Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Particularitatile basmului intr-o opera studiata: Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb


Particularitatile basmului intr-o opera studiata: Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb




Particularitatile basmului intr-o opera studiata: Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb

Introducere

Povestile lui Creanga se dezvolta din acelasi orizont fabulos in care se proiecteaza intreaga se opera literara. Procesul creatiei este complex, ca si arta scriitorului, caci, in majoritatea povestilor, se toarna intr-o forma noua, inimitabila, originala, un fond preexistent de motive si de idei universale, caracteristice tuturor basmelor lumii. Ion Creanga nu este insa „ un simplu povestariu”, cum l-a caracterizat Vladimir Streinu, care s-ar lasa condus de simpla succesiune de motive si de functii ale basmului, ci este un creator autentic si total care integreaza in universul imaginar numai acele elemente ce slujesc cel mai bine ideea artistica fundamentala.




I.           Ipoteza:

Basmul este o specie populara sau culta a genului epic, in care personaje supranaturale, dar si reale, trec prin intamplari fabuloase, pentru a susutine ordinea valorica a binelui. Basmului ii sunt caracteristice trasaturi numite de diversi cerecetatori: tema, personajele specifice, tiparul narativ, fenomenul triplicarii, formulele specifice, prezenta elementelor fabuloase, motivele literare specifice si limbajul, bogat in expresii caracteristice acestui tip de proza.

Formula initiala a basmului popular este compusa, de obicei, din trei termeni: unul care arata o existenta

( a fost odata ), al doilea neaga existenta ( ca niciodata), calificand evenimentele narate ca exceptionale, irepetabile, iar al treilea este compus dintr-o serie de circumstante temporale care induc planul fantasticului. In basmul sau, Creanga prefera „ Amu cica era odata”, formula care apropie evenimentele narate de real, fara a le anunta ca fiind unice. Desi naratorul se comporta ca intr-un univers verosimil, cuvantul „ cica” sugereaza ca el n-a fost martor la evenimente, aruncand asupra lor o umbra de indoiala.

Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia ascultatorului sau citittorului. „ Dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste inainte mult mai este” sau aletel de acet tip au si functia de a delimita secventele narative. Formelel mediane apar de fiecare data cand s-a termoinat o intamplare si incepe o alta.

Formula finala are un rol invers decat cel al fomulei initiale. Scoate cititorul din lumea fictiunii si il aduce in lumea reala in care binele nu invinge totdeauna. Formula finala a absmului lui Creanga realizeaza o iesire brusca si neasteptata: „ Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda.”. Formula ascunde un umor amar si face referire la obsesia ancestrala: procurarea hranei.

Tiparul narativ al basmului contine o situatie initiala de echilibru, un eveniment sau o secventa de eveniment care deregleaza echilibrul initial, actiunea reparatorie, marcata de cele mai multe ori printr-o aventura eroica, refacerea echilibrului si rasplatirea eroului. Motivele din basm se grupeaza in perechi opozitionale: lipsa- lichidarea lipsei, interdictie-incalcarea interdictiei, incercari- lichidarea incercarilor, violenta- lichidarea violentelor.

Tema basmului este lupta binelui impotriva raului. Eroul este construit dupa schema narativa a initierii. Schema este un traseu al devenirii prin sine si presupune actualizarea unor trasaturi umane si supraumane in confruntarea cu un factor perturbant.Traseul devenirii se suprapune cu modificarea statutului social al eroului.

In basmul popular, intamplarile prin care trece eroul sunt fantastice, marcate de simboluri mitice: intalnirea cu zmeul, cu animalel

e ajutatoare, ajutorul calului fermecat, darurile sacre, drumul initial, cifre simbolice. Locul si timpul unde se petrece actiunea sunt nedeterminate, ireale. Basmul cult, pe langa trasaturile de mai sus, primeste si elemente specifice stilului si mentalitatii autorului.

II.    Exemplificare

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult apartinand lui Ion Creanga, care reprezinta o sinteza de motive epice cu o circulatie foarte larga. Respectand tiparul basmului, textul incepe cu o formula introductiva: Amu cica era odata, care avertizeaza cititorul asupra intrarii intr-o lume a povestii. Spre deosebire de basmele populare, unde formula introductiva ete compusa din trei termeni, aici intrarea ex abrupto in text: era odata un craiu, care avea trei feciorisitueaza deocamdata textul la intersectia dintre povestire si basm. Structura textului corespunde basmului. Lipsa este marcata de scrisoarea lui Verde- Imparat si se concretizeaza in absenta barbatului, de aceea el il roaga pe fratele lui sa-i trimita pe cel mai bun dintre baieti ca sa ramana urmas la tron. Urmatoarea etapa este cautarea eroului. In basm, ea se concretizeaza prin incercarea la care isi supune craiul baietii: se imbraca in piele de urs si iese in fata lor de sub un pod. Conform structurii formale a basmului, cel care reuseste sa treaca proba este mezinul: el va reusi din doua motive: se inscrie in etapele initierii cu ajutorul dat de Sfanta Duminica, care ii spune sa ia armele tatalui si calul care va veni la tava cu jaratic. Al doilea motiv este de natura personala. El devine protagonistul actiunii. Podul reprezinta, in plan simbolic, limita lumii cunoscute – lumea imparatiei craiului unde codul comportamental este bine cunoscut de fiul cel mic – si punctul initial al unui spatiu necunoscut. De aceea, tatal ii da in acest loc primele indicatii despre noua lume: sa se fereasca de omul span si de cel ros si ii da piele de urs. Ion Creanga a modificat radical personalitatea eroului, circumscris, in basmul traditional, prozaismului faptei ( un fel de Hercule autohtonizat), inzestrat, insa, cu harul milosteniei in povestirea culta. El este un tanar harnic, omenos, indatoritor, milostiv, virtuti consacrate in sistemul etic popular.





Momentul cheie este cel al intalnirii cu Sfanta Duminica, deghizata in cersetoare, care-l roaga s-o miluiasca. El isi demonstreaza altruismul, si de aceea eroina supranaturala ii va rasplati generozitatea sufleteasca, dezvaluindu-i destinul exceptional care-l asteapta: „putin mai este si ai sa ajungi imparat, cum n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de puternic”. Cele trei superlative absolute dezvaluie armonia si fericirea in sens uman, implinite prin dragoste, renume si putere, dezvaluindu-i destinul exceptional care-l asteapta. Drumul catre imparatia unchiului sau traverseaza un pustiu dezolant, in care eroul resimte acut apasarea singuratatii, nevoia de comunicare umana si nesiguranta locurilor in care, la un moment dat, se rataceste.

In acest moment se identifica una dintre functiile pe care basmul le indeplineste, dupa Vladimir Propp: viclesugul. Baiatul refuza de doua ori ofertele spanului, dar a treia oara acesta reuseste sa-l insele: ajunsi la o fantana, spanul intra si se racoreste, apoi il sfatuieste pe baiat sa faca acelasi lucru. „ Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aiestea, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla”. Trasatura vizata este naivitatea, trasatura marcata direct de narator: Harap-Alb nu intuieste ca Spanul, antagonistul sau, are intentii ascunse. Naivitatea se inscrie in codul ritual al initierii prin care trece fiul craiului. Atitudinea empatica a naratorului este menita sa sporeasca tensiunea dramatica si sa induca un principiu etic. Spanul ii fura scrisorile si ii da un nume Harap-Alb. Ii spune ca va trebui sa moara si sa invie ca sa-si recapete identitatea. Astfel, fiul craiului ajunge la Verde Imparat in rol de sluga a spanului. Incercarile echivaleaza cu diverse probe ale ascultarii, indemanarii, curajului, colaborarii, probe de initiere si esentiale pentru un viitor imparat. Harap-Alb va trebui sa aduca salati din Gradina Ursului, pietrele pretioase din Padurea Cerbului si pe fata Imparatului Ros. Ultima proba presupune o alta serie de probe, prin care Imparatul Ros tinde sa-si pastreze fata ( casa inrosita, ospatul, fuga fetei, alegerea macului de nisip, ghicitul). Aceste probe se constituie ca un basm in interiorul basmului initial. In scopul sporirii tensiunii epice, secventa violentei lipseste din acest context, ea fiind adusa in final. Lichidarea ascultarilor se realizeaza datorita ascultarii si a personajelor adjuvante: calul, Sfanta Duminica, craiasa furnicilor, craiasa albinelor, Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila si Ochila. Aceste personaje fantastice sunt creatii originale ale lui I. Creanga, fiind individualizate in maniera clasica, printr-o trasatura fizica sau morala dominanta. Portretele lor hiperbolizate sunt realizate cu ajutorul augumentativelor si a diminutivelor uzitate cu sens contrar: Gerila era „ o dihanie de om”, care ingheta totul cu „ buzoaiele” lui; Flamanzila era „ o dihanie de om” si „ un sac fara fund”; Setila rerezenta „ o aratare de om” care avea „ un grozav burdahan si un nesatios gatlej”; Ochila este comparat cu un ciclop privind prin „ Ochiul mare cat o sita” si aratand „ frumusel bot chilimbot”. Enumeratiile, acumularile cantitative, notarea efectelor cataclismice, pe care acestia le provoaca atat asupra oamenilor, intregesc imaginea titanilor. Din momentul aparitiei acestor guliveri hazlii, basmul cult isi pierde accentele dramatice, inlocuindu-le cu cele comice.

Lichidarea inselatoriei debuteaza la sfarsitul primei probe. Harap-Alb se intoarce cu fata Imparatului Rosu, care dezvaluie adevarata lui identitate; incercarea spanului de a-l ucide pe Harap-Alb este ratata. Lichidarea violentei nu-i apartine eroului, ca in basmul popular, ci apartine altui personaj: „Iara fata imparatului Ros, in valmasagul acela, il incunjura de trei ori cu smicele de mar dulce, toarna apa moarta, sa steie sangele si sa se prinda pielea, apoi il stropeste cu apa vie, si atunci Harap-Alb indata invie si, stergandu-se cu mana la ochi, zice susupinand:

Ei, da greu somn mai dormisem!

Dormeai tu mult si bine, Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata imparatului Ros, sarutandu-l cu drag si dandu-i iar palosul in stapanire”.

Episodul cuprinde scena taierii capului lui Harap-Alb si a reinvierii lui de catre fata imparatului. Abia acum se realizeaza cu adevarat momentul lichidarii inselatoriei. Prin moartea si prin reinvierea sa, Harap-Alb va trece intr-o alta etapa existentiala. Prin moarte simbolica, fiul craiului cel naiv lasa locul barbatului matur. In realizarea acestui episod, Creanga uzeaza de cateva motive populare a caror recurenta in basmele romanesti le confera valoare simbolica. Motivul apei moarte este insotit de motivul apei vii care invie: apa este simbol al vietii si al regenerarii acesteia.

Motivul invierii este urmat de motivul nuntii finale prin care se confirma maturizarea eroului. Din acest moment poate fi imparat, deci eroul este rasplatit. Finalul reprezinta practic lichidarea pedepsei care a generat situatii conflictuale si restabilirea echilibrului.



Incheierea basmului pastreaza formula finala, care readuce cititorul din lumea fantastica: „Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo, be si mananca” in lumea realului „ Iar pe la noi cine are bani, bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda”.

O atla caracteristica a basmului se refera la constructia acestuia pe principiul cifrei „ trei”, fenomen ce poarta numele de triplicare. Confruntarile fiilor de crai cu ursul sub pod, aparitiile Spanului, incercarile la care il supune pe Harap-Alb – salata, aducerea fetei de imparat – probele petitului ( casa de fier, ospatul pantagruelic, separarea macului de nisip), probele la care il supune fata insasi ( s-o identifice, s-o pazeasca, sa aduca apa vie si apa moarta), toate confirma constructia basmului lui Creanga dupa aceleasi rigori pe care le identificam in majoritatea basmelor. Triplicarea este un element auxiliar in structura basmului, prin care se repeta de trei ori unele actiuni. Ea are doua functii: una estetica si alta practica. Prin fuctia estetica a triplicarii, substanta basmului se amplifica, naratorul intarzie in mod intentionat drumul spre deznodamant, sporind in felul acesta placerea cititorului sau ascultatorului. Caracteristic basmului cult ii este supralicitarea triplicarii; de aceea, noul sir de probe la care este supus Harap-Alb nu trebuie sa surprinda. Functia practica a triplicarii este motivata de dorinta naratorului de a-si domina mai bine materialul. El dozeaza efectele fiecarei secvente in drumul spre maturizare al protagonistului.

O nota distinctiva pentru basmul cult este implicarea naratorului, marcata uneori prin sintagme care fac legatura intre secventele narative, de tipul: „ Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este” sau cele care puncteaza empatia naratorului, dar dau totodata si dimensiunea oralitatii stilului:

„ Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; putini suie, multi coboara, unul macina la moara. S-apoi acel unul are si painea, si cutitul si taie de unde vre si cat i place, tu te uiti si n-ai cei face. Vorba ceea. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. Ase si Harap-Alb si cu ai sai: poate-or izbuti sa ieie fata imparatului Ros, poate nu, dar acum, deodata, ei se duc tot inainte si, mai la urma, cum le-o fi norocul. Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati”.

Din punct de vedere stilistic, textul citat introduce un respiro in basm, printr-o cugetare a naratorului si prin anuntarea vecinatatii lui imediate cu eroii basmului. Indoiala participativa – vor reusi sau nu vor reusi – este afirmata, dar imediat negata prin obiectivitatea impusa – naratorul este obligat sa spuna povestea pana la capat. El este vocea care va povesti intamplarie si va afla finalul lor o dat cu cititiorul. Registrul lexical este unul de factura ludic-meditativa. Enunturile sunt niste expresii paremiologice versificate care in primul paragraf caracterizeaza relatiile interumane dintr-o perpsectiva pesimista. Afirmand ca lumea este structurata inegal, naratorul deplange de fapt soarta lui Harap-Alb silit de span prin multe si periculoase evenimente. Angajarea subiectiva a naratorului este ameliorata prin folosirea ghilimelelelor – ideile nu ii apartin, ci sunt pareri generale.

Victoria lui Harap-Alb si a tovarasilor sai nu este una solitara, ci reprezinta biruinta fraternitatii spirituale asupra individualismului omenesc. Basmul se incheie in maniera optimista specifica literaturii populare: Harap-Alb isi redobandeste conditia sociala initiala, se casatoreste cu fata imparatului Rosu, care a invatat sa-l pretuiasca, si devine imparat in locul batranului sau unchi. Maturizat de experientele dramatice, de intalnirea cu suferinta umana, cunoscand oameni dincolo de aparente, si, dupa ce invinge dificultati ce pareau insurmontabile, eroul primeste investitura binemeritata de imparat.

II.        Concluzie

Pe linga implicarea naratorului, o alta nota dinstinctiva a basmului cult este modul in care autorul isi construieste personajul. In basmele populare, de obicei, personajul face dovada unor trasaturi supranaturale in probele pe care le trece. Harap-Alb nu dispune de astfel de calitati. El trece de incercarile la care este supus numai datorita personajelor adjuvante. Calitatea sa puternic subliniata inca de la inceput este bunatatea. Supranaturalul este inlocuit aici cu eticul. In acelasi registru al constructiei personajelor se incadreaza si Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila si Ochila. Ele intruchipeaza tipologii umane ridiculizate ( frigurosul, gurmandul, betivul, hotul, indiscretul). In context, defectele lor sunt valorizate, caci datorita acestora, Harap-Alb reuseste sa treaca probele la care este supus.

Dimesiunea fantastica a spatiului este sugerata prin fixarea ceor doua imparatii: una la o margine de lume si cealalta la alta margine a pamantului. Spatiul ramane orizontal, neexistand, ca in basmele populare, doua taramuri strict delimitate, care ar corespunde binelui si raului.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate