelele psihologice ale atentiei pornesc de la ideea considerarii omului ca un "sistem de tratare a informatiilor". Astfel, se apreciaza ca atentia este una dintre functiile psihice implicate in tratarea informatiilor. In urma cercetarilor s-a constatat ca ceea ce are semnificatie, importanta pentru subiect este mai bine retinut si observat, omul acordand o mai mare atentie aspectelor care il intereseaza.

J. Pascual-Leone a formulat teoria operatiilor cognitive potrivit careia tratarea informatiilor se deruleaza secvential, in cadrul fiecarei secvente atentia avand atat functii generale, cat si functii speciale (M. Zlate, 2000, pag. 212).

Modelele psihofiziologice ale atentiei iau in considerare atat mecanismele fiziologice, cat si cele psihologice. Cei care au explicat astfel procesul atentiei au ajuns la concluzia ca datorita filtrarii informatiilor, individul poate capata informatii despre noi stimuli care actioneaza simultan asupra lui.

N. Moray considera ca individul capteaza "mostre" de informatii, la un interval optim de timp, din multimea mesajelor la care este atent tot timpul, adica numai acele informatii care ii sunt necesare pentru adaptarea la anumite situatii (M. Zlate, 2000, pag. 213).

1.5. Mecanismele neurofiziologice ale atentiei

Orientarea activitatii psihonervoase, caracterul selectiv al reflectarii sunt rezultatul formarii in scoarta cerebrala a unei zone de excitabilitate optima. Din aceasta cauza obiectele si fenomenele aflate in centrul atentiei sunt reflectate cu o deosebita precizie si acuratete. S-au analizat si fenomenele vasomotorii in timpul desfasurarii atentiei concentrate de mare intensitate si s-a constatat un nivel crescut al activitatii cerebrale (modificari respiratorii, cardiace si motorii).

Principala formatiune implicata in realizarea atentiei este sistemul reticulat. Ceea ce se stie despre formatiunea reticulara ne face sa credem ca poate juca un rol central in reglarea atentiei. Formatiunea reticulara primeste mesaje care excita sau inhiba, provenind de le toti receptorii si de la creier. Aceasta este bine plasata pentru sustinerea anumitor perceptii, a anumitor actiuni si pentru inhibarea altora, adica pentru realizarea selectiei care caracterizeaza atentia la nivelul conduitelor.

Exista corelari intre observatiile facute la nivelul conduitelor de atentie si observatiile fiziologice facute asupra formatiunii reticulate sau asupra efectelor activitatii sale. Lezarea accidentala sau experimentala a acestei formatiuni duce la coma profunda. Invers, o serie de cercetari experimentale au aratat ca stimularea acestei zone duce la trezire in cazul in care animalul (ex. pisica) sau subiectul uman ce participa la experiment se afla in stare de somn. Stimularea formatiunii reticulate atunci cand subiectul se afla in stare de veghe duce la aparitia reflexului de orientare. Asadar, contributia formatiunii reticulate la realizarea atentiei nu mai poate fi pusa la indoiala. Aceasta formatiune se afla in stranse conexiuni cu cortexul. Pe baza sistemului reticulat activator ascendent, formatiunea reticulata activeaza cortexul, facandu-l disponibil pentru receptionarea si procesarea semnalelor de la analizator. Formatiunea reticulata din trunchiul cerebral genereaza o reactie tonica, ce alerteaza cortexul, in vreme ce proiectiile talamice ale sistemului reticulat genereaza o reactie fazica, implicata in concentrarea si comutarea atentiei. La randul sau, cortexul, actionand descendent, are o actiune excitatoare sau inhibitoare asupra formatiunii reticulare.

Datorita faptului ca formatiunea reticulara dispune de doua structuri morfofunctionale distincte - sistemul reticulat activator (SRAA) si sistemul reticulat difuz de proiectie (SRDP), ea indeplineste roluri diferite. Prin primul sistem (localizat in trunchiul cerebral, bulb, protuberanta si mezencefal) produce efecte tonice, de lunga durata, care se prelungesc si dupa incetarea stimularii senzoriale, ceea ce in plan psihologic insemna declansarea si mentinerea atentiei. Prin cel de-al doilea sistem al formatiunii reticulare (localizat in diencefal), ea produce efecte de scurta durata, egale cu stimularea senzoriala, astfel explicandu-se, in plan psihologic, capacitatea de comutare si mobilitate a atentiei (M. Zlate, 2000, pag. 211).

Formatiunea reticulara pregateste cortexul si caile senzoriale pentru a raspunde adecvat la un stimul. Reflexul de orientare este un conglomerat de modificari neurofiziologice si comportamentale, care apar cand organismul este confruntat cu un stimul nou si semnificativ din punct de vedere motivational. El consta intr-o redirectionare a atentei asupra acestui stimul, a locatie sale sau a canalului senzorial care l-a receptat. Dupa 10-15 prezentari ale stimulului apare efectul de habituare, intensitatea reflexului de orientare scazand in intensitate. Aceasta mobilizare are componente somato-motrice (reflexul pupilar sau, in cazul perceperii stimulilor auditivi, intoarcerea capului spre sursa sonora), componente vegetative (modificari ale pulsului, respiratorii, reactii cardiace: vaso-dilatatie la cap si vaso-constrictie la extremitati), componente senzoriale (are loc o crestere a sensibilitatii analizatorilor), componente electro-encefalografice, componente biochimice, atat la nivel celular cat si la nivel cortical.

Organele care au ca functie "captarea" informatiilor elementare sunt numeroase: exteroreceptori, proprioceptori, intreoceptori, si sunt tot timpul in activitate. La nivel senzorial si perceptiv, receptorii acorda prioritate informatiilor privind schimbarile si au tendinta sa suprime informatiile referitoare la stimulii constanti sau repetati la care s-au adaptat. Celulele on si off ale retinei emit un set de influxuri atunci cand stimularea incepe sau cand se sfarseste, dar ele pot ramane nemodificate daca stimularea continua fara variatii. O selectie a informatiei este impusa de asemenea, de limitele campului de explorare a receptorilor - sistemul vizual identificator acopera un unghi de doar 10 grade (M. Reuchlin, 1999, pag. 486).

Pe plan cortical vorbim despre excitatie si inhibitie, iradiere, concentrare, inductie reciproca, activitate biochimica a celulei.